Amanarea - lupul in piele de oaie!
 

Amanarea este una dintre cele mai perfide arme ale diavolului. "Lasa, nu te ruga acum, ca esti obosit, si oricum nu iti poti aduna mintea. Dar maine te vei odihni dupa masa, iar seara te vei ruga pana tarziu, in noapte. Si vei face cat si pentru azi."

[SIZE=2]Amanarea ne face sa traim in viitor si sa ratam prezentul. Iar mantuirea este ceva ce tine de prezent, de astazi, de aici, de acum. Gandul amanarii e o ispita de a nu face acum efortul ce ti se cere.[/SIZE]
[SIZE=2][/SIZE]
[SIZE=2]Va simtiti tinuti de aceasta patima? Daca da, cum luptati cu ea?[/SIZE]

Doamne ajuta!

Oho, si-nca cum, frate Windorin!! :(
Ma lupt cu delasarea din mine cum pot - de obicei imi fac un program strict de la care sa nu ma abat. Incerc sa-mi planific celelalte activitati ale zilei astfel incat sa nu fiu nevoita sau tentata sa las deoparte rugaciunea.
Se-ntampla insa sa intervina factori neprevazuti in programul unei zile iar pentru acest fel de situatii am la indemana pravila scurta (un fel de plan B daca-l pot numi asa).
Consider ca un asemenea exercitiu de vointa (directionat impotriva amanarii) te intareste, te disciplineaza si-ti ofera satisfactii nenumarate in plan duhovnicesc.

Timpul diavolului este intotdeauna "maine". Numai ca viata e tare scurta si oricum nimeni nu ne garanteaza ca vom trai 80 de ani... Chiar acum vreo doua luni n-am observat un semn de cedeaza trecerea si aveam si viteza in afara localitatii. Romania noastra draga, deh, ca trebuie sa cunosti dinainte drumul ca sa nu te risti... "Noroc" ca m-a evitat masina cealalta care venea tot in viteza...

Eu stiu de mult ca sufar de asta si cateodata zic lasa ca ma inchin peste doua minute...si asa ma ia somnul de zic ca am tras la plug...cum simt asta...sar imediat si ma pun la rugaciune..sau zic poimaine cred ca am sa merg la slujba stiind ca sigur o sa se intaple ceva atunci..si merg si a doua zi si urmatoarea...ca diavolul tot timpul ne pune piedici dar eu zic ca uneori reusesc sa-l pacalesc...

Bine spus. Acest lucru este vadit si in faptul ca de cele mai multe ori se intampla sa amanam faptele cele bune, cele ziditoare de suflet. Pacatul, insa, niciodata nu cunoaste amanare. Poate numai atunci cand, manuite cu intelepciune, atat amanarea cat si delasarea sunt folosite ca arme tocmai in lupta cu pacatul.

Lipsa unui program ordonat este o pierdere duhovniceasca.

Personal, ma chinui si imi este aproape imposibil sa imi pun o randuiala in orar: plecari, veniri, somn, rugaciune si toate celelalte. Niciodata lucrurile nu se intampla la aceeasi ora. Ma trezesc la aceeasi ora, dar toata ziua difera de cea anterioara.

"Nu intarzia a te intoarce la Dumnezeu si nu amana din zi in zi. Ca fara de veste va izbucni mania Domnului si in vremea razbunarii vei fi dat afara." (Intelepciunea lui Sirah 5,8-9)

am mai auzit de o amanare buna:
Hai la desfranare... Lasa mai incolo
hai sa lenevim... Lasa mai incolo
spuei omului o minciuna... Alta data, ca acum ma tem de Dumnezeu.
iar asta pana o sa putem sa-l respingem desavarsit.
Putem noi sa pradam acest duh si sa-i luam armele?

Bine zis. Multi se plâng ca nu pot lupta cu patimile dar daca ar încerca ar vedea ca merge si ar capata încredere. De fapt patimile târasc pe cei mai multi oameni prin confuzie, fiindca au impresia ca ele îi stapânesc cu o putere pe care nu o pot învinge, dar în clipa când cineva întelege ca nimic nu ne poate forta vointa si cel mult avem de îndurat niste suferinte trecatoare (dezpatimirea întâmpina rezistenta din partea modului de viata degenerat) descoperim ce simplu e sa învingi patimile.

Si mai exista un alt tip de aminare:
"Pai, bine, bine, dar cind se face o petrecere aici?
Lasa ca te-ai rugat destul, hai sa petrecem, ca parca am fii morti!"

