Incep sa-i inteleg pe pustnici...
 

...sa inteleg de ce doresc sa se retraga de lume si sa se roage singuri, numai ei cu Dumnezeu.
Asa imi doresc si eu acum.
As vrea sa raman cu Dumnezeu, dar undeva fara preoti, fara oameni, fara biserica...
Sa tot imi calce toti sufletul in picioare, sa n-am pic de liniste, sa vin pe un forum crestin si sa mi se spuna "da cum indraznesti..." ca celui mai mizerabil om, cand Iisus ne-a aratat si invatat altfel.
Sa fiu invatata ca monahii trebuie sa alunge diavolul din oamenii ce vin la ei necajiti cu batul, etc.
Imi pare rau, este acusi Craciunul si eu sunt indoliata si necajita si nici nu-l simt si bat la biserica si la preot la usi inchise cu mandrie.

As vrea sa pot sa fac o pauza de biserica, de credinta, sa ma limpezesc . Dar cum? Se poate oare? Un fel de concediu medical.

Sunt sigur ca daca postai cateva randuri care ar fi fost posibila sursa de zazanie, aveai pana acum 20 de reply-uri.

Ca ateu, nu te pot sfatui referitor la preoti. Nu am avut incredere in ei niciodata, pentru ca nu am incredere in ceea ce reprezinta.

Ce functioneaza in cazul meu cand ma simt cum presupun ca te simti tu acum, sunt prietenii. Aia buni, pe care ii numeri pe degetele de la o mana. Oamenii care iti sunt atat de apropiati, incat de multe ori nici nu e nevoie sa va vorbiti.

Inconjoara-te de asemenea oameni cateva zile si o sa iti fie mai bine. De asemenea, daca ai carti care ti-au placut mult la prima lectura, acorda-le un pic de timp. De fiecare data cand fac asta, gasesc un sentiment placut de familiaritate, de parca am regasit un prieten cu care nu m-am mai vazut de ceva vreme.

Sarbatori fericite!

P.S. Si nu te supara pe cuvintele pe care oamenii ti le arunca pe forum. Nu are sens.

De forum, Sophia. De ce le amesteci pe toate in aceeasi oala? Cum m-as supara pe niste text scris si-as zice ca vreau o pauza de oameni, nu e acelasi lucru?

Si cum iti imaginezi tu raiul Sophia, daca-i intelegi pe pustnici?
Ca se zice ca fiecare ne pregatim inca de pe aici, unii raiul, altii iadul.

Tu cum ai vrea sa fie raiul tau?

Deci pana la urma nu te-ai spovedit?...
Uite, hai sa-ti spun ce-am patit eu cand i-am spus duhovnicului meu ca-mi vine sa ma duc in pustiu, ca acolo sigur n-a sa ma fac pacate. Stii ce mi-a spus? Ca acolo este chiar mai mare "densitate" de ispite...

Sophia sa nu-ti doresti sa fii in pustie acolo sint ispitele mai mari si ce te faci ? stai aici in lume si lupta-te cu ele, ti-am spus eu mai de mult sa iei o pauza fa-ti acasa un coltisor unde sa te rogi dar nu lua condediu de credinta. Dar sa stii la oricare biserica vei merge o sa ai ceva de obiectat asta iti spun din experienta mea.

Iarta-ma !!
 

Parerea mea e ca toti simtim lucrul asta la un moment dat. Imi place mult sa citesc vietile Sfintilor, acolo am citit ca multi sfinti au ales calea aceasta, pana Domnul Cel Preainalt si Multmilostiv le-a aratat ca sunt vase alese si alta e munca lor, adica aceea de a face cunoscut Cuvantul Domnului. Iar de ispite ce sa mai spun, in pustiu ai tot timpul sa meditezi la vrute si nevrute, dar nu toate gandurile vin de la Cel de Sus, in lume iti mai faci treaba, te rogi si iti vezi de ale tale, ispitele nu sunt chiar asa de mari, dar acolo trebuie sa fii foarte puternic din punct de vedere duhovnicesc. O sa spun o rugaciune sa dea Domnul sa-ti gasesti cat mai repede linistea. Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!

Draga sophia, ai nevoie de odihna. Ai sufletul obosit. Te inteleg mult prea bine.
Si eu am momente in care nu mai suport ritmul vietii mele, oamenii si nici chiar pe mine, cu multimele de ganduri neincetate.
Insa, ca o mare dupa furtuna, parca toate se linistesc brusc... pentru o vreme. Apoi revin.

