Sminteala mintii, sau setea de cunoastere sterila
 

"Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!"

1 Corinteni 8, 2

Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.

Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu! :3: (Socrate)

Buna tuturor,

am gasit acest subiect deschis cu ceva timp in urma si care nu a avut un succes deosebit pana acum... Problema care ma preocupa este setea de cunoastere, respectiv as vrea sa cunosc multe, din multe domenii, dar in realitate sunt cam lenesa si am deja 36 de ani, nu mai sunt in perioada scolii cand puteam acumula temeinic cunostintele. In afara de regretul de a nu fi invatat mai mult in scoala, ma gandesc ca setea mea de cunoastere e o forma de mandrie, pentru ca satisfactia pe care o simt atunci cand stiu ceva prin care ma pot remarca printre ceilalti pare o forma de mandrie. Voi ce credeti?

Am aflat ca cea mai importanta este cunoasterea de Dumnezeu, dar nu stiu cum pot sa il cunosc pe Dumnezeu... Merg la biserica, am duhovnic, am citit din Biblie (e adevarat, mai mult Noul Testament - evangheliile si selectiv epistolele sf ap Pavel, mai putin din Vechiul Testament). Incerc sa traiesc crestineste (ma rog, ajut atunci cand pot) dar mai am destule pacate care ma indeparteaza, cred eu, de Divinitate. Nu pot spune ca ii iubesc prea mult pe semenii mei, si asta este a doua porunca (!)... nu le fac rau, dar am o atitudine critica fata de ei; ma inchid in mine pentru ca nu imi place sa fiu influentata de altii; cred ca imi place sa fiu/ sa ma simt cumva superioara (vai ce urat e si ce orgoliu mare denota!) si din cauza asta ma feresc sa ma las descoperita (probabil nu vreau sa se vada ca sunt o persoana mediocra).

Cred ca sunt un exemplu de om care sufera din cauza pacatelor proprii (mandrie, invidie, lene) dar care nu stie cum sa se debaraseze de ele. Am fost si mai rau in trecut, dar cu ajutorul duhovnicului meu si prin tinerea canonului pe care mi l-a dat, aceste patimi s-au mai atenuat. Recent, ele au revenit.

Scriu aici sperand ca ma veti intelege si sfatui... Am fost o perioada si la psiholog, dar acum nu mai simt ca ma poate ajuta. Iar cu duhovnicul meu nu pot vobi atat de mult (de fapt ma exprim mai bine in scris).

Voi treceti prin asa ceva?

Va multumesc pentru atentie!

Setea de cunoastere nu e o forma de mandrie, e ceva cu care cred ca ar trebui sa ne nastem toti si sa ne'o fructificam la maxim! Cele mai importante lucruri pentru tine sunt cele pe care le alegi tu! Nimeni nu are dreptul sa iti spuna ca pentru tine, religia sau divinitatea trebuie sa fie cel mai important lucru! Daca religia te atrage, cu toate implicatiile ei, e ok! Daca faci asta doar pentru ca asa ti'a dictat popa la biserica, e cam grav!

Nu suferi de pacate, suferi pentru ca ai fost indoctrinata cu niste idei bizare si stupide! Vrei sa cunosti mai multe? Du'te la biblioteca. Nu cred ca dumnezeu o sa te arunce in iad pentru asta.

PS: te'ai dus la un preot sa ii spui ca ai vrea sa stii mai multe despre... astronomie, de exemplu, el ti'a dat de zis niste rugaciuni si gata, ti'a trecut cheful de a descoperi mai multe? Mda... interesant...

setea de cunoastere in sine nu e rea, dar eu nu ma multumesc sa stiu, ci ma simteam superioara fata de unii care nu au anumite cunostinte (limbi straine, matematica etc.) sau fac greseli (gramaticale etc)
de aceea am impresia ca Dumnezeu iti ia darurile pe care nu le folosesti cum trebuie (probabil sa-i inveti si pe altii)
Relatia cu Dumnezeu nu o caut pentru ca ma obliga cineva, ci simt ca este cea mai importanta. Am avut perioade grele si am trecut peste ele cu ajutorul lui Dumnezeu, prin duhovnic, rugaciuni... Imi da pace si liniste, nadejde, bucurii, dar am si momente de nemultumire si intrebari fara raspuns.

aplica asta ortodocsilor de pe acest forum..

