Ce inseamna pentru voi a trai in strainatate?
 

Deschid acest thread pentru cei dintre voi care nu traiesc in Romania si care vor sa impartaseasca experientele pozitive si negative ale trairii in alta tara decat cea in care s-au nascut. Si pentru cei care stau in Romania si ii intereseaza acest subiect, bineinteles.

Eu stau in vestul Europei de 20 de ani. Am plecat inainte de caderea comunismului, aveam 18 ani, deci am copilarit in acea perioada in Romania.

Pot sa spun ca mie personal mi-a adus mult bine aceasta experienta. La inceput a fost greu - desi vroiam foarte mult sa la simt acasa in Germania, vroiam sa ma afirm acolo, sa fiu acceptata, sa iubesc tara care ma primise. Abia dupa vreo 7 ani pot spune ca am reusit, oarecum. Cred ca doua lucruri m-au ajutat mult: apartenenta la o parohie ortodoxa dar de limba germana, cu un preot neamt de origine si parohieni de mai multe nationalitati (printre care si nemti); si faptul ca am inceput sa lucrez, dupa terminarea studiilor.

Acum stau in Belgia. Nici in Germania, nici in Belgia nu vorbesc limba tarii ca pe o limba materna, ci cu accent. Niciodata nu voi parea ca m-am nascut aici - dar asta nu ma deranjeaza, in general, desi uneori este obositor. Acest efort de a folosi mereu o limba care nu este a ta la origine poate face bine inteligentei, dar o poate si secatui de puteri cateodata.

Pentru mine, a trai in alta tara decat cea natala inseamna aducerea aminte continua ca nu suntem cetateni ai acestei lumi, ci ai Imparatiei lui Dumnezeu. Ne putem simti acasa intr-o anumita masura acolo unde traim, insa, fara sa ne atasam excesiv. Cum se spune in epiostola catre Diognet (text apostolic), eu cred ca crestinului strainatatea trebuie sa-i fie patrie, iar patria, strainatate.

Ma simt foarte bine in Belgia, ma simteam foarte bine si in Germania. Trebuie sa recunosc ca Romania mi-a devenit putin straina in ultimii ani. Insa uite, acum scriu pe un forum romanesc, si dupa cum vedeti nu am uitat limba romana, si o vorbesc cu copilul meu.

Cred si ca a fi ortodox intr-o tara nemajoritar ortodoxa poate folosi spiritual. Te gandesti mai mult la credinta ta, o iei mai inserios, a te duce la biserica (ortodoxa) este un act facut din convingere, constient asumat.
Putem invata in plus multe traind in strainatate, simtindu-ne mereu un pic straini deci traind acea tensiune zilnica, a neobisnuitului care devine obisnuit, dar nu intru totul.

Mai cred si ca traind in strainatate ar trebui sa depasim un nationalism superficial, nu sa-l intarim. Sa devenim mai cosmopoliti, sa iubim oamenii ca oameni, nu ca romani, nemti, belgieni etc.
Din pacate se poate intampla si asta, sa devenim mai nationalisti si sa-i dispretuim pe ceilalti zicand ca in Romania este sau era mai bine, dar eu cred ca este o greseala.

Cateva ganduri.. le astept pe ale voastre.

Stiu cu siguranta ca dorinta de a pleca cit mai repede din Romania ar fi fost INSUTIT mai intensa ACUM decit pe vremea lui Ceausescu.
Nici nu ne-am imaginat noi ca se putea mai rau, vorbesc despre oamenii cu bun simt(care incet incet dispar) si care in prezent sunt ca in stare de asediu.
Ca de altfel hotii si golanii si mitocanii o duc bine-merci si nici in gind nu le trece sa plece cind isi pot face de cap dupa pofta inimii. De fapt unde sa plece?
Unde exista o etica a muncii, un respect reciproc, unde se platesc impozite?
Unde banii se cistiga prin munca cinstita si din greu

O mare parte din romani la ora actuala nu stiu ce este munca ce inseamna sa fii onest serios, sa muncesti pentru bani nu sa faci invirteli, si din pacate copiii nostri asta vad si li se pare normal dupa care vine ...suferinta!

Pentru mine a trai in strainatate inseamna o frica, o dorinta, o curiozitate...

Citeva ginduri
 

Eu traiesc in America de 22 ani in septembrie 17,cind am plecat aveam 37 de ani, am plecat din Romania cu patru copii si cinci valize, totul ce am agonisit acolo am impartit pe la neamuri si colege de servici. Ajunsa pe pamint strain acomodarea a fost foarte grea,totul era diferit nici vegetalele si fructele nu aveau gust macar ca aratau f bine. De la aeroport pina in statul in care trebuia sa ajungem prietenii care ne-au asteptat au avut accident de masina si asa fiica mea a ajuns in spital in prima zi de America ,Doamne multumesc ca a scapat cu viata.

Dupa o luna am inceput sa lucrez nu stiam engleza de loc pe parcurs am mers la scoala,asta nu inseamna ca vorbesc perfect , am avut probleme cu sanatatea din cauza schimbarii de clima, dureri de cap si alte, plingeam mult in primele luni as fi vrut sa ma intorc cu primul avion, copiilor le placea la inceput apoi nici ei nu prea agreau tot ce vedeau.

