Cum impartim lumea cu Dumnezeu?
 

,,Cine iubeste lumea si cele ce sunt ale lumii,in acela nu este dragostea lui Dumnezeu'',spune Sf Ioan Teologul,dar noi toti traim in lume ,facem parte din ea,noi suntem lumea ,fiecare dintre noi este un element al lumii.Dar cum putem iubii pe Dumnezeu ,sau cum putem atrage dragostea lui,salasluind in lumea care ne trage dupa ea,care ne momeste,care nu ne lasa in pace oferindu-ne din cupele ei pline cu mireasma atatatoarea.Putem oare slujii cu adevarat pe Dumnezeu gustand uneori si din cupele placerii desarte?

E cu putinta sa ne mantuim si in lume. Sa tinem drumul drept.

"In lume, dar nu ca lumea". Sa traiesti tu in lume ca sa o luminezi, si nu lumea in tine ca sa te murdareasca.

Doresc sa specific ca , aici, prin "lume" se intelege obiceiurile pacatoase ale lumii si nu oamenii. Deci trebuie sa traiesti intre oameni dar sa nu imprumuti obiceiurile lor pacatoase. Dumnezeu sa te ajute!

Învăţătorul nostru clarifică aceste lucruri spunând: "voi (cei care Îl urmează) sunteţi sarea pământului", "voi sunteţi lumina lumii". În altă parte spune şi mai limpede să fim precum maiaua în aluat. Iar Apostolul completează zicând să fim în lume, dar nu ai lumii.

Aceasta este Liturghia: El Se coboară ca să ne ridice pe noi. El a venit, mai întâi ca Duh care a grăit prin gura proorocilor. Pe urmă, a fost Evanghelia şi S-a prefăcut în substanţă, ca să ne sfinţească. La Evanghelie, care încununează Liturghia Cuvântului, noi primim un mesaj îngeresc din Cer (amvon). La Ectenia Mare rugăm sfinţirea a toate. La Heruvic suntem deja la cotele îngerilor (noi, cei care pe heruvimi / cu taină închipuim). Aceasta este Liturghia: un suiş neîntrerupt, până la împărtăşirea cu Domnul şi la a fi una cu El. După aceea, cântăm "văzut-am lumina cea adevărată". Am intrat păcătoşi, ieşim străluminaţi. Apoi, plecăm din Ierusalim în lume, ca să o prefacem în Împărăţia lui Dumnezeu. Facem noi asta ?

Draga Doriana, nu stiu ce faci tu pentru lume- pentru oameni- daca asa iti place sa intelegi, dar eu ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa ma bucur in fiecare zi de ceea ce a lasat El mai curat pe pamant.Si poate Dumnezeu imi va face parte macar putin din tot ce inseamna sa pui suflet.

Nu trebuie sa faci nimic, ci doar sa ramai in Hristos. Si Hristos va lucra prin tine. Crestinul raspandeste lumina prin insasi existenta sa. Pentru ca Hristos este lumina, si daca El locuieste in tine vei lumina pur si simplu.

Sa ne lumineze Dumnezeu sa-L intelegem in Adevar.

Pentru mantuire, luptam cu trupul, cu lumea si cu diavolul indiferent daca ne aflam in manastire sau in mijlocul lumii. Fara alergare nu se poate obtine cununa. Iar fara aceasta lupta nu putem sa ne mantuim. Cadem, ne ridicam, luptam cu noi insine, mai eliminam din tentatii si din greseli pana cand simtim ca-I suntem placuti lui Dumnezeu.

Citesc acum ,,Filocalia de la Optina'', o carte plina de sfaturi intelepte. Exista atatea lucruri marunte sau mai mari care ne pot scapa din vedere in drumul spre mantuire. Dar ni le poate aminti Dumnezeu la Judecata. A-L sluji pe Dumnezeu cu adevarat - frumos spus.

Daca pe un imparat pamantesc il cinstim si il slujim cum se cuvine, ii aducem bucurii si nu intarzie sa ne rasplateasca devotamentul. Daca, insa, isi da seama ca furnizam informatii dusmanului sau, se supara si s-ar putea sa ne destituie. Cam asa stau lucrurile si cu Imparatul Ceresc. Exista, desigur, si pocainta care poate fi mai mult sau mai putin intensa, mai mult sau mai putin formala.

Spun Sfintii Parinti ca este bine sa ne caim in fiecare zi pentru pacatele noastre si sa ne rugam sa putem pune inceput bun pocaintei adevarate. Daca ne dorim cu adevarat, Dumnezeu ne asculta rugaciunea si ne ajuta sa uram pacatul.

Pe Dumnezeu Îl iubim prin păzirea poruncilor:

Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.

Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis. (Ioan capitolul 14)


Altfel de dragoste, emoțională sau senzorială și nu faptică, este amăgire.




Iar slujirea lui Dumnezeu în lume este posibilă dacă batjocorești lumea (în sensul de a nu te conforma fățărniciilor ei), după spusa unui Părinte din Pateric (avva Ammona):

Sau fugind fugi de oameni (fă-te pustnic) sau batjocoreste lumea si pe oameni, facandu-te pe tine nebun in multe.



În lume, a păzi poruncile lui Hristos aduce o ostracizare în grade variate fiindcă...

Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. (Ioan capitolul 15)

Gustam in fiecare zi din cupele placerii desarte, cu cuvantul, cu fapta, cu gandul dar, tot in fiecare zi, ne straduim sa ne lepadam de continutul acestor cupe. Este o lupta surda, care dureaza toata viata. In aceasta lupta avem, ca arma, sabia pe care ne-a adus-o Dumnezeu cand a venit in lume si ea se numeste marturia Adevarului, aceea pe care a folosit-o si Arhanghelul Mihail cand l-a alungat pe diavol din cer. Dupa dorinta de mantuire a fiecaruia dintre noi sunt si sabiile noastre. Unii au sabii de otel, altii de bronz, altii de carton. Indiferent de care ar fi, lupta in sine conteaza. Ea arata dorinta noastra de a ne elibera de stapanirea diavolului si alegerea lui Dumnezeu. Aceasta ne da nadejdea in mila lui Dumnezeu spre iertarea pacatelor noastre. Nu se pune problema atragerii dragostei lui Dumnezeu, pentru ca El ne iubeste pe toti din veac in veac, de aceea, pentru noi, S-a intrupat si S-a rastignit si S-a ingropat si a inviat. Vrea de la noi un gest cat de mic, o cat de firava dorinta de eliberare din lanturile diavolului. Conteaza enorm.