Despre sminteala (si dezbinare)
 

Am citit / mi s-a spus ca e pacat ca, nedesavarsiti fiind, sa invatam pe altii lucruri pe care ei nu pot sa le priceapa, prin asta noi pricinuindu-le ispita si lasandu-i prada duhului de impotrivire si razvratire nu doar impotriva noastra, ci si impotriva acelor lucruri despre care incercam sa le explicam.

Ne gandim noi, ortodocsii, vreodata, ca prin raspunsurile pe care le dam altora mai incepatori decat noi, sau altora ce tin de alte culte, ii intaratam pe acestia si ca din cauza atitudinii noastre combative si categorice, ii indepartam nu doar de noi ci de toata invatatura buna pe care incercam sa le-o dam (numai ca prin mijloace nepotrivite).

Poate ca din cauza aceasta ni se spune sa nu stam de vorba cu cei care-s in alt duh, nu din dispret fata de ei si din superioritate, ci ca nu cumva, din cauza atitudinii noastre, sa ne facem sminteala si noua si lor si sa li se faca greata si de noi si de ortodoxie. Poate unii mai slabi dintre noi ar putea fi smintiti inclusiv in sensul ca si-ar pune la indoiala credinta si "s-ar da cu turcul".

Dar aceia mai tari, mai cunoscatori, mai categorici.. poate ar trebui sa procedeze cu mai multa blandete si sfiala fata de cei care nu stiu si nici nu vor sa primeasca de la voi cuvantul, ca sa nu fie ucis in ei, prin impotrivire, dezgust si razvratire orice samanta care, poate in alt context, ar fi dat o roada buna.

Poate daca am incerca macar sa fim putin mai temperati, apeland mai des la "nu stiu frate, eu asa am invatat si raman in dreapta credinta in Hristos", in loc sa ne dam unii altora in cap cu citate, cu canoane, cu anateme, atmosfera pe forum ar fi mai putin incarcata de agresivitate de ambele parti.

Din perspectiva asta, mie imi pare sincer rau daca prin vreun text pe care l-am scris, cu mai multa ravna decat cu traire, si incercand sa invat pe altii masuri la care eu insami nu am ajuns, i-am smintit si i-am facut sa se enerveze si pe mine si pe acea idee pe care incercam, stangaci, sa o comunic (ma refer aici in special la discutiile despre casatorie si cele avute cu copacel).

Tot ce pot sa spun e ca in ciuda tuturor asperitatilor noastre inca neslefuite, dreapta credinta e singura Adevarata si frumoasa, numai ca pentru a ajunge sa iti dai seama de asta trebuie sa depui putin efort sa o cunosti si sa incerci sa o traiesti, pentru ca daca e privita din exterior, ca un exponat de muzeu sau ca un produs pe raftul unui mall (da, arata bine, poate putin prea aurita, uneori prea cernita, miroase bine, a mir, dar parca si a vechi), nu foloseste la nimic. Majoritatea dintre noi pe aici suntem tineri, cand ne inclestam unii pe altii in apararea Adevarului sa nu uitam totusi ca mai avem, Doamne ajuta, de trait in credinta, poate zeci de ani buni. Si ca acel text adresat altcuiva, care ar fi trebuit sa fie o invitatie si un indemn la cunoasterea ortodoxiei in toata bogatia sa (pe care nici nu o putem percepe), poate din nepriceperea noastra, a inchis o usa.

Dumnezeu sa ne ierte pe toti si sa ne lumineze.
PS: Ah da, si eu imi cer iertare daca am suparat pe cineva dandu-ma desteapta pe vreo tema sau alta. Habar nu am, fratilor, am zis si eu ce am priceput, dar am toata increderea in cei de la care am invatat si sper ca, pe parcursul anilor, sa-mi insusesc mai bine invatatura pe care deocamdata o repet doar ca papagalul.

Nu e chiar asa! Multi dintre cei care intra aici (ma refer la sectari) fac doar un prozelitism pervers. Stai linistita ca nu putem sa-i smintim mai mult decat sunt deja.

Discutiile in contradictoriu sunt si ele bune. Fiecare are de invatat cate ceva daca vrea sa invete si nu se crede atoatestiutor. Si chiar daca nu invata ceva cel cu care te contrazici poate il pune pe ganduri pe altul care doar citeste. Deci depinde de scopul pt care intra fiecare aici. Si cel care crede ca doar ii invata pe altii va invata el pana la urma ceva si tot ii vor cadea ochelarii de cal la un moment dat.

Si mai cred (si spun asta din proprie experienta) ca "fiecare sut in dos e un salt inainte".:13:

Sminteala este prilejul pe care il dam aproapelui sa pacatuiasca. Cred ca e mai bine sa graim atunci cand cineva vesteste ceva gresit, ca nu cumva greseala sa se extinda. Pentru cel cazut in greseala spusele mele nu mai sunt o sminteala, dar pentru cel ce inca nu a cazut si sta sa cada, pot fi un sprijin care il fereste de cadere. Asa ca e bine sa graim atunci cand vedem ca oamenii iubesc mai mult intunericul decat lumina. Crestinul adevarat stie ca mantuirea personala este dependenta de mantuirea aproapelui, de aceea nu e indicat sa taca.

