Casatorie -Divort
 

Este o adevarata tragedie pentru cei doi sot si sotie cand se despart mai ales in cazul in care cuplul are si copii; este o tragedie si pentru societate deoarece la baza oricarei societati sta familia; copiii sunt dezorientati, atarna ca povara pe umerii unui singur parinte; daca acesta isi sacrifica viata personala si nu se recasatoreste dupa divort si poarta singur/a povara copiilor iarasi este tragic deoarece dupa vreo 10-15 -20 de ani de dedicare copilului sau copiilor acestia isi vad de viata lor si parintele care si-a sacrificat cei mai frumosi ani ai vietii ( floarea vietii) ramane singur si pustiit; ii vine foarte greu sa isi mai refaca viata la peste 45 de ani, foarte greu; ceea ce eu as dori ca Biserica Ortodoxa Romana sa faca este de a sfatui pe cei care au divortat, chiar daca au copii sa incerce sa isi refaca viata in cel mai decent mod; e mai bine asa si pentru copii si pentru parintele respectiv si pentru a nu fi ispitit sa aiba relatii ocazionale de scurta durata care mai mult deterioreaza viata oamenilor decat o aseaza pe o cale normala; de asemenea am vazut in vestul Europei ca autoritatile cauta sa prelungeasca durata divortului chipurile incercand sa dea termene de impacare foarte lungi care ar fi menite sa \'\'salveze\'\' casnicia; dar culmea este ca aceste termene lungi tin pe ambii fosti sot si sotie intr-o ambiguitate totala ...intr-o stare ca ani de zile nici ei nu stiu cum sunt: casatoriti sau divortati...si asta ii face sa incerce sa nu piarda timpul ci sa caute o relatie rapid in care se arunca cu \'\'furie\'\' si ajung in doi -trei ani pana la desfacerea casatoriei cu prima/primul sa fie intr-o a doua relatie atat de incalcita , unii au deja al doilea rand de copii sau chiar al treilea daca au avut doi parteneri cu care au avut relatii nefiind casatoriti...ceea ce, va imaginati cu totii, cat de mult se complica vietile celor doi care ar fi putut fi mai simplu asezate intr-o poate noua casatorie care sa ofere STABILITATEA ATAT DE NECESARA COPIILOR REZULTATI DIN PRIMA CASATORIE! Si trebuie sa stiti cu totii ca daca cei doi care divorteaza vor sa fie din nou impreuna ei se pot recasatori - au acest drept si nimeni nu il poate lua; daca e sa fie sortit lor sa fie impreuna atunci ei se vor aduna din nou in sfanta casatorie si nu fortati de Autoritati si legi si proceduri care numai complica lucrurile; daca divortul ar fi urgentat poate ca cei doi s-ar speria putin si ar gandi mai profund si mai intelept si s-ar intreba \'\'...oare este chiar atat de usor sa scap de ea/el ???\'\' ; incercati sa cugetati asupra celor ce v-am tiparit aici si spuneti-mi daca am sau nu dreptate ...astept criticile ...ha ha ha ; hai sa ne mai veselim putin, dar pentru asta , ca sa aiba sens gluma, trebuie sa v-o spun in Engleza deoarece in Romana nu are sens din cauza ordinii literelor initiale in alfabet; deci: Question: Do you know what a dictionary is? Answer: It\'s a book in which the word\'\'divorce\'\' comes before\'\'marriage\'\'...ha ha ha ; pentru cei care nu inteleg Engleza, rugati pe cineva sa va traduca bancul si sa vi-l explice...e un fel de \'\'tema ptr. acasa\'\' ...ha ha ha

Traducerea bancului:

"Stiti ce este un dictionar? O carte unde cuvantul "Divort" se afla inaintea cuvantului "Nunta".

Bun, dar bancul unde este?

Pai asta era. Este scris mai sus in engleza de initiatoarea topicului.

Aici este o deosebire de interpretarea a Sf Scripturi între catolicism şi ortodoxie. Biserica Catolică consideră că Domnul nostru se referă la separarea soţilor, adică la situaţia în care ei nu mai convieţuiesc împreună sub acelaşi acoperiş ca soţ şi soţie şi nu la divorţ, cu sensul de desfiinţare a căsătoriei. Nimic şi nimeni nu poate desfiinţa o căsătorie şi nici anula obligaţiile care rezultă din ea dacă ambii soţi trăiesc. Noi credem că o căsătorie nu poate fi ruptă decât prin moartea unuia dintre soţi.

si vrei sa spui ca acum nu exista divorturi intre credinciosi catolici? nu cred ca e cazul la noi, in Romania.

asta era demult, cand divortul nu era acceptat in acte de BC. Dar si pe vremea aceea erau "intreprinzatori" care se descurcau. De exemplu, mi-a spus cineva ca pe vremea cand in Argentina divortul nu era permis, din cauza Bisericii, erau cupluri care treceau granita in Uruguay si divortau acolo bine merci, dupa care se intorceau in tara de bastina fara probleme.

