De ce trebuie sa ierte omul?
 

De ce trebuie sa ierte omul?


De foarte multe ori apar in viata noastra aceste "de ce-uri". Imi amintesc de cuvintele cuiva, de mai demult: "Veti vedea cat de greu este in viata, sa-ti dai seama unde ai gresit?" Si totusi, celui care se ghideaza dupa legile divine nu-i este deloc greu sa inteleaga "de ce?"

De obicei, nu am facut ceva fara sa inteleg de ce fac acel lucru. Este important sa stii ce faci si de ce faci totul, de ce si pentru ce traiesti, de ce si pentru ce lupti.

Si totusi, de ce trebuie omul sa ierte? Poate foarte bine sa nu ierte, nu este obligatoriu nici sa ierti, nici sa incerci sa devii mai bun, sa-ti depasesti conditia, sa devii un supraom in sensul vietii sfintilor martiri. De ce oare tine Dumnezeu atat de mult la iertare? In primul rand, pentru ca El este atat de a toate iertator incat un servitor al Sau care nu poate in sufletul sau sa ierte, este nedemn de Dumnezeu, de iertarea Sa. Mai apoi, ma gandesc mereu la cuvintele unui bun amic (pagan, culmea!) care imi spunea: "Pentru mine, cel mai important lucru in viata este dragostea Lui Dumnezeu. Daca am dragostea Lui, le am pe toate". Cred ca este ceva dincolo de conditia umana efemera sa gandesti astfel.

Cred ca fiinta umana trebuie sa ierte, sa devina fiinta iertatoare pana si a celor mai grave greseli ale aproapelui pentru ca daca nu ar ierta, s-ar face dusman al Lui Dumnezeu, L-ar ofensa in mod direct. Pe de alta parte, aceasta neiertare produce o intrerupere in continuitatea si unitatea creatiei divine, un fel de scurt circuit energetic. Este incredibil ce sentiment monstruos este ura in sufletul unui om. Acest sentiment poate sa aiba intensitatea unei arme de distrugere. In primul rand, de autodistrugere pentru ca pentru cineva care nu este obisnuit cu acest sentiment, el este ceva nou, inedit, ceva care este total strain de sufletul sau. Ori in momentul in care simti asa ceva, este groaznic, simti cum efectiv acest sentiment te imbolnaveste, iti cuprinde tot sufletul si cel mai grav: simti cum devii din ce in ce mai vulnerabil atacurilor malefice. Este ingrozitor sa urasti, nimic nu poate fi mai teribil. O incarcare energetica atat de negativa incat simti ca poti sa explodezi.

Asadar, ura fata de aproapele nostru este o intrerupere a relatiei noastre cu Dumnezeu. Ura in sine este un pacat groaznic. Mai apoi, imi aduc aminte mereu de cartea Kathrinei Baxter "O revelatie divina despre iad", vorbind acolo de o femeie care se afla in iad cu toate ca toata viata ei fusese o crestina desavarsita, care ducea o viata lipsita de pacat, evlavioasa. Si totusi, ea se afla in iad pentru un singur pacat: acela ca efectiv nu putuse sa-si ierte sotul atunci cand aflase ca acesta o inselase cu o alta femeie. Cu toate ca acesta isi ceruse iertarein fata ei, ea nu a putut niciodata sa-l ierte, fapt care i-a adus pierderea sufletului ei. Groaznic!

Mai cred ca intelepciunea divina este covarsitoare, in comparatie cu cea profana. De foarte multe ori, Dumnezeu este, de fapt, un pedagog in relatie cu servitorii sai. Si aici iarasi apare un de ce: de ce ii lasa Dumnezeu sa cada in pacat pe cei care totusi, sunt robii Sai? Cred ca este mare lucru ca Dumnzeu nici macar sa nu te duca in ispita darmite sa te mai si lase. Cred ca din cauza unui orgoliu nemasurat. Dar iertand, poate ca obtinem astfel si iertarea Lui Dumnezeu fata de noi. Si ce lucru poate sa fie mai important pe lume decat sa obtii iertarea si dragostea Lui Dumnezeu?

