La capataiul unui muribund!
 

Pentru majoritatea dintre noi, viata ne pune la dispozitie multe ocazii prin care sa intelegem rostul nostru pe aceasta lume. Spuneam pe un alt topic despre un foarte bun prieten de familie bolnav de cancer, ce abia implinise 41 de ani.
Barbat chipes, bland, romantic si extrem de sociabil, nu stiu daca a refuzat pe cineva vreodata cand i s-a cerut ajutorul. Casatorit, doi copii - o fetita de 6 ani si un baiat de 9.
Ne stiam de foarte multi ani, pe cand nici nu eram casatoriti, iar dupa ce a cunoscut-o pe cea care avea sa-i devina sotie am devenit un grup omogen, petrecandu-ne serile pana tarziu, cantand la chitara, mancand nuci cu paine sau sunca cu ceapa, si band must sau, mai tarziu vin fiert... De curand ne-am amintit de toate acele seri cand nu aveam atatea griji ca cele de astazi.
Acum vreo doua saptamani, la cateva zile dupa serbarea zilei de nastere, sotia lui ne-a sunat sa ne grabim ca e rau... Am mers in graba si l-am pazit toata noaptea, dar prezenta noastra il insenina, ii dadea incredere si speranta fiindca de fiecare data crizele dispareau ca prin farmec, iar noi ne pomeneam glumind si chiar razand. O rugasem pe sotia mea sa nu mai planga fiindca Dumnezeu are planul Lui, iar egoismul nostru ii poate aduce bolnavului mai multa suferinta. Dimineata plecam sa pregatim copii pentru scoala dupa care ne grabeam la serviciu.
Pe parcursul acestor doua saptamani au fost cateva astfel de nopti cand am vegheat intreaga noapte si ma intrebam cum poate sotia lui sa reziste atator nopti nedormite...
Vineri seara am mers cu inca o familie de prieteni care voiau sa-l mai vada o data si sa-si ia ramas bun, fiindca noi cei din culise stiam ca e o chestiune de zile. Apoi am ramas din nou doar noi trei de veghe - sotia lui, sotia mea si eu! Mama lui a stat un timp, dar cand a vazut cat sufera, a preferat sa plece in jurul orei 22.00.
In jurul orei 2.00 a inceput agonia. Nu am mai asistat niciodata si nu stiam cum este dar nici nu-mi era teama. Ceva imi spunea in sufletul meu cu mult timp in urma, pe cand eram inca in Londra si am aflat ca are cancer, ca eu voi fi in final alaturi de el. Ne-am asezat in genunchi, sotia lui incercand sa citeasca din rugaciunile speciale ale acestor momente. Cum nu avea putere din cauza lacrimilor, sotia mea a continuat.
Vedeam cum se lupta, parca exact ca in randurile scrise in acele rugaciuni. Privirea nu mai era ca cea de pana atunci, ci rece, adanca, patrunzatoare. Vorbea intr-una, iar noi incercam sa intelegem ce spune, fiindca acele cuvinte nu mai intrau in aria noastra de cunoastere. Din cand in cand o striga pe sotie, iar ea incerca sa inteleaga ce vrea. De fapt el nu mai vorbea de mult cu noi. Noi eram doar niste martori care NU puteam vedea ceea ce vedea el. "Nu pot sa trec!" spunea. Apoi iar cuvinte fara sens... "Mai lasa-ma putin!" ... "Ah...ce frumos!" Din cand in cand deschidea ochii si ne fixa pe fiecare in parte spunandu-ne ceea ce noi oricum nu intelegeam. Nici nu stiu daca noi mai eram NOI pentru el sau el vedea cu totul altceva. Incet-incet "marul lui Adam" i se ridica in sus.
Pe la 5.30 a inceput o noua agonie, si iarasi ne-am asezat in genunchi, sotia mea incepand din nou sa citeasca. I-am aprins lumanarea din nou si i-am asezat-o in mana iar el o strangea cu o forta neobisnuita, avand in vedere ca mai inainte cu cateva ore spunea ca are mainile si picioarele grele ca plumbul. Pentru cateva clipe, la 5.50, sotia lui a iesit la toaleta, iar el a inspirat adanc si s-a oprit. Pentru prima oara am izbucnit in plans. I-am facut semnul crucii si i-am zis "Dumnezeu sa te ierte!" Sotia lui a intrat, iar cand l-a vazut, a inteles si a izbucnit in hohot de plans. O a doua respiratie a urmat, ceea ce ne-a surprins fiindca nu stiam cum se intampla. Am rugat-o pe sotie sa continue sa citeasca si oricum nu mai erau decat cateva fraze pana la sfarsitul rugaciunilor. Dupa alte 20 de secunde, o ultima respiratie, aranjandu-si fatza intr-o expresie mai linistita ca cele de pana atunci dupa care s-a terminat. I-am inchis ochii si gura si ne-am focalizat pe sotie care parea panicata, derutata, neputincioasa. Am dat telefoane si in scurt timp casa a fost plina cu cei care urmau sa-l scalde, sa-l imbrace si sa-l aseze in sicriu...

