un sot...intretinut
 

Eu si Gabi, sotul meu ne-am casatorit acum doi ani cu binecuvantarea duhovnicilor. El a pornit cu o iubire ca un foc, eu putin cam rationala... M-a atras la el faptul incearca sa duca o viata placuta Domnului, ca e un om sensibil, ca ma iubeste si ne-am hotarat sa facem pasul. Cand ne-am cunoscut, era o diferenta mare intre noi in plan financiar-profesional, adica eu imi terminasem facultatea, masterul cu medii mari, ma angajasem intr-o trans-nationala pe un salariu mare care tot crestea in timp. El cam pierde-vara....a facut o facultate la idd, incercase sa faca un master, a renuntat, lucra ceva gen vanzator,desi e un tip inteligent, dar mai chiulea si de acolo...In fine, am trecut peste si m-am gandit ca nu are mediu favorabil unei cresteri profesionale si implicit si financiare si ca inca nu are motivatia care sa-l puna in miscare, sa-l faca responsabil.(am intalnit cazuri de baieti total pe nicaieri care cand au gasit o fata pe care sa o iubeasca si cu care sa-si in temeieze o familie, s-au schimbat la 180grade). M-am gandit ca e importanta baza are suflet bun, il iubeste pe Dumnezeu si Biserica si restul se construiesc in timp. Insa, au trecut doi ani si sotul meu pe care il iubesc e neschimbat! Pe unde a lucrat a lasat numai impresia ca nu se implica destul, ca nu-si da silinta, a incercat sa-si faca o firma pe cont propriu dar a ajuns si ea in faliment tot pentru ca nu s-a ocupat 100%...si nu aduce nici un ban acasa, e intretinut de mine si parintii mei si incepe sa se obisnuiasca si ma doare acest lucru ENORM ! Mi-a promis toate promisiunile posibile : o sa ma schimb, o sa-mi dau silinta,o sa muncesc, nu o sa mai intarzii, nu o sa mai dorm pana la 10, nu voi mai fi lenes, o sa te fac mandra de mine, o sa-mi depasesc conditia, de data asta o sa mearga, etc.... Are 31 de ani, deja mi-am pierdut increderea in vorbele lui, sunt toate la fel, le traieste de fiecare data cand le spune, dar apoi revine la stilul lui de viata cu care era obisnuit....Ce parere aveti, ce e de facut? Bine, nu am trecut toate detaliile vietii noastre aici poate unele isi au importanta lor, dar cred ca lungesc povestea prea mult. Daca ma intrebati : "ce a zis duhovnicul?" va raspund ca nu a zis nimic, sa asteptam,sa vedem, depinde de noi, sa ne rugam.... Dar eu deja imi pierd respectul pentru el , ne certam din ce in ce mai des, pentru faptul ca nu intreprinde nimic, sau daca ii gasesc eu un loc de munca ma face de ras acolo prin neseriozitate, neimplicare. Of ! Cateodata mi-e rusine de mine ca simt rusine fata de el si ma doare pentru ca e sotul meu si il iubesc ! Ce e de facut?

Sincer, nu stiu ce as putea zice sa te ajut...

As spune totusi sa nu deznadajduiesti, caci asta e una din armele diavolului. As spune sa ai mare respect fata de sotul tau, caci Taina Nuntii este probabil cea mai de taina Taina; este una foarte importanta; Dumnezeu v-a legat, deci Lui ar trebui sa ii ceri raspunsuri. Si sa nu uiti ca sunt oameni care nu a fost binecuvantati cu nunta sau cu copii; pe forum o persoana de 30 de ani a deschis un topic pentru asta, pentru ca nu se putea casatori, si cat de dureros e sa nu ai pe cineva pe care sa il iubesti si la care sa te intorci acasa. Deci fi cu luare de minte la casatorie, e un lucru mare.

Pe de alta parte, Gabi pare genul arivistului. E tanarul acela atat de dragut fizic si bun sufleteste incat nu iti vine sa crezi ca nu poate sta locului. Asa mi se pare din ce ai scris, deci pot sa nu am dreptate si sper asta. In cazul asta, cred ca discutiile tale cu el nu ar ajunge nicaieri. Dureros, dar nu iti va baga in seama sfaturile, chiar daca la suprafata se arata interesat de ele. Eventual un barbat daca ar putea sa vb cu el... Tatal, socrul?

