cum stii ca el/ea e alesul/a?
 

M-am rugat la Dumnezeu pt o casatorie binecuvantata,a aparut un el dar nu corespunde deloc,de unde stiu ca e de la Dumnezeu sau nu?
Daca ce-mi doresc eu nu corespunde cu gandirea lui Dumnezeu?
Vreau pe cineva pe care sa-l iubesc sa simt ceva pt el..... chiar daca am o varsta(33) si se spune ca nu mai poate fi iubire,bine nu iubire dar ceva sentimente trebuie sa fie....nu?

Ai grija cum si ce ceri !!!


Si ceea ce ceri sa fie din punct de vedere ortodox.

Normal, iubirea exista la orice varsta.

Io zic sa mergi la manastire si sa vb cu o maicuta, ea te va ajuta mult.

Doamne ajuta !

Regretabil daca la 33 ani nu stii totusi ce este iubirea..
Atunci de unde ai putea sti ce sa cauti de fapt?

Totusi..ce cauti tu si cum este el?

[Quote = AlinB; 232666] Regretabil daca la 33 ani Nu stii ce Este totusi iubirea ..
Atunci de Tier ai putea STI CE SA cauti de fapt?

Totusi .. ce cauti tu si el cum Este [/? QUOTE]

multumesc mirabela ,o sa merg sa vb si cu o maica!
Stiu ce este iubirea...daca nu mi-a fost dat s-o mai intalnesc..... incerc sa vad si ce vrea Dumnezeu, nu numai eu...
Nu conteaza ce caut eu sau cum e el ....eu am intrebat cum stii daca e de la Dumnezeu sau nu!

Asta e o intrebare pe care s-o adresezi duhovnicului tau. Ai unul sau te-ai rugat singura?

Am dar nu-l intreb chiar orice,nu stiu de ce dar cand intru in biserica nu mai am nevoie de nimic,nu ma mai apasa nimic ..

Mmm...pai asta nu e "orice", e un lucru extrem de important pentru tine si duhovnicul e cel mai in masura sa te indrume.
Acum nu stiu ce relatie ai tu cu duhovnicul tau, dar din experienta iti spun: conteaza enorm sa iti fie apropiat sufleteste, sa te cunoasca, sa se intereseze de ce ti se intampla, sa-ti fie in adevaratul inteles al cuvantului un parinte spiritual. Daca tu il vezi o data la vreo 2 luni si atunci stai de vorba cu el 15 minute, inteleg cum nu ti-ar fi la indemana sa intrebi ce te preocupa. Dar numai de la el poti afla asta, nu de pe forum. Incearca sa te apropii mai mult de dansul, spune-i cat mai multe din cele ce te framanta, cere-i sa vorbeasca cu tine, fa-l sa inteleaga ca ai nevoie de indrumarea lui mai indeaproape.

As spune ca simti asta pur si simplu. Simti ca el este.
In mod practic trebuie sa vezi asa:
1. cum este el raportat la tine dar si la altii
2. ce simti tu pentru el din toate punctele de vedere
3. ce aveti in comun, pe ce puteti construi
Mai ales sufleteste - sunteti compatibili, simtit la fel,etc.
E greu de explicat. Eu am avut impresia ca il stiu dintr-o viata anterioara, ca suntem ca fratii gemeni.
Oscilam intre doi si de fapt celalalt ma atragea mai mult din unele puncte de vedere. Vroiam sa fiu cinstita fata de ei si ma hotarasc repede la unul din ei.
M-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute si m-a ajutat. L-a indepartat pe celalalt si mi-a aratat calitatile celui cu care sunt acum casatorita.
Roaga-te la Dumnezeu sa-ti arate drumul.
Si fii naturala cu el, faceti cat mai multe impreuna, cunoasteti-va reciproc profesie, rude, prieteni. Si vezi cum evolueaza totul.
Curaj.

Nu corespunde cu ce? Cum adica daca e de la Dumnezeu? O spui de parca Dumnezeu daca ii cerem frumos ne trimite pachetel un sot.
Acum, daca vrei sa stii daca omul pe care l-ai intalnit ar fi potrivit pentru tine ca sot eu zic sa te chinui sa ii afli toate defectele si sa te intrebi sincer daca le poti rabda pe toate.
Aaaaaaa, din cate stiu eu dupa Taina Cununiei toate casniciile sunt binecuvantate... important e daca ne folosim sau nu de harul primit prin Sfanta Taina.

