Pseudosuicidul
 

Ma intereseaza care este pozitia Bisericii fata de falsul suicid.

Stim ca actul suicidar se considera ca atare atunci cand subiectul II POATE EVALUA CONSECINTELE.
Suicidul (de la sui = de sine si cidium = omorator) semnifica „orice caz în care moartea rezultă direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ, FACUT DE VICTIMA INSASI, care STIE că trebuie să producă acest rezultat” (E. Durkheim).

La fel de reale sunt CONDUITELE PSEUDOSUICIDARE [falsele suiciduri] - "decesele survenite în timpul stărilor confuzionale (care sunt accidentale), sinuciderea halucinatorie imperativă din stările crepusculare epileptice si cea din stările dementiale." [Florin Tudose - medic psihiatru, seful sectiei psihiatrie a spitalului Univ.Bucuresti ]. Se pare, deci ca aceste acte sunt savarsite fara discernamant!

aici am avea mare nevoie de un medic ortodox, mai ales pentru a ne explica mai indeaproape manifestarile acestor boli. eu personal nu cred ca un crestin care traieste dupa randuiala Bisericii, si care se inarmeaza cu rugaciunea, poate ajunge la nebunie sau demeneta. nu o spun ca sa ne mandrim, pur si simplu ma cutremur cand vad cum nebunia acestei lumi aduce chiar si nebunia in sensul medical al cuvantului.

uite un articol interesant in care ti se explica pe larg "problematica discernamantului" cu referire la tulburarile psihice pe care le-am mentionat [ vezi ultima parte : "Aspecte specifice ale aprecierii capacitatii de discernamant in raport cu tulburarile psihopatologice" ].

personal consider ca suicidul in lipsa discernamantului nu este suicid. Chiar sublinia un psihiatru ca cel ce "savarseste" pseudosuicidul este victima si nu faptuitor.

aici articolul : http://www.e-scoala.ro/psihologie/pr...amantului.html

Un raspuns la obiect. Mai clar de-atat nici ca se putea.

"eu personal nu cred ca un crestin care traieste dupa randuiala Bisericii, si care se inarmeaza cu rugaciunea, poate ajunge la nebunie sau demeneta"

Nu contest fraza in sine ci faptul ca Biserica ne sfatuieste mai degraba sa ne simtim amenintati de pericole posibile (unul din ele fiind sminteala) decat globale (conspiratia universala contra ortodoxiei). Ma tem ca asistam la o moda opusa, care a mai bantuit de cateva ori (in perioadele cand Bizantul infruntase erezii de exemplu) in care perceptia (bizara dupa mine) este ca ortodoxia ar fi in pericol dar noi ca entitati suntem oarecum la adapost cata vreme executam cutare si cutare, de preferinta cu o credinta mandra de faptul ca e si neintelegatoare (adica nu tocmai aceeasi cu credinta oamenilor simpli). Dar lucrurile nu par sa stea chiar asa daca examinati traditia si faptele sfintilor. Patericul e plin de cazuri de alunecare in ispite crunte si Iuda insusi era in ortodoxia "cea mai cea", caci cati pot spune "Iisus a fost invatatorul meu direct"? Randuiala, rugaciune... bune, frumoase, dar CATEGORIC insuficiente (nu spun eu, spun parintii bisericii aproape in corpore) daca nu produc fructele care se asteapta de la ele: iubire, smerenie, cunostinta, buna judecata. Si uneori nu e cu putinta sa produci aceste fructe daca semenii nu te ajuta iar alteori, din pacate, ispitele il fura deindata ce a fost produs.

Astea fiind spuse, exista forme de nebunie care au componenta mostenita si care duc la sinucidere prin varii mecanisme. Uneori suferinta mentala este atat de apasatoare incat bolnavii isi curma viata ca sa nu se mai chinuie. Alteori e vorba de halucinatii. Alteori de accidente "cvasi-sinucidere" rezultate din faptul ca, pentru a scapa de apasarea bolii, acesti sarmani oameni cad in comportamente cu mare risc (droguri, conduite extreme etc.). Nu toate acestea sunt sinucidere, ci mai degraba "erodare si deznadejde din prea indelungata suferinta". In bolile acestea Iisus insusi ne avertizeaza sa nu judecam usor. "Cine a pacatuit, el sau parintii lui?" e o intrebare retorica la care tot El raspunde: "Nici el nici parintii lui ci ca sa se vada lucrarea lui Dumnezeu". Sau, din pacate, ca sa se vada ca noi nu suntem nici in stare sa intelegem, nici sa lucram, nici sa chemam cu folos pe cine lucreaza. Sunt foarte multe de spus la acest aspect, dar una importanta: si felul cum ne uitam la cineva pe strada poate face o diferenta. As adauga ca nu putem sti nimic decat de la caz la caz. Nu exista la acest capitol doua suferinte asemanatoare chiar daca "instrumentele" chinului seamana.

