Dumnezeu a trimis iubirea pe pamant - de ce atunci este pacat?
 

Tot citesc fel si fel de povesti adevarate si cazuri care mai de care mai ciudate.
1. Iubiri interzise
2. Casatorii albe, sau in fratie cum le spun unii
3. Abstinenta si post trupesc (la cei casatoriti, incluiv preotii de mir)
4. Monahie ca fuga de iubire, casatorie si ispita
5. Casatorii interzise din motive religioase
6. Ispite in biserica etc.

Acum ma refer la iubire sub toate formele ei, mai putin cea catre Dumnezeu. Despre aceasta nu vorbesc acum.

Dumnezeu a lasat iubirea: cea frateasca, prietenia, cea de parinti, cea intre sot si sotie.
Tot El a lasat si casatoria, inclsuiv relatiile trupesti intre soti.
Ador acea scrisoare din Corinteni referitoare la iubire. Ete minunata, reala si se poate aplica la orice fel de iubire.

Si totusi omul isi complica viata si zice: Nu! Este interzis, murdar, pacatos.
Omul a inventat casatoria alba, postul, abstinenta.
Omul pamagareste casatoria si considera sotii ca fiind desfranati, murdari, pacatosi. Si trebuie sa fie abstinenti, sa tina post trupesc si sa nu mai aibe relatii, sa traiasca frateste.
Omul a inventat si celibatul la preoti si alte functii ierarhice din biserica, iar preotii de mir abia isi mai vad sotia.

Nu ai voie sa ai o relatie de prietenie sau fratie cu un preot/duhovnic - este ispita, el trebuie sa fie undeva sus, mai presus ca omul.

Nu ai voie sa iubesti si sa te casatoresti cu un alt om pentru ca doua sau mai multe confesiuni au avut nu stiu ce nebunie acum sute de ani si de aia trebuie sa sufere generatii de oameni de aici in colo.

Ma intreb cu groaza: ce gandeste Dumnezeu cand vede toate acestea pe pamant si ce face omul cu cele lasate de El?
Ca sa nu mai spun de raul ce si-l face unul altuia, renuntarea la iubirea de aproape (chiar cand este un strain de langa tine aflat in nevoie).

Dumnezeu a lasat iubirea de orice fel, intre toti oamenii ca s-o traim frumos, curat. A lasat-o pentru ca oamenii au nevoie de ea.
Pentru ca si El ne iubeste si iubeste iubirea.
A lasat casatoria din iubire, inclusiv trupeasca.

Am notat candva un citat f.frumos:
"Prietenia este un suflet in doua trupuri.
Casatoria este doua suflete intr-un singur trup."

De ce omoram/omorati atunci iubirea? De ce va opuneti ei?
De ce urati casatoria si o tarati prin noroi?
De ce vedeti in toate numai noroi, ispita, pacat?
De ce sfatuiti oamenii la despartire daca sunt de confesiuni diferite (pana si bisericile au inteles si au gasit solutii pentru astfel de cazuri) si spuneti ca preotii care le-ar oficia ar fi pacatosi?
De ce nu credeti/acceptati ca se poate trai in iubire curata?
De ce sa n-avem voie sa fim prieteni si frati cu preotul, duhovnicul (de mir), sa avem o relatie mai umana, cu acesta, ca sa putem vorbi si gasi caldura si intelegere si mangaiere fara teama?
De ce preotul de mir nu poate fi om si el cu sotia lui si este obligat la casatorie alba (4 liturghii in saptamana cu post obligatoriu)?

"Aualeu: e pacat, e ispita!" Numai asta vad peste tot.
Si trebuie sa mergem al manastire ca sa scapam de ea.

Care iubire este permisa in fond pe pamant si nu este murdara si pacatoasa? As vrea sa aflu.
As vrea sa ma lamuresc. Calc ca pe carbuni incinsi, ca in jurul meu nu este decat ...ispita si pacat si teama.
Ma simt pacatoasa in fiece clipa cand iubesc un om...curat.

Mai Sophia, ti-a cerut tie cineva sa traiesti alb? :) Si daca nu, si daca nici nu stii ce e in sufletul alora care traiesc asa... ce ti-e sa iti bati capul cu asta si sa spui ca altii isi murdaresc astfel casatoria?

Sophia
Sunt mai multe situatii pe care le-ai amestecat tu,in a iti construi sentimentul ingradirii de catre oameni a iubirii.
In unele situatii poate ai dreptate ,in altele nu.
Eu as vrea sa spun doar iubirea impotriva careia nu exista nici o regula(exact asa cum se zice si la "imnul iubirii" ,de la Corinteni)
Anume dragostea neconditionata si dragostea din inima fata de oamenii ce te inconjoara.Atat cei cunoscuti si iubiti,cat si cei departati si chiar vrasmasi.
Caci ce se zice la Corinteni se zice despre ce e in sufletul tau,si nu d espre ce astepti de la ceilalti "Dragostea e indelung rabdatoare,acopera totul,crede totu;l,sufera totul.Impotriva unor lucruri ca acestea nu exista lege"
Restul ce ai spus tu,poate cu exceptia casatoriilor intre cupluyri de alte religii,unde intradevar si mie mi se pare ca puterea dragostei trebuie sa fie mai mare ca diferentele,restul deci ,sunt cazuri normale ,de sacrificiu.
Ele nu diminueaza dragostea,ci o sporesc. Mai ales cand sacrificiul e facut de ambi soti,in armonie.Nimeni nu ii obliga la aceasta,ci ei,din prea multa dragoste o fac.
Dragopstea implica si sacrificiu .Si dragostea care o doresti tu e buna,dar sacrificiu e doar o dragoste si mai desavarsita.