Florinna, este un barbat care te iubeste si te respecta? asta conteaza in primul rand. E om credincios si are un caracter curat? Incearca sa nu mai faci comparatii cu prima iubire... imi inchipui ca altfel iubesti la 16 ani si altfel la 33. Roaga-te lui Dumnezeu sa iti arate daca el este persoana potrivita! Sfaturile Sophiei sunt bune de aplicat... cerceteaza terenul, gandeste-te bine, nu zice nimeni sa va casatoriti maine, dar nici peste nu stiu cat timp! E bine ca nu esti indragostita orbeste de el si, fiind mai matura, poti analiza toate aspectele. Take your time! Si roaga-te!

intr-adevar e o decizie pe care trebuie sa o gandesti foarte bine ...dar la ce te refereai cand ai spus ca nu corespunde ? la aspectul fizic? ca nu e prea atragator din punctul asta de vedere? sau... ca e patimas ,bea ,etc. ?

cred ca o lista a prioritatilor ar fi :
1.credincios ,si nu doar cu numele - femeia stie mai bine decat barbatul sa "simta " cu cine are de-a face, cel putin ,daca nu imediat ,macar dupa o vreme de "tatonare" mai ales daca face si rugaciune fierbinte la Maica Domnului si sfantul protector nu greseste in alegere...

2. o compatibilitate la nivel relational ,comunicational si intelectual sa nu fiti ca soarecele si pisica .daca unul vorbeste turca si altul chineza de balta e mai greu sa facut casa impreuna

am uitat ceva? a da, compatibilitatea emotionala si afectiva ...dar asta se realizeaza cu adevarat doar daca cei doi sunt credinciosi ...si il iubesc in primul rand pe Dumnezeu ,apoi in al doilea rand ...pe partenerul de viata.

vezi sa nu alergi DOAR dupa "fluturasi in stomac" ca astia dupa cateva luni "zboara " si te trezesti ca te-ai casatorit cu vre-un patimas care iti da flit cu prima ocazie sau te inseala cu prima intamplata in calea sa... asa ca ai de grija ...fii inteleapta + rugaciune si vei sti ce decizie sa iei

daca nu ai duhovnic ,sa-ti cauti neaparat ....

Doamne ajuta!

cere un semn.

Tu stii mai bine ce ti-ai dorit,eu zic ca ti-ai facut o schita,adica te-ai gandit la calitati,defecte,fizic,psihic,suflet,educatie,asa mai departe,depinde care din acestea nu le indeplineste.
Daca e pacatos,bautor,fumator,lenes,cicalitor,..poate nu poti trece peste ele...
Dar daca nu are studii ,nu are ochi albastrii,nu e inalt,peste asemenea lucruri se poate trece.
Sentimentele vin in timp,dupa ce descoperi omul si vezi modul de a gandi,gesturile,sufletul,inima,modul de exprimare si comunicare,ce ai in comun cu el,treptat renaste iubirea fata de el.
Si cand o sa te intrebi ce ai iubit la el?ce iubesti la el?o sa gasesti atatea raspunsuri :D
Si un defect de-al lui poate fi iubit pana la urma:D.
Rare sunt cazurile cand vezi pe cineva sau faci cunostiinta cu cineva si gata stii ca ea/el este alesul,prima impresie este aspectul fizic,ochi blanzi,albastrii,negri,par de nu stiu care si asa mai departe,dar daca nu-ti place cum se comporta,cum vb,adio aspect fizic.
De multe ori am intalnit cupluri care se aseamana mult la fizic,interesant,uneori ai impresia ca ar fi frati:).
Roaga-te la Maica Sfanta sa-ti arate voia Lor.
Mda e dificila intrebarea,depinde ce ai cerut tu de la Dumnezeu,un sotz,sa fi iubita sau ai cerut un sotz care sa-l iubesti,sa te iubeasca si sa iubeasca si pe Cei din Ceruri.Tu stii mai bine ce ai cerut.
Roaga-te in continuare.

de multe ori cei apropiati (si doar cateva persoane carora nu le spun chiar orice; doar cu o singura persoana in afara de Dumnezeu care imi stie toate secretele si gandurile, pot sa discut orice) imi spuneau ca diavolul poate sa iti trimita pe asa zisul ales, dar acum nu stiu cat de adevarat este pentru ca nu am avut experiente urate in privinta iubirii.
am avut si eu 2,3 iubiti, dar nu am facut nimic cu niciunul si nici nu-i iubisem; era doar o atractie care s-a stins in cateva zile; si asta a fost pe perioada liceului ;D
acum am intalnit pe cineva care este total diferit fata de restul si zici ca e bucatica rupta din mine; ca eu sunt el in varianta feminina si el este eu in varianta masculina, ma rog. :">

eu cred ca-ti dai seama daca el este cel pe care-l cauti sau alesul daca: te simti protejata in preajma lui; daca ai mintea impacata si pace sufleteasca atunci cand esti langa el; daca aveti cateva in comun (nu puteti sa aveti 100% in comun, e normal sa va mai contraziceti la cateva lucruri, dar nu e o tragedie); daca vorbeste frumos cu tine si nu recurge la violenta, daca nu se enerveaza usor, daca te ajuta si este langa tine atunci cand ai nevoie (si invers; tu langa el cand are nevoie!); daca te-a prezentat parintilor/rudelor/prietenilor si tu alor tai si asa mai departe.
daca inima-ti spune ca da, el este; atunci inseamna ca asa este!
si mai ales daca Dumnezeu nu ti-a dat semne care sa-ti zica ca nu este si ca sa-l lasi balta. daca nu ti-a dat astfel de semne, inseamna ca este bine si ca el e cel pe care-l cauti.
nu are cum sa fie perfect; nu exista om perfect (pentru mine, doar Dumnezeu este perfect); e normal sa mai scartaie pe ici pe colo, dar sa fie tandru/iubitor/intelegator cu tine si sa te accepte asa cum esti (si tu la randul tau, sa-l accepti asa cum este).

mult noroc in a lua decizia cea corecta!
Doamne Ajuta!