Doamne ajuta si "La Multi Ani!"

Cred ca este bine sa ierti intr-adevar, insa eu de exemplu am o filosofie personala...iert sau pot ierta ( numai daca vreau) dar nu cred ca daca eu decid ca in momentul in care cineva mi-a gresit si decid ca nu mai vreau sa il/o mai prind in viata mea...imi poate spune cineva ca gresesc sau ca ar fi crestinesc sa pastrez vreo relatie cu persoana/ele respective :4:.

De regula nu mi-a gresit nimeni prea mult, insa in momentul in care cineva m-a calcat pe coada a cam si disparut din viata mea, dar asta nu inseamna ca nu l-am iertat...insa de ce sa tot fiu nevoita sa interactionez cu o persoana despre care am un indiciu care imi spune ca va tot gresi?

Cel mai elocvent s-a exprimat Moshe( EvreulCel Ales) sind a spus ca evreii Iarta dar NU uita!
Asta mi se pare cel mai corect.
Noi sa fim impacati , insa sa nu uitam ce am patit si am suferit din partea altora...altfel suntem inconstienti si prosti care nu invata nimic din exemplele de viata date de Dumnezeu!

La mine problema nu mi se pare ca e cu oamenii care imi "gresesc" si uneori cand citesc o rugaciune pentru dusmani, nu simt ca as avea eu personal vreun dusman. Ce ma roade pe mine in interior este faptul ca uneori ma simt ca si cum as fi eu dusmanul cuiva, si ca ar trebui sa ma rog "fa'le Doamne bine oamenilor alora pe care'i urasc eu" (un soi de invidie si feelingul foarte neplacut ca parca nu avem loc in aceeasi lume), si daca cineva ma uraste pe mine, probabil c-oi fi gresit eu ceva.

Imi este greu sa trec peste propriul meu ego ranit uneori, si asta am impresia nu ca imi creeaza dusmani, ci ca ma transforma pe mine in dusmanul altcuiva ;( E un sentiment foarte neplacut.

Ce te faci cand trebuie sa interactionezi cu cineva care iti tot greseste?
Eu incerc sa iert in avans..:))). Cand stiu ca vor aparea situatii critice, discutii, jigniri.. ma pregatesc psihic si incerc sa iert inainte ca celalalt sa deschida gura. Uneori functioneaza.

eu cred ca fara iertare nu exista mantuire. Si eu ma supar cateodata, dar nu port pica. De obicei iert repede.

Pai tocmai ca nu faceam referire la familie, pentru ca practic oameni suntem si gresim cu totii mai devreme sau mai tarziu si dupa ne dorim sa fim iertati...dar vorbeam despre persoanele cu care se intampla sa interactionam in viata, sau in anumite perioade ale ei, si atunci chiar nu cred ca exista vreo regula care sa spuna ca trebuie sa ierti si sa te tot revezi cu "obiectul" disensiunii :3:

In afara familiei insa, daca cineva ma calca pe coada, hai nu intotdeauna de prima data...dar totusi cand consider eu ca nu m-am facut destul de bine inteleasa...devin foarte transanta, zic ce am de zis daca e cazul, iar daca se intampla sa consider ca nici macar nu e cazul...pun capat " relatiei" discret dar definitiv :3:

De acord, si eu iert...mie imi sunt dragi oamenii, dar daca cineva prefera sa fie acid, rautacios sau mai stiu eu cum altfel decat trebuie, si i se mai si atrage atentia dar nu vrea sa faca nimic pentru a se corecta, macar vis a vis de ceilalti ...atunci " La revedere si un praz verde!"

Eu ma refer mai mult la atitudine si la respectul fata de cei din jur, si in aceste cazuri eu nu suport nici macar sa aud vreun cuvant care imi displace si ma exprim imediat...deci nu trebuie sa imi greseasca mie cineva expres. De asemenea nu pot sa tac cand aud ca cineva din jurul meu este atacat sau ironizat si ma transform imediat in avocatul apararii...pentru ca nu suport persoanele care isi construiesc imaginea pe spinarea celui mai slab sau care nu are puterea sa replice.