Eu cred ca nunta ii face pe oameni o persoana. Odata ce ai inceput sa ai "divergente de opinie" cu el asta inseamna ca incet, incet, te-ai departat de el si te-ai despartit. Acum sunteti 2 persoane. Priveste putin cu luare de-minte, nu gresesti si tu pe undeva?

Te rog sa consideri ceea ce am scris ca fiind o parere personala ce si-a format-o un baietan fara experienta in lucruri din astea. Eu m-am pus in locul tau si doar am spus ce as face, dar sa nu iei lucrurile astea prea tare in serios. Dumnezeu sa va ajute!

Da, cunosc problema.
Acum exista doua aspecte:
1. Era asa si si inainte de casatorie? Spui ca da. Deci tu stiai acest lucru.
Totusi ai acceptat, din iubire. Acum se pune intrebarea daca iubirea ta se bazeaza numai pe reusita lui profesionala, daca numai asta doresti de la el.
Intre voi este o diferenta mare in aceasta privinta, dar in altele?
Daca acesta este singurul lui defect merita sa-l ajuti sa-l depaseasca.
Trebuie sa vezi ce anume il blocheaza, sa vorbesti cu el la modul serios, cu parintii lui.
S-ar putea ca tocmai prapastia dintre voi sa-l descurajeze, sa se simta inferior tie.
Este singur la parinti? Poate ca l-au rasfatat prea mult.
2. S-a agravat situatia dupa casatorie?
Trebuie sa vezi ce se intampla cu el, de la ce se intampla asta.
Si poate ar fi bine sa capete responsabilitati in familie ca sa stie ca trebuie sa lupte: sa nu-l mai ajute parintii, sa va concentrati pe familie si nu pe cariera, sa va dati seama cu vedeti voi amandoi lucrurile: ce-si doreste cu adevarat sa lucreze (poate nu a studiat ceva ce ii placea, sau nu a gasit locul de munca potrivit), vrea un cuib, copii. Sa vezi ce anume isi doreste in viata.
Poate vrei tu prea mult de le el si el nu poate si atunci a abandonat.
Sa faca o consiliere profesionala poate.

Asa sunt unii oameni.
Cand vorbesti cu ei si le spui unde gresesc si ce ar trebui sa faca, se arata de acord, si iti spun sigur, chiar sunt determinati si insufletiti in momentul acela de vorbele tale.Se vizualizeaza facand ce le zici, inteleg perfect de ce acel lucur este util pentru ei.Dar la scurta vreme le scade determinarea, si se reseteaza la starea dinainte.Lipsa deinteres, incapacitatea de a face un lucru mult timp, nerabdare si lene.Nu prea stiu ce poti face in aceasta privinta.

Pai mai soro acum e criza poate sotul tau incearca sa isi gaseasca de lucru dar nu gaseste.
Mai ai rabdare si fratia ta cateva luni sa treaca criza aceasta.

Aici e buba. Nu-l mai judeca pentru ca asa n-o sa se schimbe niciodata. Cand vei mai inceta sa ai asteptari de la el, atunci se va schimba. El trebuie sa munceasca dintr-o motivatie interioara, nu de rusine...

[QUOTECe parere aveti, ce e de facut? Bine, nu am trecut toate detaliile vietii noastre aici poate unele isi au importanta lor, dar cred ca lungesc povestea prea mult. Daca ma intrebati : "ce a zis duhovnicul?" va raspund ca nu a zis nimic, sa asteptam,sa vedem, depinde de noi, sa ne rugam.... Dar eu deja imi pierd respectul pentru el , ne certam din ce in ce mai des, pentru faptul ca nu intreprinde nimic, sau daca ii gasesc eu un loc de munca ma face de ras acolo prin neseriozitate, neimplicare. Of ! Cateodata mi-e rusine de mine ca simt rusine fata de el si ma doare pentru ca e sotul meu si il iubesc ! Ce e de facut?[/quote]

Daca te intereseaza un raspuns crestinesc si presupun ca asta si vrei altfel nu existai aici pe topic,este urmatorul:
desfacerea unei casatorii se face doar in 3 situatii:
- decesul unuia dintre soti,
- caderea unuia de la credinta ortodoxa,
- atunci cind unul dintre soti este vadit de adulter, clar,prins in fapt.
Pt. orice alt motiv nu se desface o casatorie si atunci se incearca orice metoda crestina pt.pace si intelegere si deasemenea se suporta pina la capat mariajul.Nimeni nu te-a obligat sa vi cu el in fata lui Hristos si sa il rogi sa va faca un singur trup pina la capatul vietii. Daca ai depus juramintul casatoriei,in taina casatoriei,atunci(ca si un calugar la alegerea lui)esti obligata sa-ti tii juruinta.Baza dogmatica se gaseste in Evanghelia luiHtistos(Matei.capV.)epistolele pauline ,invataturile sfintilor capadocieni, canoanele BOR dar si altele.
Modul practic si durata de recuperare depinde de cit de mult il iubesti pe Hristos pt. ca din aceasta uibire decurge totul.Acest ,,totul"este mult de scris,! ca sa-l redam aici

