Ce ati facut cu copiii vostri?
 

Multi parinti din zilele noastre nu mai comunica cu copiii lor. Se invoca stresul, lipsa de timp, plecarea in strainatate dupa un loc de munca, etc. Cercetarile scot in evidenta ca toti acesti copii prezinta grave tulburari afective, depresii cronice, introvertire, frica, agresivitate, anxietate, scaderea increderii in sine si incredere exagerata in persoanele din anturaj, sentimentul nejustificat de culpabilitate, abandon scolar sau chiar delincventa.

Cineva spunea ca daca Hristos ar fi acum misionar printre noi, nu ar mai spune "Nu va ingrijiti de nimic", ci "Ingrijiti-va de caminul vostru".

Devin si violenti, din pacate!

Mai devreme sau mai tarziu, ca parinti, vom culege roadele petrecerii sau nepetrecerii a cat mai mult timp, cu folos, cu propriii copii.

Familia de astazi are nevoie, mai mult ca oricand, de o viata in Biserica, impreuna cu Hristos. Acesta este locul unde putem afla odihna sufletelor noastre, unde iubirea noastra se poate desavarsi si unde putem invata sa ne bucuram curat de toate cele ale lumii.

Copiii au nevoie de modele sanatoase pe care sa le urmeze, si daca nu le gasesc in parinti, le vor cauta in alta parte. Altfel, exista toate sansele ca modele alese de ei, sa fie unele negative.

Nu sunt parinte insa cred ca ceea ce trebuie sa lasam deoparte in ziua de azi este "grija cea lumeasca". Doar atunci vom reusi sa ne vedem clar prioritatile: mantuirea si vietuirea intru Hristos a noastra si a familiei noastre. Restul ar veni de la sine, lipsa de comunicare ar fi inlocuita de discutii folositoare, lipsa de incredere in sine - de increderea in Hristos, anxietatea de bucurie, violenta de pace, si tot asa.
Insa e usor de spus.... mai greu e de facut.
Eu cred ca pe undeva s-au pierdut pe drum si niste instincte parintesti sanatoase, vedem in zilele noastre cu cata usurinta isi lasa unii parinti copiii in seama bunicilor si pleaca la munca in strainatate. Societatea contemporana este atat de impregnata de "comercial" incat omul alearga innebunit dupa "si mai mult" sau "si mai bine". Nu mai distingem clar intre nevoi si respectiv dorinte. Daca stai cu chirie, vrei casa ta, daca ai un apartament, iti trebuie casa "pe pamant", etc. E o competitie continua intre toti si toate si impresia pe care o lasa viata noastra e aceea a unui iures nebunesc si ametitor.

:17:

[quote=coralina;239810]Nu sunt parinte insa cred ca ceea ce trebuie sa lasam deoparte in ziua de azi este "grija cea lumeasca". Doar atunci vom reusi sa ne vedem clar prioritatile: mantuirea si vietuirea intru Hristos a noastra si a familiei noastre. Restul ar veni de la sine, lipsa de comunicare ar fi inlocuita de discutii folositoare, lipsa de incredere in sine - de increderea in Hristos, anxietatea de bucurie, violenta de pace, si tot asa.
Insa e usor de spus.... mai greu e de facut.
Eu cred ca pe undeva s-au pierdut pe drum si niste instincte parintesti sanatoase, vedem in zilele noastre cu cata usurinta isi lasa unii parinti copiii in seama bunicilor si pleaca la munca in strainatate. Societatea contemporana este atat de impregnata de "comercial" incat omul alearga innebunit dupa "si mai mult" sau "si mai bine". Nu mai distingem clar intre nevoi si respectiv dorinte. Daca stai cu chirie, vrei casa ta, daca ai un apartament, iti trebuie casa "pe pamant", etc. E o competitie continua intre toti si toate si impresia pe care o lasa viata noastra e aceea a unui iures nebunesc si ametitor.

Asa este. Exact asa se intampla...suntemmereu nemultumiti de tot!!!