O casatorie binecuvantata, o poti avea langa un sot care te iubeste si te intelege.

Discuta cu el si aspecte legate de o viata crestina:
- daca iubeste copiii,
- ce metode de infranare puteti alege cand copiii sunt mai multi decat va doriti voi,
- daca in perioada postului este dispus sa pastrati o perioada de curatie trupeasca,
- daca ii place si mancarea de post,
- poate e dispus sa mergeti la acelasi duhovnic,
- sau daca se plictiseste in Sf. Biserica...

E bine sa ii cunosti parerile si conceptiile despre o viata crestina, altfel veti avea o casatorie reusita, dar poate departe de Dumnezeu.

sophia nu toti au norocul tau, adica si eu am fost cu un baiat cu care aveam multe in comun, semanam, gandeam la fel, era totul ok si totusi el a plecat....
deci, degeaba sunteti ca 2 frati gemeni daca Dumnezeu vrea sa iti dea ceva diferit....
oricum prin multa rugaciune, Dumnezeu ne va ajuta.
Doamne ajuta!

Cine spune ca nu mai poate fi iubire la 33 de ani??

Si daca nu exista D-zeu?

Iubire e la orice varsta. Te ,,prosteste ´´in asa hal incat te face sa te comporti ca o adolescenta.
Pe mine ma amuza oamenii care in societate au o mutra f. sobra, (uneori si locul de munca impune asta), sunt trecuti si de o anumita varsta, dar in intimitate se alinta ca niste copii: ,,ursulet´´, ,,puiut´´, ,,iepuras´´, ,,pufulet´´ si altele . In adancul sufletului, ramanem niste copii, chiar daca trupeste ne ,,ofilim´´ cu fiecare an. La orice varsta avem nevoie de iubire, tandrete, alint.
In legatura cu titlul topicului, sunt de parere ca poti sa-ti mai iei si teapa cu ,,alesul´´. Una este sa te intalnesti cu el in parc si sa porti discutii filozofice si alta e sa traiesti cu el in casa,sa vezi daca e alaturi de tine in clipele grele( nu numai cu vorba), sa vezi cum reactioneaza dupa nasterea unui copil...Unii stau f bine la teorie, dar cu practica mai greu.
Desigur ca trebuie sa te ghidezi dupa anumite criterii in alegerea sotului ( in mare cele enuntate de florinna01), dara garantie 100% nu iti poate oferi nimeni.

Si daca nu exista Dumnezeu, tu de unde esti?:confused:

Daca tu crezi in Dumnezeu si in lumea cealalta constati ca nu exista, nu ai pierdut nimic, iar daca acum nu crezi in Dumnezeu si pe lumea cealalta vezi ca exista ai pierdut totul!!!
Si apoi Insusi Fiul Lui Dumnezeu a venit pe pamant si ne-a vorbit despre Tatal si Duhul Sfant!

O asemenea intrebare nu cred ca isi avea rostul...:68::2:

Nu stiu ce inseamna faptul ca el ''nu corespunde deloc''.
Si, la fel ca si Fani, nu cred ca nu poti sa iubesti la 33 de ani. Iubirea nu are varsta. Daca insa visezi la o iubire ca in filmele de la tv, cu siguranta vei fi dezamagita. Iubirea crestina e diferita de cea din telenovelele de la tv. Este o iubire intermediata de Dumnezeu.

Chiar asa? Ia hai sa gandim impreuna! Luam in considerare varianta ca D-zeu nu exista si ne referim la subiectul acestui topic. Persoana care isi asteapta perechea ca pe un colet de la D-zeu, si-a irosit viata pana acum. 33 de ani pt tine inseamna nimic? Sa crezi ca D-zeu iti trimite sufletul pereche si sa-l accepti chiar daca "nu corespunde" pt tine e un nimic? Pana la urma discutam de viata unui om. Repet, in cazul in care D-zeu nu exista.

Daca ne gandim si la alte cazuri, "nimic" e o exagerare crestina in toata regula.

Iar intrebarea avea rostul sa trezeasca persoana in cauza la realitate. Pana si voi spuneti ca D-zeu iti da dar nu-ti pune in traista!

Asa cum cred ca iti este si tie limpede din propozitia de inchiere, problema nu este daca Dumnezeu exista sau nu ci atitudinea fata de propria ta problema.

