Portretul lui Iuda cel modern
 

Mi-a placut mult acest articol, de aceea doresc sa-l cititi si voi.

Portretul lui Iuda cel modern

"Iubitii mei fii sufletesti,

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci si un personaj al istoriei de dupa el, multiplicat peste tot, la scara planetara, in ipostaza sarutarii care acopera tradarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate antiSIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe altele.

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar si prin crestinatate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr’o singura Biserica, a facut mai multe. Din mai multe a facut o puzderie. Si continua s’o faca, prin ceea ce ii este propriu: lacomie, invidie, orgoliu. Se adapteaza usor, si-a rafinat metodele. Lucreaza la lumina noptii si comunica prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurential pe piata bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Cand nu lucreaza pe furis, te invita la dialog fratesc. Daca-l refuzi sau daca te aperi, te pomenesti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaste bine Biblia, are studii universitare, vorbeste cateva limbi straine. El stie ca Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat si memorat invatatura lui Iisus. Daca ar fi avut curatie si talent, putea sa scrie o Evanghelie tot atat de bogata ca a lui Matei.

A scris-o postum, in cheia sarutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este si patronul sau din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptura.

Iuda e tot atat de zelos printre ai sai, de vreme ce instinctul dezbinarii il mobilizeaza peste tot, oriunde s’ar afla. Partenerul trebuie mai intai sedus, dominat si numai dupa aceea nimicit. Iuda isi abordeaza semenul cu gratia cobrei care, intalnind o vipera in jungla, o invita la un dans aerian, fascinant, ametitor, pe durata caruia isi calculeaza cu precizie secunda muscaturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte". (IPS Bartolomeu Anania)

Mda, este un articol cu mare priza la publicul larg.

Un articol care enumera bine problemele cu care ne confruntam cu totii insa din pacate este scris cu mindrie, nu cu smerenie si ne indeamna la judecarea aproapelui si la ignorarea rugaciunii date de Dumnezeu unui mare sfint:

"Tine-ti mintea-n Iad, DAR nu deznadajdui" !

Iuda a ramas pentru posteritate drept "tipul tradatorului", reprezentand cel mai cunoscut exemplu in acest sens. El este omul care S-a lepadat de Dumnezeu si cel care L-a vandut pe Dumnezeu. Din nefericire, fiecare ne asemanam lui prin pacat, caci ce este pacatul, daca nu lepadare de Hristos si vindere a lui Hristos?

De aceea nu se cade a-l judecata nici pe Iuda si nici a ne judeca intre noi. Asa lasam loc ca in noi sa prinda chip, in mod tainic, talharul cel bun, si, poate in ultimul ceas, vom putea spune si noi asemenea lui: "Pomeneste-ma Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta!"

Scuza-ma cati spun dar stii de ce nu vezi nimic rau in ceea ce este scris mai sus? Deoarece noi mioriticii traim ca sa judecam nu sa intelegem ca de fapt ceea ce se petrece in jurul nostru trebuie sa ne ajute la schimbarea noastra nu a celui de linga noi. Poate ca si cel de linga noi, in tramvai se va schimba, insa NU ASTA ESTE TELUL!!, ci NOI si cresterea sufletului din noi...ceee ce influentam in jurul nostru se intimpla NUMAI DACA DA DOMNUL!.

Dar pina atunci nu ne vom dezminti prin a fi agresivi si a sari pe nerasuflate la beregata aproapelui "pentru ca a gresit si il reprezinta pe Iuda"

..iar scuza-ma dar IPS Anania emana destul de multa agresivitate in abordarea problemelor

Andrei, "anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila..." sunt posibile si datorita noua, nu doar celor din jur. Eu vad acest articol ca pe un indemn la a tine mai mult privirea in noi, nu doar in afara noastra - catre altii. Numai asa Iuda nu va mai deveni contemporan cu altii prin mine.

Eu nu vad deloc asa acest cuvant.
IPS Bartolomeu nu a indemnat la judecarea aproapelui, pentru ca ce a schitat el aici este un "portret", o generalizare a unui rau care se gaseste in societatea noastra sub diferite forme. Nu a aratat cu degetul, sau a numit niste persoane anume. Ci numai ne-a indemnat sa recunoastem raul specific societatii noastre, si ne-a amintit sa nu ne contaminam cu duhul acestei lumi (sau sa ne dez-contaminam). Sa nu alegem, ca Iuda, lumea, in locul lui Dumnezeu.
In al doilea rand, asa cum am zis mai sus, si cum spunea si Costel, predica m-a indemnat sa caut in mine ceva din toate acestea-sa vad, nu cumva, fara sa vad, fara sa stiu, si eu ma aseman acestui "Iuda modern". nu cumva doresc si eu lumea mai mult?
Nu este agresiv, este bland, dar are o blandete puternica.:1: Pe mine cel putin, ma trezeste, prin cuvantul sau.
Iata aici intregul cuvant al Parintelui.
http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/pastorala.htm

Articolul e bun, dar nu se vede originea apostaziei generalizate de astazi.

