Familie vs celibat
 

Am 24 de ani. Sunt absolventa de facultate, acum masteranda.
Problemele cu sanatatea m-au adus in punctul in care simt nevoia sa va cer parerea, a dvs, a unor oameni care nu ma cunosc (tocmai pentru a evita subiectivismul familiei sau al prietenilor). Aceste probleme au intervenit in adolescenta. Asa se face ca acum sunt fericita "posesoare" a trei operatii pe coloana vertebrala (pentru a corecta o scolioza juvenila, o deformatie in forma de S a coloanei). Am avut si am in continuare dureri cumplite, trebuie sa respect niste indicatii foarte clare de la medic (sa nu stau in frig, sa nu car greutati mai mari de 2 kg etc). Ma intreb adesea cum va evolua viata mea, insa ma las total in mana Lui Dumnezeu.
Lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult, intotdeauna, a fost sa ajung imi intemeiez o familie, chiar cu eforturile supraomenesti pe care ar trebui sa le fac pentru a avea grija de o gospodarie, de un sot si de un copil.

Scopul acestei marturisiri nu este acela de a ma plange sau de a va strani mila. Mi-am acceptat crucea si Il binecuvintez pe Dumnezeu pentru ea, merg mai departe, insa desi Dumnezeu m-a indrumat pe calea implinirii profesionale si sociale, din punct de vedere sufletesc ma simt neimplinita.

Din cauza faptului ca am ramas cu o usoara deformatie a coloanei (deoarece curburile nu au putut fi reduse total), a ramas o denivelare a spatelui, care nu se observa insa, pentru ca m-am obisnuit sa aleg bluze ceva mai lejere. Cu toate acestea, ma simt ingrozitor de fiecare data cand un baiat incearca sa se apropie de mine. Am avut pana acum cativa prieteni, insa doar ultimul dintre acestia a stiut adevarul despre sanatatea mea. A fost si cel care m-a iubit asa cum sunt, insa pe care, din pacate, eu nu am reusit sa il iubesc, desi m-am straduit (!) si mi-am tot repetat ca ar trebui sa fac asta, macar pentru simplul fapt ca ma accepta.
Acum trec printr-o perioada extrem de trista. Am sentimentul ca insel permanent increderea fiecarui baiat care imi cere vreo intalnire, pentru ca el ma vede asa cum "par", nu asa cum sunt. Nu mi-ar putea descoperi problema cu spatele, decat daca eu i-as spune despre asta. Si intr-adevar numai la asta ma gandesc, inca de la prima intalnire: Cand este bine sa ii spun, la a cata intalnire? Oare cum va reactiona? etc.

Este o tortura permanenta. Uneori, capitulez si imi spun ca sunt doar o persoana cu certificat de handicap accentuat, care ar trebui sa isi vada de serviciu, in asa fel incat sa isi castige existenta si sa accepte ca nu va avea viata de familie.

Imi doresc langa mine un barbat in sensul adevarat si nobil al cuvantului, care sa imi devina sot prin Sf Taina a Cununiei si nu vreau sa fac compromisuri numai din cauza problemelor mele de sanatate.

Dar ma gandesc ca risc sa ajung sa mi se spuna intr-o zi "mi-am facut mila si te-am luat de nevasta". Cum ar putea un barbat sa ma accepte, inclusiv in momentele de intimitate, cand eu as tresari la fiecare atingere a spatelui? (nu mi-am inceput viata sexuala si daca o voi face vreodata, va fi dupa casatorie, o alegere pe care mi-o asum si pe care ma rog la Maica Domnului sa ma ajute sa o pastrez).

Daca ati avut rabdarea sa cititi pana la capat, vor rog aveti si bunavointa de a-mi oferi o parere: este bine sa sper in continuare sau ar fi mai potrivit sa renunt la asta si pur si simplu sa imi dedic viata Lui Dumnezeu si oamenilor din jurul meu?

Dvs, domnilor, ati putea lua de sotie o fata cu probleme de sanatate cum am eu?

Si acum, ceva mai copilaresc: la a cata intalnire credeti ca ar fi potrivit sa imi "instiintez" partenerul de discutii despre problema mea? :)

Doamne ajuta!

Eu cred ca mai mult este un complex al tau, si mai mult decat atat nici nu mi se pare ca merita acest zbucium interior al tau.

