Minunile din viata noastra !
 

in octombrie 2008 am primit o alta veste nefericita,dupa ce in 2007 iunie imi murise bunica... bunicul din partea tatalui era in coma ...atunci am simtit cum se prabuseste lumea in jurul meu ...eram innebunita sa ajung acasa,dar plecarea nu era aproape,asa ca am garbit.o si dupa 8 ani de strainatate,am ajuns in sfarsit acasa ...am fost sa il vedem pe bunicu*,era o alta persoana! de fapt nu il mai recunosteam,am fost distrusa...dar sotul meu m-a ajutat sa merg inainte,ne-am rugat ,si am sperat,cand toata lumea zice ca o sa moara,medicii il trimiteau acasa,sa moara.A 3 a oara cand am fost sa il vedem ,a iesit din coma !!! familiei nu ii venea sa creada,tata era f fericit ! i-am vorbit bunicului la ureche si i-am spus : tataitza meu trebuie sa te faci bine ,eu m-am casatorit,S. e sotul meu,vrem sa iti dam un stranepot,Doamne Doamne nu te poate lua acum,trebuie sa lupti,noi ne vom ruga! si plangeam... si Doamne a auzit rugaciunea noastra !
acum tataitza se recupereaza...D.zeu l-a scos din coma !
si in viata noastra am mai avut parte de o mare minune ...sotul meu era ateu,de provenienta din familie de adventisti,tatal i-a murit cand avea 3 ani si mama la 8 ani,a fost crescut de o matusa si un unchi,dar a mai stat si prin orfelinat...si in 2007 am avut o experienta dureroasa ,iar el a inceput sa creada in D-zeu,pt ca D-zeu i-a aratat ca exista ! desi a fost ca o plama ,ce de genul :uite ca exist,pacatosule !
nu imi doresc decat sanatate,de restul are grija D.zeu,si mai ne rugam pt o minune ,un copil ,pe care il dorim din tot sufletul! Minunile se intampla la tot pasul,trebuie sa ai ochi sa le vezi ! Sa va ajute Doamne pe toti!

Pt Elena
 

Dumnezeu sa va ajute Elena ,bunicul sa fie sanatos sa aiba bucuria de a fi stabunic ! Sanatate si speranta!Toate bune .:6:

da, frumos, cam asta este esenta tuturor povestilor de intoarcere la Dumnezeu. :25:

Dumnezeu face minuni cu noi in fiecare moment, insa noi nu le vedem, deorece sintem prea ocupati cu grijile lumesti.

Cind vine o minune particulara, ca si asta pe care ai descris-o tu aici, atunci doar zicem "Ce frumos"!

Bunicutul tau sa-ti traiasca si sa-si vada nepotelul/nepotica!

Uite ce interesant mi s-a intimplat astazi si ieri:

M-am rugat la Sfanta Teodora, si am facut acatistul acestei sfinte.

Apoi am plecat undeva, iar la intoarcerea acasa, un miros de tamaie in toata casa, nemaipomenit de frumos, insa eu tamaie nu am pus.
Asta a fost ieri, si azi.

Cum explicati?
S-a mai intimplat si altcuiva asa ceva?

Ne poti povesti in amanunt?Sunt foarte curios.MULTUMESC,DOAMNE AJUTA!

eu m-am rugat lui Dumnezeu si am simtit in suflet ca El ne asculta rugamintea tuturor,asta e o minune!
sau ma gandesc ca Sfanta Lumina care ne-o da Dumnezeu noua in fiecare an,pentru ca cei necredinciosi sa creada in Dumnezeu e o minune.
cele sapte Sfinte Taine implica minuni pe cre le primim de la nastere pana la moarte.
apa sfintita (aghiazma) la ortodocsi ramane in stare buna ani la rand etc.

Dragi prieteni din generatia adusa de barza...
 

Dragi prieteni din generatia adusa de barza...
Cititi si voi si dati timpul inapoi.
Zau ca MERITA !!!

1. ADUSI DE BARZA.
N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait.
Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma "Tipi-Tip". Citeam pe ascuns "Elevul Dima dintr-a saptea" si "Boccaccio", iar la vedere "Ciresarii" si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. "Mama lu' Cutaaaare. Il lasati pe Cutare afara?"


Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care "driblau" erau la fel de pretiosi ca si o minge "Artex". Jucam "Tara, tara , vrem ostasi" , "Flori, fete sau baieti"si de-a "v-ati-ascunselea" . Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.

2. RATIA DE FERICIRE.
Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau "exercitii la paralele", imitand-o pe Nadia Comaneci ..Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteni. Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante.

Luam "Pepsi" pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, "inaintasii" care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele pt.zahar si ulei. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea.

3. DESENE.
Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz. Jucam "fazanul" si construiam masini si palate din placutele metalice de la "Mecano ". Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la "Mihaela si Azorel", alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar. Am supravietuit serialului " Dallas " si-am inventat un joc in care numaram in engleza: "Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu o lasa/ca este prea frumoasa". Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la "Turbo ".

Ne jucam de-a printesele (un fel de "real life role play game"), beam apa minerala " Aurora " (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata "Polar" (fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti "Voinicel". Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile. Nu luam niciodata "foarte bine" la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.

