26 de ani de la revoluție!
 

Timişoara, 18 decembrie '89: Tineri împuşcaţi pe treptele catedralei, cadavre furate din morgă .
Ziua de 18 decembrie 1989 rămâne în memorie ca fiind cea în care s-a murit pe scările Catedralei Mitropolitane din Timişoara, unde armata a tras în tinerii care manifestau. A fost şi ziua în care zeci de trupuri au fost furate de la morgă şi duse în Capitală, incinerate, iar cenuşa aruncată în canal

Profesorul de istorie Adrian Kali: În 18 decembrie 1989, Timişoara părea un oraş învins

La 26 de ani de la Revoluţie, profesorul de istorie Adrian Kali de la Liceul Teoretic "Grigore Moisil" îşi aminteşte că în 18 decembrie 1989 Timişoara părea un oraş învins. Kali avea atunci 21 de ani şi lucra într-un institut de proiectări din Timişoara. A ieşit în stradă să ceară şi el căderea regimului comunist şi a fost împuşcat în spate, iar două gloanţe i-au perforat plămânul.



"În data de 18 decembrie 1989, Timişoara părea un oraş învins. În seara de 17 decembrie 1989 s-a tras şi au murit oameni. Apoi a venit o ploaie care a şters tot sângele. A fost un fenomen interesant din punct de vedere meteorologic. Oraşul era pe mâna forţelor de ordine. Erau dispozitive militare care blocau, pur şi simplu, oraşul. Cu toate astea, lumea a ieşit în stradă. Nu la nivelul zilei de 17 decembrie, dar a ieşit. Şi s-a tras. S-a tras în acel grup de la Catedrală. Înainte de asta au mai fost împuşcaţi mortal alţi doi oameni", rememorează Kali.

Tot el spune că, în 18 decembrie 1989, primarul de la acea vreme, Petru Moț, a participat la mai multe şedinte, printre care una la Universitatea de Vest din municipiu, unde au fost condamnate evenimentele din zilele anterioare şi apoi s-a decretat legea marţială.

"Petru Moţ a fost chemat la şedinţe şi s-a spus că, dacă e un grup mai mare de trei oameni pe străzi, să se tragă asupra lor. Asta era acea lege marţială", povesteşte Kali.

După-amiaza, sfidând noile reguli, un grup de peste 40 de persoane s-a adunat pe scările Catedralei Mitropolitane. Au început să strige împotriva regimului comunist şi să cânte "Deşteaptă-te, române". Armata se afla peste drum de Catedrală, iar la un moment dat a început să tragă.

Atunci a avut loc deja celebrul episod în care porţile Catedralei au fost închise, iar oamenii au căzut seceraţi pe scări. Au fost adunate de pe scările lăcaşului de cult 43 de cadavre care au fost duse, apoi, la morga Spitalului Judeţean din Timişoara.

La Bucureşti nu se întâmpla nimic în această zi, niciunde nu se întâmpla nimic, însă la Timişoara a fost a treia zi de rezistenţă. Seara s-au hotărât să scape de cadavre.

Profesorul de istorie spune că, în 18 decembrie 1989, focul parcă mocnea în fabricile oraşului, aşa că securiştii făceau tot mai multe vizite pentru a afla cine lipseşte de la muncă.

Muncitor la o fabrică din Timişoara: "Zburau gloanţele în toate direcţiile, parcă eram în Bagdad"

În data de 18 decembrie 1989, pe străzile oraşului se afla şi Ioan Savu. Avea atunci 39 de ani şi era analist programator la fabrica de detergenţi din oraş. Acum este pensionar.



Avea de mic în familie modelul tatălui, care s-a împotrivit colectivizării forţate, aşa că v fost printre primii timişoreni ieşiţi în stradă, încă din 16 decembrie 1989, şi a continuat să iasă şi în zilele următoare.