1. Eu ascult acel fragment din Corinteni aproape zilnic pe un CD din masina.
Cu cat il ascult mai mult, cu atat mai putin inteleg.
Si-mi este clar macar ca nu inteleg deoarece nu am trait acea iubire.. e ca si cum i s-ar vorbi orbului despre lumina.
Iubirea de care se vorbeste acolo este o VIRTUTE nu un sentiment omenesc. Nu are nimic de-a face cu ce numim noi in mod cotidian iubire.


2. In prag de post redeschidem discutia despre curatenia relatiilor trupesti.
Eu zic asa: oricat de mirifica, curata, inaltatoare ar fi dragostea dintre soti, daca este post ea devine pacat. Si cu asta se termina discutia.
Tu reproduci vorbele sarpelui: A zis Dumnezeu sa nu mancati din nici un pom din rai? = sunt relatiile trupesti rele?

Observi generalizarea draceasca?


3. Relatiile trupesti au fost "lasate" ca urmare a pacatului. Mai precis poate ca barbatii si femeile ar fi devenit inamici (din ratiuni religioase - muscarea marului..) daca nu s-ar fi lasat atractia dintre ei. Parerea mea.
Sexualitatea nu este o necesitate.
Este un sistem de control, daca vrei (ca sa nu fim ispititi, din cauza starii noastre patimase).

4. Casatoria este o cale de mantuire.. Pai cum pornesti pe ea cu cineva de alta credinta?

5.da, asa este.. ispite peste tot.
dracii nu dorm, nu au odihna, nu au mila... Numai noi ne culcam pe o ureche ca "iubim si nu gresim".

nu vreau sa ma pronunt atat de categoric... cum spunea Jane Says - nu ai de unde sa stii ce e in sufletele acelor oameni.
si totusi, termenii acestia - casatorie ALBA sau calugarie ALBA, cand au aparut? ma intreb cum o fi casatoria NEAGRA... chiar sunt foarte curios. :)
eu stiu un caz in Vietile Sfintilor - al Sfantului Ioan din Kronstadt, care a fost preot de mir, insa din marea lui dragoste fata de Sfanta Liturghie, a decis sa o slujeasca zilnic, si astfel a trebuit sa traiasca cu sotia lui ca intre frati. acesta da, este un motiv serios. mai sunt si alte locuri, in care s-a luat decizia abstinentei in urma unui motiv puternic intemeiat.
iti dau dreptate, unele exagerari in privinta acestui mod de vietuire tind sa arate relatiile trupesti dintre soti ca ceva necurat, ceea ce este impotriva invataturii Bisericii. nu sunt de acord cu o tendinta generala de a cauta asa ceva. insa cazurile izolate, acolo unde exista, pot fi indreptatite... Doamne ajuta!

Sofia, traiesti niste tragice confuzii care arata ca esti inca departe de numele pe care ti l-ai ales pentru forum.

Faci confuzie dintre Iubire si tot felul de iubiri sa le zicem..mai marunte si patimile care le insotesc sau chiar inlocuiesc Iubirea.

Iar ca sa-ti raspund punctual:

1. Casatoria alba este o exagerare, dar daca e cu buna intelegere si are un scop spiritual si nu da in mandrie sau ipocrizie, atunci poate fi ceva bun.

2. Sotii pot fi si desfranati, casatoria nu sfinteste omul daca omul nu respecta casatoria.

3. Celibatul preotilor e la romano-catolici. Du-te si te cearta cu ei pe forumul lor.

4. Preotii de mir au timp destul sa-si "vada" sotia si in acelasi timp sa respecte canoanele. Liturghia nu se tine in fiecare zi.

5. Casatoriile interconfesionale nu sunt recomandate tocmai pentru fericirea pe termen lung a celor din cadrul viitoarei familii.
Desigur, este o regula care poate fi incalcata, dar nu toti pot suporta usor consecintele.
Ca sa nu mai vorbim de dificultati "tehnice".
Casatoria unde? Aici sau dincolo? Cine renunta e ca si cand ar renunta partial la credinta lui. In ambele parti, ar fi o blasfemie (pentru amandoi).
Oficiata de doi preoti in doua casatorii? Dar dupa care din canoane? Unul mix? Impotriva canoanelor? Iarasi o aiureala.

"pana si bisericile au inteles si au gasit solutii pentru astfel de cazuri".
Ce solutii? Fiecare biserica spune ca ar fi de acord cumva daca copiii vor fi botezati in religia respectiva si nu a celuilalt.
Asta e o solutie? Nu cred.

6. "Casatoria este doua suflete intr-un singur trup".
Asa e. Dar atat timp cat nu sunt inca casatoriti, sufletele respective mai pot face anumite alegeri.

7. "De ce nu credeti/acceptati ca se poate trai in iubire curata?"
Teoretic se poate. Practica arata ca e ceva mai dificil.

8. "De ce sa n-avem voie sa fim prieteni si frati cu preotul, duhovnicul (de mir), sa avem o relatie mai umana, cu acesta, ca sa putem vorbi si gasi caldura si intelegere si mangaiere fara teama?"

Eu cred ca se poate dar nu intotdeuna.
Daca tu poti si ai o astfel de relatie, nu cred ca este vreun canon care sa te condamne.

9. "De ce preotul de mir nu poate fi om si el cu sotia lui si este obligat la casatorie alba (4 liturghii in saptamana cu post obligatoriu)?"

Chiar nu prea stiu preoti care sa tina 4 liturghii pe saptamana, decat cu ocazii speciale.

10. " Calc ca pe carbuni incinsi, ca in jurul meu nu este decat ...ispita si pacat si teama."

Ceva prudenta nu strica niciodata. Pentru ca asta este natura umana.

11. "Ma simt pacatoasa in fiece clipa cand iubesc un om...curat."

Poate pentru ca..nu iubesti curat. Cine stie..
Tu ar trebui sa stii. Daca stii sa iubesti curat..felicitari. Daca nu, probabil are si constiinta ceva de spus.