Cam toti avem momente din acelea, ori chiar perioade lungi de cautare (luni, ani...) .
Framantari multe, vijelii de ganduri.

In privinta mandriei si a cunostintelor, documenteaza-te cat poti si daca simti ca te ia pe sus gandul ca le esti superioara altora, sileste-te sa nu faci reclama, spunand in gura mare, noile lucruri pe care le-ai aflat.
Dar asta nu inseamna ca stai deoparte in toate discutiile, la urma urmei trebuie sa si socializezi.

E foarte posibil ca ce ti-am scris eu sa nu fie bun (uita-te la nick-ul meu) , asa ca ia aminte si la o parere avizata.

Doamne, ajuta!

Cunoasterea poate fi rea si ignoranta buna.Depinde ce cunosti si fata de ce esti ignorant.E bine sa citesti carti in toate domeniile, dar sa ai grija ce iti alegi sa citesti.Ai grija ce citesti insa ca poti sa te intoxifici.Probabil ca in ziua de azi de multe ori e buna ignoranta.

Cunostinta semeteste, iar iubirea zideste (1 Corinteni 8,1).
 

Spunea, cu durere, Cuviosul Parinte Sofronie Saharov: "Cat de amar imi este sa observ ca in noi traieste o cumplita inclinatie catre dominare si catre intaietate, catre faptul de a vedea pe celalalt mai prejos - si aceasta este prapad pentru om.
Adesea intalnim situatia unde oamenii sunt plini de informatie in tot felul de domenii ale cunoasterii, dar launtric nu au invatat sa iubeasca".

Frumos spus, cam asta cred ca e problema mea. E bine cel putin ca o constientizez, nu?

"Iar dacă ti se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască."

profund zis, daca ti se pare ca stii (mai mult decit altii asa prin comparatia orgoloiului chiar daca intelegi mai bine ca altul) inseamna ca mai ai de cunoscut umilinta ca a lipsa complexului de superioritate si poate si alt fel de cunoastere, prin duh - intuitie permanenta -afli instant orice doresti atita cit ai nevoie.

Daca una din solutii pt complexu de inferioritate este sa te compari cu altu mai amarit logic aici treb sa te compari cu aia mai ..destepti

daca mai intelegi si mersul lucrurilor intelegi ca orice comparatie nu are sens din moment ce ..dar intelegerea treb sa devina simtire de la sine... si asta ..

Cunoasterea trebuie sa nu devina o tinta,un scop.Doar atunci ea este pozitiva.Scopul nostru interior trebuie sa fie trairea,iubirea.Iar apoi cunoasterea sa vina ca o lumina ca sa ne limpezeasca lucrurile deja simtite cu inima. Cine se apuca sa il analizeze pe Hristos s-a inhamat la o munca titanica,fara sfirsit.La fel cum cei din vechime se straduiau sa faca un turn pina la cer.Cine insa il iubeste in inima Sa ,a ajuns deja la El,caci miscarea e inversa,acum cerul coboara catre el.
Cunnoasterea e necesara,dar nu suficienta !

E problema noastra. Desigur, e mare lucru sa constientizam asta.
Si sa Ii cerem lui Hristos sa ne izbaveasca de boala mandriei, care ne impiedica sa iubim, paralizandu-ne inima.

Nu e necesar, ca de fapt citatul dat de Florin Ionut ar trebui aplicat de fiecare chiar lui insusi.
dar numai cine merge spre intelepciune constientizeaza ca de fapt, cu cat invata cu atat are mai multe de invatat.
de aceea Sfintii nostri Parinti se considerau cei de pe urma pacatosi.

Cunoasterea care este condusa de mandrie, pentru a brava in fata altora nu este dorinta de cunoastere autentica, este o fitza sociala si chiar o boala sufleteasca.

