De ce sunt considerati cei casatoriti pacatosi/murdari?
 

Sunt f.nedumerita.
Daca exista taina cununiei, daca Dumnezeu a lasat casatoria si familia, de ce atunci oamenii casatoriti sunt considerati pacatosi/murdari (relatiile trupesti in speta) si exista atata inversunare in acest sens? Nu ai voie decat in anumite zile, nu ai voie anumite lucruri in biserica, esti mai prejos etc. De postit nu mai vorbesc.
Preotii au si ei multe ingradiri in acest sens. Si inca la noi au voie macar sa se casatoreasca.

Si mai apoi, se spune ca trebuie sa fie relatii trupesti numai pentru procreere.Bun, dar daca nu stii cand si daca ti-e dat sa ai copil?
Nu mai incerci deloc ca e pacat s-o faci fara a avea copil? Sau incerci mereu si speri si esti un pacatos?
Si nu este vorba de a face decat normal, cu sotul/sotia cu care esti cununat(a) si linistit, fara cine stie ce prostii.
Efectiv toate aceste reguli si interdictii nu cred ca sunt corecte si nici lasate de la Dumnezeu si te fac sa te simti murdar si pacatos numai pentru ca te-ai casatorit.

Subiectul asta a fost discutat si rasdiscutat in nu stiu cate topicuri, vreo doua active chiar in momentul asta. Chiar trebuie sa dam apa la moara lui emanuel, traditie et co.?

Eu nu am auzit ca cei casatoriti sa fie considerati murdari.... In rest cred ca toata lumea poate fi trecuta la "pacatosi" :)

Cand ai sa te casatoresti, ai sa vezi ca nu e nimic necurat la mijloc si cu putina bunavointa din partea voastra si cu ajutorul unui duhovnic bun ai sa descoperi aceasta taina minunata.

Poate de afara asa pare pentru multi (cu reguli stricte etc) , ca orice domeniu necunoscut, dar pentru crestinii ce au descoperit aceasta taina situatia e alta.

Gandeste-te cam cat de grea si frumoasa este viata unui monah. Pare imposibila pentru multi, dar posibila pentru cei chemati. La fel si casatoria daca i te dedici in intregime.

Doamne ajuta!

Ai dreptate Neossia. Eu cred ca pe masura ce scriem contra ei scriu mai mult.
Dar e greu de oprit.. Ca ei nu se opresc chiar daca noi ne oprim.

Acum nu am timp sa rezum si aici teologia casatoriei (dar poate o sa o fac in alt moment pentru ca eu consider ca e fff important sa amintim lucrurile astea si sa nu lasam discursul sa se infunde cu teorii angeliste), dar voi da numai un citat din canonul sf. Andrei Criteanul, un mare ascet si calugar de altfel, din oda a 9-a: 'patul cununiei curat si fatra de prihana este, caci Hristos a venit la nunta din Cana si a schimbat apa in vin' (sa ma ierte puristii, citez din memorie si tradus)
Nunta din Cana deci: unde a schimmbat Hristos apa in vin. Tot asa si unirea a doi oameni, in mod natural incarcata de pasiuni si pericole, se poate transfigura in iubire dumnezeiasca. Si in iubirea asta e inclusa si iubirea trupeasca.
Si nu este adevarat ca relatiile trupesti sunt permise doar spre procreere. Este o teorie de origine catolica asta; in occident se vehiculau astfel de lucruri, de se spunea sotiilor sa incerce sa nu aiba placere si sa se roage in timpul actului. Ca tot zic ei ca sunt eu ecumenista si nu gandesc ortodox, dar la ei influenta catolica e foarta clara aici. Este adevarat ca se spune sa nu impiedici facerea copiilor, dar nu ca asta e sensul casatoriei.
Daca un cuplu este steril (de ex. femeia a avut o tumoare si i s-a scos uterul), ar insemna sa nu poata sa se casatoreasca si sa aiba relatii trupesti?
In fine, iar ma intind; si sa imi iertati inversunarea. Sa ma ierte si Dumnezeu daca gresesc si sunt prea apriga.
Hristos a inviat!

