Până unde merge ascultarea de duhovnic
 

Am citit pe un forum cum Părintele Petru Pruteanu spune că nu înţelege să facă ascultare în orice condiţii, adică nu ascultă de tâmpenii.

Într-adevăr, sunt două sfaturi la sfinţi care, de fapt, nu se bat cap în cap dacă le analizăm.

Primul curent spune să faci ascultare la orice, căci duhovnicul răspunde de sufletul tău. Acest sfat vine din Muntele Athos.

Al doilea curent, reprezentat de Sfântul Ignatie Briancianinov, spune să facem ascultare cu discernământ (eu mi-am ales tema de licenţă la Sfântul Ignatie, şi mi se pare cel mai adecvat vremurilor noastre). Dacă duhovnicul te îndeamnă la păcat sau erezie, trebuie neapărat părăsit pentru a nu ajunge cu el în iad.

De ce am spus că nu se bat cap în cap cele două sfaturi?

Pentru că fiecare a fost dat în alt context: în Sfântul Munte, unde duhovnicii sunt trăitori, este exclus să îndemne la păcat sau erezie.

În Rusia, pe vremea Sfântului Ignatie Briancianinov, mulţi preoţi erau în înşelare diavolească, în misticism bolnav, şi cine avea un asemenea duhovnic risca să îşi piardă mântuirea. De aceea, Sfântul Ignatie recomanda ca fiecare creştin să verifice dacă ceea ce spune preotul este în conformitate cu Sfânta Scriptură şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi.

Cu puţine excepţii, eu cred că sfatul Sfântului Ignatie Briancianinov este aplicabil vremurilor noastre, dominate de laxism canonic şi religios. Nu trebuie să ascultăm de nimeni care ne îndeamnă la păcat sau erezie, oricine ar fi acela, pentru a nu ne pierde mântuirea!

Sursa: http://florina.megablog.ro/2010/03/2...a-de-duhovnic/

eu nu mai inteleg :|
eu imi caut duhovnic, fiind prima data cand caut, pentru ca nu m-a interesat pana acum. si cum am primit mai multe sfaturi, am inceput sa caut. si cred ca l-am gasit, dar ramane de vazut. en fin...
tu ai spus ca daca duhovnicul te indeamna la pacat, atunci care mai e rostul pentru care un om trebuie sa-si caute/ sa aibe un duhovnic?
si daca duhovnicul, care-i preot (da?), greseste si indeamna omul la pacat, atunci in cine sa mai aiba incredere omul? si de ce sa mai existe, daca preotii pacatuiesc? >.<
eu nu inteleg...

Cred ca, pentru noi, mirenii, in primul rand rolul preotului este acela de a ne dezlega de pacatele marturisite. Fara preot, nu am avea dezlegare de pacate.

Numai cele trei virtuţi teologale (credinţa, speranţa, iubirea), fiind în mod direct îndreptate spre Dumnezeu, nu au factor de limitare (sau "limită în sus" dacă vreţi). Aceasta înseamnă că nu poţi greşi din prea multă credinţă, din prea multă speranţă creştină ori din prea multă iubire de Dumnezeu.
Celelalte virtuţi, care sunt sau derivă din virtuţile cardinale, sunt virtuţi de tip median. Ele au doi factori de limitare: poţi păcătui din prea multă sau din prea puţină blândeţe. Poţi păcătui din prea multă sau prea puţină cumpătare, etc. În această situaţie este şi virtutea ascultării.

Poţi păcătui, aşadar, din prea multă sau din prea puţină ascultare. Păcătuim din prea multă ascultare atunci când facem ceva contrar credinţei.

Acest lucru presupune să cunoaştem credinţa, ştiind să deosebim între "rangurile" articolelor de credinţă, adică să ştim ceea ce este dogmă, având valoare absolută întrucât este descoperire de sus, de ceea ce este adevăr al oamenilor (teologia catolică operează cu concepte "de fide catholica" de două tipuri: "de fide divina" şi "de fide apostolica", ambele de nivel dogmatic şi cu conceptul "de fide definita", adică concluzie a magisteriului de tip nerevelat, dar care, în principiu, nu mai poate fi îmbunătăţită).

Spre exemplu, dacă duhovnicul meu îmi cere să spun în fiecare seară "Dumnezeu este o singură fiinţă cu patru ipostasuri: Tatăl, Fiul, Sf Spirit şi Sophia", atunci am nu numai dreptul, ci şi datoria de a nu îl asculta, deoarece este ceva contrar credinţei, şi anume unui adevăr "de fide catholica". Dacă, însă, îmi cere să meditez în fiecare seară la ciocanul cu care au fost bătute cuiele Mântuitorului, atunci îl voi asculta: nu are nici o semnificaţie specială acest instrument, dar nici nu este ceva contrar adevărurilor revelate încât să spun că a medita la el ar fi ceva contrar credinţei.

