TRIODUL - Perioada pocaintei!
 

Cu totii stim ca perioada Triodului este o Perioada Bisericeasca care incepe cu Duminica Vamesului si a Fariseului si se termina in Sambata Mare!
Este o perioada speciala de pregatire, de pocainta pentru intampinarea celei mai mari sarbatori crestine, care este Invierea Domnului. Aceasta perioada a Triodului este o permanenta chemare la innoire, la un nou inceput sau un inceput bun.
Numele de Triod vine de la "trei cantari" sau "trei ode", pentru ca se intalnesc la canoanele Utreniei aceste trei cantari specifice din cartea Triodului. Este o perioada in care slujbele Bisericii au o profunzime si bogatie deosebite. In cadrul Laudelor mari si mici intalnim foarte multe lecturi biblice ale Vechiului si Noului Legamant, mai ales din Vechiul Testament, pasaje care fac referire directa la persoanele si actele de pocainta din istoria mantuirii. In aceasta perioada a Triodului se intalneste cel mai amplu si mai vechi post al Bisericii, si anume postul Sfintelor Pasti sau Postul Mare, si tot in aceasta perioada a Triodului, mai cu seama in perioada Postului Mare, se intalnesc toate cele trei Liturghii ale Bisericii Ortodoxe. Este singura perioada din anul liturgic cand se intalnesc toate cele trei Liturghii ale Bisericii.

Cartea parintelui Makarios Simonopetritul-Triodul explicat- mi se pare de referinta pentru aceasta perioada a pocaintei, care va accentua slujirea arhiereasca a Mantuitorului.

Mulţumim Geo !
 

Mulţumim Geo , pentru cele câteva cuvinte de folos ale tale. Am găsit şi aici pe site un articol interesant , intitulat Triodul- Cartea neştiută şi uitată . Se face referire şi la cartea în sine de cult , cât si la perioada liturgică . E bine venit acest articol pentru că ne explică câte ceva din cartea de cult, şi anume ce conţine ea, precum şi perioada Triodului care este structurată în trei săptămâni . Articolul insistă mai mult pe partea cărţii de cult . http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...iuta-si-uitata

Adica sa inteleg ca am intrat in Triod?
Mi se pare asa devreme. Abia au trecut Craciunul si Boboteaza de 2-3 saptamani.

Nu inca, dar Pastele anul asta cade foarte devreme, pe 4 aprilie. Deci incepand cu duminica asta care vine, a vemesului si fariseului, suntem in Triod deja. Postul mare incepe si el in trei saptamani si un pic.

Da, este o carte foarte interesanta.
A propost pentru denigratorii Inst. St Serge, artea este la origine lucrarea lui de doctorat la St Serge. ;-) El este francez si si-a faut studiile acolo. Tot de el este si un sinaxar foarte bine facut, in 6 volume, in franceza (tradus si in engleza).

Cam grele cuvinte, pe care nimeni nu le-a rostit... Tu zici.

Nu le-ai rostit tu, ci altcineva pe alt topic.

Fiind acum intr-o perioada a pocaintei, as vrea sa va aduc sfaturile monahului Agapie Criteanu din Muntele Athos, autorul cartii "Mantuirea pacatosilor":
- Fugi de pricinile si locurile pacatelor, de relele adunari, cea de prisosit avere, dragostele si prietesugurile cu fetze necuviincioase, de tulburarile si galcevele oamenilor. Cine nu se pazeste de unele ca acestea, poate sa se numeasca fara de minte, si sa se planga pe sine ca pe mort.
-Sarguieste-te de multe ori la Dumnezeiestile Taine ale Marturisirii si ale Sfintei Impartasiri, ca acestea sunt vindecari si leacuri randuite de Domnul nostru Iisus Hristos ca sa ne tamaduim pacatele noastre.
- Fugi de lene si trandavie, pricinuitoare a tuturor rautatilor, caci lenesul este ca o holda nelucrata pe care cresc spini si maracini. Lucreaza totdeauna, orice lucru sufletesc sau trupesc ca sa nu afle loc diavolul, sa te ispiteasca; caci mintea noastra este totdeauna in miscare si se intoarce pururea ca roata morii; si de nu vom pune noi grau, pune vrajmasul pietricele si o strica.
Fugi deci de lene cat poti si mai vartos dimineata cand te vei destepta, scoala-te indata din pat si roaga-te. Iar dupa rugaciune, citeste vreo carte de folos.
- Cerceteaza-te in toate serile cand te duci sa te culci, cum a trecut ziua ta.
- Sa urasti de tot dragostea lumii, toate desertaciunile si inselaciunile ei, si sa nu pui nimic in mintea ta din cuvintele oamenilor: fa-te vrajmas cu totul lumii. Iar de nu, cu neputinta e a te a sluji la doi domni, fiindca dumnezeu este implinirea tuturor bunatatilor, iar lumea in viclenie zace. De aceea de nu vei urî desavarsit lumea, nu vei putea face de fel vreo fapta buna, caci cu neputinta este sa fiiiubitor de lume si iubitor de Dumnezeu.

Prima Duminica din Triod: SMERENIA!
 

Pt ca Duminica asta intram deja in Triod, bine este ca in fiecare saptamana sa discutam asupra Duminicii. Tema de Duminica aceasta in care intram este prima, si este a Vamesului si a Fariseului!