Sursa acestei nenorociri este parasirea modelului ascetic de viata al crestinului, care exista în primele veacuri la multi dintre crestini. Treptat a aparut ideea posibilitatii existentei a doua crestinismuri, unul radical si unul moderat, care ar fi amandoua binecuvantate.

Viata ascetica e considerata a fi rezervata doar unei minoritati dintre credinciosi. Preotii nu indeamna la viata aspra nici daca sunt ieromonahi, a aparut o teama de asceza, unii o vad ca pe ceva aberant, alienant, altii considera ca e sursa de mandrie (de parca viata de relaxare ar fi sursa de smerenie).


In realitate nu exista crestinism neasscetic, evangheliile spun clar ca numai calea cea stramta, renuntarea la viata de acum duce la mantuire.

Strimt nu inseamna neaparat renuntare la viata care-ti da satisfactii si te indeamna sa dai inainte nu sa cazi in fatalism - sora cu delasarea si alte patimi de natura acedi-ca

Calea strimta mai degraba reprezinta micsorarea NUMARULUI de pacate si linistea sufleteasca impletita cu o viata treaza, CONSTIENTA. ASTA inseamna viata pe calea cea strimta despre care ne vorbeste Hristos oamneilor de rind! si care intradevar foarte putini o practica de aceea este si asa de strimta...nu a fi ascet si a te "biciui"

El nici o clipa nu a spus mamelor sa renunte viata de ACUM, la cresterea copiilor sau a taranilor sa renunte la a recolta grinele sau la a te bucura de minunata natura , de puterea noastra fizica si ceea ce putem face cu ea...deci, ca oameni in lume... sa o lasam mai usor

Andrei, Domnul în evanghelii prezinta doar un crestinism radical. El spune sa lasam totul pentru El, indiferent ca e vorba de familii, slujbe etc.

Poruncile divine sunt sa iubim pe Dumnezeu din toate puterile si pe aproapele ca pe noi însine. A iubi e Dumnezeu din toate puterile înseamna a-L sluji din toate puterile ori nu poti sa-L slujesti din toate puterile si sa mai pastrezi si legaturi cu lumea. Dar obiectivul nu e renuntarea în sine ci dobândirea Duhului Sfânt, asceza are un scop practic.

Sunt doua moduri în care ne putem trai viata: egoist, întorsi spre materie, spre propriile satisfactii sau chenotic, renuntând permanent la vointa noastra pentru a cauta si face voia lui Dumnezeu. Mântuitorul nu ne-a zis sa renuntam doar la pacate ci la toata viata noastra: "Cine-si iubeste sufletul si-l va pierde".
Urmarea modului de viata egoist, care consta în închiderea fata de Dumnezeu si harul sau, e nerodirea duhovniceasca, uitarea lui Dumnezeu, întunecarea spirituala, fiindca sufletul se preschimba dupa modul de viata pe care-l duce. Urmarea modului chenotic de viata e adâncirea constiintei lui Dumnezeu, cresterea în virtuti, despatimirea.


Sfintii si calugarii ravnitori, precum si mirenii cu viata aspra nu depaseau cerintele evangheliei ci doar se încadrau în normalitatea ceruta de ea.

Sau, mai bine zis, voind si noi ceea ce voieste Dumnezeu.:1:

Eu mai degraba as spune ca nu avem de ales decit sa ascultam ceea ce ni s-a "recomandat" de Dumnezeu in Geneza

"Cu sudoarea fruntii o sa va dobinditi piinea" sau "Eu va dau, dar in traista nu va bag"

" Bucurati-va de viata..."Inmultiti-va"

cu alte cuvinte ne-a transmis clar ca viata pe care o sa o avem in aceasta lume plina de legi de tot felul va fi FOARTE grea, si nu este cazul sa ne-o ingreunam noi ARBITRAR mai mult decit trebuie.

De ce oare trebuie sa sarim noi calul si sa ne AUTO_flagelam noi arbitrar fara sa fim rugati de organele SUPERIOARE?