Divorţul civil este de competenţa statului. Nemaiexistând state creştine, Sf Biserică nu poate împiedica statul să pronunţe divorţuri. Dar aceste pronunţări ale tribunalelor laice nu au nici cea mai mică importanţă pentru Biserică. Astăzi nu putem decât să constatăm cu regret şi lacrimi cum oamenii, îndepărtându-se de morala catolică, participă la scandalul divorţului şi se mai şi recăsătoresc civil (că religios nu au cum), trăind, de fapt, în preacurvie şi de multe ori murind tot aşa.

:48: pai si atunci nu e Biserica Ortodoxa mai inteleapta si mai cu dreapta socoteala, ca binecuvanteaza a 2-a si chiar si a 3-a casatorie, ca pogoramant, si nu lasa oamenii sa moara in pacate grele?

Poate că Biserica Ortodoxă are acest drept. Biserica Catolică nu îl are. "Ceea ce Dumnezeu a unit, NIMENI să nu despartă". Nimeni, înseamnă inclusiv Biserica. Trăind în ascultare faţă de capul ei Cristos, Biserica Catolică poate face ceea ce Mirele i-a permis să facă. Nu i-a permis să binecuvânteze adulterul, atunci nu îl binecuvântează, ci îl numeşte drept ceea ce este de fapt: o viaţă în adulter. Biserica poate abroga canoane care ţin de ea, de exemplu canonul de a nu avea relaţii trupeşti cu soţia înainte de Împărtăşanie. Sau canonul că trebuie postit miercurea. Canoanele sunt legile Bisericii, în puterea Bisericii să le schimbe. Decalogul este Legea lui Dumnezeu şi nu este în puterea Bisericii să îl schimbe.

Si tu vrei sa spui ca BC nu-i mai primeste in sanul ei pe cei divortati (civil doar, dupa cum s-ar parea la voi)? adica li se refuza participarea la slujbe si orice fel de sacramente? hai sa fim seriosi!

Participarea la slujbe este permisă şi celor care trăiesc în păcat. Dar nu au voie să se împărtăşească, sunt opriţi (dacă o fac, mai adaugă adulterului un păcat chiar mai mare: cel al sacrilegiului).

dar de inmormantat, e voie?

stii, era o vorba: drumul spre iad e pavat cu intentii bune. asa si cu BC. si mai era o vorba: litera ucide, Duhul da viata. nu prea vad duh crestin in aceasta inflexibilitate a BC, ci mai degraba ambitie prosteasca si refuzul de a accepta realitatea.

Da ! Celor care sunt în păcat le sunt permise Sf Taine pentru morţi: Botezul şi Spovada. Fără să fie Sf Taină, şi slujba înmormântării le este permisă.

Nu este nici o inflexibilitate, dimpotrivă, Biserica Catolică e extrem de flexibilă cu cele ce stau în puterea ei: postul a fost MULT atenuat, ca nimeni să nu comită păcatul de moarte de a nu-l ţine. La fel, Sf Liturghie s-a scurtat la ceea ce este esenţial. Şi altele. Dar, încă o dată: puterea de a desface Taina Căsătoriei şi de a binecuvânta adulterul nu a fost primită de la Regele nostru.

mai, dar tu esti culmea. daca a nu tine post, la voi = pacat de moarte, m-am lamurit! si Sf. Liturghie ati scurtat-o atata de n-a mai ramas cine stie ce. "si altele" cred ca include tot felul de inovati catolice neavenite, vezi cultul inimii lui Iisus, imaculata conceptie samd. La astea v-a dus capul, dar la intelegerea durerilor oamenilor nu prea.

cine a zis frate ca noi binecuvantam adulterul?!! dimpotriva, il infieram si nu incurajam pe nimeni sa traiasca intr-un astfel de pacat. iar Taina Casatoriei nu o desface nimeni in BO, si nici divorturile nu sunt incurajate, daca asta vrei sa insinuezi.

Post usor in continuare, cu lapte, branza, oua si celelalte.