Imaginile acelei nopti n-o sa le uit niciodata si parca mi-au mai completat o parte din lacunele privitoare la trecerea catre cele vesnice! Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l ierte fiindca a fost cel mai bun, mai iubitor si mai milostiv om pe care l-am cunoscut vreodata!

Dumnezeu sa-l odihneasca, iar sotiei si celor ce l-au iubit sa va aline durerean despartirii...

Dumnezeu sa-l odihneasca !
 

Simt ca pt tine este o mare pierdere plecarea acestui prieten , ai scris cu atata durere si emotie ...
M-a impresionat mult mesajul tau , Om Bun .O boala cumplita..m-am intalnit si eu cu ea ,acum 17 ani .. N-avem ce face , cand nu mai putem sa traim aici ne ducem dincolo ..
unii mai devreme decat ar trebui .
Dumnezeu sa-l ierte !

Domnul sa va ocroteasca si sa va tina sanatosi si buni . :6:

Dumnezeu sa-l ierte si sa ajunga in imparatia LUI!

Iti multumim ca ai avut puterea sa ne impartasesti si noua aceasta dureroasa experienta, cu siguranta ne ajuta sa vedem ca fiecare din noi poate fi secerat inainte de vreme si ca trebuie oricand sa fim pregatiti..ca moartea este o realitate a vietii si nu ne cruta pe nici unul, indiferent de inteligenta, bunatate, sanatate..

Dumnezeu sa il ierte!

intrebare
 

Dumnezeu sa il ierte.Si te rog sa ne spui cum se numea ca sa ii pot aprinde luminare la biserica si sa il si pomenesc.Doamne Ajuta.

Cel de Sus sa'l odihneasca in pace!

Omubun, iti multumesc din inima. Postarea ta este pentru mine si raspunsul la o rugaciune.
Dumnezeu sa-l odihneasca si sa ii mangaie pe cei dragi de despartirea temporara de prietenul tau.
Doamne ajuta!

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca si sa le aline durerea celor dragi celui plecat!
Impresionante clipele prin care ai trecut, OmBun! Si nu mai putin emotionanta relatarea ta. Multumim ca ne-ai impartasit aceste trairi!
Doamne ajuta!

Doamne miluieste!
 

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca cu dreptii!

Putere sa indurati suferinta acestei pierderi sa va dea voua Bunul Dumnezeu!

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Apropape mi-au dat lacrimile. Si eu am pierdut pe cineva drag sufletului meu recent.

Posibil ca unii au sa sara in sus, dar astazi m-a marcat un mic film cu un cantec de inmormantare catolic: http://www.youtube.com/watch?v=7DgM-...eature=related

"In Paradisum deducam te Angeli; In tuo adventu suscipiant te martyres et perducant te in civitatem sanctam Ierusalem; Chorus angelorum te suscipiat, et cum Lazaro quondam paupere aeternam habeas requiem."

"In Paradis sa te conduca ingerii; la venirea ta sa te intampine martirii si sa te conduca spre cetatea sfanta a Ierusalimului; Corul ingerilor sa te intampine, si impreuna cu Lazar, cel care candva era sarac, vesnic sa te odihnesti"

Am ascultat "In paradisum" si te asigur draga Noesissa ca sunt inca pe scaun(nu am sarit:3:)... de fapt mi s-a facut pielea gaina... de emotie si vibratie:6:

Dumnezeu să-l odihnească în lumea celor drepţi !
 