4. MAJORATE.
N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem "Liceeni" sau "Declaratie de dragoste". Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la "Vocea Americii ". Noi, unbelievable, n-am avut manele. Si nu ne faceam dedi cati i muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul "Cinema" si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste. Adidasii "originali" aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii. Noi nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta. Eram misto si faini, niciodata cool.

5. RITUAL.
Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca. Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici internet-cafe-uri. In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumi cati i de paine integrala unsa cu unt sarat, din care sareau broboane de apa.

Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa , cheia agatata de gat. Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile. Noi n-am trait mai bine sau mai rau, Am trait!

Copil botezat de Arhanghelul Gavriil
 

Copil botezat de Arhanghelul Gavriil

O argeseancaeste convinsa ca
Fiul sau a fost botezat de un spirit venit din alta lume
Cea mai grea pedeapsa pe care o poate primi o persoana este sa-i supravietuiasca copilului sau. Sa-l vezi pe micutul caruia i-ai dat viata, cum se sfirseste de la o zi la alta si nimeni nu-l poate ajuta. Sa veghezi noptile ca sa vezi daca mai respira si sa tii permanent o luminare langa pat, pentru ca sufletul sau sa nu se piarda. Iar in tot acest timp, sa te rogi Domnului, pentru ca oamenii nu mai au cum sa te ajute, chinuindu-te cu gandul ca minutul urmator poate fi ultimul pentru copilul tau.

“M-am trezit tipand”

Prin aceste suferinti a trecut Elena Georgescu, o tanara de 32 de ani din Pitesti. Pe 23 februarie, in urma cu doi ani, Elena nastea un baietel de toata frumusetea, perfect sanatos. Toata lumea era fericita, pentru ca, desi casatorita de aproape patru ani, femeia nu ramasese niciodata insarcinata pana anul trecut. Si mai era si varsta care cerea un copil, ceasul biologic ticaind cu disperare.
La nici o saptamana de la iesirea din spital, copilul a inceput brusc sa verse si sa faca temperatura, fara un diagnostic prealabil. Toti credeau ca e din cauza laptelui supt de la mama, deci din cauza alimentatiei mamei. Dar nici dupa schimbarea alimentatiei nu a intervenit nici o modificare in starea sanatatii baiatului. La spital, medicii au retinut pentru analize si mama si copilul, dar nici o analiza nu iesise negativa. Si totusi, copilul plangea continuu si se agita, varsand si ultimul strop de lapte pe care il inghitise, astfel ca a trebuit bagat pe perfuzii.
“Va dati seama ce inseamna pentru o mama sa-si vada copilul cu ace in minuta lui mica si sa vegheze asupra lui ca sa nu faca nici o miscare gresita sa nu iasa acul sau sa se intimple vreo nenorocire?! Stateam langa micut si il mingiiam si plangeam continuu de disperare.”
In cea de a patra noapte de spitalizare, Elena a avut un vis straniu in care i-a aparut un inger care i-a spus ca cel mic trebuie botezat neaparat, pentru ca altfel va muri si sufletul sau se va duce direct in iad.
“Au ras medicii de mine cand le-am spus si m-au facut bigota si fanatica neinstruita, dar una din surorile de pe etaj mi-a spus ca ea a mai vazut cazuri din astea cand copiii s-au facut bine dupa botez. Nu stiam ce sa fac. Doctorii ma avertizasera ca daca scot copilul din spital o fac pe raspunderea mea. Imi era teama sa nu fiu cauza decesului copilului, asa ca nu am plecat.”
In noaptea urmatoare, Elena a avut acelasi vis, in care ingerul era foarte suparat pe ea si a atins-o pe mana dreapta. I-a spus ca daca a doua zi copilul nu e botezat, o sa moara.
“Am simtit o durere cumplita, atat de puternica incat m-am trezit tipand. Femeile din salon au crezut ca am avut un cosmar, dar cand le-am povestit visul, am vazut ca pe mana, chiar in locul de unde ma tinuse ingerul, era o pata mare, rosie, dureroasa. Simteam ca locul e in flacari.”

Pata rosie din biserica

Semnul a convins-o pe femeie, dar unde sa gaseasca nasi in cateva ore? Mai ales ca in Arges oamenii nu vor sa boteze un copil care urmeaza sa moara. Asta inseamna ghinion pentru nasi, ori traditiile populare inca se mai pastreaza cu sfintenie in zonele rurale. A doua zi, disperata, Elena si-a chemat sotul si l-a trimis dupa hainute de botez, urmind sa se intilneasca direct la biserica. Era decisa sa ia pe cineva de pe strada si sa-l puna nas, fara alte obligatii decat sa-i boteze pruncul.
Cu micutul in brate, femeia s-a dus la biserica unde i-a spus preotului toata povestea si l-a rugat, cu lacrimi in ochi, sa nu-si faca pacat cu baietelul ei. Si in timp ce a lasat pruncul in grija unei femei de acolo, a iesit pe strada si a oprit primul barbat pe care l-a vazut. Barbatul a parut induiosat de spusele Otiliei si a intrat cu ea in biserica. Nici unul nu stia ce nume sa-i puna, pana cand, nasul a spus cu voce tare, raspicat: “Copilul se va numi Gabriel.”
Atunci micutul a incetat sa mai scanceasca. Preotul a savarsit ritualul Botezului iar nasul s-a lepadat de Satana in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. In mica busculada de dupa botez, cand toti se stransesera in jurul micutului crepstin, nimeni nu a remarcat disparitia nasului.
“Ne-am gandit ca poate omul se grabea si avea treburi de rezolvat. Si abia dupa ce l-am imbracat pe copil cineva mi-a spus ca biserica poarta hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Iar undeva, in stanga, era o fresca cu cei doi patroni ai bisericii. Dupa ce am privit-o, mi-au dat lacrimile si lumea credea ca plang din cauza nervilor acumulati. Dar eu plangeam pentru ca vazusem pe fresca o pata mare, rosie. Era pe mina dreapta a Arhanghelului Gabriel, chiar in locul unde ingerul din vis ma insemnase pe mine.”
Autor: Eliszar

Wow... foarte interesanta intamplarea!

