Despre pomenirii
 

M-am gandit mult si sper ca nu am gresit sectiunea cu o intrebare poate mai ciudata,insa s-a nascut azi cand cineva mi-a spus acest lucru si anume ca si-a dat de pomana de pe acum (are 59 de ani) un rand de haine ,si ca o sa isi dea si un rand de vase,caci copii sigur nui vor da,si ca un Parinte chiar a oficiat un asemenea parastas unui om ce traieste dar pentru el.
Este bine,este corect sa procedam asa?
Daca da,de cate ori sa impartim pentru desi santem vii.

A da de pomana pentru iertarea pacatelor noastre putem sa facem oricand dar parastasul nostru cat timp suntem vii, nu vad logica... Am auzit ca asa s-ar practica in unele zone ale Olteniei.
Nu strica nimanui milostenia, ba din contra ne ridica daca nu ne laudam cu faptele noastre si nu consideram ca am facut destul.

Ce sa facem pentru cei adormiti
 

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi si să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii si pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.” Nu putem face nimic mai bun si mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneste pe calea sălasurilor vesnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune.
Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el si este recunoscător celor care le fac si este duhovniceste alături de aceia.
O, rude si apropiaţi ai morţilor! Faceţi pentru ei cele ce le sunt de folos si cele ce sunt în puterile voastre. Folosiţi banii, nu pentru împodobirea cea din afară a sicriului si a mormântului, ci pentru a ajuta pe cei în nevoi, pentru pomenirea celor care v-aufost apropiaţi siau murit, pentru biserici, unde se fac rugăciuni pentru ei. Faceţi milostenie pentru cei morţi, purtaţi de grijă pentru sufletele lor. Înaintea noastră atuturor,seaflă aceeasi cale, si cât vom dori si noi, la rândul nostru, să fim pomeniţi în rugăciune! De aceea să fim si noi milostivi faţă de cei morţi.
De îndată ce cineva a răposat, chemaţi grabnic un preot, ca să facă „Rugăciuni la iesirea sufletului”, care se citesc tuturor crestinilor după moarte.Încercaţi, dacă vă stă în putinţă, să faceţi slujba de înmormântare în biserică, si să secitească Psaltirea la căpătâiul celui ce a murit, până la înmormântare. Nu este nevoie ca înmormântarea să se facă cu multe amănunte, dar bineînţeles că trebuie să fie întreagă, fără prescurtări. Nu vă gândiţi acum la voi si la cele ale voastre, ci la cel care a răposat, de care vă despărţiţi pentru totdeauna. Dacă în biserică se află câţiva morţi în acelasi timp, primiţi, dacă se propune, săvârsirea slujbei de înmormântare pentru toţi laolaltă. Este mai bine ca o înmormântare să se slujească pentru doi sau mai mulţi răposaţi în acelasi timp, când rugăciunea celor apropiaţi, care se află adunaţi, va fi cu mult mai înfocată, decât dacă slujbele de înmormântare se fac pe rând, si din pricina lipsei de timp, ele sunt scurtate. Slujba trebuie să fie întreagă pentru că fiecare cuvânt al rugăciunii pentru răposat este ca o picătură de apă pentru omul cel însetat. În chip foarte hotărât, rânduiţi de îndată slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adică pomenirea zilnică la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile. De obicei, în bisericile unde se fac slujbe zilnic, răposatul a cărui înmormântare a avut loc acolo, este pomenit vreme de patruzeci de zile si chiar mai mult. Dar dacă slujba de înmormântare are loc într-o biserică, în care nu au loc slujbe zilnic, rudele trebuie să se îngrijească de pomenirea de patruzeci de zile acolo unde se fac slujbe zilnic. Este la fel de bine să trimiteţi contribuţii pentru pomenirea la mânăstiri, ca si la Ierusalim, unde are loc rugăciune permanentă la Locurile Sfinte. Dar pomenirea pentru patruzeci de zile trebuie începută îndată după moarte, când sufletul are nevoie în chip deosebit de ajutor prin rugăciune, si de aceea trebuie începută pomenirea în locul cel mai apropiat unde se fac slujbe zilnic.
Să neîngrijim de ceicareauplecat în lumea cealaltă înaintea noastră, ca să facem pentru ei toate cele ce ne stau în putinţă, amintindu-ne că „fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”.

Categoric , rugaciunea pentru morti , pomenirile , parastasele, milosteniile pentru ii ajuta...

Dacă faci milostenie pentru cei morţi, faci şi pentru tine. Să dai numai pt. tine, e o formă de egoism, aşa mi se pare cel puţin. Sau poate îi e frică că o să moară şi n-o să-l pomenească nimeni, atunci are nevoie de asigurări de la mai multe pers. că se vor ruga pt. sufletul lui.

Suntem vii cata vreme traim in Dumnezeu, cu Dumnezeu si avem iubire de aproapele , implicit facand acte de milostenie....Caci tot ce facem de dragul LUI, pentru sufletele noastre facem...Iar cine trece indiferent pe langa voia Tatalui nostru....mort este , chiar viu fiind.....Doamne ajuta !

De aia e bine sa ne ingrijim sa lasam urmasi, care sa ne faca macar pomenirile necesare. Asta e cel mai bun lucru pe care il putem face.

As dori un raspuns avizat.Raposatul, pana la un an, este pomenit doar el la parastas? E important! Multumesc.