Da,sa nu il judece,insa nici sa nu ii zica nici da-te mai incolo,ca se va adanci si mai mult in lene sau nepasare...
Eu cred ca cel mai bine ar fi,daca discutand cu el nu ajunge la nici un rezultat,sa il confrunte atunci cu fapte care sa il constranga oarecum,adica sa inteleaga ca nu mai e de saga si nu poate continua la infinit in acest stil:in afara de mancare,sa nu ii mai ofere nimic dpdv material pana nu va pune mana si el sa faca ceva.
PS:Referitor la rugaciunea catre care v-a indrumat duhovnicul,da,e foarte buna,insa stiti vorba aceea "Dumnezeu iti da,dar in sac nu-ti baga!",deci,daca omul nu vrea sa se schimbe,nu vrea si pace si aici e problema.

Da heaven, dar e greu sa faci asta fara rautate. Trebuie sa fii parinte de Pateric sa poti sa ai atata intelepciune incat sa nici nu-l judeci si nici sa fii prea permisiva.

Stiu ca de multe ori esti tentata sa-l critici. Asa mi se intampla si mie cu sotul meu. Dar mi-am dat seama ca atunci cand il critic, parca si mai rau da inapoi. Iar atunci cand sunt alaturi de el si il incurajez, face lucrurile cu placere.
Te inteleg, si eu sunt mai activa, iar sotul meu mai molcom. Din cauza asta, mai exista uneori discutii.
E greu sa treci printr-o asemenea problema. Dar eu zic sa te rogi lui Dumnezeu pentru el, sa-i dea gandul cel bun. De cele mai multe ori, diavolul este cel care ne tine din a face ceea ce trebuie.

:24: ce amuzant e, asa a raspuns de parca ar fi sotul ei undercover! :24:

Nu,trebuie doar sa iubesti si sa fii suficient de cerebral pentru a intelege ca nu trebuie sa incurajezi un astfel de comportament si sa iei masuri,care sa il faca sa priceapa pe celalalt ca in viata e nevoie nu doar de vorbe,ci mai ales de fapte.

Parerea mea este ca cel mai potrivit
 

sa adoptezi ideia lui Sophia,sa il iei la un psiholog ca sai ajute si sa`l indrumeze.
Ca barbatul tau, cum scri tu se cam rataceste , nu este in stare sa se poarte ca matur si se sprijina pe tine prea mult. Poate la inceput ia fost rusine dar din pacate sa obisnuit sa fie iresponsabil la familia sa. Numai un tratament facut de catre un profesional ii poate ajuta. Nu este usor si desigur nu ieftin dar este vorba de viata familiei voastre.
Rugaciuni daca nu ajuta nu pot strica. La evrei se spune: "Dumnezeu ajuta la cine se ajuta"
Daca refuza ajutorul unui Psiholog, dai ultimatum si cu toata durerea trimetel la familia sa si nu accepta sa-ti distruga si viata ta.
Cum sta el cu bautura?

A zis clar ca isi/ii gaseste de lucru, dar dand dovada de nepasare, neimplicare si lipsind de la lucru isi pierde slujba.

Primul lucru pe care as vrea sa vi-l spun este sa mergeti la un homeopat bun. Si la un psiholog, dar mai important este un homeopat in aceasta situatie.

Acum am sa va ami dau un citat dintr-o carte care mie imi place nespus de mult, Micul Print, o carte gingasa pentru copii, dar cu sfaturi deosebit de bune pentru viata:

Dacă aş ordona unui general să zboare din floare în floare precum un fluture sau să scrie o tragedie sau să se schimbe în pasăre marină şi generalul nu ar executa ordinul primit, cine, dintre noi doi, ar fi de vină?
Dumneavoastră aţi fi, zise micul prinţ hotărît.
Exact. Trebuie să ceri de la fiecare ceea ce poate da, reluă regele. Autoritatea se bazează în primul rînd pe raţiune. Dacă ordoni poporului tău să meargă să se arunce în mare, va face revoluţie. Eu am dreptul să cer ascultare pentru că ordinele mele sunt rezonabile.