Buna,

Nu imi permit sa spun prea multe, dar...eu cred ca daca il vei ruga pe Dumnezeu sa-ti arate raspunsul la nedumeririle tale, vei intelege multe. Profita de perioada aceasta de post....si cred ca o sa te linistesti...probabil ca s-au adunat prea multe si ai rabufnit. Vorbeste si cu duhovnicul tau ( vostru ) si o sa fie bine...cu ajutorul lui Dumnezeu.

Pace si bucurii

Depinde ce fel de iubire.

Grecii au termeni diferiti pentru aceasta notiune:

1. Eros- iubirea trupeasca dintre barbat si femeie
2. File- iubirea dintre parinti si copii, fireasc
3. Agape- iubirea crestineasca, desavarsita, fara niciun interes.

In Biblie, este recomandata iubirea "Agape".

Da, asa este , Sophia, nu mai intelegem despre ce este vorba! Cred ca sensibilitatea sufletului tau percepe acest haos valoric, aceasta dezordine totala.

Iubirea nu este inteleasa in sensul de al Corinteni pentru ca oamenii nu mai au de-a face cu Sfanta Scriptura! Erori ale iubirii exista la toate nivelurile. Iar tu simti asta si te revolta aceasta buimaceala.

Tu vorbesti din perspectiva unui om care vede totul sincer si curat. Si nu intelegi de ce trebuie sa ne aparam atat de mult "impotriva" iubirii.

Draga Sophia, nu e o aparare impotriva iubirii ci a ispitelor. Diavolul a venit si L-a ispitit pe Iisus Hristos, Insusi Iubirea. Tocmai pentru ca este iubire, trasatura esentiala a lui Dumnezeu ("Dumnezeu este iubire"), aceasta este cea mai ispitita. De aici teama multora...grija deosebita!

Insa ai mare dreptate, unii exagereaza:

1. Iubiri interzise - iubirea adevarata si binecuvantata nu poate fi interzisa. A lasa insa o fata curata, credincioasa sa se lase sedusa de un golan, smecher, cum vrei sa spui, este o crima a indiferentei daca nu iei atitudine. Conteaza foarte mult de la caz la caz. Sunt foarte multi oameni care cred ca iubesc, cand de fapt la mijloc e doar o patima, o slabiciune trupeasca, o orbire sufleteasca.

2. Casatoriile albe tin de optiunea celor in cauza. Ea nu exclude iubirea, dimpotriva. Este efectiv o renuntare la trup pentru ca asa doresc cei doi. Este in acord cu invatatura noastra de credinta, ei sunt dintre cei care s-au facut "fameni pentru Dumnezeu". Este un mod de a-si spiritualiza total iubirea. Asta nu inseamna ca o casatorie alba este neaparat superioara celeilalte sau ca cealalta casatorie ar fi "neagra"

3. Abstinenta si post trupesc este un lucru binecuvantat de Dumnezeu. Tot Sf. Ap. Pavel vorbeste despre aceasta "despartire" cu invoiala pentru a se dedica o perioada doar celor sufletesti. Asta e o perioada de "casatorie alba" ca sa zicem asa. Este o optiune. Daca ai avea experienta aceasta, ai intelege foarte multe. De multe ori neintlegerea noastra vine si din faptul ca suntem neexperimentati. Perioadele acestea de post, pe langa castigul spriitual, te ajuta sa iti dai seama cat de mult il iubesti pe celalalt. Si pentru ca iubirea adevarata din suflet porneste, vei vedea cu sufletul curatit cata iubire ai in el pentru celalalt.

4. Monahie ca fuga de iubire? Eroare! Daca mai exista si astfel de cazuri, atunci sunt cu adevarat o eroare! Asta nu pote fi niciodata o motivatie pentru monahism. In monahism tot din iubire te duci, din dragostea de a fi tot timpul cu gandul si inima la Dumnezeu.

5. Casatorii interzise din motive religioase exista acolo unde Dumnezeu de fapt nu exista. Cum te poti casatori cu un om care nu-L slaveste pe Dumnezeu sau care blasfemiaza sfintii si pe Maica Domnului si care sustine ca Hristos nu e Dumnezeu ?? Ce iubire iti poate oferi u astfel de om? O iubire pamanteasca! Nu ti-o interzice nimeni, insa iubirea aceea nu se hraneste din iubirea lui Dumnezeu, din adevar, din sfintenie.

6. Ispitele in biserica sunt ceva firesc. Doar diavolul nu ramane la usa. Insa tocmai ispitele ne fac mai puternici daca stim sa ne agatam cu mai multa putere de Dumnezeu. Cred ca teama ta de ispite vine de prea multa concentrare asupra a ceea ce este rau.

Cred ca iti va fi de mare folos sa te ingrijesti doar de Dumnezeu, sa fii cu gandul la Hristos si sa lasi toate aceste rele in treaba lor. Grija prea mare de cel rau alunga rugaciunea, gandul la Dumnezeu, puterea, optimismul, curajul.

Si stii ce seamana? Seamana teama, ingrjijorare, revolta, negativism si tot asa mai departe.

Sophia, alege sa te lasi invatata de Dumnezeu si sa nu te mai tulburi de aparente si nici de lucrurile pe care nu le intelegi!

Doamne ajuta!

Ce legatura sa aibe iubirea cu care se indeltnicesc serafimii care au comuniune nemijlocita cu Dumnezeu cu unirea trupeasca intre barbat si femeie?
Mai corect s-ar zice iubirii mila daca ne referim la cea de o are Dumnezeu spre noi sau la cea pe care ar trebui sa o avem noi spre ceilalti oameni.
Iar la cea de trebuie sa o avem noi spre Dumnezeu iubire fiasca ca spre un parinte ca ii zicem "Tatal nostru".
Unirea trupeasca intre barbat si femeie se sfinteste in Sfanta Taina a cununiei pentru facerea de prunci.