La a cata intalnire ai putea sa ii spui despre scolioza ta???? Cred ca o poti aduce in discutie atunci cand vine vorba de sanatate..nu stiu, dar nu cred ca ar trebui sa lasi sa te afecteze atat de mult acest lucru si nici sa te defineasca, asa ca nici nu vad de ce ar trebui sa ii spui neaparat acest aspect la primele intalniri...sau de ce ar fi necesar sa iti faci ganduri legate de momentul ii care ii vei spune!!!!!

Incearca sa fii mai relaxata si sa privesti acest aspect ca pe oricare altul, fara a-i mai da atata importanta.

Eu de exemplu la inceputul relatiei aveam imperios necesara o refacere a unei lucrari...de fapt stai, a 2 lucrari dentare, una dintre ele chiar in fata...deci iti dai seama ce zambet cuceritor aveam, nu????... dar crezi ca mi-am facut griji???:10:

Fii mai sigura pe tine, da la spate aceasta problema si roaga-te lui Dumnezeu sa iti dea ce stie el ca ai nevoie!

Pupici, Doamne ajuta!

@Andrusca - scolioza se vede. Nu trebuie sa spui.

@Gavrilia - eu te inteleg perfect. Scolioza mea este mult mai usoara si tot mi-am facut ganduri, dar tu cu operatii si chinuri.
Tu nu trebuie sa gandesti asa. Cel care iti este sortit si te iubeste, te ia asa cum esti.
Fiecare om are un defect, o boala.
Cate cupluri exista unde sunt probleme de familie si totusi se iubesc, se fac si copii!
Eu am avut in facultate un coleg care era in carucior (avusese un accident ca sportiv). Era...casatorit de f.tanar.
Sotia lui il aducea adeseori la facultate si asa il ingrijea.
Am inteles ca si acum sunt impreuna.
Nu este usor pentru ea, dar nici nu cred ca a fortat-o cineva.
Nu stiu ce leziuni are el si cum functioneaza viata lor, ma intelegi la ce ma refer. Nu stiu nici daca au copii.
Acum insa se pot face si altfel copiii.
Stiu ca este greu, dar incearca sa te preocupi de alte lucruri cand esti cu un baiat, sau chiar cu fete. Uita coloana.
Pe urma, mai tarziu, cand vine vorba de casatorie veti planui ce se poate si ce nu. La fel cu profesia.
Sa ai grija sa nu te ingrasi, asta creeaza probleme coloanei si dureri.
In rest are grija medicul sa-ti spuna.
La fel, vezi ce zice medicul legat de sarcina. Va trebui probabil sa stai la pat in acel timp si s afaci cezariana. M-am informat si eu.
Cel care iti va fi dat de Dumnezeu te va intelege, respecta si ajuta in toate.
La mine este asa.
Roaga-te sa-l gasesti pe cel potrivit.
Multa sanatate si succes si...curaj!

Draga Gavrilia, ma faci sa rad. Tu handicap? Eu am scolioza la
minte, noroc ca nu se vede! Ala care nu te accepta e handicapat,
nu tu. Tu ai un suflet nemaipomenit! Fii serioasa si nu te mai
considera in suferinta, ca nu e cazul. Ai inzestrari cu mult mai
mari decat oricare din pretendentii tai. Ii poti selecta si chiar
te rog sa-i selectezi. Fii naturala, nu ascunde nimic, fii sincera
intotdeauna, poarta-te firesc si fara nicio umbra de tristete.
Domnul nostru te iubeste, pentru El sufletul conteaza, caci trupul
se "restaureaza" fara probleme, iar de sufletul tau are grija Domnul.
Fruntea sus, curaj si priveste cu incredere la Domnul. Succes!

:24::24::21: M-ai facut sa ma rostogolesc pe jos de atata ras!!!!Recunosc...cred ca si eu, sotul meu stieeeeeeeeeee:32: !!!

Vezi Gavrilia, si eu care credeam ca scolioza mea la minte nu se vede!

Daca simti ca familia e de tine, atunci nu ai de ce sa te ingrijorezi in privinta acestui defect minuscul, nu uita ca cele mai mari si grave defecte sunt la inima, nu la trup! Daca am stii sa ne uitam la suflet, atunci am face cele mai bune alegeri pentru noi si lume, insa nu stim toti, unii dintre noi sunt superficiali iar de unul dintre acestia nu ai nevoie, caci el va cauta mereu suprafata si nu va dori sa te cunoasca in profunzime, poate pentru ca ii e frica sa se cunoasca pe el insusi in profunzime.