Daca ai impresia ca iubirea depinde de varsta, atunci nu stii ce inseamna iubirea.

Daca te referi la pasiuni de telenovele, alea nu depind nici macar de varsta, adica 20 ani nu e o garantie decat ca se poate intampla pentru o noapte, poate o saptamana, cu noroc cateva luni si cine stie poate cativa ani daca exista si alte motivatii la mijloc decat "varsta", dar in mod clar are un capat iar casatoria nu este o piedica in calea despartirii, pentru ca toata lumea cauta iubirea si daca intelegerea iubirii se rezuma la genul asta de iubire atunci poti sa o cauti toata viata si cam degeaba ca mai mult de o succesiunea de momente iluzorii nu obtii nimic.

Si sa stii ca in primul rand conteaza ce ai tu nevoie, ca Dumnezeu nu-ti impune nici sa te casatoresti nici sa te calugaresti.

Eventual iti poate sugera o anumita directie daca insisti f. mult dar trebuie sa ai ochi foarte atenti si urechi f. sensibile pentru a auzi asta.

Acum daca tu ai ales casatoria, trebuie sa te gandesti f. bine care e scopul casatoriei si ce ai nevoie de la un om pentru a avea o casatorie armonioasa.

In principal ar trebui sa fie un om credincios si cu frica de Dumnezeu, dar in sensul autentic. Sunt unii/unele care au plecat la drum cu asa ceva (probabil erau mai mult asteptari decat realitate) si pe urma s-au ratacit.
Pe urma, daca esti o persoana intelectuala, poate ai avea nevoie de cineva cu care sa poti vorbi diverse lucruri, dar nu e neaparat obligatoriu.
Ti-ar place probabil sa vezi ca este o persoana amabila, afectuoasa, care ii pasa de problemele altora, etc.

Dar cum ziceam, astea sunt criterii personale si socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Pe masura ce relatia se desfasoara la unele lucruri s-ar putea sa renunti, s-ar putea sa descoperi perspective noi.

Acum tu ce astepti, garantii din partea lui Dumnezeu ca respectivul trebuie sa-ti ofere o casatorie "de succes"?
Dumnezeu nu da asa ceva, nu face asa ceva.

De ce? Pentru ca totul depinde de alegerile voastre de zi cu zi (ale tale, ale lui) iar el in domeniul asta a stabilit legea liberului arbitru.

Daca iti doresti cu adevarat sa te casatoresti cu persoana respectiva pentru ca te-a convins ca te merita, atunci e ok.

Dar daca "nu corespunde deloc" (totusi, dupa ce criterii?) nu cred ca ar trebui sa te astepti ca Dumnezeu sa-ti zica "ba nu, e ok".
Decat daca criteriile sunt teribil de superficiale si ai ratat poate esentialul..

Ok, atitudinea conteaza! Dar daca atitudinea fata de probleme nu-ti este influentata de credinta in divinitate, esti ateu!
Oricum, mi-as dori totusi un raspuns la intrebarea: si daca D-zeu nu exista? Evident, toti sunteti liberi sa raspundeti dar, cel mai mult mi-as dori sa-mi raspunda initiatoarea topicului.

Rationament eronat.
Exista raportari corecte si raportari gresite la divinitate.

De ex. raportarea gresita ar fi ca Dumnezeu sa-ti preia responsabilitatile personale si sa te transforme intr-un robot teleghidat.

Cred ca ti s-a raspuns deja si este un raspuns destul de bun, problema este ca tu vrei un anume raspuns.

E foarte greu sa gasesti un om care sa intruneasca un anume nr de calitati si cat mai putine defecte. In ziua de azi totul se raporteaza la bani si la felul in care arati. Din pacate sunt prea putini cei care cauta la cel de langa el credinta, dorinta de afi placut lui Dumnezeu……
Eu NU am vrut langa mine un om violent si mai ales un alcolist, asa ca putini prieteni pe care i-am avut, i-am chinuit..... le puneam rabdarea la incercare, singurul care a trecut testul e actualul meu sot, dupa o vreme i-am explicat , nu s-a suparat….suntem impreuna de 16ani si inca ne este foarte bine….

Eu asa gandesc,asa am vazut ca lucreaza Dumnezeu in viata mea,adica imi da sau nu ceva fara sa fac nimic....de ce spun asta?cat m-am straduit sa obtin ceva nu am reusit cat m-as fi straduit eu de tare... decat ce a vrut El mi-a dat, de aceea gandesc ca da, daca vrea El o sa-mi dea pe cineva sau nu,restul sunt experiente de viata,cum a fost si relatia cu acest posibil Cineva.
Legat de casatorie si calugarie cred ca m-as marita numai daca as gasi persoana ideala,e mai grea calea casatoriei decat a calugariei...poate ma insel nu stiu ...insa casatoria am vzt ce presupune si pot sa afirm ca daca nu ai un sot cum trebuie casatoria poate fi o povara.

m-ati intrebat toti de criteriile dupa care spun ca un barbat corespunde

am mai multe :
principalul care se constata la prima vedere este aspectul fizic -sa fie cat de cat agreabil si sa aiba un stil vestimentar mai degajat si de calitate,urasc costumele ma inhiba..

sa fie credincios nu cu frica de Dumnezeu,urasc expresia,e un clisheu,sa aiba un program serios de rugaciune,mers la biserica ,duhovnic etc;(stiti asta)

cam atat,restul se mai repara.


multumesc pt mesajele voastre,toate sunt foarte interesante,m-ar interesa sa-mi spuneti de voi,experientele voastre ,,unii dintre voi au spus cate ceva dar prea putin....