Pe mine ma fascineaza casatoria, ma fascineaza toti oameni tineri casatoriti pe care ii cunosc. Uneori ma intreb daca eu chiar il iubesc pe baiatul pe care il iubesc sau doar vreau sa ma casatoresc de dragul casatoriei hahahahaha (glumesc). Ma fascineaza tare mult, viata de familie o vad ca pe o fantana nesecata de minuni (ma refer la familie in sens larg). Iar relatiile trupesti...pai abia astept, hahahaha (o sa pot si eu sa coplesesc pe cineva si cu iubirea asta, in forma asta, pe care acum n-am cui s-o dau). Eu cred ca si acelea sunt o fantana nesecata de minuni, dar cand exista iubirea si Dumnezeu acolo. Eu nu cred ca Dumnezeu ar fi ales ca simbol pentru unirea dintre El si omenire !!NUNTA!!, daca ar fi fost ceva necurat in sine! Si apoi cititi si Cantarea Cantarilor, e tot vorba de Dumnezeu si omenire acolo. Nu cred ca relatiile dintre soti sunt necurate in sine ci pot deveni, pot degenera, ca orice lucru de altfel. Dar cred ca totul se lamureste in rugaciune. Maica Siluana spunea ca relatiile trupesti dupa Nunta se transforma ca apa ce a transformat-o Hristos in vin la nunta din Cana. Eu n-am de gand sa urmez reguli rigide, sa fim niste crispati, ca doar omul e om, nu robot. Si legea e facuta pentru om, nu omul pentru lege, nu asa era?
Si postul, infranarea e o renuntare a ceva lumesc pentru Dumnezeu. Daca tii post, nu inseamna ca e pacat sa mananci, come on...Cred ca si Dumnezeu se bucura cand mancam si-i multumim. Si de nu mancam si-i multumim, iar se bucura. Ce, noi am fi suparati sa ne vedem copilul mancand? Nu, ci doar daca mananca cum nu trebuie (doar dulciuri, prostii sau prea mult si e obez). Dar nu mancatul in sine e rau. Asa si cu relatiile intre soti. Dar oricum, imi pare rau sa fac comparatie cu mancatul, pentru ca iubirea trupeasca e ceva mult mai presus, mult mai minunat, ca e comuniune, poate mai degraba comparatie cu o cina.
Nu stiu, cred ca suntem prea ingusti la minte uneori (si eu ma includ) Si Hristos o spune de multe ori. Cine citeste Evangheliile isi da seama.
Am scris cam dezorganizat, nu ma simt tare insipirata azi. Imi pare rau ca nu pot face ceva sa fim mai liberi de reguli moarte si prostii (si eu implicit) Oricum, eu am fost la multe conferinte si am cunoscut multi oameni ai Bisericii si deosebiti, si mai putin deosebiti (in opinia mea zic), si calugari, si preoti de mir si aproape toti erau foarte foarte deschisi la minte si odihnitori, fara sa judece si fara sa aduca acuze aiurite (ca de exemplu ca oamenii casatoriti ar fi necurati), nu ca aici pe forum.

