Care e scopul existentei lui Dumnezeu?
 

Cred ca toti oamenii s-au intrebat care e scopul vietii, care e scopul Universului.
Desigur, raspunsul general e ca totul are un scop divin.

Totusi, care e scopul existentei lui Dumnezeu?

Scopul existenţei umane
 

existenta lui Dumnezeu nu are un scop.Dumnezeu exista de la sine si prin sine,el este ivorul vietii,Dumnezeu nu are cauza a exiztentei sale.nu mai gandi prostii

Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul
 

Dragul meu, a răspunde eu sau ori şi cine care este scopul existenţei lui Dumnezeu, înseamnă a mă ( ne ) situa cel puţin , repet cel puţin la nivelul dumnezeirii însăşi şi chiar deasupra Acesteia . Întrebarea însăşi are o mare eroare în ea, pentru că raportează existenţa la un scop în sine, deci la ceva limitat, iar limitarea este proprie gândirii noastre. De vrei un răspuns pe "mărimea" întrebării tale , scopul existenţei lui Dumnezeu, este însăsi existenţa în sine, dar este un răspuns parţial eronat, datorat întrebării tale, care raportează totul la un simplu scop. Dumnezeirea nu are cum să aibă un scop în sine, nefind creată la rândul ei de nimeni , ea find , existând şi atât, fiind fâră început sau sfârşit, find fără scop în sine şi pentru sine.

In cele din urma draga Archaeopteryx,inteleg ca pe tine insuti te cunosti foarte bine si scopul tau in viata e bine definit. Asadar,daca eu stiu ce ii cu mine si stiu ce scop am,de ce sa nu imi muncesc gandurile si sa ma intreb:De ce exista Dumnezeu si care e scopul Lui?
Pentru a intelege aceasta,este bine a ne da seama,ce e cu noi insasi,de ce existam si care e scopul nostru in aceasta viata.Nimic nu este fara sens si fara logica,dupa cum bine stim,toate intamplarile isi urmeaza cursul lor firesc.Insa eu ca om am fost creat si mi sa insuflat viata,cuiva datorez recunostinta,asta nu inseamna ca nu sunt liber sa fac ce vreau eu,insa trebuie sa pretuim esenta existentei noastre,prin natura noastra suntem oameni si sa ne pastram asa,fara a ne degrada moral si sufleteste,lasandu-ne prada tuturor patimilor si zbuciumelor,care vin departarea noastra de Dumnezeu.Ne incarcam constiinta cu o sumedenie de intrebari si zacem in neliniste,impovarandune sufletul,fara ca nimeni sa ne mustre sau sa ne necajeasca.Singuri de multe ori ne facem rau,atata noua cat si celor din jur.
Pace si liniste sufleteasca.
Doamne ajuta!

Scopul unui lucru tine direct de natura lui creata.

Daca am intreba care este scopul lui Dumnezeu, ar insemna ca il credem pe Acesta creat. Prin urmare, am crede ca ar fi existat un timp cand Dumnezeu nu exista, fiind creat la un moment dat fix, dintr'o anumita cauza si spre un anumit scop.

Deci am fi în mare greşeală crezând că însăşi Creatorul a fost creat, iar întrebările ar curge fără sens şi ne-am împovăra minte şi sufletul cu alte şi alte frământări ce nasc frământări la nesfârşit. Şi oare cine vrea să ne disperseze gândirea fără rost ? . . .

Dumnezeu este. Punct.

Mai mult nu putem spune. Nu putem sa-l descriem folosind substantive, adjective, verbe - cuvinte cu care discutam existenta noastra si ceea ce ne inconjoara. Nimic din Universul creat nu este fara de inceput, deci noi nu putem constientiza nici macar vesnicia mai presus de timp. Nu putem sa-L caracterizam pe Dumnezeu nicicum. Chiar si a afirma ca El exista sau ca nu exista este riscant, pentru ca trebuie sa intelegi exact ce inseamna existenta sau a exista.

El ne-a revelat doar atat: "Eu sunt Cel ce sunt." Acum ne mai ramane doar sa ne filosofam impreuna cu Heidegger: Ce este ESTE-le?...