Cred că este bine, dacă se poate, să ceri şi sfatul părinţilor tăi.

Nu reusesc sa-mi dau seama care e raspunsul. Au fost doar niste replici care nicidecum nu luau in calcul varianta inexistentei lui D-zeu. Imi poti da te rog un citat. Ceva de genu "daca D-zeu nu exista......"

Da, probabil casatoria e mai grea, depinde si de firea fiecaruia spre ce are aplecare, depinde cu cine s-a casatorit, depinde in ce manastire a ajuns..etc.

Nu ne-ai spus de ce consideri ca persoana care ai intalnit-o nu e persoana potrivita..

Nu sunt de acord cu ce a spus cineva mai sus ca daca Dumnezeu nu da un semnal negativ inseamna ca e OK si ca acela e sotul potrivit. Cred ca pot sa nu apara semnale negative. Unii primesc avertizari negative de la Dumnezeu iar altii nu, depinde de voia Lui. Cei care nu primesc, cred ca patesc asa pentru ca trebuie sa isi exerseze discrenamantul (o fi unul din motive, Dumnezeu le stie in cazul fiecaruia). Daca te bazezi doar pe neexistenta unui semnal negativ poti sa te autoamagesti.

dupa parerea mea,din moment ce ai intalnit persoana care te iubeste stai alaturi de el...e mai bine asa decat sa iubesti tu pe altul iar el sa nu te iubeasca pe tine...oricum sa nu uiti ca daca el nu corespunde idealului tau de barbat si daca nu te iubeste asa cum vroiai tu,nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul...stai alaturi de el,e pacat sa-l pierzi din cauza indeciziei tale care poate fi doar de moment

Eu iti pot spun din proprie experienta ca nu e bine nici daca doar el te iubeste. Nimeni nu traieste viata ta, conteaza doar ce simti tu!
Sunt casatorita de un an de zile si mi se intampla foarte rar sa nu adorm plangand. Si asta nu pentru ca nu as avea un sot bun, dar pentru ca nu simt ce ar trebui sa simt si mai ales ca am ales sa ma casatoresc mai mult la indemnul celor apropiati, pentru ca eu nu eram pregatita pentru pasul asta. E baiat bun, credincios, are grija de mine, imi vorbeste frumos, ma ajuta in absolut toate ale casei…tin la el, dar nu-l iubesc. Nu stiu daca va puteti inchipui chinul meu prin care trec zilnic, pentru ca la prima vedere suntem un cuplu perfect, o familie perfecta…fara certuri, fara cuvinte urate..dar cu multe lacrimi. Amandoi suntem destul de retinuti in a ne impartasi sentimentele unul altuia, poate asa e si normal, dar asta ne va separa sau ne va instraina mult mai mult decat suntem acum. Suntem doi oameni care nu mai avem nimic in comun si chiar daca nu exista violenta de niciun fel asta nu inseamna ca exista linsite, fericire, implinire.
Eu sufar foarte mult, dar va inchipuiti ca si sotul meu simte asta si sufera la fel de mult desi ma iubeste si si-a dorit din toata inima sa se casatoreasca cu mine. Pentru mine casncia asta nu e decat un chin, un mare chin. In fiecare zi ma gandesc de ce m-am casatorit daca imi era bine inainte? Nu stiu daca sunt singura care trece prin asa ceva, dar cert este ca nu doresc nimanui asta si cand imi aud prietenele ca vor sa se casatoreasca primul impuls ar fi sa le opresc, sa le zic sa se gandeasca mai bine inainte de a face asta.. deci nu cred ca pentru toata lumea casatoria e o povara...pentru mine sigur este. De foarte multe ori simt ca suntem doi oameni care nu prea avem nimic in comun si ma gandesc cu teama ca daca acum la inceput e asa de greu,cum va fi pe viitor?Imi doresc sa-mi gasesc linistea, sa fiu eu insami, sa nu trebuiasca sa ma prefac ca-mi pasa ca a venit acasa, ca e ziua lui..as prefera singuratatea decat casnicia pe care o am. M-am tot intrebat cati din cei casatoriti trec prin asa ceva? Si ma refer aici si la soti si la sotii? Cati procedeaza ca mine stand la serviciu pestre program doar pentru a nu ajunge acasa? Ma apasa si ma oboseste foarte tare dependenta lui de mine si nu pot sa fac decat sa evit sa stam foarte mult timp impreuna... imi doresc sa fiu singura cat mai mult timp, singura ..eu si gandurile mele, atat.