Si daca eu spun ceva, ca sa ii atrag atentia ca a gresit, si el se intoarce impotriva mea si huleste lucrurile acelea, facandu-si un pacat pe care nu l-ar fi comis daca eu nu deschideam gura, dandu-i prilej? Pe mine ma dor uneori "urechile" de ce aud si citesc pe forumul asta, si cred ca de multe ori noi impingem omul spre reactia aceea.

Si ma refer nu la cei care sincer vor sa afle, care pun intrebari si au nevoie de raspuns, de indrumare, ci la cei care sunt absolut fermi pe pozitii, cum ar fi neoprotestantii, si stim si unii si altii din start ca dialogul asta nu se sfarseste niciodata? Si de la o replica la alta, noi ne enervam iar ei, stand fermi pe pozitiile lor, scriu si gandesc lucruri care se vor face mari pricina de Judecata (si nu a noastra), iar vina noastra e ca nu am stiut sa vorbim cu mai multa blandete, cu mai putina mandrie.

Si ca, in fond, prin agresivitatea noastra, prin faptul ca nu am stiut sa ne oprim la timp cu "nu stiu frate, dar eu raman in dreapta credinta si tu fa cum stii", am si facut "reclama" proasta ortodoxiei.

Lupta impotriva Adevarului nu se naste in cel ratacit, atunci cand aude de la tine Adevarul. Asa ca nu pacatuiesti atunci cand ii vorbesti. Cat despre prezenta celor de o alta confesiune pe acest forum, eu nu ma tulbur, dimpotriva, ma bucur. Faptul ca avem persoane care erau de o alta credinta si in timp au primit credinta ortodoxa, ma face sa cred ca oricand, macar unul din acestia poate deveni marturisitor al credintei adevarate. Sa ne dea Dumnezeu putere sa luminam. Cred ca de multe ori ne asemanam cu cei care gandeau ca Mantuitorul nu trebuie sa manance cu pacatosii, care spuneau ca El nu are ce cauta acolo si cu toate astea, Mantuitorul spune despre sutas si nu despre cineva apropiat Lui: "Nici in Israel nu am aflat atata credinta".

Asa sa fie :)

Eu iti dau dreptate intrucatva, in sensul in care de multe ori reactiile noastre sunt "disproportionate". Sau, cel putin, reactiile mele. Suntem separati si de bariera distantei si nevederii "fata-catre-fata" si de aceea comunicarea noastra e schioapa.

Pe de alta parte, nu pot fi nici nepasator fata de fratele care rataceste. Chiar daca nu ii dau paine proaspata, macar din cea mucegaita de care am eu sa-i dau.

Cred ca ai dreptate, Jane. Am observat si eu cate hule declansez cand vorbesc cu necredinciosi (indiferent cat de bine intentionata sunt).. asa ca prefer sa nu vorbesc.
Dar cu cei de aceeasi credinta.. nu stiu ce sa zic. Am citit in multe locuri ca nu trebuie sa tacem cand sunt contestate adevaruri de credinta.
Pe de alta parte stiu ca vorbesc despre lucruri pe care abia le pricep si eu (daca e pricep... cu inima sunt inca departe).
Eu am gasit un raspuns multumitor in cartea "Cand pietrele vorbesc": "O, Dumnezeul meu, binecuvanteaza sa fiu si eu o piatra care vorbeste spre slava Ta!"
S-ar putea sa nu inteleg exact sensul cuvintelor par. Savatie Bastovoi, dar mi-au mers la inima. Cam asa ma simt si eu: o piatra care vorbeste.

Frumos topicul, da' e asa un amalgam pe alocuri ca, privind din exterior nu stii daca ar trebui sa zambesti sau sa te intristezi!
Oare sa incep cu tine, anna21, care te contrazici de cateva ori in cateva zeci de cuvinte? A fi credincios este o calitate pe care e greu s-o gasesti cu adevarat, iar cine spune ca indeplineste TOATE conditiile pentru a fi placut Sfintei Treimi, adica nu mai are nimic de invatat ci doar de invatat pe ceilalti, se amageate amarnic. Problema este ca, invatand cu rabdare, prin puterea rugaciunilor, incepem sa intelegem din ce in ce mai bine, cat de departe de Adevar suntem, si ne este teama sa "lovim" cu vorba noastra... inteleapta pe cei... necredinciosi, nu pentru ca n-am avea dreptate, ci fiindca riscam sa ne smintim pe noi insine, daca nu avem duhul blandetii in vorbele noastre!!! Mai bine ne rugam pentru ei si gata. Dialogul "de bun simt" are loc intre oameni de calitate, unde orgoliul si mania, rautatea si ranchiuna, n-au ce cauta. Mie mi se pare ca Jane Says a punctat excelent exact structura de baza a credintei, oricare ar fi ea! Cat despre: "O, Dumnezeul meu, binecuvanteaza sa fiu si eu o piatra care vorbeste spre slava Ta!", este mai mult decat simplu: ce este mai umil si mai tacut decat o piatra? Ori noi nu prea obisnuim sa ne lasam calcati in picioare si ne "modelam" dupa cum bate vantul, nicidecum ca suntem tari precum piatra in credinta noastra! Pentru ca daca ar fi asa, nu am mai avea de ce sa ne punem intrebari despre Dumnezeu si creatia Sa.