Nu dupa mult timp ajunsa aici am divortat si asa am ajuns sa ma lupt cu viata de America incontinuare singura ,(aici ar fi multe se scris). M-am reintors in Romania dupa sase ani batuti pe muchie si am simtit ca am facut sase ani de inchisoare. Am avut prilejul sa fac diferenta de viata de aici si acolo. Am realizat ca aici sint multe beneficii si odata ce te obisnuesti cu ele e greu cind te intorci in tara si nu le ai .
De ex eu cind am venit in Rom si am incercat sa deschid un accont la banca mi sa vorbit foarte rastit si rece de parca as fi fost vinovata.Norocul meu ca am gasit alta banca unde mi sa vorbit calm si civilizat.

Aici sint toate adunaturile de pe glob dar pentru mine la ora actuala sint toti oameni, despre religie nu discutam mai ales la servici. M-a ajutat Domnul sa gasesc biserica ortodoxa greceasca unde merg si acum, aici am inceput sa i-au parte la activitatile din biserica si asa multi dintre greci nu stiu ca sint romanca,spre rusinea mea nu am invatat greceste.

Dupa parerea mea eu zic ca omul ar trebui sa stea acolo unde sa nascut, te leaga multe amintiri bune si rele si apoi niciunde viata nu e perfecta.
Eu multumesc lui Dumnezeu si Maica Domnului ca m-au ajutat sa trec prin toate acum duc o viata modesta linga copii si nepoti si primesc viata asa cum e ,nadejdea la Domnul.Ma grabesc sa fac fapte bune sa plec cu ele cind v-a vrea Domnul. Ar fi multe se scris dar nu vreau sa se supere Adrian.

Acest topic mi-a stors lacrimi(mai ales postarea lui Vasia).Este un subiect amplu şi sunt sigură că fiecare are ceva de spus chiar dacă(asemenea mie) nu a plecat mai mult de 10 zile din ţară şi aceasta doar în scop turistic.
Cine nu a visat măcar odată în viaţă să plece? Şi eu am visat şi chiar era gata, gata să plec în 1988.În localitatea unde lucram m-am apropiat de nişte bătrâni care aveau fica în Germania.I-am ajutat să-şi rezolve diferite probleme şi de câte ori veneau în ţară mă căutau(noaptea,pe furiş)pentru a-mi mulţumi şi a-mi aduce un pachet de cafea sau o ciocolată.
Pentru noi pe vremea aceia străinătatea avea miros de cafea bună de săpun Fa sau Lux şi gust de coicolată Troblerone...
Mi-au propus să plec.Mă gândeam numai la asta zi şi noapte şi visam munţi de ciocolată.
Nu am plecat nici atunci şi niciodată.Nu a vrut Dumnezeu.Când nimic nu m-ar fi mai oprit mama mea si-a pierdut vederea.De multe ori banii nu ajung şi aş vrea să nu le duc lipsa dar, oricât de mică ar fi pâinea în ţara mea e mai dulce decât amarul străinătăţii.
Nu-mi mai doresc să plec dar,o dorinţă tot aş avea;să se întoarcă cât mai mulţi români plecaţi şi cu experienţa de acolo şi cu bănuţii câştigaţi să ne arate şi nouă celor care am rămas aici cum este acolo.

Dar Dorina, de ce ai vrea sa ne intoarcem? In general, cei care au plecat de mult sunt o parte a societatii care ne-a adoptat. Avem aici responsabilitati. Putem face si aici lucruri bune cu talentele pe care ni le-a dat Dumnezeu. De ce neaparat sa le facem in Romania? Unde nici nu e sigur ca am fi in stare.
Si apoi, cand stai multi ani intr-o tara te schimbi.
Dupa parerea mea, este periculos sa te intorci in trecut. Pentru ca intoarcerea in tara de origine este, pentru multi, legata de melancolia trecutului. Timpul nu se intoarce inapoi. Noi crestinii de altfel trebuie sa traim in prezent - si sa nadajduim pentru viitor.
Nu stiu daca este neaparat bine pentru Romania sa se intoarca nostalgicii. Poate doar daca sunt oameni cu mult simt practic, care au de gand si sunt in stare sa ia viata de la inceput, nu sa 'se inbtoarca', ci sa inceapa ceva nou.

Pe mine ma deranjeaza aici cateodata la unii romani expresia 'ma duc acasa', vorbind despre Romania. Adica nu vreau sa zic ca ii judec, pentru ca cei plecati de mai de curand si care au parintii acolo, de exemplu, este firesc sa vorbeasca asa. Dar pentru mine acasa este mocul unde stau. Nu locul din care ma trag. Poate o sa va sochez, dar asta este.

In fine, poate nu isi are loc asta pe un forum crestin, stiu eu? Dar pentru mine are o legatura, cum incercam sa explic mai sus.
Si poate este diferit cand pleci la 18 ani, si iti construiesti toata viata adulta in alta tara, si cand pleci mai tarziu.