Inteleg ca sunteti o femeie activa si realizata si v-ati dori un barbat pe masura, dar pe acesta il aveti... putin probabil ca va va ajunge vreodata pentru ca nu e firea lui asta, dar nici nu-l puteti lasa asa cum e. Daca puteti, ganditi-va la o munca in care sa fie nevoie de oameni molcomi, calmi... sau sa se gandeasca el la ceva ce i-ar face totusi placere, pentru care sa merite (in capul lui) sa se implice. Chiar daca nu e o slujba bine platita, daca il atrage e ceva... el cam e un om bolnav (psihic sau chiar fizic, sunt boli care dau o mare oboseala, lentoare, trebuie vazut).

Si eu obosesc repede si sunt lenta. Plus, dorm 10 ore pe noapte

Poate domnul sufera de stari de anxietate, de nevroza, poate atacuri de panica, si le mascheaza fata de cei apropiati............... ca ceva nu se leaga pe undeva, om credincios dar lenes si posibil parvenit................... si ar mai fi ceva , la noi putini oameni ao acozia sa prectice in viata meseria care se potriveste cu carecterul lor, acum e pe apucate. Oricum pana nu epuizati taote posibilitatile, eu va recomand sa nu luati nicio decizie majora. Dumnezeu sa intareasca familia dvs.

Multumesc !!!
 

Este prima data cand intru sa postez o problema pe un forum si trebuie sa marturisesc ca sunt impresionata de ajutorul pe care mi l-ati dat ! Nici nu ma asteptam sambata sa-si bata cineva capul sa-mi scrie vreun rand, sincer ! Multumesc inca o data !

Sa incep cu primul mesaj de la "Moshu". Ai dreptate deznadejdea e una din armele diavolului si simt ca atunci cand sotul mai face cate o boacana asta e prima treaba care-mi incolteste inima deznadejdea: ca nimic nu se va schimba niciodata, ca nu e nici un sens....Ca daca nici pe sot nu-l iubesc, cum o sa iubesc restul oamenilor ?! of ! Dar slava Domnului ca-mi El risipeste repede gandurile astea.
In ceea ce priveste respectul fata de el, intr-adevar este o mare greseala din partea mea sa ajung sa nu-l respect, mi-e tare frica de acest stadiu ca sa zic asa. Spunea un parinte odata ca Domnul ne da tot ce ne trebuie in fiecare moment din viata noastra ca sa fim ca El sa facem alegerile Lui si nu alegerile diavolului, adica avem tot ce ne trebuie ca sa nu pacatuim. Deci se aplica si la mine. Rational imi spun ca trebuie sa-l respect si sa-l iubesc neconditionat, altfel nu are nimic valoare in vesnicie. Dar sunt om slab,bolnav .
Da, e mare dar de la Domnul ca sunt casatorita, mai ales ca inainte sa-l cunosc pe el am tot cautat un om din Biserica si oarecum ma descurajasem ca sa mai gasesc pe cineva vreodata...
Bine, el a avut si o copilarie dificila (diferita de a mea care a fost ca in povesti: parinti iubitori, bunici credinciosi, impartasita in fiecare duminica, etc...) : la doi ani de la nasterea lui Gabi, tatal lui datorita unui sir de evenimente nefericite s-a refugiat in bautura si petreceri cu femei. A rabdat mama lui 15 ani treburile astea si pana la urma s-au despartit. El a fost singur la parinti si toata copilaria a asistat la certuri,urlete, batai, vanatai....... dureros ! Si nu a avut niciodata pe tatal lui ca exemplu si ca indrumator. Iar cu tatal meu...ce sa zic ?! Parintii ,mei il iubesc pe el ca pe mine, le e drag de el dar nu cred ca ar fi cazul de asa discutii intre Gabi si tatal meu...cred ca le-ar fi rusine la amandoi.
Da, Gabi e genul visator mai de graba! Incepe lucruri marete si nu le termina niciodata, nu numai ca nu le termina dar nici nu intra la pasul doi! El nu are incredere in fortele proprii, imi mai zice : "da, ca de obicei eu voi gresi si aici..." si greseste si apoi zice : "vezi, ti-am zis ca o sa gresesc, eu mereu gresesc!". Si ii zic sa nu mai plece de la premisa ca greseste ca cel care zicea "eu o sa ajung in iad, eu o sa ajung in iad!" si a ajuns in iad ptr ca spunea cu deznadejde!
Dar per total, ai dreptate, din punctul meu de vedere faptul ca nu ii pot purta neputinta e o boala a mea, nu am de ce sa nu-i port greutatea lui, ca si Hristos imi poarta mie toate mizeriile.