Parerea mea este ca fiecare sa caute sa se apropie de cei de care se simte aproape si sa nu se amestece intre ei, mai ales in opinii. Imi imaginez o ograda in care incep si gastele si ratele si curcanul si gainile si toate orataniile sa-si dispuna intaietatea Adevarului... Corect si intelept ar fi, ateii, daca vor sa vina, sa priveasca tacuti, macar un timp pana se dumiresc, iar daca tot vin cu intrebari, sa fie de bun simt si nu din start ostentative: "Sunt ateu, intrebati-ma orice!" Singurul raspuns pe care i l-as da ar fi acela :"Intreaba-te singur!"
La fel si cu stilistii, catolicii, protestantii, etc. Aici suntem ortodocsi, iar ca sa ne balacarim pentru a ne impune "dreapta credinta" care pentru ei e "stramba", este un nonsens! Oricum, nu ne mantuim folosind bata! Cu mare tristete vad pe alocuri preoti inversunati care doresc sa arate tuturor dreapta credinta, dar dincolo de invataturile sfintilor Parinti, razbate ura, vanitatea, securea razboiului... Eu nu stiu ce-au inteles acestia de la toate invataturile pe care ni le-a lasat Mantuitorul Hristos, inclusiv cele spuse de Costel mai inainte? Fara duhul blandetii, e greu de crezut ca samanta ta va da rod bun! Cel mult, o perpetua ura intre unii si ceilalti!
Doamne-ajuta si iertati-ma daca mi-am permis sa spun ceva care poate v-a mahnit! Haideti sa vedem partea buna a lucrurilor!

Om Bun, nu am pretins ca am credinta, nici ca nu am de invatat etc.. ci astea sunt presupunerile tale.. nu vad ca ma contrazic, mai degraba cred ca nu ma intelegi tu. Sunt asta care sunt: de aici pana acolo.. ma poti masura corect din cuvinte.
De aceea vorbele tale nu-si ating tinta.. sincer, chiar ma intreb ce vrei sa spui de fapt. Ca sunt mandra? da, sunt. Ca sunt rea? Ohohoho!
Ca sa simplific lucrurile: nu prea am parti bune.
Iar piatra.. cand ma gandesc la o piatra, ma gandesc ca nu are inima (traire, altfel spus). Nu ca ar fi tare in credinta.
Iaca asa sunt eu: fara inima, de aceea m-am identificat cu piatra.


Dar problema este alta: vorbesc despre ceea ce stiu? Sau nu?
Ma fac ca nu aud? Incuviintez prin tacere invataturi gresite care sunt prezentate drept "ortodoxe"? Altii au murit pentru unele adevaruri, iar eu nu deschid gura mintindu-ma ca-mi iubesc aproapele? Dar fara adevar nu exista nici iubirea.. parerea mea.

Scoala credintei dureaza toata viata pentru fiecare dintre cei care doresc sa aprofundeze, sa se lase sfintiti de Dumnezeu, dar unii incheie "cursurile" mai devreme si abandoneaza "scoala" considerand ca stiu destule, sunt suficient de buni sau de sfinti.

Profetul Isaia probabil ca avea si el asemenea noua o parere destul de buna despre sine pana cand in viziune il vede pe Domnul si abia atunci realizeaza cum este si striga "Sunt pierdut, sunt un om cu buze necurate". S-a prabusit inaintea lui Dumnezeu toata sfintenia lui, toata invatatura lui, toate predicile lui, toate au cazut la pamant inaintea Creatorului.

Nu avem nimic sa-i demonstram lui Dumnezeu, El ne stie cine suntem fiecare, insa fata de oameni avem datoria de a relationa cat mai bine, cat mai frumos cu putinta, sa ne implicam, sa ajutam, atunci facem voia Celui de Sus, cand vorbele devin fapte. In pilda, datornicul pe care Stapanul il iarta nu face asa ceva ci se duce si pune mana in gatul celui care-i datora o nimica toata. Stim cu totii ce s-a intamplat, Stapanul a aflat si a pus sa fie adus inapoi acest om care nu a stiut sa se comporte si sa traiasca pe masura harului de care a avut parte.

Iarta-ma, Ana, se pare ca am trecut de la teorie la... practica!
De-aici eu n-am inteles ca vorbesc necredinciosii intre ei!...

Deci, se presupune ca STII, cunosti bine Adevarul. Desi...

Oops? Pai oare "necrdinciosii" nu sesizeaza si ei acelasi lucru la tine?? Cum ar trebui sa reactioneze?

Sublim! Intr-adevar, ar trebui sa ne unga la suflet pe toti. Dar esti tu oare precum spui: o piatra care vorbeste? Inclusiv faptul ca ai reactionat astfel, ma face sa cred ca nu m-am inselat cand am spus ca te contrazici de cateva ori pe parcursul putinelor fraze. In fond nici nu trebuie sa te nelinistesti, intrucat la fel ca tine suntem majoritatea dintre noi. La ceilalti vedem imediat greseala, pe cand la noi... trebuie sa avem 20 de ingeri pazitori care sa ne traga de urechi, ca tot nu vedem...