In viata mea nu se intampla minuni ca-s prea pacatos insa exista in viata altora:
 

Iata unele din viata celor care l-au cunoscut pe Cuviosul Paisie Aghioritul si au beneficiat de rugaciunea Sfintiei Sale:

PRIMELE MELE ÎNCERCĂRI „DUHOVNICESTI“

„Zgomotele“

Imi amintesc că, impresionat de persoana bătrânului Paisie, m-am apucat să citesc cu ardoare si entuziasm „Viata Părintelui Arsenie“ (cel din Farasa Capadociei), imediat ce am aflat că fusese scrisă de bătrânul.

M-am închis singur într-o chilie a mănăstirii Kutlumusi - cea mai apropiată mănăstire de chilia părintelui, si m-am lăsat absorbit de carte.

Citeam si eram impresionat. „Măi, omule, n-au numai yoghinii puteri. Si părintele acesta de aici trebuie că a fost un mare yoghin“, mă gândeam. Parcursesem de-a lungul timpului diverse cărti hinduse despre yoghini celebri; era acum pentru prima dată când citeam despre un sfânt crestin. îmi spuneam cu mirare: „Va să zică, există si în Grecia, si în crestinism, oameni atât de evoluati spiritual!“ (Pe atunci nu eram apt să operez distinctiile fundamentale dintre un sfânt ortodox si un guru hindus; îmi părea cam acelasi lucru).

Am continuat lectura si eram tot mai impresionat de viata sfântă a părintelui Arsenie. Deodată am început să aud zgomote în cameră. Era ca si când ar fi bubuit mici petarde. Am sărit uimit în picioare si am început să mă uit cu neliniste si mirare în jurul meu. Nu puteam localiza nimic. Au continuat să bubuie în aer în fata mea, lângă urechea mea, sus, jos, în stânga, în dreapta. Ziua în amiaza mare. Priveam ca un buimac împrejurul meu. Mă cuprinseseră îngrijorarea si teama.

Am părăsit camera si am pornit pe cărarea către chilia bătrânului.

- Părinte, asta si asta mi s-a întâmplat, i-am spus nelinistit.

A râs.

- Nu te teme, dracul te ispiteste! A văzut folosul pe care îl dobândea sufletul tău citind cartea si a încercat să te oprească. Nu te speria, nu-i nimic.

M-a luat în bratele sale si m-a binecuvântat cu semnul crucii, după care am plecat linistit.

„Să existe într-adevăr Diavolul, precum îmi zice bătrânul?“, mă întrebam pe drum. Desigur, n-am admis până la urmă explicatia bătrânului. „Diavolul?! In secolul XX?“. Mintea mea nu putea accepta; cultura, educatia, ideologia, viziunea mea asupra lumii nu-mi permiteau o asemenea concluzie. Mi se părea prea fortată. Pe de altă parte, ce fusese ceea ce mi se întâmplase? Nu puteam ignora tocmai propria-mi experientă... Impas, nedumerire... „Lasă, să vedem mai departe. Lucrul acesta are nevoie de cercetare“, m-am gândit.



„Urletele“

Altădată, aflându-mă tot la Kutlumusi, stăteam singur în cameră si citeam o carte crestină. Deodată mi s-a născut dorinta de a mă ruga. „Să încerc, m-am gândit, si modelul crestin, să vedem ce diferentă este între rugăciune si meditatie. Să o simt în practică“. Bineînteles, nu stiam cum se face rugăciunea. Cunosteam destule despre meditatie, dar nimic despre rugăciune. „Am să îngenunchez“, mă gândeam, „si am să-I vorbesc lui Hristos. De altminteri, Hristos este bun! Fie că a fost un mare yoghin, fie că a fost orice altceva, sigur a fost bun. N-am de ce să mă tem“.

M-am ridicat din pat si am îngenuncheat. îndată ce am atins cu genunchii podeaua, am auzit niste urlete sălbatice de dincolo de fereastră. Am sărit înspăimântat. M-am uitat imediat afară pe fereastră. Era miezul zilei, cald, nu trecea nimeni si nu circula nimic pe o distantă mare. Doar că urletele se auzeau în continuare. în primă instantă, am fost terifiat...

„Lasă... ce mă încurc eu cu rugăciunile astea?“. M-am oprit; se spulberase orice dispozitie spre rugăciune. Fusese suficient să primesc o amenintare viguroasă din partea unui „ceva“ sălbatic si necunoscut.

„Ce se întâmplă?“. Orbecăiam, luptându-mă haotic cu cineva necunoscut. Cedasem. Am simtit că încercasem să fac un pas mic, să intru într-un tărâm spiritual, si cineva mi-a închis sălbatic usa în nas. Nu eram deloc bine primit.