Poate credeti ca exagerez, poate ati fi tentati sa-mi ziceti ca trebuie sa apreciez ce am langa mine, dar nu pot..pur si simplu nu pot... Desi multa lume uita, este f adevarat ca daca dragoste nu e, nimic nu e. Nu stiu, poate noi suntem pentru barbati doar niste redute de cucerit si odata cu casatoria au impresia ca s-a terminat batalia pentru castigarea noastra.
Primele zile, saptamani dupa casatorie am trait doar cu gandul la divort, doar asa reuseam sa ma linistesc, stind ca exista o solutie ca acest chin sa nu dureze o viata intreaga. Nu am avut curaj sa divortez, imi este mila de el, stiu ca nu merita asta, dar ce sa fac daca prezenta lui langa mine imi provoaca atata suferinta?daca ma simt robita, impovarata si ravasita? Nu stiu ce e de facut.. Mai e ceva de facut?

Inchei prin a-ti spune ca ce simti tu e important, poti sa nu tii cont de ceea ce zic eu acum, eu sunt doar o fata care a trecut prin multa suferinta...atat. Prin suferinta provocata de faptul ca nu am cugetat suficient de mult inainte sa ma casatoresc. Stiu ca pentru multi casatoria este o mare implinire, pentru mine doar o povara

Imi pare rau Casiana,m-a impresionat mult mesajul tau si sinceritatea ta si curajul de a povesti prin ceea ce treci.
Chiar nu stiu ce sfat ti-as putea da :(.
Ai grija de tine!

Casiana,

In mod clar nu esti obisnuita sa oferi dragoste dar ai fost obisnuita sa primesti.
Nu atat dragoste cat atentie.
Nu vrei sa fii iubita cat vrei sa fii sedusa.

Toate aceste lucruri tin de carente de maturitate afectiva si mai ales spirituala care deriva fara doar si poate dintr-o lipsa de experienta afectiva efectiva (adica aici nu intra romane de dragoste, telenovele, filme cu romante comerciale, etc).

Da, cred ca mai sunt cazuri ca ale tale, am cunoscut si eu o astfel de persoane pentru care nu era suficient sa cunoasca un om de treaba, nu puteau sa-l aprecieze pentru ceea ce este pentru ca nu era vorba despre celalat, era vorba despre propria persoana, despre propriul orgoliu care trebuia asaltat cu dovezi de dragoste, cucerit, impresionat.

Si ghici ce, nicioata nu era suficient ce primea, insatisfactia ramanea aceeasi ba chiar crestea o data ce relatia avansa.

Si treceau din relatie in relatie, cautand in afara ceea ce de fapt ceea ce le lipsea in interior.

Una din ele nu e casatorita nici acum din cate stiu iar alta desi e casatorita a facut-o cumva fortata de imprejurari si am convingerea intima ca zambetul ei este doar de fatzada.
Alte cazuri s-au terminat poate mai fericit, persoanele in cauza au inteles in timp util ca e mai important sa ai alaturi de tine un om pe care te poti baza o viata decat unul care sa faca impresie cateva luni sau ani.

Am avut ocazia sa cunosc si cazuri in care desi au o relatie foarte ok (si nu doar de suprafata) unul din cei doi are o "neliniste" care se observa din gesturi, vorbe, priviri. Si s-a vazut mai tarziu cand relatia s-a rupt din motive aparent ridicole, insa substratul era altul - lipsa unei afectiuni autentice, in care celalat este un OM nu o cantitate de satisfactie emotionala sau instrument de (auto??)satisfacere emotionala.

Intr-adevar, daca nu te-ai fi casatorit acum si ai fi avut ocazia sa gasesti un barbat care sa te asalteze cu atentia pe care ti-o doresti pana cand ai ajunge sa nu mai stii de tine iar pe urma toata relatia sa se termine in certuri de durata, injuraturi si poate si lovituri cum am mai cunoscut cazuri, ai fi fost extrem de fericita cu barbatul care il ai acum.

Fara doar si poate nici acum nu e tarziu, poti sa divortezi, sa o iei pe drumul asta dar nu e nici o garantie ce vei mai reusi sa te intorci vreodata acolo unde esti acum.

E adevarat ca poate sotul tau te iubeste si cu o nota de infantilitate sau cel putin asa par lucrurile prin prisma unei femei care nu s-a maturizat afectiv suficient de mult incat sa ajunga din postura de fetita la cea de mama.
Si stiu ca asta deranjeaza genul asta de femei pentru ca pe langa atentia excesiva simt si nevoia de a fi dominate si tratate cu o oarecare indiferenta si superioritate.
Este pe scurt, daca vrei, sado-masochismul imaturitatii afective.