Nu, Ana, ordinea este invers: Fara iubire, nu exista adevar!

Recitesc mesajul mesajul meu anterior.. nu gasesc care expresie a fost trigger.. pentru ca ultima ta postare NU vorbeste despre adevaruri de credinta, nici despre lucruri generale.. ci vorbesti despre mine si despre tine.
Si nu inteleg ce te nemultumeste de te-ai intors la primul meu mesaj.. ti-am spus si ce inteleg eu prin piatra.

Eu nu vreau o discutie despre mine si despre tine.. ca stiu cat de rea pot ajunge.
Dar acesta este paradoxul.. sunt un om rau care stie lucruri bune.
Ma intreb daca sa spun ce cred.. hai sa incerc.
Adevarul meu se intemeiaza pe ceea ce spune Biserica. Nu am inventat eu intelepciunea. Cuvintele altora le masor in primul rand cu Crezul Ortodox. Foarte multi sar peste: cred "Întru-una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică".
Majoritatea celor care promoveaza vehement iubirea ajung sa sara peste aceasta propozitie. In cazuri extreme, cei care vorbesc mult despre iubire ajung sa-L ignore pe Hristos (spunand ca te poti mantui PRIN orice credinta) etc..
Din punctul meu de vedere iubirea este unul dintre cele mai inselatoare concepte.. am mai spus.
Eu NU am iubire.. ma mir de cei care afirma vehement ca o au. Mai ales ca si ei ajung sa-i jigneasca pe ceilalti.. Cand o sa spun ca iubesc, sa-mi dati una dupa ceafa sa nu mai visez! Ca daca as iubi, nu as sta aici pe forum!
Eu am doar invatatura bisericii (cat o pot intelege, desigur).

Caz practic, Om Bun, ca prea le stii pe toate:
Tatal meu NU este ortodox.

Ce este in acest caz iubirea fara adevar? Eu zic ca nu exista.

Mai am sot ateu.. ai sfaturi practice? Sora apreciaza protestantii.. Sfaturi?

Ce este iubirea fara adevar?

FRATE

RUGACIUNE PT SUFLET


Daca te simti trist si dezamagit de greutatile vietii.Si simti ca esti inconjurat de rautate si nepasarea oamenilor ce te inconjoara..Adu-ti aminte de Dumnezeul tau care te poate izbavi de toate necazurile si greutatile tale prin rugaciune.,,Daca iti si simti inima goala si rece...Roaga-te cu smerenie,cu inima infranta la Dumnezeu,pt ca rugaciunea este hrana pt sufletul omenesc...Rugaciunea te ajuta sa vezi lucrurile mai pozitiv,mai optimist..Sa iti intelegi semeniii,sa ajungi sa ii iubesti.
Sa inmultim gandurile cele bune,ignorand gandurile cele rele...Faptele bune te ajuta sa urci pe scara spirituala,sa devii mai om mai bun, pozitiv,mai optimist..Dar trebuie sa avem grija sa nu confundam bunatatea cu prostia..Sa ne aducem aminte ce scrie in biblie. Cine nu munceste sa nu manance.Trebuie sa ajuti un om cu bani daca este neajutorat,bolnav.,un batran,un copil cu probleme,trebuie atentie asa sa nu fim partasi la pacatele lor...Daca este sanatos,trebuie sa invete sa munceasca...O fapta buna consta,sa dai un sfat bun...Sa sprijini moral pe semenii tai..Dar sa nu ii inveti ca sa fie lenesi.Pt ca fiecare om trebuie sa invete sa munceasca.,sa se descurce,sa nu ii invatam sa devina lenesi si sa fim partasi la pacatele lor...Trebuie sa invatam sa fim sinceri,cinstiti...Doar asa ne putem apropia cu sufletul de Dumnezeu...Sa cautam un duhovnic,bun,cinstit care insista in credinta.....Noi oamenii trebuie sa ne facem o relatie personala cu Hristos...De fiecare data cand ne simtim slabi,,sa ne rugam la Hristos sa ne ajute sa scapam de ispite..Si sa ne ajute sa devenim mai buni,,mai pozitivi,mai optimisti..Trebuie sa invatam sa avem inima smerita si sa fim drepti si cinstiti asa cum ii place la Dumnezeul nostru Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa devenim mai uniti si sa ne iubim unii pe altii..Doamne ajuta

nush cum trebuie procedat cu cei rataciti dar din ce am observat pe forum cred ca daca fiecare am sta si ne-am pune o intrebare inainte sa dam submit la un comment, acest loc virtual ar fi mult mai folositor pt toata lumea....intrebarea la care ma refer este urmatoarea:

chiar daca am avut grija sa "compun" mesajul dupa "criteriile smereniei" nu cumva, in adancul meu ma simt mai "avansat", "cunoscator", "induhovnicit" decat persoana careia ii scriu?...nu cumva in ciuda atentiei mele acest lucru transpare?

probabil ar trebui sa ne gandim mai des ca nu masura in care cunoastem calea de a avansa duhovniceste ne da nivelul ci masura in care aplicam acea cale..astfel nu ne-am simti niciodata "mai buni" decat cei carora le scriem..eu unul m-am trezit de multe ori incepand sa dau sfaturi cuiva cu intentia clara de a il ajuta dar situandu-ma pe o pozitie usor superioara in timp ce vorbeam..si asta nu in mod constient ca altfel m-as fi abtinut...orgoliul se strecoara perfid si parsiveste de nici nu iti dai seama de ce s-a "atacat" celalalt..chiar acum pe masura ce scriu mesajul asta am senzatia ca ma simt foarte destept......e greu sa ocolesti orice ocazie de a te smeri in viata de zi cu zi iar mai apoi sa dai dovada de smerenie pe un forum....dar poate cu mai multa atentie s-ar putea evita oricum anumite discutii neplacute mai ales pentru un astfel de loc si ne-am ajuta reciproc sa progresam.....Doamne ajuta!