Unde scrie ca trebuie sa traiesti in asceza ca sa ajungeti la Mine?...NICAIERI!

Daca fratele tau greseste,,,,
 

A certa si a judeca sunt 2 stari diferite. In una cauti sa salvezi, in alta cauti sa condamni.
Si zic ca "Costel" a observat f bine starea lumii actuale...

Frumos spus.
Da, din pacate a venit vremea in care albului i se zice negru, iar negrului alb, binelui rau, iar raului bine.
Mereu imi spune parintele meu: "Sa te uiti la tine, si nu vei mai avea timp sa te uiti la ceilalti."

Ma gandesc cum ar trebui sa fie privit Iuda.
Singurul gand care imi vine in minte este: "Ar trebui privit cu mila, ca unul care s'a rupt de izvorul bucuriei si al odihnei."

Ca o persoana care se poate mantui daca doreste. Nu trebuie sa ramane la cadere. Ori de cate ori cadem, trebuie sa avem constiinta ca Dumnezeu are mana Sa intinsa catre noi. Nu ne ramane decat sa-L apucam de mana.

"22.Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.
23.Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!"

Este incurajator citatul parinte, insa asta presupune ca noi am lucrat deja enorm psihologic vorbind la fiinta noastra si avem capacitatile unor fiinte superioare inalt duhovnicesti sa ne aparam de asaltul celor ce intra prin "luminatorii trupului"...ceea ce nici pe departe nu este cazul majoritatii de credinciosi

Il privesc cu rabdare
 

Doamne-ajuta!

Dintre cei 12 Iuda era cel care tinea punga cu bani. Era un fel de administrator. Vindea si cumpara. La un moment dat si-a inchipuit ca poate sa-l vanda si pe Invatator. "Si dupa imbucatura a intrat atunci satana in el." (Ioan 13.27).

Cum sa-l privesc pe cel care sta langa Dumnezeu, dar care nu aude numic din cele ce spune Invatatorul? Nu-i aude nici pe ceilalti 11. Era cu ei si cu El, dar nu auzea nimic. Inima ii era impietrita, iar gandurile lui erau departe: legau si dezlegau combinatii care sa-i satisfaca orgoliul. (Ioan 13.20-30).

Azi, banul este scop si criteriu. Iuda este un personaj din ce in ce mai prezent in noi si langa noi. Te intersectezi cu el si cand te uiti in jurul tau si cand iti intorci privire inspre tine. Stai cu el la masa ii vorbesti de Dumnezeu, pare interesat, se uita la tine cu ochii larg deschisi, dar mintea lui este in alta parte. Participa la discutie din inertie, secvential. Cand crede ca ti-a acordat destul din timpul lui se ridica, se scuza politicos si pleaca in noapte, lasandu-te cu gandurile frante de usa tocmai inchisa si coplesit de...

Aici se devoaleaza imaginea ta. Eu il privesc cu nadejde. Si imi propun sa ma rog pentru el. Cred ca poate sa se schimbe si cred ca daca macar isi pune in minte acest gand Dumnezeu va face restul. O sa tot cada. Important e sa nu uite sa se ridice. Si, daca mai este oricand cineva dispus sa-i intinda mana atunci cred ca Dumnezeu se bucura. Viata mi-a confirmat ca pentru cei care au mai pastrat un strop de bunatate, ramane tot o problema de nadejde, credinta, si iubire. Parintele Cleopa le topea intr-un singur cuvant: rabdare.

Doamne-ajuta!

Mi-a venit in minte imaginea lui Iuda din Gradina Ghetsimani. El Il saruta pe Hristos, ca sa-L dea mortii. Iar Hristos in reprezentare il binecuvinteaza. Nu raspunde raului cu rau.

Iar noi raspundem cu rautate semenilor chiar si atunci cand ea nu exista. Suntem si noi un Iuda, dar unul care nu "vinde" o persoana, ci orice persoana pe care o intalneste. E semn ca Iuda s-a "maturizat".

http://lh6.ggpht.com/_OLWzbHVuRPA/Rt...2/Vinderea.JPG

Parerea mea
 

Prototipul lui Iuda.... predispozitie pe care o avem fiecare dintre noi de a-L "vinde" pe Iisus, mantuitorul lumii.