Poate va plictisesc cu toate palavragelile mele, sa imi spuneti !
Raspuns pentru Sofia:
1. sotul meu era la fel si inainte sa ne casatorim, dar am pornit de la ideea ca el nu avut mediul propice evolutiei profesionale, infloririi ca sa zic asa, si ca daca va fi ajutat vom creste impreuna
Mai sunt si alte diferente intre noi, dar nesemnificative, adica lui ii place un gen de mancare, mie altul, el admira linia duhovniceasca anumitor sfinti eu a altora, dar tot aceleasi conceptii avem.
Da e drept ca ceva pe el il blocheaza, dar cum sa descopar ?! Cu tatal lui nu s epune problema sa discut, iar mama ... in fine ea il ridica in slavi si nu accepta sa aude vreun defect al fiului sau, singura ei mangaiere.
2. da, s-a agravat situatia dupa casatorie pentru ca totul a fost la comun, deci el s-a trezit cu o situatie materiala mult mia buna dupa casatorie. Dar nu pentru asta s-a casatorit, asta a fost doar o consecinta, sunt sigura ca nu pentru asta s-a casatorit, il simt, doar ca s-a complacut sa primeasca toate de-a gata.
El a studiat exact materia de care este pasionat, tocmai aici e nedumerirea mea de ce daca e pasiunea lui, pentru ca se vede si recunoaste si el, totusi da kiks ?!

La consiliere profesionala m-am gandit si eu. Cunosti pe cineva bun in domeniu?! Care sa sa aiba si delicatetea de a nu ne critica sau a stramba din nas daca ii mentionam ca mergem la Biserica.

Pentru "The Fallen" : ai facut descrierea perfecta a sotul lui meu, exact asa e ! De unde stii ? Mai spune-mi despre tipul asta de personalitate, gen de reactii...

Ptr Mihailt : da, e criza modiala, dar la el tine de altceva din pacate....

Ptr Anna: cum sa fac sa nu mai am asteptari ?! Cum sa fac sa nu ma mai astept ca sotul meu sa isi dea silinta sa lucreze, sa fie serios, sa se zbata pentru familia lui, sa ia initiativa, sa-si asume responsabilitati ?! Am incercat pentru doua secunde sa fac asta si nu am putut! Apoi am zis : bine, eu nu pot prin puterea mea sa ma strunesc, sa-l rog pe Domnul sa-mi daruiasca sa nu mai am asteptari de la el...dar cred ca Domnul nu s-a putut intelege cu mine.

Pentru Zaharia 2009 : Nu imi doresc sa divortez! Nici daca vreodata voi vrea acest lucru (Doamne fereste!!!!!) tot nu-mi doresc sa divortez ! Nu se pune problema de divort! Nu o vad ca pe o solutie. Vreau doar sa se rezolve aceasta problema a lui, sa il inteleg mai bine ca sa stiu cum sa-l iau si sa stiu ce sa fac de fapt in situatia data, ca sunt casatorita numai de doi ani, sunt copacel...

Ptr "Heaven": Mi-e greu cand mai vad vreo chestie dintr-asta de-a lui manifestandu-se sa nu-i zic ceva de genul replicilor "da-te mai in colo"....of ! Da, vorba Annei cu patericu' ca de acolo ar cam trebui sa fiu !

Ptr Anastasia 2008 Ce ma bucur ca e cineva intr-o situatie oarecum asemanatoare cu a mea , simt ca asa ma poti intelege !!! Poate ar trebui sa discutam mai multe, daca vrei, daca poti ! Te rog...Tu de cat timp esti casatorita?