Se face o greseala aici pe forum, dupa parerea mea.
Oamenii vin si cer sfat, intreaba.
Cei ce raspund mai adauga insa ceva: se straduie mult sa convinga lumea, sa impuna niste idei/pareri proprii.
Credinta (si nici alte lucruri de suflet) nu se poate si nu trebuie impusa. Lasati pe fiecare sa faca asa cum poate el.
Nu exista reteta unica de succes si exista si f.multe situatii diferite.
Ceea ce se potriveste unuia, nu merge la altul.
Si nu trebuie puse etichete: totul sau nimic, daca nu faci totul si perfect 100%, nu esti crestin (ortodox).
Aici intrebam, ne spunem pareri, ne spunem din experienta proprie. Dar atat. Fara judecati, sentinte, etichete si impuneri.
Ma uit de cata vreme se discuta, fara rezultat, doua subiecte: postul (mai ales cel trupesc) si despre femeie in crestinism.
Vorbesc barbati lucruri despre femei, de care n-au habar, vorbesc oameni necasatoriti despre relatiile dintre soti si iar...habar n-au, vorbesc oameni care au copii, despre unii care n-au si isi doresc.
Ce stie unul ce simte o femeie, o familie fara copii, sau ce se intampla in fiecare familie intre soti?

Ca sa ma intorc la initiatoarea topicului:
Jane Says - eu nu prea inteleg situatia ta. Dai sfaturi bune in ortodoxie, desi...si aici apare paradoxul, spui ca ai un anumit trecut, mai putin crestin.
Nu vreau sa te judec ci doar sa inteleg pozitia ta, pentru ca adeseori derutezi: esti maritata, ai copii, esti (acum) f.crestina (cu post si de toate), sau esti mai moderata si ai si tu limite in credinta?
De pe ce pozitie ne dai sfaturi?

@ Om Bun
Eu :
... Pe de alta parte stiu ca vorbesc despre lucruri pe care abia le pricep si eu (daca e pricep... cu inima sunt inca departe).

Tu: Avem standarde diferite, Om Bun..
Rugaciunea, pomana, mersul la biserica, postul etc... nici una dintre acestea NU ma face cu adevarat crestina (decat in imaginatia mea, poate).
Cine este crestin are Sf Duh.
De aceea eu nu pot spune ca am credinta.
Tu ai? In ce sistem de referinta?
Ai mutat vreun munte din loc?
(nu o spun cu rautate, ci ca sa ma fac inteleasa.. nu sunt nici macar smerita. Incerc sa fiu realista! Fac ce fac slugile si nu voi capata multumiri pt asta, desigur.. nu stiu daca ma fac inteleasa.)

Ca nu esti de acord cu parerile mele este una..
ma contrazic?
aici spun A... dincolo spun nonA..
arata-mi.

Ca nu ma placi personal din stiu eu ce motive este cu totul altceva.
De fapt asta este problema: iubire in sus, iubire in jos! Dar tu ia du-te mai incolo, ca prea faci pe desteapta!
Nici o problema.. nu poti sa placi pe toata lumea, inteleg..
Dar un pic de respect: spune ce ai de spus, frate!
Traducere libera: gresesti mult.. imposibil sa te indrepti.
Ok, care-i greseala.. tu ai cele mai alambicate mesaje: te citesc de 2-3 ori pana ajung sa inteleg la ce te referi. Aici sunt clueless: care-i greseala logica (contradictia), care-i greseala teo-logica (ce te-a deranjat atat de mult in partea cu piatra vorbitoare)?
Si nu ma mai iubi.. un pic de sinceritate. Apreciez mult sinceritatea.

@ Sophia
spui: "daca nu faci totul si perfect 100%, nu esti crestin (ortodox)."
Fals, Sophia, nu cred ca afirma cineva asta.. Toti gresim.
Dar sa-ti cauti scuze nu este crestineste! Asta afirma cei mai "duri", de fapt... nu te scuza singura. Noi trebuie sa ne vedem pacatele si neputintele.. altfel NU ne vom smeri, vom intra la judecata cu Dumnezeu.
Gresesti, cauti iertare.. te ridici si incerci din nou cu ajutorul lui Dumnezeu.

Limitele in credinta sunt acelea pe care ni le punem singuri din neputinta.

@Anna21
"Dar sa-ti cauti scuze nu este crestineste! Asta afirma cei mai "duri", de fapt... nu te scuza singura"
Uite vezi - Quod erat demonstrandum.