Aceasta Duminica ne pregateste pentru Postul Mare, Sfintii parinti numind-o "vestitoare" a luptelor celor duhovnicesti, pentru ca prin ea, ca o trambita, ni se ves*teste pregatirea de razboi impotriva diavolilor, in postul care vine.
Primul semnal al acestei pregatiri de lupta ni-l dau cele trei stihiri, care se canta indata dupa Evanghelia Utreniei: "Usile pocaintei...", "Cararile mantuirii...", si "La multimea faptelor mele celor rele...", stihiri care ne umplu de umilinta si ne rascolesc inimile.
cantarile si citirile Vecerniei si Utre*niei mereu ne vor indemna sa cugetam: " Sa nu ne rugam ca fariseul, fratilor, ca tot cel ce se inalta pe sine, se va smeri. Ci sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu prin postire, ca vamesul strigand; Dumnezeule, milostiveste- Te spre noi pacatosii !" Sau:" Fariseul, biruindu-se de slava desarta, s-a lipsit de bunatati; iar vamesul, prin pocainta s-a invrednicit de daruri...".
Precum ne talcuieste sinaxarul duminicii, pilda ne pune inainte doua asezari sufletesti: aceea a vamesului, pe care trebuie sa tindem s-o agonisim si cealalta a fariseului, de care se cuvine sa ne ferim si sa fugim, pentru ca smerenia si pocainta vamesului sunt puternica intr-armare impotriva diavolilor, iar mandria si inaltarea fariseului, inceput si izvor a tot pacatul. Caci prin mandrie a cazut diavolul si tot prin ea Adam a fost izgonit din Rai; iar toata tamaduirea a venit prin smerenie, prin smerenia Fiului lui Dumnezeu Care a luat chip de rob si a rabdat moarte de ocara pe Cruce.

Pilda ne arata pe viu acest lucru. Fariseul era om drept, iar vamesul om pacatos. Acesta insa, prin smerenie, s-a intors mai indreptat decat acela la casa sa. Recunoscandu-si pacatul, vamesul a dobandit dreptatea, fara osteneala si degrab; si ca el toti cei ce s-au smerit, precum ne arata si minunata cantare de la vecernia Duminicii: " Atottiitorule, Doamne, stiu cat pot lacrimile! Ca pe Ezechia l-au scos din portile mortii, pe cea pacatoasa au mantuit-o din pacatele cele de multi ani, iar pe vamesul mai presus decat pe fariseul l-au indreptat". Iata, dar, ca smerenia curata degrab si usureaza povara pacatului, precum insusi Domnul o spune: "Tot cel ce se smereste se va inalta" (Luca 18, 14).

Vedem ca Tema acestei Duminici este SMERENIA!!! Hadeti sa discutam pe aceasta Tema, fiecare sa aduca pilde si cuvinte folositoare de Sfintii parinti sau de la Parinti Duhovnicesti, in asa fel incat sa ne zidim sufleteste si avem folos duhovnicesc!

Nu intamplator, a randuit Biserica, inca de la inceputul Triodului, sa ne insotim cu smerenia pe calea spre Inviere. Ea este mama si pavaza tuturor virtutilor. La ce ne-ar folosi noua a le dobandi pe acelea, cazand insa prada mandriei.

Gandul smerit inseamna buna masura a evaluarii lucrurilor duhovnicesti. De aceea, omul smerit, nu priveste altundeva in afara lui, ci in interiorul sau, recunoscand si asumand starea pacatoasa in care se afla. Pentru aceasta spune psalmistul ca "Inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi" iar Avva Isidor: "Mare este inaltimea smeritei cugetari; adanca este prapastia inaltei cugetari si de aceea va sfatuiesc sa o iubiti pe prima, sa nu cadeti in cea de-a doua."

Geo
"Vedem ca Tema acestei Duminici este SMERENIA!!! "

Nu voi vorbi din carti ci de la mine:
Pentru mine Triodul acesta incepe cu o semrenie veritabila .
M-am crezut ceva inainte de a intra pe forumul asta,am descoperit apoi ca sunt nimic.
Am vazut cat de multe stiu altii,cat de mult se roaga altii,cat de fermi sunt altii,si cata credinta au.
Astfel s-a produs o adevarata smerire in mine,nu imi vine sa mai scriu nimic,ca sunt mult prea departe de ceilalti.Si prin neintelegerea mea,mai mult as rataci si pe altii.
Mare chestie,s ar zice,un 'scriitor' in minus.
E vorba insa de tristetea care o simt,cand ma vad mic si neputincios ,nestiutor si necredincios,si departe de Dumnezeu.
Totusi simt ca imi face foarte bine aceasta tristete,ca sa nu ma mai mandresc ca as fi cineva.
Multumesc!

"Iar tu, crestine, te vei teme oare ca nu cumva sa te injosesti prin smerenie?
Atunci vei fi tu mai mare si mai inalt decat altii, mai stralucit si mai marit, cand te vei injosi pe tine insuti, cand nu vei umbla pentru rangul cel dintai, cand vei rabda de buna voie umilinta, jertfirea de sine si primejdia, cand tu vei incerca sa fii sluga tuturor, gata a face si a suferi toate pentru aceasta.
Sa cumpanim acestea, iubitilor, si cu toata ravna sa ne sarguim la smerenie. De s-ar purta altii cu noi cu semetie, de ne-ar batjocori, sa le luam pe toate cu rabdare! Ca nimic nu ne poate inalta ca fapta buna a smereniei"