"Au adus geamgii din Bistriţa să refacă vitrinele care fuseseră sparte, dar aceştia nu au făcut faţă. Apoi, pentru a v forţă, au venit cu fanfara şi cu un steag al unei unităţi militare şi au mărşăluit în zonan centrală. Tot atunci a apărut un elicopter care filma de sus. Acel elicopter nu ne-a speriat, ne-a întărâtat. Apoi au apărut TAB-urile şi tancurile care au început să tragă. Zburau gloanţele în toate direcţiile, parcă eram în Bagdad. Văzusem imagini din Bagdad la televizor", îşi aminteşte Ioan Savu primele zile ale Revoluţiei.

Dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989 l-a prins pe Ioan Savu din nou în stradă. Tot atunci, un tânăr a fost împuşcat chiar lângă el.

"În data de 18 decembrie 1989, dimineaţa, am mers prima dată în Piaţa 700 (piaţă agroalimentară aflată în zona centrală a oraşului - n.r.). Nişte militari au tras lângă mine, într-un tânăr care nu mergea pe unde au vrut ei. I-au spus iniţial să nu mai meargă prin mijlocul pieţei, ci pe margine, dar el nu s-a conformat", povesteşte Ioan Savu.

Spre seară, Savu a mers în zona Catedralei Mitropolitane. A văzut un grup de tineri care cântau şi scandau pe treptele lăcaşului de cult, dar nu s-a alăturat acestora. Mai târziu, avea să afle nenorocirea care s-a întâmplat acolo.

"După-amiaza, tramvaiul nu mai oprea decât în câteva locuri. Am urcat în tramvai în apropiere de Piaţa 700, unde erau şi soldaţi pe TAB-uri şi băteau în patul puştilor să ne intimideze. Tramvaiul ne-a dus pe lângă Piaţa Operei (acum Piaţa Victoriei - n.r.). Când am ajuns în staţia de lângă Catedrală, era un cordon de militari de-a latul Pieţei Operei. Către Catedrală era un grup masiv de tineri care strigau lozinci şi cântau. Pe colţ, la Parcul Central (aflat lângă Catedrală ), era un grup mare de oameni. În piaţă încă nu era lumea, atunci se aduna. Trecând prin faţa soldaţilor, îmi venea să dau în ei, deşi nu sunt un tip violent. Îmi era ciudă pe mine că am sentimentul acesta. La un moment dat, se auzea de pe colţul Parcului Central cum strigau ÂŤNoi suntem poporulÂť. Răsuna totul. I-am spus unui camarad să încercăm să trecem pe partea cealaltă, înspre primărie, şi după ce am trecut noi a început să se tragă pe treptele catedralei", rememorează Savu.



El povesteşte acum că a încercat să afle, ulterior, ce s-a întâmplat acolo şi de ce au murit oameni pe treptele Catedralei Mitropolitane. S-a interesat la cei din Armată, apoi la preoţii de la Mitropolie care au decis să închidă porţile lăcaşului de cult.

"Uşile nu au fost închise în prima fază. Am vorbit după aceea cu un tip care lucra la o unitate militară de la Buzias (judeţul Timiş), apoi m-am interesat şi la preoţii de la Catedrală. În prima fază, au lăsat oamenii să intre. Unuia i-au curs creierii în Catedrală. Apoi au venit soldaţii după ei şi atunci au închis uşile şi i-au lăsat să iasă pe uşile laterale pe cei care au apucat să pătrundă în interior", explică Savu.

Ioan Savu s-a dus apoi spre clădirea Comitetului Judeţean de Partid, în care acum funcţionează Consiliul Judeţean şi Prefectura Timiş. Acolo avea să scrie istorie în zilele următoare.

Studentul Marius Mioc, arestat în zorii Revoluţiei, bătut şi anchetat în penitenciar pentru a recunoaşte că a chemat oamenii la proteste

În 18 decembrie 1989, penitenciarul din Timişoara era plin de oameni care au fost ridicaţi şi arestaţi de pe străzile oraşului, în încercarea disperată de a intimida lumea care se încăpăţâna să nu plece acasă. Au fost peste 850 de persoane arestate şi ţinute în condiţii inumane, câte doi sau chiar trei într-un singur pat.

