Fiti precum copiii...
 

Precum copiii de curati si trupeste si sufleteste fara pacate fara rau in ei fara griji curati ca o lacrima ca un crin!Dar mai greu in ziua de azi la noi.Doamne ajuta sa ne schimbam!

Primul citat din Biblie care l-am retinut a fost din Marcu 10:13

"Lasati copilasii sa vina la mine, si nu-i opriti caci imparatia cerurilor este a celor ca ei."

Daca ar insemna sa fim precum copii,aceasta ar presupune multa,foarte multa naturalete in simtire,in gandire si in fapte.Si-atunci de ce ne tot facem atatea griji asupra conceptului de pacat,care din punctul meu de vedere a devenit atat de relativ?!De ce sa citim atat de mult pentru o credinta care se poate purifica prin naturaletea cu care,de fapt ne-am nascut,cu sinceritatea si joaca inocenta exprimata fata de viata.!!!
Este foarte complicat sa fim copii si in acelasi timp atat de intelepti incat sa gasim "calea cea dreapta".Eu stiu ca exprimarea este metaforica,dar,chiar si-asa,tot nu ar trebui sa ne zbuciumam intr-atat pentru a dobandi credinta,cand avem fiecare dintre noi atatea atuuri absolut firesti.De ce ne-am complicat atat,de ce am transformat atatea simtiri si trairi firesti in pacate de netagaduit?De ce ne-am transformat in proprii dusmani si implicit in dusmanii semenilor nostri,pentru presupusa cautare a caii celei drepte?De ce,Doamne?Intotdeauna m-am intrebat,pentru ca intotdeauna m-a intrigat amploarea,mai degraba negativa,pe care a luat-o aceasta consideratie a spiritualitatii in virtutea adevarului din ce in ce mai presupus si mai contorsionat.
Daca vrem sa fim ca si copii,trebuie sa fim naturali,sa fim atat de firesti precum ne este fiinta,si atat de rationali incat sa nu intinam firescul,dar nici sa-l suprasolicitam,trebuie sa fim oameni,su instincte,cu simtiri si cu dorinte atat cat omenia din noi ne ajuta,ne bucura si ne inalta spre nadejdea luminii....dar nu mai mult,caci mai mult nu inseamna cautare ci necredinta,mai mult nu inseamna intelepciune,ci mandrie,mai mult nu ne va face niciodata fragili ca niste copii,ci incatraniti de maturi si atat de neiertatori.
Intotdeauna m-am gandit la disputele pe considerente religioase,ca niste dovezi de necredinta si mandrie,mai ales cele soldate cu raniri si cu atata ura.Si,intotdeuna m-am gandit ca oamenii care au timp,sau au energia necesara pentru acestea,sunt prea sanatosi,prea inconstienti de ADEVARATA NEPUTINTA A VIETII.

Tot Mântuitorul a sous ca îngusta este calea ce duce la viata si ca numai cine face voia tatalui va intra în împaratia cerurilor.

A fi ca si copiii nu înseamna inocenta, nestiinta ci dimpotriva deplina cunoastere dar lipsa oricarei rautati. Noi trebuie sa lasam toate si sa cautam în fiecare secunda doar voia lui Dumnezeu, deci nu e ceva relativ ci suprema straduinta.

"Începutul nţelepciunii este frica de Dumnezeu"...poate de aici a pornit aşa zisa intimidarte şi spaimă.
Într-adevăr este un punct de vedere interesant şi nu odată mi-am pus şi eu această întrebare.
De multe ori atunci când adresezi o rugăciune la Dumnezeu şi procedezi aşa cum se obişnuieşte adică mergi la biserică sau la mănăstire şi depui un pomelnic sau un acatist prin care ceri ceva de la Dumnezeu.Si rugându-te în cămăruţa ta şi postind aştepţi cât mai degrabă să primeşti un răspuns la rugăciunile tale. Şi nu primeşti sau ceea ce primeşti nu-ţi este pe plac căci acel pentru care te-ai rugat păţeşte ceva rău şi atunci gândeşti că Dumnezeu este rău şi nedrept căci în loc să-ţi uşureze suferinţa mai rău te-a împovărat,dar nu înţalegi că cele primite au scopul de te îndrepta pe calea cea dreaptă.
Copii nu au pregătire teologică dar când sunt foarte mici relaţia lor cu Dumnezeu este subtilă şi foarte intimă dar noi părinţii şi educatorii stricăm această comuniune prin compotamente de genul"te pedpseşte Doamne-Doamne dacă faci acel lucru rău"...sau la şcoală am întâlnit expresii de genul acesta chiar şi în manuale de religie.