Tulburarea psihica, urmare a indepartarii de Dumnezeu, se instaleaza mai abitir parca pe zi ce trece.. totusi nu toate bolile psihice sunt urmari ale necredintei.
Sunt pe internet sute de articole cu privire la clasificarea bolilor psihice. Trebuie facuta diferenta intre nevroze si psihoze!!!

Din ce stiu sinuncigasul se poate ingropa cu preot daca se poate dovedi ca nu a fost in deplinatatea facultatilor mintale cand s-a sinucis. Am trecut si eu printr-o situatie asemanatoare: Am fost in coma aproape de moarte, dar cauza comei nu era provocata cu intentia mortii mele.
Biserica considera ca cei morti in batai nu se pot ingropa cu preot. Eu as nuanta, de exemplu daca sunt in legitima aparare si ma bag pentru mama de exemplu atacata de cineva, daca as muri eu nu cred ca am fost un pseudosinucigas.

Ideea e alta: nu cred ca bolnavii psihici se gandesc la suicid, ei au preocuparile lor, bucuriile lor, lumea lor. Cred ca cei care o fac sunt cei bolnavi sufleteste, sunt oameni fara "discernamant" crestinesc, care nu Il vad pe Dumnezeu ca si Salvatorul lor si prefera moartea ca unica solutie (si aici cred ca intervine diavolul care ii impinge spre actul final)

Asta ma intereseaza si pe mine, daca in cazul pseudosiucidului, se pot face pomeni pt cel in cauza, daca poate fi trecut in pomelnic pt pomenirea lui la Sf.Liturghie etc.

Daca esti ucis in incercarea de a salva pe cineva, te jertfesti, in nici un caz nu se poate vorbi de sinucidere.

Nu cred ca descrierea ta inseamna de fapt pseudosuicid. Cred ca e mai mult omor din culpa...

Draga mea, statisticile arata ca peste 90 % din sinucigasi au tulburari psihice, provenite dintr-o cauza sau alta..mai putin conteaza asta in topicul acesta.
In cazul falsului suicid, persoana NU ARE DISCERNAMANT!

In ultima perioada am citit cateva carti scrise de Dr. Dmitri Avdeev despre bolile psihice si el face o distinctie clara intre psihoze,nevroze si posedari demonice. Cand vorbeste despre psihoze se refera la schizofrenie, psihoza maniaco-depresiva, psihozele epileptice si senile. Aceaste boli au fost considerate si de Sfintii Parinti ca fiind boli dezvoltate "din fire". Desi prezinta cazuri de pacienti cu psihoze care dupa ce au participat la Tainele Bisericii au prezentat imbunatatiri ale bolilor respective, el sustine ca in aceste cazuri este nevoie neaparat de tratament medicamentos. Din ce-am citit a prezentat si cazuri de ortodocsi practicanti care s-au confruntat cu nevroze (depresie, anxietate) dar prin colaborarea dintre duhovnic si psihoterapeutul ortodox, uneori chiar si cu tratament medicamentos de scurta durata, s-au facut bine.

nevrozele pot fi vindecate prin rugaciuni, spovedanie etc.; psihozele..poate doar prin minuni.
chiar in seara asta am gasit pe youtube 2 inregistrari facute de o fata diagnosticata cu schizofrenie care m-au impresionat : http://www.youtube.com/watch?v=D_Y3x...ature=channel; http://www.youtube.com/watch?v=1E9H-...eature=channel

"Biserica considera ca cei morti in batai nu se pot ingropa cu preot."

Asta suna ciudat si nu cred ca e canonic. Admitem in schimb ingroparea chiar cu onoruri militare a celor morti in razboi, desi e clar ca la razboi nu slujesc ambele tabere o cauza dreapta si nici macar tabara dreapta nu stim cat de drept a functionat prin fiecare combatant. Daca unul mort ca s-a batut in carciuma sau ca boxer in ring nu poate avea preot, apoi unul mort apasand pe tragaci (eventual cu un nevinovat la capatul prost al pustii) ce sa mai aiba?

