Duminicile Triodului
 

Cu siguranta ca Sfintii Parinti cand au randuit aceasta perioada a anului bisericesc au avut in vedere o anumita ordine. Sa cautam ordinea Duminicilor Triodului.

eu pana de curand nu stiam de perioadele astea, Triod-ul si celelalte, darmite de ordinea duminicilor respective.

Asa ca astept cu interes sa posteze aici cativa teologi mai invatati :25:

multumesc pentru lamuriri, foarte frumos explicate.

Semnificaţia Duminicilor Din Postul Mare
 

De curand am citit un articol care descrie fiecare duminica a postului mare si semnificatia ei .

Postul Mare întruchipează viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos, mai exact, ultimii trei ani şi jumătate ai activităţii Lui mesianice pe pământ. Această perioadă a postului se aseamănă cu o călătorie, sau un pelerinaj duhovnicesc, având şi cale netedă, şi urcuş cu multă osteneală. În vederea unei bune pregătiri a noastre pentru a face acest pelerinaj duhovnicesc şi pentru a ajunge la ţinta urcuşului nostru, Sf. Părinţi şi marii dascăli - inspiraţi de Duhul Sfânt - au rânduit ca fiecare Duminică din această perioadă să-si aibă semnificaţia ei deosebită, spre folosul tuturor.

1.Duminica ortodoxiei
 

1. Astfel, după cale de o săptămână, întâlnim prima Duminică, numită Duminica Ortodoxiei. Ea ne aminteşte în fiecare an biruinţa ortodoxiei asupra ereziei numită iconoclasm, şi asupra tuturor ereziilor. Dreapta credinţă, temelia Bisericii noastre străbune, acel grăunte de muştar de care pomeneşte Iisus ucenicilor Săi, nu a putut fi menţinută decât cu foarte multă osteneală şi lupte îndelungate, deoarece încă de la începutul răspândirii ei, au apărut unele erezii - adică devieri de la adevăr - precum neghina în lanul de grâu.

Dar Hristos Domnul, Capul Bisericii, Mirele ei, Cel ce a biruit moartea şi Care a făgăduit Apostolilor: ''Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului'' (Matei 28:20), a făcut biruinţă prin luptătorii şi pururea pomeniţii dascăli şi învăţători ai întregii lumi din primele secole creştine.

Una dintre cele mai mari erezii este iconoclasmul, sau lupta împotriva icoanelor, luptă care a durat aproape două secole (de la 725 la 842), dezbrăcând Biserica lui Hristos de podoabele ei şi îmbrăcând-o în haină de doliu. Aceasta a avut ca urmări pozitive stabilirea unei teologii a sfintelor icoane, la Sinodul al VII-lea de la Nicea (787), de către sfinţii părinţi mărturisitori ai vremii aceleia, dintre care amintim pe Sf. Ioan Damaschin, Sf. Teodor Studitul, Sf. Nichifor Mărturisitorul şi mulţi alţii. Sf. Ioan Damaschin spune că ''Dacă nu te închini icoanei lui Hristos, nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, care este icoană vie a nevăzutului Dumnezeu şi chip cu totul asemenea'' (Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica Generală, Buc., 1993, p. 420). Lupta împotriva icoanelor se încheie pe vremea împărătesei Teodora, când se fixează la 11 Martie, 843 prima Duminică a Marelui Post, ca fiind Duminica Ortodoxiei.