Multumesc, asemenea. Dar ai grija ca si la voi netinerea postului (acela cu cartofi si fasole) tot pacat de moarte este. Ia intreaba-l mătăluţă pe părintele cel ortodox dacă neţinerea postului trebuie spovedită sau nu, să vezi ce zice. Că dacă pe mine nu mă crezi, poate pe el l-oi crede.

Iar dacă "Taina Căsătoriei nu o desface nimeni în BO", singura concluzie este că BO a dat drumul la poligamie: cu ochii mei am văzut, nu numai o dată, bărbaţi şi femei recăsătorindu-se cu nuntă în regulă: cu popă, rochie albă şi alai, deşi soţul legiuit trăia.

Presupunand ca unul din soti l-a inselat pe celalalt,acest fapt nu da dreptul la divort?

te rog nu mai induce lumea in eroare.
exista pacate si pacate, iar netinerea postului NU este pacat de moarte.

pentru cei care nu cunosc, acestea sunt cele cele sapte pacate de moarte:

• Mandria
• Invidia
• Iubirea de argint
• Desfranarea
• Lacomia pantecelui
• Trandavia
• Mania

poti sa tii post, si sa suferi totusi de aceasta lacomie a pantecelui, adica sa mananci necugetat. dupa cum poti sa nu tii post, deci sa nu te infranezi de la anumite alimente, dar totusi sa mananci cumpatat si sa nu faci acest pacat de moarte = sa fii lacom la mancare.

iar in privinta celei de-a doua casatorii in BO, daca tot te preocupa subiectul, poate esti atent si la slujba care se face cu aceasta ocazie, care NU ESTE Taina Cununiei. In privinta rochiilor samd, acestea sunt obiceiuri si manifestari exterioare, dupa cum considera fiecare, nu sunt litera de lege in BO.

De fapt astea sunt cele sapte pacate capitale, NU de moarte. Practic vicii care pot duce la pacate foarte grave. De fapt in biserica ortodoxa in teorie nu exista diferentierea intre pacate de moarte si pacate veniale, ca in biserica catolica. Am spus in teorie, fiindca in practica, stim cu totii ca exista pacate foarte mare si grave, si pacate mai putin mari. La ortodocsi se spune ca pacatul care te stapaneste este pacatul cel mai mare, indiferent de natura lui. Deci orice poate sa fie pacate de moarte, daca este cel care te stapaneste si nu te lasa sa te apropii de Dumnezeu.

cele sapte pacate capitale se mai numesc si pacate de moarte.

Poate, dar e gresit.

off
 

Cristina, suntem off topic si nu stiu daca chiar are sens sa discutam asupra terminologiei exacte, dar uite ce scrie Sfantul Ioan Iacob Hozevitul despre aceste pacate, chiar el, ca si multi altii numindu-le "de moarte".

Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul.
Cele şapte păcate de moarte, din care odrăslesc toate păcatele

Cele şapte răni de moarte
Care m-au vânat mereu
Şi slăbănogit-au foarte
Sufletul smerit al meu!

I. Mândria

Dacă mai doreşti acuma
Suflete să ne mândrim,
Vino de pogoară numa
Până jos la ţintirim!

Ca să vezi mai bine-acolo
Pentru cine te mândreşti,
Care este slava lumii
Şi a vieţii pământeşti!

Iată, hârca asta slută
Este a unui boier,
Care petrecea cu slavă
Ca un mândru Lucifer.

Mai încolo este alta,
A unui om cerşetor,
Care şi-a târât viaţa
Umilit şi răbdător.

Care dintre ei acuma
Îl găseşti mai fericit?
Răsfăţatul cel prea mândru
Ori săracul umilit?

Iată colo proestosul,
Ce era ca un butoi
Şi-i gonea pe bieţii pustnici
Defăimându-i ca pe boi.

Mai la vale iată capul
Unui biet nevoitor,
Care sta ascuns prin peşteri
Gol, tăcut şi postitor.

Ce cunoşti acum din slava
Celor graşi de la Vasan,
Iată numai ce rămâne
De la bietul pământean!

II. Zavistia

De zavistie urâtă
Dacă vezi că eşti luptat,
Află că această boală
Este greu de vindecat.

Toate celelalte patimi
Sunt din fire omeneşti
Şi lucrându-le îţi pare
Că din ele te-ndulceşti.

La zavistie din contra,
Simţi că eşti ca otrăvit,
Căci la inimă te roade
Viermele neadormit.

Deci, pe gânduri tu adesea
Spovedeşte-le curat
Şi te roagă pentru care
Urâciunea te-a luptat.

A zavistiei meteahnă
Este lucru diavolesc,
Care nu te lasă-n pace,
Când vezi alţii că sporesc.

