Familie sau Celibat
 

Va salut.

As dori sa stiu si parerile voastre referitoare la acest subiect.

Ce credeti ca este mai placut Domnului? Sa ne intemeiem o familie si sa avem copii sau sa ducem o viata infranata, fara a ne casatori sau intretine vreo relatie sexuala vreodata?

Ambele variante sunt placute lui Dumnezeu. Atata timp cat nu sunt egoiste.

Sfinţenia este plăcută foarte Domnului. Ambele căi, a fecioriei şi a căsătoriei, pot duce la sfinţenie.

Însemnând trăire asemenea îngerilor încă din timpul vieţii în trup, fecioria (călugăria) este prima în onoare şi este întâi pomenită.

Cu fiecare dintre noi, Dumnezeu are un plan. Pe unii îi cheamă la căsătorie, pe alţii îi cheamă la feciorie. Pe unii îi cheamă să-i fie preoţi ca să călăuzească Poporul Său, pe alţii îi cheamă să fie soldaţi ai Săi în lume. Important este să discernem care este chemarea Domnului pentru noi ? Spre călugărie sau spre căsătorie ? Spre preoţie ori spre laicat ? Acest discernământ are nevoie de multă rugăciune şi de citirea semnelor chemării într-o parte ori în alta.

Iar semnele chemării acestea sunt:
-mai întâi, o puternică dorinţă. Trebuie să cercetăm inima noastră, golind-o mai întâi de cele ale noastre ca să se umple de Cristos, apoi, după curăţire, cercetând ce ar dori El de la noi
-mai apoi, o înzestrare corespunzătoare. Este evident că Dumnezeu nu poate să ne cheme într-o direcţie fără a ne da şi mijloacele de a urma chemarea Sa. Nu ne cere lucruri imposibile.

În cazul meu, semnele mi-au arătat că mă cheamă spre laicat şi căsătorie:
- de copil am simţit multă bucurie să aud cântări la biserică şi, mai ales, preoţi cântând frumos Domnului. Dar eu, neavând de loc voce, ci, atunci când cânt, auzindu-se ca şi când un măgar ar încerca să cânte, mi-a fost clar că nu mă cheamă spre preoţie.
- puternicul impuls sexual care s-a manifestat dintotdeauna, pe care nu fără efort şi rugăciune îl strunesc ca să rămână în cadrul căsătoriei, mi-a arătat că, pentru mine, călugăria nu ar fi potrivită.

Ori casatorie ori calugarie. Calea de mijloc nu exista.

Doamne juta

:24:........

eu cred ca infranarea.

Si eu de asemenea ca gandeam ca viata infranata este mai placuta Domnului, caci nu oricine o poate realiza, mai ales in ziua de astazi.

Multi isi pot intemeia o familie, insa cu toata degradarea ce se afla in societatea de astazi, greu mai poti sa ai cugetul neintinat de scarbele acestui veac. Caci la orice colt de strada poti primi ispite. Nu mai poti intra pe Internet fara sa vezi anunturi cu femei decoltate sau altele...

Nu mai poti sa dai drumul la televizor fara sa se iveasca un post in care destrabalarea este un subiect de discutie.

Si din pacate, asta incepe din copilarie, de la scoala. In ziua de azi, copiii ce nu se comformeaza destrabalarilor si desfranarilor sunt priviti ca pe niste ciudati. "Cum sa nu te uiti la filme porno? Esti vreun ciudat?", "Dar cum sa nu te masturbezi? Ai vreo afectiune?", "Cum sa nu te uiti la femeie ceea ca doar vezi ce atragatoare este, esti cumva pe invers?"

Infranarea este deci, o virtutie, pe care trebuie sa o staruim cat mai mult posibil.

Dar cum ramane cu "mai bine sa-ti iei femeie decat sa arzi"?Placute Domnului sunt toate cele de folos atata timp cat sunt facute cu buna masura.

Intr-adevar. Avem de ales intre calea obisnuita dar "sigura" a casatoriei sau calea dulce dar "primejdioasa" a infranarii.

Sincer sa fiu,cred ca amandua sunt primejdioase.Vezi tu,iti spun din proprie experienta,de cand m-am insurat n-am mai tinut nici un post,cu femeia alaturi iei seara o decizie si nu siu cum se face ca pana dimineata gasesti o mie de motive sa anulezi decizia primara.Eu am lasat tutunul,alcoolul dar nevasta...Si de o parte si de alta lupta e mare.Este parere personala,nu cunosc viata de calugar.Ma gandesc la ce spui tu,sa ne imaginam ca dintr-o data toata lumea se abtine,nu se mai nasc copi si toti la cer(presupunand ca nu fac alte greseli) deci...Raiul.

nu stiu, ce sa zic, dar in vremurile astea dure...cred ca e mai bine singur....bine sa si ajuti....dar e mai economic singur....sa faci copii, sa se chinuie in societatea asta...mai bine nu...my opinion

Desigur, e si asta un aspect de care sa tinem cont.

Daca nu voi fi eu un parinte bun? Sau daca e indoctrinat(a) de mic de societate ori de 'amicii' sai si da in alte pierzanii (sex, droguri, bautura etc) si eu nu pot sa il/o fac sa vada in ce pacate se scufunda?

Daca, din cauza desfatarilor acestea lumesti, nu voi reusi sa il/o scot sa mergem la Liturghie Duminica? Sau la Sfanta Spovedanie, Impartasanie?