Da, fiecare cum gandeste.

Totusi, eu cred ca daca omul tine minte raul atunci inseamna ca nu a iertat. Daca ierti si nu uiti (ca daca greseste iarasi atunci iti vine in minte tot raul pe care ti l-a facut, asta e un proces psihic normal) in general, in legatura cu acea situatie atunci inseamna ca nu ai iertat.

Fariseii gandeau astfel pentru ca erau rai. Ca dovada de viclenia lor, ei l-au omorat pe Iisus.
De aceea daca gandesti ca un fariseu atunci inseamna ca nu mai esti crestin adevarat. Dumnezeu cunoaste inima fiecaruia. Totusi, vazandu-i pe altii cat de rai la suflet sunt si efectiv nu cunosc iertarea si cei care obisnuiesc sa ierte, sa nu tina minte raul, parca se smintesc si ei.

Sper exemplu, eu niciodata nu am tinut pica cuiva si nici nu cred sa fi urat pe cineva, totusi, vazand pe altul cat de imposibil ii este sa ierte atunci ma intreb: oare nu sunt eu prea naiva. De fapt, e bine sa ierti imediat dar sa faci si pe suparatul putintel asta ca invatatura de minte pentru ca celalalt sa vada ca ti-a facut foarte mult rau. Dar daca tot suparat ramai, atunci inseamna ca ceva nu e ok cu sufletul tau, inseamna ca sufletul sufera de bolile de care poate suferi un suflet ca rautatea, ura, invidia, etc., etc. si asta nu e bine.

Ii multumesc Lui Dumnezeu ca m-a facut sa intalnesc oameni cu suflete de copii. Ma mir foarte mult cand ii vad pe unii cum se otravesc in fiecare zi cu ura si ii improasca si pe altii. Cand ii vad cum se comporta, incep sa cred ca eu sunt de vina, ca efectiv sunt prea naiva, ca eu cred ca toate lumea poate sa ierte instant, ca nimeni nu tine minte raul. Poate pentru ca eu am avut astfel de exemple in viata: sa-l jignesti pe un om si sa nu fie a doua zi suparat pe tine, e ceva rar intalnit. Acum ma bucur ca pot sa pretuiesc cu adevarat un astfel de om care nu tine minte raul (asta dupa ce i-am vazut pe unii, inaintati duhovniceste cum se cred, ca efectiv sunt inferiori sufleteste unei astfel de fiinte simple dar care nu tine minte raul). Pana acum, nu as fi apreciat atat de mult acest lucru.

Cu atat mai mult, sper ca Dumnezeu sa-i mantuiasca pe cei cu astfel de suflete de copii caci unii, poate ca din prea mult ego si invatatura fariseica complicata, nu ating acel nivel cel mai simplu si elementar - intocmai ca un copil nevinovat.

Astfel de exemple am avut eu care m-au si educat asa cum trebuia si m-au facut cel mai mult sa-mi pastrez sanatatea sufleteasca, acel sa nu tin minte raul, sa nu pot pica.

Dar va spun sincer: cu cat te invarti mai mult intr-un mediu academic cu mari si vestiti invatati cu atat iti dai seama de un lucru: poate ca din prea multa stiinta teologica acesti oameni au uitat un lucru simplu: sa fie copii la suflet, la rautate. Un sistem care daca nu esti atent te face sa devii exact ca cei pe care ei ii condamna atata: fariseu.

Nu ai cum sa stii INCA. Din felul in care scrii banuiesc ca esti inca foarte tinara. Asteapta sa vezi cum te vei comporta cind se vor pravali tot felul de mizerii majore din partea altora, mai ales a celor pe care-i credeai apropiati!
Fii sigura ca de asta nu scapi.

Pai fiecare cum gandeste, si probabil ca bine gandesc si procedeaza si cei care stiu sa procedeze in asa fel incat cei care gresesc sa isi dea seama de acest lucru. :3:

Daca cineva greseste, trebuie sa simta ca a gresit si sa isi ceara scuze...altfel inseamna ca este incurajat, si cel care iarta nu prea stie de fapt nici cum sa indrepte pe cel de alaturi...asta e parerea mea.