Nu lăsa ca să mocnească
Răul nemărturisit,
Nu cumva să putrezească
Binele agonisit.

III. Iubirea de Argint

Când te prinde în capcană
Lăcomia de arginţi
S-o vădeşti ca pe o rană
La duhovniceşti Părinţi.

Căci fiind năravul tainic,
Este greu de priceput
Şi pe mulţi din cei cu râvnă
Lăcomia i-a pierdut.

Rădăcina răutăţii
La păgâni şi la evrei;
Ai pe Iuda doar ca pildă
Şi începător al ei.

IV. Desfrâul

La dulceaţa desfrânării
Dacă eşti obişnuit,
Vino tainic, ticăloase,
Pân-la Poarta lui David.

Să-ţi închipui tu acolo
Cum la ziua cea de-apoi,
Scaun greu de judecată
Se va pune pentru noi.

Cum vei suferi mânia
Dreptului Judecător?
Cum vei trece peste râul
Cel cu focul arzător?

Cum vei suferi osânda
Care se va hotărâ?
Cum vei suferi pe demoni
Când la munci te vor târâ?

V. Lăcomia pântecelui

Dacă ai din nesimţire
Pântece nesăţios,
Vino până la Golgota
Lângă Crucea lui Hristos!

Iată, suflete, priveşte
Stânca cum s-a despicat
La vederea răstignirii
Pentru cel necumpătat!

Deci, în taină mergi adesea
La Golgota cugetând,
Ca să capeţi înfrânare
Umilindu-te în gând.

VI. Trândăvia

Iară duhul trândăviei
Dacă vezi că te-a cuprins,
Cugetă la ceasul morţii
Şi la focul cel nestins.

VII. Mânia

Suflete, de ai mânie,
Dacă lesne te iuţeşti,
De a treia fericire,
Ticăloase, te lipseşti!

Nu vei moşteni pământul
Fericiţilor de sus!
Celor blânzi le este partea
După cum Domnul a spus!

- Vino, fire mânioasă
Ca să vezi pe Mielul blând
Cum Se junghie pe Cruce,
Toate pentru noi răbdând.

Deci, primeşte cu blândeţe
De la oameni câte vin,
Ca să moşteneşti pământul
Celor blânzi, în veci, AMIN.

PS Cristina: :25: astazi fiind ziua ta, iti doresc La Multi Ani! din suflet, si sa-ti gasesti preocupari ceva mai vesele decat discutiile care despica firul in patru pe forum.

O scurtă documentare pe Internet, din ceea ce ortodocşii ar trebui să considere surse credibile, arată că "păcat de moarte" este un alt nume pentru "păcat greu". A se citi catehismul ortodox, art 93, care lămureşte că: "Pacatele grele se mai numesc si pacate de moarte".
Sursa: http://www.patriarhia.ro/ro/documente/catehism34.html

Despre gravitatea păcatului de a nu ţine postul ne vorbeşte şi canonul 69 apostolic:
"Astfel, canonul 69 apostolic sanctioneaza pe clerici cu caterisirea daca nu tin Postul Mare si Postul de miercuri si vineri, iar pe laici cu afurisirea (exceptie fac bolnavii). "
Sursa: http://biserica.org/ro/viataduhovnic...tpatristic.htm

Din câte cred, păcatele uşoare nu sunt sancţionate cu caterisirea / afurisirea, ci numai păcatele grele.

Deci, şi Biserica Ortodoxă operează cu deosebirea păcatelor în uşoare şi grele. Cam trist că trebuie să vină un catolic să vă pună sub nas doctrina cultului dv pe care ar trebui să o cunoaşteţi şi mai aveţi şi insolenţa să spuneţi că eu induc lumea în eroare.

Acuma, puteţi arăta un document care să ateste că ignorarea postului e păcat uşor ? Nu mă refer la predici ale câte unui călugăr Varzuvie, ci la luări de poziţii ale episcopatului ortodox. Altfel spus, aveţi ce contrapune catehismului editat de Patriarhia BOR şi canoanelor apostolice ? Dacă nu aveţi, aş aprecia să lăsaţi atât mândria, cât şi jignirile deoparte şi să vă reconsideraţi poziţia.

dumneata esti destul de trist numai prin faptul ca in plin post, alta treaba mai buna n-ai decat sa dai lectii, chipurile, si sa bagi zazanie pe un forum ortodox.

du-te domnule, pe forumurile catolice si predica acolo ale voastre. lasa ca de documentaristi via google n-avem nevoie aici.