Ai nevoie sa iesi din ritmul vietii tale. Nu e nevoie de pustie. Parintii nu plecau in pustie din mahnirea fata de oameni, ci dintr'un dor mai mare de Dumnezeu, dintr'o nebunie a nevointei spre desavarsire. Ai nevoie sa iesi din ritmul vietii tale prin odihna. Dormi mai mult !! Sunt mari sanse ca oboseala trupeasca sa isi spuna si ea cuvantul.

Dormi si fa treaba prin casa... in dulapuri, in haine, in carti, iar nu in calculator sau in telefon. Fa treaba casnica, caci ajuta mintea sa se linisteasca. Poti lasa rugaciunea dupa carte (pentru o vreme). Oricat nu ai atinge cartea, tot nu il vei simti departe pe Dumnezeu. Ai nevoie de odihna, fa treaba si linisteste'ti mintea. Lasa'l pe om sau incearca sa'l lasi, asa cum incerc si eu. Este greu, dar uneori poti... si atunci ai multa pace.

"Cine isi vede pacatele, acela nu mai vede pacatele aproapelui sau."
"Gandeste'te la tine insuti si lasa'i pe ceilalti."
"Pune'ti ordine in minte si in inima si nu te preocupa de ordinea din mintea si inima celor de langa tine."

Asta este o cale spre linistire. Mereu mi'o spune parintele.

Frate windorin, te rog sa ma ierti pt. ca te inoportunez cu o intimitate dar mi-ai atras atentia si am simtit nevoia sa te intreb : dumneata esti si preot ?

Tamaduitoare cuvintele postate de tine . . .aduc multa liniste . Multumim Dorin !

Nu sunt preot.
Imi plac insa foarte mult oamenii si as sta alaturi de ei neincetat.
Cuvintele mele sunt de la parintele duhovnic, de prin carti adunate si de pe la prieteni... dar si din pataniile mele.

este foarte trist ce spui, sophia, dar in parte este si adevarat. pentru faptul ca din ce in cei mai multi semeni ajung sa fie dezamagiti de preoti, de ce vad la biserica sau in orice mediu crestin, suntem responsabili. iti dau un sfat din toata inima - nu mai intrat pe acest forum! cel putin o perioada.. e mai mult decat limpede ca un forum crestin ortodox, un loc al dragostei, un loc al invataturii, a ajuns sa fie un templu al mandriei. Nu mai avem dragoste in noi, fratilor, si toata ura asta care ne stapaneste nu poate sta inchisa in suflet - trebuie sa rabufneasca undeva - pe forum, in biserica, intre prieteni. In numele lui Hristos am ajuns sa fim "inchizitori online", crezand ca asa ii ajutam pe fratii nostri. Sa nu ma intelegi gresit, am aflat si lucruri folositoare de pe acest forum, cate o scriere ici, colo, care m-a mai intarit putin. dar foarte rar gasesti asa ceva, si daca se intampla, trebuie sa treci prin balti mari de noroi. iti spun sincer, nu merita efortul! vrei sa te linistesti? roaga-te lui Hristos, Maicii Domnului si Sfintilor! Roaga-te cu cuvintele tale cu dragoste si nadejde. Poate fi si asta o ispita, sa vedem numai raul din jurul nostru pentru ca numai rau avem in noi. Vrei sa inveti lucruri ziditoare de suflet? lasa forumurile! sunt atatea carti folositoare tiparite acum, incat ma mir uneori de unde mai am timp de forum, de stat la calculator! Vrei sa ai prieteni de nadejde? Cu greu ii vei gasi pe forum (chiar daca nu este imposibil). Mai bine ii cauti in Biserica. Si daca tot nu ii gasesti, caci uneori crucea aceasta trebuie sa o purtam, sa ii ai mereu prieteni pe Sfinti!! Cunoaste cat de multi sfinti poti si iti vei face o armata de prieteni, mai de nadejde ca prietenii din lumea aceasta. Te-au dezamagit preotii? Si pe mine m-au dezamagit unii. Astazi multi preoti cred ca parastasele, botezurile si nuntile sunt de ajuns pentru a mantui lumea. Sau cand trebuie sa arate dragoste, se ascund in spatele lucrarilor filantropice (cand a mai aparut acest cuvant nu stiu, ca la Sfintii Parinti nu am auzit de el). Insa nu uita un lucru - preotii sunt purtatori de har!! Un preot care sare cu observatiile pe tine, care iti inchide usa cand ai nevoie de el, sau cine stie ce caderi mai are, este un preot care poarta harul lui Dumnezeu in el, indiferent ce ar face!! Nu te opri niciodata din cautare! Cauta-ti un duhovnic pe care sa il simti aproape de sufletul tau! Este imposibil sa nu gasesti! Iti pot spune chiar eu unul, dar pe privat. :) Insa cand pornesti in aceasta cautare, nu uita sa te inarmezi cu dragoste si cu smerenie. Daca ai pornit cu o viziune negativa de la inceput, iti spun sincer - cu greu se va schimba.
Pustnicii au plecat din lume nu ca sa fuga de oameni ci pentru a fi mai aproape de oameni, prin rugaciune. Ei nu i-au lasat in spate pe oameni, ci au fugit de ispitirile acestei lumi. Au fugit din dragoste de Dumnezeu, si o dragoste atat de mare incat nu mai avea loc in lumea asta, trebuia sa straluceasca in pustie. Iar dragostea asta a cuprins si mirenii (credinciosi sau nu, buni sau rai), si monahii, si preotii cu toate caderile lor.
Sa iti dea Dumnezeu, si sa ne dea si noua tuturor macar o picatura din dragostea pustnicilor. Doamne ajuta si fruntea sus! Nu e frumos sa te intristezi de sarbatori. :)