Apoi, fii exact asa cum esti, nu incerca sa ascunzi nimic! Doar cine va stii sa aprecieze asta merita sa fie alaturi de tine. Atunci cand ai complexe, se vede, ele ne intuneca chipul si sufletul si relatiile cu cei din jur. Nu uita ca ai niste calitati, unele "pe cale de disparitie" in zilele noastre, la acestea sa te gandesti si pe ele sa le cultivi, dar cu grija, fara a cadea in mandrie.

Numai bine si Dumnezeu sa te ocroteasca!

stai linistita...ce defect e asta?mergi inainte...trebuie sa traiesti in comuniune...dar pot sta si singura, in vremurile de azi e bine sa gandesti inainte...decat sa te arunci....oricum vom fi din ce in ce mai mult mai singuri, intr-o societate cu probleme ca a noastra...Doamne ajuta!

Ia te uita, cate mesaje!
 

Va multumesc pentru raspunsuri!

@AndruscaCIM: m-ai facut sa rad cu "zambetul cuceritor". Iar cu "zbuciumul interior"... ai dreptate, gandurile legate de asta devin, uneori, un zbucium. Si chiar asa o sa ma rog in continuare, "sa imi dea Dumnezeu ce stie El ca am nevoie".

@sophia: "Cel care iti va fi dat de Dumnezeu te va intelege, respecta si ajuta in toate. La mine este asa." Ma bucur din suflet sa aud de la tine asta. Ca ai primit darul Lui Dumnezeu. Si eu ma rog sa-l primesc, daca va fi voia Lui. Si tie multa sanatate, draga Sophia!

@MariS_: Mai, "scolioza la minte"?! Cat am putut sa rad!... Da, uite, mai ales dupa mesajele voastre de aici, o sa-mi fac curaj (de fapt, o sa ma rog sa primesc curaj, pentru ca, de fel, sunt cam "frunza tremuratoare") ca sa fiu mai relaxata in privinta problemei mele. Si, intr-adevar, am simtit iubirea Lui Dumnezeu si stiu ca El cerceteaza adancul inimii mele.

@MadalinaM: Mi-ai adus aminte de ce imi mai spune mama uneori, cand vede cate o umbra de tristete pe fata mea; imi spune ca ar trebui sa fiu fericita asa, pentru ca, daca intr-adevar voi ajunge sa fac pasul casatoriei, voi sti ca omul acela a trecut un "test" si ca ma iubeste cu adevarat, pentru ceea ce sunt ca persoana si ca suflet, abia apoi pentru infatisare.

@philalex: iti multumesc de incurajare!...

...si voua tuturor! Este bine sa stiu ca niste oameni pe care nu-i cunosc fizic, dar care stiu exact despre ce problema este vorba, considera ca merita sa nu renunt la gandul familiei. Este bine, spun, pentru ca eu asta imi doresc: o familie binecuvantata.
Insa, cum va vrea Dumnezeu, pentru ca El stie cel mai bine! :)

Doamne ajuta!

:5: Pai in opinia mea nimeni nu e perfect, dar cel si cel mai mult conteaza starea de spirit si credinta in Dumnezeu. Din cate am citit..tu ai avut deja ceva prieteni, stii cum e sa fii iubita, deci chiar nu cred ca trebuie sa iti mai faci probleme, trebuie doar sa depasesti acest complex pe care il ai si sa fii TU insati.
Ceea ce iti doresti tu este un lucru foarte frumos si cu siguranta Dumnezeu iti va trimite omul portivit la momentul potrivit!

Doamne ajuta!