Acum, fiecare din noi avem timp liber limitat dintr-un motiv sau altul, si daca poti alege in ce forma de cunoastere sa-l investesti, cunoasterea lui Dumnezeu este cea mai utila dintre toate.

Asta simt si eu...
Am in jurul meu mai multi colegi atei, carora mi-ar placea sa le pot aduce exemple si argumente relevante in sprijinul credintei si al religiei. Dar nu pot, ei sunt mai mult sau mai putin inversunati impotriva bisericilor si preotilor (de ce se cer sume mari de bani pt inmormantari, botezuri, cununii etc., de ce manastirile au nevoie de paduri ...). Un coleg a povestit un pasaj din Apocalipsa care pare un basm cu balauri. Nu am putut sa-l contrazic... contine simboluri pe care nu stiu sa le explic.
Cred insa ca pentru a-l cunoaste pe Dumnezeu nu trebuie sa ne limitam la carti, ci sa punem in practica poruncile/ invataturile Lui. Probabil am nevoie de rabdare si perseverenta.
Mi-a placut citatul oferit de George M din Parintele Sofronie Saharov si am cautat altele pe net. Am gasit si:
"Intr-o zi, un pelerin aflat in Muntele Athos a pus aceasta intrebare mai multor stareti: Ce este cel mai important in viata noastra? De fiecare data i s-a raspuns: Dragostea divina: sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru. El a spus: N-am dragoste nici pentru rugaciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni. Ce sa fac? Apoi, in sinea lui, a hotarat: Voi trai in asa fel ca si cum as avea aceasta dragoste. Treizeci de ani mai tarziu, Duhul Sfant i-a daruit darul iubirii.
In mod inevitabil, vor fi ore, saptamani, ani in sir, in care vom trai fara sa simtim lucrarea Duhului Sfant in noi. Sunt perioade importante in care ni se ofera prilejul sa ne marturisim statornicia dragostei noastre pentru Hristos.
Chiar daca nu percem lucrarea harului, trebuie sa traim ca si cum Duhul Sfant ar fi in noi. Staretul Siluan gandea ca daca pazim cu fidelitate poruncile lui Dumnezeu, va veni timpul cand harul se va face cunoscut si va ramane mereu in noi. Este inutil sa ne grabim. Unii parinti de la Muntele Athos n-au primit harul si nu l-au cunoscut pe Dumnezeu decat abia dupa patruzeci de ani de nevointe si, uneori chiar mai mult, tocmai inaintea sfarsitului lor.
La inceput harul ne invata, provoaca in noi stari asemanatoare cu duhul poruncilor Evangheliei. Totul este usor. Intotdeauna cu noi, Duhul Sfant ne face sa fim binevoitori fata de semeni. Este o atitudine normala, naturala. Dar aceasta stare nu dureaza mult. Intr-o zi, pe nesimtite, harul ne va parasi sub aceasta forma tangibila. Incepe o a doua perioada dificila cu aceasta intrebare: Cum sa traim fara har? Trebuie sa continuam sa actionam ca si cum Duhul Sfant ar fi cu noi, sa incercam sa pastram aceeasi stare sufleteasca in care, prin har, am dobandit anumite atitudini fata de fratele si de sora noastra. Trebuie sa ne silim. Acelasi lucru este cu rugaciunea. La inceput, este ca o stare naturala. Ne rugam cu usurinta; rugaciunea tasneste din inima. Cand Duhul Sfant ne paraseste, trebuie sa ne silim sa ne rugam ca inainte, cand aveam harul: din toata fiinta, din toata inima, cu toata mintea si chiar cu tot trupul nostru. Trebuie sa pastram, in acelasi timp, un elan foarte puternic spre Dumnezeu si constiinta insuficientei si saraciei noastre. Daca suntem multumiti de noi insine, rugaciunea inceteaza sa fie ceea ce ar trebuie sa fie: eruptia unui vulcan.
Intr-o societate, unde fiecare se imagineaza fiind primul, nimeni nu progreseaza. In schimb, daca se considera intotdeauna ultimul, intalnirea cu aproapele devine de fiecare data prilejul unui folos si al unui spor duhovnicesc. Astfel, e preferabil sa fii ultimul. Daca sunt primul, e o plictiseala groaznica. Daca sunt ultimul, e o bucurie continua, pentru ca invat mereu ceva util."