Faptul mă rodea pe dinăuntru. „Ce-a fost asta?“. Nu puteam să o ignor. Se întâmplase.

După câteva zile am mers din nou la bătrânul.

- Părinte, mi s-a întâmplat cutare si cutare.

M-a privit cu multă dragoste. M-a luat de mână si mă privea în ochi. Desi mă rusinam, îl priveam si eu, bucurându-mă mult. Simteam marea sa dragoste si imensa lui grijă pentru mine.

- Nu te teme, demonii sunt! Vor să te sperie ca să n-o apuci pe drumul cel bun. Dar nu îngăduie Dumnezeu să facă vreun rău. Sunt legati. Numai să urle precum câinii mai pot. Nu-ti fie teamă!

Lângă bătrânul nu mă temeam. De altfel, în general nu mă temeam. Poate din necunoasterea primejdiei, poate din usurătate.

Intâmplarea a trecut, dar la capăt n-am scos-o. Pe bătrân îl simpatizam mult, însă cuvintele lui nu le credeam. Nu găseau ecou înlăuntrul meu... Pendulam suspendat, nu păseam în nici o directie. Nu stiam ce să cred, cum să-mi explic evenimentele...

Vizitatorul nocturn

Mă aflam găzduit pentru câteva zile la mănăstirea Stavronikita, pe malul mării. într-o după-amiază, am aflat ocazia să stau de vorbă cu un monah venerabil. Eram singuri în biblioteca din arhondaricul mănăstirii.

- Părinte, vreau să mă învătati să mă rog, i-am spus

la un moment dat.

- Să te rogi? m-a întrebat cu uimire.

Influentat de „orientalisme“, îmi închipuiam că va fi existând vreo metodă specială, vreo tehnică, ceva de genul meditatiei.

- Da, părinte, ce trebuie să fac pentru a mă ruga? Ce să spun? Cum trebuie să sed?

A înteles atunci marea mea ignorantă, si mi-a răspuns cu multă delicatete:

- Da, e simplu... Uite! Trebuie să fii simplu. Sezi linistit într-un colt si vorbeste-I lui Hristos ca si când ar fi în fata ta si te-ar auzi. Este înaintea ta si te ascultă... îi vorbesti ca si unui prieten.

Continuând să-mi vorbească, am simtit ceva ciudat coborând asupra mea si transformându-mă sufleteste.

L-am întrerupt.

- Părinte, chiar acum, în timp ce-mi vorbiti, ceva ciudat mi se întâmplă, ceva îmi pune piedici. Mi s-a schimbat mintea. Vă văd cumva... diferit.

A ridicat ochii nedumerit si m-a privit cu neliniste.

- Nu-i nimic, copilul meu, o să discutăm mâine.

Mergem acum, să te odihnesti...

S-a ridicat si a plecat repede, nelinistit. Se înserase deja. Am mers la mine în cameră. Eram singur, de această dată, în cămărută. M-a răpit somnul.

Nu apucasem să dorm prea multe ceasuri, când m-am trezit nelinistit. Ceva mă apăsa pe piept. Cineva intrase în camera mea si mă presa pe piept. Am ridicat ochii înfricosat, dar nu vedeam nimic în afară de mobilier. Simteam însă acea puternică prezentă care mă presa insuportabil.

„Hristoase al meu, nu mai rezist, scoate-1 afară de aici“, am spus în gând, si îndată am simtit golindu-se camera de acea prezentă strivitoare. S-a îndepărtat si s-a asezat la intrarea în cameră, amenintător. Nu mai îndrăzneam să dorm. Am petrecut multe ceasuri nelinistit, cu atentia încordată. Cineva era afară, la usa mea, permanent! Am putut adormi putin abia după ce s-a luminat de ziuă.

Imediat ce m-am trezit am coborât în curtea mănăstirii. M-am întâlnit chiar cu monahul cu care discutasem în seara din ajun despre rugăciune. Părea foarte epuizat, ca si când n-ar fi dormit deloc.

- Cum esti azi? Esti bine? m-a întrebat, plin de grijă si de iubire.

- Da, părinte, mi-a trecut! Nu am nimic astăzi. Mă simt minunat. Multumesc, i-am răspuns.

Am simtit că acest om se ostenise rugându-se pentru mine toată noaptea, si de aceea nu mă putuse necăji „vizitatorul“ nocturn. Până astăzi mă simt îndatorat acestui om. Dumnezeu să-1 ocrotească si să-i răsplătească binele pe care mi 1-a făcut, căci eu, datorită lenevirii mele, sunt sărac în virtuti si n-am cu ce-mi răscumpăra multele datorii duhovnicesti.

In ziua următoare am plecat să-1 văd pe părintele Paisie. După două ore si jumătate de mers pe jos, l-am întâlnit si i-am povestit ce se întâmplase.

- Sezi să-ti aduc un pistol, mi-a spus râzând.

Intră în chilie si îmi aduse un sirag mic de metanii, cu 33 de boabe, după numărul anilor lui Hristos, si o cruce.

- Stii, mi-a spus, acesta lansează gloante duhovnicesti. De fiecare dată când zici rugăciunea

„Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“, este ca si când ai trage asupra Diavolului, si el nu se apropie de tine. Ia-1, să-1 ai pentru „apărare“.