Bine spus.
Problema este ca nu doar parintii vor culege roadele educatiei oferite copiilor, ci intreaga lume. Un copil bun bucura si odihneste pe toti, oriunde, in vreme ce un copil "stricat" de parintii sai, va suferi mult oriunde si va obosi pe cei din jurul sau.

Avem nevoie de parinti sfinti.
Un parinte zicea ca lumea va tine atata timp cat o candela inca va mai arde in camara unei case de crestini.

Cat de dureros, avem parte in zilele noastre de o campanie cu urmatorul mesaj: "Copil, caut timp. De petrecut cu parintii mei"

Cum ne distrugem copilul
 

Se intampla ca unii parinti sa nu-i refuze nimic copilului. De exemplu, daca este tarziu si copilul se uita la televizor, sunt parinti care ii spun doar o singura data ca trebuie sa doarma sau nu ii spun nimic pentru ca nu doresc sa-i puna capat placerii de a se uita la desene animate. Iar copilul continua sa stea in fata televizorului. Ce reiese de aici? Copilul va creste crezand ca are doar drepturi, ca parintii ii sunt datori sa-i implineasca cererile ori de cate ori doreste.

Daca se intampla sa faca ceva rau, o categorie de parinti nu cauta sa-l dezbare pe copil de fapta neplacuta, ci rad, semn ca acesta este cu adevarat creativ. Astfel, copilul nu se va mai rusina niciodata atunci cand va face ceva rau.

Nu i se atrage atentia ca nu trebuie sa citeasca unele publicatii sau sa urmareasca anumite programe. Se crede ca asa va avea parte de o educatie aleasa, din moment ce are acces la foarte multa informatie. Dar uitam ca se poate ajunge ca un copil sa caute sa se hraneasca numai cu un tip de hrana, care aduce decadere. Iar atunci cand parintii isi mai dau seama de ce inseamna sanatate, alearga la medic sau la preot sa-i rezolve problemele in mod magic. Cred ca problemele de luni sau ani se pot rezolva printr-o simpla intalnire. Ori stim ca acest lucru nu este posibil.

Este incurajat de unii parinti sa aiba parte de cat mai multe relatii, cu convingerea ca asa ajunge sa stie ce inseamna cu adevarat dragostea. In realitate, ajunge sa creada ca dragostea e doar relatia sexuala. Iar daca persoana este redusa doar la aceasta relatie, atunci cu siguranta va fi impotriva casatoriei si intr-o continua cautare dupa noi achizitii spre satisfacerea poftelor trupesti.

I se ofera zilnic spre cheltuire o anumita suma de bani, pe principiul ca nu doresc ca el sa traiasca lipsurile de care ei au avut parte. Dar asa va fi incapabil sa-si asume o activitate care presupune efort, va fi incapabil sa se descurce singur in viata. Mai mult, va ingropa darurile cu care a fost inzestrat de Dumnezeu.

Nu se discuta cu el problemele pe care le are in viata. Considera ca a vorbi despre acestea, ingreuneaza uitarea lor si tristetea adusa de ele va disparea mai greu. Dar efectul este altul, copilul se simte singur in familie si pentru ca nu i se acorda atentie ia hotararea sa nu mai vina acasa, sa bea, sa consume droguri etc.

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ul-128472.html

Ati uitat ce era mai important :)
Copiii se distrug in primul rand la primele semne ale unei relatii negative intre parinti!!Daca acestia au o relatie tensionata,distructiva nu mai este nimic de facut decat sa-i trimiti la psihoterapeut si biserica!!!

Din Vechiul Testament imi place atitudinea lui Iov - cand se trezea din somn, aducea jertfe pentru copiii sai, gandind ca acestia ar fi gresit in intalnirile lor. Sa nu uitam si de rugaciune atunci cand vine vorba de educatia copiilor.

Multi oameni nici n-ar trebui sa faca copii, in primul rand. Dar la noi, la romani, mai intai il turnam, apoi ne gandim cu ce-l crestem.

Rugaciunea unui copil trist

“Doamne, în seara asta, te rog ceva special… Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul.