mda, am suferit si eu de boala asta a "desteptaciunii" si a superioritatii fata de ceilalti.... urata... m-a chinuit mult timp si nu stiu daca inca m-am vindecat complet...

de fapt nu stiu tu, dar boala asta m-a dus la risipirea intelepciunii si a desteptaciunii pana ce nu mai puteam sa ma concentrez si nu mai puteam sa acumulez nimic, 2 randuri macar.... mandria asta mi-a subrezit si m-a "lucrat" tocmai acolo unde aveam impresia ca sunt tare...in cunostintele mele. s-au facut praf si plus de asta nu mai eram in stare sa invat asa cum puteam odata....

remediul... cred ca a fost smerenia survenita dupa "prostirea" mea cand prin comparatie cu altii nu mai eram eu cea tare.....

de exemplu merg la alergat pe malul lacului si trec pe langa doua fete care alearga mai incet, sau fac opriri mai dese si-mi vine un gand in minte (ca eu pot mai mult, ca sunt mai "tare") inainte cadeam in ispita asta si ma risipeam... insa incerc sa o combat gandindu-ma ca ele sunt poate doar la inceput si ca asa eram si eu odata, sau ca nu neaparat ca pot mai mult ci ca fac si eu ce si cat pot si ca probabil mai incolo am sa ma opresc si eu si cine stie daca am sa pot alerga cat mi-am propus...

sau cand mi se pare ca stiu mai multe ca altii ma gandesc, mai orice om este bun la ceva si orice om este mai bun ca mine in ceva si de la orice om am ce sa invat doar sa-i dau ocazia sa ma invete... sau ma gandesc ca sigur faptul ca n-a stiut e cauza unei neatentii sau neglijente si nu ca ar fi mai prost ca mine...

sau ma mai uit la metrou si vad fete cu fuste scurte si imediat imi vin ganduri de a le judeca, dar ma gandesc mai, stai asa, daca as putea sa-mi vad sufletul cat e de negru sigur mi s-ar face rau... si tot asa...


acuma sa nu credeti ca am vreo treaba cu smerenia, va spun si voua din luptele mele ca sa ne ajutam reciproc...

Cine a trecut de asemenea situatii, persoane care au depasit mandria (fie prin cunostine, fie de alta natura) , va rog... indrumari!!

Am citit postarea korinnei, dar mai astept sugestii.

Exista vreo rugaciune sa scapi de mandrie?

Cand ma spovedeam ca sufar de orgoliu, parintele meu duhovnic imi dadea Psalmul 50. Dar cred ca are valoare mai ales cand este primit canon de la duhovnic. Cel mai bine e sa te spovedesti, nu?

La mine mandria vine ca o contra-pondere a neincrederii in mine. Adica incercand sa ma vindec de neincredere, cad in mandrie. Nici una nu e buna... Nu vreau sa fiu autosuficienta, dar pentru orice lucru invatat/ realizat cred ca e bine sa ii multumim lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.

"Miluieste-ne pe noi Doamne, miluieste-ne pe noi, ca nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii tai, miluieste-ne pe noi!"

Daca ne vedem pacatele proprii nu mai cadem in mandrie.
Vederea pacatului o realizam atunci cand suntem mai aproape de Dumnezeu .
Puteti merge la un parinte imbunatatit sa cereti sfat ,de ex.parintele Ciprian de la sf.manastire Sihastria.
Patericul egiptean da de asemeni sugestii cum sa scapi de anumite patimi.
Toti avem o doza de mandrie ,numai ca Dumnezeu ne mai da umilinte prin intermediul celor din jur ,si dupa cum trecem de aceste umilinte ,daca nu ne deranjeaza prea mult sau deloc ne putem da seama cat suntem de mandri.
E o mare greseala sa le demonstrezi ateilor existenta lui Dumnezeu ,te poti tulbura si ei nu se schimba.
In schimb sunt momente in viata cand ei singuri ,prin incercarile pe care le ofera Dumnezeu , ajung la concluzia ca exista o putere suprema care ne-a creat.