Bucuros că aveam ceva de la el, l-am luat. Am mai vorbit si despre alte lucruri. De fiecare dată plecam de la bătrânul mult mai bine decât eram la dus. Refăcut, cu problemele rezolvate, fără nedumeriri, optimist, fortificat chiar, cu mai multe puteri, nu numai sufletesti ci si trupesti. Mă alinta cu câte o scatoalcă după ceafa, si simteam înlăuntrul meu o pace si o bucurie paradisiacă, ce se prelungeau vreme de mai multe ceasuri. O dată îmi amintesc că această stare a durat câteva zile în sir. Nu exista nici o problemă, nici o frică, nici o dificultate. Doar o senzatie de sigurantă si o bucurie dumnezeiască.

M-am întors la Stavronikita, mănăstirea care mă găzduia. Apoi, într-o seară, a reapărut oaspetele nocturn. De această dată însă aveam „pistolul“ părintelui Paisie. Chiar ametit de somn fiind, îndată ce i-am simtit prezenta, am început să „trag“: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“. S-a îndepărtat instantaneu. Am continuat rugăciunea. Am prins curaj si am început să-1 vânez. Am înaintat spre locul unde se afla, însă imediat ce m-am apropiat de el, am simtit puterea sa de gheată si m-am oprit brusc. Era cu mult mai puternic decât mine. S-a năpustit asupra mea. Acum „trăgeam“ necontenit: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“. Rosteam fără încetare rugăciunea. S-a întors să fugă. Ai fi zis că-1 ardeau cuvintele rugăciunii. Nu eu, ci rugăciunea, numele lui Hristos avea putere.

---urmarea---
 

Pe mine m-ar fi putut zdrobi ca pe un tântar. Brusc si-a schimbat înfătisarea. A devenit glumet. Era acum mic, corpolent, ca un pitic, cu un turban pe cap; a început să facă glume si să se apropie încet-încet de mine. Ca pentru joacă. Am fost surprins, aproape că râdeam. Dar îndată ce s-a apropiat destul, sufletul meu i-a simtit amenintarea si răutatea, asa încât am reînceput rugăciunea. A fugit imediat de lângă mine. în felul acesta, rugăciunea lui Iisus a instituit o distantă, o zonă de sigurantă între noi.

N-a mai putut să-mi facă nimic din cele ce-mi făcea în trecut, pe vremea când mă bătea si eram ca paralizat, incapabil să mă apăr. In acea seară am pus pe fugă demonii si i-am tinut departe de mine. Câstigasem o bătălie.

Războiul nu se terminase. El continuă încă. Dar Hristos este atotputernic. L-a zdrobit pe cruce pe Diavol pentru noi. E de-ajuns să nu fim nerecunoscători si să nu ne purtăm necugetat.

O „prăjiturică“ din cofetăria Lui Hristos

Intr-o altă zi, la Sfânta Mănăstire Stavronikita, citeam din Evanghelie. îmi amintesc si ce fragment: capitolul 10, versetele 17-21 din Evanghelia după Luca.

Spune Evanghelia: Si s-au întors cei saptezeci cu bucurie, zicând: Doamne, si demonii ni se supun în numele Tău. Si le-a zis: Am văzut pe satana, ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcati peste serpi, si peste scorpii, si peste toată puterea vrăjmasului, si nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurati de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucurati că numele voastre sunt scrise în ceruri.

După toate cele întâmplate, acest fragment semăna cu un mesaj personal pentru mine. L-am simtit pe Hristos adresându-mi-se peste veacuri. Mă întrebam totusi cu nedumerire: „Oare asa să stea lucrurile? Si toti acesti initiati si mari filosofi, pe care i-am citit si de care m-am entuziasmat, să nu aibă habar de nimic?“. Nume răsunătoare, care au schimbat fata lumii: Marx, Mao, Bakunin, Freud, Adler, Eric Fromm, Khalil Gibran, Kazantzakis, Wilhelm Reich, Nietzsche, reflectiile lui Buddha, Sutrele lui Patanjali, apoi Gurdjieff, Dr. Suzuki cu filosofia Zen, Lao-Tse si taoismul, acestia si altii asemenea mi s-au însirat prin minte. „Bine, dar este cu putintă ca toti acesti întelepti cunoscători ai lumii si ai societătii să fi gresit, iar eu să descopăr acum adevărul pe care acestia l-au ignorat?“.

M-am oprit brusc... Eram mirat, ezitam. Pe oamenii acestia îi studiasem, îi simpatizam, mă seduseseră. Mi se părea ciudat ca eu, un om totusi fraged atât din punct de vedere biologic cât si spiritual, să fi ajuns la adevăr, să fi triumfat acolo unde ei rataseră!

Eram descumpănit.

Atunci s-a petrecut ceva straniu si minunat. Am simtit pogorându-se lin asupra mea ceva foarte pur, asemenea diamantului, limpede, delicat, simplu, pasnic, pătrunzător, atotputernic. M-a umplut de bucurie. Mintea mi s-a deschis într-un adânc fără margini, care m-ar fi înfricosat dacă nu mi-ar fi adus o liniste profundă si desăvârsită acel ceva care devenise una cu sufletul meu. O lumină mentală.

Aceasta s-a petrecut în timp ce citeam versetul imediat următor textului de mai sus al Evangheliei: în acest ceas Iisus S-a bucurat în Duhul Sfânt si a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului si al pământului, că ai ascuns aceasta de cei întelepti si de cei priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Părinte, căci asa a fost înaintea Ta, bunăvointa Ta.