Acum am citit acest topic şi mi s-au umezit ochii, pentru că eu însumi am asistat la astfel de clipe când aveam 14 ani şi când tatăl meu a plecat pentru totdeauna din astă lume de lângă mine. Nu am să uit niciodată acele clipe . L-am iubit enorm , dar asta a fost voia lui Dumnezeu !

În prealabil postat de Noesisaa http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
Posibil ca unii au sa sara in sus, dar astazi m-a marcat un mic film cu un cantec de inmormantare catolic: http://www.youtube.com/watch?v=7DgM-...eature=related

In paradisum... emotionant ,vocea remarcabila ...

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca impreuna cu dreptii Lui!

Multumesc tuturor care-ati intrat sa cititi pe-aici. In ce ma priveste, consider ca n-am facut mare lucru si in orice caz, probabil ca nu indeajuns fata de cat merita acest om. Cineva m-a intrebat cum il chema; Il chema Vasile, iar noi il strigam Lica. Asa l-am cunoscut si asa il stia toata lumea… Extrem de multa lume !
Isi dorea sa se faca bine si chiar spera, dupa ce, intr-un tarziu a renuntat la citostatice si s-a apucat de tratament naturist. Tarziu… Mult prea tarziu !... Isi facuse prieteni dintre colegii de suferinta cunoscuti pe la Bucuresti sau la Cluj. Isi dorea sa se faca bine si el si cei pe care-i cunoscuse si sa mearga in vizita cu copii pe la ei. Primea telefoane din toata tara, dar vocea lui era atat de slaba incat nu mai putea fi auzita la capatul celalalt.
Mult timp a fost neimpacat cu gandul mortii si era ingrozit. Ne ruga (cu vreo doua saptamani in urma) sa nu-l lasam sa adoarma. Undeva in sufletul lui se dadea o lupta pentru niste fapte din tinerete. Fiecare dintre noi, daca ne analizam viata, vom gasi destule de care sa ne fie jena, rusine, teama ca va trebui sa platim. Nici el nu facea exceptie.
De fapt, totul a inceput pe cand avea vreo 19 ani si cand a surprins orasul cu o relatie controversata : se indragostise nebuneste de verisoara lui, iar ea la randul ei ar fi fost in stare de orice pentru el. Parintii i-au certat cand au aflat si le-au interzis sa se mai intalneasca. Atunci el a avut o tentativa de sinucidere si foarte putin a lipsit sa reuseasca. Cu toate ca a fost salvat in ultimul moment, el continua sa spuna ca tot va reusi intr-o zi.
In astfel de imprejurari, cea care urma sa-i devina sotie a fost deosebit de impresionata si si-a propus sa faca orice sa-l salveze. Se cunosteau oarecum si fiind o persoana deosebit de credincioasa a inceput sa se roage in fiecare seara la Dumnezeu sa-i dea putere si sa salveze acest baiat din ghearele diavolului. Incet – incet au devenit prieteni dar nu se punea problema casatoriei (ea era pe stil vechi, el pe nou dar nu avea nimic comun cu religia…) Abia dupa vreo 10 ani, au decis in sfarsit sa se casatoreasca, trecand si el la religia ortodoxa pe stil vechi.
A fost un compromis, niciodata acceptat de catre parintii lui. Totusi, casatoria nu a schimbat prea multe pentru el. A ramas acelasi "copil", prieten cu toti, saritor la nevoie, dar si la bucurii, onorand si cate o invitatie "la o bere" dupa program. Desi nu venea niciodata beat, intarzierile o exasperau pe sotie, mai ales dupa ce au aparut si copiii in viata lor. Discutiile il oboseau si oricum n-ar fi putut face fata avalanselor de reprosuri din partea ei. Si-atunci se pomenea spunand "As vrea sa mor ! Sa scapi odata de mine !" Si iarasi ea se apuca sa planga si sa se roage : "Fa-l, Doamne sa inteleaga drumul drept !" Dar care-i drumul drept ? Cine poate sti cu adevarat ? Poate s-ar fi cuvenit sa spuna "Da-ne , Doamne rabdare si intelepciune sa le putem duce pe toate !" Daca am sti cat rau ne putem face doar printr-o vorba aruncata sau chiar o rugaciune care se doreste sa faca cu totul altceva, probabil ne-am cutremura. Din momentul in care el a aflat rezultatul unei analize, a inceput intr-adevar sa cunoasca "drumul drept "!... Si ea la fel !...