În cazul particular al ascultării de duhovnic, ca şi în cazul particular al ascultării de părinţi se aplică această limitare. În cazul ascultării de şefi ierarhici, ca şi în cazul ascultării soţului de către soţie, se mai aplică, în plus, principiul ca materia ascultării să nu fie contrară demnităţii.
Aplicaţie practică: dacă şeful de la birou îmi cere să fac o dare se seamă a activităţii stând într-un picior am dreptul să nu îl ascult dacă eu consider că e ceva contrar demnităţii. Dacă duhovnicul meu îmi cere exact acelaşi lucru. atunci îl voi asculta, deoarece nu este ceva contrar credinţei.

@angel4ver: O legătură cu un spiritual (duhovnic), deşi nu este absolut necesară mântuirii, este un lucru foarte folositor. Acest lucru se explică prin faptul că nu suntem (numai) Religia Cărţii. Suntem Religia Vieţii. Multitudinea situaţiilor în care sufletul nostru se află în viaţa de zi cu zi depăşeşte imaginaţia oricărui autor. Un coleg de serviciu vine în fiecare zi cu un tricou pe care scrie "Belzebut". Ce trebuie să facem ? O verişoară care este evreică ne invită la tăierea împrejur a fiului ei: este bine să ne ducem sau nu ? Copilul nostru ne roagă să-i cumpărăm şi lui "Stăpânul inelelor", fiindcă toţi colegii lui o au şi discută despre asta: cum trebuie procedat ? Răspunsurile la toate aceste lucruri nu sunt întotdeauna evidente numai pe baza Bibliei şi nu le putem afla în catehisme şi hagiografii: aici sfatul duhovnicului înseamnă aur.

Dar mai e un lucru: nu putem şti mereu starea sufletului nostru, nici ce anume i-ar trebui. Dacă avem în casă cărţi de medicină şi avem şi Internet, atunci de ce să mai mergem la doctor ?

'Ascultarea, pretextele si abuzurile ei – parintele Savatie pune punctul pe I'
 

"Ascultarea încetează acolo unde intervin nedreptatea şi minciuna, căci dra gostea, despre care am spus că este condiţia ascultării evanghelice, se bucura doar de adevăr[4]. Ascultarea nu se face doar pe linie ierarhică, ci, mai ales, pe li nia adevărului şi a iubirii. Oricine vesteste o altă Evanghelie, fie episcop, patriarh, sinod sau chiar înger din ceruri, spune Apostolul Pavel în Epistola către Galateni, anatema să fie. Pentru noi nu există autoritate în afara Evangheliei iubirii şi a jertfei lui Hristos.[...] De fapt, fenomenul martirajului în Im periul Bizantin, declarat ortodox, trebuie să spulbere desăvarşit mitul ascultării oarbe pe linie ierarhică a creştinilor. Sfinţi mărturisitori precum Atanasie cel Mare (secolul al IV-lea), patriarhul Alexandriei, depus de cinci ori de pe scaunul patriar hal, Ioan Gură de Aur (secolele al IV-lea-al V-Iea), depus de pe scaunul Constantinopolului, monahul Maxim Mărturisitorul (secolul al VII-lea), ucis prin epuizare după ce i se taie mana dreaptă şi limba, monahul Ioan Damaschin (secolul al VIII-lea), anatemizat de trei ori, monahul Teodor Studitul (secolul al VIII-lea) şi mulţi alţii, mai puţin celebri, dar care au fost prigoniţi sau ucişi exclusiv de împăraţi şi episcopi „ortodocşi”, sunt cei care, „ascultând de Dumnezeu mai mult decat de oameni”[7], au dus Biserica lui Hristos de-a lungul secolelor. Acestora li se alătură şi cei care, în perioada comunismului ateu, nu s-au speriat nici de chinurile temniţelor, nici de caterisirile ierarhilor vanduţi, ci şi-au păstrat intactă integritatea lăuntrică, mărturisind în numele unui popor întreg, atat in Rusia, cat şi în România şi aiurea. Fiecare să se cerceteze pe sine, căci Cugetul singur îi va spune unde se termină „fericita şi pururea pomenita ascultare“, cum dulce o numeşte Ioan Scararul, şi unde începe nefericita şi pururea osandita laşitate. Vorba Sfîntului Maxim Mărturisitorul: "Nu este nimic mai silnic decît o constiinta care te acuză şi nimic mai îndrazneţ decat o conştiinţă care te apără[8] “."
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...-punctul-pe-i/
http://laurentiudumitru.ro/blog/2006...telui-savatie/

Cred ca aici ar trebui definite mai intai niste aspecte:

1. Rolul, functiile duhovnicului - ce anume poate face, in ce probleme si cum
2. Limitele - pana unde se intinde domeniul lui si cat trebuie discutat cu el (mai ales din viata privata).