Mi-am dat seama că prunc sunt si eu, si am avut deodată revelatia acestei legi duhovnicesti care guvernează întreg pământul. Nu cei puternici, nu cei vicleni, nu diplomatii, nu descurcăretii, nu cei bogati, nu cei cultivati, ci cei simpli, cei sinceri, cei smeriti, cei curati cu inima, cei plini de bunătate, cei bine intentionati, cei ce se aseamănă pruncilor, cei cu suflet de copil, cei fără de răutate, acestia vor întelege, acestia vor trăi taina cea mai profundă, vor pătrunde până la esenta ultimă a acestei lumi.

Acestia se vor împărtăsi din viata cea adevărată, din izvorul vietii întregii lumi. Acestia vor face experienta adevăratei realităti a existentei. Ceilalti vor atinge doar materia, învelisul. Nu vor putea să străpungă niciodată acest învelis, să pătrundă dincolo de materie, să-si cufunde fiinta în apele vietii adevărate. Vanitatea îi împiedică să acceadă dincolo de himericele lor constructii mentale. Astfel rămân rupti de adevărul lui Hristos. De vreme ce cred în ei însisi, nu pot crede în Dumnezeu, în Hristos. Se străduiesc să trăiască ceva ce nu există, urmând teoriilor lor, cufundati în nestiintă. Trăiesc în obscuritatea unui cerc vicios de ipoteze si probabilităti. Un egocentrism feroce si o întunecată trufie îi izolează de adevăr, de izvorul vietii. Secătuiti, aproape dezgoliti de orice vlagă, orbecăiesc departe de Duhul lui Dumnezeu Care, dimpotrivă, luminează si dă viată.

Prin viclenie, prin constrângeri, chiar prin fortă, se străduiesc să dobândească infinite bunuri materiale. Plini de lăcomie, le răpesc de la cei cărora le sunt realmente necesare. Si toate acestea doar ca să-si alimenteze senzatia că le-ar fi cu ceva superiori celorlalti. Se simt lipsiti de adevăr si se silesc să umple golul cu materie. Să se consoleze prin apel la plăcerile simturilor... Niste bieti nebuni si nefericiti care au nevoie de ajutorul lui Hristos.

Priveam acum lumea si viata prin „ochii duhovnicesti“ pe care mi-i dăruise, pentru o clipă, Hristos. Eram cuprins de o bucurie adâncă si tihnită. Sărutam Sfânta Scriptură necontenit. Ii iubeam pe totii oamenii. II rugam pe Dumnezeu să-i ajute pe cei nedrepti, care au practic mai multă nevoie de ajutor decât cei nedreptătiti.

Fireste, după putine zile am mers din nou la părintele Paisie si i-am istorisit despre cele întâmplate. S-a bucurat. A râs!

- Te-a tratat Hristos cu o „prăjiturică“ din cofetăria Lui, mi-a zis.

Apoi m-a privit în ochi:

- Există si plăcinte, mi-a spus si a zâmbit bucuros.

Eu simteam însă că toate aceste lucruri minunate mi se întâmplaseră prin rugăciunile sale. El se ruga pentru mine. Rugăciunea sa era pricina pentru care se revărsau asupra mea aceste daruri duhovnicesti.

http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...hovnicesti.htm

Nu ştiu dacă este bine să scriem sau să povestim despre minunile care ni se întâmplă(căci acestea se petrec fără dor şi poate mereu)deoarece spunându-le, harul lui Dumnezeu pleacă de la noi.Eu am povestit şi îmi pare tare rău.

de la Sihla?
 

Daca e vorba de ea, as avea mai multe. Avem acelasi nume ce deriva din Teodora. Nu sa exageram sau sa ne mandrim ci sa-L marturisim pe Dumnezeu, "minunat intru sfintii Sai".

La un spectacol nu reuseam sa pun CD-ul cu ciripit de pasari pt. o piesa despre viata ei. In timpul repetitiilor insa de mai multe ori auzeam ciripit si credeam ca le pune cel de la statie, iar el se uita foarte contrariat la mine, ca si cum aveam vedenii. Ma intrebam daca nu este obsesie, dar auzeam foarte clar pasarile. Acasa fiind in acele zile, am inceput sa aud ciripit venind din soba, probabil de pe acoperis. Nu mi s-a mai intamplat niciodata asa ceva. Cred ca era un mesaj din partea sfintei. Cu ea am inceput a face teatru religios si mi s-au intamplat multe lucruri deosebite. Am cunoscut ca adevarat este cum spune Apostolul,

Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai!

Şi de Ea...Frumoasă piesa "Aripi de lumină peste Sihla":25:.M-am tot găndit dacă tu eşti autoarea.Acum nu mai am îndoieli.
Harul lui Dumnezeu peste noi toţi.