Concediu medical, draga sophia? Nu, nu se poate, ca nu-ti acordam
certificat medical. S-ar putea sa fii mai sanatoasa decat multi dintre
noi. Eu, unul, de-abia am scapat dintr-o gripa afurisita (sper ca nu a
fost vreo afuriseala, da' oricum cred c-am meritat-o). Pauza de forum,
da, poti sa iei. Ai pus mana pe matura sinceritatii. E buna, e chiar cea
mai buna unealta de facut curatenie. Fa curatenie in sufletul tau si
cauta sa ridici o biserica in inima ta. O biserica in care sa te rogi Lui
Iisus asa cum sti tu, cu cuvintele tale, cu lacrimile tale sincere, cu
durerile tale, cu necazurile tale. Domnul nostru e bun si o sa-ti dea
raspunsul cuvenit. Iarta mult, uita mult, iubeste mult.
Domnul sa te-ajute!
Iertare.

Draga Sophia, imi pare rau ca nu gasesc cuvinte sa-ti alin durerea.
Ce sa-ti spun? Ca fiecare trece la un moment dat prin greutati? Mai ales partea cu fugitul de lume, cine nu a dorit asta la un moment dat?(Sa-ti spun de cate ori am stat eu noaptea pe net sa-mi caut bilete de avion sa ma intorc acasa la parinti? Dar apoi ma gandeam ca doar i-as intrista si pe ei).
(Si mie mi s-a parut ca preotul ma trateaza cu raceala...dar avea dreptate, am inteles mai tarziu. Si acum ma rog sa nu fiu smintita cand ma intalnesc cu un preot si sa nu gasesc "usi inchise", ca am si eu multa mandrie si judec cu usurinta. Dar precis ca in permanenta vrasmasul imi sufla in ureche sa nu merg la biserica pt ca ..aia si aia...).
Nu te lasa coplesita de suparari ca sa nu cazi in deznadejde (uite un articol bun, l-am gasit postat pe forum: http://www.crestinortodox.ro/editori...528-deprimarea).
Suntem toti vinovati unii fata de altii pt lipsa de iubire.
Dar uite ce frumos spune Andrei_im: sunt multi sfinti pe care-i poti face prieteni.
Si eu ma mir cat de greu imi da prin cap sa caut ajutorul acolo unde-l voi primi. Intai ma zbat mult timp fara rost, abia apoi ma gandesc sa ma rog.
Maica Domnului sa te ajute!