``Lasa, ca si maine e o zi``

si tot felul, insa mai sint si unii, putini, dar partea buna e ca exista, care zic: ``Ce poti face azi, nu lasa pe maine!``

Într-adevăr, grea ispită amânarea... Uneori mă gândesc la câte am putut face și nu s-au împlinit din pricina amânării. În ce stare ticăloasă mă aduce gândul că am risipit timp prețios din viață amânând! Domnul ne-a dat putere să facem multe treburi folositoare sufletului nostru, pentru semeni și cât de puține sunt în bilanț din pricina amânării! Oare am spovedit vreodată acest păcat? Acum îmi dau seama că nici nu l-am băgat în seamă...

Amânăm cam tot ce presupune trudă, nevoinţă, dar nu amânăm desfătarea şi agoniseala în cele lumeşti, nu amânăm lenevia, îmbuibarea şi alte asemenea. Timpul ? Ne bucurăm ca nişte copii când trece ziua de muncă, neglijând că tocmai a mai trecut o zi din viaţa noastră. Ne bucurăm că a venit sfârşitul de săptămână, dar uităm de multe ori că a mai trecut o săptămână din viaţa noastră. Ne bucurăm la sfârşit de an, dar uităm cât de repede a trecut şi uităm câte şi mai câte am amânat în anul ce a trecut. Nu amânăm o masă îmbelşugată, o vacanţă de vis ( pt. cei ce pot aşa ceva ) , dar amânăm Adevărata Mărturisire . . .

Bun subiect. Cred ca ar trebui sa folosesc nuiaua, ca sa ma corectez si eu. Sfantul Iosif Sihastrul asa se corecta cand gresea. Avea o mare frica de nuia si se corecta si singur atunci cand gresea cu ajutorul acesteia.

Da asa e multe lucruri lumesti nu le amanam,recunosc insa eu de exemplu ma rog dimineata si seara la aceeasi ora peste zi ma rog la servici adica citesc rugaciunea pentru ziua respectiva, un acatist sau doua le citesc asa pe furis ca nah ma vad colegele dar sau prins acum si nu ma deranjeaza. Problema mea este ca am mintea imprastiata la rugaciune m-am spovedit la parintele si a zis asa "cu mintea imprastiata dai inaite si te roaga."

Windorin:
Eu as zice ca este invers: amanarea inseamna sa traiesti prezentul, sa te gandesti la prezent.
Trebuie mentinut si aici un echilibru. Nu le putem face pe toate azi.
Trebuie sa le planuim, ca sa cuprindem din toate si sa putem trai cum se cuvine azi.
Viata ne este data o data si nu se stie nici cata ne este data si nici ce ne asteapta in ea. Ne este data s-o traim.
S-o traim asa cum se cuvine, fara exagerari si extreme.
Avem prea multe griji pentru viitor si uitam sa traim prezentul si daca mai suntem si bine legati de trecut, s-a dus cu viata noastra.
Chiar azi mi s-a intamplat un lucru care m-a intristat teribil si mi-a aratat ce roboti am devenit. Sa facem totul repede, repede acum, sa ne omoram in viteza ametitoare prin viata si sa nu ne mai vedem cu aproapele.
E vorba de o programare la o problema importanta. Este f.stransa de o alta programare dinainte, in decurs de o ora sa ajung la amandoua si atunci am rugat daca se poate intarzia putin cu a doua.
Mi s-a raspuns: nu se poate, am pe urma pe altcineva. Totul programat la minut.
Altii mor la serviciu dupa zile de nedormit si maldare de acte, ca totul trebuia...ieri. Da de ce fratilor nebunia si viteza asta?
Se termina lumea, zilele? Da cineva peste noi? Suntem oameni.
Mai incet, asa. Si masina si tot mai trebuie s-o opresti sa se mai odihneasca si racoreasca, daca vrei sa n-o arunci imediat.
Totul cu masura.

Carpe diem! Desteapta vorba.

Pe mine ma prinde deseori cu smecheria asta.Ma cuprind ganduri gen "nu te ruga acum ca oricum nu te poti concentra ca esti obosit, sau te doare capul sau nu te simti bine, maine te vei ruga mai intens".

Iata cum inseala diavolul pe omul car vrea sa se pocaiasca:
http://www.scribd.com/doc/9667231/pa...avolul-pe-om-1
A se citi de la pag 6 incolo despre batranul diavol sarsaila, care inseala omul in modul cel mai viclean.

Împrăştierea minţii , constituie un motiv de amânare a rugăciunii pentru mulţi, aceasta este o tactică des întâlnită un lucrarea diavolului. Lasă pe mai târziu, poate, poate. . . Amânare la amânare şi astfel mulţi pierd exerciţiul rugăciunii, a unui program cât de cât organizat în ale rugăciunii. Niciodată să nu găsim motive, sau să căutăm justificări în slăbirea rugăciunii .

[COLOR=darkred]Singura utilizare buna a amanarii[/COLOR] este atunci cand aceasta se aplica vreunui pacat. Exemplu: vreau sa fac "x" pacat, dar lasa ca mai incolo e vreme ami multa si mai buna pentru aceasta. Se randuieste insa ca apoi sa se schimba planurile, sa pleci, sa vina cineva, sa te iei cu una, cu alta si gata, a murit si gandul pacatului.

