Alesul
 

Imi trimite Dumnezeu viitorul sot sau e alegerea mea? Dar daca Dumnezeu are unul special pregatit pentru mine inseamna ca pacatuiesc daca aleg altul sau in cel mai bun caz o sa am parte doar de suferinte ca o consecinta a alegerii gresite? Sau daca "alesul" nu m-a asteptat si s-a casatorit deja cu altcineva?
Ce credeti? Cum e?

Nu exista suflete pereche, daca la asta te referi.
Sotul il alegi tu, dar il rogi pe Dumnezeu sa ti-l scoata in cale (ca sa-l poti alege :)) ).

(Parerea mea personala este ca suferi daca alegi fara a te gandi la sensul casatoriei. Scopul casatoriei crestine este mantuirea sotilor, ar trebui sa alegi un sot care intelege acest lucru.)

Dumnezeu nu ne trimite persoana potrivita fara ca noi sa cerem acest lucru. Pe de alta parte nici nu obliga pe cineva sa ne iubeasca. Asa ca e o taina in faptul ca Dumnezeu mi-l da pe cel potrivit, dar respecta si alegerea celui potrivit mie. Nu-l face sa ma iubeasca fortat.

Sa nu ma intrebi cum il recunosti. In astfel de situatii nu ochilor se descopera acest lucru, ci inimii.

Nu stiu daca pot spune ca cel pe care l-ai ales tu fara a cere lui Dumnezeu asta, aduce suferinta. Vorbim de iubire. Dumnezeu raspunde iubirii curate cu iubire. Ii iese omului in intampinare.

Sa nu uitam - poate s-au rugat altii pentru asta. Cert e ca Dumnezeu nu-ti "incalzeste" inima fortat in a iubi pe cineva. Ea arde de iubire doar daca simti asta.

Va rog sa mai raspundeti la intrebarile initiale chiar daca mai completez.
Completare: cum iti dai seama care e alesul?

E valabila intrebarea si pentru el.
Nu exista 'teste' ca sa poti stii de la inceput daca el/ea e alesul/aleasa.
Daca ai stii ca nu este el/ea l-ai respinge din start, deci ar fi o forma de respingere, adica o lipsa de iubire. Pe de alta parte, te gandesti sa nu pierzi timpul. E greu de spus. Intreaba-ti inima. Nu pot exista certitudini de la inceput.

Problema "alesului/alesei sau a jumatatii" este una delicata. Dumnezeu are randuiala Sa cu fiecare dintre noi, insa, in niciun caz nu ne alege partenerul de viata, in locul nostru. Ni-l poate scoate in cale, dar alegerea ne apartine.

Intrebarea "cum iti dai seama care e alesul?" este una retorica. Adevarata iubire nu lasa loc pentru "oare el/ea este?", " oare nu era mai bine daca era x sau y?". Dimpotriva, iubirea presupune o anumita certitudine, incredintare, ajungand sa spui: "altcineva nu poate fi!". Daca inainte de nunta, inca avem intrebari, foarte probabil, le vom avea si in casnicie.

Chiar daca Taina Cununiei este aceeasi pentru toti, cum explicam ca unele casnicii reusesc iar altele nu? Reusita sau esecul unei casnicii nu pot fi puse numai pe seama lui Dumnezeu. Este si responsabilitatea noastra la mijloc. In primul rand, in viata, trebuie sa constientizam si sa ne asumam fiecare vocatia la care am fost chemati: de barbat sau femeie, apoi, sot sau sotie, mai tarziu de tata sau mama. In oricare etapa ne-am afla, trebuie sa fim dispusi mai intai la jertfa, iar mai apoi la a cere drepturi. Numai asa nu vor mai exista familii destramate, numai astfel, omul nu va mai desparti ceea ce Dumnezeu a unit.

Este simplu: multe casnicii isi au baza pe atractia fizica,o chimie dintre cei doi care se confunda cu iubirea,pe interes material sau de alta natura,din dorinta de a nu mai fi singuri.
Cata vreme fundatia e proasta si sunt fisuri peste tot,e clar ca si restul se va prabusi in timp.