Şi pe Marius Mioc, tânărul student la Facultatea de Mecanică, 18 decembrie l-a găsit în arestul Miliţiei. Fusese arestat în seara de 16 decembrie, pe când încerca să convingă, în Gara de Nord din Timişoara, cât mai multă lume să se alăture protestatarilor. Un miliţian l-a observat, l-a prins şi l-a arestat. I-a întocmit un scurt proces-verbal chiar în sediul Miliţiei din Gara de Nord, apoi l-a dus în arestul Miliţiei Judeţene. Acolo şi-a petrecut noaptea de 16 spre 17 decembrie, dar şi noaptea următoare, făcându-şi scenarii cu ce avea să le spună anchetatorilor.



"În dimineaţa de 18 decembrie 1989 ne-au dus în curte (la Miliţia Judeţeană - n.r.) unde ne-au ţinut un discurs, apoi ne-au urcat într-un camion şi apoi am luat direcţia penitenciarului. Ajunşi la penitenciar, ne-au luat obiectele de valoare şi banii, tot ce aveam la noi. Ne-au dus apoi în celule, eram foarte mulţi, dormeam doi într-un pat, paturi pe trei niveluri", îşi aminteşte Mioc.

Tânărul student a fost în zilele următoare anchetat şi bătut pentru a recunoaşte că se afla în Gara de Nord pentru a aduna lumea la proteste. El spune că a fost anchetat de "un miliţian, Filipescu (Radu Filipescu - n.r.)" şi până la urmă a recunoscut că le-a spus oamenilor să vină la proteste. Ancheta a continuat însă, în timp ce el auzea "vuietul mulţimii", semn că manifestaţia continua. Mioc a fost eliberat din arest în 22 decembrie 1989, fără nicio explicaţie, şi dus, alături de alţi camarazi, cu o dubă spre o zonă mărginaşă a oraşului. Văzând pe geamul maşinii bucuria oamenilor, au reuşit să deschidă uşa şi să sară din mers, fugind într-o curte "unde erau nişte bătrâne care ascultau radioul în ungureşte", de la care au aflat că Nicolae Ceauşescu a căzut.

Apoi, Mioc s-a dus acasă pentru a-şi întâlni familia care nu mai ştia nimic de el de cinci zile. Ulterior, Mioc a depus o plângere penală împotriva lui Radu Filipescu, acesta recunoscând că l-a anchetat pe timişorean, dar nu şi că l-a bătut. Soluţia procurorilor a fost neînceperea urmăririi penale pentru Filipescu. De asemenea, Mioc a obţinut copii după declaraţiile date de el în acele zile de decembrie 1989 şi le păstrează ca pe o amintire a celor întâmplate în zilele Revoluţiei de la Timişoara.

Însă, în 18 decembrie, timişorenii, după atâtea zile de proteste, erau mai îndârjiţi ca niciodată să îşi continue lupta pentru libertate.

18 decembrie 1989 a fost şi ziua în care Regele Mihai a transmis, în emisiunea "Actualitatea Românească", de la Radio Europa Liberă, moderată de Emil Hurezeanu şi Neculai Constantin Munteanu, un mesaj prin care îi încuraja pe români şi îşi exprima îngrijorarea faţă de "cruzimea cu care reacţionau cei de la putere".

Avea să urmeze ziua de 19 decembrie 1989, în care şi primii muncitori au început revolta în stradă.