Tocmai amanarea te impiedica sa traiesti in prezent. Aceasta te face sa traiesti in viitor. Voi face, voi drege, insa in fapta nimic nu se vede, nici acum, nici mai incolo. Trairea prezentului este singurul lucru de care ne vom bucura. Daca nu facem astazi, totul este in zadar.

[COLOR=darkred]"Astazi este inceputul mantuirii noastre."[/COLOR] (cantare bisericeasca)

prezentul ...
 

Eminescu scria in sens poetic despre prezent ca fiind timpul permanent al vietii noastre, acea subtire linie ce abia se intrevede in vesnicie.

"Viitorul si trecutul sunt a lumii doua fete,
Vede-n capat inceputul cine stie sa le-nvete!"

Ceea ce se amana nu se va implini in veci!

Procrastinarea este fenomenul care a dus de ripa si sistemul de Educatie in Occident, profesorii cedind in fata puturoseniei copiilor

Este o diferenta între procrastinare si amânarea datoriilor duhovnicesti. Lucrurile lumesti pot fi facute si mai târziu dar în domeniul duhovnicesc amânarea facelui binelui aduce cu sine uitarea, îngrosarea sufletului, adica moartea vesnica.

Amanarea inseamna a crede ca suntem liberi, noi insa nefiind.

Ce sfaturi s-ar putea da impotriva tendintei noastre de a amana?
Caci cel ce amana este chiar eul nostru,vointa noastra.
Cum poate fi facuta vointa pervertita sa se mobilizeze?Doar cu indemnuri?Dar vointa,refuza acele indemnuri atunci cand i le 'ordonam' ,dovada chiar existenta acestei probleme ,a lenei,a blocajului.
Cum se poate iesi din amorteala si cum se poate taia cercul vicios?
Prin rugaciune?Dar tocmai de rugaciune fugim...
La duhovnic?Dar tocmai la duhovnic amanam sa mergem...

Să intrăm pe site-urile cu bolile de cancer, să intrăm puţin pe la I.O.B. şi să citim panoul uriaş de la intrare unde scriu cei ce doresc a încuraja pe cei în faza terminală , inclusiv copiii , să trecem din când în când prin cimitire, să ne aducem aminte mai mereu de cei plecaţi din neamul nostru, să privim realitatea din jurul nostru cu ochii mari deschişi , să nu lenevim , să lăsăm gândurile deşarte . . . şi lista poate continua sau se poate scurta la maxim când boala, necazul şi lipsurile ne lovesc din plin întru trezia noastră pe bună dreptate !

Sunt intru totul de acord cu voi. Ma confrunt si eu cu aceste probleme existentiale. Uitam, alegem calea cea mai usoara, placuta...e greu sa te mantui, dar nu imposibil.E bine sa ne amintim, ca exista un clopotel care ne atentioneaza Eul launtric.Oricum...adesea ma lovesc de de ce-uri...

trebuie sa luptam cum putem si sa zicem " NU! acum ma rog! nu este tarziu ! ori cu 30 de minute ori fara tot aceea este! Trebuie sa ma rog!" si daca incepi doar primul cuvant din rugaciune gata ispita dispare, continui si te rogi pana ce termini rugaciunea serii , a diminetii sau ce rugaciune faci.

Sa fim liberi , dar de pacat . Libertatea , este in general ceva foarte confuz in mintea multora . Dumnezeu ne-a dat libertate deplina , dar ne-a dat discernamantul , ratiunea , ori acestea sunt cel mai putin folosite , cu voie sau fara voie , libertatea devenid o robie grea , o robie a pacatului .

Această ispită a vitezei, ca şi alte ispite, cred că poate fi micşorată prin rugăciunile şi faptele bune ale noastre, ale tuturor. Iar în privinţa acestora cred că putem şi noi să fim uneori "vicleni" şi să le facem nu neapărat programat, ci şi de câte ori se iveşte un mic prilej, câteva secunde libere (care se pot găsi în orice zi).
Se ştie că putem vorbi cu Dumnezeu şi prin rugăciuni scurte, rostite în gând. Pot spune deseori în timpul zilei: "Ajută-mă Doamne!", "Mulţumesc Doamne!", după cum simt în acel moment, sau "Iartă-mă Doamne, ai milă de mine!". Sau mă pot adresa Maicii Domnului: "Maica Domnului ajută-mă, luminează-mă!" Cei care pot, desigur că rostesc chiar Rugăciunea inimii cât mai des.
Seara, dacă suntem prea obosiţi ,să nu ne propunem prea multă rugăciune, ci doar un minim. Iar dacă putem, să facem mai mult. Însăşi ideea că am multă rugăciune de făcut, oboseşte şi este o piedică de a începe să mă rog.
Fapte bune nu înseamnă neapărat fapte mari, ci şi mai mărunte, cum ar fi o vorbă bună, înlocuirea unui gând rău, cu unul bun, curat, etc. O altă faptă bună este de a mă strădui să-mi fac datoria la serviciul pe care îl am. Iar pentru aceasta nu trebuie să neglijez nici odihna.