In principiu nici un duhovnic nu poate si nu are voie sa te indemne la pacat. Isi ia pacatul asupra lui pe urma.
Acum depinde si aici de gandirea si simtirea fiecaruia. Este si o componenta subiectiva.
De ex. in privinte ca: dezlegari pentru impartasanie, sau legat de biologia femeii, probleme de cuplu etc.
Exista multe situatii in care preotii/duhovnicii au opinii diferiteasupra unei situatii. Care este cea corecta? Cine judeca asta?

Aceea a duhovnicului dv.

Dumnezeu.

eu, persoana care nu stie totul despre propria-i religie si care nu a citit Biblia, nu am de unde sa stiu daca ceea ce-mi spune duhovnicul este corect. bine, nu zic la exemplele enumerate pe aici, zic la altele, dar nu-mi vine unul acum in cap ca sa ma fac inteleasa.
apoi, s-a spus mai spsu ca fiecare are opinia lui. eu in cine sa am incredere si pe cine sa ascult?
aici, nu e mai bine sa gandesc la rece si sa iau decizia singura, dar in acelasi timp sa tin cont si de sfaturile primite (printre care si sfatul duhovnicului)?

Ai dreptate Mihnea.
Dar asta inseamna ceva: este totul la latitudinea duhovnicului?
Aici pe forum vad asa diferente si asta imi da senzatia ca nu exista de fapt reguli unitare, totul este la latitudinea duhovnicului.
Nu ma deranjeaza de fapt.

Acum sunt confuz. Asa sunt multi oameni care vor sa inteleaga crestinismul si dau peste asa ceva.
Parca trebuia sa facem ce ne zice duhovnicul, pentru ca daca el greseste raspunde in fata lui Dumnezeu, iar noi prin faptul ca am facut ascultare suntem iertati daca gresim din cauza lui.
S-a ajuns la aceasta concluzie si pe forum in cateva threaduri.
Acum aud ca trebuie sa judec ce imi spune acela, ceea ce ma face sa ma intreb cand stiu ca e corect ce fac si cand nu, cand chiar imi dau seama ca duhovnicul spune gresit si cand este influienta satanei.
Pot ajunge la concluzia ca fac ce vreau eu ca am suficient discernamant incat sa judec un duhovnic.Asa ca...HELP!!!

Ei, în general, ascultam ce zice duhovnicul...

Dar când ne învață altceva decât spun Sfinții Părinti, e clar ca sfinții au dreptate.

Asa e, trebuie sa mai și citim ce spun sfinții. Necunoașterea e un păcat mare care vine și din lenea și comoditatea noastră!

A învăţa cât mai mult din Sf Doctrină este o datorie a oricărui creştin. Dumnezeu ne-a creat cu scopul de a-L iubi, de a-I sluji şi de a fi împreună cu El timp de o veşnicie. Dar cum putem să iubim pe Cineva pe Care nu Îl cunoaştem ? Ca să iubim, trebuie să cunoaştem mai întâi ! De aceea virtutea credinţei stă înainte (în ordine cronologică şi pedagogică) faţă de cea a speranţei şi cea a iubirii. Un mai vechi articol al meu despre asta: http://sfantacruce.ro/myblog/mihnead...cole-ale-sale/

Şi la cunoaşterea învăţăturii noastre ne poate ajuta mult duhovnicul, deoarece el este nu numai doctor al sufletelor, ci şi învăţător. El ne va spune ce cărţi este bine să le citim şi pe care să le evităm.