Eu nu analizez prea mult lucrurile, in momentul in care ceva ma deranjeaza...ma exprim in asa fel incat persoana vizata sa se sesizeze, dar nu exista iertare fara a-mi exprima parerea despre ce ma deranjeaza si foarte explicit ca a 2 a oara se schimba foaia!:16:

Daca eu nu sunt obisnuita cu persoane care se exprima intr-o maniera deranjanta, care sunt incisive, rautacioase, criticiste, ironice sau incorecte, atunci cand se intampla sa interactionez cu ele...fac in asa fel incat sa constientizeze ca sunt cam pe aratura si ar cam fi timpul sa se corecteze. :3:

Omul trebuie sa ierte pt a putea fi iertat
 

explicatia o gasesti in <RUGACUNEA TATAL NOSTRU>

A ierta, inseamna a iubii
Domnul ne-a iubit ,s-a intrupat,s-a dedicat,s-a jertfit...ne-a iertat,s-a inaltat si de-acolo ne vegeaza cu iubire si ne calauzeste spre a noastra mantuire.
Noi s-avem imn de iubire,
glas de iertare,
inima de-npacare si fapta de-naltare catre cele DREPTE.
Mandria,orgoliu,ura... sunt monstrii invizibili ai sufletului,cel distrug secunda cu secunda...

da, dar asta in caz ca tu esti tot timpul obiectiva si analizezi perfect corect lucrurile mereu. dar se intampla uneori sa te simti lezat si din orgoliul tau si sa vrei sa corectezi pe celalalt, crezand ca el a gresit. de aia-i bine sa ierti, ca nimeni nu-i perfect si asa cum tu poate vezi ca celalalt a gresit, si celalalt poate vedea la fel ca tu ai gresit cu ceva si se duce mai departe o cearta care nu ar trebui decat discutata amiabil si cu ingaduinta si iertare, unde-i cazul.

Hmmm, si cand cel caruia ii spun verde in fata ce am de zis si de obiectat ( dupa cateva atentionari diplomate in prealabil) nu are ce sa imi reproseze mie...dar isi si cere iertare, se simte prost si nu mai repeta ceea ce i-am reprosat, e lipsa de obiectivitate?:16:

A gresii...
 

A gresii este Omeneste, a ierta este Dumnezeieste...

nu mai stiu cine a spus-o ,dar a zis-o destul de clar si convingator...

Amin!

Andreicozia are dreptate cand spune sa iertam,dar sa nu uitam,in sensul ca a iubi crestineste nu inseamna neaparat sa te faci presul de sters pe jos al unora si altora,alegand sa te distrugi pe tine.Ierti,dar daca acel om persevereaza in greseala este mai intelept sa te distantezi.
Dar,mai apare si intelesul celalalt al acestor spuse si anume acea iertare falsa,acea greseala care se iarta in aparenta, nu se uita si se plateste cu prima ocazie.Acela este adevaratul fariseism.

deznadejdea
 

IERTAREA vine dupa CAINTA.
Cand cel care a gresit se pocaieste,cand are constiinta gresile lui,sufera !
Durerea aceasta poate duce la deznadejde,atunci "aproapele" daruieste IUBIREA IERTATOARE !

Nu poti ierta orice si oricum.In toate trebuie discernamant.Ierti un hot la infinit,nu-l ajuti.Avam tendinta sa ducem totul la extrema.Iarta intru Domnul,adica pe cel ce a gresit nu pe cel ce traieste in gresala.Miluieste(sa-ti fie mila) pe cersetorul neputincios(bolnav,invalid...)nu betivul,lenesul si drogatul caci nu faci altceva decat sa inmultesti focul asupra lui.Cat despre de ce permite Domnul sa gresim...pentru ca suntem liberi si mai suntem nestiutori,si ne mai dam seama de cat ne iubeste-caci ne iarta.Este bine ca te preocupi si-ti pui astfel de intrebari,cu timpul vei gasi raspunsuri frumoase.Doamne ajuta!

Multe se vor schimba in bine, daca vom tine seama de acest aspect: sunt iertat, daca iert. Sigur, nu poti ierta daca nu iubesti.