Infioratoare cele descrise de tine Omu Bun.Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!Poate sa o sa ne intalnim cu cei dragi undeva..candva..si despartirea sa nu fie definitiva...poate o sa te intalnesti cu prietenul tau cine stie...important e ca ati trait clipe fericite impreuna si ca ati avut credinta si v-ati ajutat reciproc.

Moartea este o taină! Ne înspăimântă căci sufletul nu ştie ce va fi dincolo
Timpul pe care l-am primt pentru a ne îndrepta s-a terminat şi vine clipa când trebuie să dăm socoteală pentru toate şi să primim răspuns la toate.

Am fost alături de tatăl meu când a murit.Cele povestite de Culai se aseamănă aproape perfect cu cele pe care le-am trăit atunci când tata şi-a trăit ultimele ore din viaţă.
E o experienţă foarte specială Oamenii se tem în general să stea cu cei cei care mor dar,când este cineva la care ai ţinut mult, sentimentul este cu totul deosebit.

Dumnezeu sa il odihneasca in ceata dreptilor.In ceea ce priveste trecerea la cele vesnice ea e diferita de la fiecare om si in functie de sufletul acestuia.Cand tatal meu a murit acu 4 ani a fost crunt era o stare apasatoare si de groaza asemeni unui vuiet dar care era doar acolo si pana in usa camerei mele.Nu ii doresc nimanui sa cunoasca sa simta astfel de clipe sufleteste ,apoi am asistat la trecerea unui parinte batran si desi se siptea o oarecare apasare era calm pace si zambet cald acolo.Mama mea fie iertata imi povestea ca bunicul meu a trecut dincolo zambind sa intors catre bunica i-a zambit din ochi ia spusramas bun sa intors cufata la perete si bun dus a fost in lumea cealalta ,asa ca starile difera.Dumnezeu sa va mangaie si pe tine om bun si pe sotia si copii celui care a plecat din lumea aceasta

M-a impresionat pana la lacrimi, postarea ta, Om bun!
Am retrait cele intamplate cu mama mea (bunica mea care m-a crescut) care s-a dus la Domnul in urma cu 7 ani. Si ea tot de cancer s-a stins si ca si prietenul tau, tot la 5.50 intr-o zi frumoasa de mai.N-am sa uit niciodata ultimele ei clipe.
Am fost alaturi de ea in fiecare noapte timp de apr. 5 luni, timp in care simteam ca Dumnezeu imi da niste puteri nebanuite. Desi dormeam f putin (pt ca o urmaream noaptea) si munceam si la serviciu 10 ore + naveta, nu ma simteam obosita. Cand faci ceva din dragoste, niciodata nu ti se pare greu si simti ca nu faci suficient. Mama a facut f multe sacrificii pt mine, iar eu am vrut sa-i rasplatesc, standu-i alaturi atat cat imi permitea timpul.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti cei dragi ai nostri!

Am o veste trista si nu stiu unde s-o pun. Am ales acest loc fiindca este cel mai delicat pe care-l am la indemana.

La inceputul postului, Dumnezeu a vrut sa ajung la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus impreuna cu sotia fratelui meu care ne este si nasa de cununie si care locuieste in Brasov. Astazi m-a sunat fratele si m-a anuntat ca este in coma de trei zile. De 10 ani se lupta cu un cancer si care in ultimul timp s-a complicat. Vineri tocmai se externase si parea ca e ceva mai bine, dar in aceeasi noapte, lucrurile s-au complicat.

Pentru cei care inteleg ce inseamna o rugaciune pentru sufletul unui strain, m-as bucura daca a-ti pomeni-o alaturi de ceilalti. O cheama Aurelia.
Va multumesc si Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti!

Mai jos, o fotografie cu ea si baietii mei, facuta inainte de inceperea postului la Sambata de Sus.