A zis parintele Cleopa:
Spre Dumnezeu sa avem inima (adica sentimente) de fiu spre aproapele inima de mama si spre noi insine inima de judecator.

Da, asta cam asa este.
Pana acum, eu nu am intalnit vreun parinte care sa indrume spre "casatorie alba".
Am auzit insa despre unii care recomanda asta, in mare parte monahi. Sincer, ma cam indoiesc bine de duhovnicia lor.

Daca Dumnezeu este iubire, El nu are cum sa ingradeasca iubirea... ba mai mult, El poate doar sa o sporeasca, sa o incurajeze si sa o intareasca, si inca sa o intareasca vesnic. Doar diavolul poate arunca cu noroi in iubire, doar diavolul poate sa loveasca adevarata iubire si sa ii puna piedici. Este nevoie insa a vedea daca iubim corect sau nu, daca stim sa iubim cu adevarat !

Cat despre cei care se simt "ingraditi", acolo apare o serie de intrebari:
De ce se simt ingraditi?
Ce isi doresc si nu au?
Ce vor sa faca si nu pot?
Oare chiar este iubire aceea care se simte "ingradita"?

Eu o inteleg pe Sophia, eu am trait nelamuririle astea mult mai acut si dureros acum o vreme.
Mi-aduc aminte ca in urma cu vreo 3 ani si ceva am fost impreuna cu mama mea in casa parintelui nostru duhovnic si l-am ajutat sa-si puna ordine in sutele de carti pe care le avea intr-una din biblioteci. Nu eram casatorita pe atunci, traiam in pacat, nu ca acum n-as trai, dar atunci le comiteam urat de tot. Si stand eu pe jos intre mormanele de carti, cu intentia de-a le sterge de praf si de-a le organiza, tot deschideam una alta si citeam la intamplare.
Peste tot scria de curatie, de taina nuntii, de dragostea trupeasca al carei scop este nasterea pruncilor, de pacatul perversiunilor, toate lucrurile acelea mi se pareau EXASPERANTE si IREALIZABILE si am inceput sa plang cu cartea-n mana, o inchideam, luam alta si tot asa. Din fericire nu ma baga nimeni in seama, uneori si daca vezi ca omul plange, e bine sa-l lasi. Multa vreme m-am luptat cu gandul ca lucrurile astea sunt mult prea restrictive, ca pana la urma ce rau fac daca ma imperechez cum vreau eu si cand vreau eu, daca e dragoste la mijloc. Oi fi si hulit impotriva lui Dumnezeu si-a Sfintilor in sinea mea, nu mai stiu.

Nicidecum nu sugerez ca Sophia ar trece prin asa ceva!

Insa si eu mi-am pus atunci niste intrebari legate de restrictii si ma rodea faptul ca unii traiesc in "alb" si ma gandeam ca e o aberatie sadica si plictisitoare, ca moare toata pasiunea, ca e crud din partea lui Dumnezeu, ca whatever, ca un preot, chiar si sfant, e mult prea intransigent cand scrie asa ceva, ca daca ar fi dupa ei nu s-ar mai mantui nimeni, ar trebui sa murim toti virgini, cine se cred ei sa-mi puna mie lege trupului si sa vina cu canoane si pedepse (ca asa le percepeam atunci), ei care vad numai pacat si necuratie la tot pasul, paranoici ce sunt.

Nu mai stiu cum s-au rezolvat toate astea in capul meu, chiar nu mai stiu. Dar s-au linistit apele intr-un final, acum inteleg un pic altfel lucrurile astea. Daca ar fi sa spun ceva unui om care mi-ar cere sfatul sau o parere legata de cele ale credintei si practicii, i-as zice doar atat: uneori o sa fie foarte greu si o sa-ti vina sa te razvratesti si sa-ti iei campii, dar nu te lasa, zi, Doamne eu sunt prost si-ntunecat, cand o sa vrei Tu o sa inteleg si eu macar un pic chiar daca acum nu Te prea iubesc (ca sa nu zic mai rau).

Si pe urma o sa se faca un pic de lumina si-o sa fie mai bine. Adevarul e ca uneori e greu cu toate, si cel mai greu e cu incertitudinile si incalcelile din mintea noastra, mai ales ca uitam ca aceeasi solutie nu se aplica tuturor, ca Dumnezeu ne-a facut pe toti diferiti. Iar a-ti ciunti putin din orgoliu si din ego nu e echivalent cu a-ti ciunti din personalitate.

Nu stiu, Doamne, cum or fi altii, dar uite asa-s eu: descurca-ma.

@ Jane
 

tare frumos spui. si apreciez si sinceritatea..
dar cred ca fiecare om trebuie sa ajunga singur la anumite concluzii.
La un moment dat am avut si eu o postare similara cu a ta si mi s-a raspuns sec: "pai eu nu despre astfel de dragoste vorbeam. A mea este chiar curata, nu ca experienta ta" :)))))

Dupa unii serafimii sunt in comuniune nemijlocita cu Dumenzeu si impartasesc si celalorlalte cete ingeresti dragoste.
Asta sa nu creada careva ca in Imparatia cerurilor nu e comuniune intre Sfintii Ingeri sau ca Sfintii Ingeri se afla insingurati.

Pentru Alin si nu numai, ca sa lamuresc unele aspecte:

Voi aici imi faceti aceasta teama. In toate vedeti numai pacat, ispita si diavol.

Pentru (nu mai stiu cine a spus): nu nu vreau sa discutam iar, acum in prag de postul mare, despre relatiile trupesti.
Eu vorbesc despre iubire pe ansamblu si intre soti iubirea cuprinde si trupul.