Acum stim cum si cine au organizat acea mascarada sangeroasa. Regretatul Ceausescu a fost doar o victima, intre altele. Dumnezeu sa ii odihneasca pe acei tineri, a caror viata a fost curmata atunci atat de brusc, cel putin, ei ai murit, sau au crezut ca au murit, pentru un ideal, si nu doar cel al unei vieti mai bune in sensul de fericire mundana; tinerii hipsteri care dadeau toamna curenta cu pietre in Casa Domnului sunt mai putin decat nimic pe langa ei.
Insa cand aud sau citesc numele obsedant-de-ubicuitare ale profitorilor si instigatorilor de atunci, intre altele ale celor doua posturi infame de radio ale imperialistilor, numai binecuvantare si iertare nu pot simti, ci o manie trista, o frustrare ingretosata care se inneaca pe sine. Nu le doresc raul acelor oameni, acolo lucratori, si ei au fost niste unelte, precum popoarele "eliberate" niste victime, caci arcul si sageata nu au vina pentru moartea caprioarei, ci desfiintarea pentru totdeauna a acelor institutii de propaganda imperialista. Si-au atins scopul geopolitic murdar, nu inteleg de ce mai emit pe lungimile de unda arhicunoscute. Pur si simplu, acele nume de institutii imi produc greata. Nu ura, greata. Pur si simplu vreau sa le uit numele si partea lor in istoria noastra, asa cum uiti un cosmar sau o drama personala pentru a carei invingere Dumnezeu si oamenii ti-au dat sprijin. Au emis atat venin zumzaitor pe unde, si pentru ce? Bogatii Romaniei si chiar si unii imbuibati din afara, care ne storc resursele, ar trebui sa aprinda in minte si la biserica de fiecare lumanari multe, cu piosenie si recunostinta autentice, cand se mai gandesc la acei tineri. Ei au murit ca noi sa fim liberi, nu ca femeile romane sa arunce cu miloanele prunci nenascuti la gunoi sau tineri decerebrati, ca nu zic posedati, sa huleasca pe Facatorul lor si sa ameninte Biserica, sau nulitati prea norocoase sa faca afaceri prea profitabile, de obicei pe banul public.
Sa ne gandim de fiecare data la ei si jertfa lor spontana, cand mai dezbatem politica murdara ce a victimizat aceasta tara chinuita!

...amin...!

Sa nu i uitam si pe cei care au facut posibila victoria revolutiei, aflati atunci in functii de comanda si decizie in cadrul MAPn sau Ministerului de Interne, si care, prin ordinile date armatei si cadrelor de militie si securitate, ai facut posibila victoria revolutiei.

Sa-i amintim si pe Stefan Gusa (seful marelui stat-major), pe Victor Stanculescu (care a inteles dorinta populatiei si a refuzat sa execute ordinul direct a lui Ceausescu de a deschide focul asupra manifestantilor din fata sediului CC si apoi l-a convins pe Ceausescu sa abandoneze practic puterea si conducerea tarii), pe Ion Coman, pe Iulian Vlad (care inca din 18 decembrie a transmis un ordin catre toate cadrele de securitate sa nu intreprinda nici o actiune de represiune), pe Romeo Campeanu (adjunctul sefului inspectoratului general al militiei), pe militienii asasinati in mod barbar in Harghita-Covasna sau la Cugir, pe lucratorii USLA in frunte cu Gheorghe Trosca (asasinati in fata sediului MAPn , din ordinul criminalului si tradatorului de tara Nicolae Militaru), pe toti sefii inspectoratelor judetene a ministerului de interne, toti acestia meritând titlul de eroi ai revolutiei.

Adica lovitura de stat?

Adică loviluția.

Re-polutia, sau exploatarea se intoarce. A omului de catre om.

Practic s-au combinat mai multe stari de fapt atunci

-Si dorinta marilor puteri (SUA si URSS in special) de rasturnare a regimului Ceausescu (conform celor hotarate la întâlnirea de la Malta dintre Bush si Gorbaciov)

-Si o stare evidenta de nemultumire generala a populatiei fata de masurile de austeritate si restrictii (la aprovizionarea cu energie electrica, energie termica, gaz metan, butelii, carne, lactate, ulei, zahar, etc) introduse dupa anii 1982-1983.

-Atitudinea securitatii si militiei, care cunoasteau starea de revolta si nemultumire a populatiei fata de regim, si de aceea au adoptat o atitudine de non-combat si neutralitate in desfasurarea evenimentelor de atunci, practic securitatea si militia fiind primele care l-au abandonat pe Ceausescu, inaintea armatei.