E adevarat, dar cand te confrunti cu anxietate severa sau depresie severa pana il pui cat de cat pe picioare pe omul respectiv trebuie sa-l ajuti cumva, fie medicamentos, fie trebuie sa-i faci un fel de psihoterapie care sa-l ajute sa lupte cu ea, desi in cazul depresiei severe cred ca e nevoie neaparat de medicamente cel putin o perioada. Am citit pe ceva topic chiar despre cineva de pe forum care a suferit de depresie si s-a tratat si medicamentos. Psihozele se vindeca cum zici tu, prin minuni. Tratamentul medicamentos te ajuta sa functionezi cat de cat normal, dar cred ca le iei pe viata.

M-am uitat la linkurile pe care le-ai pus. E groaznic sa suferi de asa ceva. Pare o persoana puternica.

ai dreptate..acest subiect merita abordat intr-un topic separat ;) .trist este ca psihiatrii prescriu medicamente puternice, care produc dependenta, chiar si pt depresii usoare.. cunosc n+1 cazuri

Pentru ca nu toti sunt dispusi sa faca psihoterapie si sa indrume omul la un preot (si a doua mi se pare chiar mai delicata decat prima), cand ai zeci de pacienti zilnic, nu ai timp sa stai cu fiecare o ora pentru terapie, care da, ar functiona in anxietate, in depresie, in dependente si altele care nu presupun neaparat un diagnostic psihiatric.
In plus, CAS deconteaza doar o ora de psihoterapie pe luna, daca nu ma insel, asta insemnand ca pacientul / clientul plateste terapia si poate ajunge la sume de ordinul milioanelor (2-4) / luna, pentru 1-3 luni uneori mai mult, in functie de forma de psihoterapie aleasa. Nu ma pot pronunta cu privire la toate psihoterapiile, insa cea cognitiv-comportamentala presupune participare activa a clientului, e indemnat sa faca lucruri care pot fi neplacute, exercitii, expuneri la acele evenimente care ii provoaca teama s.a.m.d. dar... merita si in multe situatii poate inlocui medicatia.
Sunt multe inconveniente, a prescrie/lua medicamente e mult mai simplu, dar un pericol, pe langa dependenta este ca poti ajunge sa ai impresia ca pilula e magica si ca orice tulburare emotionala, orice disconfort este inacceptabil si trebuie 'tratat' in maniera aceasta, cand de fapt unele ar putea fi consecinta modului nostru stramb de a vedea lumea si relatiile dintre oameni, nevrozandu-ne for all the wrong reasons in loc sa gasim calea.

(Ce am scris mai sus se refera la acele anxietati si depresii 'usoare' de care vorbea cineva intr-un post anterior).

Consider ca cei care nu shtiu ce e aia depresie, degeaba vorbesc... Sa am iertare, sunt mari shansele ca sa greshesc, dar din propria experienta...

Toata viata credeam ca voi fi creshtin, shi ca nimic nu imi va clinti credinta din loc(cata mandrie era in sufletul meu atunci), dar iata ca lunile de depresie shi-au facut efectul, shi ratiunea mea respingea credinta... Sufletul meu mai era creshtin, ma tineam de normele crestine, dar mintea mea parca ridea in hohote de aceasta credinta ...

Acum pot sa spun ca ii inteleg pe cei care recurg la suicid... Pe cand multi ii judeca, eu ii inteleg de minune...
Atunci cand vezi lumea in negru, vrei doar sa scapi de durere, shi nimeni nu da doi bani pe ce cred altii...

imi pare rau ca e trebuit sa treci printr-un astfel de episod depresiv.. eu il numesc "deznadejde". daca te judeca cineva, e treaba lui.. tu iti vezi in continuare de viata ta. spovedania si rugaciunea te vor scoate din "negura" fara doar si poate ! Nevroticii, de regula au critica bolii si constientizeaza decaderea, fiind capabili sa ceara ajutor; ei nu pierd contactul cu realitatea, oricat de severa ar fi depresia. Deznadejdea se resimte la nivelul fiecarui om, dar cu intensitate diferita.. trist este in cazurile extreme, cand persoana pierde sensul vietii, alegand moartea! tratamentul il stim cu totii. Doamne ajuta!

in ceea ce priveste psihoticul,acesta isi creaza (sau ii este creata, inca nu m-am lamurit, desi optez pt a doua varianta) propria "realitate", nefiind capabil sa se regaseasca in cea exterioara, a noastra.. de aici si incapacitatea de a mentine un contact cu realitatea exterioara. [cazul fetei de pe youtube - vezi link-urile de mai sus - este unul fericit, de regula psihoticul se considera perfect sanatos, si chiar este ..in propria sa lume doar! ex. http://www.youtube.com/watch?v=kvdw4b7tC-8 ] In articolul postat de mine mai sus se poate intelege clar de ce psihoticii nu pot fi trasi la raspundere pentru faptele lor.