mihailt |
18.12.2010 22:50:16 |
Comunitatea ortodoxă din Săpânța numără nu mai puțin de 3.300 de membri. Practic, toți acești oameni au refuzat să redevină greco-catolici după 1989, rămânând în credință strămoșească. Trauma provocată în trecut de Vaticanul expansiv care caută prin viclenia uniației să șteargă orice urmă de ortodoxie din Ardeal fusese vindecată prin alegerea oamenilor, de bunăvoie, a ortodoxiei. După 20 de ani de la revoluție, comunitatea greco-catolică din Săpânța cuprinde 10 persoane! Este demn de reținut că Săpânța împreună cu Rona de Jos au opus rezistența imperialismului catolic până în 1790... Au fost prigoniți aproape un veac. Demersurile de protest ale preotului greco-catolic Grigor Mihai sunt sprijinite, surpriză (sau nu), de cei mai acerbi luptători împotriva ortodoxiei din România: Remus Cernea, de la Asociația Umanistă, și Smaranda Enache, de la Liga Pro Europa. Timp de șapte ani, preotul greco-catolic nu a avut niciun botez, cununie sau înmormântare în Săpânța. “Drama” preotului Grigor Mihai și, prin el a întregii biserici greco-catolice din Ardeal, este că nu au credincioși! De aceea nu se poate vorbi de un conflict între două comunități, pentru că nu există comunitate greco-catolică în Săpânța. Conflictul, artificial fiind, este întreținut prin intermediul mass-media și este creat de Grigor Mihai și de Episcopia greco-catolică din Baia Mare. Pe plan local nu există tensiuni între ortodocși și cei 10 greco-catolici. Bătălia se duce doar la nivel de imagine, mass-media și la nivel instituțional.
Înțelegem frustrarea episcopului Ioan Șișeștean, deoarece Parohia Ortodoxă Săpânța restaurează integral biserica, cu acordul credincioșilor care sunt proprietarii de drept. Protestele greco-catolicilor provin din faptul că biserica aceasta, în stilul său neogotic, reprezenta ultimul bastion al prezenței Vaticanului în Săpânța... Nu își dorește episcopul Ioan Șișeștean o biserică în stil bizantin clasic, dar comunitatea ortodoxă dorește acest lucru. Arhitectul Dorel Cordoș a realizat proiectul, iar meșterul de excepție Andreica Gheorghe din Boroaia, Suceava, care are 17 biserici realizate, va desăvârși această jertfă a săpânțenilor. Deja a realizat aproape integral pridvorul în stil bizantin clasic. Va fi o capodoperă ortodoxă românească această biserică, deși acum urcăm atâtea Golgote!!! Nu e prima oară când ortodoxia românească este răstignită în istorie de către imperialismul catolic, în propria țară.
Părinte episcop Ioan Șișeștean, l-ați întrebat pe preotul Grigor Mihai câte servicii religioase are în Săpânța? Comunitatea este ortodoxă, nu dorește să cedeze biserica din “Cimitirul Vesel”. Să ieșim noi, ortodocșii, afară, câteva mii, și să intre cei 10 ai dvs.? De ce nu veniți duminică să vă preluați biserica dacă susțineți că e greco-catolică? Aveți titlu de proprietate? Părinte episcop Ioan Șișeștean, chiar trăiți într-o altă dimensiune? Câte persoane aveți în Săpânța?
Credeți că Hillary Clinton vă poate ajuta? Dacă nu aveți credincioși, nu vă ajută nimeni, nici măcar Papa Benedict. Vaticanul a pierdut teren într-un Occident desacralizat și protestant și încercați aici, în estul Europei, să câștigați terenul pierdut! Practic, biserica dvs. de la Săpânța e una virtuală, pe internet și în mass-media. În realitate, situația e total diferită. Părinte episcop Ioan Șișeștean, știați că la Cluj-Napoca, în 1948, s-au strâns 423 de canonici, protopopi, profesori și preoți greco-catolici care au semnat un apel de revenire la Ortodoxie? În 1700 de la ce cult au trecut ardelenii la greco-catolici?
În Săpânța, în 1948, au revenit de la greco-catolici la ortodocși 3.451 de persoane. Adică toată comunitatea. Biserica din “Cimitirul Vesel” este a comunității. Părinte episcop, cum se certifică activitatea pastorală a unui preot care nu are, timp de șapte ani, botez, cununie și înmormântare? Are doar activitate în instanțe, în tribunale, cere toată averea bisericii să fie restituită. Corect ar fi să se împartă în funcție de numărul de enoriași. Părintele Grigor a creat acest circ în mass-media și a trimis scrisori la diverse instituții, de la Traian Băsescu până la Patriarhul Daniel, nici Papa Benedict și nicio instanță juridică nu le-o poate lua. Nu le puteți lua sufletul. Părinte episcop, preotul Grigor a afirmat că ne-a donat nouă, ortodocșilor, un hectar de teren, ca să facem mănăstirea Sapanta Peri în anii '90 și, paradoxal, ne-a permis să slujim acolo? E ridicol! Are acte să probeze asemenea afirmații? Biserica din “Cimitirul Vesel” aparține comunității! Lupta se duce între Episcopia greco-catolică Baia Mare, ca instituție, și credincioșii ortodocși din Săpânța, ca și comunitate.
Teolog Justin Leon Lutai
Din ce scrie in articolul acela majoritatea comunitatii romanilor greco-catolicilor de acolo au trecut la crestin ortodoxie,iar Sfanta Biserica si cimitirul apartinea respectivei comunitati iar nu Bisericii catolice.
|