Sofia, am zis ca nu mai discut despre mine, dar hai..
Spui "iubirea intre soti include si trupul".. Inainte sa ma marit viitorul sot a fost diagnosticat cu ceva si eu mi-am pus problema: pot eu sa-l ingrijesc pe el daca diagnosticul este corect? Si chiar daca te mariti cu el sanatos.. lucrurile se mai schimba.. eu stiu un cuplu in care ea are grija de el ca de un pui, ca el este bolnav.. si este o situatie care dureaza ani intregi.
De ce sa ne gandim doar la placere? Cei doi sunt un trup, noi traim in trup.. sa consideram toate aspectele.

@Windorin
Tu ai dreptate, dar asta spun si eu: Nu Dumnezeu ingradeste, ca doar el le lasa in lume, ci oamenii. Oamenii isi pun singuri piedici.
Asta ma deranjeaza.

@Oh, Jane Says, si eu de cate ori plang cand citesc carti si mai ales ceea ce scriu oamenii aici pe forum si unii monahi mari. Ca sunt unii care il manie si pe Dumnezeu cu ceea ce inteleg ei (prost).
Daca ii pun unul langa altul pe par. Teofil Paraianu si pe par. Cleopa de ex., este o mare diferenta. Ce frumos si uman gandeste si simte primul...

Plang pentru ca nu pot sa inteleg unde este adevarul si pentru ca oamenii strica totul si produc spaima in noi toti.
In fine...

Problema mea e urmatoarea:

1. Casatoria (cu relatii fizice si tot restul) e mantuitoare prin nasterea de copii. Aici ma impiedic eu. Cred ce se scrie despre asta, dar recunosc ca nu vreau copii in clipa asta, ci dupa ce-mi rezolv unele aspecte legate de sanatate. Pe mine ma terorizeaza gandul ca ajungand la relatii, o sa comit un pacat pe care stiu de pe acum ca l-as comite, adica paza. Asta cam face sa-mi dispara cheful si sa ma faca si pe mine sa ma simt ca ultimul om. Ceea ce si sunt daca ma gandesc ca pun dorinta mea deasupra a ceea ce ar randui Dumnezeu pentru mine. Dar parca nici nu pot sa ma rog, Doamne-Doamne, numa' de data asta, hai sa nu concepem, ne jucam si noi.

2. Fara legatura cu 1. Am citit ca totusi curatia (fecioria, dar cred ca fecioria o poti incepe la orice varsta) e mai presus de relatiile trupesti (chiar si cand acestea sunt curate), pentru ca relatiile sunt firesti, iar fecioria este cumva suprafireasca, ingereasca. Din aceasta cauza, daca un preot este abstinent pentru a savarsi mai des Sf. Liturghie, nu cred ca necinsteste nici taina cununiei, nici pe preoteasa. Oricum am da-o, Sf. Liturghie e mai importanta decat trupul nostru efemer.

Iubirea inteleasa
 

E greu sa definim iubirea, dar sa o si explicam e si mai greu.
Dumnezeu a lasat omului pentru mintuire trei posibilitati:
- casatoria (nu e nimic rau in relatiile dintre soti atata timp cit sunt cu gind bun - spre nastere de prunci)
-calugaria (sunt oameni si altfel decit majoritatea care aleg casatoria, acesti oameni sunt alesi de Dumnezeu pentru o viata mai aproape si mai unita cu Hristos, casatoria c-am pune piedici chiar si cind e alba, pentru ca oamenii tot in lume traiesc).
Si mai e o cale care este pentru acei oameni care sufleteste sau trupeste nu se incadreaza in nici una dintre cele doua cai, aceasta e curatia sau fecioria (celibatul alb sau calugaria alba). Acesti oameni sunt suflete singuratice in trup slab de om, care nu pot face fata rigorilor fie manastirii fie casatoriei. Dar toate acestea trei duc la mintuire (pr. Nicodim Mandita).
Omul e liber sa aleaga dupa puterile sale si mai ales dupa chemarile sale!

Excluderea din acestea rinduieli printr-o viata fara logica (orice am zice concubinajul nu are logica pentru ca nu da rost si loc vietii duhovnicesti, de care omul are nevoie ca de apa si aer) duce la pierderea identitatii de crestin pe care am primit-o la botez. Si e pacat!!!
Iubirea este frumoasa cind doi oameni se iubesc reciproc, dar implinita este numai cind ei Il cheama pe Hristos in viata lor si prin darul Duhului Sfant se nasc copii din parinti cununati.
Daca oamenii ce traiesc necununati si nasc copii in afara casatoriei ar sti ce zestre de nenorocire las copiilor lor s-ar mai gindi odata.
Citeste din scrierile parintelui Arsenie Boca, sunt sigura ca la multe intrebari vei gasi raspuns.

Doamne ajuta!

@ Anna21 - nu inteleg la ce te referi.

Ce legatura are ingrijitul sotului bolnav cu discutia noastra.
Da, iubirea prespune multe sacrificii si compromisuri indiferent ca e vorba de parinti, copii, sot si sotie, prieteni (adevarati).
Este f.greu sa mentii o relatie de iubire, de prietenie.
Numai cine n-a trecut prin ea nu stie.
Tocmai de aceea ma deranjeaza unele afirmatii puse aici de suprafata, fara a stii cu adevarat ce presupune faptul respectiv si ce traiesc oamenii respectivi (mai ales partenerii).
Indiferent ca este vorba de post, sau casatorie alba, sau casatorie interconfesionala, monahism, sau preotie.
Se cer niste gandiri si hotarari care nu tin seama de iubire adevarata, de partener, de familie, de situatia personala a fiecaruia. Se cere efectiv egoism.
- Eu imi las sotia, ca mi-a venit peste noapte (si nu inainte de casatorie) sa ma fac monah (in lume). Desi Dumnezeu interzice asta in general (cu anumite exceptii - vezi Sf. Petru).
- Eu postesc ca asa trebuie, partenerul ce mai conteaza.
- Eu nu trebuie sa ma casatoresc cu unul/una ca nu este ortodox, sau trebuie sa-l trec la ortodoxie, nu conteaza ce simte el/ea.
Sunt reguli scrise, dar nu tinem seama de ele. Nu este iubire, nu este fericire, sunt casnicii esuate, etc.
Dar de unde suntem asa siguri? Eu una nu sunt. Stiu cazuri de ortodoxi care s-au omorat intre ei si cazuri de casnicii mixte care traiesc in pace si armonie si iubire (si aia este credinta mare zic eu) cu copii si nepoti pana ii ia Dumnezeu.