Puteti sa le spuneti colegilor ca acei calugari nu au nimic pentru ei ,padurea e folosita in folosul manastirii dar cel mai mult al pelerinilor.
Aceste proprietati ,paduri ,pamanturi sunt primite de manastire prin donatii.

ca orice in viata toate lucrurile sunt de doua feluri : bune si rele.exista mandrie buna si mandrie rea.

Eu nu ma refeream la increderea/ stima de sine, ci la sentimentul de superioritate.

Personal, nu identific un lucru bun in ce am eu.

stai linistita ca iti da Dumnezeu peste nas de nu te vezi... apoi o sa inveti..

:)) Te'a chinuit "boala desteptaciunii"? Si cum adica te'ai vindecat? Te'ai prostit sau ce? Te'ai rugat sa uiti toate cunostintele de limbi straine/matematica/istorie sau ce aveai tu?
Eu zic ca te'ai vindecat complet. De fapt, nu cred ca la tine boala se manifesta foarte acut. Ferice de tine, ca ai scapat ieftin! :))

Poate o pune la colt si vine cu rigla. :-s Sau o fi avand vreun "cal balan" ascuns prin ceruri.

pentru Lilith
 

lasand la o parte mesajul tau de dragoste adresat mie.... de mult vroiam sa te intreb ce e cu numele tau, de ce ti-ai ales tocmai ca numele Lilith sa te reprezinte?

Lilith (Hebrew: לילית‎; lilit, or lilith) is a character in Jewish mythology, found earliest in the Babylonian Talmud (completed between 500 and 700 AD/CE), who is generally thought to be related to a class of female demons Līlīṯu in Mesopotamian texts

Copy-paste-ul din wikipedia era inutil, stiam ce inseamna Lilith dinainte sa imi aleg user name'ul. Uite una din variantele mele preferate, referitoare la Lilith:

Altă versiune o prezintă pe Lilith că fiind prima soţie a lui Adam, înainte de Eva. Adam s-a căsătorit cu ea pentru că obosisese să se acupleze cu animalele. El a încercat să o determine pe Lilith să stea sub el în timpul actului sexual, însă aceasta a refuzat, nesatisfacandu-i nevoia de dominaţie. L-a blestemat pe Adam şi l-a părăsit, îndreptându-se către casa ei de lângă Marea Roşie. Adam s-a plâns lui Dumnezeu, care a trimis trei îngeri, pe Sanvi, Sansanvi şi Semangelaf, pentru a o aduce pe Lilith înapoi în Eden, însă aceasta i-a sfidat pe cei trei îngeri, blestemandu-i. Cât timp a petrecut la Marea Roşie, Lilith devenise amanta demonilor, făcând câte 100 de copii în fiecare zi. Cei trei îngeri spuneau că Dumnezeu îi va lua toţi aceşti copii dacă nu se va reîntoarce la Adam.Din nou Lilith a refuzat, fiind pedepsită ca atare.

Acesta a fost momentul în care Dumnezeu i-a dăruit-o lui Adam pe Eva, cea cuminte şi supusă, exact opusul lui Lilith.

Pentru ca nu sunt cuminte si supusa. De aceea mi'am ales numele lui Lilith.

si eu am vrut sa intreb, cand ai aparut.

Dar in scurt timp devenise evident de ce ai ales numele. :)

(.. doar ca atributele Evei nu sunt cuminte si supusa.)

De ce anume devenise evident? Eu asa am gasit atributele Evei.

oitele (cuminti si supuse) se duc de-a dreapta, capritele de-a stanga... ai grija ce-ti doresti...

