Se poate tine "post partial?"
 

Buna ziua
Stiu ca s-a terminat de mult postul dar mai e putin si incepe urmatorul (postul Sf. Apostoli).
Intrebarea mea este : se poate tine post doar intr-o anumita parte a zilei? Adica atunci cand suntem singuri, cand nu trebuie sa mancam la masa cu familia?
De ce pun intrebarea asta? Simplu : pentru ca in familia mea, daca sustin ca nu mananc ce e la masa, se creaza scandal, iar dupa cum bine stim, in post nu isi au locul asemenea atitudini.
Inca ceva : e permis sa tii post si chiar sa mergi la biserica fara acordul sotului (partenerului) daca asta de asemenea creaza discordie in famile? Eu am citit si mi s-a confirmat ca, de exemplu, abstinenta sexuala pe perioada postului nu este permisa fara acordul partenerului, tocmai din acest motiv. Daca si celelalte aspecte ale postului sunt deranjante pentru partener si creaza conflicte, atunci e mai bine sa renuntam la ele? E mai bine sa o facem in secret, sa postim doar cand suntem singuri acasa sau in oras, sa mergem la biserica in secret? Deja 2 persoane mi-au spus sa nu "ma mai luad ca merg la biserica", iar partenerul meu s-a plans ca de cand merg la biserica am tendinta sa fiu mai "afurisita". Bine, asta e un alt aspect al postului, si anume "ispita" dar mai e si o tendinta naturala si fireasca de a ne face dreptate, pentru ca, probabil, suntem ispititi sa ne simtim mai buni, mai curati, mai credinciosi, si avem impresia ca ceilalti ne persecuta pentru asta. (se mai poate spune si ca ar putea incerca "necuratul" sa ne manipuleze cumva, sa ne puna la incercare rabdare si credinta s.a.m.d.)
De ce intreb toate astea : am o ilustrata cu un sfint care tine in mana un pergament,cred, pe care scrie : " Nu te poti apropia de Dumnezeu daca nu esti in pace cu aproapele". Ori, daca tot ceea ce faci tu din credinta te face sa intri in conflict cu apropiatii, ce-ti ramane de facut? Sa incerci sa te apropii de Dumnezeu pe alta cale, una secreta?
Si mai am o intrebare , dar care poate nu-si are locul aici: este permis sa mergi duminica la Sfanta Liturghie, daca nu ti-ai terminat acasa toate treburile casnice? Ce e mai rau, sa treci pe la biserica sa aprinzi lumanari si apoi sa fugi la piata sau acasa la smotru, sau sa nu mai mergi de loc si sa-ti vezi de treaba ta? Stiu ca ar trebui sa termin toate treburile de sambata, dar asta nu se poate intotdeauna, ca mai am si servici.
Va multumesc si ma scuzati ca sunt asa patetica. (Daca o sa mai discutam vreodata despre altceva, veti vedea ca am fost candva o persoana inteligenta)

Nimic nu e bătut în cuie. Orice regulament îşi are derogările lui, funcţie de situaţia particulară a fiecăruia. Tocmai de asta s-a inventat duhovnicul şi s-a lăsat Taina Spovedaniei, ca el să te sfătuiască şi să urmărească evoluţia ta pe plan spiritual. Deci trebuie să ceri sfatul lui, nu să întrebi pe forumuri sau să cauţi pe net răspunsuri, căci nu se vor potrivi neapărat situaţiei tale.

Doamne ajută!

Din ceea ce spui,rezulta ca ai o cruce de dus ,daca vrei sa practici virtutile.Nu este o noutate pentru un crestin,sa fie in dezacord cu ceilalti.
Pentru pace,nu trebuie sa sacrifici virtutea.A mentine pacea inseamna a nu provoca tu cearta,facand ceva rau;insa daca esti certata pentru virtute,asta nu inseamna ca tu esti vinovata de aceasta dezordine,si trebuie sa renunti la a practica virtutea.

Sfatul meu este urmatorul :du crucea pana la capat,posteste cum trebuie,mergi la Biserica,si daca ceilalti nu sunt de acord,trebuie sa lupti ,sa mergi pana la capat.Cel rau ii indeamna sa te atace,insa tu nu trebui sa cedezi.

In privinta relatiilor sexuale,nu ai ce face,poti doar sa incerci sa eviti cat poti in perioadele de post,in celelalte lucruri insa poti merge pana la capat.

Cele menţionate de dv sunt cel mai tipic exemplu de lucruri care este mult mai bine a fi discutate cu îndrumătorul spiritual, deoarece nu au soluţie universal aplicabilă.

Iată cum văd eu lucrurile şi ce cred că aş face în asemenea caz. Desigur că trebuie să ne îngrijim de pacea familiei noastre. Pe de altă parte, o asemenea pace nu poate fi "cumpărată" cu un preţ atât de mare pentru sufletul nostru, cum e rejectarea credinţei noastre. Aşa cum au spus apostolii, noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Dacă aş fi copil (minor) şi tatăl ori mama, cărora trebuie să le dau ascultare, mi-ar cere să nu postesc, ori să nu merg la biserică în zi de obligaţie, încă nu aş asculta, fiindcă limita ascultării este atunci când persoanele de care trebuie să asculţi îndeamnă la păcat. A nu ţine post, a nu merge Duminica la slujbă, sunt păcate şi mai mult îmi doresc să nu Îl supăr pe Cristos decât să nu-i supăr pe părinţii mei.

Cu atât mai mult e valabil acest lucru cu cât sunt major. Soţia trebuie să asculte de soţ, dar nu aşa cum trebuie să asculte un copil de părinţi, fiind în toate tovarăşă a lui. Deci, dacă soţul cere soţiei să păcătuiască, ea nu trebuie să asculte (în această privinţă, nu să nu mai asculte în general de aci înainte).