Poti sa nu ai asteptari prin a te gandi ca e un om bolnav. Daca ai vedea un om pe un scaun cu rotile, ai avea asteptarea sa umble? Sau un om orb, ai avea asteptarea sa vada si te-ai enerva si l-ai critica ca nu vede? Cred ca nu. Sotul tau e bolnav sufleteste. Nu avea asteptari de la EL, incearca sa cauti cum se poate vindeca. Cred ca ti-au dat sfaturi bune sa mergi la psiholog cu el. La fel, sa te rogi pentru el si cand vorbesti cu el, vorbeste de la inima la inima, fara critici: Cum te simti? Vrei sa vorbim? Ce se intampla? Etc. Ca sa vezi ce se intampla cu el si ce il roade, ce il tine in loc. Rolul asta il poate juca psihologul si e mai priceput.
Tot asa, sa nu mergi in extrema cealalta si sa il rasfeti. Trebuie gasit un echilibru. Sa nu il critici, dar sa nici nu il lasi in starea asta la infinit.

Ptr Evreulcelales : Stii vreun psiholog de incredere care sa nu se joace cu mintea naostra?1 Noi am primit binecuvantare ptr a merge la un astfel de medic, insa nu am gasit pe cineva ca sa zic asa pe placul nostru. Totusi actioneaza aproape ca un duhovnic...e o alegere delicata!
Gabi nu are probleme deloc cu bautura, mai bea si el cate o bere la o saptamana....Dar e bland, e drag asa in felul lui nu s epune problema sa-l trimit la familia lui, nu, in niciun caz !
Doamne feri !!!!!

Din pacate nu pot sa te ajut in aceasta privinta.Doar am cunoscut o astfel de persoana.
Ok, marturisesc, eu sunt asa in mare parte.

Draga Catalina24680,
 

Eu cunosc multi psihologi/e buni/e insa nu din Romania ci din Israel unde locuiesc.
Te felicit ca ai ales posibilitatea ca un profesional sa se ocupe de problema barbatului tau.Ti-as recomanda ca sa nu alegi psihologul/a ci numai sa ajungi cu barbatul la el/ea cat mai devreme cai pacat de timp. Psiholog nu se alege dupa cum arata sau ce se spune despre el ca psihologii au o meserie grea si complicata. ajung la ei tot felul de oameni la care nu te poti baza pe recomandarile lor.
Simplu. Ia de mana pe domnul sot si mergi cu el la primele date, restul sa mearga singur.
Despre ce trebuie sai spui la barbatul tau, psihologul te va indruma.Cea mai mare problema este sal convingi pe domnul sa primeasca Tratament. Psihologii obisnuiesc sa spuna ca daca pacientul a hotarat sa primeasca tratament,jumatate din tratament a fost facut cu succes. Din cauza asta ti-am propus sal faci sa mearga la psiholog chiar daca il vei santaja ca daca nu vrea,din partea ta va despartiti. Gandestete ca asta este in binele lui si tu esti numai o actorita de teatru.Nu este musai sa te ti de cuvant daca nu va accepta la tratament.
Succes.

Barbati !, halal barbati intretinuti, nici nu stiu daca se mai numesc barbati !
Chestia cu psihologia asta tumultoasa despre starea si factorii care-l determina sa fie lenos, fiindca, in definitiv nu este decat lenos, toata aceasta psihologie nu sunt decat vorbe-n vant. Lucrurile trebuiesc tratate cu mai multa seriozitate, cu mai multa responsabilitate reciproca si intr-un mod concret, nu apeland la alta "cheltuiala " pentru psiholog in timp ce subiectul sade bine mersi asteptand sa-i pice...
In biblie spune clar ca barbatul se mantuieste prin sudoarea fruntii, prin lucrarea pamantului, iar femeia prin nastere de prunci . In ziua de astazi, nici femeile nu se mai incumeta sa nasca prunci pentru ca le este frica, sau pentru ca sunt prea comode, nici barbatii nu se mai incumeta sa-si stoarca fruntea de sudoare pentru intretinerea familiei, si-atunci prin ce mai tindem spre mantuire ? , caci de vorbe suntem satui si cred ca si Lui Dumnezeu I s-a facut lehamite.
Si sotul meu a stat ceva timp cand s-a mutat la mine, dupa care ne-am casatorit, i-a fost greu sa se incadreze intr-un oras strain, l-am inteles, l-am ajutat si sprijinit material si moral, dar intr-o zi s-a dus la un interviu, a fost acceptat si a ramas acolo indiferent de situatie, loc in care se afla si astazi (de 5 ani ). Salariul nu este excelent, nici conditiile foarte bune, insa este multumit ...
I-am oferit totul de la inceput, nu ne confruntam cu absolut nici o rata sau credit, dar asta nu inseamna ca nu trebuia sa-si asume calitatea de barbat si tata, ulterior.
Este o vorba buna a romanului ; " daca nu stii, te invat, daca nu poti te ajut, dar daca nu vrei te oblig ! "

pt.Ori
 

Bravo ! o parere obiectiva,fara menajamente si fatisa !