Mi-ar plăcea să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu.
Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute.

Mi-ar plăcea să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează… Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă.
Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe ca să poată sta cu mine… Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic.
Mi-ar plăcea să simt că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.”

http://www.copilul.ro/_files/copil_caine_rugaciune.jpg

Foarte bine spus.

Draguta poza :)

Nu stiu cine a scris acest material,insa nu inclin nici spre cealalta extrema aceia in care copiii sunt centrul atentiei,al universului,al buricului.
Cum adica sa nu-l intrerupa nimeni cand vb?Dar cine se crede copilul acela,vreo personalitate?
Copiii trebuiesc iubiti dar trebuie sa-si cunoasca si lungul nasului!

Aceasta rugaciune reflecta o realitate dura. Cata tristete poate sa simta un copil atunci cand vede ca orice altceva merita atentie, in timp ce el este ignorat. Copilul are nevoie de dragostea si afectiunea parintilor, are nevoie sa fie ascultat si inteles, sa fie ajutat atunci cand il incoltesc temeri.

Am vazut de multe ori aceasta tendinta a desconsiderarii persoanei, evidentiata in faptul ca omul prefera sa se uite la televizor in loc sa caute si sa pretuiasca prezenta unei alte persoane. Oare de ce?

Pentru ca e mai comod.
E mai comod sa credem ca avem intimitatea asigurata, cand, de fapt nici nu stim ce este ea (deoarece o confundam cu sexul sau cu dragalaseniile dulcici).
Intimitatea e o cucerire, pentru obtinerea careia e nevoie sa dam jos toate mastile, incet, incet.
Televizorul ofera o alternativa calduta pentru a ne refugia in lumi unde responsabilitatea noastra este nula. Eventual ne imaginam ca suntem implicati (imaginatia si avatarurile ei...) in mijlocul evenimentelor.
Pe cand intimitatea e o confruntare reala. Cu noi si limitele noastre, cu disponibilitatea de a jertfi iubitor etc.

Eu am aruncat televizorul la ghena acum 3 ani, primind imediat eticheta de diliman, "doar" pentru ca fiul meu cel mic isi pierduse si acuitatea vizuala si o parte din minti stind ore-n sir la televizor (inclusiv noaptea, pe ascuns).
Astazi sunt multumit si multumesc lui Dumnezeu pentru ca am facut, fie si in ceasul al 12-lea, acel gest.

Cu totul de acord, draga Yasmina!
Psihopatii de azi sunt fostii copii rasfatati de parintii egoisti si iresponsabili.

Copii si parinti
 

"Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar bucuria ce le va veni şi sfinţenia care îi va cerceta vor revărsa har asupra copiilor. De obicei, pentru purtarea rea a copiilor greşesc părinţii. Nu-i mântuiesc nici sfaturile, nici autoritatea, nici asprimea. Dacă părinţii nu se sfinţesc, dacă nu luptă, fac mari greşeli şi transmit răul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă părinţii nu trăiesc o viaţă sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi chinuieşte pe părinţi prin împotrivirile copiilor. Iubirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere dintre părinţi este tot ceea ce trebuie pentru copii. Mare pază şi ocrotire."

Din cartea: Ne vorbeste Parintele Porfirie

(Sfantul Munte Athos)

De-as fi avut ochii deschisi in urma cu 25 de ani, sau chiar si mai incoace, 10-15 ani, tot nu era tarziu...Ne rugam acum, dar parca nu se clinteste nici o frunza in adierea rugaciunii noastre de parinti.
Doamne ajuta.

Eu propun sa ne sfatuim reciproc despre cum ar trebui sa ne crestem copilasii asa incat iubirea de Dumnezeu sa fie cea mai importanta valoare din viata lor (ma refer la scara valorilor). Sfaturi practice, lucruri marunte dar foarte importante pentru viata lor duhovniceasca.

Sa incercam sa rezolvam atat cat putem, probleme copiilor nostri. Sa actionam atunci cand simtim ca este nevoie. Trebuie sa invatam sa ne cunoastem copiii, sa ii tratam diferit in functie de propriile lor nevoi.