De ce trebuie sa ierte omul? Pentru ca nu a fost creat sa se bucure singur de viata dumnezeiasca. A fost creat sa se impartaseasca impreuna cu ceilalti semeni de Dumnezeu. Cine crede ca se poate ajunge in rai cu o inima care nu bate si pentru altii, se inseala amarnic.

Cand vine vorba de iertare, de multe ori spunem aceasta fapta trebuie iertata, aceasta fapta nu. Oare daca ar judeca si Dumnezeu astfel, nu am ramane lipsiti de iertarea Sa? Eu zic sa-L iubim cu adevarat pe El si vom primi putere sa iertam lucruri care ni se pareau nebunesti, adica nici cand a fi iertate.

De ce trebuie sa iertam? Daca nu am ajuns la acea masura a iubirii prin care putem "ierta tuturor, toate", sa intelegem din alt unghi necesitatea acordarii iertarii.

In primul rand, atunci cand iertam, nu facem o favoare altcuiva, ci propriilor persoane. Iertarea inseamna a nu tine minte raul. Altfel spus, eliberarea de rau, de toate acele ganduri si gesturi rele pe care le avem fata de o persoana care ne-a ranit.

Deci, daca nu iertam, nu putem avea liniste launtrica. Fara liniste launtrica, nici rugaciune curata catre Dumnezeu nu putem inalta.

Sunt de acord, altfel se poate considera ca e doar fariseism si in sensul in care cel care iarta se gandeste la sufletul lui mantuit pentru ca se poate considera un martir...singur, deci practic un gen se superficialitate si egoism ascuns, cand de fapt el nu are curajul sa isi exprime dezaprobarea legata de ceva ce nu este compatibil cu educatia/caracterul sau.

Eu nici nu ma chinui sa iert prea mult, cum vad ceva ce nu imi convine, ma deranjeaza, taxez imediat...cu diplomatie in prima faza,e adevarat, dar nu se pune problema sa fac un exercitiu de autoflagelare inutila.

Cred ca de noi depinde evolutia lucrurilor, relatia cu cei cu apropiati si oamenii de care ne inconjuram...si nu vad deloc sensul relationarii cu persoane care (ne) gresesc, fara a ne exprima opinia legata de orice ne deranjeaza, practic asa vezi clar daca se merita sa mai continui o relatie sau nu, in caz contrar e ceva fara sens si deloc constructiv...:7:

Cum adica a nu tine minte raul, cand omul are memorie si tine minte orice ( daca e in deplinatatea facultatilor mintale, evident)?

De fapt e o incercare de a trece peste ceva ce te-a durut, marcat, socat, dezamagit...atat!!! E foarte adevarata sintagma" Ierti, dar nu uiti" in sensul ca adevarata realitate e faptul ca incerci sa iti suprimi resentimentele...dar de uitat nu ai cum sa uiti aproape nimic din ce ti se intampla in viata.

Iertam, dar care e atitudinea in perspectiva fata de greseala/pacat, coabitam cu el intr-un exercitiu de mantuire egoist...sau incercam sa facem ceva pentru a ne mentine pozitia in fata lui??:7:

Iertam pentru a putea dobandi iubirea !
 

Aproape toti suntem in inselare. Diavolul este un expert in a ne insela, tot crescand in experienta "de cand lumea".

Toti avem oameni pe care nu ii iubim, dar luand in parte pe fiecare, suntem facuti sa credem ca nu este adevarat.
Toti avem oameni pe care ii ocolim, insa nu putem recunoaste ca avem ceva cu ei, in inima sau mintea noastra.
Toti avem oameni care ne indispus, cu sau fara motiv, si langa care nu vedem in noi cauza propriei indispozitii.

Preferam sa spunem: "Nu am nimic cu Ionescu, nici cu Popescu, insa nu imi place sa ii vad sau sa stau pe langa ei."
In loc sa spunem: "Am un duh de neiubire si manie fata de acestia si, oricat as incerca, tot nu-mi trece. Nu stiu ce sa mai fac."