Eu am ajuns la concluzia ca Dumnezeu ne ajuta mult sa gasim alesul si chiar sa facem alegerea.
Se intampla adesea sa ne indragostim de o persoana sau alta si sa spunem ca el este alesul si pana la urma nu este. Se intampla ceva si relatia se destrama, iar noi suferim, caci pe el il alesesem.
Pana la urma apare altcineva, poate nici dragoste imediata si si aflam ca acesta este alesul.
Daca noi este alegerea noastra, atunci de nu ramane, de ce se destrama relatia. Nu vorbesc aici de cui ii apartine vina, ci de ce nu ramanem cu cel pe care il vrem?
Mai sunt si situatii in care ai de ales intre doua persoane. Si acolo se intampla ceva si pana la urma se face alegerea.
Mi s-a intamplat si mie de multe ori sa nu raman cu cel pe care il vroiam si mi s-a intamplat si a doua varianta: am avut de ales si mi-a fost greu. Pe undeva facusem o alegere, nu vroiam sa ranesc pe nici unul, urasc jucatul cu doua persoane concomitent si neloialitate fata de nici unul.
Si m-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute el si sa-mi faca alegerea ca sa nu ranesc pe nici unul. Si s-a rezolvat rapid in mod surprinzator. Cel spre care tindeam in taina s-a retras singur ca sa spun asa, plecand in alta parte cu serviciul. Si am ramas cu celalalt...pana in ziua de azi. Si el este dintre toti cel care trebuia sa fie.
Si da, exista sufletul pereche.
Sunt multi care nu cred in astfel de lucruri, dar ele se intampla.

Si cum te-ai rugat Sophia? Simplu, sau ai spus ceva rugaciune speciala?

Nu cred ca sunt rugaciuni speciale,in sensul ca nu e obligatoriu sa te rogi intr-un anumit fel. Important e sa te rogi din suflet! Roaga-te la o icoana facatoare de minuni,la moastele si mormintele sfintilor etc. si ai sa vezi cum Dumnezeu va avea grija de toate. Rugaciunile noastre de multe ori sunt neputincioase (poate din cauza pacatelor sau din alte motive),insa daca se va ruga pentru noi si Maica Domnului impreuna cu sfintii,atunci cu siguranta Dumnezeu se va indura. Trebuie doar sa le cerem.
Crede-ma ca spun asta din proprie experienta.

PS si tot din proprie experienta mai iti spun ceva: Sa avem grija ce/cum cerem lui Dumnezeu! Pentru ca de multe ori Domnul face voia noastra,chiar daca alegerea este gresita. Stiti cum e,in momentul in care insisti cu o cerere,iti este indeplinita. Si eu m-am rugat ani la rand pentru mine si o fata care era departe,si pana la urma imposibilul s-a produs: am ajuns sa fiu langa ea! Insa nu era persoana potrivita,chiar deloc,ma inselasem amarnic,si am inceput sa ma intreb de ce totusi Dumnezeu nu m-a impiedicat din drumul meu,din dorinta mea arzatoare,de ce nu m-a facut sa ma intorc? Practic consruiam Turnul Babel,nu vroiam sa dau inapoi sub nici o forma,o ambitie extraordinara,o ravna iesita din comun,toate astea impletite cu rugaciuni zilnice! Insa ma invatasem minte din experientele trecute,mai aveam si suportul unor informatii acumulate de-a lungul timpului din cartile sfintilor parinti si de data aceasta spuneam mereu "Doamne fie voia Ta" sau "Doamne fie dupa cum voiesti Tu,nu dupa cum voiesc eu". Si pana la urma a fost voia Domnului,dar a fost si voia mea mai mult! Dumnezeu mi-a demonstrat ca raspunde rugaciunilor staruitoare,rugaciunilor sfintilor Sai si celor ale Preacuratei Maicii Sale,chiar daca ceea ce cerem este impotriva voii Lui. Mi-a dat o invatatura pe cinste! Asa ca mare atentie,ca Dumnezeu face si voia noastra intr-o mai mica sau mai mare masura!
Pana la urma mi-am gasit si eu jumatatea (asa cred) acolo unde nici nu ma asteptam si exact cand ma gandeam mai putin. Nici nu stiti cat de usor a fost. Dumnezeu nu numai ca mi-a dat,dar aproape mi-a bagat si in sac. Deci sa aveti nadejde,credinta la care mai adaugati rugaciunile si postul. Evident,nu neglijati nici Biserica si sfintele ei Taine. Restul se va adauga voua.

Sustin ce spune Nevrednicul (nu prea-mi place numele ales, in ochii mei esti foarte vrednic, dar pana la urma, da, nu noi trebuie sa te laudam). Cand ceri insistent ceva, de multe ori se indeplineste, chiar daca este gresit. Am patit-o.

(Din pacate si eu tot uit asta si adesea mi se pare ca daca Dumnezeu nu ma ajuta asa cum vreau eu, inseamna ca nu ma ajuta deloc. Dar El stie mai bine ce-mi trebuie.)

Nevrednicul, si cu fata aceea cum ai facut? Si daca nu sunt prea indiscreta, de ce n-a fost potrivita deloc?