Eu si eu. Asa spune Dumnezeu?

Si mai ales se afirma cu putere ca nu este vorba de iubire adevarata in unele cazuri.

Iubirea adevarata si mare muta si munti din loc si inseamna multe.

Pai are legatura Sophia.. ca asta este argumentul: sotii sunt un trup deci..
Daca sunt un trup ingrijesc unul de altul, daca sunt un trup nu se feresc de facere de copii, daca sunt un trup se slujesc unul pe altul etc.. Nu doar relatii trupesti.
Si cu postul, intai am gandit si eu: vai, saracul sot, cum sa-i fac eu asta!
Mare greseala!
Ce a inteles "saracul sot"? A inteles ca postul este un fel de toana care il pocneste pe credincios cand si cand..
Pai eu mi-am invatat sotul ca sunt o crestina de trei parale, ca nu-mi iau propria credinta in serios!
Si aici intervine iubirea: ma intelege sau nu.. ar trebui sa respecte decizia mea. Dar daca eu singura il invat ca nu este important, atunci nici nu-mi va respecta deciziile.
Gasim alte lucruri de facut impreuna.. iesim la un film, in parc, ne jucam cu copiii etc... Mai variem, un pic.


Cea care muta muntii este credinta..

Ce e iubirea? Buna intrebare. Un ateu mi-a zis ca este un cuvant.. Am stat si am dezbatut problema si am ajuns la concluzia ca da, pentru un ateu iubirea nu poate fi decat un cuvant.. Nu dati cu pietre!
Iubirea la care se refera Sf. Ap. Pavel in Corinteni este lucrarea Sf. Duh in om. Este de la Dumnezeu. Nu are nimic de a face cu atractia intre oameni.

E egoism daca nu punem si pentru Dumneze la urma.
Tinem post pentru Dumnezeu. Cred ca partenerul ar trebui sa inteleaga lucrul asta, ca nimeni nu tine postul doar pentru sine, nu ar avea nici un sens.
Se calugaresc unii pentru Dumnezeu.
Cu casatoritul e mai complicat, daca preotul nu ma cununa cu un ne-ortodox ce sa fac? Dar si asa, stiu cazul unei doamne care s-a casatorit legal cu un baptist, au trait impreuna, au o fetita minunata, si acum cativa ani el a venit in ortodoxie si sunt o familie fericita.

Jane Says:

1. Daca numai prin nastere de prunci ne mantuim, atunci cei care nu-i pot avea sunt condamnati sa nu se mantuiasca niciodata?
2. Ba da, necinsteste si casatoria si sotia, pentru ca a facut un juramant si lor.
Sotia este abandonata, tradata, privata de viata normala: nici tu maritata, nici tu monaha, nici tu fecioara. Daca sunt copii mai e cum mai e, daca nu sunt nici copii...Incercati sa intelegeti aceasta situatie a preotesei.
Eu nu stiu care taina este mai mare, dar canoanele sunt clare.
Unui preot ortodox de mir i s-a dat voie sa aibe sotie, si nu cred ca numai de bibelou in casa, sau de servitoare.
Nu are voie nici s-o sarute, sau sa puna mana pe ea pentru Liturghie, din cate am inteles eu (ca mai pateste barbatul alte cele si iar n-are voie in altar).
Atunci mai bine nu se mai insoara si sta singur.

@hanico - de acord cu tot ce spui. Numai ca este interzisa casatoria alba de fapt. Nu exista aceasta varianta. Spune clar in scripturi.
Solutia este sa traiasca in lume, necasatorit (daca altfel nu poate). E simplu.
Nici monahie, nici casatorie si nici nu lezeaza pe nimeni.

Cred ca ea ar trebui sa inteleaga si sunt convinsa ca foarte multe inteleg, si prin asta se vor mantui impreuna cu el. Ma rog, nu cunosc preotese tinere ca sa stiu cat de frustrate sunt sau nu, dar daca ai langa tine un om plin de Har, ceva din prezenta lui o sa-ti astampere avantul ca sa nu iti lipseasca atat de mult acele relatii..

Anna21 - dar eu asta nu inteleg la voi si consider egoism: de ce eu sa-i cer sotului?
Si daca el iti cere altceva? Il lasi?
El are voie sa-ti ceara ceva? Numai tu ai voie sa ceri?
Chiar daca tu esti credincioasa si ortodoxa. Este egoism sa faci numai ce-ti place tie.
Aici este problema: un om casatorit pana la urma cum se imparte? Am mai intrebat asta. Renunta la sot mereu? Traieste numai pentru Dumnezeu? Atunci la ce se mai casatoreste?
La unul din ei este nevoit sa renunte dupa teoria voastra. Dupa a mea nu trebuie sa renunte la nici unul si ii poate respecta f.bine pe amandoi, mentinand niste limite date de...Dumnezeu.

Eu nu pricep. Mai este iubire de sot, daca el nua re loc in sufletul tau niciodata, ca este numai Dumnezeu? (ca tu asa spui).