Eu sunt doctor de meserie. Dar, dacă sunt bolnav, prefer să mă duc la un coleg să îl consult şi să îl întreb ce să fac. Nu suntem buni doctori cu noi înşine.
La fel e şi cu cele ale sufletului. Dacă Satan a îndrăznit şi pe Domnul nostru să Îl ispitească, îndrăzneşte şi cu noi. Inteligenţa lui nu trebuie subestimată, inteligenţa lui trece dincolo de a noastră (în limbaj teologic: "este dotat cu praeterinteligenţă"). Pe cel care nu a apucat să urce prea mult pe urcuşul spiritual îl încearcă cu demonul îndoielii, împingându-l la necredinţă. Pe cel care a trecut de asta şi a mai urcat un pic îl încearcă cu demonul scrupulozităţii, împingându-l la deznădejde. Chiar dacă ne cunoaştem perfect doctrina, cine, mai bine decât cel care are har şi calificare, ştie cum să ne îndrume pe un drum îngust şi cu pericole la tot pasul ?

Nu. La latitudinea duhovnicului sunt cele ale Bisericii. Pentru noi, duhovnicul este Biserica. Domeniile în care Biserica are competenţă şi nu poate greşi (este infailibilă) sunt: credinţa şi morala. Evident, limitele duhovnicului nu se pot extinde dincolo de limitele Bisericii. Deci, eventuale sfaturi şi păreri ale duhovnicului în chestiuni ca ştiinţa sau sportul sau sănătatea trupească le vom lua în serios, dar sub titlu de inventar.

Acuma, ce vreţi de la un forum ? Suntem amatori aici, nu suntem duhovnici. Duhovnicii nu prea stau pe forumuri (din păcate). Pe urmă, reguli există, dar nu sunt suficient cunoscute. În sfârşit, mai există o problemă a ortodoxiei, căreia de multe ori se vede că un centru unic de comandă la nivel văzut îi lipseşte. Nu vreau să insist aici despre asta, ca să nu stârnesc dispute. În orice caz, un bun duhovnic nu face sau spune ce îi trece prin muşchi sau prin cap, ci are un temei întotdeauna şi, când nu ştie, se roagă ca Sf Spirit să-i arate. De ce unii duhovnici recomandă una şi alţii alta, pentru aceeaşi situaţie ? Îndată ce veţi fi răcită, mergeţi la doi doctori diferiţi şi comparaţi reţetele lor. Foarte probabil, ele vor fi mult diferite. Asta nu înseamnă că nu e bine să avem doctor, ci înseamnă că medicina trupului nu poate fi pusă în tipare. Iar medicina sufletului, cu atât mai puţin.

Sunt persoane care sunt incepatoare,si care ,dupa ce c gasesc cu greu un duhovnic,le spuneti ca acesta poate gresi...Pai ei cum sa compare invatatura duhovnicului cu a sfintilor parinti,cand nu o cunosc inca pe aceea.Si pana o vor cunoaste ce sa faca?Sa stea mereu cu indoiala ca poate duhovnicul greseste?

Iar invatatura sfintilor parinti eu cred ca e complexa,sunt zeci de sfinti si multe lucruri de cunoscut.Cred ca mai degraba s-ar zice sa cunoastem spiritul acelei invataturi,astfel ca sa putem discerne eventualele greseli care s-ar putea strecura in practica de azi.
Nu cred ca exista o invatatura completa si sistematizata,dar cam cu toti stim la ceea ce ei se refera

"Pana sa inteleaga nevoia unei calauze, cei care vin de putina vreme la biserica isi fauresc un sistem propriu de intelegere a credintei crestine." spune Danion Vasile:
http://www.misiune-ortodoxa.ro/artic...-duhovnic.html
Felicitari, The Fallen, ca ai pus degetul pe rana. De multe ori din nestiinta ne facem mai multe ganduri, decat este necesar si decat putem gestiona. Nu asa gasim adevarul, caci duhovnicul dezleaga si leaga atat pe pamant, cat si in cer. Cum sa masuram acest lucru oare? De fapt nu e decat mandria, in lipsa oricarei smerenii, care ne indeamna sa fim noi masura lucrurilor.