As vrea sa continui discutia punand o problema care mi-a rasarit acum in minte. Tocmai acu 2 zile am fost la un curs de literatura a unui profesor strain si fiind vorba de sexualitate in cartea tratata a spus ceva interesant "Problema eterna a barbatului de a conecta, de a imbina sexualitatea cu sentimentul". Este ceva care ma intereseaza foarte mult. Citind in Milan Kundera am dat peste acest lucru, nu am citatul, dar din cate tin minte personajul principal, un barbat care isi insela iubita cu o groaza de femei, desi o iubea spunea atunci cand isi dadea seama cat isi raneste iubita prin comportamentul lui, dar nu putea fi altfel: "Cea mai nastrusnica idee a Creatorului a fost sa lege sexualitatea de dragoste. Daca ne-am excita la vederea unei randunici in zbor cat de simplu ar fi..." Ceva de genul. Mi-a placut foarte mult acest fragment. Pentru mine e o continua problema. Ma doare foarte tare ca este posibil ca barbatul sa doreasca fara sa iubeasca. Si intr-adevar, daca n-ar exista aceasta legatura pusa dintru inceput intre sexualitate si iubire, nu m-ar durea sfasierea ei. Daca ar fi existat sfasierea dintru inceput, de exemplu barbatul sa iubeasca femeia dar sa "se excite" la vederea unei randunici in zbor pentru mine n-ar mai exista nici gelozie, nici scarba nici nimic. Ar fi ceva pur si simplu mecanic. Si intr-adevar ar fi mai simplu.
Revenind la subiect, oare "necuratia sotilor" nu este o consecinta a "eternei probleme a barbatului de a impaca, conecta sexualitatea cu sentimentul"? In momentul in care in mintea ta pofta e mereu separata de iubire, bineinteles ca orice act sexual iti va parea murdar. Dar daca ti-ai putea imagina macar o singura situatie in care sa nu mai existe aceasta sciziune, ci doar dragoste, relatiile dintre soti n-ar mai fi necurate.
Vorbesc din dorinta mea ca sotul sa nu mai doreasca niciodata alta femeie si nici femeia sa nu mai doreasca alt barbat. Dar datorita "ideii nastrusnice" totul devine asa de complicat. Cand reusesti sa separi sexualitatea de dragoste nu e bine, dar nici cand o lasi asa nu e bine (de exemplu sa zicem ca incepi sa iubesti un barbat altul decat sotul, s-ar putea sa ajungi si sa-l doresti)
Fani, tu ce zici? Sincera sa fiu scriu pe forum acum doar fiindca stiu ca raspunzi si tu.

Ah, vreau sa precizez ca nu cartea lui Milan Kundera o analiza profesorul, ci alta carte, dar am facut eu conexiunea

Vezi tu Sophia cred ca ce se intampla acum in familie este rodul caderii. Iar canoanele impotriva acestor ne-simtiri se intorc.
Dar in Biserica lui Hristos nu este asa. Iar daca cineva ti-a spus asa nu a avut dreptate.
Relatia trupeasca trebuie sa devina rugaciune si copiii nostri vor primi cea mai bogata zestre, inceput bun spre sfintenie. Cum poate fi dragostea ceva necurat?
Sunt atat de multe de spus, le vei gasi si la parintele Rafail Noica si la maica Siluana si la multi altii probabil.

http://video.crestinortodox.ro/CPrjL...nt_de_fol.html

Eu cred ca e taman pe dos: femeile "cupleaza" sexualitatea cu sentimentele in timp ce barbatii uita foarte repede c-au cunoscut-o pe domnisoara cu care impart patul numai cu 2 ore in urma. Este binecunoscut faptul ca femeile asociaza tipul de manifestare trupeasca a dragostei cu intensitatea sentimentelor: cand le e drag de cineva ii permit aceluia sa le tina de mana, cand sunt deja indragostite ii daruiesc si-un sarut iar mai apoi, ca incununare "apoteotica" a iubirii pe care o simt, se daruiesc cu totul alesilor lor. Tocmai de-asta sufera femeile inmiit mai mult atunci cand sunt parasite, cand o relatie se rupe sau cand sunt inselate. Barbatii inselati rabufnesc (si eventual se razbuna) din orgoliu, femeile inselate se inversuneaza impotriva impricinatului din dragoste / inima ranita.

Doamne ajuta!

Ceea ce face relatiile dintre soti curate este Taina Casatoriei si nu sentimentele care se presupune ca exista la mijloc.
Sentimentele sunt intotdeuna un reper subiectiv.