Sa nu-ti para rau!!! Harul lui Dumnezeu e dragostea nemarginita pe care El o are ptr noi!
Dumnezeu nu este un batranel capricios cu barba lunga ca omatul, care iti da harul ca pe jucaria preferata iar apoi iti aplica corectia(luandu-ti darul inapoi) doar ptr ca ai indraznit sa marturisesti si altora iubirea Lui.
Eu cred ca mai degraba asta este o superstitie!
Avem nevoie de minuni, in viata de zi cu zi, cateodata nu sunt deajuns cele descrise atat de frumos in carti, .. mult bine ne face sa avem in jurul nostru oameni care sa depuna marturie pentru cat de minunat lucreaza Dumnezeu in viata lor...acestea ne intaresc credinta, ne fac sa nu mai fim atat de sovaitori... de slabi... de "Toma".Eu personal, in momentele de slabiciune(care din pacate sunt prea multe.... prea dese) alerg la cartile cu minunile Sfantului Nectarie, ale parintelui Arsenie Boca...si asta imi da putere sa merg mai departe.
Pe 24 august, o zi de mare incercare in viata mea... Sfantul Nectarie a fost cu mine... l-am simtit.. nu povesti, nu istorie ci REAL, VIU!!! mi-a vorbit prin carti... prin oamenii trimisi pentru a-mi netezi calea.

Amin.
 

Numai prin El.
Doamne ajuta!

Da Marina ai dreptate avem nevoie de minuni şi ele se întâmplă aproape în fiecare zi cu noi toţi ,numai că noi întunecaţi de atâtea păcate nu prea le vedem.Am poposit pe acest topic căci de ce să nu recunosc mi-ar plăcea foarte mult să spun tuturor câte lucruri minunate mi s-ai întâmplat de când merg pe cale dar, nu le voi spune căci îmi este teamă să nu cad în mândrie deşartă.
Cea mai mare minune însă sunt chiar eu care, dintr-un om rău şi foarte lumesc sunt astăzi ca un însetat care bea într-una din izvorul ortodoxiei şi tot însetată sunt (sper că nu am fost patetică).

Minunile ne insotesc mereu. Tocmai m-a sunat o amica si, printre altele, mi-a spus cum s-a apucat de calcat, punand in functiune si masina de spalat. Cand a terminat de calcat, a verificat masina, caci conductele anuntau printr-un zgomot specific ca apa a fost intrerupta. Masina, insa isi terminase cu bine treaba cu putin inainte ca apa sa fie intrerupta. Coincidenta? Cred ca Dumnezeu ne poarta de grija mai mult decat suntem noi dispusi sa observam.

Miros de tamaie-pt.Patinina
 

Poate fi intr-adevar o minune sau o ispita de la cel rau.Aveam o prietena yoghina care-mi povestea ca ,,instructorul" lor e insotit de aceasta aroma sacra chiar si in tramvai.Apoi sa medidezi la intamplarile parintelui CLEOPA.Citez din Pelerinul Roman, pg.97:
,,O alta ispita a avut parintele Cleopa cand citea Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului, caci dracii cand a inceput parintele sa se roage i-au adus un miros atat de placut, incat nu mai putea de bucurie, dar parintele stia ca acestea sunt de la draci, pentru ca sa-l arunce in mandrie.Atunci, a inchis Acatistierul si nu s-a mai rugat, dar timp de 20 de zile n-a disparut mirosul, dracii sunt f.vicleni, dar au disparut si n-au putut sa-l biruie spre a se mandri.
Cand te rogi-spune parintele Cleopa-nu este bine sa primesti nici un fel de miros sau vreo impresie simtita, caci atunci sunt dracii de fata si vor sa te faca sa te mandresti ce mare rugaciune ai tu atunci,,Ce mare esti tu, ce sfant esti", zic atunci dracii catre tine."'

Nu exista om care sa nu fi avut niciodata parte de o minune in viata lui, ci doar cele pe care nu le-a perceput ca fiind minuni.
Nu exista persoana care sa se roage si sa nu aiba parte de minunea de care are nevoie, indiferent de cat de pacatoasa se crede. Exista doar indoiala ca "nu suntem indeajuns de buni in fata Lui Dumnezeu!" Ceea ce vine din alta... directie!
Minunile primite si povestite la "coltul strazii" ca o lauda nu sunt deloc bine-vazute la Dumnezeu. Dar daca intr-o imprejurare prielnica, de unde se pot trage invataturi, povestim despre acea minune, pentru ca si altii sa creada si sa se roage la Dumnezeu, mie mi se pare a fi chiar in regula. Pentru ca prin noi, cei ce povestim, oamenii care au indoiala in suflet, se pot intari in credinta si astfel pot incepe oricand sa verifice pe propria lor situatie. Pentru ca nu cred ca e cineva pe lumea aceasta care sa nu aiba chiar nimic sa-i ceara Lui Dumnezeu. (Si nu ma refer la castiguri la loto, vile si masini de lux, ci la sanatate, intelepciune, rabdare, pace si buna intelegere, serviciu, casatorie, etc!)

Si eu am avut parte de o minune de la Dzeu, si prin mijlocirea Parintelui Cleopa si a Macii Sfinte: un om extraordinar, as putea sa ii spun binefacatorul meu, era incoltit de vrasmasi,era pe punctul de a fi data afara de la serviciu, din cauza minciunilor unora. Am rugat pe Domnul sa nu il lase si sa il scape de ei si ce credeti: in plina sedinta, cei care l-au sapat si au mintit impotriva lui, si-au cerut iertare si au recunoscut ca au gresit.

Slavit fie Domnul, intru slava lui!

Minunea Sfantului Fanurie!