Sigur Anca, la tine lucrurile imbraca numai forma alba sau neagra, nu exista cale de mijloc si judecata mai detaliata care sa admita si alte perspective. Este normal la varsta ta, cand duhovnicul nu-ti poate decat sustine credinta ce, deja ti-ai format-o si ti-a conformat-o cu viata linistita de pensionar.
Tu crezi ca duhovnicul este numai miere si lapte, el este un duh imaculat cazut din cer ca sa coordoneze sufletele spre desavarsire.
Duhovnicii sunt si oameni, sa stii, oameni cu bune si cu rele, oameni cu un simt acut al responsabilitatii, dar si cu un simt mai slab al acesteia, oameni cu sentimente si resentimente, cu o anumita intelepciune sau lipsa de intelepciune, in pofida a ceea ce invata pentru statutul propriu. Sunt oameni , asa cum se manifesta toti oamenii din jur, daca te-ai lasa pe mana fiecaruia ce s-ar alege de viata ta ?
Daca nu ai gandi, ai cugeta si simti cu propria minte si personalitate, ce ai face oare, din stadiul de manipulare " duhovniceasca " in care ti-ai supune existenta ?
Te-ai rataci, te-ai confunda cu perceptiile plagiate, cu simtaminte imprumutate si adulate ca si daruri proprii.
Tie iti convine sa vorbesti, mai cu precadere la aceasta varsta cand cartile au fost deja jucate, viata ti-ai format-o cu " propria minte " aunci cand ai spus ca nu-l cunosteai pe Dumnezeu( in inima ta ), ai luat deciziile care ti-au convenit, bune sau rele, ti-au apartinut si ti-au conferit, in cele din urma, viata pe care o ai astazi, doar ca ai atasat de ea si considerentul credintei. Esenta, insa, a fost formata atunci, din personalitatea ta de-atunci, cu increderea in sine si cu principiile libere fata de ceea ce ai intampinat.
Nu inteleg de ce incerci sistematic sa separi lucrurile, cand ele se leaga intre ele in mod evident, sunt dependente unele de altele, fac parte din acelasi " eu " propriu si ne ofera , in egala masura, posibilitatea de-a discerne ceea ce intampinam astazi.
Nu-ti doresc sa-ti dai viata pe mana unui duhovnic mai putin experimentat sau mai putin moral, viata de la o varsta tanara, pe care sa o zapaceasca si sa o adanceasca spre un haos de credinta si deznadejde, de neimaginat.
Dumneata iti permiti sa visezi si sa dai sfaturi conform propriilor vise care, de multe ori se dovedesc doar vise atunci cand te intalnesti cu realitatea si sensul diferit al credintei concepute de cei din jur si de tine insuti.
Oamenii sunt oameni, fie ei credinciosi sau nu, preoti sau mireni, daca uitam faptul ca suntem oameni si ca avem datoria de-a ne pune mintea la contributie prin rationament, ca de-aia ne-a dat-o Dumnezeu, riscam sa ne impotmolim mereu in perceptiile si egoismul celorlalti, sa ne ratacim in intelesuri fara de inteles, tocmai fiindca si eu-l propriu lucreaza, fie ca-l ignoram sau nu.
Duhovnicul nu este un om sfant, este doar un om, mai mult sau mai putin inzestrat cu intelepciunea sau harul de-a coordona sufletele spre mantuire, intelepciune care nu-i confera niciodata dreptul sau instinctul de monopol asupra
fiintei umane si nici crestinii nu trebuie sa manifeste aceasta tendinta de-a fi monopolizati din punct de vedere religios, altfel risca sa dea vina intotdeauna pe altceva, pe altcineva, decat pe sinele capabil sa discearna lucrurile, inainte de toate.
De aceia apar si smintelile si habotnicia, din lipsa de rationament si libertate individuala de gandire si imbracare intr-o forma sau alta a lucrurilor inconjuratoare.
Nu mai persevera cu ideea ca omul nu trebuie sa-si manifeste credinta si prin propriul rationament, propria gandire, caci mi se pare un lucru grav si, chiar un lucru nedemn de un suflet ce ar trebui sa se zbata intre bine si rau, mai ale prin propria constiinta si structura.

Ma simt datoare sa postez si mesajul primit pe Facebook de la Parintele Firmilian:

"Apare totuşi o problemă: majoritatea oamenilor nu au studii teologice şi atunci e mai cuminte să asculte de duhovnic. Numai dacă îi îndeamnă la ceva rău în mod evident, nu trebuie să asculte."

Asadar, subscriu vorbelor parintelui. E mai greu pentru incepatori sa discearna, regula e sa ascultam.

Duhovnicul trebuie ascultat ca insusi darul lui Dumnezeu pe pamant.
Increderea noastra in el,face cumva,la un nivel necunoscut de noi ,ca si lui sa i se daruiasca sfaturile cele bune.Un duhovnic bun ,poate fi facut bun de increderea fiilor sai.
Cumva ochiul cel bun face toate lucrurile bune,si la fel,ochiul cel rau,parca cheama el insusi intunericul.
Si noi insine trebuie sa ne rugam pentru el,nu sa asteptam numai de la el sa se roage pentru noi.
Si daca e vorba totusi de greselile duhovnicilor ,eu nu prea inteleg in ce constau ele.Oare sa ne alegem noi indrumatori care ne convin,sau sa il lasam pe Dumnezeu sa ne contrarieze un pic,daca asa considera El?