In orice caz, la nivel profan vorbind, femeia se ataseaza mai usor de barbat pentru ca are nevoie de prezenta lui pe termen lung prin protectia pe care i-o ofera, barbatul vede lucrurile altfel pentru ca el nu este constrans biologic sa se ataseze in schimb este constrans sexual sa procreeze, iar aceasta constrangere de ordin sexual este de moment, nu una pe termen lung.

Va multumesc pentru raspuns.
@Noesissa - s-a mai discutat, dar fara vreun raspusn convingator
@Anna - foarte frumos ceea ce scrii
Postul, abstinenta sunt pentru Dumnezeu spui. Aici am eu unele indoieli. Nu stiu daca si nu cred ca Dumnezeu cere/ a cerut oamenilor renuntari.
Si daca i-a creat asa si nu altfel, a avut EL un plan.
Oamenii interpreteaza foarte mult in religie unde multe lucruri nu sunt cunoscute direct de la Dumnezeu sau Fiul sau.
Eu am intrat in deruta care m-a determinat si sa deschid acest fir de discutie, citind indicatiile parintelui Cleopa.
M-a durut mult cand am citit cu cata inversunare vorbea negativ despre cei casatoriti si despre femeia la ciclul. Nu-i voie si nu-i voie si e pacat.
M-am simtit brusc o pacatoasa numai pentru ca sunt femeie si casatorita.

Pai asta ziceam si eu, PROBLEMA barbatului de a corela sexualitatea cu vreun sentiment. Are o PROBLEMA, o neputinta in a face asta.

Postul nu este o renuntare numai, este o renuntare pentru un castig mai mare, o reducere a dimensiunii lumesti pentro o deschidere mai mare spre dimensiunea duhovniceasca. Inchizi sau reduci dimensiunea lumeasca spre a te concentra mai mult spre Dumnezeu. De exemplu sa zicem ca stai cu cineva la masa. Daca numai te indopi, nici nu-ti ridici privirea si nu te gandesti decat la mancare cum o sa poti sa comunici cu interlocutorul, sa-l vezi sau sa-l asculti, sa discuti ceva? Dar daca iei o imbucatura, apoi faci o pauza, mananci mai incet sau moderat...e altceva nu?
E vorba doar de deschiderea spre Dumnezeu. Si Hristos vorbeste despre asta dupa ce posteste 40 de zile si este ispitit "Nu numai cu paine se hraneste omul ci cu tot cuvantul Domnului" Postul este o astfel de afirmatie: "Nu ma hranesc numai cu paine ci si cu Dumnezeu". La fel e si cu toate cele lumesti, cand renunti la ele, dar nu oricum, ci pentru Dumnezeu.

...
 

Anna cati ani ai?

...
 

Nu sunt toti barbatii asa. Intradevar, in general, femeile pun mai mult suflet. Oricum barbatii nu pot sa iubeasca mai mult ca femeile. Dumnezeu a dat mai multe si mai mari daruri femeii decat barbatului. Asa ca femei bucurati-va, si "administrati" cum trebuie aceste daruri. Dar din ce am observat, toti oamenii apropiati de Dumnezeu, iubesc, indiferent ca e femeie, sau barbat.

Sophia, eu cred ca Dumnezeu cere renuntare!
Dar daca noi am avea credinta, am intelege ca ceea ce un om lumesc numeste renuntare, in realitate nu este!!
Daca scopul vietii este mantuirea, iar lumea de aici este nimic fata de ceea ce a pregatit Dumnezeu celor care-L iubesc pe El, atunci chiar exista lucrul acela la care renunti??
Adica orice lucru care noua ni se pare f important pe acest pamant, este nimic. Cred ca viata noastra nu sta in mancare si bautura.. renuntarea este atat de mica!
Doar noi suntem neputinciosi si ni se pare mare lucru sa postim sau sa renuntam la ceva!!

(Sa stiti ca existenta mea nu se ridica la inaltimea a ceea ce cred! Si mie mi-e greu sa tin post.. dar este doar din cauza necredintei mele, probabil)

Andrei, este intotdeauna o placere sa citesc ce postezi!