Mihnea, stii foarte bine ca biserica ortodoxa vorbeste altfel decat biserica catolica. Stii bine ca la ortodocsi nu exista un Magisteriu ca si la catolici, deci practic ce este pacat grav si ce nu este de multe ori este la latitudinea duhovnicului. E bine, nu e bine (parerea mea personala este ca nu e chiar bine), e alta treaba si alta discutie pentru alta tema. Ai auzit de oameni opriti de la impartasanie nu stiu cati ani fiindca fumeaza? Este fumatul pacat care te exomunica automat, sau nu? Hmmmm.

Ce am vrut eu sa spun este ca, si fiind greco-catolic de fapt cred ca stii si asta foarte bine, in BO nu exista diferenta intre pacate mortale si pacate veniale in ceea ce priveste marturisirea si iertarea lor. In BC pacatele mortale nu pot fi iertate decat prin spovedanie corecta la un preot, pe cand cele veniale se iarta si prin Euharistie, participare in alte devotiuni, etc, si nu trebuiesc marturisite neaparat, desi BC o recomanda. Aici e diferenta. Nu ca nu exista pacate de moarte, sau pacate mai grele si mai usoare, si asa mai departe.

Nu stiu ce spune Sf Ioan Iacob Hozevitul, dar eu stiu, din catehism, daca nu ma insel, ca cele 7 pacate se cheama pacate capitale, si de la ele izvorasc cele de moarte, adica, poftim, in limbaj ortodox, pacate grele. (Ex: desfraul --care este mai mult o stare de spirit-- duce la adulter, iubirea de argint la furt, mania la ucidere, si asa mai departe).

si revenind la topic, un alt articol de pe site
 

iata un articol scurt dar cuprinzator despre cum isi pot reface viata cei divortati, conform cu preceptele Bisericii Ortodoxe.

A doua si a treia casatorie

Biserica invata potrivit Sfintei Scripturi ca "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta" (Matei 19, 6). Astfel, ea este impotriva divortului, indemnand pe soti sa nu-si lase sotiile si pe sotii sa nu-si paraseasca barbatii. Din Noul Testament aflam ca divortul nu este admis decat pentru caz de adulter: "Iar Eu zic voua, oricine isi lasa femeia, afara de caz de adulter, savarseste el insusi adulter" (Matei 5, 32; 19, 9).
Biserica sustine ca a doua casatorie si a treia casatorie sunt tolerate numai din intelegere fata de slabiciunile omenesti (I Corinteni 7,9). Sfantul Vasile cel Mare (+ 379) randuieste prin canonul 4, ca cei care se casatoresc pentru a doua oara sa fie opriti de la Sfanta impartasire timp de unul sau doi ani, iar cei care se casatoresc pentru a treia oara sa nu se impartaseasca trei, patru, sau chiar cinci ani. Tinand seama ca aceste persoane erau oprite de la impartasire o vreme atat de indelungata, cele doua casatorii au ajuns sa poarte numele, la unii Sfinti Parinti, de desfranare.
A patra casatorie a imparatului Leon al VI lea Filosoful a facut ca in anii 912-913 sa se tina un Sinod la Constantinopol, in urma caruia s-a emis un Tomos. Conform acestui Tomos, a doua casatorie este permisa doar in cazul mortii sau disparitiei fara veste a unuia dintre soti, dar nu echivaleaza cu prima casatorie. A treia casatorie, potrivit acestui Tomos, este acceptata cu urmatoarele conditii: daca cel ce vrea sa se casatoreasca a treia oara are 30 de ani si nu are copii, este oprit de la impartasire 3 ani. Daca persoana in cauza are copii, este oprita de la impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului 4 ani. In continuare se mentioneaza ca daca cel ce vrea sa se casatoreasca a trei oara are varsta de 40 de ani si nu are copii, sa fie oprit de la impartasanie timp de 4 ani, iar daca are peste 40 de ani si are copii, nu se poate casatori a treia oara.
In cazul vaduviei se sustine ca sotul ramas in viata este liber sa se recasatoreasca fara a avea nevoie de o aprobare din partea statului sau a Bisericii. In cazul divortului, pentru a doua sau a treia cununie, pe langa procedura civila de divort, este nevoie si de actul de desfacere a cununiei din partea episcopului, cu stabilirea unei epitemii.
La inceput Biserica nu tolera a doua si a treia casatorie si chiar interzicea prezenta clericilor la astfel de nunti, potrivit canonului 7 de la Neocezareea din anul 315.
Se crede ca necesitatea unei randuieli de binecuvantarare a celei de-a doua si a treia casatorie s-ar datora cazurilor frecvente de recasatorii, precum si a imposibilitatii de a savarsi in astfel de situatii slujba primei casatori. In prima faza, Biserica fie interzicea casatoria pentru cei ce doreau sa se recasatoresca, conform canonului 2 al Sfantului Nichifor Marturisitorul, fie o acceptau, dar fara a pune cununiile pe capetele mirilor, ci doar pe umeri, potrivit Sfantului Teodor Studitul in Epistolele I si II, sau chiar deloc.
Din Molitfelnic putem vedea ca "randuiala celei de-a doua casatorii" este o scurta extindere a slujbei logodnei. Ea nu incepe cu rostirea cuvintelor "Binecuvantata este imparatia...", ci cu rostirea "Binecuvantat este Dumnezeul nostru..." urmata de citirea rugaciunilor incepatoare. Ectenia mare este redusa la cateva simple cereri, si doar ultimele doua scurte rugaciuni ale slujbei logodnei sunt citite. "Rugaciunea inelelor" este inlocuita de o rugaciune de pocainta care cere "iertarea greselilor", "curatire" si "dezlegare". In cazul primei casatorii sunt pomenite persoanele drepte: Avraam, Sara, Rahila, etc, in vreme ce in cazul celei de-a doua casatorii sunt mentionate persoane ca Rahav pacatoasa (Iosua,1-24; Evrei 11, 31; Iacov 2,25) vamesul care s-a pocait (Luca 18,10-14) si "talharul cel bun" (Luca 23, 40-43); persoane care au primit iertarea lui Dumnezeu prin credinta si pocainta. O a doua rugaciune vorbeste despre mire si mireasa, spunand ca "nu au putut a purta greutatea zilei si aprinderea trupeasca" si astfel s-au hotarat sa primeasca "impreunarea nuntii a doua". Nu mai exista o procesiune in mijlocul bisericii, iar incununarea este savarsita incepand cu cea de-a treia scurta rugaciune a randuielii obisnuite.
John Meyendorff sustine ca "nu exista nicio motivatie teologica pentru care numarul posibilelor casatorii succesive sa fie, pentru crestin, limitat la trei: limita este doar disciplinara si este definita prin "iconomie", ceea ce nu inseamna - asa cum adesea se crede - ca este o usa deschisa spre compromisuri nelimitate".
Adrian Cocosila