[SIZE=+1]Daca zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor raposati, este bine ca slujba sa se faca in comun si nu separat, caci cu cat rugaciunea are caracter colectiv, cu atat este mai puternica. [/SIZE]http://www.parohiamacin4.org/ghid_inmormantare_parastas.htm

Eu una m-am straduit ca in aceste 40 de zile, sa o trec numai pe bunica pe pomelnicul de parastas, insa m-am gandit apoi ca este o dovada de milostenie daca trec alaturi de ea, si alte nume, pentru ca nu are cum sa ii faca rau. Oricum, la parastas se pomenesc sute de nume - nu exagerez - si, potrivit citatului de mai sus, asa este si bine, sa fie pomenirea de obste, nu un parastas special pentru X si Y. Bunica mea a avut parastas special pentru ea in ziua inmormantarii (a 2a zi) si in a 3 a zi, pentru ca am fost la biserici de mir, dar apoi, a fost pomenita cu Teoctist, Nicodim, Bartolomeu, Cleopa, Teofil, Floarea, Gheorghe, Vasile, Dumitru... si tare m-am bucurat ca sta alaturi de aceste suflete.

Dumnezeu s-o ierte pe mama dvs, Maria, si sa va dea sanatate sa ii faceti pomenirea. In Postul Mare se fac parastase in fiecare sambata, iar in anumite manastiri se fac in fiecare zi, mai putin duminica (bine, in post cred ca se face, de luni pana vineri, "litia mica pentru adormiti", care e o slujba a parastasului mai prescurtata, din cate am remarcat eu).

Din informatiile pe care le-am primit, pana la 40 de zile pomenirea se face doar pentru cel raposat, urmand ca la 3, 6, 9 luni si din an in an sa fie pomenit cu tot neamul lui cel adormit. Multumesc, Glykys!

Apare in vreo carte de cult aceasta informatie?

Care sunt soroacele sau termenele pentru pomenirea celor răposaţi?

Ziua a treia, a noua şi a patruzecea după moarte; la trei, şase şi nouă luni şi la un an după moarte; apoi în fiecare an până la şapte ani după moarte.



De ce se face pomenirea la aceste soroace?

Se face la trei zile, în cinstea Sfintei Treimi, întru Care ne mântuim şi în amintirea Învierü celei de a treia zi a Domnului, Care, sculându-Se din morţi, S-a făcut pârgă sau începătură şi chip al învierii celor adormiţi; la nouă zile, pentru ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele nouă cete îngereşti şi în amintirea orei a noua în care Domnul, înainte de a muri pe Cruce, a făgăduit tâlharului Raiul, pe care ne rugăm să-l moştenească şi răposaţii noştri; la patruzeci de zile (şase săptămâni), în amintirea înălţării la cer a Domnului care a avut loc la patruzeci de zile după Înviere, pentru ca sufletul celui răposat să se înalţe şi el la

cer; la trei luni, la şase luni, la nouă luni şi la un an, în cinstea şi slava Sfintei Treimi, după pilda creştinilor din primele veacuri, care prăznuiau în fiecare an ziua morţii mucenicilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo.

Termenul de şapte ani, când se face pentru cea din urmă oară datornica pomenire anuală a răposatului, e număr sfânt (cele 7 zile ale facerii lumii) şi se socoteşte că atunci trupul omului e cu totul desfăcut în ţărână. De aceea, în rânduiala mănăstirilor, atunci când se împlinesc şapte ani de la îngroparea călugărilor, se face dezgroparea osemintelor şi aşezarea lor în raclă sau osuar, ori în gropniţa de obşte.



Cum se numeşte slujba care se face la aceste soroace, pentru pomenirea repausaţilor?

În cărţile de slujbă se numeşte panihidă (pana-hidă), dar în popor poartă de obicei numirea de parastas, de la cuvântul grecesc parivstmi a se înfăţişa înain-tea cuiva, a mijloci, deci rugăciune de mijlocire pentru răposaţi. Parastasul nu e altceva decât o prescurtare a slujbei înmor-mântării. Partea de căpetenie o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare şi iertare, rostite de preot la sfârşitul slujbei, urmate, ca si la înmor-mântare, de «Veşnica pomenire». Se săvârşeşte în biserică, după Liturghie, iar când e cu putinta, si la mormânt. La parastas se aduc întru pomenirea celui răposat coliva, pâine şi vin din care se toarnă jos peste mormântul celui răposat.



Ce sunt «sărindarele»?

Cuvântul «sărindar», de la cuvântul grecesc sarantavfia, înseamnă pomenirea unui răposat sau a unui pomelnic întreg de răposaţi la 40 de Liturghii în şir, mai ales în primele 40 de zile de la moartea cuiva, precum ne îndeamnă să facem Sf. Simion al Tesalonicului.

Sărindarele se dau de obicei la sfinţirea unei biserici sau a unei fântâni, când vine preot nou în parohie. Ele se numesc de obşte, când pomenirea se face la 40 de Liturghii, una după alta, şi particulare, când pomenirea se face la 40 de Liturghii răzleţe. La sfârşitul celor 40 de Litu-rghii se face parastas şi se pomenesc răposaţii tuturor credincioşilor care au dat pomelnice, ceea ce se numeşte dezlegarea sau slobozirea sărindarelor.

În unele părţi, se mai obişnuieşte a se face pomenirea neîntreruptă a răposaţilor, adică la toate Liturghiile de peste an. Pomelnicul cu numele viilor şi răposaţilor de pomenit, care se dă în acest caz, se numeşte pomelnic anual.

Invatatura de Credinta Crestina Ortodoxa.

Cunosc ce ati postat, intrebam doar daca exista in cartile de cult informatia ca adormitul trebuie trecut singur pe pomelnic sau sa i se faca separat parastas, la soroace - ce ati intrebat mai inainte, Eu am citit ca, dimpotriva, este recomandat sa fie pomenit impreuna cu mai multi, pentru ca rugaciunea colectiva este cea mai puternica.

Pana la 40 de zile se trece singur. Informandu-ma, am aflat ca dupa aceea, se trece primul , apoi neamul lui adormit, dupa nume.