...
 

gabriela,
toate lucrurile se fac chibzuit. nu trebuie sa deznadajduiesti sau sa devii disperata. esti inca tanara si nu esti inca in situatia in care sa iti faci griji privind o casnicie.
ideea e ca trebuie sa fii putin isteata si sa cunosti putin din firea barbatului.
atunci cand il vei intalni, nu te duce la el direct si: "buna! sunt gabriela, am 24 de ani, sunt masteranda, sunt bolnavioara si, daca ma iei de mana, ai grija sa nu mergi prea repede, sa nu-mi cada papucii din picioare..."
nu trebuie sa faci greseala sa-l "incarci" cu multe de la inceput. barbatii sunt mai comozi din fire si se codesc cand li se dau "sarcini" pana se obisnuiesc cu situatia. asa ca, discutiile amiabile sunt suficiente. va mai intalniti si, daca tinde spre ceva serios, atunci ii marturisesti, delicat, fara sa te transformi in victima ci pur si simplu ca fiind un lucru ce face parte din viata ta. va avea timp sa "rumege" si sa puna in balanta. si iti va da un raspuns mult mai bun decat daca i-ai pune totul pe tapet de la prima intalnire.
tu lasa-te in voia Domnului si vei vorbi despre asta cand va veni timpul. deocamdata socializeaza, cunoaste lume si poarta-te firesc, natural, ca o femeie puternica ce esti. nu multora le este dat sa duca asa ceva in viata. dar cele care sufera au si un caracter puternic. si asta e o comoara sufleteasca. foloseste-ti comoara pentru a-ti intemeia familia.
iti doresc sanatate si, mai presus de aceasta, multa liniste sufleteasca. alaturi de viitoarea ta familie...
Doamne ajuta!

Foarte frumoase si adevarate sfaturi...dar acum iertati-ma pentru faptul ca realmente nu m-am putut abtine sa nu rad cu lacrimi aproape, citind urmatorul paragraf "....daca ma iei de mana, ai grija sa nu mergi prea repede, sa nu-mi cada papucii din picioare..." :21::24:

...
 

pentru un om, si in mod special pentru o femeie, este foarte importanta increderea. am vrut sa-i dau incredere si s-o imbarbatez, folosind acea descriere, la intamplare...
sunt convins ca e mai puternica decat crede si decat stie ca este. trebuie sa se foloseasca de asta. si sa-l trateze de la egal la egal. sa nu porneasca cu "minus" din prima...

Nu conteaza trupul!
 

Lumea are propriile ei boli sufletesti si trupesti unii mai mult decat altii.Nu trebuie sa fi complexat de lucruri din astea,daca vor exista si sunt probabil oamenii care nu vor intelege acest lucru astia sunt oameni superficiali si materialisti ,nici nu trebe sa asculti trebuie sa-i plangi de mila ca ei sunt bolnavi cu sufletul.Nadajduieste intr-un Domnul sa-ti scoate un barbat vrednic de tine si sunt sigur ca nu o sa intarzie sa apara.
Si eu la scara mai mica eram complexat de cosuri am 17 ani si inca zburda pe fata mea de numai la inceput ma deranjau ca oameni probabil ma priveau altfel..insa acuma numai dau 2 bani pe parerea oamenilor(cand mai aud pe cate o colega ca se plange ca i-a iesit un cos ma bufneste rasul ) si stiu ca Dumnezeu toate le da cu un scop si il binecuvintez.Normal ca fetele superficiale nu o sa se uite la mine,ceea ce acuma e un lucru foarte bun nu am nevoie asa ceva in viata mea si caut de este sa fie o relatie serioasa.
Plus am probleme cu dezvoltarea muschiilor,am rahitism si probleme cu vasele de sange cand ma stresez sau imi creste tensiunea volumul sangelui creste avand pereti vaselor capilare slabe se sparg si se formeaza cheanguri de sange pe alocuri si se maresc in 2 ani de la un punct care abia il vezi se face foarte vizibil ochiului liber.Si multe altele cine stie cate pe toate planurile;la inceput si pe mine ma complexau uite ala cum arata si eu sunt ditami omul 1,91 si nu in stare sa fiu si solid ca ceilalti.Dar nu merita stiu ca acesti sunt si spre smerenia mea,nu vreau sa judec pe nimeni ,dar cei care au muschi si corp cat de cat ii mirosi orgoliu si lauda de sine de la un kilometrul.
Dumnezeu mi-a dat multe prea multe pentru un mine un mare pacatos sunt multumit cu tot ce am ca toate imi sunt spre folosul sufletului trupul il las aici nu-l i-au cu mine.
Un barbat(femeie) nu trebuie sa se indragosteasca si sa iubeasca de putreziuciunea ,de pumnul asta de pamant ca asta vrei nu vrei, cu trecerea aniilor se urateste ,imbatraneste si ce o sa faci,atunci,ce o sa-i spui ,pai nu te mai iubesc s-a consumat iubirea...asa ceva nu exista...si apoi trupul il lasi hrana viermilor ...un barbat(femeie) trebuie sa se indragosteasca de sufletul persoanei ca relatia sa tina cu adevarat si sa se uneasca prin Sfanta Taina a Cununiei....Daca o sa fie sa nu-mi gasesc pe cineva sa o iubesc voi fi singur toata viata in voia Domnului ce o fi o fi nadejdea e la El.
Doamne ajuta sa te lumineze sa vezi ca trupul asta nu valoreaza nimic si sa-ti dea un barbat vrednic sa-l iubesti si sa te iubeasca,toate cele bune,sanatate si sa-ti dea toate cele de folos sufletului!