Toate problemele si patimile de mai tarziu prind radacini inca din copilarie.
Furia, violenta, lacomia, egoismul ....etc. toate isi au radacinile in copilarie.
Din pacate, acasa parintii nu mai au timp de proprii lor copii... Alearga dupa bani ca sa poata supravietui dar uita ca intreaga lor avere pamanteasca ar trebui sa fie copiii.

Anul acesta am predat limba engleza la clasele a III-a si a IV-a deoarece titularul s-a detasat in Bucuresti si ei au ramas fara profesor. Clasa a IV-a este o clasa "problema".
Am tot incercat sa comunic lucruri mai personale cu ei insa nu voiau sa discute asa ceva de teama ca ceilalti vor rade de problemele lor.

A avut loc un incident neplacut, cu tatal unei fete rrome care fusese injunghiat. Ceilalti copii au inceput sa rada de ea si aceasta suferea foarte tare. Dupa ce am cunoscut mai bine situatia ei, am comunicat-o si colegilor.
Aceasta fetita a fost abandonata de mama deoarce tatal era violent si a plecat in Spania. Fata a fost apoi adusa la Timisoara de tata ca sa o trimita mamei dar fara sa se vada fata in fata. Mama n-a mai venit sa o ia si aceasta a crescut pe unde a putut. Tatal s-a mai schimbat pe parcurs si cand a aflat ca este inca in Timisoara a mers sa o aduca acasa. Stefania face curatenie, calca, spala, gateste... Tot ce ar trebui sa faca o mama.
Aceasta a inceput printre lacrimi sa le spuna colegilor cum mama sa i-a spus la telefon ca nu vrea sa o mai vada niciodata, cum tata vine uneori noatea beat si o bate pe ea si fratele ei... si multe alte probleme.

Toti copiii erau inmarmuriti... Una din colege a inceput sa planga si am intrebat-o daca e impresinoata sau daca are anumite probleme. Mi-a spus ca si mama ei este plecate in Spania de un an si ca ii este teama ca familia se va destrama. "Nu am nevoie de lucrurile ei, nu imi trebuie nimic.... vreau doar sa vina acasa... sa fim o familie."

Usor-usor fiecare copil a inceput sa isi spuna problemele... Unul nu avea locuinta si statea intr-o cladire dezafectata, altul parinti care lucrau pana seara si nu aveau timp nici sa vada carnetul de note plin cu calificative de FB.

Am realizat ca acesti copii au nevoie sa fie ascultati. Nimeni nu ii intreba care sunt dorintele lor. Noi oare ne ascultam destul copiii? Stim ce pasiuni, idei, dorinte au?

Educatia morala si religioasa trebuie sa inceapa in familie si sa fie continuata in scoala.
Sa ne ajute Domnul sa reusim sa ne cunoastem copiii, sa ne cunoastem pe noi insine si apoi sa ajungem sa Il cunoastem si pe El!

Am avut si eu parte de o surpriza soc... Am dat parintilor sa completeze un chestionar in timpul unei ore de consiliere (o ora pe saptamana ar trebui sa se faca in scoala consiliere cu parintii dar de cele mai multe ori stam singuri asteptand sa vina cineva...). In ziua aceea au venit 14 parinti in gradinita. Una din intrebarile din chestionar suna ceva de genul : "Cat timp va lasati copilul in fata televizorului/ calculatorului."
Stiti ce raspunsuri am primit?
- 7 parinti ii lasau toata ziua
- 5 intre 5-6 ore
- restul mai putin de 2 ore.
Chestionarele nu cereau ca parintele sa isi scrie numele insa unora dintre parinti le cunosteam scrisul.
Cei care au scris "mai putin de 2 ore" erau parintii copiilor foarte buni la invatatura. Acestia au program zilnic pe care il respecta si orice abatere de la program este sanctionata de parinte prin interzicerea anumitor lucruri, activitati, excursii...