Lilith este simbolul unei zeite demonice care nu are nicio treaba cu credinta adevarata ortodoxa. Eu din cate stiu oamenii cu judecata dreapta (nu neaparat destepti ;), ca venise vorba mai devreme), simpli, cinstiti in viata, cu frica de Dumnezeu cum se zice, nu numai ca se feresc sa pronunte cuvinte ca dracu, demon, aghiuta, spiridus si-asa mai departe, dar cred ca nici macar pe langa cap nu le-ar trece sa se numeacsa pe sine, sau pe copiilor cu numele astea.

Si inca o chestiune, numele pe care il purtam ne ofera din "energiile" semnificatiei lui: "asa cum este numele lui asa este si el" in Biblie nu stiu unde, dar daca vrei rigoare pot sa caut (ca macar la cautat ma mai duce capul:P).

Adica mi-am dat seama ca ai ales numele pt ca Lilith este opusul Evei (prin extensie.. Opusul imaginii femeii in crestinism, asa cum este preceput din afara).

:)

.. A doua varianta ar fi fost: te numesti Liliana Teodorescu.

Nu mi se pare ca esti destul de rebela pt un asa nume. Ba chiar cred ca esti o viitoare crestina.. peste 10- 20 ani, daca te ajuta Dumnezeu.. :).

simple constatari
 

Devenise evident pt ca esti o prezenta sfidatoare si in general din 10 mesaje scrise pe forum,8 sunt de batjocura la adresa unor useri,cu care stergi pe jos!
Esti foarte cinica si acida pt o persoana de 23 de ani care este implinita pe toate planurile;chiar daca nu te cunosc iti doresc mult bine si un dram de dragoste si respect pentru alti semeni care nu au fost atat de inzestrati ca si tine :)

Ti-am scris acestea,deoarece eu personal ma simt jenata atunci cand apostrofezi in accesele tale de megalomanie pe cei"prosti"...insa asta nu inseamna ca nu-ti citesc cu placere mesajele care sunt pacifiste!

Da, Yasmina, adevarul e ca am accese de furie, in care "sterg pe jos" cu ceilalti, cum zici tu. Nu doar in spatiul virtual, ci si in viata reala. Era o vreme cand o faceam din placere, aveam un sentiment incredibil de buna'dispozitie cand ieseam invingatoare intr'o infruntare. Apoi m'am lecuit. Adica a venit primul bebe si m'a schimbat mult. Mi'a redus din rautate [asa mi s'a spus, ca am numai pura rautate in mine]. Apoi al doilea bebe si acum sunt mai calma asa. Desi ... old habits die hard. De aici si scaparile.

Dar trebuie sa te corectez: nu am 23, ci 21 de ani. Si nu sunt implinita pe toate planurile.

Cum ziceam, stiu ce reprezinta Lilith. Dar ca sa fim lamuriti, asta e doar un nume pe forum, nu e numele meu adevarat. Iar copiii mei au nume de sfinti, nu de demoni sau de "draci".

Cat despre oite si caprite... sa zicem doar ca m'as plictisi teribil daca as fi oita. :)

Numele meu mic e Ella Theodora, deci nimic aproape de Lilith. :P
Poate nu sunt destul de rebela. Sau poate nu par. Cum ii ziceam Yasminei, m'am infranat mult, mai ales aici, unde stiam ca pot primi ban cat as zice "peste".

Si chiar crezi ca sunt o viitoare crestina?:)) Nu te iau in deradere sau ceva, dar sunt fosta crestina si as vrea sa stiu de ce crezi ca sunt si viitoare crestina.

O sa ajungi si viitoare crestina....stii cand? Cand vei da peste un necaz!
Pana atunci esti mare si tare si crezi ca nimic nu te poate atinge....error! big error!

Frumoasa varsta...
Chiar daca spui ca nu esti implinita pe toate planurile sa stii ca pana in momentul de fata ai destul de multe;cati tineri de 21 de ani fac un job care le place,au familie cu 2 copii,o stare financiara stabila si facultatea pe terminate?Multi sunt in ceata la 21 de ani sau chiar la 30 de ani.
Numai bine!