Si cum ziceam, o solutie ar fi sa o iei pe un drum care s-ar putea ca la 40 ani sa te gaseasca tot singura si fara o familie.

Sau sa incepi sa-ti tratezi problemele cu seriozitate, sa incerci sa vezi ca ca rezolvarea lor tine de tine in primul rand.
Este vorba de o maturitate care poate oricum s-ar fi instalat mai devreme sau mai tarziu, dar de ce sa treci prin niste experiente neplacute ca sa ajungi acolo si sa cauti ceea ce de fapt ai ACUM?

Si da, mai sunt cazuri similare ca ale tale dar care se instaleaza altfel, dupa cativa ani de casatorie cand vraja "iubirii" care tine de necunoscut si excesul de hormoni dispare si omul ramane gol cu lipsurile lui: lipsa de dragoste autentica pentru celalatl, lipsa de respect, lipsa de interes pentru altceva decat satisfactia personala.
Si atunci oamenii incep sa se minta, sa insele..

Binenteles ca se poate evita sa se ajunga aici daca oamenii au o viata spirituala si se nevoiesc sa-L cunoasca pe Dumnezeu.
Atunci, ceva din iubirea Lui se reasfrange si in inima ta iar oamenii din jur apar intr-o alta lumine.
Adevarata dragoste este cea care se jertfeste pe sine pentru celalalt, nu care umbla dupa lucrurile superficiale.

Iar ca sa rezum lucrurile, tragedia ta sta in faptul ca nu poti sa iubesti. Si totusi nu intelegi ca tu esti de vina, ci intr-un fel - celalalt. Aici este problema.
O data ce vei accepta ca ai o problema, poti sa comunici cu cel de langa tine, sa-i explici, sa-i ceri sa te inteleaga, sa te ajute.

Faptul ca te-ai casatorit in biserica, ca ai facut niste promisiuni, ca s-au spus anumite lucruri cand ai fost acolo de fata, se pare nu inseamna mai nimic pentru tine.

Lucrurile astea nu-ti dau deloc de gandit, tot ceea ce poti sa te gandesti este ca esti nesatisfacuta afectiv din motive care in cea mai mare masura tin doar de tine, de imaturitatea ta afectiva.

Cei care s-au casatorit cu gandul la Dumnezeu si au reusit sa inteleaga ca adevarata afectiune, profunda si de durata din casnicie este ceva complet diferit de exaltarea afectiva/sentimentala, pot sa-ti spuna ca doar Dumnezeu este cel care poate oferi acest lucru. Si asta nu doar in baza prezentei la cununie ci printr-o viata de credinta traita cat mai intens de ambii soti.
Daca lucrul asta lipseste, nimic nu-l poate suplini. Dar desigur poti cauta iluzorii alternative care mai niciodata nu sfarsesc fericit. Nu in lipsa unei maturizari afective.

:41:...imi plac foarte mult sfaturile date de tine....