Da, pun mai mult mai mult suflet pentru ca sunt conditionate prin nevoile afective si de securitate pe care le au prin lipsurile si slabiciunile din firea lor.
Vorbesc aici de un fel de dragoste fireasca, nu e una spirituala dar poate fi transfigurata.

Nu cred ca Dumnezeu a dat daruri mai mult femeii si nici barbatului ci mai degraba a dat lucruri diferite (unele) ori prin fel ori prin cantitate.

Aparent doar e o neputinta, dar de fapt e un handicap care apare intr-un anumit context, ca rezultat al unei independente afective valorificate prost si a unei sexualitati corupte care devine scop in sine.

Independenta care asa cum spuneam, femeia nu o are, prin firea ei. Ci dimpotriva..

AlinB, eu nu inteleg exact ce vrei sa spui (ma refer si la celelalte mesaje de pe topicul acesta). De fapt sunt chiar pe dinafara.
Sunt de acord cu Anna, Coralina, Andrei25 (parerea lui despre femei ma emotioneaza! bravo mamei lui!). Cred ca barbatul este guvernat de instincte si orgoliu (cel putin, majoritatea barbatilor pe care ii cunosc sunt f orgoliosi!), iar femeia de iubire si sacrificiu!

Sentimentele sunt reper subiectiv, spui. Dar daca el spune "nu te mai iubesc", relatia este inca una curata?? Adica Taina casatoriei mentine iubirea curata desi el este stapanit de patimi sau nu o iubeste sau o dispretuieste..etc..
Si ce constrangere biologica sa creeze? Eu inca sper ca nu suntem chiar asa de animale si avem libertatea de a alege sa stapanim impulsurile. Eu zic ca este chiar usor.. dar sunt femeie, nu stiu..
Si spun si eu ca Andrei ca femeile iubesc mai mult. Doar cate prietene am avut care mi-au plans in brate!! Multe! Sau cate femei cunoscut care au indurat mojicii, jigniri si umilinte. Dar inca nu am vazut barbatul care sa planga sau care sa indure tacut umilinte.

Am 23 de ani.

Pai e groaznic sa te consideri in partea "cu mai multe daruri". Cineva spunea ca femeia e o "vioara in mainile unei gorile" Apoi as prefera sa fiu gorila decat vioara.

Anna 21, eu cred ca totiusi generalizezi cand vorbesti despre femei si barbati asa.
Eu stiu si cupluri unde femeia il face pe barbat sa sufere, nu stie daca vrea sa ramana cu el sau nu de ani de zile, cand toata lumea rasuflase usurata ca se hotarase iar se razgandeste.. Este un baiat foarte bun, credincios, devotat si iubitor. Nici ea nu face asta din cruzime, ci din cate inteleg eu din cauza problemelor sufletesti pe care le are.
Numai un exemplu.

Bineinteles ca vorbim influentati de experienta noastra proprie, din ce am vazut in familie (se spune ca daca nu faci un demars de constientizare risti sa reproduci cuplul parental, sa 'te casatoresti' cu tatal tau, simbolic vorbind)
In cuplul meu nu e asa. Sotul meu e foarte iubitor si chiar daca se supara si i se intampa sa fie orgolios sau sa ma raneasca isi cere intotdeauna iertare.
Cred ca e unul din cele mai imoportante lucruri intr-un cuplu, asta si cm zicea Anna parca, sa nu se intrerupa comunicarea. sa nu ramana nici unul cu suparari inghitite si resentimente. mai bine o cearta buna si dupa furtuna soare, decat nori tot timpul.

"Sentimentele sunt reper subiectiv, spui. Dar daca el spune "nu te mai iubesc", relatia este inca una curata?? Adica Taina casatoriei mentine iubirea curata desi el este stapanit de patimi sau nu o iubeste sau o dispretuieste..etc.."