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Care ne-ai invatat a ne ruga unii pentru altii ca asa vom implini legea Ta si vom fi vrednici de mila Ta, cauta cu indurare si usureaza suferinta roabei Tale, Aurelia care se afla in patul durerii.Asa cum, odinioara la scaldatoarea Vitezda ai vindecat cu puterea Ta pe slabanogul ce zacea in boala de 38 de ani,Cel ce pe sluga sutasului si pe fiica cananeencei, numai cu cuvantul, pentru credinta lor, i-ai vindecat, Insusi intrutot milostivule Stapane, insufla-i si roabei Tale, Aurelia, aceeasi putere de credinta.Iarta-i ei, Bunule Doamne, pacatele ca nu se simte vrednica sa ridice ochii catre Tine sa cerseasca indurarea Ta.Primeste, Doamne, rugaciunea celor dragi ai roabei Tale si o intareste pe ea ca Tu esti doctorul sufletelor ale trupurilor tuturor, Hristoase Dumnezeule si Tie marire inaltam, impreuna si celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Imi pare rau , sa aud vesti din astea , Culai , mai ales ca si eu am trecut prin astfel de incercari , dar am invins ca de fiecare data cu ajutorul lui Dumnezeu , dar alte si alte incercari vin si toate sunt spre folosul nostru , chiar daca pe moment simtim complet altceva ! O voi pomeni pe Aurelia in rugaciunile de seara ( noapte ) ! Doamne ajuta !+

Frate dragă , trebuie sa ne rugăm unii pentru alţii , mai ales când e mare nevoie.
Părintele Porfirie zicea undeva că "Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-ne pe noi păcătoşii !" e tot una cu "Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine păcătosul !" , că toţi suntem ai Unului şi Aceluiaşi Dumnezeu.
Dumnezeu să-i ajute Aureliei !

As vrea sa va spun si eu in cateva randuri puterea rugaciunii si in special a rugaciunii colective.am cerut ajutorul prietenilor mei si aici pe acest forum dar si pe altul.
Trebuie sa incep a povestii ca pe 30 noiembrie de Sf Andrei am ajuns cu tata la spitalul Militar ptr ca se simtea rau de ceva timp.Fusese internat la spitalul CFR din Ploiesti dar starea lui de altera pe zi ce trecea.In fine,Dumnezeu a randuit sa ajung cu el de Sf Andrei.Cand am ajuns la un doctor pe care il cunosteam si a avut amabilitatea sa il primesca trebuie sa ma credeti ca l-au bagat direct in sala de stabilizare UPU apoi in terapie intensiva.Doctora de la urgente imi spunea ca starea lui este f f grava,avea o valore a ptasiului de 8 si maxim trebia 4 ceea ce putea duce in orice moment la un atac de cord.Avea un diabet f mare si pe fondul diabetului si o boala renala grava cu uree si creatinina f marite la valori care necesita dializa.Verdictul medicului de urgenta a fost f rezervat.La un moment dat a iesit si mi-a spus sa ma duc in prima biserica,sa ma rog si sa aprind lumanari la vii.Nu m-au lasat sa fc un pas in terapie intensiva nici macar nu mi-au spus ca as fi avut dreptul la orele de vizita seara intre orele 6 si 7.Dar nu mai conteaza,m-am suit in masina si in drum spre Ploiesti m-am oprit la Manastirea Ghighiu,la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si am ramas acolo mult timp.Nu pot sa va spun ca nu am dormit o secunda,parca asteptam sa sune telefonul de la spital sa imi spuna ca a murit.Am venit acasa si am cerut ajutor in rugaciune prietenilor.A fost in stare critica 4 zile,apoi l-au mutat pe sectie iar de Sf Nicolae l-am adus acasa.Toate analizele la iesire erau in limitele normale iar dupa 3 sedinte cu terapeutul tata merge.Merge mai greu,insotit,cu cadru,dar MERGE.Ptr mine a fost o MINUNE dumnezeiasca ca nu a murit in ziua aceia si puterea rugaciunii colective mi-a intarit si mai mult credinta.Doamne Ajuta! si le multumesc tuturor de pe acest forum care au fost alaturi de mine si de tatal meu Constantin.

Nu mai stiu ce sa spun, pentru ca mi-au dat lacrimile! Va multumesc din suflet si Dumnezeu sa faca fiecaruia parte insutit!
Practic nu ne mai asteptam la minuni, dar macar sa fie intampinata de cine trebuie!
Eu ii pomenesc pe amandoi de mult timp(fiindu-mi si nasi de cununie) peste tot in pomelnicele date, inclusiv vinerile la sf. Maslu. Pentru noi a fost o persoana deosebita, iar graiul ei dulce-ardelenesc, domol si shugubat, dadea intotdeauna o atmosfera relaxata de pace si buna-voire.
La ultima vizita ne spunea ca abia asteapta sa iasa la pensie in primavara si sa se dedice nepotelelor. Se pare ca Dumnezeu avea alte planuri.