Deci daca eu imi vad neputintele si limitele, tu zici ca imi caut scuze si nu este crestin, ca nu sunt crestina.
Mai Anna, voi nu intelegeti si nu acceptati un lucru: nu cautam scuze, asa ca vrem noi. Atata putem noi, dar suntem crestini.
Acum cine si cat si cum, va judeca Dumnezeu. Nu puneti voi etaloanele si etichetele.
Sa stii ca asta spun cei duri (chiar sunt duri, la propriu, cu noi): ori 100% ori nimic.

Mi-a sarit in ochi. Numai radiestezistii cred ca se poate masura credinta, sau si tu crezi?

Iata ce spune Sf Ioan Damaschin despre credinta: "Credinta este dubla: una, "credinta din auzite". Auzind dumnezeiestile Scripturi credem in invatatura Duhului Sfant. Ea se desavarseste prin toate cele legiute de Hristos, este invederata prin fapte, este cucernica si indeplineste poruncile aceluia care ne-a reinnoit. Necredincios este acela care nu crede potrivit predaniei Bisericii sobornice sau acela care are partasie cu diavolul prin fapte urate.
"Credinta este iarasi incredintarea despre cele nadajduite, dovedirea lucrurilor nevazute", sau o nadejde neindoielnica si oarba in cele fagaduite noua de Dumnezeu si a dobandirii cererilor noastre. Prima credinta apartine sufletului nostru, cea de a doua, harurilor duhului."

Sunt 2 lucruri de baza in dialoguri:
1-cunostintele pe care le ai ,credinta si practica religioasa pe care o ai
2-felul cum vorbesti cu aproapele tau

Daca in ce priveste primul punct,se intalnesc multi oameni foarte instruiti si avansati in ale cunoasterii si trairii drepte (ortodoxe) ,in ce priveste al 2 lea punct,felul cum vorbesti cu aproapele(indiferent cine e el) multe atitudini lasa de dorit
Se vad aici multe : judecati ,puneri la punct,aparare prin contraatac,jigniri chiar,excludere,ignorare,anateme ,contraziceri si lista poate continua
Mai putin se vede : iertare,ascundrerea raului,indurare,incurajare,cuvant bun,lauda ,aprobare ,smerenie ,neraspunderea la rau ,nevorbirea raului .....intr-un cuvant dragostea.
Daca Dumnezeu e cel ce ne separa de protestanti sau alti necredinciosi prin abaterea lor de la calea Bisericii,sau necunoasterea sau neurmarea ei ,tot Dumnezeu e cel ce ne uneste cu orice om,cu aproapele nostru . Caci Domnul S-a rastignit pentru toti oamenii ,ca sa aiba stapanire asupra tuturor sufletelor.
Asa ca o repet pentru a mia oara,luptati cu cei rataciti,ei chiar au nevoie de anumite modele(vedeti dar cum trag cu ochiul spre ortodoxie), dar faceti-o cu dragoste inainte de toate.
Vorbiti celui de langa voi,ca lui Dumnezeu,caci asa si este,in fiecare din cei care vorbim se afla insasi Dumnezeu.
Jumatate din victorie sunt invataturile si trairea voastra,dar cealalta jumatate sta in dragostea cu care ii vorbiti,caci doar aceasta arata ca si aplicati porunca Domnului "iubeste pe aproapele ca pe tine insuti !" ,si nu numai o cunoasteti

Ai dreptate mai putin cu (cred eu) "ascunderea raului". Si spun asta pt ca ma gandesc ca ascunzandu-l nu poate fi corectat. Si nu cred ca atunci cand atragi atentia trebuie interpretat ca ai avea ceva personal cu omul respectiv. Ca tu il judeci (osandesti). Inteleg ca, mult conteaza tonul cu care o faci, dar nu totdeauna se poate omul stapani, din pacate.

Ei, exact asta nu mi-as fi dorit sa spui niciodata, nici tu nici altcineva. De ce crezi, tu, mai Ana ca nu te plac? Eu as zice ca dimpotriva. Dar e ceva "magic"... E atata zbucium in sufletul tau ca nu poate trece omul sa nu te observe. Si asa ajungem de unde am plecat: "Sminteala si Dezbinare". Ajungem, (pentru ca mi-am permis sa "ma opresc" o clipa si sa-mi spun parerea), sa ne ratacim in ganduri inutile, sa scormonim prin tot felul de "amintiri", sa ne intrebam: "Oare de ce-a zis asa? S-o iau ca pe o ofensa sau ca pe o vorba de duh? Dar, daca n-am inteles eu bine, si el rade de mine? Cum sa reactionez?" si tot asa; si tot asa... Pai nu se cheama asta sminteala? Si - culmea! - pe un thread unde ar trebui sa se evite astfel de "neintelegeri". Imi pare sincer rau; nu vreau sa simt povara vreunor ganduri negative din partea nimanui, fiindca eu sincer NU am nimic cu nimeni, iar daca scriu cum scriu, n-o fac din rautate si nici din dorinta de a demonstra altora ce destpt sunt, sau ce... om bun!... Totul vine din interior, evident, in ton cu dispozitia, cu inspiratia, cu subiectul ( daca "ma prinde" sau nu...) Ultimul lucru pe care mi-l doresc este acela de a supara pe cineva. Cu toate astea, se pare ca reusesc aceasta performanta destul de des! Iarta-ma Ana! Indiferent ce interpretari dai tu mesajelor mele, eu chiar te plac! Inca... te mai plac. Atat timp cat nu ne jignim, si avem un dialog cat de cat in limita bunului simt, eu n-am ce-ti reprosa, la modul personal.