Asta e o intrebare tare grava.. Taina casatoriei ramane curata si daca iubirea nu este curata. Numai ca e mult mai greu de trait, cred. Este o cruce greu de purtat.
Si daca situatia devine chiar invivabila, daca unul il desconsidera pe celalalt ca persoana, il bate, il injura, face rau copiilor, atunci nici taina casatoriei se poate spune ca nu prea mai exista intre cei doi.. Dar asta este alta problema si nu cea discutata aici.

Anna, m-am tot gandit de ieri la ce scrii tu. Si nu prea stiu ce sa zic. Imi amintesc ca ai mai postat ceva asemanator acum doua sau trei saptamani cand ziceai de cartea in care se spune 'cum sunt barbatii'.
Mai citisem si eu ca majoritatea barbatilor vad sexualitatea altfel decat noi, oarecum despartita de sentiment. Daca zic atatia, asa o fi, desi in experienta mea nu e deloc asa.
Cred ca mai bie ar scrie despre asta aici o femeie al carui barbat sa fie asa, dar sa o iubeasca. Cum gereaza el atunci tendintele astea de a considera sexul ca pe ceva oarecum mecanic? Cum se impaca ea cu ispitele lui? este un domeniu foarte intim, dar poate cineva ar vrea sa te ajute.
Poate adevarul sa fie undeva pe la mijloc. Un barbat care iubeste si doreste sa ii ramana fidel sotiei are tendinta sa se uite dupa alte femei care ii atata simturile si se lupta cu ispitele si gandurile asa cum scrie prin traditia ascetica ortodoxa (in cartea de care ziceai, mi s-a parut ca era vorba despre asta). Asta inseamna ca incearca sa-si aminteasca mereu ca sexul este mlegat de dragoste si nu este un sport sau un amuzament. Si incercand, se si schimlba. Asa sa fie? sunt presupuneri...
Ma gandesc ca sa ai o ispita din asta si sa lupti impotriva ei e mai bine decat sa ai alte ispite si pacate, cum ar fi de dominare sau de cruzime sau mai ztiu eu ce.
Am scris cam repede si acum bebelusul ma trage de pantaloni... Poate imi mai vin alte ganduri...

Nici eu nu gasesc nici un raspuns care sa ma satisfaca, in sensul de a ma face sa suport mai usor macar durerea. E ceva mai mult personal, daca as merge spre calugarie nu mi-ar pasa. As zice..bine, e pacat, e ispita, nu ma intereseaza pe mine ce fac altii, sa-i ajute Dumnezeu. Dar daca am un prieten, mi-e tare greu sa accept. Stiu ca n-ar trebui sa fie asa, dar eu o iau ca o infidelitate. Sper sa ma ajute Dumnezeu sa rezolv problema asta o data si sa nu mai acuz pe nimeni.

Cred ca au zis altii mai bine, dar nu ne cere Dumnezeu renuntari. Este vorba doar de natura noastra cazuta, care nu mai este in stare sa se bucure de ceva fara sa se ataseze de acel ceva excluzandu-l pe celalalt si pe Dumnezeu. De sta ni se cere sa mai tinem post, si de la relatiile trupesti, pentru ca altfel ne scufundam in lumea sata si uitam de Dumnezeu. Nu pentru ca ele ar fi necurate in sine, nici vorba.
Altii zic mai bie.. eu cred ca le zic prea teoretic.

Da, sa te ajute Dumnezeu!
Dar cu prietenul tau discuti dspre lucrurile aqtea? Ce parere are el? Crezi ca el e asa? Daca nu vrei sa raspunzi scuza-ma .. Cred ca lucrurile astea se rezolva prin dragoste si comunicare.
Cineva mi-a zis ca faptul ca barbatii sunt atrasi de femei fizic are de-a face cu energia lor virila si nu e neaparat rau. Daca se opresc la asta, in orice caz.