Mie nu prea mi-au placut astea doua tari. Pentru mine sunt bune numai de vizitat temporar, nu de stabilit acolo.

In Belgia am fost numai in nord si acolo limba suna foarte urat. Plus ca ploua des, vremea e mohorata mereu, ca si in nordul Germaniei pe unde am lucrat. Belgienii mi-au placut ca oameni, insa nemtii nu. Nu-mi place sa lucrez in Germania si am fost de multe ori in mai multe orase. Cu toata civilizatia lor, nu m-as muta acolo. Nu m-am impacat nici cu mancarea prin Europa... nici macar in Italia. Apropo, noi facem pizza mult mai buna ca ei. :) Singura tara unde m-am simtit ca acasa a fost... Rusia.

Daca ar fi sa emigrez, cred ca as alege Franta. Limba e frumoasa si relativ usor de invatat [bine], tara arata bine, oamenii... comme ci comme ca. Nici Italia nu e rea, insa e plina de emigranti colorati sau necolorati, carora le lipsesc multe si care strica aspectul locurilor la propriu si la figurat.

Deci, pentru cei care vor sa emigreze, le pot spune din experienta ca Romania nu e chiar atat de rea pe cat pare. Toate tarile au avantajele si dezavantajele lor, nu exista vreun loc in care curge numai lapte si miere.

In 1992 tata imi facuse actele sa ma stabilesc in Canada dar nici prin cap nu imi trecea, cu un inainte fusesem in vizita acolo si mi se paruse o calamitate, alimentele nu aveau gust, peisajul era searbad, oamenii lipsiti de vlaga, bolnaviciosi. Am mai fost o data acolo in 2006 si abia asteptam sa ma intorc, aveam senzatia ca nu e suficient oxigen in aer, cand m-am intors la Bucuresti am simtit ca plananii imi revin la dimensiunea normala.

Si nu e vorba doar de Canada, facand niste excursii in Europa si Turcia am observat ca, desi nu atat de catastrofal ca in America (unde vegetatia si solul sunt nesanatoase) nici o tara nu are legume, aer, vegetatie, sol ca al nostru. Nu mai vorbesc de cultura, care nu e nici nordica, nici sudica, nici orientala nici apuseana, perfect echilibrata si mai ales de faptul ca avem lumina Ortodoxiei, care mi se pare mai curata decat in alte tari ortodoxe (mai mult din ce am citit si filme despre celelalte tari ortodoxe).

Nu as suporta sa traiesc in alta tara, chiar daca as avea posibilitati sa castig mult.

Romania e o tara de mitocani, parveniti si manelisti, dar pe ansamblu e mai bine ca oriunde.

Florin-Ionut si Traditie, imi pare bine pentru voi ca sunteti multumiti si fericiti acolo unde stati!
Eu cred ca asta este bine, pentru un crestin, de fapt pentru oricine: sa nu tanjesti dupa alt loc, sa fii multumit si sa te simti acasa in locul in care traiesti, cu lucrurile lui bune sau rele.
Si eu, slava Domnului, sunt multumita la Bruxelles (unde nu se vorbeste prea mult limba aia care suna urat ;-) - desi teoretic e bilngv, se vorbeste franceza.

Fani, te intele ca te-ai adaptat atat de bine caci ai plecat la 18 ani si te-ai format practic acolo. Nu la fel e cu oamenii care au trait o buna bucata din viata lor in Romania. Eu am plecat la 39 ani si m-am integrat bine aici, in ciuda limbilor scandinave, care sunt f grele.
Il inteleg si pe Traditie 1, caci si eu simt la fel, cand pun piciorul in Romania. Se simte energia. Bucurestiul e f aglomerat si traficul imposibil, dar in restul tarii e mai suportabil din acest punct de vedere. Daca ar fi dupa mine, m-as stabili in Timisoara, pe care as numi-o Viena Mica. Oamenii sunt f calzi, am gasit multa credinta acolo. Brasovul este f frumos, are munte. Poiana Brasov a devenit o asezare cu hoteluri ingramadite; nu mai e ce a fost.
Cei care se reintorc, voit sau fortat, aduc cu ei idei noi, pe care le aplica. Romanul are fantezie, e artist si ii place diversitatea. Sunt surprinsa in mod pozitiv de fiecare data cand ajung in Romania, mai ales in Bucuresti, dar nu numai: atatea locuri in care poti intra sa bei o cafea, sa mananci o prajitura BUNA, o mancare buna, toate amenajate cu gust si cu serviciu ireprosabil.

Pentru mine e la fel ca pentru Anca.
Insa m-am adaptat bine la societatea de aici, desi nu am fost foarte tanara cind am plecat din tara, insa adaptarea vine totusi.

Mai repede sau mai tarziu.

Ideea este ca daca nu te adaptezi, inseamna ca e foarte rau, ca traiesti o trauma toata viata.

Imi amintesc cum spunea o moldoveanca maritata cu un ucrainean, care locuia de ceva vreme in Milano si castiga destul de bine, vazandu-ma cum vin si plec mereu in Romania cu rucsacul in spate: oare cand o veni ziua in care sa merg si eu ACASA, ca m-am saturat de Italia asta...