Nu a fost potrivita pentru ca nu era deloc asa cum parea. Nici nu stiu cum sa explic,crede-ma,a fost o lovitura cum nici nu-mi puteam imagina. Parea fata buna,adica vorbea frumos,era credincioasa,mergea la biserica,dar erau si lucruri de care eu nu stiam,lucruri destul de grave. Parea un inger,nu aveam nici un motiv sa nu cred asta,insa inauntru... erau unele stricaciuni. Nu as putea si nici n-as vrea sa vorbesc aici despre asta,desi a trecut de mult totul. Eventual pe privat.
Cand am ajuns sa o cunosc,i-am lultumit Domnului,parea o binecuvantare,insa tot Dumnezeu mi-a aratat si ceea ce nu stiam,pentru ca de El nimeni nu se poate feri si Lui nu I se poate ascunde nimic! Am aflat mai tarziu prin mijloace aproape imposibile,dar daca El a vrut sa-mi arate,totul a fost cu putinta!

Dar nu e vorba sa ne acceptam si iubim cu defectele noastre? Acele defecte te-au facut sa n-o mai iubesti? Poate ti-a descoperit-o Dumnezeu asa cum era, dar tu ai ales sa n-o iubesti, nu ca El ti-a aratat ca e nepotrivita, nu? Nu stiu, zic si eu...

Nu pot accepta minciuna,lucruri care mi le-a ascuns atata timp si multe altele. Crede-ma,sunt o persoana intelegatoare,stiu sa iert,sa iubesc... Insa aici m-a depasit complet! Nu e vorba de defecte,crede-ma ca au fost lucruri grave,dar din fericire Dumnezeu mi-a aratat totul.

Si acum sa nu credeti ca o judec pe acea fata,ca o urasc etc. Dimpotriva! Ma rog mereu pentru ea,zi de zi,seara de seara,la fel ca si la inceput. Insa nu voi putea fi impreuna cu ea niciodata.

Anna, inainte de casatorie trebuie sa gandim foarte bine pe cine alegem. E indicat sa cautam pe cineva care sa ni se potriveasca cat mai bine. Fii tu sigura ca dupa casatorie descoperi o groaza de defecte, nu are rost sa iei pe cineva de care te indoiesti. Bine, dupa casatorie in ciuda defectelor e cazul sa continui sa-l iubesti pe cel de langa tine.
Parerea mea, casatoria trebuie chibzuita bine. Alesul trebuie sa ne placa cat mai mult, din toate punctele de vedere, iar defectele pe care le vedem inainte de casatorie sa le cantarim bine si sa vedem daca avem putere sa luptam, sa ne adaptam....
Cat priveste minciuna, mai ales minciuna lunga... nu merge. Nu te poti casatori cu cineva in care nu ai incredere totala. A facut foarte bine.

Da, bine zice Nevrednicul ca uneori ne rugam sa fim impreuna cu cineva si Dumnezeu nu ne da asta, dar mai tarziu ne dam seama ca El a avut dreptate si nu noi.
Mi s-a intamplat si mie.
Si Cristina zice tare bine.. ca de obicei.
Cred ca alesul il alegem noi bine, daca ne rugam inainte si daca deschidem bine ochii, si nu ne lasam dusi de dragoste imaginara, pur pasionala, daca nu ne lasam orbiti.
Unii primesc si semne dar cred ca nu ar trebui sa le cerem neaparat.
E important, foarte important sa iubi omul pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce am construit noi in capul nostru ca ar fi. Deci sa ne straduim sa-l cunoastem bine inainte de casatorie.

Mai intai un raspuns Annei : ma intreba cum m-am rugat. Simplu. Eu nu prea stiu rugaciuni (afara de 2-3 uzuale) , vorbesc cu Dumnezeu si Sf.Fecioara in modul meu omenesc si deschis.

Vroiam sa mai spun ca la alegerea perechii conteaza mult si varsta, experienta noastra de viata, educatie, etc. pentru ca un tanar alege altfel fata de un matur, in fine fiecare alege in alt mod.
De aceea poate este mai bine sa ne cautam si sa ne alegem perechea mai tarziu putin, sau macar sa stim ce ne dorim in viata si cum suntem noi insine, ca sa stim ce sa cautam la celalalt.
Unii cauta mult aspectul sexual-erotic, sa arate bine la trup. Altul are nevoie de siguranta materiala, ca sa nu spun mai mult si cauta pe unul cu serviciu bun, bani, masina, casa etc.
Astea doua sunt cele mai raspandite si mai ales primul este periculos, pentru ca nu dureaza si mai ramanem si cu 1,2, X copii fara tata, ca ne-a placut sa ne iubim cu el si atat.
Altii cauta o profesie, sau o categorie anume, din diverse considerente personale: preot, medic, strain, fotbalist, model, etc.
Si altii cauta omul adevarat, caldura, iubirea, omul cu care sa fie la bine si la rau.
Am invatat o lectie in viata: la noi in tara exista (nu stiu daca mai este as raspandita si acum) o traditie, de altfel nu intru totul gresita: sa fie din aceeasi categorie sociala, sa nu mai fi fost casatorit, sa nu aiba copii din relatii anterioare. Mai ales daca unul are facultate, doctorate si mai stiu eu, celalalt sa fie la fel.
In alte tari nu este asa, nu se pune asa accent pe aceste aspecte. Nici macar in familiile regale (mai iau si oameni ne-printi, oameni obisnuiti).
Sigur ca exista anumite probleme si greutati: sa nu ai acealasi cerc de prieteni si colegi, sa nu ai aceleasi preocupari, sa cresti copilul alteia/altuia etc.
Conteaza insa mai mult omul si ce are in el.
Si revenind la subiect, Dumnezeu mai stie si ce avem noi nevoie si cum suntem si deci cam ce fel de om ne trebuie. Uneori ne da pe cel pe care il vrem, si aflam abia pe uram ca mai bine nu-l ceream pe acela.
Exact nu inteleg nici eu mecanismele.