Sophia, ce ma amuzi cu problemele tale.. stiu ca nu ar trebui sa rad, dar..
Pai eu cu sotul avem zile in care suntem atat de rupti de oboseala incat adormim inaintea copiilor!
Si cand sotul ma imbratiseaza, sare macar unul din copii peste noi ca vrea si el in brate! Intimitate zero, energie -10.. etc..
Pai postul este bun, nu ne mai batem capul cu lucrurile astea. :4:

Jane, revin la intrebare:
La ce mai trebuie sa se casatoreasca? Care mai este rostul. Asta nu pricep.
Sa stea preotul singur si gata.

Si gandeste-te, ca scrie si in carti religioase, chiar de monahi: exista si hormoni. Se distrug amandoi in felul asta. Mai bine traiesc singuri, separat. Sau femeia isi ia un mirean.

la fel si pentru casatoria alba. De ce trebuie sa fie casatorie daca nu se poate.Lasa femeia sa se duca cu altul.

As fi o ipocrita sa spun ca-L am numai pe Dumnezeu in sufletul meu. Sau pe sot.
Realitatea este ca sunt f egoista.. dar sper sa ma schimbe Dumnezeu.
Si ti-am mai spus.. daca ma voi ruga in permanenta pt mantuirea sotului inseamna ca-l iubesc. Daca nu fac asta, doar mi se pare ca-l iubesc.
Eu inteleg ca a iubi pe cineva inseamna sa-i vrei binele. Binele inseamna viata vesnica. Cam atat.. ca-l pup sau nu este mai putin important (mai ales daca ne ducem amandoi gramada in iad)

Nu sunt nici hormonii astia chiar atat de matematici sa te distruga atat de usor. Cred ca un om a carui viata se invarte in jurul bisericii -- si cu atat mai mult, in altar -- va fi detasat in mod oarecum firesc de nevoile fizice fara sa resimta asta ca pe o povara. Le astampara Dumnezeu hormonii, daca vede ca din ravna pentru El si pentru Sf. Liturghie vor sa se abtina. La fel cum daca nu vrea sa le primeasca jertfa, poate sa nu o astampere si atunci isi vor vedea de relatiile firesti.

E foarte dificil de judecat (gandit) din afara pentru ca fiecare isi traieste viata si nevoile in pielea lui, avand motivele sale. Ce mi se pare mie imposibil sau de neindurat, altul poate duce cu usurinta daca il ajuta Dumnezeu, si-l mai si bucura intre timp cu daruri pe care eu nu le voi pupa-n veci.

Anna - ce sa spun?Pe mine nu ma amuza. Avantaj cei care n-au copii. Noi ne avem numai unul pe altul si inca ...mai speram (nu stiu de ce).
Cand om fi batrani si neputinciosi o sa fim numai ca fratii... Este timp destul, dac-o vrea Dumnezeu.
Ne-ar trebui sa ne mutam in case diferite in perioade de post.
Ne-am dorit casatorie si familie, copii. Singuri am tot fost...
Dar nu este vorba de asta, sau de noi personal.
Ci de faptul ca iubirea de soti este complexa, cuprinde multe si e pacat (si la propriu si la figurat) s-o ciuntesti.
Mai ales daca e vorba de soti cuminti, cu frica de Dumnezeu si rusine de oameni.


Din nou Jane: la ce le mai trebuie casatorie?

Iarasi nu ma pot abtine... mai Sophia, tu vrei aceeasi reteta pentru toti, vrei sa fie si sa faca toti la fel. Ce nu concepi sau ce nu poti tu o fi floare la ureche pentru altul... Oamenii sunt diferiti, unii au mai multa putere, altii mai multa, unii au mai multa ravna, unii au mai mult spirit de sacrificiu, unii asculta mai mult de Dumnezeu, altii mai putin... tu ai auzit pe forumul asta vreun preot sau vreo preoteasa sa se planga de ce spui tu? Fiecare isi duce crucea lui, a unora e mai grea, a altora e mai usoara, cum i-a dat-o Dumnezeu fiecaruia, in functie de structura lui sufleteasca.

Cred ca tu gresesti ca le pui pe toate pe acelasi nivel. Ca si cum ai avea o vedere lipsita de.. perspectiva. Doar in plan.
Unele realitati sunt mai sus, unele mai jos.. contradictiile pe care le tot descoperi sunt doar aparente. Nu exista in realitate.
De ce nu ai curaj si incredere in vocea Bisericii.. Fa ce ti se cere si vezi daca iese bine. Poate ai surprize.

Eu am mai incercat tot felul de lucruri care sfidau "rationalul"... si am avut surprize frumoase.

Deocamdata aici n-am auzit inca sa traiasca in casatorie alba, ca ii intrebam direct cum este, ca sa pricep.
Eu nu stiu cum este la aceia, tocmai asta este. Dar voi de unde stiti? De unde stiti voi daca este bine sau rau asa? Daca le convine asa (la amandoi).
Dumnezeu a lasta casatoria si monahia sau celibatul. Atat.
Voi vorbiti de parca ati fi trait de cand lume asa, de parca ati sti. Ei eu nu stiu si nu-mi pot imagina.
Eu stiu cum este casatoria normala si atat.

Si am mai spus: nu inteleg de ce mai trebuie casatorie, daca nu se poate.
Ah, pe la 70 ani in sus, da, inteleg perfect.


Anna- eu am o experienta mai mare, crede-ma. Am trait mult, mai mult ca voi in curatie si fara sot. Si nu este bine, iti spun eu. Mai ales cand iti doresti copii... Singuratatea este trista si doare. Realitatea mea este ca nu vreau sa fiu singura in lume (fara om, ca pe Dumnezeu il am). Si mai mult nu mai spun.