Ia sa vedem ce nu intelegi tu de fapt de spui ca sunt mesaje alambicate?
Eu spun: Iarta-ma, Ana, se pare ca am trecut de la teorie la... practica!
Adica faceam teorie despre sminteala, iar acum o punem in practica! Mie raspunsul tau mi s-a parut mai mult decat edificator in acest sens!
Despre citatele date unul dupa altul, eu personal gasesc contradictie. Adica, daca mesajele tale ii scot din rabdari pe necredinciosi, se presupune ca tu te declari foarte clar o... credincioasa. (Ca esti sau nu, acum nu conteaza... Cine poate spune ca ESTE?)
Apoi imediat spui despre cei de aceeasi credinta (deci nu de necredinciosi era vorba... Sau era? :7: ) carora trebuie sa le arati Adevarul. Deci, acum, tu, detii Adevarul!
Apoi recunosti ca vorbesti despre lucruri pe care abia le pricepi... Pai cu Adevarul stiut de tine pe care-l impui credinciosilor si necredinciosilor, cum ramane? Si oare ei, credinciosii si necredinciosii nu vad ca Adevarul tau e cam ambiguu? Si cum ar trebui sa reactioneze? Dar TU? Cum te aperi tu cand sar pe tine 2, 3, 4 cu advaruri false? Cum te descurci tu, care recunosti singura ca nu stapanesti si nu prea intelegi?

Nu stiu cum sa te fac sa intelegi ca sunt sincer! Te rog sa ma crezi pe cuvant! Nu glumesc. Si... NU MINT!!!
Ce te face sa crezi ca "m-a deranjat"? Dimpotriva, ideea mi se pare cu adevarat sublima, dar ceea ce se vede din extreior (cel putin din unghiul meu...) este ca tie iti place cum suna, nu ca simti vibratia tacerii si a stapanirii de sine!

Cat despre cazurile tale din familie, nu cred ca sunt discutabile. Doar referitor la: Ce este iubirea fara adevar? am un comentariu destul de dur: Daca Dumnezeu se intoarce cu spatele, ne i-a dracu' cu tot cu adevar! Mai clar de-atat, eu unul nu mai pot!

Anna... parintele meu duhovnic spune ca nu le putem impune oamenilor nimic, ca nu ii putem schimba, ca trebuie sa invatam sa il acceptam pe fiecare asa cum e el... si sa tragem, in schimb, de noi, sa fim noi mai buni, mai credinciosi, in loc sa ii cerem celuilalt sa fie el mai bun, mai credincios...

Da, Glykys, sunt de acord cu tine.. nu putem impune nimic, nu-i putem schimba pe altii. Si oricum nu-mi propun sa intorc pe cei din alte confesiuni la credinta ortodoxa (mai ales daca ei nu-si pun intrebari, nu cauta etc.).
Dar nu mi se pare bine sa tac daca o invatatura gresita este prezentata drept crestinism (si nici nu ma bag in lucruri f subtile, ci ma refer la deformari grosolane.. cand au fost contestate Sf Taine, cand a fost hulita Maica Domnului, cand s-a spus ca fiecare se mantuieste prin religia lui etc..).
Cum sa tac daca cineva care se pretinde crestin afirma astfel de lucruri.. si lumea tace. Ma simt de parca as trada pe Cineva.
(Daca este ateu/ alta credinta.. treaba lui, nu ma intereseaza.. dar cele mai mari hule nu vin de acolo).

Iana, multumesc.
Cred ca aceasta este o sursa a neintelegerilor.

:6:
Iarta-ma si tu, Om Bun. (sunt cam agresiva uneori, cred ca enervez pe multi. Ma placi.. :1: asta "topeste" orice scorpie..)

Iana a facut o observatie f buna despre credinta.
Vorbesc despre lucruri care abia le pricep.. pricep foarte multe cu mintea.
Nu inteleg nimic cu inima. La asta ma refer.
Nu stiu cum sa ma fac inteleasa.
Sa-ti dau un exemplu care pe mine m-a pus pe ganduri la vremea lui. Copilul meu de 5 ani se gandea la fapte bune (dupa ce i-am vorbit despre milostenie) si mi-a spus de la sine: "cea mai buna fapta buna pe care o poti face este sa te rogi lui Dumnezeu sa ajute pe cineva".
M-a lasat cu gura cascata.. la nivelul lui de intelegere, aceste lucruri NU le-a gandit cu mintea, ci cu "inima" ca sa spun asa. De unde scoate un copil lucruri la care abia ajungi cu mintea dupa lecturi, stradanii, discutii etc?
Discutiile cu altii se pastreaza la nivel rational, logic.. cred ca oricine poate face asta. Nu la astfel de adevaruri ma refer (nu-mi insult singura inteligenta, nici nu invit pe altii sa o faca! Ci spun ca nu te duce la credinta). Ci ma refer la adevarurile traite, pe care oricum nu ai cum sa le impartasesti eficient altora..