Dupa ce o buna parte a vietii lui are contact Acela care face minuni in viata oamenilor (sunt relatate o gramada in Sfintele Evanghelii), si minuni in viata ucenicilor - schimbandu-le radical viata si trairea acesteia si conceptia asupra lumii, si viziunea de cum trebuie sa fie privit Dumnezeu; Iuda - uncenicul lui Iisus, in ciuda tuturor demonstratiilor de dragoste pe care Iisus i le arata la nivel general si la nivel indvidual(personal -acceptandu-l atata timp langa el desi stia ca avea sa-L vanda), "reuseste" sa-L lepede pe Invatatorul lui, ba chiar sa-L vinda pe pretul a 30 arginti. Acesta era pretul de cumparare a unui sclav pe vremea aceea...

Ciudata algere, tragic destin....

Inteleg aici valoarea lucrurilor importante in cazul lui Iuda, ordinea acestora in viata lui. Pe ce pune pret el si ce are semnificatie pentru el ( sa nu uitam ce el tinea punga ucenicilor, si oare nu spune Evanghelia dupa Ioan ca Iuda lua din ea.)

In ziua de astazi ma consider un Iuda transpus timpurilor mele. Am posibilitatea sa aleg a fi alaturi de Cel care-mi da viata, sau a nu crede ce el exista!... (a nu accepta nimic din ceea ce-mi ofera El), excluzandu-L astfel din viata mea, dandu-L la o parte pentru lucruri de nimic sau mai stiu eu ce alte lucruri vremelnice care la un moment dat le pot considera importante, mult mai importante decat ceea ce ne ofera El, datatorul vietii.


Sfânta Evanghelie după Matei 16,24-27 ne spune:

24. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
25. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.
26. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
27. Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.

Rog pe Bunul Dumnezeu sa ne lumineze mintea sa alegem in pofida lucrurilor acestei vieti, ceea ce ne poate oferi cu mult mai de pret: viata viitoare - viata vesnica!

podolski_2 ®

• Cred ca IPS BArtolomeu Anania se referea la masoni. Masonii care s-au infiltrat in tot , si chiar in BOR.

• Si chiar daca este foarte agresiva pozitia, asa trebuie sa fie atitudinea fata de actiunile si de slugile satanei. De tot raul organizat.

• Asa a fost condamnata orice actiune sataniceasca chiar si de Mantuitorul sufletelor noastre si asa trebuie in continuare ca preotii, urmasii ai predaniei sfinte, sa lupte si sa nu ezite sa apere turma ce le-a fost data in paza.

• In situatia asta am ajuns pt ca toti am tacut pt ca am considerat bine sa tacem atunci cand raul se produce. Toleranta fata de rau , ajuta raul sa progreseze. La ce folos smerenia daca de fapt il ajuta pe dusman sa piarda suflete ?

• Aceasta nu este rautate si este o pozitie clara , asemenea Matuitorului .
  

• Cand a fost vreodata Hristos inteles de lume pt agresivitatea fata de pacat? Si atunci , si preotii Lui vor fi considerati nebuni si rai, pt ca indraznesc sa vb de rau despre pacat.

Atitudinea Mantuitoului este una fireasca dar cutremuratoare in acelasi timp, pentru noi cei care, sub o forma sau alta, nu am renuntat definitiv la legea talionului. Mantuitorul nu ar fi putut reactiona violent in momentul vinderii, cum nu a facut-o nici in timpul patimirilor, deoarece nu exista dezacord intre cuvintele (invatatura) si faptele Sale. Tocmai acestea sunt momentele in care El ne pune inainte in mod vadit legea iubirii.

Poate Mantuitorul l-a binecuvantat pentru ca stia de mai inaite ca Iuda va cadea in deznadejde si se va sinucide. Iuda insa nu a vazut in binecuvantare semnul iertarii. Iuda nici macar nu sfarsise "targul", iar Mantuitorul deja ii aratase iertarea.

Se pare ca Iuda a constientizat pacatul, gravitatea actului, dar la modul negativ, demonic. Acest lucru se vede din faptul ca aceasta constientizare i-a adus deznadejdea si nu pocainta.

Dumnezeu nu face acte prin care, atunci cand deja suntem departe de El, sa ne instraineze si mai mult. Din contra, rostul lor este sa ne apropie de El. Trebuie doar ca noi sa vedem in ele iubirea si iertarea lui Dumnezeu.

Iuda cel modern nu doar ca face parte dintre apropiati, dar inca doarme cu capul in bratele noastre pentru a invata cum sa tradeze mai bine, sa mearga la sigur. Avem nevoie de multa trezvie ca sa distingem zambetul de zambet, vorba calda de vorba calda, imbratisarea de imbratisare, sarutul de sarut.