Multumim pentru acest cuvant al Parintelui Porfirie, cat de mult m-am folosit de tot ce spune Parintele. Eram tentata sa cred ca autoritatea si pedeapsa au o mare importanta, dar citind textul de mai sus, am inteles ce conteaza cu adevarat.

Foarte binevenita aceasta initiativa. Eu sunt incepatoare in cresterea copiilor, inca nu pot sa sfatuiesc din experienta, insa astept cu mare drag si interes sfaturi si sugestii din partea parintilor care au trecut prin situatii din care putem invata si noi.

Redau un sfat al Parintelui Paisie Aghioritul pe care l-am gasit folositor:
Parintii trebuie sa-si faca vreme cat mai multa pentru copii chiar in dauna muncii lor si carierei lor, iar femeile trebuie sa duca viata simpla, ca sa se poata ocupa mai mult de copiii lor atunci cand acestia au nevoie.

Pentru inceput, ridic o intrebare pe care o consider decisiva: ce intelegem prin "parinte bun"?
Practic, concret, la miezul lucrurilor.
Incerc un prim pas: un parinte bun este capabil sa gestioneze problema limitelor.
1) Sa il invete pe copil sa isi respecte limitele personale pe care inca nu stie si nu poate sa le gestioneze (intrucat depasirea limitei personale duce pe om in stare de vulnerabilitate, in situatii de risc major, precum si catre asimilarea de conduite dezadaptative, inclusiv patologice). De exemplu, copilul se aventureaza, la 5 ani, sa manevreze computerul si aspira sa joace pe net sau cu cd-ul toate jocurile pe care le-a intalnit in parc la copiii din clasa a patra. Sau, copilul de 2 ani voieste sa faca pe grozavul, sa atraga admiratia si se catara pe toboganul de 7 metri, unde a vazut ca s-au urcat copiii mari, de scoala.

2) Sa il incurajeze, sa il sustina, sa il orienteze, sa il gratifice atunci cand copilul se lupta sa depaseasca o limita din zona proximei dezvoltari. De pilda, cand un copil de 2 ani, sa zicem, a constientizat ca ar fi bine sa mearga la toaleta, precum fratiorul mai mare, precum mami si tati, parintii sa il ajute in dobandirea noului comportament pe care copilul a inceput sa il doreasca.


Oare suntem capabili sa gestionam cu calm, pricepere, inspirat, toate aceste momente care tin de problema limitelor?
Noi acasa nu reusim mereu, insa am devenit constienti de acest front de lupta permanent. Lupta cu noi, cu limitele si neputintele noastre.


P.S. E usor sa spunem ca ne-am pus nadejdea in Dumnezeu si sa asteptam sa pice para malaiata. Stim insa ca Dumnezeu iti da dar nu iti baga-n traista. Asadar se pune problema dezvoltarii noastre ca parinti, mai intai, de voim sa avem copii sanatosi si frumosi intre oameni si inaintea Domnului.

Din experienta mea de tata(atat cat o am):sa-l inveti sa spuna Tatal Nostru, fie si doar dimineata la trezire si seara la culcare,pentru inceput,ajuta foarte mult.Deasemenea rugaciunea alaturi de parinti,dimineata,seara si la masa este de mare folos,fiind un bun exemplu de unitate-n credinta a familiei.Mici discutii despre Dumnezeu explicate pe intelesul sau,au rolul lor.Daca ai o informatie trebuie sa vezi cum i-o transmiti,altfel nu intelege nimic si va iesi doar un alt ,,crestin" cu trairi profunde de tipul ,,scuip in san ca mi-a trecut pisica neagra prin fata".Apoi este important ca sa-i arati concretizarea practica a explicatiei,altfel va ramine o imagine cu natura moarta in mintea sa,buna sa fie uitata in secunda unu.De exemplu daca-i spui ,,Fiule Mantuitorul a spus ca daca nu vom fi precum copii cu nici un chip nu vom intra in Imparatie"atunci este un test interesant pt tata sa-i exemplifice,se mai verifica si el pe el insusi,cam cat a inteles comparativ cu ce incearca sa explice.Si la urma,dar cel mai important,exemplul personal care daca este in antiteza cu ce-i spui atunci sa te astepti ca undeva in viitor trecutul,cu partile lui cele mai intunecate,concretizate-n copilul tau,sa te ajunga din urma.Dupa cum arata natia asta in acest moment umblatu in sac si cu cenusa-n cap nu ar fi o idee exagerata.In rest sa nu ne facem griji,zidurile vor ramine,sa vedem daca vor mai fi si oameni sa mai populeze spatiul credintei dintre ele.