Sfantului Ioan Gura de Aur

Un duş rece este bine venit oricui , dar tot atât de adevărat este că nu-i bine a trece de la o extremă la alta, s-amuţim d'odat , să ne întristăm brusc , văzându-ne d'odat mici şi neânsemnaţi . Şi supraevaluarea şi subestimarea sunt nocive , pentru că sunt extreme şi orice extremă ducu la altă extremă , ş.a.m.d . Nu tăcerea s-o alegi , ci lectura , precum în locul întristării alege rugăciunea, muzica , odihna, prietenia . . .Există leac pentru toţi şi toate, cu o condiţie : să vrem !
:25:

nedumerirea mea si a unor apropiati cu care mai am alinarea de a discuta cele de suflet si duhovnicesti... oamenii fac parte din lume... lumea aceasta pe care suntem indemnati s-o uram...
cum sa uram lumea si totusi sa iubim oamenii?
stiu raspunsul "clasic".. "iubeste pacatosul si uraste-i pacatul", dar totusi... cum sa iubesti pacatosul/pacatosii si sa le urasti pacatele cand toate acestea fac parte din lume..?
eu iubesc lumea... asa cu toate ale ei, cu bune si rele..
nu pot sa nu-mi iubesc mama si apropiatii, prietenii si pe toti oamenii si totusi mi se cere sa nu-i mai iubesc mai presus de Dumnezeu.
Vreau sa fac asta dar cum putem dobandi aceasta?
Oare iubindu-L pe EL nu-i iubim prin EL si pe ei? Caci toti sunt ai LUI, toti sunt parte a lumii acesteia stricacioase, care lasata de EL este. Nu stricacioasa ci frumoasa.
Eu nu inteleg cum trebuie sa suferim si totusi sa fim fericiti.
Dumnezeu e bun si nu vrea sa fim nefericiti. Iar la iubirea adevarata si deplina de El ni se spune ca nu putem ajunge altfel decat prin suferinta. Pentru ca departarea de cele lumesti presupune acestea.
Nu vreau o cale "cruce" usoara ci doar una pe care s-o inteleg.
Stiu ca rugaciunea ma poate ajuta in aceasta, si ma rog. Atat cat pot. Nu vreau sa masor aici sau sa afirm aici masuri ca "mult" sau "putin". Poate ce inseamna pt mine mult pt unii ar fi f putin, iar ce inseamna pentru mine putin ptr altii ar fi mult.
Insa, as vrea sa stiu si parerile voastre.
Poate ma vor ajuta. Poate ma vor "incurca" mai tare in cautarea mea.
Insa imi pun speranta ca Dumnezeu va orandui pentru mine lucrurile astfel ca eu sa ma folosesc de raspunsurile voastre in bine si spre mantuirea sufletului.
IL rog pe EL pentru aceasta, iar pe voi, fratii si surorile mele, sa-mi raspundeti.

Multumesc

Domnul sa va binecuvanteze si sa va dea intelepciune sa-mi raspundeti

maria32
Ciudat ca exact acelasi pasaj mi-a sarit si mie in ochi.
Prin lume cred ca se intelege acolo patima,patima si placerea pe care lumea o aduce,si care ne departeaza de Dumnezeu.
Uneori patima aceasta,ca stropii unei ape murdare,mai murdareste si celalalt inteles al lumii,adica viata obisnuita,familia,natura.De aceea uneori,si tocmai covarsiti de patima aceasta generalizata,o numim cu termenul de 'lume' ,pentru ca pare ca ea cuprinde tot ce vedem,si tot ce nu este in Dumnezeu.
Lumea in sine nu e rea,sau nu e toata rea,caci e creatia lui Dumnezeu,doar noi o facem rea,prin aceea ca nu vrem sa 'il bagam' pe Dumnezeu in lume.Si preferam o lume a noastra,creata cu puterile noastre , rupta de Creator.

cristiboss56
Precum vezi nu tac :) Multumesc de incurajari .
A te crede prea stiutor e mandrie .A tacea ,e iar mandrie ,caci zici in sinea ta: "eu tac,caci stiu eu ce stiu,si nu ma amestec cu ceilalti"
Adevarata smerenie este sa te amesteci cu ceilalti,in discutii "cuminti" si echilibrate,sa nu vrei sa pari mai mult decat esti.
"Fericiti cei blanzi,caci ei vor mosteni pamantul"

E foarte frumos si bine sa spunem ca ne consideram pacatosi, dar sa nu ramanem numai cu zisul. Sa credem cu adevarat asta si sa demonstram prin fapte. Pentru ca am observat ca multi se cam ,,alinta´´: ,,eu sunt un mare pacatos´´, pt. ca cei din jur sa spuna: ,,vai...ce smerit e...´´. Insa aceasta e numai de fatada, pt. ca imediat ce e pus in situatia de a-si dovedi smerenia, ii sare tafna imediat. E mustrat , riposteaza. Se contrazice cu cineva, nu lasa de la el.

Sfantul Vasile cel Mare
 

“Daca omul ar fi ramas in slava ce i-a fost randuita de Dumnezeu, n-ar fi avut o falsa maretie, ci una adevarata. Ar fi fost inaltat de puterea lui Dumnezeu, ar fi fost luminat de intelepciunea dumnezeiasca si s-ar fi bucurat de viata vesnica si de vesnicele bunatati. Dar pentru ca si-a mutat in alta parte dorinta de slava dumnezeiasca, pentru ca nadajduia sa fie mai mare si pentru ca se grabea sa ia ceea ce nu putea lua, a pierdut si ceea ce putea avea. De aceea, cel mai bun mijloc pentru mantuirea lui, pentru vindecarea de boala si pentru intoarcerea spre starea de la inceput este smerenia, adica a nu-si inchipui ca se poate impodobi prin propriile lui puteri cu vreo slava oarecare, ci sa o ceara de la Dumnezeu. Asa isi va indrepta greseala, asa isi va vindeca boala, asa se va intoarce la sfanta porunca pe care a parasit-o. Dar diavolul, care a doborat pe om cu nadejdea unei false slave, nu inceteaza a-l momi cu aceleasi ispite si de a nascoci pentru asta nenumarate uneltiri.
Ii infatiseaza ca mare lucru strangerea de avutii, ca sa-l faca sa se mandreasca cu ele si sa se straduiasca pentru ele. Si, totusi, bogatia nu-i spre slava, ci spre mare primejduire. Strangerea de avutii este temei de lacomie, iar stapanirea lor nu ajuta cu nimic la dobandirea unui nume bun, ci ingamfa in zadar, mandreste in desert, pricinuieste sufletului o boala asemanatoare umflaturii. Umflatura trupurilor nu este nici sanatoasa, nici folositoare, ci semn de boala, vatamare a sanatatii, inceput de primejduire a vietii si prile de pieire. Asa-i si mandria pentru suflet. (…)
Il mai semeteste pe om si puterea mainilor, iuteala picioarelor, frumusetea trupului, toate nimicite de boli si vestejite de vreme. Omul nu simte ca „tot trupul este iarba si toata slava omului, ca floarea ierbii. Uscatus-a iarba si floarea a cazut” (Isaia 40, 7-8).
Chiar intelepciunea si priceperea, care par cele mai mari si mai trainice bunuri pe care le au oamenii, sunt si ele zadarnice, ca ingamfa si dau omului o inaltime neadevarata; sunt o nimica daca le lipseste intelepciunea data de Dumnezeu.
(Sfantul Vasile cel Mare Omilii si cuvantari Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R.)

