Pacatul - si consecintele lui?
 

Pacatul....Ce este defapt pacatul?
Sau mai bine de ce pacatuim, daca stim ca nu ne este permis? Poate pentru ca stim ca ne sunt iertate? Sau poate ca ne place...
Si cum, tot ne sunt iertate..de ce sa ne abtinem? Doar dupa ce pacatuim, ne spovedim....si gata: suntem iar fara pacat!

Ma uitam intr-un indreptar de spovedanie si am vazut cu stupoare ca mai totul este un pacat, chiar si in gandul indepartat.
Si mi-as dori o definitie ca sa inteleg cine si cum a stabilit ce este pacat si ce nu.
Suntem pacatosi toti, pentru ca suntem oameni si nu sfinti.
Da, trebuie sa luptam sa fim mai buni.
Dar daca n-o facem toti, nu reusim sa scapam macar de unele pacate, pentru ca atunci chiar daca tu vrei sa nu faci pacatul, te aduce altul sa-l faci ( de ex. mania). Sau ne facem toti pustnici.
Si problema cu spovedania si iertarea este delicata, pentru ca si preotii...tot oameni sunt si au si ei pacatele lor.
Putem doar sa stim sau sa banuim (din scripturi) ceea ce vrea Dumnezeu si ne straduim sa fim cum doreste EL.

Eu inteleg pacatul ca orice gand, vorba sau actiune care se impotriveste voii divine. Nu pentru ca Dumnezeu are nevoie de ceva, ci pur si simplu pentru binele nostru.

Crestinii nu lupta impotriva trupului sau a lumii, ci impotriva ingerilor cazuti care ii ispitesc. Ei ne vor de partea lor, impotriva lui Dumnezeu, si de asta se lupta cu binele pe care-l detesta.

Cadem mereu, intr-adevar. Insa in timp, prin vointa si ajutor de la Hristos, ne putem curati de patimi, renuntand treptat la omul vechi corupt si inrait. Placerea este gustarea din creatie si duce la impatimirea simturilor, exact ceea ce a facut Adam la sfatul diavolului: l-a scos pe Dumnezeu din inima omului, inlocuindu-L cu dorintele diverse ale carnii. De asta omul nu trebuie sa-si faca un scop din satisfacerea placerilor, ci din (re)acceptarea lui Dumnezeu in inima sa, ca prim tel al existentei.

Nu, pacatele nu sunt iertate daca omul nu se hotaraste ferm sa se lase de ele. Spovedania inseamna pocainta, dorinta sincera de curatire a sufletului de orice l-ar putea desparti de Hristos. Marturisirea formala este o autoinselare, iar increderea prea mare in mila lui Dumnezeu este unul dintre cele mai grave pacate. La polul opus sta deznadejdea - tot un pacat extrem de grav.

Cred ca pacat inseamna tot ceea ce nu este voia lui Dumnezeu. Cel putin, asa inteleg eu lucrurile. De aceea spunem "faca-se voia Ta", ca prin opozitie, voia noastra este pacatul!

Dar Snape.. citatul acela "do not give opinions.." (acum l-am observat) este o rugaminte catre noi sau o marturisire de credinta?!
(Oricum ar fi, nu te judec eu.. ma bucur ca ai deschis topicul acesta :) )

Păcat
 

Păcatul se mai numeşte şi fărădelege. Orice om care păcătuieşte Îl jigneşte cu bună ştiinţă pe Dumnezeu şi astfel rupe legătura dintre sufletul său şi Dumnezeu.

http://crestinortodox.wikia.com/wiki....C5.9Fte-te.21

Cand eram inca prea mica pentru a-mi pune intrebari asupra credintei, bunica imi spunea ca "pacatul" este ca un fel de unitate de masura pentru greselile pe care le facem fata de Domnul. O minciuna iti aduna in sarcina trei pacate, pe cand o manie vreo sapte... Nu stiu de unde avea bunica ideea aceasta despre pacat... Cand am inceput sa-mi pun intrebari, bunica nu mai putea raspunde. Domnul s-o aiba in vesnica paza Lui!

esec
 

Cuvantul pacat in, greaca veche, amartia, insemna grestirea tintei, sau esec.
Primii oameni s-au abatut de la planul pe care Dumnezeu ii avea cu ei - sa-i uneasca deplin cu El.
Pacatul este tot ceea ce ne desparte de Dumnezeu, de fapt, pentru ca ne departeaza de la aceasta tinta.
Cred ca adeseori pacatul este confundat cu calcarea unor reguli sau legi - sa facem ce 'nu avem voie'. Relulile si legile sunt folositoare pana la un punct, dar numai pedagogic, ca stachete. Legea a fost inlocuita cu legea dragostei de catre Hristos.
Indreptarele de spovedanie... Pe mine ma revolta! Cica trebuie sa zici daca ai intrat in pantaloni in biserica, daca nu ti-ai facut cruce cand ai trecut pe langa o biserica, si cum zicea cineva pe alt topic, daca te-ai spalat cu sapun parfumat (cu ce sa ma spal, cu soda caustica? zicea persoana parca). Zau, ai impresia ca citesti Leviticul.. Or Hristos ne face liberi.