Da, exact ! "Cele 7 păcate", numite uneori şi "păcatele capitale" în opoziţie cu "cele 7 virtuţi" sunt predispoziţii ale sufletului care, în absenţa luptei interioare, duc la păcate actuale. Dar, de ce nu ar fi păcatul neţinerii postului izvorât din lăcomie ? Eu îmi aduc aminte perfect de spovezile când eram ortodox şi câtă importanţă punea duhovnicul în ţinerea postului. De multe ori nu mă întreba dacă mi-am făcut lecţiile, dacă îmi ajut părinţii şi altele, ci o singură întrebare îmi punea: "fiule, ai ţinut post" ? Asta, pentru mine, e un semn că postul e o materie mult mai serioasă decât o simplă "recomandare" a Bisericii. Trebuie să deosebim între ceea ce Biserica recomandă ori îndeamnă şi ceea ce Biserica porunceşte.

Şi nu e adevărat că nu există Magisteriu ortodox. Chiar mai sus acida mea preopinentă mirelat prezintă în detaliu un Tomos al unui sinod constantinopolitan. Ăsta e act magisterial, iar asemenea sinoade şi asemenea acte apar şi astăzi, numai că nu li se mai dă ascultare. Văd că tot ce spune călugărul Varzuvie de pe Athos primează faţă de autoritatea eclezială legiuită. Iar din acest "tomos" eu înţeleg că a doua şi a treia căsătorie se face atunci când nevasta a murit sau a dispărut (de verificat dacă prin "dispariţie" se poate înţelege faptul că şi-a luat valiza şi a plecat la o adresă necunoscută). Nimic despre a doua căsătorie în caz că nevasta trăieşte, dar noi ne facem valiza şi plecăm la amantă. Eu nu ştiu să se fi modificat aceste rânduieli, îmi face impresia însă că oamenii fac mişto de Taina Căsătoriei şi de caracterul ei indisolubil, de multe ori cu complicitatea clerului. Uneori, ba chiar foarte des, viaţa celui care a auzit chemarea la căsătorie poate fi dificilă: trebuie să gândim că aceasta este crucea pe care trebuie să o purtăm ca să ne asociem lui Cristos, şi nu că mai avem două cartuşe în buzunar, pe care scrie "a doua căsătorie" şi "a treia căsătorie".