Lumea in NT are 2 intelesuri: lumea ca si creatie a lui DUmnezeu - si nu pe aceasta lume trebuie sa o uram - si lumea pacatului, lumea diavolului - pe aceasta trebuie sa o uram. Pe oameni, oricum ar fi ei,trebuie sa-i iubim, dar vorba unui parinte, abia ajungem citeodata sa-i iubim pe cei din familia noastra si pe prieteni, totusi macar incercam cite putin intii sa-i rabdam cind ne necajesc sau ne urasc, apoi incercam sa-i iertam si sa nu-i judecam. La dragostea aceasta adevarata ajung sfintii. SFSiluan Atonitul povestea ca un muncitor suparat ca economul l-a pus sa faca ceva i-a zis "caine!", la care economul, cu blindete, l-a chemat, i-a dat o cafea si i-a zis "sa-mi spui intotdeauna asa" - in acest moment omul s-a umilit si a devenit cel mai ascultator muncitor...se vede ca economul era smerit si avea lucrare duhovniceasca. ..
Legat de dragostea fata de cei din familie, e ceva normal, dar incercam sa-i iubim pt Dumnezeu, si acest lucru se vede de ex cind ne moare cineva din familie si noi ne luam la cearta cu DUmnezeu, inseamna ca am facut din ei idoli, de acest lucru vrea DUmnezeu sa ne scape...
Legat de rugaciune - am citi ceva f frumos de curind - era un crestin f simplu care cind se ducea la lucru intra in Biserica Sf Spiridon si se ducea la icoana Mantuitorului si zicea "buna dimineata Hristoase al meu, sunt Simeon. Te rog ajuta-ma sa-mi cistig painea si astazi", cind se intorcea de la lucru iar intra si zicea "buna seara, Hristoase al meu, sunt SImeon, iti multumesc ca m-ai ajutat si azi". Cind a imbatrinit, zacea singur, bolnav intr-un spital si o asistenta i-a zis "bunicutule, nu vine nimeni pe la mata?", ba da zice Simeon in fiecare dimineata vine Hristos si zice "buna dimineata, Simeoane, sunt Hristos, fa rabdare", seara iar vine si zice "buna seara, SImeoan, sunt Hristos, fa rabdare" si sa stii ca peste 2 zile a zis ca vine sa ma ia. Si asa a fost......
Rugaciunea din inima strapunge cerul...

Sa urasti lumea pentru pacatele pe care te poate indemna sa le faci.
Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
Te intrebi cum sa-L iubesti pe Dumnezeu mai mult decat familia? Dandu-I locul ce i se cuvine in inima ta,cel de creator al tau,de Tata....
A iubi pe apropiati mai mult decat pe Dumnezeu,nu inseamna decat a impartasi lucruri care indeparteaza de Dumnezeu..

Raspuns la intrebarile tale vei avea daca:
-vei continua sa mergi pe drumul spra Hristos...,si vei incerca sa te desavarsesti....
Viata iti va da raspuns la intrebari...

La fel si cu intrebarea despre suferinta.....Nici eu nu puteam accepta suferinta,nu o intelegeam..si nici acum pe de-a intregul..
Dar mi-am dat seama,dincolo de lecturile care spuneau acelasi lucru,practic,ca fara suferinta nu ne putem mantui...

Daca se putea ,Iisus nu ar mai fi suferit,ne-ar fi mantuit altfel...Dar insasi viata lui Iisus ne arata modelul,cel al suferintei, a crucii

Binecuvantata este aceasta perioada a pocaintei. Cat de minunat incepe aceasta perioada- ne aminteste de smerenie ca radacina a virtutilor. Ca acolo unde rugaciunea este smerita si Dumnezeu este prezent. Dumnezeu este prezent numai in sufletele smerite.

Poate azi nu au ajuns multi crestini la Utrenie si nu stiu ce cantari frumoase s-au cantat la Utrenie dupa citirea Dumnezeiestii Evanghelii a Sfintei Invieri, mai exact dupa Psalmul 50, aceste cantari de pocainta:
Usile pocaintei deschide-mi, Datatorule de Viata, ca maneca duhul meu la biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un indurat, curateste-l pe el, cu mila milostivirii Tale!

Cararile mantuirii indrepteaza-mi, de Dumnezeu Nascatoare, caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevim viata mea toata am cheltuit. Cu rugaciunile Tale, izbaveste-ma de toata necuratia.