Gabriela, atunci cand il vei intalni pe cel destinat tie, daca lui nu ii va pasa de aceasta problema a ta, vei sti ca te iubeste cu adevarat, tocmai de asta.

Draga Gabi, si eu am 24 de ani si sunt inginer si masterand:16:

Nici eu nu am intalnit iubirea vietii desi am o relatie de 3 ani, dar atunci cand o voi intalni sunt convinsa ca nu ii voi spune chiar de la prima intalnire faptul ca am niscaiva probleme si ca este foarte posibil sa nu pot face copii..

Dupa cum vad eu lucrurile, asta este unul din multele mele defecte care se va vedea pe parcurs.
La inceputul unei relatii vedem ceea ce ne place:5:, spunand din prima unui baiat problema ta, e foarte posibil sa il sperii fara ca macar sa fie cazul, sa il faci sa creada ca e mult mai grav, alungandu-l astfel. Da-i baiatului o sansa sa te cunoasca si sa te iubeasca,ca sa aiba motive sa ramana langa tine in ciuda problemei pe care tu o ai. Daca ii spui din prima, ce argumente si-ar aduce siesi ca sa ramana alaturi de tine, daca el nici nu a apucat sa vada cum esti tu ca om..

Da-i timp sa isi faca el o parere despre defectele tale, si la un moment dat va aparea si discutia despre faptul ca ai o problema medicala..

Cred ca din ecuatie ambele am ignorat puterea si dragostea Celui ce S-a jertfit pentru noi, pacatosii. Nu te baza doar pe tine in relatia cu "el", ci si pe Domnul.Roaga-te Lui si sunt convinsa ca iti va trimite un sot bun si iubitor, pentru care problema ta medicala va fi un motiv de a te proteja si iubi mai mult, decat un motiv de indepartare..

Am o fosta colega care in anul 1 de facultate a facut o semipareza. Se pare ca are o boala rara, in maduva spinarii nu se regenereaza nu stiu ce fel de celule...In anul 2, fata asta care de felul ei este capricioasa si ai spune ca mereu la pubertate, a cunoscut un baiat cu vreo 3 ani mai mare decat ea. Nu iti imaginezi dragostea dintre ei, desi ea merge frecvent in Bucuresti sa isi faca injectii in coloana si bineinteles ca boala nu se rezuma doar la atata, avand si interdictiile de care si tu ai amintit. O pareza o asteapta oricand daca nu se ingrijeste, dar crezi tu ca asta ii impiedica sa fie fericiti? NU

In plus, barbatilor le place sa se simta "barbati" in relatia cu partenera lor, adica le place sa se simta utili, etc (fostul meu prieten a vrut sa ne despartim pt ca eu sunt "puternica si sociabila si ma descurc singura in toate aspectele vietii", dar EA "nu are pe nimeni care sa o ajute, ca este trista si nu are nici un umar pe care sa planga",si sa nu iau "oita" sarmanului :102:)

Necazurile de genul asta de obicei unesc un cuplu, nu il despart..Te concentrezi prea mult pe defectul tau ca sa mai vezi ca si cei din jurul tau au probleme similare, si totusi sunt fericiti si casatoriti..

Cu totii avem macar o problema de sanatate,poate nu evidenta, si eu cred ca e mai bine sa fie probleme de genul asta,fizice, decat sa dai peste un lup imbracat in oaie.. adica peste un om care sa fie sanatos fizic, dar sa aiba sufletul bolnav..


Domnul sa iti dea rabdare !

Mare dreptate ai, e_my!
Da, si eu cred ca defectele fizice si bolile pot sa uneasca mai degraba cuplul. La greu este incercata dragostea adevarata.