2.Duminica inchinata Sf.Grigore Palama
 

2. O altă biruinţă a Bisericii Ortodoxe o sărbătorim în a doua Duminică a Postului Mare, care este închinată Sf. Grigore Palama, cel prin care s-a adus această mare biruinţă. Aceasta s-a întâmplat în sec. al XIV-lea, când apare în Occident curentul renascentist. Teoriile teologice din acea vreme îşi schimbă orientarea spre filozofia antichităţi. Acum Biserica este ameninţată de aşa-zisul ''realism raţional'', care încearcă să explice cunoaşterea lui Dumnezeu şi adevărul creştin pe cale raională. În aceste împrejurări, Sf. Grigore Palama, bazat pe Sf. Scriptură, pe Sf. Tradiţie a Sf. Părinţi şi pe experienţa Sf. Isihaşti, demonstrează că trăirea mistică este posibilă, şi poate duce pe om la îndumnezeire, deoarece omul este chemat la sfinţenie şi la unirea cu Dumnezeu încă de pe pământ: ''Fiţi sfinţi, pentrucă Eu sunt Sfânt'' (1 Petru 1:16; Levitic. 11:45). Cu ajutorul acestor dogme, confirmate de sinoadele din acea vreme, Sf. Grigore Palama şi Sf. Isihaşti menţin vie flacăra credinţei ortodoxe şi salvează Biserica răsăriteană de la o posibilă divizare, aşa cum s-a întâmplat în Biserica Catolică, păstrând astfel şi întărind dreapta şi adevărata credinţă

Calea netedă de până acum ne-a prezentat zbuciumările din sânul Bisericii şi biruinţa Mântuitorului prin sfinţii Săi – „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui'' (Ps. 67:36).

3.Duminica Sf.Cruci
 

3. A treia Duminică este închinată Sfintei Cruci. Aceasta a fost aşezată în mijlocul postului, precum pomul vieţii a fost aşezat în mijlocul Raiului ''din carele mâncând vom fi vii şi nu vom muri ca Adam'' (Fericirile, Duminica Glasului 7). Se face pomenirea Sfintei Cruci spre îmbărbătare şi aducere aminte a ţintei noastre. Duminica aceasta reprezintă popasul de odihnă al pelerinajului duhovnicesc înaintea urcuşului spre Înviere. Ne închinăm ei, cinstind pe Hristos, care de bună voie, pironindu-se pe cruce a ridicat păcatele întregii omeniri: ''Să ne apropiem curăţiţi cu postul, cu căldură să sărutăm lemnul cel prea sfânt cu laude, pe care Hristos răstignindu-se a mântuit lumea ca un milostiv'' (Canonul Sf. Cruci, Cântarea a 5-a)

Astfel ne aminteşte şi bucuria pentru care ne ostenim postind atât de mâncare cât şi de păcate. Ne odihnim puţin şi ne închinăm Sfintei Cruce: ''Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim'' (Canonul Sf. Cruci). Prin puterea ei cerem să fim părăsiţi de toate ispitele, ca să putem parcurge cu bine până la sfârşit calea postului. Urcuşul abia acum începe.

4.Duminica inchinata Sf.Ioan Scararul
 

4. Duminica a patra a Marelui Post este închinată Sf. Ioan Scărarul. Ea este rânduită aici spre cinstirea acestui mare pustnic care a vieţuit în Muntele Sinai şi care ne învaţă prin viaţa şi scrierile sale cum să ne dirijăm efortul pentru a urma pe Iisus. ''Stâlp însufleţit cu adevărat şi chip al înfrânării câştigându-te pe tine Părinte Ioane, toţi cinstim pomenirea ta'' (Canonul Sf. Ioan Scărarul). Acest sfânt, prin lucrarea sa intitulată ''Scara paradisului,'' împărţită în 30 de capitole, ne învaţă prin reguli practice şi precise cum putem urca spre desăvârşire, spre despătimire, prin înfrânare, prin post şi prin rugăciune. Această scară imaginară, asemenea scării pe care a văzut-o Iacov din Vechiul Testament este ''... sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul pe care se suiau şi se pogorau îngerii'' (Fac. 28:12).

Astfel, prin înfrânare, post, rugăciune şi cu stăruinţă, omul poate ajunge eliberat de patimi, poate dobândi pacea lăuntrică, poate avea parte de lumina Dumnezeirii ca dar de la Dumnezeu, iar în vârful acestei scări află iubirea lui Dumnezeu, iubire care culminează acest urcuş. Toată viaţa noastră trebuie să fie un urcuş; mereu trebuie să ne avântăm mai sus, să dorim ca astăzi să fim mai buni decât ieri, neţinând seama de vârstă, căci urcuşul acesta nu cunoaşte limite.