Precum zicea Vadim intr'o emisiune, despre unguri: "Nu am nimic cu ei, dar nu pot sa'i inghit."

De nu vom ierta tuturor toate, nu se va afla iubire intru noi la Judecata.
Iar in lipsa acestei iubiri, nimeni dintre noi nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu, unde totul este iubire.

.
Citeam aseara capitolul 6 din Epistola catre Galateni: "Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos."

Iert, dar nu uit = iubire schioapa
 

Doamne-ajuta!

Iubire fara iertare nu se poate. Iertarea este masura iubirii. Iertarea deplina presupune coplesirea cu iubire a amintirii raului.

Spunea parintele Teofil Paraianu - Dumnezeu sa-l odihneasca intre cei drepti - ca isi aduce aminte de duhovnicul sau, parintele Serafim Popescu, ca de un om care ajunsese sa nu mai reuseasca sa recunoasca rautatea. Adica, era asemeni copiilor. Unui copil, daca Doamne fereste, cineva ii face un rau oarecare, il blocheaza pentru ca nu intelege ca este vorba de rautate. Nu o recunoaste, si ca urmare nu intelege. Si de aceea, priveste mirat si, pur si simplu nu pricepe nimic. Constata, dar nu poate asocia ce i s-a intamplat cu nimic pentru ca nu cunoaste raul.

Daca noi am fi buni crestini si am ajunge la acea stare in care sa ne iubim aproapele (inclusiv, si mai ales, dusmanii), aceasta ar presupune sa sa se reverse din noi atat de multa dragoste incat raul pe care il observam sa fie neglijabil in raport cu starea de iubire. Altfel, daca raul reinfiripa in firea omului ceva mai sus decat compasiunea, atunci prin aceasta spartura vor navali in inima curata toate celelalte rele. Cel mai tragic model pentru aceasta nenorocire care se intampla dintotdeauna sunt chiar copiii in drumul lor catre varsta majoratului.

Sigur ca, oricat ai vrea, atata vreme cat nu esti un crestin imbunatatit sau un amnezic, nu ai cum sa uiti. Nu poti uita la comanda. Dar, daca ar fi sa ne straduim si am ajunge la acea stare de iubire fata de aproape spre care ne invita Mantuitorul, atunci iubirea ar coplesi imaginea raului si nu l-am mai resimti ca pe un resentiment ci doar ca pe o amintire oarecare dintr-un lung sir de evenimente consumate si clasate.

A iubi, dar a nu uita presupune o intretinere a raului, o cultivare a lui. Este ceva strain esentei crestine si rezultatele acestei griji pentru pastrarea greselilor in memorie poate parea avantajoasa, sub aspectul unei experiente preventive, dar de fapt, este in mult mai mare masura periculoasa pentru ca prezerveaza raul in noi si ne scade duhovniceste. De aceea, preocuparea noastra nu trebuie sa fie orintata spre grija de a nu uita raul pentru a fi prevazatori ci spre cultivarea iubirii pentru a ne ragasi in Hristos.

Doamne-ajuta!

Banuiesc ca fiind un crestin bun, nici nu agreezi vocabularul vulgar atunci cand te lovesti de el, sau rautatea...si in aceste cazuri ce faci, stai si asculti si abia astepti revederea unei astfel de persoane sau spui clar persoanei ca iti displace acest lucru si ai prefera sa nu se mai repete asa ceva in prezenta ta?

Eu de exemplu chiar consider ca cineva greseste chiar si vorbind in prezenta mea altfel decat ar denota buna crestere/bun simt, si chit ca nu mi s-ar adresa mie...eu spun clar ce am de spus si ma astept sa inceteze!!!:16:

Gresesc sau nu?