Catalina,

Iti spun din experienta ca certurile care pornesc din varii motive sunt frecvente mai ales in prima perioada a casniciei, sa zic unu-doi ani. Dupa care se vor mai rari, datorita voua amandurora, bineinteles. Trebuie sa va calmati, sa vorbiti serios, iar tu sa ai mai multa rabdare... Pot sa-ti mai spun ca de cand am inceput sa frecventez biserica, sa zic de un an, sotia a observat ca am incercat sa ma schimb in bine si i-a placut ideea, urmandu-mi modelul si chiar intrecandu-ma, desi nu este crestina. La fel o sa se intample si in cazul vostru, dar incet, in timp, cu ajutorul Domnului.

Si eu m-am casatorit si amandoi traim cu un salariu modest de ani de zile, dar asta nu conteaza prea mult. Vor veni si vremuri mai bune sper, pentru toata lumea. O sa se mai domoleasca si criza cu voia Lui Dumnezeu.

Trebuie sa invatam ca transformarile spre bine ale unui suflet se produc mai greu, cu munca, vointa si muuuulta rabdare.

Doamne ajuta.

Asta e o vorba buna, daca nu vrei te oblig?Suna ca "bataia e scoasa din rai" tot o vorba romaneasca.
Si ambele au consecinte grave.Dumnezeu nu ne-a dat liberul arbitru ca sa il incalcam pe cel al semenilor nostri.

Cam puerila explicatia...dar, te scuz fiindca stiu ca te afli cam in aceiasi oala cu "subsemnatul "...mai esti si insurat ? Grav !

Acum rectific lucrurile si spun clar domnule fallen, cam stupida explicatia ta . Adica, ce vrei sa spui, ca Dumnezeu a dat liberul arbitru barbatului sa " taie frunze la caini ", sau cum ? Si-atunci, cum ramane cu sudoarea aceia ...?
Ok, ai liberul arbitru sa devii boschetar daca doresti si nu-ti poti asuma o familie sau o femeie ca sa o respecti , in primul rand prin indatorirea ta de a munci . Nu este o problema sa lenevesti, daca o faci pe pielea ta, daca esti singur, daca nu stai pe capul nimanui, daca nu astepti sa-ti cada din alta parte "o para " , este strict problema ta daca mori de foame si stai pe strazi. Insa, daca-ti formezi o familie, atunci lucrurile stau tocmai invers.
Acum am inteles de pe un alt topic ca nu esti casatorit...atunci nu esti pus la socoteala , este ca de la cer la pamant sa fii sau, sa nu fii casatorit. Oricum, eu am plecat de-acasa de la 16 ani, am muncit pe branci, am intampinat diferite situatii, unele extreme, mi-am facut si scoala intre timp, mi-am facut o casa, chiar doua, o masa, o masina...tocmai pentru a nu depinde de un barbat idiot, asa cum depind multe femei in tara asta a noastra amarata si la propriu si la figurat. Asadar, daca esti barbat, dovedesti-o, nu cu luna de pe cer si nici cu palate, macar cu faptul de-a incerca sa fii BARBAT.
" Cea mai mare dovada de sanatate mintala o reprezinta simtul datoriei ! "

pt. ori
 

Te rog sa ma ierti ca-mi permit ...sa fiu pe topic .Iti dau dreptate,cred ca este o carenta,dar este remediabila.
M-a impresionat povestioara ta.De f. devreme ai luat viata in piept.Ai muncit f. mult si pe mai multe directii: si munca si scoala si inventar social(locuinte,masina,familie).Cred ca ti-a fost extrem de greu . Gindindu-ma la ce spunea Hristos:,,...nimeni nu poate sluji la 2 stapini" ma gindesc ,totusi ,pe care le-ai facut mai putin bine? am vazut ca masina,casele,familia,copilul au iesit perfect. Pina acum nu am vazut decit la Napoleon asa ceva,sa faca 3 lucruri dintro data: sa stea pe cal,sa priveasca spre dreapta si sa si vorbeasca ! Inafara de aceste segalnicii totusi din mesajele tale transpira altceva : toata aceasta munca sustinuta si indelungata de una singura ti-a ciinit sufletul.Aversiunea ta,pe care tu o spui indirect,este usor de sesizat !Vezi, orice in lumea asta are un pret !Stiu ca nu-ti place ce-ti spun dar vad ca si altii au sesizat !Oricum, este de bine,cu Hristos tot raul se poate inlatura !
Sa fi iubita si binecuvintata !