Sophiiiii :)))
De ce te deranjeaza ceva ce recunosti ca nici nu stii nici nu intelegi ? :)
De ce trebuie sa stim si sa intelegem totul pe pielea noastra? Cine traieste asa traieste pentru ca vrea nu suntem noi avocatii vreuneia dintre parti, sa deplangem noi frustrarile neplanse ale cine stie carei preotese care poate nici nu sufera din cauza asta.
Eu revin la intrebarea mea: ti-a cerut tie cineva sa traiesti asa? Ti-a spus tie cineva ca esti pacatoasa fiindca te bucuri de sotul tau si el de tine? Si daca nu, atunci de ce te superi pe ce fac altii sau nu in intimitatea lor, pe calea lor spre mantuire?

Da Jane:

Aici pe forum se spune ca cei casatoriti sunt pacatosi si destrabalati si murdari. Ni se cere abstinenta trupeasca (tocmai de aceea, ca este considerat cum am spus mai sus).

Ai dreptate, dar ma deranjeaza ca voi va erijati ca avocati pentru cauze pe care nu le cunoasteti. Sustineti ca este bine asa ca ei. Iar eu daca spun ca nu este bine, va deranjeaza.
Fiecare cu parerea lui.
Eu as vrea sa-mi spuna unul din cei care traiesc asa, cum este.

Si in concluzie eu votez cu :Iubirea (aia adevarata si completa). Si cu casatoria din iubire si normala...

Nu cred ca o sa-ti spuna cineva cum e pentru simplul motiv ca lucrurile astea nu se spun si nici nu trebuie iscodite ...

Arata-mi te rog cine a scris ca relatiile sexuale intre soti sunt pacatoase si murdare si ca trebuie sa ne abtinem de la ele.

hai sa pun si eu paie pe foc (la figurat vorbind pentru ca nu-mi doresc deloc sa agit spiritele ci doar, la fel ca si sophia, sa va supun atentiei situatii din viata reala)

Ce se intampla daca un crestin practicant, cu multa iubire de Dumnezeu si cu credinta reala, traita si simtita in suflet, se indragosteste de un alt crestin, botezat in aceeasi religie ca si el/ea dar care traieste indepartat de Biserica, nu respecta reguli, canoane, etc...

Ce face el/ea in aceasta situatie? Ii este ingaduit sa se casatoreasca (nu exista oprelisti de canoane fiind de aceeasi religie) insa... sotul/sotia necredincios/a decat cu numele nu va privi cu ochi buni dorinta celuilalt de a tine post, de a se infrana de la reltii trupesti etc.

Ni se spune ca trebuie sa uram pacatul dar sa-l iubim pe pacatos. Presupunem ca si pacatosul/a (a se citi partenerul necredincios) isi iubeste sotul/sotia, si poate iubirea acesteia/acestuia va reusi cu multa rabdare si tact si prin puterea propriului exemplu sa-l/sa-o aduca pe drumul cel bun, sa-l faca sa-si si traiasca/simta credinta si sa nu ramana crestin doar cu numele.

Insa, pana in momentul cand acela va reusi aceasta ce e de facut? De cele mai multe ori, lucrurile acestea nu se pot face inainte de casatorie pentru ca tocmai taina cununiei apropie pe cei doi, ii uneste si doar convietuirea impreuna, casnicia, si mai ales impartasirea trairilor si relatiilor trupesti ii poate face pe cei doi sa devina unul singur.

Va dati seama totusi ce probleme poate intampina partenerul credincios pe aceasta cale?
Insa cine ne spune ca nu este voie sa apuce pe acel drum? de ce sa nu fie considerata si aceasta un fel de muncenicie? Oare Dumnezeu nu va aprecia ravna cu care cel credincios se va stradui sa-l readuca pe drumul cel bun pe sotul/sotia lui chiar daca pe parcurs, pe acest drum se vor ivi si spinii ispitelor trupesti? Poate va fi nevoie chiar sa renunte la postirea trupeasca pentru a nu da prilej sotului/sotiei sa divorteze si astfel sa-l piarda definitiv pentru credinta?

Stii cum e, omul propune, dar Dumnezeu dispune. Ce e cu neputinta la noi, se poate la El. Degeaba facem noi socoteli.

Te rog frumos sa nu te superi pe mine dar ai putea sa raspunzi ceva mai concret? mai clar? ca nu prea inteleg la ce te referi? Sa-mi fie cu iertare dar chiar nu pricep.

In concluzie (a mea:P)

1. Indiferent cate-om face sau nu, important e ca in clipa mortii Dumnezeu sa ne daruiasca iertare si sa ne lase in rai.

2. Lucruri care par grele sau imposibile acum isi vor arata roadele candva. Dumnezeu stie dinainte toate pacatele pe care le facem si totusi ne ingaduie sa existam. Uneori chiar ne lasa sa cadem doar ca sa ne ridicam pe urma asa cum nimeni nu s-ar fi asteptat (ca doamna de care ziceam al carei sot abia dupa 10 ani de casnicie s-a botezat la ortodocsi; Dumnezeu lucreaza in multe feluri si cand vrea El; o facem lata, ne ridicam, El a zis).

3. Sophie, daca as fi in locul tau, fara problemele pe care le am eu la mansarda (gen, cand concep), as tine postul si pe urma cu si mai mare bucurie m-as apropia de sot. O pauza intre indragostiti nu strica de cap nici nu distruge, ajuta la mentinerea "pasiunii", sa nu ne saturam unii de altii. Nu a zis nimeni ca-i pacat, bucura-te si vi se intample ce doriti (copii). Si nu te mai framanta cu ale altora ca nu are nici un rost, numai stam aici si scriem science-fiction cand de fapt singurul lucru adevarat e ca habar nu avem si ca nici nu avem cum sti daca nu incercam. Dar nici nu obliga nimeni sa incercam.

Cine nu mananca pentru Dumnezeu nu mananca iar cel care mananca tot pentru Dumnezeu sa manance si asa mai departe.