Nu vreau sa te contrazic cum ca netinerea postului nu ar fi pacat. Dimpotriva, este pacat daca nu il tii fara sa ai motive serioase. Dar e posibil ca duhovnicul sa te fi intrebat cu atata insistenta daca ai postit fiindca la romanii ortodocsi impartasania fara post este aproape de neconceput.

Aici cam ai dreptate, din pacate.

Cat despre casatorie si recasatorie, cred ca situatia e mai complicata decat o expui. Nu sunt de acord cu divortul, eu cand am sa ma casatoresc, ma casatoresc o data si bine, dar am sa am mare grija cu cine, dar cateodata, si asta o spun din experienta nu personala, dar aproape, situatia intr-o casatorie devine atat de anormala incat cu greu mai poti spune ca in acea casatorie mai domneste Sfantul Duh, ci ura. Din pacate, Biserica numai constata destramarea unei casatorii. A doua casatorie poate cu greu fi considerata o invitatie la poligamie, fiindca este mai mult o binecuvantare pentru ca oamenii sa nu traiasca in desfrau. Fiindca pana la urma asta e, oamenii sunt slabi.

Mi se pare ca aici ai rezumat foarte bine conceptia ortodoxa despre 'a doua casatorie'.
Daca nu ma insel, asa spune si Meyendorff in cartea lui despre taina cununiei.

Nu este pacat "usor", asa este.
Si eu stiam despre afurisirea celui care nu tine post (dar de cand s-a schimbat aspectul site-ului nu mai gasesc canoanele, din nefericire, ca as fi dat link)
Foarte posbil sa fie pacat de moarte.. ca este izvorat de lacomie (si desfrau, eventual), dar este mai mult decat atat.. este si nesimtirea/delasarea fata de sporirea in viata duhovniceasca etc.

(Postarea ta m-a facut sa ma gandesc.. o sa intreb si eu duhovnicul.)

Aici nu ai dreptate. Preotii iti vorbesc despre purtarea crucii.. nimeni nu ia in neserios Taina Cununiei. Casatoria este o cruce, nu cred ca este preot care va spune altceva.
Daca oamenii fac altceva asta nu este din cauza ca-si asculta duhovnicii, ci dimpotriva, oamenii fac ce-i taie capul (dupa cat poate fiecare, cat vrea fiecare sa-I urmeze lui Hristos, ca mantuirea nu este obligatorie sau cu fortza, ci este doar o invitatie deschisa tuturor)

Adica se poate spovedi inclusiv de pacatul divortului dar nu poate fi iertat decat daca se repara greseala, nu?

Asta inseamna ca daca este o chestiune ireversibila (celalalt s-a casatorit) de fapt nu poate fi iertat si in consecinta nici impartasit..

Sau doar daca se spovedeste pe patul de moarte si evident are o scuza solida cum ca nu mai are cum sa-si indrepte greseala care poate nici nu-i apartine (ci celuilalt)?

Pe urma ce se intampla in cazurile foarte grave in care de exemplu un sot isi abuzeaza sotia?
Ar trebui sotia sa rabde asa ceva pana la moarte sau daca ii sta in putere sa nu mai locuiasca sub acelasi acoperis?

Divorţul nu este întotdeauna păcat, dar "recăsătorirea" în timp ce soţul/soţia legiuit (ă) trăieşte, adică traiul în adulter, este întotdeauna păcat grav care nu se poate ierta decât prin spovadă. Precondiţia spovezii, în afară de căinţă, este determinarea de a nu mai păcătui şi a repara, atât cât se poate, păcatul deja comis. Sfârşitul Actului de Căinţă spune: "Pentru aceasta, cu ajutorul Harului Tău, mă hotărăsc să nu mai păcătuiesc şi să fug de orice prilej de păcat". Deci, cel care a divorţat şi s-a "recăsătorit", atâta timp cât nu are intenţia de a renunţa să trăiască în unire trupescă cu actuala sa "soţie" ("soţ") este în stare căzută, nu poate obţine absolvirea în mod valid şi nu se poate împărtăşi.

Dacă celălalt s-a recăsătorit, păcatul este al celuilalt, deci bărbatul (femeia) părăsit (ă) astfel se poate împărtăşi.

Pe patul de moarte fiind, dacă realizezi că ai trăit în stare de păcat şi eşti hotărât, în cazul vindecării, să nu mai trăieşti astfel, desigur că te poţi spovedi şi preotul poate da absolvire validă.