Aici o alta fotografie de familie, ceva mai veche.

Plasturele din reteta de mai jos face adevarate minuni. Trebuie regim fara carne, sucuri de legume preparate in casa.

400g ceara de albine, 300g polen, 50g propolis solid, 50 g rasina, 2 linguri de ulei. Se fierb toate ingredientele la baie marina pana se face o pasta. Se pune mai intai pe o folie si, dupa ce se mai raceste putin se aplica pe corp. Avand in vedere ca se transpira abundent, se iau minerale, in special calciu. Se tine de seara pana dimineata. A doua zi se sterge bine si se desprinde de pe folie si se pune din nou in vas ul in care a fost preparat pentru a se refolosi in seara urmatoare. Se poate folosi de 9 ori.

Un alt remediu ar fi argila, pana face rost de toate ingredientele de mai sus. Atat extern sub forma de cataplasme cat si intern.

Anumite tratamente administrate bolnavilor de cancer sunt de-a dreptul nocive. Luati legatura cu un medic naturist.

Dumnezeu s-o miluiasca pe Aurelia si pe noi toti.

Cum se mai simte Aurelia , Culai frate ?

Aseara pe la ora la care scriu acest mesaj (23.20) s-a stins, dupa o coma totala de 5 zile. Initial urma sa fie inmormantata maine, dar din anumite motive s-a primit incuviintarea de a fi inmormantata luni la 13.30, in Brasov. Dimineata la prima ora, voi pleca cu toata familia si ne vom intoarce marti.
Dumnezeu s-o odihneasca si multimesc tuturor celor care s-au rugat pentru sufletul ei. Fusese spovedita cu doua zile inainte de a cadea si primise sfanta impartasanie. Desi se impartasea frecvent, ultima dintre ele supunea ca a fost cu totul deosebita si a simtit ca se petrece ceva deosebit. A stiut ca "pleaca", dar a preferat sa nu spuna nimanui, nimic.

Dumnezeu să o odihnească în lumea celor drepţi ! Amin !

Dumnezeu sa o odihneasca!