Stiu ca daca esti un parinte bun si crestin, nu ar trebui sa te confrunti cu asemenea probleme, dar nu poti sa stii niciodata ce iti rezerva viata.
Daca moare copilul meu nespovedit / neimpartasit? Sau daca mor eu inainte sa-l invat pe el despre Crestinism?

Caci zice si Domnul, intr-un asemenea fel. Omul, decat sa duca o viata pacatoasa si sa ajunga in gheena, mai bine nu s-ar fi nascut.

S-ar putea sa aud: "Dar macar ii dai o sansa sa traiasca." Sansa sa traiasca unde? In societatea asta imorala, degradata, decazuta si plina de propaganda pacatoasa? O societate in care, incet, dispare influenta Crestinismului si se intensifica influenta pacatului si a vrajmasului ?

Eu cred ca cea mai buna cale este aceia de a fi singura...dupa o casatorie esuata ! Sunt prea multi betivani pe lumea asta, prea multi curvari si prea multi barbati violenti, puturosi, materialisti, frustrati si fara minte, ca sa mai fii demna ca esti casatorita, asa ca, dupa ce te tapetezi bine cu riduri, peri albi si stomac ulcerat...este bine sa sezi in banca ta singura si nestingherita de mitul " dragostei celei vesnice ".
Cat despre trasatura acuta a femeii contemporane, cel putin sesizata in jurul meu...o lene si o comoditate de nedescris, pana si instinctul maternal a fost ingropat in aceasta delasare natanga.
Aaa! Am uitat sa spun ceva de Domnul in acest context ? Ce-are Domnul cu el, mai nimic ?! Domnul ti-a dat minte si rationament, restul, faci cum consideri tu mersul lucrurilor prin sufletelul si viata proprie.

Eu nu simt acea chemare deosebita spre calugarie. Am ajuns la o varsta considerabila si nu am reusit sa ma casatoresc( nu pt. ca nu as fi incercat sau nu am vrut eu). Deoarece ,,cale de mijloc nu exista´´, sunt condamnata la iad( desi momentan nu traiesc intr-o ,,relatie´´ adica desfrau). Ca sa ajung intr-una din cele doua stari ,,binecuvantate´´ ar fi doua solutii: sa ma calugaresc desi nu simt inclinatie spre calugarie sau sa ma casatoresc cu oricine imi iese in cale ca sa fiu si eu ,,in randul lumii´´.
E o vina chiar asa de mare sa nu fiu nici calugarita nici casatorita pt. a fi condamnata la iad? Eu am crezut ca pt. a ajunge in rai trebuie sa respectam cele 10 porunci si sa ne straduim sa dobandim Duhul Sfant.

La ce se refera acest celibat? Banuiesc eu ca nu te referi la monahism.
Celibatul in lume este f.greu, pentru ca esti intr-o minoritate si privit si considerat ca atare.
Plus ca este greu ca existenta. Eu stiu cum este.
Si singuratatea este o cruce. Ai ales-o, trebuie s-o porti.
Sa fim bine intelesi: celibat inseamna total singur, fara a trai cu altcineva (in afara casatoriei).
In lumea de azi, cand te poti trezi bolnav sau chiar poti muri singur in casa, fara sa te stie nimeni, ca nimeni nu te baga in seama...e groaznic.
Da unii sunt singuri si fara sa vrea...

Prin celibat ma refer la omul celibatar, ce este necasatorit, infranat in poftele sale sexuale.
Nu refer neaparat la singuratate, dar se pare ca aceasta este o consecinta al acestui drum anevoios.

@colaps
Pai este singur. Nu inteleg problema. Nu are sot/sotie, nu are copii.
Prieteni si familia primara o avea, dar si pe astia pana la un punct, caci si ei au familie.
Sau...isi face prieteni tot celibatari.
Dar vorba unui prieten:
Daca esti singur zice lumea ca ori esti anormal, ori pacatuiesti in alt fel.
Daca esti singur dar prieten cu o familie, zice lumea: "ah, menaj a trois"
Daca esti singur si ai prieteni tot singuri: ori esti desfranat, ori esti homosexual.
Nu-i bine nici cum.

Pai daca un crestin ar dori sa purceada pe calea infranarii nu cred ca i-ar pasa ceea ce spun cei din jur, sau in ce fel il barfesc vecinii.

Sa nu ne fie frica ori rusine sa ne inaltam sufletele spre Hristos. Nu ar trebui sa ne preocupe clevetirile altor oameni. Daca tu esti un bun crestin si stii ca staruiesti sa ajungi cat mai sus cu sufletul prin infranare, atunci asta e tot ce conteaza.

Ce-ti pasa tie ce crede lumea despre tine? Sa-ti pese doar ce crede Dumnezeu despre tine.

Prefer familia cu bune si cu rele......o sa accept cu draga inima si celibatu' ....dupa 80ani....http://l.yimg.com/us.yimg.com/i/mesg/emoticons7/4.gif

Eu sunt virgin si am numai 31 de ani ( Nu sunt pe invers - ci o problema fizica mi-a sacrificat placerile vietii inca din adolescenta ) Nu vreau sa ma calugaresc , pentru ca viata este frumoasa si fara sex. Intrebarea mea este daca D-zeu va face o diferenta intre mine, la Judecata si cineva care a avut viata sexuala normla si regulata de-alungul aniilor? Suna putin egoist dar asta este ....Doamne Ajuta