Exemplul dat de dv, de abstinenţă în perioada postului de la relaţii trupeşti e cu totul altă situaţie: aici intră în concurs două obligaţii: aceea a abstinenţei şi aceea a datoriei conjugale. Cea a datoriei conjugale prevalează, deoarece nerespectarea datoriei conjugale este păcat grav, pe când nerespectarea abstinenţei nu este păcat grav. De aceea, nu voi recurge la abstinenţă fără acordul liber al soţiei mele, dar voi posti şi fără să am acordul ei.

Este importantă pacea cu ceilalţi, însă nu cea obţinută prin compromis. Dacă aşa ar fi gândit creştinii din primele veacuri, că e mai de folos să fie în pace cu stăpânirea, ar fi renunţat la a-L mărturisi pe Hristos.

Dacă nu eşti lăsată să-ţi practici şi să-ţi afirmi credinţa, ea va fi înăbuşită, se va stinge. Vei suferi simţind că mori încet, încet; că moare duhul în tine. Dacă familia iubeşte lumea iar tu Îl iubeşti pe Hristos, conflictul va fi cel dintotdeauna, dintre lume şi Hristos. Şi nu poţi să-L alegi decât pe El. E dureros că astfel de lucruri apar chiar în legătură cu cei pe care-i iubim cel mai mult.
Însă cuvintele Mântuitorului sunt foarte clare pentru situaţia descrisă de tine:

„dar de cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, de acela Mă voi lepăda şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri.
Să nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n'am venit să aduc pace, ci sabie.
Căci am venit să-l despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra ei.
Şi duşmanii omului sunt casnicii lui.
Cel ce-şi iubeşte pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-şi iubeşte pe fiul său ori pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
Şi cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 33-38)

Foarte bine ar fi dacă soţul, iubindu-te, te-ar înţelege şi ar putea să-şi depăşească prejudecăţile pe care probabil le are în legătură cu Biserica.

Dragostea fatza de Dumnezeu trebuie sa primeze fata de cea pentru oameni, pentru ca prima este o garantie pentru ce-a de a doua si nu invers.

In ceea ce priveste mersul la biserica nu are nici un drept sa va interzica acest lucru, cel putin o data pe saptamana la Sfanta Liturghie.
Cred ca treburile de care vorbiti se pot face si dupaamiaza, nu?

In ceea ce priveste postul nu dvs. sunteti cea care faceti mancare? Atunci nu puteti face si mancare de post si fiecare sa manince ce considera de cuviinta?

Este tipic pentru persoanele necredincioase sa incerce sa manipuleze pe cei credinciosi cu reprosul "degeaba mergi la biserica pentru ca..".

N-am cunoscut nici o persoana credincioasa care sa faca astfel de reprosuri.

Aveti copii?

Multumiri si scuze
 

va multumesc si inca o data ma scuzati.
stiu ca trebuie sa vorbesc cu duhovnicul unele lucruri dar nu vreau nici sa abuzez de prezenta dlui. (nu vreau sa devin de-pendenta de nici o alta persoana pe care s-ar putea dintr-un motiv sau altul sa n-o mai pot "accesa").
nu am copii inca si sincer ma mai gandesc daca partenerul meu este persoana potrivita pentru a-mi educa copiii. si da, stiu ca eu ca femeie ar trebui sa fiu mai puternica si sa-mi impun pct de vedere, mai ales in privinta cultivarii spirituale a celorlalti (asemeni "mironositelor"). dar mai stiu si ca s-ar spune ceva de genul "sa nu vii singur in Imparatia Domnului", ci sa aduci cu tine pe cat mai multi "cazuti". (cu toate ca nu stiu daca m-am recuperat inca nici pe mine din "cadere"). poate ca tocmai de-asta nu mi-e usor si intimpin obstacole pentru a ma intoarce la Dumnezeu, pentru ca "multi sunt cei chemati, putini sunt cei alesi". asa cum puneati si dvs si mi-a spus si parintele meu, am de dus o cruce. din pacate mi-e prea frica de unele persoane si situatii ce s-ar putea intampla ( ex. conflicte) si nu atat de consecinte cat de reprosurile care mi s-ar face pe motiv ca ii "ranesc" pe cei apropiati ( = santaj sentimental). parintele meu mi-a atras atentia ca s-ar putea cauza sa fie de fapt mandria. asta ar fi o alta problema , deoarece e un pacat mare, dupa cum se stie. inca nu stiu daca asta e ceea ce simt cand ma 'ocarasc " ceilalti. al meu spune ca ei toti o fac pe buna dreptate, ca eu sunt cea care nu-mi fac treaba cum trebuie. dar el mai are si obiceiul sa dezminta ceea ce spune, zice ca a fost nervos, etc. e cam imatur. dar cu siguranta am si eu partea mea de vina.
Nu conteaza. Ma iertati ca "dau din casa". Stiu ca ar trebui sa imi rezolv singura problememel, dar din pacate sunt putin depasita.
va multumesc si ma iertati!

In afara copiilor ,nu esti responsabil in fata lui Dumnezeu decat pentru mantuirea ta.
Este pentru fiecare foarte grea aceasta misiune,sa ne mantuim ,asa ca nu mai avem responsabilitatea si pentru ceilalti.

Doar sfintii,batranii,reuseau prin Duhul Sfant care il aveau in ei,sa schimbe destine....

Postul NU înseamnă NUMAI mâncare!

Interesant,dar ce mai inseamna?