(colinde f frumoase: http://video.google.com/videoplay?do...ent=firefox-a# )

Doamne ajuta Sophia,

Te intelegem, cu toti mai trecem prin astfel de momente. Fratii de pe forum ti-au dat sfaturi, unul mai bune ca altul..o sa-ti spun si eu ce face sora mea cand e prea suparata, trista,obosita psihic de nici nu poate sa se roage...isi pune sa vada ceva care o binedispune de ex Heidi, Mica printesa sau Comorile zapezii, in general un film despre si pentru copiii (nu mai e ea de virsta acestor filme) dar o scot din starea asta si apoi poate sa se si roage...
Treaba cu pustia,nu e de nasul nostru, cei din lume ne luptam cu diavolii ca si cu mieii iar cei din pustie ca si cu leii!!
Eu prefer sa ies in natura, la munte undeva unde intr-adevar simti ca ti se aseaza creierii la locul lor...cred ca la asta te-ai referit cind ai zis de pustnici.
Asa ca ia-ti o prietena si da o fuga pina la munte ...
Drum bun!

Vietuirea printre oameni este minunata. Dar mai minunata este si rugaciunea pentru ei. Dar nu te poti ruga pentru ei, decat atunci cand ii iubesti pe oameni. Asa ca vindecarea nu vine fugind, ci traind. Nici Hristos nu a biruit moartea dandu-Se jos de pe cruce, ci rabdand pana la capat suferintele.

Eu ma voi ruga pentru linistea ta. Ii voi cere lui Dumnezeu sa-ti daruiasca din linistea mea macar cateva clipe, ca sa simti ca linistea poate fi intalnita si in lume, nu doar in pustiu.

Ce minunat ai scris..........si intelept.

Daca eu ma apuc sa imi spun analiza mea rece, obiectiva, fara pic de caldura in ea, dar totusi corecta (cel putin eu asa cred),te-ai supara si pe mine si ti-as adanci deprimarea! :21: Si nu ar trebui sa o fac, dar totusi o fac. Parerea mea e ca acei pustnici ce se retrag din lume nu se retrag ca sa scape de greutatile vietii acesteia; si nici sa le mareasca, pentru ca in singuratate ele ispitele nu se inmultesc sau cresc in intensitate; eu cred ca pustnicii sunt o categorie speciala de oameni, care au sporit foarte mult duhovniceste, incat sunt deasupra tuturor ispitelor ce pot exista intr-o viata normala, laica. Asa ca, singura treapta de progres si apropiere de Dumnezeu ce le ramane e sa se roage si sa laude pe Domnul constant, gustand deja viata viitoare. Deci ei, cand se retrag din lume, nu se retrag ca sa scape de ispite si de necazi si de rele; ei deja le-au biruit, singurele ce au ramas in izolare le biruiesc tot timpul, iar restul timpului traiesc pentru Domnul. Deci, cum spui tu ca ii intelegi si ca vrei sa te retragi din lume e departe de mentalitatea unui pustnic. Faptul ca tu crezi ca un pustnic se retrage din viata pamanteasca ca sa scape de greutati si necazuri si ca tu ai vrea sa fii ca ei, crezand ca e ceva bine, e otrava cu miere turnata de dusman. Te gandesti, da, ei sunt pustnici, deci e bine ca eu sa vreau sa ajung ca ei izolata, dar e gresit! E doar o tentativa de a fugi de necazuri si ispite. Tu Tu nici macar in momentul de fata nu le-ai depasit! Si te-a pleznit diavolul deprimarii si al deznadejdii, deznadejdea fiind cea mai grea boala in care poate da un crestin ca urmare a ispitirii.

Intristarea ta nu este ceva sanatos, niscai cornite ti-a umblat prin minte. Sophia, intelege ca pe acest forum nu sunt sfinti. Toti avem greselile noastre, si poate ca ateul ce tot posteaza pe aici e chiar mai aproape de Dumnezeu decat pacatosii de noi. Daca ti-a gresit cineva, gandeste-te: chiar crezi ca a facut-o cu intentie? Chiar crezi ca a vrut cineva sa te supere cu ceva? E totusi un forum crestin si exista o relatie speciala intre useri, si am observat si eu cu uimire, ca intre altii exista chiar si dragoste, deci nu te deznadajdui cand iti comanda neprietenul, care e inamicul dragostei. Sophia, eu te iubesc. Alti useri s-au rugat si poate se roaga chiar acum in momentul asta. Neprietenul iti bate in usa si te intreaba: nu vezi ce rai sunt? vb urat cu tine, si cred ca popa bate cu batul. de ce sa nu fi trista pentru ei? ai vreun motiv de bucurie? Tu o sa ii raspunzi?

Subscriu la sfaturile lui Windorin, trebuie sa faci ceva nou si inedit ca sa iti treaca din deprimare. Eu cand am fost deprimat si Domnul mi-a scos in fata articolul acela cu deprimarea postat de Ana, foarte folositor, m-am dus pentru prima oara in viata mea la ski.