5.Duminica inchinata Sf.Maria Egipteanca
 

5. Cea de-a cincea Duminică s-a rânduit a fi închinată Sfintei Maria Egipteanca. După ce am învăţat cum să luptăm împotriva relelor ce zac în noi, şi ca nu cumva, din ispita diavolului să cădem în desnădejde prin aducerea aminte a păcatelor din trecut, ni se pune înainte viaţa Sfintei Maria Egipteanca, cel mai perfect model de pocăinţă neclintită şi nădejde puternică. Cea care în tinereţile ei a fost ''arma păcatului'' şi ''pricina răutăţii multora'', prin dumnezeiască purtare de grijă, ajunge la sfinţenia cea mai desăvârşită, vieţuind întocmai ca îngerii, lepădându-se de lume şi de toate păcatele trecutului. Suntem astfel îndemnaţi la pocăinţă adevărată şi la spovedanie curată, să ne judecăm noi înşine înainte de a fi judecaţi de Dreptul Judecător. Căci aşa cum spun Sfinţii Părinţi, nu vom fi pedepsiţi pentru păcatele noastre, oricât ar fi de multe şi de grele, ci pentru lipsa de pocăinţă.

Luând toate aceste ''medicamente'' prescrise de Sf. Părinţi pentru acest post, care au ca scop vindecarea sufletească şi trupească, fără îndoială că vom deveni curaţi şi bine pregătiţi pentru a lua parte la ultimele evenimente din viaţa pământească a Mântuitorului.

6.Duminica Floriilor
 

6. Intrarea în Ierusalim, sau Duminica Floriilor este a şasea Duminică din Postul Mare. Pentru a împlini toate profeţiile, înainte de patima Sa cea de bună voie, despre care ca un Dumnezeu ştia când se va împlini, Iisus, pentru prima dată în viata Sa pământească, acceptă să fie aclamat ca un împărat, pregătindu-Şi singur intrarea triumfală pe Poarta de Aur a Ierusalimului, după cum spune profetul, ''Saltă de bucurie fiică a Sionului ... împăratul tău vine pe mânzul asinei'' (Zah. 9,9). Prin intrarea în Ierusalim ca împărat, Iisus a vrut să arate încă din timpul vieţii că El este Mesia, Împăratul lumii Cel aşteptat, anticipând prin aceasta biruinţa Sa asupra morţii. Poporul L-a întâmpinat cu ramuri de finic şi buchete de flori şi îşi aşterneau hainele la picioarele Lui ca să le sfinţească, cântând cu bucurie: ''Osana, Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului'' (Ps. 117,26)

Pentru un moment omenirea L-a simţit pe Dumnezeu în mijlocul ei, dar numai peste câteva zile, aceeaşi mulţime, cu aceleaşi guri va striga: ''Ia-L, Răstigneste-L'' (Ioan 19,15). De atunci şi până astăzi Iisus vrea să-si facă intrarea triumfală şi prin uşile inimilor oamenilor, a creaturilor Sale şi să se instaleze Împărat: ''Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine'' (Apoc. 3,20). Să-L primim, ca apoi în săptămâna care urmează să putem sta alături de Maica Sa, de mironosiţe şi de Sfinţii Apostoli, părtaşi la sfintele Sale patimi.

Ştiind că îşi trăieşte ultimele zile pământeşti, Iisus dădu ucenicilor Săi, şi nouă, ultimele învăţături. Ca pildă de smerenie, Iisus spălă picioarele apostolilor ca să aibă parte de El (vezi Ioan 13,8); ca amintire le lăsă Sfânta Euharistie, sau Sfânta Împărtăşanie, ca să aibă viaţă în El. Apoi se dă ca ''un miel spre junghiere'' (Isa. 53,7), de bună voie răbdând toate pentru noi.