Ceea ce n-am inteles inca este de ce la unii nu le da deloc pereche, chiar daca acestia isi doresc.

Cand a fost vorba sa ma casatoresc, m-am pus in pielea de parinte al unei fete care se casatoreste si l-am privit prin acesti ochi pe viitorul meu sot. M-am gandit ca eu, daca as fi parintele meu mi-as da acordul pentru aceasta casatorie. Oricum parintii mei erau de acord. As mai spune ca, intr-un fel m-am casatorit si din interes:25:Nu, nu avea bani, nici masina si nici superserviciu, era student. Dar mi-am dorit langa mine omul pe care sa il stiu capabil sa lupte cu lumea pentru familia lui, sa fie in stare sa se descurce, sa se priceapa la multe, pentru ca eu sa ma pot ocupa de copii. Ma fascina cand il vedeam cum se pricepe sa repare, sa proiecteze ceva, sa construiasca. M-a impresionat foarte mult faptul ca in facultate isi castiga banii de buzunar taind lemne cu drujba pentru oamenii din cartier. Era cunoscut ca un drujbar bun:1:, asta in conditiile in care tatal lui castiga relativ bine in respectiva perioada, dar el n-a papat banii familiei, se descurca singur. Cativa ani buni dupa ce ne-am casatorit am dus-o foarte rau, dar eu am vazut potentialul lui, l-am incurajat iar acum vad ca nu m-am inselat deloc... continua sa ma fascineze din multe puncte de vedere.

[COLOR=darkred]Un prieten[/COLOR] a incercat sa aibe mai multe prietene, insa niciodata nu s'a ales nimic. A tot incercat, dar tot degeaba. Este un om frumos, minunat, foarte duhovnicesc, doar cam mic de statura. Oricum. Si este interesant ce imi spune, zilele trecute: "Sa stii ca din cauza mea nu mi'a randuit Domnul nici o fata pana acum. Eu, daca am ajuns sa iubesc, nu mai pot pleca de langa fata aia, orice mi'ar face. Si, uitandu'me in urma, imi dau seama ca nu era bine sa fi ramas langa nici una de pana acum. Asteapta Domnul sa ajung cum trebuie, spre a'mi randui ceva, iar pe acea fata spre care voi simti dragoste (si ea la fel), aceea va ramane."

Interesant. Unora le este de folos sa nu'si gaseasca. Dar, cu siguranta, Domnul stie mai decat noi ce ne este de folos. Suntem liberi, insa Domnul ne da semne. Trebuie doar sa le vedem, sa le intelegem si sa le simtim.

Unu la mana, Dumnezeu nu-ti baga si in traista. Daca nu comunici, daca nu iti cauti prieteni, daca nu vorbesti cu lumea, cu oricine, daca nu te lasi cunoscuta (a nu se intelege, Doamne feri', altceva), daca ai prea multe pretentii, eventual nerealiste.... sansele scad. Referitor la pretentii nerealiste dau si un exemplu. Am vazut de cateva ori urmatoarea situatie: fete credincioase de la biserica isi doresc un barbat, dar ele au ca model un barbat format, iar oferta la biserica este de baieti tineri, care sunt in proces de formare. Baiatul respins, pana la urma se casatoreste cu alta fata si in cativa ani devine acel barbat pe care l-ar fi dorit respectiva fata... aici cred ca e o incapacitate de a privi omul in perspectiva si un fel de perfectionism plus o mare nevoie de garantii.

Alt motiv ar fi ca exista persoane carora nu le-ar face bine casatoria, nu s-ar mai putea mantui. Sigur ati vazut famillii in care unul din soti, de regula femeia, desi pare buna si ii plangi de mila, practic are un talent deosebit sa-l distruga pe omul de langa ea, sa-i inabuse orice evolutie, sa-i scoata numai rele din suflet... Poate ca aceasta femeie ar fi mult mai buna singura si, usurel, mergand ani multi la biserica, tot ascultand, tot invatand, eventual ajungand sa-i ajute pe altii, se va forma coespunzator. dumnezeu nu ne-a promis binele pe pamant, ci vesnicia, deci in sensul vietii vesnice lucreaza cu noi.