@Florina - pai ce are teologia a face?
Daca duhovnicul da sfaturi si in afara teologiei. Eu am inteles ca lumea il intreaba de toate din viata, ca da sfaturi de viata.
De aia spun sa delimitam putin sfera de activitate a duhovnicului.
Da, sfaturi din teologie numai el paote da, dar in rest cum facem?

@Mihnea - nu vreau nimic de la forum. Spuneam ca aud asa lucruri diferite, de la preot/parohie, la preot/parohie. Unul lasa femei sa faca unele lucruri, altul interzice, unul da canoane, altul nu, etc.
Unde este corect?
Ca daca auzi la altii ca se face altfel, intri la ganduri.
Normal este sa asculti de preotul tau. Dar revin atunci la ideea ca totul este la latitudinea preotului/duhovnicului.

Dar Ory, tocmai aceasta este problema, ca duhovnicul se presupune ca atunci cand da un sfat este sub influienta Sf Duh si altfel nu ar da, daca este in masura sa dea sfaturi duhovnicesti se cunoaste pe sine si stie cand nu este in comuniune cu sf Duh.
Iar daca incepem sa privim sfaturile lui prin prisma limitata a cunostintelor teologice personale si a experientelor spirituale personale ajungem la erezia sectelor care tot asa au inceput.

Poate ca unele sfaturi care creeaza vre-o revelatie, sunt insuflate de Duhul Sfant, insa sfaturile de peste zi care se dau crestinilor tin, mai degraba, de experiente duhovnicesti, de lucrurile invatate in timp, de cunostinte si intelepciunea prorpie. Dar, bine-nteles, tin si de cat de capabil se dovedeste a fi un preot si de personalitatea acestuia.
Oamenii sunt oameni, duhovnicii sunt oameni, crestinii sunt oameni....si ne comportam ca atare .
Cred in harul preotului dar nu ma dedic in totalitate conceptiilor acestuia si sfaturilor lui, nu as avea cum...este absurd, pana la urma ! Tine de gandirea fiecaruia dintre noi, o gandire ce ne calauzeste dincolo de lucrurile pe care le intampinam.
Trebuie sa existe un echilibru.
Chiar, cine spune ca sfatul preotului se presupune a fi insuflat de Duhul Sfant ? Ceva nu suna bine, totusi, nu are cum ! Preotul este si el om cu neputinte si virtuti, cu o anumita educatie si mediul in care s-a dezvoltat, cu instincte si simtiri, cu invataminte si principii...care pot sa difere de la un preot la altul, asa cum pot sa difere si la crestini.
Sau cine spune ca sfatul preotului nu trebuie si rationat de catre cel care-l primeste ?
Multe dintre conceptiile crestine par , mai degraba, lucruri fantastice, poate ca de aceia ne rezumam de cele mai multe ori la " povestirea lor " si la aplicarea lor doar la nivel teoretic, fiindca, nu ma indoiesc de faptul ca oamenii, in mare parte, discern in mod individual asupra propriilor decizii.

Pana unde merge ascultarea de duhovnic (bun)? Pana unde ne lasa propria noastra mandrie si celelalte pacate pe care le mai avem. Cand vom fi scapat de toate pacatele, vom asculta; pana atunci, mai mult ne facem... din pacate. Ferice de cei, care fac ascultare si acum. Eu sunt dintre cei mandri si fatarnici, dar siu macar ca e bine sa ascultam de duhovnic, intru Hristos, nu altfel.

@Anca - vorbesti in unele postari de ceea ce te invata pe tine duhovnicul si as vrea sa-ti dau un sfat omenesc.
Daca tu ai intr-adevar un duhovnic asa cum trebuie sa fie, cum scrieti voi aici ca ar trebui sa fie, ca eu nu ma pricep, un duhovnic cu care sa poti comunica bine, sa te sfatuiasca in orice, atunci discuta serios cu el anumite probleme care la tine nu sunt in regula.
Cere-i sfatul la intrebari ca:
1. Credinta: teorie (carti, rugaciuni, etc.) si iubire de aproape (in fapte)
Ce este aceasta iubire? Ce trebuie sa fac?
Cum sa ma port cu oamenii?
2. Vorbesc unor oameni pe un forum ortodox si tot incerc sa-i conving numai de partea teoretica : Sf. Parinti, post, abstinenta etc. si oamenii nu ma inteleg, iar eu ii consider ne-ortodoxi. Este corect? Sunt ei vinovati, sau eu? Ce trebuie sa-i invat?
3. Credinta mea trebuie sa stea numai in scrieri si Sf.Parinti, sau trebuie sa fiu si mai buna, blanda, sa iubesc oamenii si sa-i ajut cand sunt necajiti si disperati.