După un ultim efort, iată-ne ajunşi la capătul urcuşului nostru duhovnicesc - slăvita Înviere - biruinţa cea mare asupra morţii. Cu cuvinte frumoase Sf. Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să ne veselim în această unică şi sfântă zi, toţi cei ce s-au ostenit şi cei ce nu s-au ostenit, arătând astfel cât de mare este bucuria Învierii Domnului, care este şi învierea noastră. Însuşi Iisus, după Învierea Sa, primul cuvânt l-a adresat mironosiţelor - ''Bucuraţi-vă!''

De două mii de ani aceasta este cea mai mare bucurie a creştinătăţii. Noi nu o sărbătorim numai o dată pe an, ci fiecare Duminică de peste an este închinată Învierii Domnului, în care credincioşii cântă la Sf. Liturghie: ''Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos. Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morţi, pe noi ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia'' (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, Intrarea Mică).

Multumim, Carmina, este important sa stim cum este randuit acest post.:53:

Mie mi-a placut ceea ce am citit,Nina,si de aceea am si postat aici;postul mare privit ca un pelerinaj duhovnicesc,cu momentul de ragaz din Duminica Sf.Cruci,acel popas spiritual pe care-l face calatorul la Sf.Troita,inainte de a pleca mai departe pe drumul sau.

Da, Carmina, asa este.
Este important cum vedem noi si cum traim noi acest post!!!

Duminica Infricosatei judecati
 

Din Evanghelia acestei Duminici- Matei 25,31-46, am retinut criteriul judecatii- participarea sau neparticiparea la iubirea fata de Dumnezeu prin semeni. Iata, cum in chip tainic Hristos ne intampina prin semeni. La judecata Dumnezeu nu se foloseste de criterii omenesti, pentru ca judecata lui Dumnezeu nu se confunda cu judecata oamenilor.

O carte foarte frumoasa si folositoare despre postul mare, in care se explica si semnificatia dumnicilor din acest post, este Postul Mare(Great Lent) de parintele Alexandru Schmemann.
Din cate stiu duminicile postului mare nu aveau la inceput acesti sfinti, ci aveau evangheliile la care se face aluzie in saptamanile respective in stihiri. Aceste evanghelii au fost partial puse in perioada de opregatire a postului. Cu timpul au fost marcate duminicile din post cu sfinti foarte importanti care exemplifica un anumit tip de sfintenie. Duminica Ortodoxiei a fost stabilita in prima duminica din post pentru ca atunci a fost hotarata definitiv cinstirea icoanelor (un motiv istoric, deci).

Da, este! Eu o citesc acum, am ajuns cam pe la jumatate, si chiar explica multe lucruri pe intelesul oricui.

Duminica a IV-a din Triod este cea a Izgonirii lui Adam din Rai. Multi poate vad in acest act, al izgonirii, imaginea unui Dumnezeu crud si neiertator. Dar nu este deloc asa. Dumnezeu il lasa pe omul cazut, sa poarte, si, prin urmare, sa simta, in sens pedagogic, povara pacatului. Dar nu il paraseste. Vegheaza continuu asupra lui, prin purtarea Sa de grija, concretizata in iconomia mantuirii.

De aceea, icoana Izgonirii protoparintilor din rai cred ca poate fi deplin inteleasa, numai in lumina icoanei Invierii Domnului, mai exact, a Pogorarii la iad. Dumnezeu stia ca izgonirii, ii va urma, la plinirea vremii, regasirea. O regasire, care, prin intermediul lui Hristos, ii va face pe Adam si Eva, iarasi partasi luminii si "cetateni ai Raiului".

Imnografia Duminicii lasatului sec de branza se intemeiaza pe imaginea lui Adam tanguindu-se inaintea portilor raiului. In Biserica primelor veacuri, in aceasta duminica avea loc scoaterea temporara a penitentilor in afara bisericii. Acestia trebuiau sa ramana in afara usilor bisericii (ca oarecand Adam in fata usilor incuiate ale raiului) si sa-si planga pacatele pana la sfarsitul Postului Mare, cand erau reintrodusi in ea impreuna cu cei care inca nu faceau parte din comunitatea bisericeasca.