Si apoi: La multimea faptelor mele celor rele cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata ziua judecatii; ci, indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta".

Usile pocaintei au fost deschise si de Vamesul din Evanghelia de azi prin umilinta si parerea de rau, caci se batea cu pumnul in piept de durere si regret zicand Dumnezeule milostiv fi-mi mie pacatosului! Aceste cuvinte care stau la baza rugaciunii isihaste cunoscuta cu numele de Rugaciunea lui Iisus! Aceste cuvinte de pocainta ale Vamesului sunt preluate de Sfintii Parinti si au format Rugaciunea inimii sau a lui Iisus, dupa cuvantul Sf.Pavel care spune ca mai bine cinci cuvinte cu inima decat mii de cuvinte de prisos! Aceasta rugaciune este DOAMNE IISUSE HRISTOASE MILUIESTE-MA! Sunt 5 cuvinte! Unii Duhovnici spun Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!
Nu e gresit in niciun fel, numai rostite sa fie!
Ce e mai frumos decat sa ai mereu in minte numele dulce al lui Iisus...
Domnul Hristos spune fariseilor ca vamesii si desfranatii o vor lua inaintea lor in imparatia cereasca. Cum asa? Desi cunoscuti ca fiind cei mai rai oameni vamesii si desfranatele cand vin la pocainta au o parere de rau foarte mare, recunoscandu-si pacatele si cautand indreptarea si unirea cu Dumnezeu.
De aceea noi cei care stim atatea vom avea greu raspuns la judecata caci am stiut si nu am facut, iar pacatosii prin pocainta vor mosteni Imparatia Cerurilor, de aceea cei din urma vor fi cei dintai!
Avem trei cazuri de Vamesi intorsi la pocainta: Zaheu Vamesul, acesta anonim din Evanghelia de azi, si Sf.Evanghelist Matei.

Doamne miluieste-ne pe noi zidirea Ta si nu ne pierde pe noi pt faradeligile noastre!

Incepand cu Duminica vamesului si a fariseului, calendarul ortodox consemneaza intrarea in perioada premergatoare Pastelui, numita Triod. Aceasta este una din cele trei mari perioade liturgice ale anului bisericesc, alaturi de perioadele Penticostarului si Octoihului. Triodul a fost inteles intotdeauna ca o perioada de varf a ascezei crestine si a nevointelor spirituale, fapt pentru care el a ocupat un loc aparte, deosebit de important in crestinismul rasaritean. intelegerea autentica a Triodului, a textului liturgic si a ratiunii postului conduce fara doar si poate catre o viata crestina adevarata. Numai in acest sens Triodul poate fi considerat drept o veritabila scoala a desavarsirii, o incontestabila scara a virtutilor care ar deschide usile pocaintei in sufletul fiecarui crestin si ar pregati marea intalnire la „Ospatul Stapanului“.

Ce facem saptamana aceasta?
 

Este prima data cand am dat atentie inceputului Triodului..Pana acum ma interesa doar saptamana cand incepea postul alimentar..
Ce ar trebui sa facem in aceasta perioada ,practic,mai mult decat in zilele obisnuite,mai ales ca saptamana asta sunt harti,deci se mananca de dulce toata saptamana...?!

Am inteles ca trebuie sa dam atentie virtutii smereniei? In ce fel sa facem lucrul acesta?

" Echilibrul in viata nu ti-l da inainte de toate nimic altceva decat smerenia. Fara smerenie este greu la cumpanirea lucrurilor, la dreapta-socoteala( masura).

Sa nu gasesti niciodata pricina absolut la nimeni, pentru nimic si tot binele care se savarseste, si-l savarsesti tu sa-l pui pe seama bunatatii si milostivirii lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a lucrat prin tine!

Iar raul de acum sa-l iei pe seama ta si sa spui:Datorita pacatelor mele, greselilor mele, s-a intamplat lucrul cutare sau cutare..."

- Parintele staret Melchisedec de la Putna-.

O perioada mult draga inimii mele.

Chiar daca inima mea nu simte asa cum ar trebui pe Domnul si dragostea Lui fata de mine si de tot ce ma inconjoara, in aceasta perioada ajung sa Il simt atat de aproape de mine. Parca mai mult ca niciodata El ne spune: "Va iubesc !"

Dea Domnul ca in acest an sa murim impreuna cu Hristos si sa inviem alaturi de El, cu mult mai adevarat decat pana acum !

Stihiri de cugetare!
 

“Sa nu ne rugam ca fariseul, fraților, că tot cel ce se inalta pe sine, se va smeri. Ci sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu prin postire, ca vamesul strigand; Dumnezeule, milostiveste- Te spre noi pacatosii!

Fariseul de slava deşartă fiind biruit, iar vameşul cu pocăinţă plecându-se, au venit la Tine Însuţi, Stăpâne. Ci acela, lăudându-se, s-a lipsit de bunătăţi; iar acesta, negrăind, s-a învrednicit darurilor. În aceste suspinuri întăreşte-mă, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.”

Imnografia Triodului exprima experienta duhovniceasca si ascetica a parintilor care au contribuit la nasterea si definitivarea ei. De-a lungul veacurilor, an de an, cate suflete nu vor fi chemat aceste stihiri la smerenie si pocainta?

Cântările Triodului , imne liturgice şi melodii psaltice
 

Smerenia, calea spre cunoasterea de sine si a lui Dumnezeu!
 