As mai avea o intrebare, aveti copii..cum ii educati si cum sunt invatati sa priveasca viata, primind lovituri in cap de la colegi sau facandu-i sa inteleaga ca au gresit persoana?:7:

Eu vad lucrurile asa:
1. da, trebuie sa iertam persoana, dar:
- cu discernamant: adica una este daca cineva ne-a grasit din itamplare, sau fara sa vrea, si alta este daca a facut-o in mod voit.
- iertarea nu depinde numai de noi, nu este un act unilateral: persoana care a gresit trebuie sa participe si ea la acest procesa. Degeaba am iertat eu, daca ea este departe sufleteste, rea, si chiar greseste mai departe.
Cui si cum foloseste in acest caz iertarea.
- iertarea trebuie sa fie facuta si cu Dumnezeu. Gresim si in fata lui Dumnezeu si a omului, la amandoi trebuie sa cerem iertare. ori noi ne ducem la Dumnezeu (la spovedit, sau rugaciune pentru aproape), dar nu ne ducem la om sa-i cerem iertare si sa corectam raul facut. E normal?

2. Iertam persoana, dar fapta nu o putem uita, raul ramane facut de cele mai multe ori, in suflet si fizic. Ce fac oamenii care au fost furati, inselati, tradati de sot/sotie, iubit/iubita, rude, prieteni? Ce fac cei care au ramas cu sechele corporale dupa accident de masina, injunghiere, lovire, bataie, greseala medicala, viol etc. Aceia au cicatrice fie pe suflet, fie pe corp si de obicei cand ai pe corp, ai si in suflet. Sau raman fara masina, casa, fara bani, sot, sotie, etc.
Spuneti voi cum poti sa uiti? Ah, da la unele se mai vindeca rana in timp si nu te mai gandesti.

3. Cum faci cand se repeta fapta si persoana. Pe de o parte zice sa ierti de 70 ori cate 7, adica la infinit. Dar cu persoana care greseste ce se intampla? Ea ce are de facut? De gresit tot de atatea ori? sau unde este limita. Asta nu mai scrie...?!

Gura pacatosului, adevar graieste!
 

Doamne-ajuta!

Eu fac foarte multe greseli. Dovada cea mai buna sunt chiar postarile mele (multumesc frate Windorin pentru atentionarea de pe alt thread). Dar, faptul ca una gandesc si nu tot aceeasi o si fac este rezultatul nevredniciei mele. Nu o sa ma apuc sa fac apologia raului pentru ca il am prezent in mine, dar nici nu o sa tac atunci cand trebuie sa marturisec binele, doar pentru ca eu inca nu sunt asa cum as vrea sa fiu. Sunt 4 pasi din care eu nu am facut decat o catime: afli, intelegi, faci si simti.

In privinta mea, am mai spus: ma regasesc in toti cei care gresesc si la ei tin in mod deosebit. Exemplu: tin mai mult la cei cu care am avut schimburi de replici in contradictoriu decat la cei la care ma uit ca la modele. Dar, si cu aceasta ocazie imi cer iertare, nu cred ca am folosit cea mai buna cale. Am fost cum iti place si fratiei tale sa spui ca esti - taios - cu cei care loveau in cele la care tin si nu mi-am propus decat sa opresc ceva care imi parea gresit, fara a lua in calcul si consecintele interventiilor mele. Ori, o astfel de atitudine - cu amaraciune o spun - este chiar conforma cu titlul pe care, parca chiar mie mi l-am dat: O IUBIRE SCHIOAPA!

Insa, nu despre persoana mea sau despre fratia ta este vorba aici, ci despre o idee pe care o dezbatem. Daca poti sa uiti raul si uratul.

Nu poti sa le uiti imediat, dar daca scopul nostru este sa ne unim cu Hristos, prin Hristos, catre Hristos, atunci nu trebuie sa ne preocupe tinerea in memorie a raului si uratului ci coplesirea lor cu bine si frumos. Asta se face cu rabdare si tenacitate, cu dedicare si disponibilitate, cu sinceritate si, in primul rand cu asezarea voii Lui in fata voii noastre. Si atunci, tot ceea ce noua ne pare imposibil, Dumnezeu ne va arata ca este posibil. Dar, trebuie ca, macar sa vrem si sa nu deznadajduim.

Inca o data, iertare tuturor celor care le-am fost motiv de inversunare si nu de iubire.

Doamne-ajuta!