Totul este o taina, inclusiv natura Universului in care traim, despre care stim foarte putine. Si unii se intreaba ce sau cum este Dumnezeu... :))

eram mai mica si l-am intrebat pe tati : de ce exista D-zeu ?
tati mi-a raspuns : daca D-zeu nu ar mai exista ,nimeni nu ar mai avea frica de nimic,si nimeni nu ar mai respecta viata !
D-zeu exista pentru ca noi sa nu ne mai simtim singuri ! sau
D-zeu exista ca noi sa avem la cine sa ne rugam etc
Eu nu stau sa caut o explicatie ,pentru mine conteaza ca D-zeu exista ,ca ma iubeste ,ca niciodata nu a uitat de mine ,desi eu am crezut ca a uitat!

Dumnezeu cel nevazut si etern, este viata prin Sine. El nu are nevoie de nimic deoarece are in Sine totul. Dumnezeu in calitate de Creator este Cel care imprima un scop existentei create: fericirea in El prin impartasirea de iubirea Sa. Dumnezeu fiind iubire fara inceput (Treime de Persoane), urmareste o extindere a iubirii, caci ce poate justifica existenta mai mult decat iubirea?

Numai cele create isi fixeaza scopuri. Cel necreat da ajutor celor create sa duca la implinire scopurile fixate. Evident, vorbim de scopuri ziditoare.

Scopul lui Dumnezeu este sa cunoastem Adevarul !
(vorbind aici despre ,,scopul ,, Lui in raport cu noi )

Si din marea Lui iubire ptr noi si pentru a cunoaste adevarul ni L-a trimis pe Domnul Iisus Hristos care era si este chiar Adevarul . .si noi sarmanii inca bajbaim dupa adevar ,punand intrebari de genul celei de mai sus ..

Scopul lui Dumnezeu ,inca de la facerea lumii a fost si inca este sa fim asemenea lui, adica Dumnezei ,ca de aceea ne-a creat dupa chipul si asemanare Lui ,ca sa putem cunoaste minunata viata spirituala ,infinit superioara celei din spatiului fizic, in care traim sau mai bine zis pacatuim

Pana cand sufletele noastre nu se vor albi ,nu vor deveni lumina , nu stiu daca vom cunoaste cu adevarat ,,scopul ,, lui Dumnezeu .

Sunt total de acord. A vorbi despre scopul existentei lui Dumnezeu mi se pare o idee indrazneata, anarhista, o blasfemie chiar. Daca omul L-ar fi creat pe Dumnezeu, intrebarea ar avea logica. Dar asa, crestinii ar trebui sa evite raspunsurile pe acest topic pentru a nu cadea in pacate. Si ar mai fi o solutie pe care-o poate rezolva doar adminul, inchizand acest topic, mai ales ca suntem in Saptamana Luminata.

Cum toate lucrurile nu au scop fara Dumnezeu asa si Dumnezeu nu are scop fara lucruri.Inteligenta superioara numita Dumnezeu va fi din totdeauna,e ca si cum ai intreba ,de ce cerul e albastru?De ce plantele sunt verzi?

Scop= 1. v. cauză. 2. menire, obiectiv, rol, rost, sens, ţel, ţintă, (pop.) noimă........

Scopul existentei lui Dumnezeu este sa dea sens restului.

Daca spui ca lupti pentru o cauza nobila, in aceasta situatie, cuvantul cauza este sinonim cu scop. In rest, insa, sinonimia nu functioneaza. De aceea exista propozitii circumstantiale de scop si de cauza care se diferentiaza clar.

Asta ar insemna ca existenta lui Dumnezeu este supusa necesarului sau determinismului, n-ar fi o existenta libera. Un Dumnezeu absolut, desavarsit are o existenta libera. Nu tinde spre ceva Dumnezeu, nu cunoaste progres ESTE DESAVARSIT.

Pentru om scopul vietii este un lucru destul de important si viata lui dureaza cateva decenii.
Cred ca e groaznic sa traiasca cineva o eternitate fara vreun scop.

Broastele testoase traiesc chiar si sute de ani .

un raspuns sub forma de intrebare
 

Acestea sunt parerile mele personale. Tratati-le ca atare (duios :) ) :
1. Poate Dumnezeu sa-si anihileze propria existenta?
Daca poate inseamna ca nu e etern, iar daca nu poate inseamna ca nu e atotputernic, nu?

2. Poate Dumnezeu sa creeze o piatra suficient de grea incat sa n-o mai poata ridica?

In concluzie: vezi ce se intampla cand il supunem pe Dumnezeu sistemului nostru limitat de gandire? Am aflat insa ca Dumnezeu este cea mai simpla dintre fiinte.