Amanarea ne poate costa scump...

Atunci cand amanam o fapta buna s-ar putea sa nu mai avem prilejul sa o facem. Si pierdem o ocazie binecuvantata...

DAR atunci cand amanam o spovedanie din diverse motive...s-ar putea ca rezultatele sa fie dezastruoase.De multe ori,o spovedanie a facut minuni,iar amanarea ei a dus la niste pacate cumplite pe care altfel omul nu le-ar fi savarsit. A cere ajutor la timp si a nu ne rusina de asta e ESENTIAL si ne poate salva din caderi infricosatoare si din mari suferinte...

Am citit mai de mult, parca tot aici pe forum, o pilda. Nu mai stiu exact tot continutul, insa am retinut esentialul. Era un fel de concurs despre cum insela fiecare drac oamenii. A castigat si a crescut in ochii Satanei diavolul cu urmatoarea modalitate de amagire a crestinilor - le soptea: "Pentru ce sa te rogi acum sau sa faci fapta asta buna? O poti face si maine sau poimaine!"

Bineinteles ca nu e deloc bine sa amani o fapta buna! Nu se stie cand mori, trebuie sa ai candela faptelor bune aprinsa.

Si mie imi mai vine uneori un gand de amanare, dar incerc de fiecare data sa fac lucrurile bune la timp.

Sa ne ajute Dumnezeu sa nu amanam nicio fapta buna!

Gluma, gluma, dar au roade multe cu metoda asta.

Amanarea impartasirii cu Trupul si Sangele Lui Hristos este cel mai mare si mai periculos lup imbracat intr-un mielusel ortodox evlavios. Lasa, zice el, ca te-ai impartasit acum si pana in postul urmator mai sunt trei luni in care nu e nevoie sa te impartasesti! Nu-i asa? Din post in post ne impartasim, deci poruncile Sfintilor le ignoram! Stie el lupul cel viclean cum sa ne tina departe de ocrotirea Lui Hristos, are experienta suficienta...

Din Pateric
 

Trebuie sa facem binele in clipa de fata si nu sa il lasam pentru mai tarziu

A zis un Batran: "Glasul acesta striga catre om pana la rasuflare lui cea din urma: Astazi intoarce-te!"

Spuneau despre un oarecare Batran ca atunci cand ii ziceau lui gandurile: Lasa astazi, si te pocaiesti maine! li se impotrivea zicand: Nu, ci azi ma voi pocai si maine faca-se voia lui Dumnezeu.

A zis un Batran: Orice rautate nesavarsita nu este rautate si orice dreptate nesavarsita nu este dreptate.

Nu stiu daca am postat bine, poate s-a mai discutat si in alta parte subiectul; as dori daca se poate sa clarificam o chestiune: ce valoare, putere are "dezlegarea" pe care o dau preotii la slujba de inmormantare si respectiv pomenire, parastas? Aceasi pe care o are dezlegarea care ti-o da in timpul vietii, la spovedanie? Adica si cei care au murit nespovediti pot fi dezlegati post mortem (iertati de pacate) prin rugaciunile care se fac special pt ei, sau...nu e acelasi lucru ca atunci cand apuci sa te spovedesti chiar si pe patul de moarte?
(asta in conditiile inc are preotii care tin aceste slujbe e posibil sa nu cunoasca mai mult de 10 %,s a zic, dintre cei pomeniti, iar din aceia care sunt pomeniti de rude o mare parte sa nu fi fostla viata lor practicanti, sau poate nici macar credinciosi, si totusi rudele sa-i pomeneasca mai cu ravna, stiind ca asta e ultima lor sansa)
Am mai auzit ca pe patul de moarte practic poti fi iertat si dezlegat de orice pacat, si ti se da ultima impartasanie indiferent ce pacate ai fi savarsit, trebuie doar sa mai fii cat de cat lucid sa te poti marturisi (sa nu fii inconstient sau "nebun"). Atata doar a e posibils a nu mai fi suficient de lucid incat sa marturisesti absolut tot, ba chiar sa omiti lucruri importante, mai ales daca nu esti un induhovnicit, iar acum o faci doar de "forta majora"; te mai ajuta cu ceva, in acest caz?

Tot referitor la dezlegari, am fost pt a doua oara la o manastire din apropiere, si si de data asta dupa sf liturghie s-au citit acele "rugaciuni de dezlegare" (moliftele sf Iona Gura de Aur??? nu sunt sigura)