Cred ca am picat amandoi pe acelasi pasaj. Ne place amandurora si il interpretam complet diferit.. si acum ne "batem" pe el ca pe o jucarie.

Culmea ! Noi,cei mai mici suntem mai neinduplecati,si mai vajnici aparatori,iar cei mai inaintati,cum ar fi parintele tau duhovnic,sunt mai toleranti ca noi!
In loc sa tune impotriva pacatosilor sau chiar a sectarilor,in calitate sa de mai avansat in ale cunoasterii si practicii ortodoxe,ti-a spus simplu,ceea ce se stia inca de la Hristos : Ca nu putem schimba pe aproapele,ci telul este sa ne schimbam pe noi.Si de abia atunci,cand vom scoate barna din ochiul nostru,vom vedea deslusit sa fim si doctori pentru celalalt.

Un articol interesant si, cred eu, potrivit cu titlul topicului:

http://www.ziarullumina.ro/articole;...-privirii.html

Indreptarea privirii
de Ciprian Olinici

Modul în care omul îşi gândeşte intimitatea poartă pecetea paradoxalului. Dorinţa de a nu se afla ce facem în ascuns este conjugată cu nevoia de a ne afirma gândurile şi faptele noastre. Principial, societatea satisface ambele nevoi: ne apără legislativ cadrul intim şi ne dă posibilitatea să facem publice aspecte din viaţa particulară. Cu toate acestea, nu toată lumea se bucură în egală măsură de protecţie. Din acest unghi, percepţia colectivă distinge două categorii de oameni: persoanele publice şi ceilalţi.
.................................................. .......................................


Se spune că nevoia de a explora vieţile altora ţine de sociabilitatea umană. Mediul în care trăim şi dialogul zilnic cu informaţiile despre şi de la cei de lângă noi conturează stări şi atitudini. Învăţăm de la şi ne raportăm la cei apropiaţi privind atent şi speculativ la modul lor de a trece prin examenele vieţii. Astfel, aceste sondări ale intimităţii unei persoane devin cutume, exemple de modalităţi în care ne putem desfăşura. Publicul este avid după informaţiile aplicate. Practica bate teoria.
În acest context, accentul este disputat de natura informaţiilor cercetate. Popularitatea ştirii tabloide ne arată de fapt la ce este branşat omul de astăzi. Ştirile „populare“, cu un conţinut puternic edulcorat, care trece de multe ori graniţa defăimării, devin caracteristici ale vieţii noastre, proiecţii ale patimilor şi dorinţelor ascunse. Modernitatea este confundată cu mondenitatea. A fi conectat la spectacolul de după cortină nu înseamnă a fi privilegiat. Poţi pierde esenţialul când urmăreşti doar amănunte. Poţi pierde lumina atunci când cauţi doar ce sclipeşte prin întuneric. Este adevărat că spiritul critic este preferat celui acomodat, dar spiritului nostru critic ii lipseşte ceea ce un părinte al patericului, Avva Sisoe, numea a fi „îngerul discernământului“.
Dincolo de motivaţiile sociologice ale „succesului“ escapadelor în intimitatea unor persoane există şi o motivaţie spirituală: nevoia de a ne sprijini pe modele. De aceea, de timpuriu, Biserica a alcătuit Sinaxarul, unde a consemnat viaţa unor oameni care au lăsat în urmă lumină. Omul este mereu gândit în legătură cu cineva. In cazul persoanei umane nu se manifestă un simplu fenomen gregar atunci când se raportează la cineva. Biserica ne doreşte a fi în legătură cu sfinţii. Sinaxarul nu este o simplă alternativă a presei tabloide. El oferă exemple de persoane paradigmatice, al căror drum are un scop. Sfinţii au urmat o cale sigură. Ei nu mai au nimic de ascuns. Poate de aceea ne simţim atraşi de viaţa lor. Ei nu pot confirma păcatul.
În faţa lui Dumnezeu, intimitatea noastră devine publică. Cu toate acestea, El ştie să păstreze discreţia. În Evanghelii, Mântuitorul nu a făcut din viaţa femeii păcătoase subiect de cancan. I-a respectat intimitatea. A stiut însă să facă publică doar lumina pe care femeia a arătat-o, anume pocăinţa ei. În predica de pe munte, Mântuitorul arăta că faptele noastre bune, rugăciunea şi postirea, milostenia şi curăţia, înainte de a fi publice, sunt parte din intimitatea noastră. Dumnezeu le vede în ascuns şi răsplăteşte şi cele ascunse. Paradoxal, Dumnezeu Care vede în ascuns va răsplăti la vedere...
Învăţăm, astfel, că modul nostru de a gândi intimitatea trebuie să fie unul reflexiv. Atunci când dorim să îi vedem doar pe ceilalţi, să privim mai întâi înspre noi şi, obligatoriu, atunci când ne gândim doar la noi, să îi privim mai întâi pe ceilalţi.

Ai dreptate.

3. Zis-a avva Antonie : parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand : Doctore, vindeca-te mai intai pe tine ( 1 ).

Multumim pentru invatatura aceasta !