Fani, intr-adevar poate pentru tine e asa pentru ca ai mers de la 18 ani si mai ales acum, ca ai un sot care nu e roman, ar fi culmea sa spui ca Romania e acasa. Eu cred ca atunci cand te casatoresti acasa e unde e si sotul/sotia.
Mie mi-ar placea foarte mult sa cunosc alte culturi. Am fost in vizita in alte tari si m-am atasat si de ele. De exemplu uneori mor de dor de Spania, desi am stat acolo doar doua saptamani (bine, n-am lucrat hahahaha) Mi-e dor de strazi, clima, plante, autobuse, limba si mai ales toate senzatiile pe care le-am avut acolo. Pe langa asta imi plac ffff mult oamenii diversi. Romanii(in orase) aproape ca ma plictisesc. Toti cam la fel...Ma mai racoresc tiganii, ciudatii, taranii (in sensul propriu nu figurat), mai vad si imigranti. M-am saturat de oameni bosumflati, acri, frustrati, baieti care se dau grande, fete care de care mai aranjate (toate in acelasi stil). Am nevoie de diversitate...
Cu toate acestea sunt tare legata de satul bunicii. Sunt foarte trista, am niste amintiri de acolo de parca as fi fost in Rai (nu numai locurile ci oamenii, societatea, totul)...o lume disparuta

Eu nu am puterea sa plec definitiv intr-o alta tara. Poate si din cauza faptului ca nu prea sunt plimbat, nu stiu cum stau lucrurile in alta parte decat din descrierea altora. Iar vederea altora, nu inseamna vederea mea, puterea lor de acomodare nu este identica cu cea pe care o port eu... Nu sunt multumit cu multe, dar sunt cativa oameni in jurul meu minunati. Asa ca nu am regrete, poate si datorita acestor oameni, ca nu sunt plecat.

A trăi în străinătate nu poate intra în contul vieții cuiva la capitolul realizări. Ține de destin, de încotro ne poartă Domnul pașii pentru a ne împlini misiunea mântuitoare sufletului nostru. Străvechiul proverb românesc rămâne valabil: ”Omul sfințește locul.” Nicicând invers.
Lumea pe care o descopăr aici nu e nici specială, nici deosebită de a noastră. O lume grăbită, avidă de averi materiale, pentru aproape 70 la suta dintre francezi Dumnezeu nu există etc. A propos de acest aspect, profesorul meu coordonator de teză mi-a atras atenția după Crăciun să nu mai trimit pe viitor mesaje de felicitare pentru sărbători religioase ”că doar intelectualii sunt capabili să înțeleagă că dincolo de rațiune nu există nimic”.

Ceea ce mă întristează este faptul că românii între ei se fac că nu se cunosc, sunt aroganți, vorba cuiva ”cu aere de occidentali” (se laudă cu realizările lor când te văd trist și abătut). Într-o zi în parcare m-a oprit o doamnă vorbindu-mi românește. Văzuse nr de înmatriculare românesc al mașinii. ”Ce face aici o româncă mai spălățică că noi, francezii, ne-am obișnuit numai cu țiganii români?” I-am ascultat discursul și atât ... Secvența cu ”noi, francezii” mi-a picat rău.
Mai trist este că am întâlnit pe cineva, medic stomatolog, implicat în mici cercuri siciliene... Mai mult nu are rost să spun...

Una peste alta, viața are peste tot aceleași obstacole de învins. Sub cerul lui Dumnezeu mă simt acasă și aici. Prietenii nu-mi lipsesc și Îl am alături în toate pe prietenul nostru al tuturor, Mântuitorul.

“Niciodata sa nu spui niciodata”
 