Pai nu stiu da sa ne uitam macar la o frunza de copac si sa vedem cu cata arta si functionalitate si cat de minunata este.
Si sa mai stim ca stiinta stie de celule din acea frunza dar nu poate explica dupa legile fizicii,chimiei,matematicii de ce functioneaza asa.

Despre Dumnezeu nu stim absolut nimic afara de ce ni s-a predat de Sfintii Parintii.

Si ca sa intelegem ce zic Sfintii Parinti de exemplu eu nu pot ca am mintea intunecata cu pacatele.
Abia cand ne-am curatit macar un pic mintea putem sa intelegem o farama mica din ce au scris Sfintii Parintii.

Si de la Sfintii Parinti stim ca sunt Tatal , Fiul si Sfantul Duh treimea cea de o fiinta si nedespartita.

Iar din simturile noastre cunoastem ca e un mod superior de gandire decat celui prin cuvinte si anume cel prin imagini.
Ca sunt imagini care nu se pot exprima prin cuvinte.
Este simplu luam o forma foarte complexa care se vede dar nu putem sa o numim prin cuvinte.
Cuvintele se refera la cele ce percepem prin simturi si la ce gandim si la sentimente si imaginam si la ce gandim.

De la Sfintii parintii mai stim ca exista si credinta si peste credinta vederea duhovniceasca.
Astea sunt moduri superioare de perceptie a mintii chiar gandirii vizuale.
Si or fi existand si peste nu zice nimeni ca nu exista.
Mintea noastra e ultima bariera pentru noi dar exista fiinte superioare noua si peste acestea exista Dumnezeu.
Daca zicem exista nu zicem ca definitie ci asa ca sa ne facem o idee palida despre cele incognoscibile.

Ba ca si noi anumite lucruri le credem altele le avem pe masura ce crestem.
De exemplu nimeni nu invata sa vada in sensul ca vede dar nu stie ce vede dar intreaba ce e asta?
Si i se spune.
Apoi noi credem suficiente lucruri.
Asa de exemplu credem despre ceilalti ca au sentimente, ca gandesc pentru ca noi nu putem sa le vedem gandurile si sentimentele.
Dar le putem vedea efectele acestora si de aci presupunem cauzele.

Este imposibil sa explici ceva ce iese din sfera ta de perceptie, cunoastere si educatie.

1. Cineva cauta un dumnezeu sinucigas. Probabil ca e un ateu superdestept care incearca sa demonstreze "rational" ca Dumnezeu nu este atotputernic. Va avea destul timp sa se gandeasca la asta...

2. "Poate Dumnezeu... sa nu poata" => paradox din ipoteza, presupunere falsa

ab asino lanam
 

Florin-Ionut, se presupune ca sunteti senior member asa ca ma asteptam sincer la mai mult de la domnia voastra. Ma asteptam ca un membru senior ca domnia voastra sa aduca un pic de lumina asupra noastra, a juniorilor. In schimb, domnia voastra ce faceti? Lansati atacuri de genul: "ateu superdestept" - cu satira de rigoare la superdestept - si "Va avea destul timp sa se gandeasca la asta..." de parca sunteti Sfantul Petru si detineti cheile Raiului...
Veniti si aruncati cu judecati de valoare de genul "ateu" fara sa va ganditi ca de multe ori cuvintele UCID (incalcand porunca a-VI-a: Tu nu vei ucide)...
In ceea ce am postat anterior am vrut doar sa demonstrez ca pe Dumnezeu nu-l putem supune sistemului nostru limitat de gandire, si ca suntem prea mici pentru a intelege rational o Fiinta atat de minunata.
Din constructia: "Poate Dumnezeu... sa nu poata" => paradox din ipoteza, presupunere falsa - pare ca nu ati inteles nimic... tabula rasa... Unde vedeti ca presupunerea e falsa? Eu spun ca din contra, paradoxul expus demonstreaza clar ca Dumnezeu nu poate fi circumcis logicii noastre limitate.
Odata l-am intrebat pe un batranel cu chip bland daca este cumva credincios si mi-a raspuns:
"eu zic ca sunt, dar OARE DUMNEZEU CE VA SPUNE?"
Asta ma intreb si eu: "OARE DUMNEZEU CE VA SPUNE?" Asta va conta in cele din urma... si nu ce-mi spuneti dumneavoastra aici...
Mai grav decat acuzele gratuite pe care la impartiti cu atata gratie, este faptul ca am o puternica impresie ca nici nu mi-ati citit cu atentie mesajul, pentru ca daca l-ati fi citit ati fi inteles ce am vrut sa spun, si mai mult, mi-ati fi tratat parerile personale cu duiosie - asa cum am cerut - sau macar cu indulgenta unui senior...
Desi m-am intristat pe moment, incerc sa ma consolez spunandu-mi ca "De unde nu este, nici Dumnezeu nu cere", si daca nici Dumnezeu nu cere, cine sunt eu sa cer de la cineva care pur si simplu NU ARE?!