Un alt aspect, deloc de neglijat este lipsa de baieti in biserica. Daca nu-s, Dumnezeu nu are cum sa-i forteze... fireste poti gasi in afara bisericii (cazul meu), dar pe zi ce trece este din ce in ce mai greu datorita degradarii morale. Majoritatea tinerilor nu mai au motiv sa fie morali. Pur si simplu sunt pervertiti foarte devreme, iar reintoarecerea este adesea mult prea grea. E nevoie de o motivatie pe care nu o au, nu o mai pot auzi, nu o mai pot intelege... iar distractia atat de necesara sa te faca sa uiti lipsa de sens a vietii tale si sexul impanat de perversiune le spala cu totul creierele, asa ca... "n-ai cu cine"...
In ce ma priveste pe mine si pe sotul meu, am avut o sansa extrem de rara de a gasi un tanar bine fomat de o familie morala, chir daca nepracticanta. Acum este insa din ce in ce mai greu. Parintii formati de telenovele si show-uri de televiziune nu au cum sa-si modeleze copiii.

Windorin - prietenul tau inca n-a abandonat, nu stiu ce varsta are. El poate mai are sanse.
Acum sunt si oameni care se casatoresc f.tarziu, la 50, 60 ani. Nu se stie niciodata.

Cristina - tu ai dreptate in mare parte.
Eu nu inteleg de ce trebuie sa gasim baietii potriviti la biserica? Mai intai ca la biserica nu te duci sa-ti cauti perechea si mai apoi credinta nu este totul.
Si nu este vorba numai de tineri.
Vad ca tot mai mult se indreapta lumea spre ceea ce a fost in secolele trecute, cu casnicii si copii de la 12-13 ani.
Si atunci cei la 30 ani chiar nu mai au unde sa gaseasca, daca la scoala sau la facultate nu.
Si sunt si oameni care poate fac totul si nu pot, nu au unde sa-si gaseasca perechea.
Nu-i mai putin adevarat ca trebuie sa si risti si sa ai curaj. Posibilitati exista azi: ziare, internet, agentii, excursii in strainatate (de multe ori alesul sau aleasa se afla departe, in alta parte a lumii).
Si este adevarat ca si oamenii s-au schimbat calitativ. Familia dispare treptat, se spune ca este perimata casatoria, familia. Oamenii vor altceva, nici ei nu stiu bine ce anume.

@sophia,eu nu prea as incuraja ca cineva sa-si gaseasca jumatatea in ziare,pe net sau prin alte mijloace de genul. Nu zic ca e imposibil,dar totusi... perechea trebuie sa ti-o gasesti tu,sa stii sa cauti,sa te descurci etc. Astia care stau numai pe net ori cu ochii numai in ziare pur si simplu nu au viata personala,sunt niste ciudati,un fel de paraziti ai societatii (stiu,termenul folosit poate ca este cam dur,insa am vrut sa ma fac inteles). Si eu am ajuns sa stau mai mult la calculator si asta imi da de gandit,nu este deloc bine. Drept urmare o sa incerc sa reduc orele petrecute in fata monitorului chiar de azi.
Cum am spus,iti poti gasi jumatatea si pe net (aproape am facut-o si eu) insa riscurile sunt destul de mari. Credeti-ma,e cu totul altceva sa cunosti o persoana fata in fata,sa o simti,sa o poti atinge,vedea... E diferenta ca de la cer la pamant! Ganditi-va ca si noi cei de aici de pe forum,daca ne-am intalni toti intr-un loc,multe surprize am avea. Cu totii suntem mult mai diferiti fata de ceea ce exprima nickname-ul in spatele caruia ne ascundem. Deci sa incercam totusi sa fim mai realisti.

Stii de ce? pentru ca morala crestina se opune imoralitatii lumesti. Ca fata este extrem de greu sa dai de un baiat care sa nu vrea sex premarital (ba multi se mai si plang ca esti virgina si "n-ai sare si piper"... si nu vor numai sex (normal) ci si perversiuni. Majoritatea se uita crucis si-ti dau papucii urgent daca nu vrei sa faci sex oral sau alte scarbosenii. Sa mai vorbesc de lucruri sfinte ca abstinenta macar duminica si de sarbatori, ca de posturi ... :13:. Apoi se pune problema avortului si contraceptiei cat mai confortabile (pilule, sterilet, sterilizare) in viitoare familie... sunt multe reguli crestinesti care nu pot fi respectate decat daca exista o motivatie puternica. Aceasta motivatie de regula ti-o da credinta, sau, mai rar dar foarte pretios, respectul pentru cel de langa tine... Doar ca viata e grea, eu prefer credinta, e un stalp mult mai sigur.
Deja sunt si multe fete care daca mai au sansa sa gaseasca un baiat cuminte si care vrea sa se pastreze pana la nunta, nu stiu cum sa faca sa-l determine sa "treaca al treaba". Deja sunt fete care se folosesc de prietenii lor pe post de armasari, fara sa fie interesate de o relatie serioasa macar in viitor, ci doar de distractie.