Fiecare da socoteala pentru el si este judecat prin ale lui
 

Am doi copii. Unul a fost cuminte si acum e mult prea agitat, celalalt (cealalta) a fost peste masura de agitata si acum e cuminte. La amandoi le-am spus aceleasi lucruri pe care le-am invatat prima oara de la Maica Tereza:

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti...
Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...
Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...
Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi...
Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...
Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...
Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...
N-a fost niciodata între tine şi ei.

Intotdeauna au auzit, au inteles, dar nu intotdeauna au si facut si simtit. Insa am nadejde ca semintele au cazut pe pamant bun.

Doamne-ajuta!

Multumesc celor care ati raspuns acestui topic.

Laurschepsis, imi place cum gandesti.

Andrei, te rog sa ma crezi, deja aceste mizerii din partea celor care-i credeam apropiati au inceput pravala. Si nu ma deranjeaza cele din partea unor dusmani declarati caci macar stiu la ce sa ma astept din partea unor dusmani cat din partea unui slujitor al Domnului in care am facut greseala sa am incredere. Una din cele mai mari greseli din viata mea - increderea in acest om care nu a ezitat nici nu ezita in continuare sa continue sa ma defaimeze.

DAR sa iertam, cum adineaori spuneam! Nu ma intereseaza atat de mult ca as jigni un om insa nu vreau nicidecum chiar neintentionat sa-L jignesc pe Iisus!

Ma intelegi?

seara buna!

Ca sa nu spun balarii, dau un link interesant despre iertare, ce este si ce nu este ea - http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/9

cred ca iertarea merge doar mana in mana cu rugaciunea.
fara rugaciune e doar o practica yoga..un yoghin pe care il cunosc, in momente de tensiune umple pagini de caiet cu autosugestii de genul : "vreau sa iert", "trebuie sa ma iert", "trebuie sa iert".... :) cred ca este in stadiul de initiere :))

Pentru ca Dumnezeu ne-a iertat mai intai pe noi avem datoria de a ierta si noi pe cei care ne-au gresit. Eu greu cateodata, ma vad pe mine cum sunt de multe ori, insa pilda cu cei doi datornici ma pune pe ganduri. Stiti ilustratia spusa de Mantuitorul despre unul care avea o datorie imensa la stapanul sau, insa acesta l-a iertat pentru ca i-a fost mila de el, insa cel scutit de plata datoriei, cum a scapat s-a dus si a pus mana in gat unuia care ii datora o suma de nimic. Cand a auzit stapanul sau asa ceva a cerut sa fie adus inapoi si condamnat. Acest om nu a inteles si nu a putut sa ierte putin chiar daca stapanul sau ii iertase mult. Asa facem si noi de multe ori, uitam ca Dumnezeu ne-a iertat mult si ne suparam pe cate un semen de al nostru care a gresit intr-o privinta si nu suntem dispusi sa iertam atat de repede.

Incercand sa-mi amintesc de aceasta pilda foarte profunda am gasit acest link interesant despre iertare:

http://oradereligie.wordpress.com/2008/08/

In acesta privinta ne lamureste Sfantul Eferem Sirul. El ne spune ca uitarea raului este sarbatoare pentru Dumnezeu.

Insusi Dumnezeu este cel care vine in noi si iarta prin noi !

Fara o atingere catusi de mica a Duhului Sfant, omul nu ar putea ierta nici un rau facut lui de un alt om.
Fara rugaciune si fara dobandirea harului Duhului Sfant, omul nu poate ierta, nici rabda, nici iubi cu adevarat !

Harul din noi este cel ce ne intareste si ne da putere. Sa'l dobandim si sa'l pastram !

Ba scrie dar inca nu ai gasit.

"De ce trebuie să ierte omul???"

"Să iubim pentru a fi iubiţi şi să iertăm pentru a fi iertaţi"(Sevastie Baştovoi)

Omul trebuie sa ierte ca sa fie iertat de Dumnezeu. Masura cu care noi iertam este aceeasi cu care vom fi iertati..."...si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri...!"(Rugaciunea Domneasca) Si apoi mai trebuie sa iertam pentru ca avem porunca de la Dumnezeu sa ne iubim unii pe altii desi poate de multe ori uitam...