Duminica vamesului si a fariseului
 

Pentru ca am intrat in perioada Triodului, doresc sa reiau aceasta tema. Nu voi spune multe despre duminica de ieri, ci doar un aspect pe care multa vreme nu l-am luat in seama. De regula, cand auzeam de aceasta duminica, imi venea rapid in minte mandria si smerenia.

Ieri mi-a fost dat sa iau in seama si alt aspect: daca fariseii erau bine vazuti in vremea Mantuitorului, in vreme ce vamesii erau dispretuiti, cel ce se intoarce mai indreptat la casa sa este vamesul, cel care in ochii omului era dispretuit. E de luat in seama acest lucru - spunem cu usurinta despre multi ca au diverse chipuri, dar oare stim noi cum sunt in ochii lui Dumnezeu? Poate ei vor intra in Imparatia Cerurilor. E timpul sa ne oprim mai mult la noi insine.

Da, Costel, sunt de acord cu tine! Iar acum doi ani in aceasta duminica am auzit o predica deosebit de frumoasa a Parintelui de aici pe tema Vamesului si a Fariseului. Cand eram copil intotdeauna imi spuneam in gandul meu ca un om precum fariseul este "rau" pentru ca minte: probabil ca era un laudaros care nu facea nici o zecime din ce spunea ca face. Iar la varsta respectiva nici nu prea stiam nimic despre vamesi.

Parintele Stefan ne-a explicat insa ceva deosebit de interesant (pentru mine). Chiar daca fariseul intr-adevar era un om foarte drept, chiar daca tot ce a spus era adevarul curat, lipsa lui de smerenie l-a impovarat mai greu decat pe vames. Si chiar daca vamesul ar fi avut toate pacatele pe care le aveau multi vamesi in vremea aceea: si anume chinuiau oamenii ca sa poata stranga impozitele, faceau camata, erau desfranati, nu dadeau averea saracilor, deci chiar daca vamesul ar fi avut toate aceste pacate, umilinta si parerea lui de rau adevarata l-ar fi mantuit. Pentru mine aceasta a fost una dintre predicile cele mai pline de invataminte pe care le-am auzit. Deci oricate pacate am avea, daca ne smerim si ne pocaim cu adevarat, spovedindu-ne cu toata inima si apoi impartasindu-ne, primim iertare precum acest vames. Iar daca mergem la spovedanie gandind: "da, am pacatuit, dar uite, vecinul....", atunci mai rau ne va merge decat fariseului!

Doamne ajuta!

Cristina

Duminicile pregatitoare Postului Mare pun accentul pe rugaciune (Duminica Vamesului si fariseului), pocainta (Duminica Fiului risipitor), milostenie (Duminica Infricosatoarei judecati)- aceeasi oridine o intalnim si in fericiri.

Cred ca in aceeasi masura in care pericopa evanghelica citita in Duminica Vamesului si a Fariseului, ne vorbeste despre smerenie si mandrie, ne vorbeste totodata despre aparente si judecarea aproapelui.

Vamesul, omul smerit, nu urmeaza aparentelor si, de aceea, nu emite judecati cu privire la celalalt. Se judeca doar pe sine.

Fariseul, omul mandru, il judeca pe celalalt dupa aparente, uitand sa se judece pe sine.

Dupa cum vamesul si fariseul se rugau alaturi fiind in acelasi templu, tot asa se gasesc inaintea altarului inimii noastre, alaturate, smerenia si mandria, pacatele de multe feluri ale vamesului si indreptatirea de sine a fariseului, venita din indeplinirea prescriptiilor Legii. Stiind, ca doar rugaciunea unuia este bineprimita de Dumnezeu, cea a vamesului, sa ne ostenim a aduce si noi rugaciuni cu inima smerita. Sa dam smereniei intaietate in inimile noastre!