Fireste ca la biserica nu te duci sa-ti cauti perechea, nu asta e scopul, ca nu mai iese nimic bun de aici. Dar in grupul de tineri de la biserica, cu care te mai intalnesti si in parc, cu care faci un pelerinaj, o agapa, etc ai sanse sa-ti gasesti perechea pentru ca te afli intre oameni cu care te asemeni, cu care ai aceleasi preocupari. Nu inseamna ca trebuie sa-i respingi din start pe ceilalti, dar sunt mari sanse sa nu mearga bine, cel necredincios sa-l traga mult in jos pe cel credincios... am vazut asta de multe ori.

E ca prietenul meu :)

Frumos.
Problema este ca eu pe acest prieten al meu il vad perfect pentru manastire.
Va fi o minune daca nu va ajunge calugar. Chiar daca inca isi doreste familie.

Dar de ce spui asta? Poate sa fie asa in alte continente, dar in Europa nu este asa. Lumea se casatoreste mai tarziu, adesea dupa 30 de ani. E drept ca de obicei traiesc impreuna inainte.

@Fani, nu tu nu vezi la televizor?
Poate ca la voi in Belgia nu se intampla.
Dar in alte tari de la 10 ani in sus isi cauta perechea si fac copii. Nu mai sunt copii.
La 18 ani deja isi pun problema de ce nu au pereche, pentru ca e tarziu.
Generatiile de azi sunt pur si simplu mult prea mature. Nu mai au si nu-si mai doresc o copilarie adevarata.
Eu sunt socata.
Noi ne jucam cu papusile pana la 18 ani si sotron in fata blocului.

@Windorin - dar dupa ce-l vezi ca e pentru de manastire? Cum sunt acei oameni.

@Cristina - sa nu amestecam. Una este sa cauti tineri credinciosi si alta sa-i cauti in biserica. Tineri crestini poti sa-i intalnesti si in alte parti, ca in biserica nu se sta asa mult.
In rest ai dreptate. Si in toate trebuie masura.

@Nevrednicul - e vorba unde sa intalnesti omul. Dupa aceea oricum te intalnesti la un moment dat si il vezi "pe viu". Ca doar nu te casatoresti pe net.

Si a evoluat lumea, acum exista si webcam si microfon. De exemplu cand vorbesc cu sora-mea pe net zici ca am fi in aceeasi casa. Intr-adevar, atingerea si mirosul nu se transmit, dar asta nu inseamna ca macar partial nu poti cunoaste pe cineva pe net, bine, dupa cum am spus, NU doar prin scris, ci prin webcam (vezi gestica) si microfon (auzi vocea). Iar apoi bineinteles intalnirea, in cazul in care crezi ca e ok si de acolo incolo continua normal...

sunt direct interesata de subiect. bun, deci citind ce ati scris voi pina acum, inteleg ca nu exista ceea ce se numeste "soarta", nu avem un sortit, predestinat. ok. si cu toate asta, Dumnezeu stie ce mai bine pentru noi, si mai mult, ne si vrea binele.

si acum vin si va intreb: daca eu sunt indragostita lulea, dar cel putin pentru moment nu se poate....eu ce sa fac? eu imi doresc sa raman cu el, sa facem o familie crestina, sa fim pe placul lui Dumnezeu, nu mi-l doresc pentru ca imi place cum arata, ci pentru ca am vazut sufletul lui... si imi doresc ca el sa se intoarca la Dumnezeu, pentru ca e decazut saracul....

dar vin si va intreb: ce credeti? mi-o permite Dumnezeu sa ma rog sa fiu cu baiatul asta? ca daca Dumnezeu tot stie ce e mai bine pentru mine, si o stii ca nu mi-ar fi bine cu el...sa ma mai rog eu sa fiu cu el???

ajuta-ti-ma si pe mine va rog, sunt in ceata rau si nu stiu cum e mai bine sa fac.

Givannaa, recunosc intrebarea ta de pe topicul cu rugaciunea ;-) Ai dreptate, e o problema grea!

Mie mi s-a intamplat. M-am rugat sa ajung sa ma casatoresc cu cineva, sa isi rezolve problemele, sa se deschida, etc, si Dumnezeu nu a ascultat rugaciunea mea. Dar dupa aia mi-am dat seama ca bine a facut! Ar fi fost o catastrofa daca ma maritam cu el.