Sunt cazuri, ca acesta, în care separarea este legitimă şi nu este un păcat. Aşa interpretăm şi spusele Domnului nostru despre "pricina de adulter". Sunt cazuri în care oricâtă bunăvoinţă ai avea, nu poţi stăpâni repulsia faţă de un soţ (soţie) care te-a înşelat.
În cazul abuzului, prima grijă este asigurarea copiilor, de aceea femeia are nu numai dreptul, ci şi datoria să ia distanţă faţă de un soţ care reprezintă un pericol pentru ea şi pentru copii. Dar o asemenea separare nu înseamnă disoluţia căsătoriei, nici a obligaţiei de castitate.

Chiar şi (Doamne fereşte) dacă soţia mea m-ar părăsi pentru un alt bărbat şi ar pleca de acasă, chiar dacă s-ar "căsători" cu acela şi va avea copii cu acela, ea va fi în continuare soţia mea, iar eu soţul ei. Trebuie să aştept, să sper, să mă rog şi să lucrez ca ea să se întoarcă, chiar dacă această aşteptare ar fi până la mormânt. Atunci, şi numai atunci, legătura făcută de Domnul prin Sfânta Taină a căsătoriei va fi desfăcută.

Adulter, dupa 17 ani de casnicie.
 

Va salut pe toti.
Sunt proaspat "incornorat" de catre sotie si orice sfat este binevenit.
Va voi expune faptele si va multumesc celor care ma pot indruma pe calea cea buna.
Am aflat de relatia sotiei mele (35 ani)asistenta, cu seful ei (57 ani) medic ginecolog. Noi casatoriti de 17 ani,avem o fetita de 12 ani, el casatorit are si el o fetita de 7 ani. Relatia lor a inceput in luna noiembrie 2009 si a continuat pana in luna ianuarie 2010. Tot ceea ce faceau, se petrecea la serviciu in zilele in care era el de garda. Am aflat despre aceasta de la mama si de la sora mea care lucreaza si ele acolo. Dupa ce am amenintat-o cu divortul mi-a spus totul cu lux de amanunte. M-a rugat sa o iert, ea ma iubeste si eu o iubesc, dar nu pot sa uit. Foarte multe lucruri ma fac sa-mi amintesc acest lucru.Mentionez ca am avut si eu ocazia sa o insel, insa Dumnezeu nu m-a lasat sa fac asta. Dupa ce am aflat am fost amandoi la spovedit, am luat hotararea fata de preot in biserica sa continuam impreuna insa nu pot sa uit si sa o iert pe deplin. Sa fie oare doar chestiune de timp? Va reamintesc orice sfat este binevenit. Va multumesc.
Imi cer scuze daca postez unde nu trebuie dar nu prea ma pricep la forum-uri.

Data fiind situatia si anume ca ea a recunoscut, si-a cerut iertare si cauta indreptare, din punct de vedere spiritual si pentru copilul vostru, ai luat o decizie fericita iertand-o.

Este o chestiune de timp dar mai ales de sarguinta spirituala pentru ca doar Dumnezeu iti poate vindeca inima..
Poate ar fi bine sa eviti o vreme acele lucruri care iti aduc aminte de ce s-a intamplat.

Si ai procedat bine ca n-ai gasit greseala ei ca fiind o scuza pentru a gresi si tu.

Multumesc AlinB pentru sfat.
Insa e o problema, ei lucreaza in continuare impreuna si de asta imi e greu sa uit. Desi ea ma asigura ca nu a contat nimic, mi-e foarte greu sa-i stiu impreuna la serviciu. Apropo de gresala ei, eu am avut ocazia sa gresesc inaintea ei. Dar nu as face asa ceva nici acum cunoscand faptele. In primul rand as gresi fata de Dumnezeu. Totusi banuiesc de ce am fost pedepsit in acest fel, eu nu m-am spovedit de 17 ani si in acest timp m-am indepartat de Dumnezeu destul de mult. Insa nu m-am gandit nici o clipa ca in felul acesta ma va readuce unde mi-e locul.

Daca tu crezi ca este o problema si chiar o ispita pentru ea sa continue sa lucreze acolo, cautati un alt loc de munca.
Sunt sigur ca daca exista alternative iar pocainta ei este autentica, o sa le accepte chiar daca nu va fi la fel de avantajos ca acolo unde este acum.
Per total, avantajul trebuie sa fie in favoarea familiei.

Faptul ca vezi si partea ta de responsabilitate in problema asta arata o gandire matura dpdv duhovnicesc.

Intr-adevar Dumnezeu lucreaza pe cai nebanuite, e bine sa invatam din greselile altora si ale noastre in special..