Va multumesc pentru raspunsuri si mesaje. Numai bine.

pt Sophia
 

Numele tau inseamna intelepciune. Nu este intelept sa stai departe de Biserica.

Si mie imi vine uneori sa zic "nu va mai suport, de rai si intepatori ce sunteti". Dar nu asta e calea. In aproapele sta viata si moartea, de el atarna raiul si iadul. Cea mai mare bucurie pentru un crestin este a vedea pe om, faptura iubita a mainilor lui Dumnezeu. Omul care vrea sa fuga de oameni pentru ca sunt rai, nesimtiti, vicleni, mandri si in tot felul, acela nu are cum sa fuga spre Dumnezeu. Acela fuge de el insusi, crezand ca scapand de ceva exterior, va avea liniste in interior, cand de fapt, problema lipsei de liniste este in noi insine.

Eu insumi lupt sa dobandesc pacea. Este atat de greu, incat nu de putine ori simt ca nu mai am putere sa fac nimic.
Pacea gandurilor si odihna inimii sunt daruri ale Duhului Sfant, iar lucrurile bune cu anevoie se dobandesc.

Cand suntem singuri in camera si ne rugam, oare nu preluam putin din indeletnicirea pustnicilor? Caci nu denumirea de pustnic
e importanta, ci acea liniste pe care indraznesc sa cred ca o putem dobandi si in casa noastra ori in apartamentul nostru si mai ales in Biserica.

Citesc cu placere cartile despre viata ascetica. Nu, nu mi-as dori sa traiesc in pustiu. N-as avea carti duhovnicesti si nici internet.

Iar oamenii imi sunt simpatici. Asa cu greselile lor cu tot. Cand fac ceva care nu corespunde voii lui Dumnezeu imediat simt cum nu ma mai suporta nimeni. Nu mai stau insa mult la taclale cu nimeni. Ispite si incercari avem si noi dar au si altii. Daca intotdeauna am avea puterea de a gandi, de a vorbi si de a actiona corect... ehei, ar fi frumos.

Chiar de curand mi-a trecut prin cap sa ma apuc de ceva care mi-ar fi cerut mult timp. M-am trezit imediat asaltata din toate partile cu ispite puternice. Pentru ca trebuia sa merg la spovedanie, am pus cap la cap totul si mi-am revizuit planurile in asa fel incat sa nu-i supar nici pe cei apropiati si nici pe Dumnezeu. Brusc m-au privit cu totii altfel.

De la parintele Arsenie Boca, am invatat sa spun ,,Asa-mi trebuie!''. De la parintele Gabriel Nicu, am invatat sa-i multumesc lui Dumnezeu si pentru necazuri. Chiar din predica de duminica am invatat ca Iisus a cerut crucea pentru a fi preamarit. Din alta predica am retinut ca nu e cazul sa ma gandesc la cele materiale prea mult, caci stie Dumnezeu ce imi este necesar. Cu toata criza si cu tot ce deriva din ea.

Avem nevoie de linistire, iar pentru aceasta, linistea din jurul nostru ne este de mare trebuinta.
A sta singur, in liniste, doar eu si cu Dumnezeu, consider ca este cea mai buna cale spre inima.

Insa intr'o lume din ce in ce mai zgomotoasa, linistea si tacere ajung sa fie urate si "fugarite".
Slava Domnului pentru faramele si clipele de liniste de peste zi. Avem nevoie de ele.
Cand ajungem acasa, sa lasam telefonul, tv-ul si internetul, macar pentru cateva clipe. S'ar putea sa ne placa fara ele. :)

Eu cred ca adevarata liniste e dincolo, nu aici [asta daca ne vom mantui]. In patericu egiptean, spunea un ava unui calugar mai tanar ca el nici in 70 de ani de viata nu a dobandit linistea, iar in alt caz spunea un ava cum ca omul cu multe neplaceri va intra in imparatia cerurilor.

Ar trebui sa ne fie rusine ori de cate ori apare in sufletul nostru dorinta de a ne indeparta de omul de langa noi. El este cel mai insemnat. Nu e intamplator langa noi, e pus de Dumnezeu, caci toate se fac cu ingaduinta Lui.