A fost deci o greseala sa ma rog? Eu nu cred. Cred ca lui Dumnezeu 'ii place' ca sa folosesc aceasta formula antropomorfa, sa ii impartasim dorintele noastre. Daca nu m-as fi rugat de frica sa nu fie vointa lui Dumnezeu, oare cum ar fi fost? Ar fi fost ca si cum as fi incercat sa fac pe la spate un lucru impotriva voinitei Lui.
Si in plus, am invatat multe din acea relatie stramba, care mi-au folosit pentru iata si pentru cand am intalnit 'alesul'. A fost o vale prin care trebuia sa trec. Daca o treceam fara rugaciune, chiar o rugaciune aparent fara roade, poate ar fi fost mai greu si ar fi adus mai putine roade.

Este ca si cum in loc sa discuti fata catre fata cu persoana iubita o problema ivita, un lucru care te deranjeaza, eventual o slabiciune de-a ta, o ascunzi, si te porti ipocrit.
Este mai buna discutia directa, chiar o mica cearta, iar dupa furtuna cerul redevine senin.
Fiecare stie slabiciunile si neputintele celuilalt si il iubeste asa cum este.

Nu stiu daca e buna comparatia, este o idee. Intr-un fel ne certam sau macar avem o discutie fata catre fata cu Dumnezeu cand ne rugam pntru ceva ce este impotriva voii Lui. Dar El prefera asta, decat sa ne vada ca ne ascundem ca Adam in rai.

Asa ma gandesc si eu, ma gandesc in toate felurile.. Ma gandesc ca daca nu m-as ruga Lui, as fi ipocrita.

Eu am fost impreuna cu baiatul respectiv, nu am mers, intr-un final am renuntat amandoi, eu personal am gresit mult in relatia cu el, nespus de mult, si in loc sa-i fac bine, i-am facut rau. Dupa ce ne-am despartit, cand eu inca speram ca ne vom impaca, el a gasit o alta fata.... si se pare ca a inceput cat de cat sa isi rezolve problemele... sau macar este intr-o perioada mai buna... ma indoiesc ca s-a intors la Dumnezeu, si dupa parerea mea atunci cand ne rezolvam problemele fara Dumnezeu este o rezolvare aparenta, temporara...

suntem si vecini, stam la scari alaturate, va dati seama ce trebuie sa fie in sufletul meu, ii vad mereu impreuna, aud tot felul de lucruri despre ei.... si oricat incerc eu sa imi spun ca numai Dumnezeu stie care o fi adevarul... sufar mult.

Nici nu stiu daca e bine sa mai lupt, sa ma mai rog ca sa ma impac cu el. Am incercat si varianta de a-I prezenta pur si simplu problema, si sa aleaga El solutia din mai multe variante... dar tot simt sa ma rog eu pentru impacare. Dar apoi imi vine gandul: pai daca El stie ce e mai bine pentru mine, de ce sa ma mai rog eu pentru asta?

Simt insa ca am un dram de speranta cand Il rog pe Dumnezeu sa ma impac cu el... Cand nu-l rog, ma simt mai trista, mai deznadajduita(pe tema asta), chiar daca asa ma las in voia Lui, el parca nu ar vrea sa fiu chiar un robotel... nici nu stiu cum e mai bine... sau poate El vrea sa ne lasam total in voia Lui???

Duhovnicul meu a fost chiar umpicut haios cand i-am spus ce ma framanta: "A, pai si ce, daca nu te mai rogi sa te impaci cu el, te impaci, sau cum?"

E o chestiune delicata, nici nu stim cum e mai bine. Acum pe mine ma doare sufletul in problema asta, dar probabil ca as fi in aceeasi dilema, despre ce sa cer in rugaciune, si daca mi-ar fi parintii bolnavi, sau asa avea probleme la serviciu.... sa ma las total in voia Lui, sau sa am si eu dorintele mele?

Giovaninaa, roaga-te, zic eu. Dar zi intodeauna si 'faca-se voia Ta'. Zi cu sufletul, nu cu buzele.
Stiu cum e, e foarte greu, dar incearca.
Nu te agata de trecut, incearca sa privesti lucrurile un pic si din afara, cum ai sa le vezi peste cativa ani.
Un sfat: daca vrei sa faci o incercare concreta de reimpacare, fa-o, dar nu fa mai multe. Fa una si buna, vorbeste odata sincer cu el, expune-i situatia.. si pe urma lasa-l pe el sa aleaga. Si f. important: incearca sa il vezi cat mai putin, sa auzi cat mai putin de el, sa ai cat mai putind de-a face cu el o vreme, pana iti trece de tot (sau se reintoarce la tine, eventual, dar lasa-l sa se reintoarca el). Daca poti, muta-te.
Am trait si eu o situatie asemanatoare in care il vedeam mereu pe cel pe care n-as fi trebuit sa-l mai vad, si Dumnezeu m-a ajutat mutandu-ma El in alta parte...
Doamne ajuta si curaj!