Si dupa ce-l intrebi asta, spune-ne si noua.
Eu imi tot notez, poate intr-o zi oi avea timp si ragaz sa vorbesc si eu cu preotul meu sa-l intreb. Dar nu-mi prea fac iluzii.

Intrebarea initiala era putin alta.
Florina a pus aici o intrebare dificila.
Duhovnicul are Har si trebuie sa asculte si el de ceva: de Dumnezeu si mai apoi de sfinti.
Acum depinde si de ce fel de sfat i se cere.
Daca el da un sfat gresit, impotriva celor spuse de Sf.Parinti, nu-l mai ascultam?
Cam asa era intrebarea.

Eu ma intre acum: cati dintre noi stim total pe Sf.Parintii, ca sa judecam sfatul duhovnicului? Si daca nu stim ca este gresit ce facem?
Iar daca este gresit si noi stim asta totusi?
Si mai este ceva: sunt oameni, din cate am vazut aici pe forum, caci repet, eu nici acum n-am inteles cat, ce anume intrebam/spunem duhovnicului, care cer sfat in orice prostie din viata, de la scama, pana la relatii intime, sau gatit, sau mama soacra, sau boli, sau alte lucruri intime sau private ale familiei.
Si ce sfat pot sa astepte si sa primeasca acesti oameni?
Cat stie un duhovnic si mai ales cata competenta si drept are sa se amestece si sa sfatuiasca in toate domeniile omenesti?
Oare nu greseste si el?
Si atunci sa-l ascultam, chiar daca este in mod vadit un sfat gresit? Un sfat care face mai mult rau...
Duhovnicul capata un Har, nu unul, doua chiar, sau trei: al preotiei, al duhovniciei, si alte harisme speciale (clar-vazator sau vidnectaor, sau cum mai ziceti voi).
Dar el este un om totusi, cu anumita gandire si simtire si invatatura.
Unul poate spune intr-un fel, altul total invers, in aceeasi chestiune.
Cine are dreptate? Cum procedam noi?

Asta este intrebarea. In credinta, teologie mai precis, ascultam de el, ca el stie mai bine, asta a studiat, asta este harul lui. Dar in altele?

Uite exemplul cel mai clasic si tipic:
Un duhovnic zice: femeia sa nu intre in biserica la anumite zile, sa nu faca aia si aia. Femeia este murdara, pacatoasa de la Eva citire.
Altul zice: femeia este curata, sa vii la mine oricand, sa faci, etc.
N-ai voie sa nu vii la biserica etc. Iisus a spus asa, etc.

Ei cum facem, ce ascultam? Cred ca la asta se referea intrebarea initiala.

O sa dau o opinie personala, cu care unii poate nu sunt de acord.
Eu cred ca mantuirea depinde in foarte mare masura de noi.. si este foarte gresit sa cautam "justificare" neputintelor noastre in "cantitatea de har" pe care o detine duhovnicul (stiu ca nu se poate masura, totusi unii incearca sa o masoare).
Intrebi "oare nu greseste si duhovnicul"?
1. In primul rand: te rogi pentru el ca sa-l miluiasca Domnul nostru Iisus Hristos, sa-l tina in dreapta credinta, sa-i dea intelepciune etc..?
2. Te pregatesti temeinic pentru spovedanie? Cauti sa-ti vezi pacatele? Cauti in indreptare de spovedanie? Te rogi sa ai pocainta adevarata? etc..
3. Cauti sa te lepezi de toate "scuzele" (genul: acela m-a pus, nevoia m-a impins etc..) si sa-ti asumi propriile pacate fara a cauta vinovati in jur pentru caderile tale?
4. Te rogi inainte de a te spovedi (ca parte din pregatire) ca sa-ti fie de folos duhovnicesc?
5.Esti constienta ca modul in care te prezinti la spovedanie este hotarator pentru ceea ce-ti va spune parintele duhovnic? Adica: sa nu incerci sa minti micsorand pacatele, sa nu te mandresti, sa nu infloresti evenimentele pentru a cauta compasiune! Esti sincera fata de tine? (daca da, spune-mi , te rog, cum faci! Eu cred ca cel mai greu lucru posibil este a fi sincer fata de tine!)
etc.