Daca apare nemultumirea, nelinistea, zbuciumul, trebuie sa stim ca sunt din cauza patimilor. Cel ce este curatit de patimi, cel ce nu le dezvolta, traieste in iubire. Iar cel ce iubeste curat este linistit.

Si daca omul de langa noi ne face numai rele si ne strica sanatatea sufleteasca, cat si cea trupeasca, cum mai este?

Asta se cheama ispita.
Nu stiu daca se potriveste cu ceea ce spui tu aici, dar azi am fost martora la o scena care m-a uimit. La curs, profesoara i-a dat unui baiat sa ii tina geanta in care avea laptopul. O colega i-a zis ceva de genul: ai grija cu geanta, sa nu se sparga laptopul, ca o patesti! Si profesoara i-a spus foarte senin: "Daca vrea Dumnezeu sa se sparga laptopul, sa se sparga! Si mie mi s-ar putea intampla!" Daca ne-am incredinta mereu in mainile lui Dumnezeu, ce bine ar fi! Dar noi cracnim la fiecare atingere...

E usor sa mimezi credinta, greu este sa o obtii prin practica...

Vezi, pornesti de la ideea preconceputa ca respectiva despre care am povestit mimeaza credinta, desi nu o cunosti, nu stii nimic despre ea sau despre nevointele ei. Nu e obligatoriu ca si altii sa rateze ceea ce ratam noi de fiecare data. Daca eu sunt rea si mandra, si in consecinta, asa ii vad pe toti, nu inseamna am si o perceptie buna asupra lucrurilor.
Ceea ce vreau eu sa spun este ca depinde foarte mult de oglinda prin care privesti. Dar exact asta fac si eu, ii judec si ii critic pe altii si pe mine nu ma vad.

Una e credinta teoretica si alta e credinta practica. Poate ca are credinta cat un bob de mustar si muta muntii din loc, n-am de unde sa stiu, ceea ce voiam sa zic este ca si mie mi-e usor sa spun: daca vrea Dumnezeu sa mor, mor.... pe cand, in adancul subconstientului meu, mie mi-e frica de moarte. Si profesoara ta tot asa, banuiesc, ca a zis-o mai mult din lejeritatea gandirii.
Sau poate ca are credinta aia nezdruncinata de care spuneai tu si nu cracneste la nici o atingere.
Totusi pun pariu ca daca i se spargea laptopul, facea 13-14 cu Andrei Gheorghe :4:

Si eu as fi facut la fel. Sa stii ca pana si sfintii se mai enervau.

Nu neg ca profesoara de care a povestit glyckys nu ar fi putut sa puna in practica ceea ce a spus. Dar e foarte adevarat si ceea ce presupune zoridezi, anume ca de la teorie la practica e cale lunga. Si eu in urma cu aproape 20 de ani cand am inceput sa merg la biserica credeam tot ce mi se spunea, le vedeam pe toate bune si frumoase. Iar pe parcurs am devenit mai retinuta in aprecieri de genul: ,,cutare e foaaaarte credincios´´´, sau : ,,vai ce necredincios e X sau Y´´. E foarte usor sa mimezi credinta, gen persoane care merg des la biserica si toata ziua sunt in gura cu citate din Biblie sau parintele Cleopa, Argatu s.a.....dar cand vine vorba sa renunte la un bun material pt. a face o fapta buna sau sa puna mana pe o matura pt a face curat in biserica ...credinta se reduca numai la vorbe.
Pe de alta parte , am avut surpriza ca pesroane pe care le credeam mai putin credincioase sa acioneze corect in situatia potrivita.
Revenind la intrebarea cu laptopul, m-as bucura din tot sufletul ca profesoara sa fie in stare sa reactioneze asa cum a zis. Dar cum laptopul a scapat teafar, nu vom sti niciodata.Dar cel putin ca intentie, gandul ei a fost bun.

Adevarat este ca vedem barna din ochiul altuia!

Asta asa este. Si la tine se aplica din moment ce-mi faci observatie (judecata) ;)

Of, of... pana si in societatea civila este un principiu: nimeni nu e vinovat, pana la proba contrarie. La cate a patit femeia aceea, ar fi fost o nimica toata daca i s-ar fi spart laptopul.
Eu ma intreb: daca noi nu ne credem unii pe altii, atunci cum reusim sa credem in Dumnezeu?
Calyo, e posibil sa fie cum zici tu, ca incepatorii au mai multa ravna si vad lucrurile mult mai frumoase decat sunt de fapt, si ca, dupa un timp, ai alta perceptie asupra lucrurilor inconjuratoare. Prima mea impresie a fost: atunci vreau sa fiu asa mereu, sa vad numai lucruri frumoase! Dar apoi mi-am spus: probabil ca atunci voi avea si alta perceptie asupra pacatelor mele, criterii mai aspre in judecata mea si, implicit, a celorlalti. Deci nu se modifica perceptia, ci se inaspresc criteriile dupa careare loc perceptia. Interesant. Pana atunci, toate vin spre folosul nostru, la vremea cuvenita.

