Despre umilinta si smerenie
 

In vremurile de azi tot mai putin avem asa ceva
cand eram mai mic sau nu stiam si eu ma feream sa am cat de cat umlinta si
smerenie. Nu ca acu le-as avea dar am invatat din necazuri si din vietile sf.
Daca am fi mai umiliti si smeriti ar fi bine

mai umiliti ca acuma
 

par-ca nu tin minte sa fi fost noi vri-o data de cind ma stiu,uita-te bine in jurul tau si vei vedea numa-i umilinta si durere din toate directiile.

Parintele Staniloe in comentariile sale patristice chiar facea distinctia dintre umilinta si smerenie. Umilinta de foarte multe ori anuleaza persoana, o transforma in obiect sau instrument, in sluga sau rob, smerenia nu distruge persoana.

Smerenia este un dar de la Dumnezeu. Dar ca sa-l primesti trebuie
sa oferi ceva: umilinta. In fata lui Dumnezeu noi trebuie sa ne
prezentam precum fiul ratacitor, cu umilinta. Dumnezeu ne va darui,
in schimb, smerenia. Umilinta e cea care distruge, intr-adevar, iar
noi avem de distrus omul cel vechi. Umilinta e jertfirea omului celui
vechi spre dobandirea omului celui nou.
Smerenia odihneste si aduce pacea launtrica si de aceea vine dupa
umilinta, adica dupa ce-am lepadat pe omul cel vechi si ne vom
imbraca in omul cel nou.
Smerenia e haina cea adevarata a omului celui nou, dar si ieslea
unde se va naste Hristos in inima noastra.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Poti te rog sa dezvolti diferenta asta de nuanta, mai ales in ce priveste raportarea noastra la Dumnezeu?

Prin exemple din Pateric legate de smerenie Sfintii Parinti cautau sa trezeasca in persoana respectiva constiinta limitelor si recunoasterea lui Dumnezeu. Umilinta inseamna inecarea persoanei in propria neputinta fara perspectiva relatiei cu Dumnezeu. O persoana cand este umilita este tratata ca un obiect care datorita uzurii a devenit inutil, o persoana cand este smerita este asemenea celui care constientizeaza necesitatea celor din jur si nu in ultimul rand a lui Dumnezeu.

Si pana unde putem merge cu umilinta in zilele noastre? Sa zicem ca o persoana te jigneste o data, tu, umil fiind , nu ii zici nimic sau daca zici , zici in asa fel incat sa nu te certi, cu duhul blandetii; cealalta persoana, continua cu vorbele grele, acuzatii nedrepte etc. Care este limita pana la care te lasi umilit? ca daca tot lasi de la tine, oamenii ajung sa te calce in picioare si sa fii dat de multe ori la parte sau considerat inapoiat ( sa nu folosesc alt termen), desi tu in sinea ta taci ca sa eviti certurile, jignirile si din frica fata de Dumnezeu- Tatal; stim cu totii cred exemplul lui Iov si multe alte citate din Sf. Scriptura, dar de asemenea vedem cu totii cum e societatea in zilele noastre si cat de greu este uneori sa punem in practica cele scrise acolo.

Parerea mea ca Smerenia o poate da numai dar NUMAI Duhul Sfint, voi ce credeti?

Trebuie sa luam in seama aceasta distinctie intre umilinta si smerenie pe care Printele Staniloae a remarcat-o in scrierile patristice. Intr-adevar, in fata lui Dumnezeu nu ne simtim umiliti, desconsiderati; prezenta Sa nu ne umileste, ci ne inalta. El ne vrea parteneri de dialog, prieteni iubiti ai Sai.

As spune ca pacatul ne umileste. Sau, mai bine spus, diavolul, prin pacat, urmareste sa ne umileasca, coborandu-ne din legatura cu Dumnezeu. Pacatuind, devenim obiectele demonilor, lasandu-ne batjocoriti de ei.

Putem fi smeriti (in fata lui Dumnezeu), dar sa afirmam ca nu acceptam umilinta (din partea oamenilor)?
Eu cred ca nu. Daca avem adeseori sentimentul ca oamenii ne umilesc, si suferim din aceasta cauza, acesta este un semn ca ar trebui sa ne mai slefuim mandria si orgoliul.
Cred ca semenii nostri ne ajuta in procesul de autocunoastere, relatiile cu ei fiind ca o proba practica a unui examen.

"Închipuirea de sine îi face pe cei atinsi de ea iubitori de aratare si de slava, caci a-ti închipui ca esti ceva nu te lasa sa si fii cu adevarat. De aceea desertaciunea este si se numeste neexistenta. Închipuirea ca esti ceva se iveste atunci când nu esti ceea ce-ti închipui, sau vrei sa acoperi lipsa a ceea ce vrei sa arati ca esti. Ea este împreunata totdeauna cu nesinceritatea si cu lipsa de smerenie; iar cu aceasta nu se poate cladi nimic pentru ca nu recunosti solul tau real pe care trebuie sa cladesti, sau ca numai Dumnezeu este solul tare pe care poti sa cladesti tainic."