Am aflat dupa Paste ca bunicul meu este bolnav de o forma foarte severa de cancer la plamani. Cuvintele nu pot descrie ce durere in suflet am avut, doctorii nu ii dadeau prea multe sanse si auzisem ca bolnavii care sunt in asa stadiu avansat al bolii mai traiesc putin, boala avanseaza prea repede.
Am aflat de Sfantul Fanurie si m-am rugat sa faca o minune, sa se roage pentru el sa se faca bine. Am citit acatistul Sfantului si am facut acele painici si le-am impartit la saraci. In tot acest timp bunicul meu se lupta cu boala, a trecut prin momente critice si a stat mai mult in spital, au fost clipe in care nu stiam daca mai traieste pana a doua zi, boala fiind foarte agresiva.
De cateva zile am aflat ca se simte mult mai bine, a fost externat si chiar tumorile au inceput sa se retraga! Multumesc din suflet Sfantului Fanurie! Dumnezeu a facut o minune!

Multumesc si Sf Nectarie, Sf Xenia si Maicii Domnului!

As vrea sa va spun si eu despre o minune care s-a intamplat cu un var de-al meu. El nu prea credea in Dumnezeu si nu isi cinstea parintii, desi mama lui il iubeste foarte mult. La un moment dat i-a jicnit foarte tare, iar fratele lui, l-a trimis sa locuiasca singur la vechea lor casa, din alta localitate. Totusi, el a tinut si tine legatura cu mama lui si vorbesc la telefon aproape zilnic. Acum vreo trei zile, a sunat-o si i-a spus ceva inspaimantator:
se pusese in pat sa doarma si a stins becul, probabil a mai stat ceva timp fara sa-l ia somnul, dar l-a apucat deodata o frica inexplicabila. S-a uitat pe perete si a vazut un cap de taur, dar a zis ca era atat de urat, incat tremura de frica. Si venise langa el o ganganie mare si neagra, pe care a omorat-o. A incercat sa se inchine, dar isi simtea mana grea si nu putea s-o ridice, a incercat sa-si faca si cruce cu limba in gura (cum auzisela cineva) dar nu stia cum. Apoi s-a gandit la "sfantul la care se ruga mereu M. (fratele sau)" - este vorba despre Parintele Arsenie - si a disparut imediat capul acela de taur. Dimineata, cand s-a trezit, a gasit langa pat gangania pe care o omorase seara si zicea ca avea picioruse cu copite. Sa ne pazeasca Dumnezeu de asa ceva!

Parintele Arsenie Boca este intr-adevar un sfant, desi necanonizat. Am auzit despre multe minuni de ale lui, si chiar am trait multe, desi poate unora li s-ar parea insignifiante, dar eu tot minuni le consider, pentru ca ne-a scapat din multe, si pe mine, si pe cei din familia mea. Si tatal meu era odata sa moara din cauza ca fusese operat, si i se marise vezica de vreo tri ori cat normalul din cauza excesului de apa neeliminat, era sa se verse urina in sange. Dar s-a rugat la Parintele pentru mijlocire catre Dumnezeu si a scapat.

Doamne ajuta!

Rugaciunile catre Maica Domnului pot fi de mare folos , iar semnele ca sunt lucratoare, arata indubitabil ca trebuie sa credem si sa continuam. Roadele le vedem, daca intelegem de unde vin.

Nu cred că mai intri Nina pe forum dar abia acum am citit această postare.
Mă împărtăşisem în duminica Mironosiţelor.
Lumânarea de la împărtăşanie o iau acasă pentru a mă ruga seara la lumina ei.Cât a ars acea lumânare aşa un parfum era în cameră încât nu pot să spun! Venea valuri ,valuri.
Din lumânare a mai rămas o bucăţică dar, seara urmăroare nu am mai sinţit nici un parfum.

Poate este o explicaţie logică dar nici nu am căutat-o şi nici nu am aflat-o.

Eram la o mănăstire unde atunci când ajungeam treceam pe la părintele stareţ pentru a-i spune câteva cuvinte şi a lăsa pomelnicul familiei.Mereu era rând dar aşteptam cu toţii cuminţi să ne facem treaba.
Părintele stătea în afara bisericii,lângă zid,sub un brad în care sute de păsărele aveau cuiburi.
Când am ajuns m-a întrebat ceva în legătură cu cineva de pe pomelnic.Deoarece răspunsul era incomod pentru mine am evitat să spun adevărul. Când să răspund o pasăre din copac şi-a făcut nevoile în capul meu şi pe pomelnic.
Mi-a fost foarte ruşine şi după ce cu o batistă am şters mizeria,am spus adevărul iar părintele mi-a dat zâmbind binecuvântarea şi mi-a luat pomelnicul.

Eu consider ca cea mai mare minune care mi s-a intamplat este faptul ca exist. Pentru fiecare rasuflare a mea sunt dator sa multumesc Domnului. Minune mare si ca ne mai rabda Dumnezeu.

Frumos spus!

Ma trezesc dimineata, deci am dormit de vreme ce ma trezesc...ce minunat !
Ma uit la puiul meu cum inca mai sforaie incet si-mi spun : O Doamne, ce minunat !
Merg pe strada si simt cum talpile-mi ating pamantul...e minunat !
Mi se face foame, sete, ma apuca plansul din fireasca bucurie sau durere, imi este permanent dor de atata frumusete inconjuratoare si simt cum totul ne intregeste.
Nu stiu de ce ar trebui sa cautam minuni in lucrurile fantastice, cand fantastic este totul in jur, mai ales iubirea aceasta neinteleasa care te zapaceste cumplit, cumplit de minunat...