-Atitudinea lingailor din jurul si Ceausescu (Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Constantin Dascalescu, Manea Manescu, etc) care au fost adevaratii profitori ai regimului. Culmea slugarniciei a fost atinsa atunci de Ana Muresanu- ministra comertului interior- care atunci când Ceausescu a avut acel moment când a zis ca daca membri CPEx nu aproba masurile propuse, el se ridica de la masa si renunta la conducerea tarii- Ana Muresanu s-a apucat de plans zicând- Vai, tovarasuț cui ne lasati ?!.

-Si sotii Ceausescu personal, care practic au fost victimile propriilor tare de caracter si lingailor din jurul lor. Atunci ei erau doar niste oameni batrani, epuizati, complet rupti de realitatea si incapabili sa inteleaga nemultumirile populatiei. Traiau intr-o colivie de aur, cu un fel de panza de păianjen tesuta in jurul lor de activul de partid.
Desi practic ea l-a condus spre plutonul de executie (prin influienta nefasta asupra lui si a deciziilor luate de el), totusi Nicolae Ceausescu si-a iubit sotia, pana in ultima clipa.

Frumos lucru, sublim.
Doar că, în calitatea lui de SuperBaci, i-ar fi stat bine să îşi iubească ţara şi poporul mai întâi. Mă rog, să înveţe mai cu sârg cum s-o facă, să ia aminte la multele semne etc.
*
Când devii Preşedinte nu prea mai poţi fi cu adevărat şi altceva. Sau, mă rog, pui lucrul celălalt în surdină.
Au fost preşedinţi artişti, scriitori etc. În timpul cât şi-au exercitat funcţia au lăsat-o ceva mai moale cu artele ori s-au folosit de ele doar în măsura în care îi ajuta concret la activitatea prezindenţială. Un exemplu ar fi Havel.
*
În alt plan, dacă eşti un preşedinte lucid nu îţi trimiţi la stuf intelectualii şi preoţii, nu organizezi învăţământul după plăcerea şi criteriile nevestii, nu intoxici boborul cu producţiile semidocte care îţi plac ţie şi ţărăncuţei ci, mulţumind lui Dumnezeu că ai ajuns din cizmar ditamai primar, laşi pe alţii mai pricepuţi să organizeze petrecerea.
Şi, mai ales, nu-i faci pe unii infinit mai egali decât pe ceilalţi....

Pai corecteaza-ma daca gresesc, dar pe vremea lui Ceausescu se cam terminase cu trimisul la stuf.
Au mai fost probabil dizidenti persecutati dar cine vrea sa faca din asta un fel de emblema a totalitarismului, probabil nu a auzit de McCarthism


Invatamantul era probabil mai bine organizat de cat acum.
Si profesorii mai bine platiti.

Cu poporul - probabil a primit asigurari ca este bine hranit, "stiintific", fara vreo sansa de aplecare spre obezitate.

Greu de spus in ce masura stia despre nemultumirile efective.

Sacrificiile care s-au facut, au fost pentru a trece de la statutul de tara agricola la una macar cat de cat industrializata.

Erau si atunci bogatasi, in buna parte pe merit (ocupau functii de raspundere) dar in limita bunului simt si mai putin din furat.

Chestia e ca si acum e ceva mai nasol, dar beneficiarii sunt altii, meritul tinde spre zero iar infractionalitatea spre maxim.

Iar saracii? Categoric mai multi.

http://www.mediafax.ro/economic/unul...-2020-13746816

De asemenea, o treime din populaţie nu-şi poate permite să achiziţioneze articole considerate dezirabile sau chiar necesare pentru a duce un trai decent. Potrivit aceluiaşi document, încă mai există copii care nu au mers niciodată la şcoală, iar procentul tinerilor fără o educaţie adecvată este ridicat.

Iar in loc de "Cantarea Romanei" si osanele "Conducatorului iubit", avem "Slava UE" si "Traiasca aliatii nostri de pest ocean care ne baga in razboi cu rusii".