Ca si Costel, la randu-mi, am crezut ca nu voi gasi niciodata taria de a parasi definitiv Romania ptr o tara straina… dintotdeauna am fost o nostalgica, atasata de oameni si locuri dragi ale copilariei si tineretii mele.
Bine a punctat Anca... poate ca puterea mea de adaptare ar fi fost cu totul alta daca as fi privit strainatatea cu ochii adolescentului de 18 ani , care ajunge pe taramuri necunoscute, cu niscaiva gologani in buzunar si cu o desaga plina de idealuri.
La mine totul s-a intamplat la 38 ani… varsta la care personalitatea,caracterul iti sunt deja formate…..cu tabieturi si gusturi clar definite, cu mai putina dorinta sau putere de a face compromisuri.
Si iata-ma tragand usa dupa mine, cu toata agoniseala adunata in doar 2 valize, cu sufletul in tarana, ca un copac smuls din radacini, plecand la capatul pamantului, intr-un act de mare curaj si inconstienta la un loc.
Pentru mine, la acest moment, a trai intr-o tara straina inseamna suferinta, lacrimi si frustrari... si compromisuri mai multe decat sunt eu dispusa sa fac la aceasta varsta… ptr ca niciodata in trecutul meu nu am fost pregatita sa ma adaptez,sa ma modelez dupa un alt fel de clima, de mod de viata….a trai intr-o tara straina inseamna o lume noua, incontestabil mai civilizata din multe puncte de vedere decat cea din care am plecat.. . O lume cu oameni relaxati, o lume cu zambetul pe buze, de la casiera supermarket-ului si pana la ofiterul de politie, dar in acelasi timp, o lume rece si dezinteresata de durerile-ti personale, o lume in care nu-i usor a gasi un umar pe care sa odihnesti obrazul brazdat de lacrimi… o lume in care banul este stapan….o lume cu putina credinta….o lume fara biserica ortodoxa.. o lume in care iata-ma: “imbatranita”, impovarata de griji si neincredere.
Am mai spus-o si cu alta ocazie, ptr mine, cea mai mare dezamagire au fost cei cativa romani intalniti aici…
Si chiar de viata nu ma va mai aduce niciodata definitiv in Romania, pentru mine ACASA va fi pururea acolo unde imi este inima si nu blidul de mancare.
Imi e dor de bisericile noastre, de romanul cel atat de primitor in simplitatea si modestia lui financiara….
Traind intr-un oras strain, “fara spirit si vlaga”, ridic la rang de frumusete: poluarea, gropile si aglomeratia Bucurestiului meu iubit.
Ca militarul ce asteapta eliberarea, numar (AMR-ul )zilele ramase pana la urmatoarea vizita in Romania….drumul e epuizant…2 zile si 4 escale…dar paradoxal., in ultimele ore de zbor, cand simt apropierea de pamantul romanesc,o vitalitate nebanuita imi inunda intreaga fiinta, o fericire launtrica de nedescris…cand rotile avionului au atins pista de aterizare din Otopeni, am plans de fiecare data….pot spune cu tarie: DA, exista acea energie pozitiva despre care vorbea Anca…acea seva a pamantului care te cheama inapoi, ca pe pruncul lui drag si instrainat de atata vreme….

Cu riscul de a se supara Dorina pe mine, la urmatoarea vizita acasa, nimic nu m-ar bucura mai mult decat sa poposesc pret de cateva clipe, pentru a imi odihni sufletul si privirea, in minunata si atat de primitoarea gradina a Dorinei:6:

Mai intai de toate mie imi plac, asa cum spunea cine aici, alte culturi. Intre a vizita insa si a te stabili in alta tara este o diferenta f.mare.
Depinde mult in ce conditii pleci (daca ai o baza asigurata acolo, alte rude, sot cu bani, casa si localnic, sau chiar serviciu aranjat, sau daca pleci numai la munca in necunoscut) si la ce varsta (dupa 30-40 ani numai faci nimic).
Este f. greu sa pleci la risc, fara o baza, asa cum pleaca majoritatea la lucru.
Este si mai greu pentru cei cu studii superioare si o varsta, care lasa in urma lor totusi ceva mai mult, fara sanse de a obtine macar ceva la acelasi nivel.
Am constatat ca noi in tara nu suntem informati deloc. Pentru noi strainatatea (mai ales vestul) este un El Dorado, o Fata Morgana. Si asta pentru ca nu cunoastem niste adevaruri. Ii vedem pe unii ca se realizeaza (poate doar la suprafata, sau cine stie in ce mod), dar cei care au greutati si nu se realizeaza nu spun niciodata nimic, le este rusine si se ascund. Si astia cred ca sunt multi, dar nu-i stim. Si atunci nu stim tristul adevar, adevarata fata a strainatatii.
Sunt si unii care se duc la f.bine, prin casatorie cu oameni cu posibilitati, sau capata cine stie ce oferte de contracte de serviciu in alte tari.
Si cand ii vedem pe ei, cu case, masini si concedii in Hawaii, zicem "vai ce bine este in vest".
La ora asta este f.greu peste tot, in toate tarile, iar romanii au si dezavantajul ca sunt vazuti f.prost inca.
In copilarie vedeam la mare straini (mai ales nemti) eleganti, frumosi, parfumati, culanti (daruiau ciocolata, guma de mestecat si alte lucruri). Si aceia nu erau din cei mai grozavi la ei in tara. Ce-i mai admiram.
Acei oameni nu mai exista demult. Sunt saraci, cenusii, tristi in mare parte.
Peste tot exista someri, saraci, oameni fara adapost, masa saracilor etc.
Dar din tara poate nu se vad lucrurile astea.
Este f.greu cu serviciul pentru cei care au studii si care nu vor sa traiasca toata viata din facut curat, ingrijit batrani sau cules de capsuni.
Intr-o vreme mai merita asta. Isi faceau oamenii bani de locuinta si de trai mai bun si se intorceau acasa. Acum nu se mai merita. La preturile astea...
Sunt tari care inca sunt inchise, discriminatorii pentru straini (cele de limba germana mai ales).
Cu diploma de facultate nu mai faci nimic in strainatate.
Eu vad aici care sunt categoriile de romani:
1. studenti sau doctoranzi - se chinuie, caci nu e usor sa studiezi in limba straina, ani de zile. Pe urma nu mai vor sa se duca acasa, si nu se casatoresc, timpul trece, ceasul bate, copil nu fac. Muncesc adesea pe cativa bani, mult sub pregatirea lor. Ma intreb de ce?
2. pensionari - veniti la copii, sau singuri. Traiesc in mizerie, pensie mica, singuri uneori, nu prea stiu limba
3. cei plecati cu multi ani in urma (unii cu origini straine care le confera un avantaj) - au avut alte sanse si s-au aranajat si ei si copiii lor.
4. cei veniti temporar la munca - se chinuie cumplit pe bani f.putini