Prin smerenie crestinul isi masoara propria neputinta cu infinitatea dumnezeiasca. Pe cat inainteaza in cunoasterea de sine, pe atat progreseaza in cunoasterea lui Dumnezeu. Prima treapta a smereniei, infatisata in Triod de exemplul vamesului, e o transpunere crestina a adagiului antic "Cunoaste-te pe tine insuti". Viata duhovniceasca apare astfel ca o gnoza autentica, care se intemeiaza nu numai pe puterile mintii si nu urmareste sa stearga distinctia esentiala dintre Creator si creatura, ci, din contra, e intemeiata pe simtul "masurii", adica pe recunoasterea si marturisirea mizeriei sale duhovnicesti, a pacatului si a absentei virtutii. Smerenia vamesului sta in faptul ca el se arata inaintea lui Dumnezeu asa cum este, in recunoasterea faptului ca, nedesavarsit prin fire ca si creatura, el a extins de bunavoie inca si mai mult distanta "infinita" care il separa de Creatorul sau. Ea consta si in implorarea cu lacrimi a milostivirii Dumnezeiesti, ca sa umple acest adanc si sa-i dea iertarea greselilor.
Pentru credinciosul care, angajat pe calea Postului Mare, a daramat zidurile eului sau pentru a atinge o constiinta ce imbratiseaza intreaga natura umana, smerenia va consta din faptul de a se recunoaste foarte precis drept cel mai mare dintre pacatosi. Astfel, dupa ce i-a enumerat pe toti pacatosii Vechiului si Noului Tesatament, sufletul recunoaste la sfarsitul Canonului Mare ca i-a intrecut in ticalosie pacatuind mai mult decat intreaga natura umana. Singura cale de mantuire care ii mai ramane e de a implora milostivirea in ziua Judecatii. "N-a fost in viata pacat, nici fapta, nici rautate, pe care sa nu le fi savarsit eu, Mantuitorule, cu mintea si cu cuvantul, cu vointa si cu gandul, cu stiinta si cu fapta pacatuind ca nimeni altul odinioara".
Pacatosul se recunoaste drept cel mai mare dintre pacatosi pentru faptul de a fi incalcat in chip constient, iar nu din nestiinta legea iubirii. Imnografii insista mult asupra acestei dimensiuni a smereniei ca simt al responsabilitatii universale a fiecaruia, indemnandu-i astfel pe credinciosi spre unul din aspectele cele mai profunde ale Spiritualitatii crestine. Cu cat sfintii sunt mai luminati de har, cu atat se socotesc mai pacatosi si se smeresc si, invers, cu cat coboara in adancul smereniei cu atat sunt mai luminati.
Monahul gaseste calea inaltarii asezandu-se mai prejos decat toti, chiar si decat fapturile necuvantatoare: "Fericit monahul care se socoteste gunoiul tuturor", spunea avva Evagrie. Triodul aplica aceasta invatatura aparent socanta indemnandu-i neincetat pe credinciosi sa recunoasca dimensiunea universala a pacatelor lor personale. Melozii nostri raman insa discreti in ce priveste rolul harului. Ei nu precizeaza ca smerenia creste pe masura contemplatiei si ca arsura pacatului sporeste pe masura luminarii. Aceasta tacere prudenta sa poata fi oare pusa pe seama caracterului "practic" al Triodului? Intr-adevar, aici e vorba mai putin de o invatatura teoretica, cat de faptul de a-i face pe credinciosi sa inainteze in aceasta virtute infatisandu-le in acelasi timp adancimile ei, cat si riscurile amagirii pe care le cuprinde.
Smerenia e singura cale care duce la contemplatie. Intrand in sine insusi pentru a se recunoaste cel dintai dintre pacatosi, monahul gaseste, asadar, in mod paradoxal "calea inaltarii", scara inaltata spre cer:
"Slujindu-se de smerenie ca de o scara, vamesul s-a ridicat la inaltimea cerurilor; in timp ce fariseul, cu putreda usurime a trufiei inaltandu-se s-a coborat in adancul iadului".
Imagine al carei ecou se regaseste in acest faimos citat din Sf.Isaac Sirul: "Sarguieste-te sa intri in camara ta dinauntru si vei vedea camara cereasca, caci una si aceeasi usa deschide contemplarea amandurora. Scara imparatiei e ascunsa inauntrul tau, in sufle.tul tau. Spala-te, asadar, de pacat si vei descoperi treptele pe care sa urci".
Ca si de orice realitate duhovniceasca, de acest paradox al smereniei nu putem da seama decat prin expresii antinomice ca, de exemplu, "smerenia facatoare de inaltare". Imnografii Triodului se straduiesc indeosebi sa dezvolte acest simbolism geometric al smereniei potrivit cuvantului lui Hristos: "Tot cel ce se va inalta pe sine se va smeri, dar cel ce se smereste pe sine se va inalta". Caci, potrivit Sf.Grigorie al Nyssei in timp ce mandria e "un urcus in jos", smerenia e, invers, "o pogorare spre inaltimi".
In alternanta acestor doua momente, pogorarea (sensul "descendent") trebuie sa preceada urcusului (sensului "ascendent"). Fariseul din parabola a fost respins de Dumnezeu fiindca, trufindu-se cu faptele sale, a inversat sensul alternantei; in timp ce vamesul a fost inaltat pentru ca mai intai s-a pogorat. Smerenia unuia l-a condus pana pe culmea virtutii, in timp ce trufia celuilalt l-a facut sa cada din ea.

Este un extras din Triodul explicat al lui Makarios Simonopetrinul? Este o carte de referinta pentru aceasta perioada.