Atata discut ca il disper:10: Si eu cred ca el e asa, dar tot imi spune ca inventez si ca ii intorc vorbele. Dar si el imi da apa la moara. STIE ca sunt ffff geloasa, exagerat de geloasa, si eu recunosc, si stiind asta macar ar putea sa aiba grija. Dar de exemplu azi imi spunea ce frumoase si naturale erau femeile mai demult, ca s-a uitat la nu stiu ce videoclipuri de mai demult. Pai n-are decat sa gandeasca ce vrea si sa se uite la cate femei vrea dar de ce trebe sa-mi spuna?:102::107: Eu stiu ca sunt exagerata, dar de ce nu poate avea grija macar un pic ce-mi tot spune? Mai ales ca stie acum, dupa atatea discutii. Si acum iar sunt trista si in momentele astea numai vreau sa mor, numai pentru a scapa de gelozie, ca precis in Rai nu exista asa ceva.

Precis nu exista! ;-)
acum trebuie sa ma intrerup si azi nu mai am timp, dar mai am niste idei.
o iontrebare practica, de unde poti sa pui smiley-urile astea? Ca eu nu le gasesc :-) Zi buna si pe curand tie si tuturor

Eu pot sa accept in mod intelectual chestia asta. Dar nu pot sa nu simt o durere in inima. Poate ca e ceva din subconstientul meu, sau ceva patimi din mine, nu stiu ce e, dar as vrea sa scap. Ceva in mine ma face sa ma revolt. In lumea mea ideala doar barbatul si femeia care se iubesc s-ar simti atrasi sexual. Dar ma refer la un anumit grad, si pe mine ma atrag alti barbati, dar as simti repulsie sa se transforme in fapta. Insa nu vad ce barbat, din moment ce este atras, ar simti repulsie sa se transforme in fapta. Eu o vad mai degraba la barbati: "Ioi ce mi-ar placea sa fie, dar nu se poate, damn".
La mine e mai degraba "E atractiv intr-adevar, dar nu mi-ar placea sa fie"

Ok, numai bine!
Trebuie sa ai in dreapta mesajului in care scrii o casuta cu Emoticoane, si acolo scrie "more". Tie nu-ti apar?

Observ ca se poarta dou discutii diferite pe acest fir, dar nu conteaza.
Eu nu vorbeam de barbati, femei si atractia fizica dintre ei, sau adulter.
Vorbeam de relatia trupeasca intre soti.
Unii leaga asta de pericolul de infidelitate, de adulter si de cadere in pacat si ca se tine post trupesc ca sa nu uitam de Dumnezeu.
Eu intreb altceva:
1. De ce nu e voie sa se aibe relatii decat in anumite zile ale saptamanii, fix stabilite?
2. De ce nu e voie sa ai relatii cu sotul/sotia daca te duci a doua zi la biserica? Si nu ai voie acolo anumite lucruri religioase.
Pentru mine asta inseamna ca cei casatoriti sunt considerati pacatosi si murdari.
Si de ce daca ai relatii 1-2 ori pe saptamana, normal si cuminte si in rest iti vezi de rugaciune si viata crestina, inseamna ca uiti de Dumnezeu?

De aia am adus in discutie barbat-femeie-sexualitate. Pentru ca mi-a venit in cap posibilitatea ca barbatii sa vada actul trupesc ca ceva lipsit de orice comuniune sufleteasca, deci murdar, deci nici in casatorie sa nu fie ceva curat. Deci pana la urma conceptele astea de oameni casatoriti ca fiind murdari sa vina dintr-o menalitate barbateasca, cazuta, si nu de la Dumnezeu. Asta era logica mea. A deviat putin la discutia cu Fani, dar la asta m-am referit mai intai. Dar e pur si simplu o supozitie de-a mea.