Per scurt: pana la a da vina pe duhovnic, trebuie sa privim intai catre noi!

Daca te duci acolo cu jumatate de adevar, daca te mandresti (poate inconstient, desigur), daca te justifici si cauti vinovati, daca vrei sa ti se usureze constiinta altfel decat prin asumarea pacatelor si Taina Spovedaniei (adica daca vei cauta iubire de carton si sfaturi "psihologice").. atunci sa nu te miri de rezultate.

(Aaa.. sa mai mentionez ca pocainta nu se incheie cu Sf. Spovedanie? Desigur, primim iertare de pacate. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa le uitam. Nu. Trebuie sa le tinem inaintea ochilor, nu sa le scoatem din minte crezand ca gata, suntem fara de pata!)

@Anna - eu am dat un exemplu f.clar pentru discutia de aici.
Tu vorbesti despre cu totul altceva, la general.
Raspunde te rog la exemplul dat de mine, care este f.real, inclusiv pe acest forum.
Nu e vorba sa gasim vinovati, ci cum sa facem, pe cine sa ascultam si ce anume sa luam de bun.
Concret Anna: daca tie iti spune duhovnicul sa vii oricand la biserica, chiar si anumite zile si perioade si sa faci si anumite lucruri in biserica, tu ce faci? Il asculti, sau nu?

Unii preoti spun asa, altii invers, din cate spun userii aici pe forum.
Este numai n exemplu din multele dezlegari si pareri diferite ale preotilor.
Si este derutant sa le vezi.
Eu ma iau acum dupa preotul meu. Dumnezeu stie mai departe.

Nu am nevoie sa intreb deoarece exista oprire clara!
De ce sa-l intreb daca eu am citit deja ca nu este voie? Ca sa-l ispistesc? (Adica eu banuiesc ca exista un canon.. ma informez si gasesc ca nu am voie.. si apoi intreb duhovnicul ca sa-i servesc propriile mele nemultumiri/ indoieli etc.. se numeste ca-l ispitesc!)
Deocamdata nu am gasit un Molitfelnic online, dar am gasit un site cu canoane care nu are pagina de cautare, din nefericire...

Suntem datori sa ne informam.
De altfel, mie mi s-a dat destul de citit (canon).. nu de citit, ci de STIUT!

Nu m-am facut inteleasa, Sophia.
Nu am vorbit la modul general, am vorbit numai din experienta mea.

Nici nu vreau sa ma gandesc ca-mi da sfaturi gresite. Alung din start acest gand!
Ma tem ca nu sunt bine sfatuita? Pai atunci trebuie sa ma rog mai mult pentru duhovnicul meu! Unde este credinta in Sf. Taine? Au fost contestate toate pe rand pe acest forum.

@Anna - dar nu vorbim acceasi limba soro?
Cine vorbea de ispitire?
Cu ce sa-l ispitesti?
Aici se pune problema de ce sfat iti da un duhovnic.
Fiecare are alte idei si interpretari.
Nu e vorba sa ceri tu si el sa te lase, ca sa-ti raspund apozitiv.
Este vorba de ce-ti cere el?
Duhovnicul se ia dupa tine, crezi tu?
Nu, el iti spune ce ai de facut.
Si tot duhovnicii dau si anumite dezlegari.
La exemplul concret dat, pe unele le opreste, altora le spune sa vina, sa nu faca pacatul de a sta departe de biserica.
Mie chiar mi-a cerut sa nu mai lipsesc si sa nu ma mai feresc.
Mai mult nu vreau sa mai spun ca sa nu-i fac lui rau.
Eu nu sunt dintr-aceia care cer dezlegari.
Eu fac atat cat cred eu ca se poate, in cazul concret, deci sunt undeva la mijloc.
Numai Dumnezeu poate judeca.

In anumite cazuri putem sa hotaram si noi, in altele nu avem cum si trebuie sa facem cum ni se cere.

Pana unde merge ascultarea de duhovnic? Pana la moarte, ca in povestirea de mai jos a Pr. Calistrat.
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nic-81115.html

E bine sa stim ca toti suntem supusi greselilor. Atat credinciosii cat si duhovnicii se lupta cu pacatele si cu ispitele asa cum pot. Bine e ca si credinciosul sa se informeze pentru a avea discernamant duhovnicesc.

Desigur, ascultarea are o suma de calitati atunci se face spre spor duhovnicesc. Uneori, insa, cand duhovnicul are momente de cadere, sufera si credinciosii. De aceea cred ca ascultarea merge pana la pacat, pana la erezie.