Daca Dumnezeu a ingaduit ca acestia sa fie prezenti langa noi, sa fim siguri ca ne-a dat si puterea sa vietuim langa ei. Raman la parerea ca un om care se roaga lui Dumnezeu, nu-si pierde linistea. Numai cel ce nu se roaga, adanceste nelinistea.

Am tot scris si am tot sters. Nu stiam daca mai are rost un sfat in plus... Lumea e plina de sfaturi.
Oricum pana acum, postarile de aici sunt printre cele mai mangaietoare, in rest, aproape ca imi pare rau ca m-am inscris pe forum. E mai multa sminteala decat bucurie, sau aflare a vreunui lucru bun.
Dar nici eu nu sunt mai breaza, deci nu imi permit sa critic sau sa judec pe altul.
Slava Domnului sunt si oameni buni aici pe site, care chiar sunt de ajutor, cel putin cu o vorba buna, fie ei ortodocsi, catolici, atei sau de alta credinta.

O sa scriu pe scurt ceea ce am dorit sa spun: vroiam sa recomand o carte mangaietoare de suflet "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei" a Sfantului Siluan Athonitul. Abunda de dragoste de Dumnezeu si de om, de dragoste pura, frumoasa si buna. Si este si un acatist facut in cistea unei icoane care o infatiseaza pe Maica Domnului. Se numeste "Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra". Cata putere si cata dragoste!

Si apoi, iar foarte pe scurt: singurul ajutor adevarat pe care l-am gasit mereu a fost in Spovedanie, ascultarea de preot si in plangerile si multumirile mele catre Dumnezeu. Acolo este adevarata stare de bine. O secunda daca am intors fata de la toate astea, am cazut in deprimare, in stari de nervi si nemultumire. si nimeni, om sau orice alta vietate de pe pamant nu le-a putut alunga, in afara de Dumnezeu si bunatatea Lui.
Dar repet: Spovedanie deasa, ascultare de un duhovnic bun si multa rugaciune, din inima sau citita din carti, Dumnezeu o primeste mereu.

In inima ta sta tot secretul. Inlauntrul tau. Cineva spunea: "Pentru fiecare om, arena in care se desfasoara lupta sa duhovniceasca e inainte de toate propria sa inima." Trebuie sa te cunosti pe tine insuti si sa iti curatesti inima(si ma straduiesc si ma lupt sa imi urmez propriul sfat). Daca ii daruiesti lui Dumnezeu inima ta ranita, el iti daruieste vindecare, El oblojeste toate ranile.

Oameni buni si rai vor fi tot timpul. Si prieteni adevarati si prieteni falsi. Si unii te vor ajuta si unii iti vor pune piedici, dar Dumnezeu nu isi va intoarce fata de la tine niciodata, important este sa nu te intorci tu cu spatele. Important e sa nu ne intoarcem nici unul cu spatele la Dumnezeu. Pentru ca o fi Dumnezeu bun si iarta, dar daca tu nu Il doresti, El cu forta nu intra in inima si viata ta.

Dar mai buna decat orice vorba scrisa aici, decat orice sfat, este o rugaciune catre Dumnezeu pentru tine Sophia si pentru toata lumea.

Dumnezeu sa te ajute sa treci peste clipele grele si sa te bucuri de cele frumoase.

Sunt si oameni buni pe pamant. Foarte buni. Citesc despre ei, aud despre ei, ii intalnesc, vorbesc cu ei. SI si ei ma ajuta sa cred si in bunatatea pamanteasca si in bunatatea cereasca.

Nu deznadajdui, iar daca o faci, striga repede catre Dumnezeu!

Pff, si totusi m-am cam intins cu vorba.
Sper sa nu fi fost spre sminteala nimanui si sa nu fi gresit. Am scris doar din inima si din suflet.

Singura care te ingradeste Tu esti!