Pentru Andrei
 

Scuza-ma, am confundat numele..Alin, nu Andrei

In mare sunt de acord cu ce ai scris, cu toate astea ai tras unele concluzii fara sa ma cunosti...doar din postarea mea nu stiu daca e corect sa ma incadrezi intr-o anumita categorie (a celor care nu sunt obisnuiti sa ofere afectiune, ci doar sa primeasca). Gandeste-te ca am stat multi ani impreuna cu sotul meu (adica cat am fost prieteni, nu am locuit impreuna) si i-am oferit suficienta atentie, afectiune, iubire atat cat sa-si doreasca sa fie cu mine pentru toata viata. Daca langa mine i-ar fi lipsit toate astea, cu siguranta nu-si mai dorea cu orice chip sa ne casatorim, sa-i fiu sotie. Au fost cativa ani in care l-am iubit, l-am iubit din tot sufletul (asa cum puteam sa iubesc la varsta aia) ma refer la perioada de la inceputul relatiei, dar porblema e ca iubirea a disparut.. asa in timp..pana am inceput sa nu-l mai vad decat ca pe un prieten chiar ca pe un frate.
Poate nu m-am maturizat suficient, poate unele probleme sunt din cauza ca mi-as fi dorit sa mai copilaresc (desi sunt departe de perioada aceea), dar dupa 11 luni eu nu ma pot obisnui cu gandul ca sunt casatorita. Uneori chiar mi-e rusine sa zic asta celor care nu ma cunosc. Simt ca sunt alergica si nu ma pot obisnui cu noul statut, acela de sotie, si nu poate nimeni sa ma convinga ca asta inseamna ceva, altceva. N-am fost niciodata o fire exuberanta, dar cu toate astea tot o povara simt faptul ca trebuie sa stau cu cineva in aceeasi casa, camera, in acelasi pat. Mi-am dorit f mult copii, inca din liceu visam la o casa plina de copiii.. la o familie mare..bunici, parinti, nepoti..dar toate astea vor ramane la stadiul de vis.. nici macar asta nu pot face. Patrand proportiile cred ca as trai vesnic cu un sentiment de viol...va puteti imagina cata durere ar trebui sa indur daca nu as gasi macar putina intelegere?
Sunt perfect de acord ca ar fi fost mai sanatos sa ma scutur de toate aceste ganduri si sa am mintea ceva mai coapta inainte de a ma casatori...pentru ca atunci cand ajungi in fata altarului trebuie sa fii senin si increzator, si nu asteptand ca numai Binecuvantarea lui Dumnezeu sa vindece aceste lucruri, fara ca tu sa depui eforturi raportate la gravitatea lor, dar daca tot s- a intamplat... ce mai pot face acum?
Si in plus, nu-l acuz pe el de nimic, nu-l acuz ca eu din cauza lui sufar, si sunt perfect constienta ca principala problema vine de la mine, dar povesteam prin ce trec cu regretul ca nu am stat sa analizez mai bine situatia, nu am fost suficient de hotarata sa zic NU si sa mai astept si poate altcineva are de invatat din greseala mea sau din chinul vietii mele. Am vorbit cu sotul meu, stie ce simt, e si el constient ca poate ar fi trebuit sa mai asteptam o perioada, dar imi este alaturi si incearca sa ma ajute asa cum poate (desi uneori mare lucru nu poate face pentru mine in noptile cand se trezeste din cauza plansetelor si suspinelor mele...ii e imposibil sa ma linisteasca in vreun fel la cat de daramata si nefericita ma simt in acele momente).
Si nu de asta am nevoie, nu sa fiu curtata, apreciata, iubita, sedusa… simt nevoia acuta de LIBERTATE. Atat. Nimic mai mult. Eu sunt cat se poate de sincera si am scris cu lacrimi in ochi totul, ba chiar a trebuit sa ma opresc pentru ca m-au podidit lacrimile...poate ajuta pe cineva sau chiar pe initiatoarea acestui topic.
A nu se intelege ca sunt impotriva familiei, impotriva casatoriei, ideea principala la tot ce vreau sa spun este ca inainte de a face un astfel de pas trebuie sa te gandesti foarte bine, sa fii convins/a ca poti, vrei, simti.

Casiana,

ce am scris eu au fost niste concluzii care le-am tras in baza a ceea ce ai scris prima data si acum vad ca ai omis totusi anumite lucruri care m-ar fi ajutat sa-mi fac o imagine mai exacta despre ceea ce se intampla cu tine.

Afectiunea a disparut inainte de casatorie, sau imediat dupa?
Ce iti lipseste practic din partea lui?

Iar motivul..din cate vad singurul pe care l-ai putut enuntat este ca "am vrut sa mai copilaresc".
Asa ca te intreb, ce ai fi putut face inainte si nu mai poti face acum, astfel incat sa devina o tragedie atat de mare situatia din prezent?


Cu atat mai mare cu cat spui ca iti doreste o familie, copii - dorinta care daca este sincera si profunda, cred eu, ar putea eclipsa orice alte ambitii care pe langa asta sunt fara doar si poate marunte.

Daca "ai mai fi asteptat o perioada", ce ai fi facut in acest timp?
Ce te-ai fi asteptat sa se intample efectiv in acest timp?

Cum intelegi tu libertatea asta de care spui ca ai nevoie, practic?
Iti este de fapt teama de responsabilitati? De ceea ce implica ideea de familie?
Si inca o data: este ceva care inainte puteai sa faci iar acum nu mai poti?
Ai un serviciu stresant?
A gresit grav sotul tau fata de tine in toata perioada asta?
Te tenteaza ideea de a cunoaste alti barbati?

Pentru ca daca nu poti raspunde in mod consistent la intrebarile astea, sau in raspunsuri nu gasesti cauza exacta la problema ta, trebuie sa fie o problema de ordin psihologic, un traumatism poate din copilarie, ceva care n-ar trece in nici un caz de la sine, cu timpul.

Ati putea dormi separat o vreme, sau chiar locui separat o perioada ca sa-ti pui ordine in idei, pentru ca ceea ce se intampla este destul de dramatic si nu trebuie lasate lucrurile la voia intamplarii.

Este nevoie sa pui degetul pe rana si sa vezi cum se pot indrepta efectiv lucrurile.
Daca nu poti singura, sa ceri ajutorul cuiva: sot, prieten, psiholog, nu in ultimul rand preot..
Din ce ai scris ultima data inteleg ca este mai mult decat un capriciu sau o lipsa oarecare de maturitate afectiva , este o boala sufleteasca, o trauma cu cauze nu tocmai vizibile si una deloc minora si trebuie sa cauti vindecare.

Mergi cat mai des la Sf. Maslu, spovedeste-te si te impartaseste.
Eu sunt convins ca Dumnezeu te poate lumina si iti poate oferi vindecare, important este sa nu te lasi in voia acestor stari si sa te rogi mult, mult..