Sa stii ca in greseala asta pica multi. Ceea ce zici tu le-a zis Dumnezeu dupa cadere, dar cu venirea Mantuitorului aceasta pedeapsa s-a ridicat, munca si nasterea de prunci nu mai este "blestem", ci "liturghie", adica facute cu bucurie si dedicatie, nu ca pedeapsa si povara. Barbatul acela si-a pierdut bucuria de a munci, aceasta trebuie regasita.

Ce spui Zaharia ? Mi-a cainit sufletul ?.....asta ai dedus tu din postarile mele ?
Pacat !
Eu nu am spus-o cu rautate, ci cu realism fata de aceasta situatie si, sa stii ca in tot acest timp i-am rezervat un locsor, o jertfa...ceva si pentru Dumnezeu, oricum fara de El nimic nu se poate, dar, sa nu uitam, ...nu baga in traista !
Sper ca nu s-a inteles ca apreciez valoarea banilor sau pe cea materiala...nici pe departe, daca era astfel nu-mi luam sot lefter dar un om de milioane, insa, apreciez foarte mult gesturile, intentia, vointa si, mai ales onestitatea si sanatatea (care este, de fapt, prima ).
Initial, cand ti-am citit mesajul tocmai ma miram ca ai indraznit a aprecia ceva la mine...dupa care, ai devenit tu insuti, mi-ai dedus din toate "suflet incainit " ...NU ESTI PSIHOLOG !
Nu ma supar, dar vad ca esti departe de-a intelege si de-a percepe un om , asadar, nu-ti mai da cu parerea despre persoana in sine, ci, mai degraba despre situatia creata sau exprimata...asta este si indicat.

Ory, poate a zis asa pt ca esti un pic dura. Nu inseamna ca-i rau, insa atitudinea ta o au majoritatea oamenilor, nu mai e nevoie de cineva in plus. De aceea aici incercam sa tragem balanta putin si in cealalta parte, prin care sa se ofere ajutor acelui om, nu doar sa i se bage pe gat critici, reprosuri, asteptari si poveri pentru ca in general nu prea rezolva treaba. Ceea ce s-ar intampla ar fi ca el isi gaseste de lucru si dupa o luna nu mai rezista si renunta. Vindecarea trebuie sa vina pe termen lung si sa nu mai fie nevoie de cineva sa-l tot impinga din spate, ci el singur sa duca treaba pana la capat.

pt. Ory
 

Ory ,este adevarat ca am consemnat mai in gluma ,dar am intentii serioase. Eu citesc si interpretez ce spui tu .Daca printre noi ar fi un frate sau o sara psiholog,dar serios (adica sa faca stiinta nu pareri personale)si ar si dori sa ne ajute ar putea spune cite ceva interpretindu-te. Asta nu in mod special ci pt. fatul ca te invirti pe linga paradoxuri: simti ceva si lasi la vedere altceva.Am mai discutat cu o colega : nu am mai intilnit pina astazi parerea ca ideile sunt impersonale. Gresesti din nou. Ideatia este specifica omului(cica in ultimul timp s-a sesizat la plante ,dar nu-i lucru serios,sa nu ne luam dupa asa ceva !)si ca urmare omul isi imbraca ideile cu stiinta si cunostiinta sa proprie ,adica isi,,amprenteaza" ideatia.Daca vrei neaparat sa rupi ideatia de persoana adica sa o faci impersonala,poti, ce nu suporta monitorul calculatorului dar ca asertiune stiintifica sa nu mai spui asa ceva ca nu este adevarat. Deci daca avem ceva cu ideile ,pai avem direct cu cel care le emite ca el este sursa.Stiu ca nu-ti place ,dar asta este.
Eu cimilitura asta am mai auzit-o la time dar sa sti ca nu este crestina :,,D.zeu iti da dar nu-ti baga in traista".Nu cred ca ai luat-o din Evanghelie sau de la vreun parinte pt. ca acestia ,si in general crestinii pasionati,spun asa :,, noi suntem datori sa facem tot ce tine de noi si de acolo in colo sa-l lasam pe D.zeu sa lucreze!". Sa sti ca mie imi place sa discutam ...poate cine stie vom cadea si de acord pe vreun lucru serios!