DA, si imi place foarte mult... si am sa mai pun si pt altii care nu au cartea si sa se infrupte din frumusetea cuvintelor athonite!!! :25:

Duminica FIULUI RISIPITOR
 

Duminica aceasta este vorba de Fiul Risipitor.
O alta Tema importanta care se trage din aceasta Duminica este POCAINTA! Nadejdea in Dumnezeu si increderea ca daca ne intoarcem la El cu pocainta ne va IERTA facandu-ne iarasi partasi ai mostenirii vesnice impreuna cu El!
Important este sa nu ne deznadajduim de greutatea pacatelor si de multimea lor, ci cu nadejde in El sa ne recunoastem greselile si sa Ii spunem: „Tata, am gresit inaintea cerului si inaintea, nu sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau, primeste-ma ca pe unul din argatii Tai!” Numai asa si prin nerepetarea greselilor, Dumnezeu ne va pune din nou inel in deget... ceea ce inseamna ca ne unim din nou cu El, prin iubire desavarsita! Bucuria intregii case si a slugilor inseamna BUCURIA CERULUI - a tuturor ingerilor si a tuturor sfintilor - pt intoarcerea unui pacatos la pocainta!
Nu vreti sa fie mai Bucuros Dumnezeu pt noi? Hadeti sa ne pocaim - nu in sensul eretic de a deveni sectari - si sa aducem bucurie ingerilor si lui Dumnezeu, si asa cum spunea Pr.Teofil - Dz sa il odihneasca - sa Ii zambim lui Dumnezeu cu incredere si sa Ii aratam sa vrem sa fim iar fiii iubiti ai Lui, prin pocainta si iubire fata de El!
Asa ne ajute Bunul Dumnezeu!

Sf. Ioan Gura de Aur ne spune:
 

Au fost doi frati care erau mostenitori ai tatalui lor. Unul dintre dansii a ramas in casa, iar celalalt, care a cheltuit toata mostenirea sa, s-a dus in strainatate, pentru ca nu putea suferi ocara saraciei. Eu va amintesc aceasta pilda, ca sa vedeti ca pacatele noastre se iarta numai daca deschidem ochii asupra starii noastre. Eu insa zic aceasta, nu spre a face pe cineva usuratic la minte, ci mai vartos pentru a feri pe oricine de deznadajduire, caci deznadajduirea este inca si mai rea decat usuratatea mintii. Fiul cel pierdut este icoana pacatosului. Dar ce a grait acest fiu, cand se afla in cea mai mare ticalosie?
„Intoarce-ma-voi la tatal meu”, a zis el (Lc. 15, 18). Tatal nu-1 oprise de a se duce in strainatate, pentru ca el sa invete, din incercare, cat de norocit era fiul care ramasese acasa. Adica adeseori Dumnezeu oranduieste asa, ca noi, cand nu ne folosesc cuvintele, sa ne invatam si sa ne facem mai cu minte printr-o incercare amara. Aceasta a spus-o insusi Dumnezeu iudeilor, prin profetul Ieremia. Cand profetii de mii de ori sfatuisera si indemnasera pe acest popor, iar el nu urma si nu asculta, Dumnezeu le-a trimis certari si profetul le-a zis: „Cerceta-te-va viclenia ta, si rautatea ta te va pedepsi” (Ier. 2, 19). Adica fiindca ei erau atat de nebuni, incat nu ascultau sfatuirile si mustrarile lui Dumnezeu si petreceau in pacatele lor, de aceea El i-a predat nenorocirii, pentru ca sa se certe si iarasi sa se invredniceasca de Dansul.
Deci, in acelasi chip, fiul cel trecut prin o amara incercare,a invatat sa cunoasca cat de rau este a pierde casa parinteasca, drept care el acum s-a intors indarat. Iara tatal n-a pomenit ratacirea lui, ci 1-a primit cu bratele deschise. Pentru ce a facut el aceasta ? Pentru ca el era tata al lui, iara nu judecator. De aceea, el a poruncit sa se faca sarbatoare de bucurie si ospat, si toata casa sa serbeze si sa se veseleasca.
Ce gandesti tu ? Pacatul oare se rasplateste asa? Nu, nu pacatul, ci reintoarcerea; nu calcarea de lege, ci indreptarea.
Iara cand fratele cel mare s-a suparat ele toate acestea, tatal 1-a linistit cu cuvintele: „Tu in toata vremea esti cu mine, acesta insa era pierdut si s-a aflat, era mort si a inviat” (Lc. 15, 31-32).
Cu acestea el vrea sa zica: cand este vorba de a mantui pe un pierdut, nu este locul de a-i face judecata si a porni aspra cercetare asupra lui, ci trebuie cineva sa fie milostiv si sa ierte. Aceasta este ca la doctor. Cand cineva s-a imbolnavit din pricina unei vieti fara randuiala, doctorul nu-i face mustrari in loc de a-i da doctorii, nici nu-1 pedepseste in loc de a-1 tamadui. Cata vreme a fost departat de la noi, gandeste parintele, el a fost lasat foamei, rusinii si celor mai infricosate ticalosii de tot felul. De aceea zice el: „A fost pierdut si s-a aflat, mort si a inviat”. El prin aceasta voieste sa zica celuilalt fiu: „Uita-te nu la cele de fata, ci cumpaneste marimea ticalosiei lui celei de dinainte. Tu ai acum inaintea ta un frate, nu un strain”! El s-a intors la tatal, si acesta nu-si mai poate aminti cele de dinainte, ci isi mai aminteste numai de acele ce il misca la compatimire, la indurare, la pogoramant si crutare. De aceea el si vorbeste numai ele cele ce patimise fiul sau, nu insa si de cele ce facuse el. Nu pomeneste ca acela cheltuise in destrabalari toata averea sa, ci numai ticalosia cea inmiita cu care avusese a se lupta.
Cu aceeasi ravna, ba chiar cu mai mare, pastorul cel bun a cautat oaia cea pierduta, in pilda cea dinainte, fiul cel ratacit s-a intors singur; insa pastorul a alergat dupa oaia cea ratacita, iar cand a aflat-o, a luat-o pe umerii sai si s-a bucurat pentru dansa mai mult decat pentru celelalte, care nici cand nu se pierdusera (Lc. 15, 5). Dar socoteste cum a adus el indarat oaia cea pierduta. El n-a certat-o, nici n-a pedepsit-o, ci a luat-o pe umerii sai si a adus-o el insusi la turma indarat.
Deci, stiind noi ca Dumnezeu pe pacatosii ce se intorc la El nu numai ca nu-i respinge, ci ii primeste tot asa de prietenos ca si pe cei drepti, si nu numai ca nu-i pedepseste, ci El insusi umbla dupa dansii si-i cauta, si aflandu-i se bucura de ei mai mult decat de cei drepti; stiind noi acestea, de suntem pacatosi, sa nu deznadajduim, iara, pe de alta parte, nici de faptele cele bune ale noastre sa nu ne inchipuim nimica.
Sa tremuram pentru noi, ca nu cumva prin bizuinta sa cadem in pacat; iar daca am cazut, sa aducem pocainta. Precum am zis de la inceput, doua lucruri ne arunca in pierzare, adica bizuirea noastra cea falsa, cand ne semetim, si deznadajduirea, cand am cazut. De aceea, Pavel, spre a-i face atenti pe cei ce cred a sta neclintiti, zice: „Celui ce i se pare ca sta neclintit, sa ia aminte sa nu cada”(I Cor. 10, 12). Iara pentru a scula iarasi pe cei cazuti, si spre a destepta in ei o ravna noua mai mare, scrie el catre Corinteni: „Voi plange pe multi [dintre voi], care au pacatuit si nu s-au pocait” (II Cor. 12, 21).
El socoteste prin aceasta ca aceia care nu s-au pocait sunt mult mai de jelit decat cei ce au pacatuit. Iara profetul Ieremia a zis: ,,Au doara cel ce cade nu se scoala; sau cel ce se abate nu se intoarce?” (Ier. 8, 4). La fel ne sfatuieste David, cand zice: „O de I-ati auzi glasul care zice: „Sa nu va invartosati inimile voastre…” (Ps. 104, 8).
Asadar, sa nu deznadajduitii, ci sa avem nadejde tare la Dumnezeu, sa gandim la noianul cel nemasurat al harului Sau si al iubirii de oameni, sa ne scapam de constiinta cea rea si, cu toata ravna si osardia, sa ne sarguim la fapta cea buna, facand pocainta sincera si serioasa; pentru ca noi inca de aici sa lepadam toate pacatele cele savarsite, ca sa ne putem infatisa la scaunul judecatii lui Hristos si sa dobandim imparatia cea cereasca, careia fie ca noi toti sa-i fim partasi prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant se cuvine cinstea si marirea, acum si in vecii vecilor! Amin.