O alta problema mare a romanilor - nu sunt uniti. Inainte tot mai era ceva. Am discutat cu multa lume aici. Se mai adunao oamenii, se mai organizau, pe langa biserica, sau in afara ei. Acum nu mai vor. Vor sa uite si limba si tara de origine. Se mai duc la biserica.
Orice popor, pana si africanii se oirganizeaza, au asociatii, ba chiar reprezentanti in politica, lobby. Noi nu. De la ce ni se trage oare?
Si biserica (si preotul) este o problema in diaspora - cei care mai tin de tara mai reusesc sa-si faca biserica proprie, sa-si aduca un preot, sa se organizeze. Ceilalti nu reusesc sa-si faca biserica proprie, este cate un preot la x biserici/orase, care mai trebuie sa si munceasca sa castige un ban de trai, in afara bisericii, care locuieste in alt (Y) oras (care nu are biserica romanesca !), care nu are voie sau curajul sa faca altceva cu comunitatea (ca "nu ne dau voie ceilalti"). Te simti pur si simplu parasit si de biserica. De duhovnic ce sa mai spun, cand oamenii asteapta preotul la orice cotitura, de regula pentru bolnavi, batrani, morti. Botez rar, cununie n-am vazut nici una pe aici.
Oamenii sunt singuri, izolati, simt nevoia sa vorbeasca...culmea tot cu romani pana la urma, sa-si spuna pasul, sa faca ceva pentru sufletul lor, altceva decat munca si mizerie, le vad lacrimile in ochi. De asta as fi vrut sa fac ceva sa ne adunam, sa poata oamenii sa discute la o cafea cu o prajitura, sa scriem, sa pictam, sa lucram, sa citim, sa invatam copii limba si cultura romana si ortodoxie. De unde bani, de unde sala, sprijin de la preot ioc, iar oamenii nu mai au curaj.
Si te gandesti: va fi mai bine, se va termina criza si cand? Ca am cam ajuns la fundul galetii, mai jos numai razboiul (Doamne fereste!) ar mai fi.
Nu este mai bine in alte tari. Nu este mult mai curat ca la noi, cum se tot vorbea inainte, sau mai civilizat.
Adaptare. Partial. Daca ai avea serviciu si bani si ti-ai putea permite sa fii om...
Noi mai avem (generatiile mai vechi) unele valori. Aici trebuie sa uiti de ele, ca te iau in ras. Sunt socata de mentalitatea de aici si greu ma obisnuiesc.
Pe scurt:
Imi plac unele lucruri aici. Mie mi-a placut mult cultura unor tari (muzica, literatura, arta, obiceiuri). Sunt multe orase vechi, frumoase, e mai multa liniste, mai civilizat traficul, mai mult respect pentru om, mai multa organizare, mai curat si mai pasnic.
Imi lipsesc unele lucruri, mai ales fructe si legume care aici sunt scumpe si nu asa gustoase. Sa ajungi sa vezi vanzandu-se ciresile cu suta de grame! Si 1 Euro o gutuie!

Ma bucura un lucru in tara si de fiecare data nu ma satur: librarii si anticariate cu carti minunate, teatre, concerte, biserici la tot pasul cu poarta deschisa.
Unde ma simt acasa - nicaieri de fapt (cu sot cu tot)
Asa se intampla cu emigrantii dupa o veme. Este o trauma.

Minunată postarea ta Marina.Se spune desper cuvântul "dor"că nu s-ar putea traduce în nici o limbă.Cred cele scrise de tine s-ar putea concentra în acest minunat cuvânt.

De ce să mă supăr draga mea Marina? Poate îmi aduci şi ceva veşti de la iubita mea soră din Melbourne.Aş fi tare fericită să te găzduiesc şi să-ţi gătesc nişte mâncăruri moldoveneşti(inclusiv poale-n-brâu,o ciorbă de găină crescută de noi,cu tăieţei de casă şi nişte sarmale în foi de viţă cu mămăliguţă şi dacă nu-i deajuns şi caş proaspăt de oaie frământat cu ceapă din grădină!!!
:69:

Ah ce bun, Dorina. As veni si eu.
Marina, si acolo este la fel cu romanii?

Citat Sophia: "La ora asta este f.greu peste tot, in toate tarile, iar romanii au si dezavantajul ca sunt vazuti f.prost inca."
Anumiti romani au iesit in evidenta in mod negativ; dar strainul stie sa faca diferenta intre asa unroman si romanul pe care il angajeaza, sau iti este coleg; pe acesta din urma il va aprecia pentru harnicie, indemanare, intelect si perseverenta. Romanii care lucreaza sunt f apreciati.

Un sfat pentru cei, care vor sa se intoarca acasa: adunati banii pe care ii castigati; cheltuiti numai pe strictul necesar.

intradevar cei ce lucreaza sunt apreciati de cei cu care intra in contact, dar partea grea e sa ai sansa sa te apropii ca sa poata vedea cine esti.