PS.Este versetul acela in Predica de pe Munte: ,,Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.".Sa nu zicem ca nu ni s-a spus.Chiar asa,ce rol are frate sarea?Nu se topeste-n mancare pt a-i da gust/a o conserva?Pai daca nu te topesti in jertfa pt cei de langa tine cum sa mai fi bun frate si de ce te miri ca te calca lumea-n picioare?Ziceam si eu..rade ciob de oala sparta.

Parintii, copiii si joaca
 

Mi-a placut in mod deosebit acest articol, il recomand tuturor parintilor.

"Un preot de mir se spovedea la un parinte calugar. Dupa ce i-a nascut sotia, parintele de mir a primit de la calugarul duhovnic urmatorul cuvant: "Iti dau canon sa te joci cat poti de mult cu copilul tau." Parintele de mir, deosebit intru toate, a primit ca pe o mare mangaiere acest canon, pe care l-a implinit vreme de sapte ani... si inca il mai implineste. La randul sau, in chip duhovnicesc, calugarul a aratat ca intelege cu adevarat taina familiei, a parintilor si a cresterii copiilor".
http://www.crestinortodox.ro/editori...ca-137389.html

da, si mie mi-a placut.
Sunt un pic trista zilele astea ca din cauza burticii prea mari, nu mai ma pot juca cu ei, decat foarte putin.In schimb, ai mei fiind invatati cu jocul, il exploateaza la maxim pe tatal lor seara.
Nu doar ne jucam impreuna.Facem o multime de activitati impreuna: coloram, pictam, desenam(sa vedeti ce interesant arata o femeie in toata firea colorand-o pe scufita rosie, sau pictand cu degetele).Cei care ma vad stramba din nas si zic ca am dat in mintea copiilor. Dar ptr bucuria pe care o fac copiilor merita...Ei sunt super incantati. Cred ca timpul acesta nu il mai putem recupera niciodata. Si de ce nu, sa incercam sa retraim copilaria odata cu ei.

Observ ca atunci si ei sunt mai atasati de mine si mai interesati.E important ca si mama e preocupata de munca lor, de creatia lor, in definitiv de viata lor. E minunat sa intri in universul lor si sa faci parte din el. Chiar daca ptr asta trebuie sa sacrifici un job bun, o cariera....

Ai dreptate, cea mai folositoare, rentabila si frumoasa cariera e cea de mama.

Parintele Rafail Noica evidentiaza influenta nefasta a televizorului asupra educatiei copilului. Din pacate multi parinti considera televizorul inofensiv, nu inteleg cum li se strica usor, usor copiii.

De cand a inceput televizorul sa intre in puterea lui, am vazut ca parintii, in Apus, au pierdut controlul asupra copiilor, copiii au fost educati de ce au vazut la televizor mult mai mult decat ce le spuneau in ureche parintii. Pentru ca la televizor traiesti; si intre un concept abstract pe care-l auzi in ureche si o traire pe care o ai in real – fie acest real si virtual – trairea biruieste. Trairea, in Biserica noastra, era in slujbe si in rugaciuni: rugaciunea de chilie cum ii spune – rugaciunea ta, din odaia ta – si rugaciunea de obste, din Biserica, in Liturghie: si astea erau trairi, acolo nu esti spectator intr-o piesa de teatru, esti impreuna-slujitor, impreuna-rugator, cu preotul si cu toti ceilalti, daca traim drept aceasta cultura.