Decat sa "bifam" virtutile, asemenea fariseului, este mai de dorit sa ne vedem multimea pacatelor precum vamesul.

Daca tot vorbim de duminica vamesului si a fariseului e bine sa amintim si de locul in care stau cei doi. Multi isi doresc sa aiba un loc cat mai aproape de altar, probabil asta vine din lume - nu poti lua paine decat daca ajungi in fata vanzatorului. Si pe acest principiu se considera ca cu cat esti mai in fata cu atat mai bine. Dar cel care se intoarce mai indreptat este vamesul care "departe statea" de altar. E bine sa ne amintim ca Dumnezeu ne poate hrani si in pustiu - asa ca nu e important unde esti in biserica, ci cum esti - cu gandul sau lipsit de gandul la El.

Dar totusi nu trebuie sa uitam cat de important este sa fim IN biserica. Multi oameni cu care am discutat extind aceasta idee mai departe: si daca ne rugam de acasa e tot atat de bine ca si la biserica. Pana la urma nu locul conteaza ci starea de spirit. Dupa parerea mea e bine sa stai IN biserica in orice caz, si anume intr-un loc de unde poti auzi bine slujba -- pentru ca mintea ta sa nu fie ispitita sa se gandeasca la "grija cea lumeasca". Apoi trebuie sa ai grija sa ocupi numai locul necesar corpului tau, nu si mandriei tale. Pe aceea poti sa o lasi acasa.

Doamne ajuta!

Cristina

Cuvintele fariseului: Dumnezeule, iţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş, arata lipsa unei virtuti esentiale: a iubirii. Daca ar fi avut dragoste, nu s-ar fi semetit, nu s-ar fi laudat: dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Da Cristina, e important sa subliniem ca vamesul s-a intors indreptat la casa sa nu de oriunde, ci din Biserica.

Exista o stransa legatura intre Duminica Fiului Risipitor (pilda Fiului Risipitor) si randuiala tunderii in monahism. Inainte de a fi tuns, fratele este dezbracat de vesmantul sau, purtand numai o camasa lunga de culoare alba, este descult si poarta parul desfacut, inchipuindu-l pe fiul cel risipitor.

Acest aspect este subliniat mai ales de troparul ce se canta in timpul in care fratele este adus catre biserica, pana in naos, "Bratele parintesti":

"Bratele parintesti sarguieste a-mi le deschide mie, ca in desfatari am cheltuit toata viata mea, spre bogatia cea necheltuita a indurarilor Tale, privind Mantuitorule, acum, nu trece cu vederea inima mea cea saraca, caci catre Tine, Doamne, cu umilinta strig: Am gresit, Parinte, la cer si inaintea Ta!"

E minunat ce ne-ai spus. Asta denota ca cei ce intra in monahism trebuie sa aiba chemare. E minunat cum vede Biserica acest lucru. Deci cel care este chemat si nu face pasul spre aceasta chemare, este in ochii ei un fiu risipitor. Abia cand intra in moanhism, putem spune despre persoana respectiva ca si-a venit in fire.

Aceste icoane sunt alfa si omega, inceputul si sfarsitul, Postului Mare. Intre aceste doua duminici, cea "a izgonirii" si cea a "izbavirii", suntem chemati sa parcurgem tainic intreaga istorie a mantuirii neamului omenesc, spre a putea canta cu indraznire: "Praznuim omorarea mortii/Sfaramarea iadului si incepatura altei vietii vesnice."

http://www.credo.ro/icoane/Izgonirea...am_din_Rai.jpg

http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/...i20jj02252.jpg

Duminica Ortodoxiei
 

Anul acesta, in Bucuresti, va fi adusa icoana facatoare de minuni de la Manastirea Ghighiu, cu ocazia Duminicii inchinata Ortodoxiei (biserica Icoanei).

In unele tari, in aceasta duminica, exista obiceiul sa slujeasca intr-o biserica ortodoxa mai multi preoti ortodocsi de diferite nationalitati: greci, rusi, francezi, romani ...