La capataiul unui muribund - II
 

Cu tristete revin pe acest topic deschis in urma cu ceva ani, pe cand figuram sub alt user-name. De ce revin?... Oare cum sa incep?
A fost odata un copil care obisnuia sa mearga in toate duminicile si de sarbatori in Sfantul Altar, si sa-l ajute pe Parinte la mici servicii pe masura puterilor lui. Era mereu smerit si ascultator, mereu hotarat sa faca intocmai dupa cum intelesese el de la Parintele. Cand mergea in cate o excursie si se nimerea sa fie zile de post, el se retragea intr-un colt si isi desfacea pachetul cu mancarea pregatita din timp, desi nimeni nu i-a impus (nici macar parintii) sa tina post in aceasta perioada.
Apoi a plecat la scoli inalte. Usor ciudat pentru colegii bucuresteni, a reusit sa-si castige respectul chiar din prima zi cand profesorul de matematica le-a spus celorlalti ca acest copil de tarani venit dintr-un catun al Vrancei este un as al matematicii si nimeni sa nu indrazneasca sa-l ironizeze, fiindca nimeni nu poate fi la nivelul lui. De altfel numele lui era un obisnuit al "Gazetei matematice" din acele vremuri. A terminat Facultatea de Geologie ca bursier si a ales sa mearga in Sf Gheorghe impreuna cu tanara lui sotie, care terminase in acelasi timp aceeasi facultate si fusese repartizata acolo. Mult timp n-au avut copii si poate acesta ar fi trebuit sa fie primul semn cum ca Dumnezeu nu mai facea parte din viata lui. Si totusi, dupa multi ani, au reusit: doi copii; mai intai un baiat, iar la exact doi ani, in aceeasi zi a lunii aprilie, a venit si fetita. Acesti copii sunt acum studenti, extraordinar de buni, nu doar la invatatura, ci mai ales in caracterul lor. Ani la rand s-au chinuit acesti copii sa-i faca pe parinti sa renunte la fumat. Le rupeau tigarile, le aruncau, numai in genunchi nu se asezau sa-i faca sa renunte. Fara folos, insa. Altfel, de o corectitudine cum orice crestin ar trebui sa fie: niciodata nu a incercat sa se substituie vreunui privilegiu, sa insele pe cineva, sa corupa pe cineva, sa minta pe cineva. De nenumarate ori a fost rugat sa intre in politica, promitandu-i-se un loc "sus de tot", de unde sa-si asigure material tot neamul lui, pentru tot restul vietii... dar a refuzat politicos spunand ca in politica trebuie sa minti si sa promiti ceea ce stii ca nu poti face, iar el nu poate minti si... nu suporta compromisul in viata lui. In anii din urma se adancise mult in filozofii complementare, iar mai nou cocheta si cu fenomenul "Feng shui", aranjandu-si gradina si casa dupa metode studiate indelung...
Ne intalneam destul de frecvent, fiind fratele sotiei mele. In urma cu vreo trei ani, mi-am construit un solar, iar cand a venit in vizita si l-a vazut a fost atat de impresionat incat a zis: "Pentru asa solar si asa gradina, iti trebuie un tractoras, iar eu ti-l voi trimite in foarte scurt timp. Iti promit!" Nu pot sa spun ca n-am contribuit si noi la achitarea lui, dar mare parte din bani erau de fapt dividende de la firma lui unde intamplator eram si noi asociati, desi nu contribuiam cu absolut nimic.
In urma cu doi ani, intorcandu-ne dintr-un concediu prin tara la mai multe manastiri, ne-am oprit pe la el, pentru o zi. In acea seara am avut o discutie de cateva ore cu el, in bucatarie, care incepuse firav, chiar in timpul mesei. La un moment dat spiritele s-au incins, iar doamnele, simtindu-se "in plus", s-au retras diplomat fiindca subiectul le depasea si nici nu voiau sa influenteze in vreun fel deciziile noastre. Eu ii reprosam cum se face ca un baiat care si-a petrecut copilaria in Sf Altar, si care nu se rusina sa manance de post, cand ceilalti copii se amuzau pe seama lui, acum sa nu stie ce-i aceea biserica, spovedanie si Sf Impartasanie? Cum se facea ca baiatul "genial" care era laudat de decanii de facultate, "luptatorul" care nu cunoaste teama de infrangere, fiindca gaseste intotdeuna solutii, sahistul care calatoreste in toata tara si in strainatate unde au loc concursuri, sa nu fie in stare sa se lase de fumat? Cum se poate ca, dupa ce, mai bine de 10 ani de disperare ca nu pot avea copii, Dumnezeu s-a indurat si le-a dat doi, cu totul binecuvantati, el inca nu stie sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru ca si-a facut atata mila de ei? Dar... filozofam, fiindca nimic nu se lega. Vorbeam despre Platon si Socrate, vorbeam despre oameni si caractere, dar Dumnezeu "aluneca" pe langa, fara nici o aderenta. M-am intors acasa tare abatut. Mult timp mi-am amintit de acea discutie si sunt convins ca si el facea la fel, doar ca nu era nici o schimbare. Cu vreo sase luni in urma iarasi ne-am intalnit la niste rude comune, iar intre noi iarasi s-a declansat "iadul". De data asta cred ca asistau la discutie cel putin 10 persoane, dar care nu indrazneau sa spuna nici macar un cuvintel. Raspunsurile lui taioase ma dureau pana la sange si le aud si acum in urechi: "Tu nu stii! Eu AM CITIT!" Dar "citit"-ul lui venea din cei pe care eu doar ii rasfoisem si nici unul dintre acei "idoli", nu-l cunoscusera pe Dumnezeu si nu-I slujeau Lui... Si nu puteam sa-i spun in fata atator rude ale lui, ca toata filozifia aceea este egala cu zero si ca n-o sa-l mantuiasca, daca ramane in ea.