Constantin Noica in studiul ”Introducere la dor” ajuge la concluzia că este intraductibil ca unitate, să îi corespundă un cuvânt în altă limbă. Dar în germană și greacă are corespondent în două compuse care s-ar traduce liber ”căutare de negăsire” și ”plăcere de durere”.

Si in engleza ar fi longing, in norvegiana lengsel si spaniola anhelo. Adica exista si in alte limbi cuvant pentru dor, dar poate nu se suprapun semantic cu dor din romana

"plăcere de durere"="fericiţi veţi fi când vă vor ocărâ pe voi şi vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră"

E si acesta un dor, dar de cele ceresti.

Exact aceasta era ideea pe care insista Constantin Noica. Cele două compuse din germană și greacă se suprapun semantic sensului denumit de ”dor” în română.

Până la urma urmei, voi sunteţi adevăraţii ambasadori ai noştri, nu grăsanii şi îmbuibaţii din Corpul Diplomatic. Voi ce trăiţi şi munciţi cu adevărat acolo. Noi avem nevoie de voi, precum şi voi aveţi nevoie de noi cei de aici. Există o legătură sufletească şi asta contează cel mai mult. Deja când citesc un topic şi văd cine-l semnează, gândul mă duce spre America, Australia, Anglia, Franţa, Finlanda, Italia. Avem deja membrii din Japonia şi multe alte ţări. Tu singură Marina, îmi spuneai odată pe privat, că atunci când vezi un mesaj, îţi tresaltă inima pentru că şti că-i din România. Voi sunteţi ai noştrii, iar noi suntem ai voştrii. Să fiţi binecuvântaţi ! +

Notez cu tristete ca nu te duce niciodata in Canada!!!!!!!!!
Deci Canada eventual intra la alte tari....

Să-mi fie iertat :
 

Dacă am uitat o ţară, precum am uitat de Canada, să-mi fie iertat, dar este fără intenţie. Vă pup pe toţi !

Da, intr-adevar, este altceva cand pleci la 18 ani, ca mine, sau la aproape 40, ca unii dintre voi. Eu varsta asta o am acum... si daca as fi stat pana acum in Romania, cu totul altfel ar fi fost o plecare, iar eu as fi fost cu totul alta, probabil.

Insa si eu am plecat din nou, la 33 de ani, din Germania in Belgia. Din Germania unde ma adaptasem si ma simteam bine, si pe care pot spune ca ajunsesem sa o iubesc (si o iubesc inca). A fost mult mai usor decat prima data, pentru ca ma duceam sa lucrez, si sa lucrez ceea ce visasem, si in plus, aveam cativa prieteni buni la Bruxelles, prieteni ortodocsi. Si nu mult dupa aceea l-am cunoscut pe viitorul meu sot. Aceasta a doua plecare a adancit consecintele primei plecari. Ma simt si mai cosmopolita, mai cetatean al lumii, mai deschisa altor culturi. Paradoxal insa, ma simt acum din nou mai apropiata de Romania, dar in alt fel ca inainte, si aici mi-am facut si cativa buni prieteni romani.

Eu incercam prin postarea mea sa dau si un sens spiritual 'strainatatii'.

Eu nu vad lucrurile ca Sophia. Cred ca mai sunt si alte categorii de romani plecati. Uite, ca a mea: veniti foarte tineri, cu studiile facute aici, si cu o situatie facuta aici, insa nu neaparat una materiala cu 'masina si concedii in Hawai', ci una hai sa-i zicem spirituala (duhovniceasca), sufleteasca si intelectuala. Si care inglobeaza si Romania, tot ce e bine si frumos luat de acolo, in viata lor - fara sa simta de loc nevoia de a se intoarce in Romania ca tara. Deci, NU ca cei pe care ii descrie Lapetitemoc, si care si pe mine ma intristeaza - romanii plini de ei de ce bine s-au integrat si s-au realizat, si dispretuindu-i pe ceilalti. Câh! ;-)

Pentru mine, evenimentul hotarator a fost cunoasterea Ortodoxiei din occident cea NE-nostalgica, NE-diaspora, NE-'hai sa ne intalnim la o ceafea noi romanii' (o spun fara ironie, va ROG sa nu va suparati - am dat si de ea la inceput si pe mine poersonal nu m-a atras dar stiu ca este un bine si in asta) - ortodoxia convertitilor sau a celor care se trag (de exemplu) din rusi plecati acum 3 generatii, si decid constient sa fie ortodocsi in occident.
Aceasta ortodoxie este vie, este vesela, este iubitoare de viata in Hristos, este inradacinata aici cu radacini adanci ce ajung la primii martiri ai acestor pamanturi, ne-bosumflmata.. este, cu toate problemele ei, 'acasa', nu in 'diaspora'. Dumnezeu m-a trimis acolo unde am putut sa o cunosc si sa gust din ea, si ii multumesc din tot sufletul.