Daca supozitia mea este corecta, atunci solutia nu ar fi anihilarea actelor trupesti intre soti si nici reducerea lor la minim, ci restabilirea, restaurarea sexualitatii. Transfigurarea ei, nu anulare. Poate ca relatiile mai putine te fac sa treci de faza de "dorinta trupeasca pura" si la a te gandi si la celalalt. Dar nu cred ca este de ajuns. Tot la o comparatie cu postul. Nu cred ca e de ajuns doar postul, fara deschiderea spre Dumnezeu. Isus la ispita n-a zis "Sa nu te hranesti cu paine" ci "Nu numai cu paine se hraneste omul..." Caci noi oamenii am uitat de acest "nu numai", pentru noi a devenit "numai". In acest fel, Biserica a stabilit anumite zile de infranare de la relatii trupesti, dar nu pentru ca ar fi murdare, sau oamenii casatoriti murdari, ci ca AJUTOR in transfigurarea sexualitatii umane. Oricum, dupa parerea mea nu este suficienta infranarea, daca nu este insotita si de rugaciune si lasarea lui Dumnezeu in momentele intime. La fel cum dupa mine nu este de ajuns nici postul, daca nu e insotit de rugaciune, sau daca atunci cand mananci nu ii multumesti lui Dumnezeu pentru ce ai. Tot compar cu postul pentru ca mi se pare ca e acelasi principiu. Restabilirea NORMALITATII.

Anna, m-am gandit la ce spui tu. Nu pot sa observ decat ca este o diferenta enorma intre felul in care percep barbatii si femeile activitatea sexuala.
Da, barbatii separa sexul de sentimente.
Cred ca femeile nu fac asta.. cel putin eu nu-mi pot imagina femeia care ajunge in patul unui barbat fara a-l iubi.
Si atunci ce este pacat pentru unul este mai putin pacat pentru celalalt..

(Dar ce spuneai tu de gelozie.. este f greu, stiu. Orice comparatie cu "alta" supara f rau! Nu vreau sa te smintesc, fiecare are propria experienta de viata si dupa cum mi-a aratat Fani, a mea nu este reprezentativa. Stiu ce cumplita este gelozia si imi pare rau pt tine. In cazul meu gelozia a fost indreptatita. Vorbeste cu el.)

Tot vorbesc cu el. El tot zice ca nu e asa cum cred eu. Nu vreau nici sa ajung sa-l bat atata la cap incat sa ajunga chiar sa fie asa cum il banuiesc eu.
Intr-un final e o problema intre mine si Dumnezeu, pentru ca ajung sa Ii reprosez ca a creat sexul. Atata energie risipita pt asta. Toata lumea se invarte in jurul acestui lucru (mai putin copiii, batranii, bolnavii, care tocmai din lipsa aceste puteri ajung sa fie neglijati si marginalizati) Pana si eu ma framant si ma consum cu asta, cand foarte bine as putea sa-mi canalizez energiile spre altceva. Dar nu pot. Si iar, cum zicea Milan Kundera, daca n-ar fi sexul legat de dragoste nu mi-ar pasa...si cred ca multora nu le-ar mai pasa. Dar asa...ma seaca de energii tot batandu-mi capul, si cu gelozie si chestii.

Pai de ce sa fie groaznci? Nu inteleg!

Nu intelegi pentru ca nu esti. Mie imi place sa admir oamenii, eu vreau barbati pe care sa-i admir, nu sa fiu de partea "minunata" si ei sa fie de partea maimute, molau, animal, condus de instincte, prostut sau mai stiu eu cum. Vreau sa admir si eu barbatii, asta vreau

Sufletul nu are sexualitate,asta ar trebui sa iti fie clar.Barbatul nu este superior femeii si nici vicerversa.Ne aflam aici intr-o relatie de completare,nu de competitie.
Ar fi o trufie fara margini sa ii reprosezi lui Dumnezeu asa ceva,iar trufia l-a aruncat pe Lucifer din rai,nu uita asta.
Sexualitatea trebuie vazuta pur si simplu ca un dat de la Dumnezeu,ca pe un FIRESC.
Actul de a face dragoste,cel putin intre doi oameni care se iubesc,nu este ceva animalic,ci o unire a sufletelor si o contopire a energiilor din noi.
Dumnezeu a lasat totul perfect,frumos si nu mai cautati uratul acolo unde oamenilor l-au pus ori rationalul nostru imbacsit de societate.