Multumesc din suflet, Fani.

Adevarul este ca in ceea ce priveste suferinta venita din "vecinatate", mi-o merit cu varf si indesat. Si ma apropie de Dumnezeu, si ma intareste, intr-un final. Si asa si trebuie sa o percep, pt ca oricum nu as avea cum sa ma mut :) . E casa mea, a lui e casa lui, asta este.

Discutia cu el am avut-o, el nu se considera demn de mine, considera ca nu ma merita ( deci cum sa nu il iubesc??? ) , si considera ca nu are ce sa imi ofere...Degeaba am incercat eu sa-i spun ca eu ma bucur de sufletul lui, pentru ca pe de o parte nu i-am si aratat asta, m-am purtat oribil... si pe de alta parte el nu se vede omul care sa merite iubire, are o parere foarte proasta despre el.

Nu mai incerc nici o apropiere de el, pentru ca daca vine de la el, voi sti ca e de la Dumnezeu. Si daca lui ii este cu adevarat bine cu fata aia, nici nu imi doresc sa se desparta de ea pentru a fi cu mine.

Ma stradui sa ii vad cat mai putin insa.. e urat si asa, incerc sa fiu indiferenta, decat sa ies din casa cu gandul "pfuuu sper sa nu ma intalnesc cu fericita pereche..."

Poate gresesc, dar asta suna cam a pretext...

si eu as fi crezut la fel, din afara. exact asa as fi gandit. nu credeam ca mai exista astfel de oameni. dar il cunosc pe el... el chiar asa e. un om cu multe probleme, cu constiinta incarcata, foarte modest si cu extrem de mult bun simt.

Eu nu zic, poate ai dreptate, dar atunci cum de si-a gasit alta? sau fata aceea nu ii ofera iubire? iarta-ma, nu zic ca am dreptate neaparat, nu stiu cum stau lucrurile... dar poate nu ti-a spus adevarul.

Nu ma supar in nici un caz, pentru ca nu se stie de unde mi se lumineaza mintea si sufletul si mi se termina suferinta... orice parere e bine venita!

Fata aia cred ca nu are pretentii de la el, nu ii cere nimic. E o diferenta foarte mare de aspect fizic intre ei. Ea cred ca este fericita si multumita ca il are alaturi, si pentru asta este se poarta foarte frumos cu el. De asemenea, este o diferenta de aspect financiar intre ei. Ea castiga mai bine. In rest, sunt asemanatori, le e usor sa fie pe aceeasi lungime de unda. ( nu vreau sa spun mai multe, eu banuiesc mai multe, dar poate sunt subiectiva, nu vreau sa judec, nu stiu care e adevarul). probabil ca fata aceea ii ofera iubire, dar cred ca stie sa i-o ofere mai putin "ingraditor" decat mine.

Eu aveam pretentii si dramatism.

Vreau sa va spun ca imi face bine sa vorbesc cu voi despre asta, si va multumesc.

Si eu am pretentii si dramatism incat prietenul meu spune ca abuzez, ca stiu ca n-o sa ma paraseasca niciodata si de aia imi permit orice. Dar altcineva nu mi-ar accepta prostiile. Depinde de om, care ce poate suporta de la altul. Pana la urma perechea fericita e aceea care nu se "dizolva" din cauza slabiciunilor membrilor ci in care ei se accepta si suporta. Acuma depinde si aici, nu stiu, totul e relativ...:))
Eu totusi as vorbi cu el in locul tau, nu as astepta...Iar daca nici asa nu merge, pai gata, incerci sa mergi mai departe.

@giovaninnaa eu sincer cred ca este totusi ceva ce fostul tau prieten nu vrea sa iti spuna. Are el unele motive (ca sa zic asa) pentru care a ales sa ramana cu fata aceea. ceva tot este in sufletul lui,in mintea lui,in constiinta lui,insa prefera sa se inchida in sine.
Ai putea face o ultima incercare,sa vorbesti odata cu el deschis,pe fata,sa-i spui tot ce ai in suflet si sa-ti dea un raspuns. Dupa aceea cel putin vei ramane cu sufletul impacat. Iti va fi greu o perioada,pana vei gasi pe altcineva. Tu de mult nu mai esti cu el?
Eu de exemplu cand ma despart de o fata (care am iubit-o) sufar putin,o zi doua,dupa care imi trece complet. Recunosc,cu conditia sa nu-o mai vad si sa nu mai vorbesc deloc cu persoana respectiva. Altfel e mai greu,iti inteleg durerea!