Bine punctat. Pacatul este un esec existential, un alt mod de a fi. Prin pacat rupem comuniunea cu Dumnezeu vrem sa traim in egoism, o forma de autonomie care ne saraceste.

Nu...nu este o rugaminte catre voi...altfel nu as mai fi deschis topicul daca nu doream raspunsuri. :) Iar cat despre raspunsuri, foarte intresesante intradevar.
Cu tot respectul,
Scorpia Snape.

Revin la intrebarea mea.
Dar de unde stim voia lui Dumnezeu?
Anumite lucruri sunt in scripturi, dar multe altele nu sunt, ci sunt cam inventate de oameni.
Unele sunt cam impotriva firii si fiintei omenesti, altele sunt f.bune.
Iar noi suntem oameni.
Daca noi gresim unul fata de altul, ne atragem atentia, ne criticam, ne corectam.
Dar daca gresim fata de Dumnezeu, cum stim? Cine ne spune?
Este f.greu.
De ex. mania: ti s-a facut o nedreptate, o durere.
Ca om te doare si ai vrea sa te vindeci, sa se faca dreptate, te doare, te superi.
In fata lui Dumnezeu este pacat asta. Deci nu poti sa faci nimic ca om. Dupa ce suferi raul pricinuit, n-ai voie nici sa reactionezi.
Trebuie sa ierti si atat. Iar celalalt este in castig.
Care este mai pacatos atunci?
Poti doar sa te rogi si sa astepti sa faca Dumnezeu dreptate.
Nu stiu nici eu, nici preotul n-a stiut sa ne invete cum sa impaci justitia omeneasca cu cea a lui Dumnezeu, ca sa fie bine pentru toti.

Voia lui Dumnezeu o stim din Biblie. Iar daca stii Biblia iti dai seama cand nu ai facut voia Domnului. Si dupa cum stii nu exista om fara pacat, dar pacatele iti pot fi iertate,
Cat despre nedreptatea facuta...nu te gandesti ca poate fi o incercare de la Dumnezeu?
Sau ai uitat nedreptatie facute lui Iov, care nu gresise in fata lui Dumnezeu. Nici inainte de a fi nedreptatit, nici dupa.

Foarte corect, când spui că păcatele îţi sunt iertate, prin Sf. Spovedanie, dar repetarea lor la nesfârşit e lipsă de simţire. A pedala non stop, pe mult Milostivire a Lui, denotă neseriozitate şi multă superficialitate în credinţă şi nu în ultimul rând, o premeditare în a păcătui, ceea ce este deja foarte grav, pentru că deja vorbim de patimă , iar patima este "cancerul generalizat al sufletului".

Nu cred ca Dumnezeu vrea ca supusii lui sa se comporte ca si cum ar fi pe Xanax(pasivi si inactivi)...adica trebuie sa fie activi si sa actioneze ca o reactiune la acea actiune.

Păcatul e ceva ce nu-l poţi evita, ori cât ţi-ai dori asta,totul e să conştientizezi ce ai facut şi să-ţi dai silinţa să numai greşeşti.Greşind celui de lângă mine îi greşesc direct lui Dumnezeu.

Pot sa-ti spun ce am invatat eu din jur: daca ii faci cuiva raul ("indreptatit" sau nu) ai tendinta sa-l si urasti. (Nu stiu daca ma fac inteleasa: nu poate exista o "prapastie" intre ceea ce faci si ceea ce simti. Il nedreptatesti pe cel de alaturi, ai tendinta sa-l si urasti pentru asta! Trairea va urma actiuni.)
Precis v-ati intalnit cu situatii cand cineva v-a pricinuit nemultumire (poate involuntar), dar apoi va dusmanit pentru asta!!

La fel, cand faci un bine cuiva.. apoi respectiva persoana ti-e mai draga. Dai bani unui cersetor (poate doar din jena, nu din mila), a doua oara il vei observa si creste probabilitatea sa-i dai bani din nou!

Din aceasta perspectiva, cred ca porunca de a ierta este extraordinar de importanta. Iertarea adevarata ne schimba pe noi si felul de a-l privi pe celalalt.