Daca am scris multe mesaje pe forum, asta nu ma face teolog, expert, specialist. Si eu sunt la inceput, pun intrebari altora pe aici, imi mai dau si cu pararea...

Nu m-am gandit o clipa ca acel ateu sunteti dumneavoastra, din moment ce va declarati ortodox. Atacul a fost impotriva acelui ateu care incearca sa-L supuna pe Dumnezeu unui test rational de atotputernicie.

Se vede ca v-am ofensat cu mesajul meu, mai bine nu-l postam. Daca se poate, rog sincer a ma scuza.

offf...
 

Problema de fond este ca nu ati inteles ce am vrut de fapt sa afirm, si anume ca nu putem sa-l supunem pe Dumnezeu sistemului nostru limitat de gandire. Paradoxul creat a avut exact acest scop: sa reliefeze faptul ca sistemul nostru de gandire are mari lacune si nu poate fi aplicat lui Dumnezeu, pentru ca El transcede logica noastra iar intelepciunea lumeasca este nebunie in ochii Lui.
M-ati inteles exact pe dos. In plus nici nu aveam cum sa fiu acuzat de ateism din moment ce fraza: "ateu care incearca sa-L supuna pe Dumnezeu unui test rational de atotputernicie." nu are sens. Ateii nu cred in existenta lui Dumnezeu, motiv pentru care nici nu incearca sa-L supuna vreunui test.
Iertare daca v-am suparat.

http://www.razbointrucuvant.ro/?s=pa...zbavit+Hristos

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...rea-persoanei/

Dumnezeu este totul, totalitatea existentei si totodata Viu, personal, rational. Iar existenta este infinita, a crede ca e finita e un nonsens.

În aceasta sta maretia existentei la care este chemat omul, ca niciodata nu vom sti destul despre Dumnezeu, ca mereu vom înainta în cunoasterea Lui, dupa ce vom pleca din aceasta viata.

Scopul şi caleidoscopul logicii teologice
 

Substanţa divină este identitate pură cu sine. Deci, din Dumnezeu lipseşte însăşi lipsa. Adică El nu are negaţii. Dacă nu are negaţii, atunci nu putem formula în privinţa Sa propoziţii care să încerce să-L pună sub ele. Deci fă bine şi scoate din vorbirea ta tot ceea ce trimite la negaţii şi lipsuri şi abia apoi încearcă să vorbeşti despre El. Căci, din momentul în care ai spus: "poate Dumnezeu" - ai amestecat putinţa în sensul unei privaţii potenţiale. Apoi, când ai spus: "Dumnezeu nu poate..." etc.. Ambele expresii nu au ce căuta într-un discurs teo-logic.

P.S. - Ca să răspund întrebării thread-ului: scopul lui Dumnezeu este Dumnezeu. Cum între Dumnezeu şi Dumnezeu nu există diferenţă extatică, rezultă că în afara Sa nu este decât tot El. Prin urmare, orice fel de "scop" ar putea fi atribuit Principiului, acesta revine la El Însuşi.

Despre existenţa lui Dumnezeu
 

o poveste intersantă:

"Un om de ştiinţă necredincios intră odată în casa unui astronom la care văzu un foarte frumnos glob al cerului şi, uimit, îl întreabă:
- Cine l-a făcut?
- Nimeni!
- Cum „nimeni”?
- Da, nimeni! S-a făcut aşa..., singur, din întâmplare. Şi când omul de ştiinţă, omul raţiunii, era să se supere că era luat în bătaie de joc, astronomul îi mai zise:
- Vezi, dumneata nu poţi concepe ca un simplu glob de hârtie să se facă singur, dar admiţi că universul întreg e rezultatul întâmplării. Legile universului nu sunt legile întâmplării, ci ale Legiuitorului. Existenţa universului e argumnetul existenţei lui Dumnezeu. Universul fără Dumnezeu nu are explicaţie.
Iată, prietene, o constrângere raţională la normal!"