In urma cu vreo trei luni, am primit un telefon de la sotia lui, cum ca are febra de vreo doua saptamani si nu-i mai scade, indiferent de ce tratament ar face. S-a internat in Sf. Gheorghe, iar la prima vedere diagnosticul era sumbru. A facut tomografie si... plamanul stang avea o tumora. Dupa cateva saptamani de incercari esuate de a-i stopa febra, a fost transferat la Cluj, unde a luat-o de la capat. In primul moment cand am aflat ca pleaca la Cluj, am luat legatura cu unul dintre preotii foarte dragi sufletului meu, iar acesta m-a privit in ochi ca si cum ar fi stiut rezultatul, indiferent ce vrem noi sau familia lui, desi eu nu-i spusesem aproape nimic despre starea lui: "Urgent spovedit si impartasit, inainte de orice alta decizie!" Am incercat in fel si chip, dar parca amandoi erau inchisi intr-un cerc peste care nu poti sa treci, orice-ai face oricat te-ai ruga tu sau oricine altcineva. Cand am vazut ca a trecut o saptamana, apoi doua, iar ei bateau pasul pe loc, am inteles ca Dumnezeu nu poate intra nicicum "acolo" fiindca tin de manerul usii si cu dintii. Iar in urmatoarele saptamani mi s-a confirmat. Am dorit in cateva randuri sa mergem acolo, dar ni s-a interzis categoric. Acum, dupa ce a ajuns sa fie monitorizat si "intubat" la oxigen, a acceptat cu lacrimi in ochi sa mearga sotia mea si celalalt frate care fusese plecat in Italia. Acum il pazesc cu randul, iar sotia mea imi spunea printre lacrimi ca a ajuns sa traiasca in reluare ceea ce a trait cu cel de la initierea acestui topic. Ar vrea sa nu planga si se tine tare, dar abia asteapta sa se retraga undeva si sa se poata descarca.
Aseara am intrebat daca a reusit sa-i aduca un preot sa-l spovedeasca, dar mi-a raspuns ca nu poate trece peste ei. Cumnata considera ca ar fi un shoc pentru el sa-l vada pe preot intrand pe usa, iar el probabil se jeneaza fata de toti ceilalti. In suflet spune ca se roaga, si ca si-a amintit multe din rugaciunile de altadata, dar mai ales se roaga... improvizand!... Am insistat spunandu-i: "In genunchi, te rog, cauta preotul si fa absolut orice, numai sa-l spovedeasca pana mai e in stare sa spuna doua cuvinte!" In seara asta am intrebat-o, dar raspunsul a fost ca nu a reusit sa faca nimic. Oricum, nu putea sa-mi spuna prea multe fiindca era langa el, dar am inteles ca incercarea esuase lamentabil... Iar eu ma simt neputincios. De cand am aflat ca e bolnav ne rugam intr-una, si multi preoti se roaga zilnic sau aproape zilnic pentru el. Si totusi... nu reusim sa-l facem sa-L primeasca pe Dumnezeu, ca de insanatosire nici pe departe nu mai poate fi vorba... E o chestiune de zile, din cate am inteles... Sau poate nici atat!... Nu stiu ce sa mai fac... Pentru noi a fost un om cu totul deosebit, chiar daca mai aveam conflicte pe teme conceptuale!... (Adica eu, nu sotia mea, ca pentru ea tot fratele ei minunat era, oricand in orice imprejurare).
Pentru cine si-a propus vreo pravila in acest post, sper sa nu indraznesc prea mult daca va rog sa-l amintiti in rugaciunile voastre, pentru mantuirea lui, pentru ca chiar nu stiu cum sa-l mai scoatem de-acolo, daca pleaca asa!... Fie-va mila de un om care probabil i-a intrat in cap ca toata viata a fost extrem de corect fata de toti cei din jur si ca nu merita o astfel de lovitura, total lipsit de o a doua sansa. Inclin sa cred ca acea sansa ar fi avut-o daca in urma cu mai bine de doi ani m-ar fi ascultat, nu fiindca eram eu destept, ci fiindca Dumnezeu m-a dus in calea lui atunci sa-i spuna prin mine ceva anume. Doctorii din Cluj i-au spus ca acel cancer avea... 2 ani vechime si nu cred ca nu a facut legatura, fiindca il stiu un om deosebit de inteligent!
Rugati-va, va rog si pentru el, daca nu va cer prea mult. Numele lui e MIHAI si are 55 de ani. Va multumesc din suflet si va cer iertare daca povestea mea a fost cam lunga, dar am simtit nevoia sa spun tot pentru ca poate unii vor trage anumite invataminte din toate astea...

Bunul Dumnezeu sa aiba mila de Mihai!
Grea incercarea prin care treci, frate Moshule. Sa-ti dea Dumnezeu putere sa treci peste toate acestea.
Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi pacatosii! Pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, nu trece cu vederea pe Mihai, si randuieste-i sfarsit crestinesc.