Si ai uitat de forfota fara rost , venita din strafundul urat mirositor al sufletului tau . " Multa forfota pentru nimic ! "

Nu ma cunoasteti, nu va cunosc. Nu m-am adresat dumneavoastra, insa probabil v-ati recunoscut in cuvintele enuntate de mine, de vi s-a aprins o asemenea manie!

Sa aveti pace!

Fiecare a cautat sa il identifice pe Iuda in societate.Si eu la fel,daca as fi postat.Dar nu mi-ar fi dat prin cap sa il identific in mine.Multumesc mrhil pentru lectia ta de smerenie.Nu stiu cum se face ca toti mai nou intrati au aceasta sfiala,smerenie,pe care cei mai vechi pe forum,paarca am uitat-o in atatea dezbateri

Pana nu va simti fiecare crestin in inima lui ca el este Adam, ca el este Maria Magdalena cea desfranata, ca el este Iuda, ca el este Fariseu si Vames, ca el este Pilat, nu va putea dobandi pocainta. Oare in locul acelor, nu am fi facut aceleasi pacate ?!

Ma uit la rautatea dintre noi, dintre crestini in biserica, dintre preoti in Altar, dintre monahi prin manastiri.
Am fi facut mai rau decat aceia, daca inca si acum, dupa atata nor de marturii si modele, noi suntem inca foarte rai unii cu altii.

Calcam pe urmele celor ce au gresit lui Hristos.
Dea Domnul sa calcam si pe urmele acelora dintre ei care s'au pocait si s'au mantuit.

Adevarat. Cred ca pentru ca desi ne vrem Maria Magdalena, cel mai des ne asemanam lui Iuda. Banuitori si judecatori ai aproapelui, fara niciun beneficiu.

Text edificator, depinde perspectiva !
 

Daca acest text reprezinta o constatare de fapt a situatiei in care ne aflam, nu pot decat sa fiu de acord cu dumneavoastra; daca se vrea a fi o judecata, nu cred ca suntem noi in masura sa judecam (nu ne este dat noua). La fel de adevarat este ca nu trebuie sa taca nimeni si neincetat trebuie sa atragem atentia celor care gresesc, dar solutia corecta nu este judecata ci atitudinea pe care o luam in fata celor care gresesc. Echivalentul din ziua de azi a marturisitorilor sunt oamenii care "au coloana vertebrala" si prefera sa suporte demn consecintele unor decizii aberante. Aici cred ca suntem deficitari.

Iuda ne arata tuturor ca nu este de ajuns sa te afli in preajma Mantuitorului, nu este de ajuns sa te numesti Apostol, sa te impartasesti cu Trupul si Sangele lui Hristos, atat timp cat pe toate acestea le primesti "in virtutea inertiei", fara a participa si a le lasa sa te transforme launtric (fara a conlucra).

Iuda a fost de fata la minuni si taine ale Mantuitorului insa in zadar. Nu l-au schimbat, alegand sa ramana tot intru ale sale, cu planul pierzator si iubirea de argint.

Acesta este pericolul care ne paste si pe noi neincetat, faptul de a ramane ancorati doar in forme exterioare. In aceasta stare, a inselarii, ne este cel mai usor "sa spunem vrasmasului taina lui Hristos" sau "sarutare sa-I dam", precum Iuda.

De multe ori m-am intrebat, Marius, ce vor sa spuna aceste cuvinte "ca nu voi spune vrajmasului Tau taina Ta, si nici sarutare nu Iti vom da ca Iuda".

Textul pare legat de momentul tradarii. Iuda a vandut fariseilor taina Mantuitorului, dezvaluindu-le locul in care se afla in acel moment; apoi l-a vandut din nou, prin sarutare.

Cu toate ca a fost Apostolul lui Hristos, Iuda s-a indracit:
Si a intrat satana in Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numarul celor doisprezece.
Si, ducandu-se, el a vorbit cu arhiereii si cu capeteniile oastei, cum sa-L dea in mainile lor (Luca 22, 3-5).

Iuda a ales sa lucreze, de fapt, pentru diavol, contra lui Hristos. A devenit rob satanei, o simpla piesa in grearele aceluia.
De altfel, cale de mijloc nici nu exista. Omul are de ales intre a-L salaslui in inima sa pe Hristos, Mantuitorul, sau a intra in sclavia satanei.

Asa este. Sclavia diavolului, careia el insusi ii este rob, consta in impietrirea inimii, a simtirii. De altfel, diavolul "crede si se cutremura", dar la ce folos daca nu reuseste sa comunice cu Dumnezeu, sa raspunda cum se cuvine iubirii Sale?