Imi place optimismul din canonul de dinanite de impartasanie- acolo unde ne sunt prezentati cei care au cazut dar prin pocainta au fost iertati-chiar una dintre rugaciuni aminteste ca "nu exista pacat pe care iubirea Ta de oamnei Doamne sa nu-l biruiasca"

Cu durere MARE spun ca....
 

....fratii nostri nu mai sunt interesati de a comunica ceva frumos si ziditor suflteste... ci sunt interesati mai mult de fantastic precum threadul cu OZN uri si multe altele... ceva ziditor? nu se mai gaseste pe acest forum... mai importante sunt alte subiecte... sinoade ecumenice... saptamani ecumenice... cutremure... ocultism... mai mult subiectele cu sectarii... decat subiectele noastre ortodoxe frumoase si teme adevarate de Teologie... si nu numai...
MA DOARE ca acest Thread nu este valorificat.. nu pt ca e deschis de mine, dar pt ca TRIODUL si temele sale contin atat de multe TAINE ascunse de omul obisnuit... am putea invata multe... poate ar trebui sa pun in practica ceea ce am zis... SA MA RETRAG DE PE FORUM!!! Ce e frumos e cu totul ignorat...

Va rog sa ma iertati!

E foarte interesant si potrivit acest thread(chiar printre cele mai actuale).Numai ca nu prea ai ce comenta.Citesti,apreciezi....si inchizi.
Dar sa nu crezi ca nu e folositor,demersul de a ne reaminti de perioada pocaintei.El ramane acolo in suflet

Rabdare, rabdare, rabdare, rabdare, si iara rabdare! :4:

Geo, am recitit tot topicul si pot sa-ti spun, ca este unul dintre cele mai frumoaste si odihnitore topicuri. S-a dat atentie si smereniei, chiar daca pare ca nu. Nu vad motiv sa te retragi, ci sa continui.
Faptul ca s-au dat raspunsuri si pe alte topicuri, poate secundare ca importanta, nu trebuie sa te supere.

Care sunt duminicile Triodului ?
 

1 . Duminica Vameşului ( Luca 18,9-14 ) ; 2 . Duminica Fiului Risipitor( Luca 15,11-32 ); 3 . Duminica înfricoşatei judecăţi ( numită şi Duminica lăsatului sec de carne - Matei 25,31-46 ) ; 4 . Duminica Izgoniri lui Adam din Rai, numită Duminica iertării sau lăsatului sec de brânză ( Matei 6,14-21 ) ; 5. Duminica Ortodoxiei ( Ioan 1,43-51 ) ; 6. Duminica Sfintei Cruci ; 8 . Duminica Sfântului Ioan Scărarul ; 9 . Duminica Sfintei Maria Egipteanca ; 10 . Duminica Floriilor sau a intrării Mântuitorului în Ierusalim.
"Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă , că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu tot totul spurcat. Ci , ca un Îndurat, curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale !".