ura
 

Mi-am dat seama ca exista o persoana pe care o urasc. "Fosta" prietenului meu. Nu mai are nici o treaba cu ea, dar pur si simplu nu pot sa n-o urasc. Ati mai trecut careva prin asta?

Da,am o persoana pe care intr-un timp chiar o uram la maxim.Cand o vedeam i-mi venea chiar sa o iau la pumni si picioare.Timpul a trecut si ranile au inceput sa se inchida.Inca o mai urasc dar mai putin.Sa-mi dea Domnul putere sa o pot ierta ca sa ma ierte si ea pe mine.(Ionela)

Nu există jumătăţi de măsură nici în iubire şi nici în ură. Chestia cu urâtul mai mult sau mai puţin, este o aberaţie. Ori urăşti, ori iubeşti ? Din două una ! ! !
:76:

Poate vrea sa spuna ca acum nu-i mai vine s-o ia la pumni si la picioare, dar tot o uraste.
Eu nu vreau s-o iau la pumni si la picioare, parca as vrea sa-i sterg existenta de pe fata pamantului. E clar, o urasc! Acum sa nu credeti ca as vrea sa moara, in nici un caz nu m-ar satisface cu nimic. Cred ca as vrea sa moara amintirea ei din mintea lui...:107:

Probabil iti creaza o stare de nesiguranta; sau e vorba de propria ta nesiguranta.
Ura acesta, creata de teama, este lipsita de sens. Omul se poate debarasa de aceasta ura, cand scapa de gelozie.

Gelozie vindecată 100% nici unde. E patimă foarte grea ce apasă până în ultima clipă.

Ceva asemenator poate simt si eu Anna. Dar nu e ura,pur si simplu o antipatie sau mai bine spus un sentiment de respingere fata de acea persoana. Nu vreau sa cad in pacatul mandriei,dar am inceput sa invat sa scap de aceste sentimente: ura,invidie etc. Sau cel putin nu mai sunt ca acum cativa ani.

Incearca Ana sa citesti pentru ea zilnic "Rugaciunea pentru binefacatori". Se gaseste in rugaciuni de toata trebuinta.:6: La tine este o problema ce tine de adolescenta dar din pacate sunt si oamnei maturi ce contiuna sa urasca ani si ani de zile..chiar cu pretul transformarii propriei vieti intr-un bulgar de suferinta si nesiguranta. Cred ca ei urasc pentru ca nu-i iubim noi destul. Nu pentru ca ei doresc sa ne urasca. Iar tu urasti pentru ca inca nu ai simtit iubirea Lui Dumnezeu. Fruntea sus, Ana va trece. Trebuie doar sa arunci neputinta ta la picioarele Stapanei. Spune-i simplu, ia-o Tu eu nu pot scapa de ea. Dar spune-o din inima. Bucurie!

Ceea ce este interesant, si minunat deopotriva, este aceea ca odata aprinsa in noi [COLOR=darkred]dragostea pentru un om[/COLOR], noi nu ajungem sa'l iubim pe acela din prezent si pana la moarte, ci inca de la nasterea aceluia. Ii iubim copilaria, fotografiile de la gradinita, amintirile curate si toate cele ce tin de acela, inca din'nainte sa auzim ceva despre el.

Cheia intelegerii sta in gelozie. Gelozia este o putere a sufletului care reactioneaza de fiecare data, atunci cand se cere o impartire a ceea ce iubim. Acesta este un alt aspect al dragostei jertfelnice. Pentru ca dragostea noastra sa nu fie una cazuta in egoism si posesivitate limitata, este nevoie spre a putea imparti ceea ce iubim. Ma refer la a nu reactiona rau atunci cand persoana iubita petrece putin timp cu vreo ruda, etc.

Legat de fostele/fostii, aceasta e ceva mai sensibil. Intotdeauna mai ramane ceva acolo, care este neclar. Ciuda, antipatie, simpatie, admiratie, toate amestecate, etc.

[COLOR=darkred]Este esential a vedea si a trai in prezent.[/COLOR] Diavolul este singurul care ne face sa traim in trecut sau in viitor, in toate tristetile si caderile trecutului, si in toate visele si dorintele viitorului, cu temerile lor. [COLOR=darkred]Traieste in prezent si vei avea pace.[/COLOR]
[COLOR=#8b0000][/COLOR]
Prietenul tau este prietenul tau, nu al alteia. Poate [COLOR=darkred]chiar trecutul l'a ajutat sa fie ceea ce este astazi, ceea ce iubesti mai mult la el.[/COLOR] Poate chiar fostele lui prietene l'au modelat, fiecare intr'un anumit mod, spre a ajunge potrivit dorintelor si dragostei tale.

Nu zice asta ca ma apuc sa plang:(

Ca sa completez, daca era doar dragoste platonica puteam accepta sfatul tau windorin dar ma deranjeaza ca a fost si fizic. De asemenea, nu-mi pasa de fetele cu care a fost doar pt fizic, si de ar fi fost cu un milion. Ma deranjeaza fosta asta, pt ca a fost si iubire si fizic laolalta..:107:

Dar de ce pentru binefacatori? Mi-a facut mie un bine ca s-a culcat cu el si apoi l-a parasit?:22: Macar de o parasea el:62:

Poate doriti si un punct de vedere evolutionist asupra urii :65:
Ura este un instinct de care, asemenea oricarei fobii, omul modern nu mai are nevoie, este desuet.
Pentru omul primitiv, frica, sentimentele primare, erau foarte importante, puteau face diferenta intre viata si moarte.
La fel cum frica se transforma in fobie, la fel furia se transforma in ura, fiind preluate de sistemul limbic, primitiv.
La fel cum fobiile se trateaza punindu-ne inteligenta (neo-cortexul) la lucru, la fel trebuie facut cu ura. Un prim pas este sa identifici sursa, apoi sa iei masuri active.
Anna, nu sint un specialist, un psiholog ti-ar putea da sfaturi mai bune. Parerea mea este sa pui in aplicare masuri active. De exemplu, vorbeste cu prietenul tau, vorbeste cu ex-prietena despre el.

Hmm, nu stiu daca asa este.
Si mie-mi displace cineva si nu pot trece peste asta. Nu este gelozie, nici invidie, nici teama etc. Ci doar orgoliu ranit: se considera mult mai buna decat mine si asta ma deranjeaza(ca sub masca prieteniei se simte dispretul pentru mine si pt familia mea).
De aceea cand ne intalnim este un ca o competitie: fiecare incearca sa fie MAI: mai amabila, mai zambitoare, mai informata etc.
De ani intregi nu depasesc situatia, desi incerc sa o iert si sa ma rog pt ea.

Implica sistemul limfatic, descarca-te, trage-i o injuratura, e si asta un dialog activ, cred ca ar intelege imediat ce simti pentru ea :)
Oricum, pasivitatea nu face decit sa adinceasca problema, nu e cea mai buna solutie.

Am vorbit cu el si nu mai are treaba cu ea, dar n-o uraste :107: As vrea s-o urasca:107: Sau macar sa nu mai aiba nici un gand bun despre ea:20:

No, fie ce-a fi, ce-mi doresc n-o sa se intample niciodata, adica sa se stearga relatia ce a fost intre ei, asa ca ma resemnez. :52:

Inseamna ca e un om normal si probabil ca nu te-a ales degeaba.
Sint sigur ca poti sa il faci sa o uite. Ti-as da un sfat freudian, dar cred ca il stii si singura. Pune-l in aplicare :p

Anna, nu-ti otravi mintea cu asa ceva, stiu ca e greu, dar intotdeauna vor exista foste, exceptand varsta adolescentei....
incearca sa te detasezi de subiect, sa il accepti, face parte din trecut si pe cat posibil trece-l la capitolul indiferente. ati vb, ati discutat, ai aflat ce era de aflat acum, daca il trec tu la trecut acest sub il ajuti si pe el, asaaaa, readucandu-l in actualitate nu cred ca faci si ft bine plus ca nu poti sa-i "ceri" sa nu gandasca despre ea pozitiv. tine cont ca aceasta "obsesie" a ta pt ea iti poate distruge relatia si pt ce??? bafta

Nu stiu nici un sfat freudian...

:))
Nu ar fi cinstit.
Sunt unii oameni cu un orgoliu foarte flamand: vor cu tot dinadinsul sa fie mai "buni" decat altii, asta li se pare cel mai important. (Poate ma numar si eu printre ei, cine stie).
Dar realitatea contrazice idealul lor de implinire in viata: nu sunt nici f instariti, nici foarte respectati, nici realizari profesionale deosebite etc.
Atunci ei spun ca sunt mai buni pentru ca sunt morali, de exemplu. Sau sunt "educati". Sau provin din "familie buna" (adica bunicii, sau str-.. au fost boieri mari, au sange albastru). Etc.
Este un mecanism de aparare.
Daca cineva crede ca are monopolul absolut asupra moralitatii.. sa fie sanatos, nu ma priveste. Dar ma deranjeaza sa fiu pusa pe patul lui procust. De aici conflictul. (Nu este ceva ce mi-au facut, ci este atitudinea lor.. judeca in permanenta pentru a se pune in lumina. Si daca ma judeca pe mine e una. Dar parintii mei ce vina au?)

Dar ce pot spune? De astfel de lucruri depinde echilibrul lor psihic: se simt bine cand cred ca sunt mai buni decat altii. Eu as putea spune ca nu sunt chiar morali si am argumente f puternice. (Adica nu este nevoie sa injur.) Dar ce folos? Probabil ca ar face o depresie, iar apoi ar supracompensa si s-ar crede si mai buni decat acum.

Asa ca sunt si eu ipocrita si fac mici rautati. Se cred foarte culti: aduc in discutie subiecte (de cultura generala) cu care ii bag direct in oala. Se cred sange albastru? Vorbesc despre bunicii mei care munceau pamantul ca sa-si tina copiii in facultati. etc. (cred ca asta se numeste ca sunt pasiv agresiva, nu? Nu am deocamdata o solutie mai constructiva. Nu pot purta o discutie in care sa pretind respect pentru familia mea!)

(Mi-am adus problemele aici.. terapie de forum :)))))

Nu mai vorbesc cu el despre ea pentru ca zice ca n-am incredere ca ma iubeste. De aia imi revars naduful pe forum :))

Scuze, Anna, ca mi-am adus si eu lucrurile pe topicul tau.
Eu am trecut/trec prin gelozie. Dar nu fosta.
Cel mai bun sfat cred ca este: NU TE MAI GANDI.
Preocuparea ta este prietenul tau: daca el este cinstit, nu ai de ce sa te gandesti la trecut. Iti da el motive de gelozie? Este preocupat de altele? Nu alta fata este problema. Ci doar el poate fi o problema, daca nu este suficient de matur, daca nu stie ce vrea, daca nu este cinstit etc.
Nu ai de ce sa te compari cu alta, nici sa nu te gandesti! Daca el este cu tine, inseamna ca esti speciala.

Daca nu ai motive serioase sa deschizi o discutie, mai bine taci.
Altfel el se va simti jignit ca nu ai incredere in el. Tensionezi relatia. Ai incredere in el pana la proba contrarie. (Nici sa nu aduci discutia despre "fosta". Si nici tu nu te mai gandi la ea pt. ca-ti faci rau singura. Astfel de ganduri se autoalimenteaza pana ajungi sa te convingi singura ca ar fi "ceva")

E foarte adevarat ce ai spus aici. Poate de aceea ii iau trecutul asa in serios...

Trebuie sa ai in minte ca barbatii sint o alta specie decit femeile, in citeva probleme gindesc cu totul altfel

Draga Anna,

O singura intrebare imi vine in minte. [COLOR=darkred]Il iubesti pe acest om?[/COLOR] Daca atat de doare de trecutul lui, inteleg ca da, si inca mult. Deci daca il iubesti mult, ce rost are aceasta lipsa de incredere in el? Simt oarecum ca orice tulburare legata de un om, atat privind prezentul ori trecutul, tine de o neincredere totala in el.

[COLOR=darkred]Daca ar ura acea fata crezi ca ai fi mai odihnita?[/COLOR] Da, cred ca ai avea mai multa incredere in el, nu ai mai suspecta anumite ganduri la el. Insa Dumnezeu nu ar fi cu voi, caci ura nu este odihnitoare. Nici prietena mea nu prea vrea sa auda de trecut, de aceea nici nu ii zic multe, caci nu au rost. Trecutul este mort. Doar inaintea lui Dumnezeu vom da seama pentru el.

As ura anumite persoane din trecut, desi nu ele au plecat, ci eu. Insa, oare nu Dumnezeu a ingaduit acest trecut? Si sunt sigur ca tocmai acest trecut m'a pazit de alte nenorociri si mai rele. Fara el as fi fost al om. Fara acel trecut al prietenului tau, chiar daca implica o iubire care l'a parasit, el poate nici nu ar fi ajuns la tine.

[COLOR=darkred]Sa spunem ca ai avea de ales.[/COLOR] Dar gandeste'te bine, caci vreau un raspuns. Esti pusa in fata a doua variante. Prima este de a nu'l fi cunoscut niciodata. A doua, de a'l fi cunoscut dupa acea iubire parasita, cum s'a si intamplat. Ce ai alege? Ce ai face? Prima varianta implica neiubirea lui. A doua varianta arata iubirea, o iubire jertfelnica, acea iubire care isi rastigneste gelozia proprie si gandurile de neincredere.

Dragostea unui om care a avut un trecut cu mari cadere va fi mult rasplatita de Dumnezeu, insa aceasta implica o iubire jertfelnica. Gandeste'te bine de o poti duce.

Pai ti-a facut un bine...caci daca nu-l parasea,inseamna ca inca erau impreuna,poate se si casatoreau...

Nu ar fi rau sa aprinzi in fiecare duminica cite o luminare pentru ea la Sfinta Liturghie,insotita si de un gind bun,rugaciune.Cred ca te-ai vindeca destul de repede...Doamne ajuta!

...si pentru anna 21!

Intrebare:

Ati spus odata:Toate lucrurile se leaga si se dezleaga in Duh.Explicati-ne,va rog.

Parintele Rafail:

Da,am spus-o si pe asta.Tot ce face omul incepe in nevazut,adica in taina inimii tale.Cind ti-ai pus in inima " asta ",Dumnezeu a vazut.Si daca te-ai hotarit pentru " asta ",este f probabil ca acel lucru va incepe cindva sa se infaptuiasca in viata ta.

Uitati-va,dau o pilda: un monah mi-a spus intr-o zi:ma certasem cu un alt monah dintr-o alta manastire,si m-am cait dupa aceea,si am vrut sa-mi cer iertare.Dar nu mai voia sa stie de mine,asa era de ranit.Si mi-am zis:Ce sa fac ? Miine,poimiine trebuie sa plec,eu vreau sa ma apropii de Sfinta Impartasanie,iar eu am ranit pe fratele meu.Cum o sa ma apropii de Impartasanie,cum sa continui viata pocaintei mele,ca fratele meu nu ma mai primeste.Eu vreau sa-i cer iertare,si el nici nu vrea sa auda.

Si mi-am amintit de un cuvint din Liturghia Sfintului Vasile cel Mare - la pomeniri,dupa sfintirea Tainelor,cind spune: " Pomeneste,Doamne,pe cei pe care ai invrednicit sa imparateasca pe pamint,glasuieste in inimile lor cele bune pentru Biserica Ta si pentru poporul Tau."

Monahul si-a adus aminte de acest glasuieste,si a zis:

" Doamne,glasuieste in inima lui pentru pocainta mea;spune-i ca ma caiesc pentru ce am facut,ca-i cer iertare,si ca eu il iert."

Si mi-a spus:Data urmatoare cind l-am revazut,parca nu fusese niciodata " nor pe cer " intre noi,totul disparuse si impacarea noastra era deja facuta.

Cind am auzit cuvintul acesta,am sfatuit multe persoane in aceasta directie si aproape de fiecare data s-au intimplat minuni dintr-astea.

O monahie care era noua intr-o manastire spunea:

" Parinte! mi-e frica de toata lumea " ( era f sensibila si ranita,mai ales de monahia " cutare ",care era un pic mai in virsta si mai autoritara )
Imi zicea:
Cind intru in bucatarie,ma apuca groaza,nu stiu ce sa fac."

I-am spus sa se roage: " Doamne,spune in inima ei,pentru mine un cuvint bun".
Intr-o zi vine fugind catre mine:
" Parinte!Parinte! stiti ce s-a intimplat ? A venit maica " cutare ",si m-a apucat groaza si am zis: " Doamne,spune-i ca o iubesc!" si nu stiu Parinte,coincidenta sau altceva,dar s-a uitat frumos la mine,si mi-a zis ceva frumos.

Ultima oara cind am vazut-o,acum 1 an,avea aceeasi fata luminata ca atunci,acum vreo 10 ani,si era impacata cu toata lumea,si imi vine sa cred ca au continuat aceste " coincidente ".

Deci se leaga si se dezleaga in Duh,in taina inimii.
Si profit,ca sa spun si lucrul asta:trebuie sa ne nevoim in ceva ce stramosii nostri cred ca faceau fireste:banuiesc ca stramosii nostri,care erau cit de cit,apropiati de Dumnezeu,in mod firesc,pentru fiecare lucru chemau pe Dumnezeu:

vezi o primejdie:Doamne! ...Si zici ceva lui Dumnezeu.

Vezi un pacat in tine:Doamne,uite ce-i in mine,nu ma lasa asa!

Vezi pe cineva care te supara,si nu te poti impaca cu el:
Doamne,spune ceva in inima mea pentru aproapele meu....Chemati-L pe Dumnezeu.

Zicem ca Iisus Mintuitorul este singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si om.Indraznesc sa spun ca lui Dumnezeu ii place sa mijloceasca si intre om si om.Chemati-L pe Dumnezeu,Mijlocitor intre tine si vrajmasul tau,intre tine si cei cu care te-ai certat,si sa vezi,cum spuneam catre cineva acum citava vreme:

Dumnezeu nu exista.Nu!Doar se preface!

Fa si tu " ca si cum ai crede ",si sa vezi cum si Dumnezeu se face " ca si cum exista"! Si provocam "coincidente " dintr-acelea.

Multumesc, Sherlock Holmes.
Astfel de lucruri chiar se intampla. Eu am observat un lucru curios. Nu ma inteleg cu cineva si orice fac nu reusim sa comunicam (chiar ma straduiesc). Atunci Il rog pe Dumnezeu sa-i schimbe inima, ceea ce se intampla, dar dupa o perioada: o sapt - 10 zile, acea persoana revine la atitudinea ei distanta (sa-i zicem).Iar eu o iau de la capat cu rugaciunea si acelasi lucru se intampla. Ciudat. Ma gandesc ca Dumnezeu asculta rugaciunea mea, dar nu intervine nici in alegerile celeilalte persoane..

E amestecat ce simt. E ciudat. Cred ca uneori ma doare ca n-a ramas cu ea, e asa un sentiment ciudat, ma simt eu mai neimplinita ca a avut acel episod si s-a sfarsit asa...Cred ca intr-un fel simt ca si cum i-ar fi fost mai bine sa ramana cu ea, desi el nu crede la fel. Nu stiu sa explic sincer...Poate ca e senzatia mea subiectiva ca nu e posibil pentru cineva sa nu-l iubeasca pe prietenul meu si am impresia ca cine stie ce lucru tragic a facut-o sa-l paraseasca, dar cine stie, poate nu l-a iubit de fapt...
Dar nu-mi vine deloc sa ma rog pentru ea pentru ca iar imi vine in minte ca l-a iubit si poate mai bine ramanea cu ea...Cand eu am aparut in viata lui el incerca sa revina cu ea si cred ca am ramas cu impresia ca sunt "second hand" desi au trecut multe luni si cu fiecare zi imi arata ca ma iubeste...

Sa-mi fie cu iertare, dar iubirea si ura nu pot vietui impreuna in aceeasi inima. Asa ca de vreme ce inca mai uram, inseamna ca nu am ajuns la adevarata iubire.

E ca si cand am spune ca mirosim minunat pentru ca suntem parfumati, in conditiile in care noi nu ne-am mai spalat de multe zile. In astfel de situatii suntem niste jegosi parfumati. Nu stiu cati ar reusi sa stea langa noi.

CA sa putem spune ca inima se scalda in iubire, nu trebuie sa uram deloc. La fel, ca sa raspandim parfum, e nevoie sa lepadam necuratia.

Dupa cum am spus, nu e chiar ura, am confundat. Nu stiu ce e...

Asa este.
Mimam iubirea, uneori.. pt. ca nu stim sa iubim cu adevarat. Dar si asta conteaza.. poate ca intr-o zi vom reusi sa scapam de ura si sa fim curati.

gelozia, grea boală ...
 

Dorin are dreptate. Degeaba plângi, că nu ajută. Ai grijă cu gelozia. Mult prea accentuată și sufocantă aduce ravagii... Fii atentă la ceea ce vrei și ceea ce ești! Experiența lui de viață este experiența cu aceste ”foste”. Fără să-și dea seama l-au modelat.
O prietenă, după despărțirea de un prieten cu care a petrecut 10 ani, plângea nu după el, ci de ciudă că o ”alta” va beneficia de ceea ce ea a modelat îm 10 ani...

N-a apucat sa-l modeleze...dar mai cititi si ultimele mele 2 postari

Am cunoscut multe persoane care aveau ca sa zic asa o dubla personalitate:iubeau sincer cind iubeau si apoi urau din tot sufletul cind urau.
Interesant, nu?

Ma gandeam ca o persoana normala, adica in conditii mai normale, ori iubeste, ori uraste.

Dar se intimpla de asa de multe ori ca uite totusi asa cum se spune si in biblie" sa nu stai in doua barci".

Urmand aceste sfaturi, poate ar fii mai bine sa ne limpezim situatiile din viata pentru a evita ambiguitatile si starile de nefericire care rezulta din astea.

Draga Anna,ceea ce te framanta pe tine nu are legatura cu acea fosta prietena ci cu un singur lucru: lipsa ta de incredere in propria persoana.
Traiesti zilnic cu teama ca nu te vei ridica la nivelul asteptarilor lui,ca a iubit-o mai mult,ca te compara cu ea si tu ai pica pe un plan inferior in ochii sai etc De fapt,comparatia obsesiva o faci doar tu.
In realitate,Anna,pe tine te urasti,nu pe ea,pentru ca i te consideri inferioara,chiar daca nu constientizezi,poate,acest lucru in deplinatatea lui si cel mai mare rau ti-l faci chiar tie,iar,mai apoi,daca nu vei sti sa tii sub control aceste lucruri,ii vei face si lui si intregii voastre relatii.
Incearca sa lucrezi mai mult la acest capitol,incearca sa iti gasesti zilnic calitati,sa te iubesti mai mult pe tine si sa intelegi ca fiecare fiinta este unica si isi duce aportul ei de iubire,frumusetze in viata unui om.
Numai bine iti doresc si sa stii ca esti o fiinta minunata,doar ca tu trebuie sa incepi sa vezi asta!

Faptul ca eu sunt o fiinta minunata nu anuleaza faptul ca si ea este...Nu mi-e frica ca a iubit-o mai mult. Stiu sigur ca ma iubeste pe mine mai mult, pentru ca el cu mine vrea sa se casatoreasca, cu ea nu voia.
Dar nu stiu ce am, v-am zis ca-s confuza...

Eşti Ana o finţă minunată, toţi suntem nişte finţe minunate, pentru că aşa am fost plămădiţi , creaţi. Totul e să ne redescoperim şi mult mai important să nu deznădăjduim. Astăzi fugind pe la 12 de la Sf. Liturghie de la Bis. Mercurie, m-am dus la Mănăstirea Cernica şi acolo un călugăr chiar îmi spunea că suntem un întreg univers înlăuntrul nostru. Când te uiţi la un om, vezi doar un simplu om, dar "dacă ai şti ce este înlăuntrul lui , în sufletul lui ", spunea el, e minunat, incredibil. Ana, te rog să mă crezi că toţi suntem minunaţi ! Duhurile răului , ne orbesc , ne rătăcesc , nemaidându-ne seama de adevărata realitate, trăim efectiv în altă lume în mintea noastră slăbită şi hăituită de păcate. Multă, multă nădejde şi multă, multă rugăciune. El ne vrea lângă El , dar şi noi trebuie să vrem cu adevărat aceasta !