(In paranteza, cuvantul 'diaspora' este de fapt fals pentru a vorbi de ortodocsii din occident. Acest cuvant se referea la origine la evreii care nu traiau in tara promisa. Or noi crestinii nu avem o tara promisa pe pamant, tara noastra este Imparatia Cerurilor, deci ori se poate spune ca suntem toti in diaspora, in masura in care nu facem sa traiasca in noi Imparatia, ori ca suntel toti la noi in tara, in masura in care o facem sa rodeasca.)

As vrea si eu sa dau un sfat celor care se intorc in tara usor diferit de recomandarile Ancai lucru pentru care-mi cer iertare.
Deci cumparati tot ce aveti de cumparat din tara de origine pentru ca ceea ce va doriti, in Romania, le veti gasi la preturi cel putin duble de cele din afara.
Parchetul de exemplu la-m gasit de 5 ori mai scump(dar este adevarat, cine se pune cu romanii, poate doar star-urile)
Am studiat problema la prima mina in timp ce mi-am aranjat apartamentul si asa este. Este ceva incredibil!
In rest mai bine ma abtin....

:53::21:

Nu-i nimic, Canada e o tara frumoasa totusi!!!
I auita-te la albumul meu cel nou sa vezi ca am pus ceva!!!

Gata !
 

Ţi-am vizitat pagina, e super ! Florile, peisajul montan. . ., totul e minunat. Mulţumesc Nina !

am citit toate mesajele si am lacrimat ca aceleasi dureri le am si eu,si mai ales faptul de a fi singur ptr ca fam e in tara si a nu avea cu cine vorbi e greu noroc cu acest forum ca mai ne alina dorul dar asta este viata,si nadejdea este la D-zeu.am mai intrebat despre duhovnic dar nu am primit raspuns,eu sunt incepator cu trairea ortodoxa si am atitea probleme si intrebari si va rog sa mi raspundeti care stiti. Am multe probleme si mam hotarit sa tin post negru luni miercuri si vineri si astazi am aflat ca saptamina viitoare e dezlegare la toate si as vrea sa stiu e pacat sa postesti? imi cer scuze ptr greseli si astept cu nerabdare raspunsuri doamne ajuta

Parerea mea este ca in viitorul apropiat o sa ai posibilitatea sa-ti exerciti tot mai mult vointa prin infrinarea care o aduce postul. Pina atunci pastreaza rinduiala bisericii.
Mai intreaba-ti si Duhovnicul daca ai, insa daca nu ai deocamdata mergi inainte cu calendarul si rinduielile

Fani, nu reusesc sa te inteleg (ultimul mesaj).
Adica la ce fel de spiritualitate te referi? Si, tu ai emigrat pentru a cunoaste ortodoxia vestica? Te-ai dus deci unde stiai ca ea exista?
Si ce anume te atrage la ea, de ce spui ca este altfel?
Majoritatea pleaca pentru scopuri materiale, de la serviciu, pana la casatorie, fara a sti dinainte nici macar daca acolo unde se duc exista biserica ortodoxa.
Eu m-am bucurat sa aflu ca este una in oras si am avut la inceput o atmosfera placuta. A fost un preot varstnic, bland, care este f.apreciat si acum pentru ceea ce a facut pentru oameni. A murit, Dumnezeu sa-l odihneasca, cum s-ar spune in biserica, la varsta de peste 90 ani, de Pasti.
Am avut ocazia sa inteleg ca o comunitate se aduna de multe ori in jurul bisericii.
N-am fost pornita pe comunitatea romaneasca (doar de ea plecasem, si din unele dezamagiri), dar am aflat ca nici strainii nu sunt mai grozavi.
Vad ca oamenii se adapteaza uman mai greu, suntem atat diferiti (noi si vesticii) si nu prea aud sa se lege prietenii sau relatii apropiate cu localnicii, doar daca exista copii. Aceia socializeaza f.usor si ii ajuta si pe parinti in acest sens.
In jurul meu aud de romani singuri, izolati si pana la urma tot la comunitatea noastra ajungem si la "hai sa mai schimbam o vorba la o cafea, noi romanii".
Iar ortodoxia o duce rau in vest. Exact nu stiu de ce. Oare nu este interes? Sau nu prea are loc, mai degraba, sau nu e destul de puternica pentru a fi cot la cot cu alte confesiuni si religii.
Da, nu-s bani, este poate confesiunea cea mai saraca (in general, nu numai cea romaneasca). Si e pacat.
Si din cauza ca biserica si preotul inseamna si comunitate, nu au acelasi farmesc si detasare lumeasca asa ca in tara, acea tihna si pace cand intri in biserica in tara, numai pentru rugaciune si slujba si cu siguranta ca mai gasesti si maine portile deschise si pe preot linistit in altar.
Mai citesc despre unii preoti care reusesc sa faca multe in afara tarii, in biserica lor, pentru romanii de acolo. Dar sunt putini aceia din pacate. Cred ca nu sunt nici preotii pregatiti pentru asemenea sarcina.
Ar trebui ca religia in general sa fie mai puternica decat banul in ziua de azi si nu se intampla asa, mai ales la crestinism.

Mai ales grindina ce mi-a distrus rosiile mele....