Eu nu sunt de acord sa minti omul (ascunderea adevarului tot minciuna se cheama),faurind o imagine care nu este in totalitate reala doar pentru a-l prinde in mreje.
Tie ti-ar placea sa crezi ca ai in fata ta un om extraordinar si in timp sa incepi sa descoperi tot felul de minuni despre el?Nu cred!
Sau ti-ar placea ca dupa ce afla adevarul sa iti spuna "pa si n-am cuvinte!" ?
Cu eleganta si diplomatie este de preferat sa spui si lucrurile bune dar si cele mai putin placute inca de la inceput.
Daca omul respectiv este capabil sa te iubeasca pentru omul care esti o va face,iar daca nu,indiferent ce imagine idilica ii vei servi la inceput se va lasa pagubas.

Pai, heaven, in principiu sunt si eu de acord cu tine, dar e_my a spus numai ca nu i-ar spune de a prima intalnire. Adica inainte sa se infiripeze ceva, gara, hop, sa ii servesti pe tava problemele pe care le ai.
Bineinteles ca atunci cand relatia devine serioasa, este cinstit sa spunem si aceste lucruri.

Da,de la prima,a doua intalnire poate nu ar fi indicat.
Important este sa lase lucrurile sa decurga natural,fara a-si face singura tot felul de complexe,iar cand va simti ca este timpul,sa ii spuna.

de ce nu te-ai rugata la Maica Domnului sa te ajute sa-l vezi pe acel barbat, care te-a iubit cu adevarat, cu alti ochii! de ce nu te-ai rugata la Maica Domnului sa-ti deschida inima catre el? probabil d-aia nu mai gasesti pe nimeni, pt. ca acela ti-e sortit! "si mi-am tot repetat ca ar trebui sa fac asta, macar pentru simplul fapt ca ma accepta." acceptarea lui era din iubire, numai ca tu, cred yo, te-ai crezut mai buna decat el!
sper sa-ti gasesti calea si liniste!
acum vreau sa-ti ras. la intrebarea ta! da! spune-le despre situatia ta, pt. ca daca nu-l mai vezi la a2a intalnire, n-o sa-ti raneasca inima! da' daca ii spui mai tarziu, si la mijloc sunt sentimente si el se cara din viata ta din cauza asta atunci inima ta o sa sufere...

maris, tu o cunosti pe gavrilia sau vb asa din capul tau?!

Nu, nu o cunosc. Dar ii consider pe toti cei cu suflet gingas cu
mult deasupra mea. Iar treaba cu scolioza la minte e adevarata.
Acum cred ca se si vede!

Va multumesc!
 

Nu am mai urmarit de ceva vreme raspunsurile voastre (netul, bata-l vina!)
Ce sa zic? Spunea unul dintre voi ca pana acum poate m-am considerat "prea buna" pentru baietii cu care am mai vorbit. :) Raspunsul meu nu e in termeni din acestia comparativi, ci e cat se poate e simplu: pana acum sufletul meu nu "s-a odihnit" (cum spunea un parinte) in sufletul nici unuia dintre cei cu care am vorbit (nici chiar in sufletul prietenului care spunea ca ma iubeste). Astfel incat, lucrurile sunt clare din punctul meu de vedere. Nu vreau compromisuri, doar pentru ca am o problema de sanatate, pentru ca la final, cand doar sufletul va sta in fata Domnului, ce explicatie as da?...
Iar comparatiile, in general, cred ca nu sunt bune decat daca le facem raportandu-ne la propria persoana: sunt mai bun, mai rabdator, mai etc... decat mine cel de ieri (nu decat alta persoana).

Intre timp, lucrurile s-au schimbat. In bine. Dumnezeu face minuni cu pacatosii!

Eu va multumesc, din nou, pentru bunavointa de a-mi raspunde. Gestul vostru m-a ajutat foarte mult, intr-un moment foarte greu. M-a ajutat sa inteleg anumite lucruri, sa imi asum anumite chestiuni care nu se pot schimba, sa imi asum realitatea si sa ma asum pe mine ca persoana si suflet, sa aleg, poate pentru prima oara, sa merg plina de curaj, pe drumul meu. Dumnezeu lucreaza (si) prin oameni. :)

Dumnezeu sa va binecuvanteze si Maica Domnului sa va acopere!

PS: Si post cu folos in continuare!