Este foarte greu sa mai fi copil intr-o lume care te vrea adult. La serviciu trebuie sa muncesti asemenea unei masini, fara intrerupere. Aici nu e loc de "joaca". Pe strada esti impins, batut, furat. Daca nu poti da si tu cu pumnul, e bine ca macar sa fii capabil sa injuri, sa spui ceva care deranjeaza. Nu poti lua de mana persoana care iti face rau, asa cum ia copilul parintele de mana. Nici macar copil printre copiii nu mai poti fi, caci ei isi doresc mai mult jocul pe calculator, decat jocul cu ceilalti.

Si cu toate astea, firescul lumii e ca orice copil sa mearga de mana cu parintii, si orice parinte de mana cu Dumnezeu.

sa fim ca si copii la suflet si batranii intelepti la gandire!

Ne temem sa fim copii. Oricine ne poate lua de urechi. Si cu toate acestea Apostolul Pavel spune "cand sunt slab, atunci sunt tare".

Dostoievski spune ca daca a ramas ceva in lumea noastra care sa ne aminteasca de frumusetea raiului, e fragezimea frunzelor de primavara, ciripitul pasarilor si ochii copiilor. Si incheie - Dati-mi pe toata viata ochii unui copil si nu voi mai vedea altceva decat lumina fericita a raiului dumnezeiesc.

Copii sunt originali,gandesc liber ,natural,de aceea sunt mai deosebiti.Fiti precum copii si veti dobandi fericirea vesnica.

Da, ce a impresioneaza pe mine acum cand am copil (mic inca) este bucuria care se vede in rasul lui, o bucurie ne-amestecata. Rasul, veselia este unit cu bucuria.

Marius, mi-as fi dorit sa nu stiu sa citesc, in schimb sa fi ramas copil. Poate ca asa nu m-as fi intalnit niciodata cu rautatea, ura, dusmania asezate de oameni in cuvant. Iar ochi pentru ele nu as fi avut. I-as fi spus cu bucurie oricarui om care ar fi trecut prin fata casei mele: "Sarut mana". M-as fi jucat cu orice copil... Acum nu au mai ramas in mine decat amintirile despre el.

Ai dreptate, si Apostolul Pavel zice asta:
"Fratilor nu fiti copii la minte. Fiti copii cand e vorba de rautate. La minte insa fiti desavarsiti." (I Corinteni 14:20)

Toti avem nostalgia copilariei. Sub aspect moral ramane insa o perioada etalon. Ne vom raporta la ea intreaga viata.

Este dificil insa a ramane copil intr-o lume care nu te vrea astfel. Traim vremea cand copiii de la varste fragede nu se mai bucura de cele ale lor ci se grabesc sa poarte cele ale varstei mature, fara sa stie, cu adevarat, spre ce se grabesc...

Uite-te in jurul tau si ai sa descoperi foarte multi oameni cu parul deja carunt care refuza sa se maturizeze, deci este plin de "copii", care desi au peste 40 de ani, ei tot cu copii joaca jocuti pe net, sau si le cumpara de la magazine la fel cum o fac copiii , cu sufletul la gura. Exista chiar si un exemplu aici pe "Nunta" care refuza sa se maturizeze si prefera sa-si traiasca viata fara sa munceasca si doar sa zburde toata ziua, facind usurel pe victima.
Deci adulti cu minte de copil nu sunt greu de gasit. Eu ii vad mereu cind trec pe la magazinele de electronice, sunt mai ales simpatici prin felul copilaresc cum se imbraca, cu pantaloni scurti din care li se mai vad chilotii ca la copii cind ies pe sus, tricouri cu metalica, iar parul este vilvoi si putin albit, usor suprapoderali, clar celibatari si buni cunoscatori ai jocurilor pe computer si al hardului.

mesajul era pentru costel

Nu la acest tip de copil am facut referire. Copilul descris este cel al relatiei vii cu ceilalti, nu al unei relatii moarte. Pacat ca intelegi gresit.

A propos de copii, parerea mea este ca in ei exista o rautate bruta nestilizata, totul e navalnic in copii si furia si rasul si plansul... Am copii si le observ rautatile. La ei totul e dramatic, toate nimicurile capata niste dimensiuni exagerate. Copiii mei imi testeaza destul de greu imaginatia pentru ca trebuie sa fiu inventiva ca sa le atenuez conflictele. Ma intreb de multe ori cum se dezvolta rautatea intr-un copil. In ei preexista si un egoism al firii care trebuie transformat, transmutat prin educatie.
Copiii au in schimb ceea ce adultilor le lipseste, ei au iertarea, impacarea, se cearta din nimicuri, exagereaza, se bat, apoi le trece, uita, se impaca de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Adultii in schimb cultiva un soi nobil de viclenie care se numeste "diplomatie", vorbesc cu nuante, retoric, au transformat cuvantul intr-o arta a razboiului rece, cuvintele adultilor stiu sa taie, sunt arme finisate cu grija... care fac rani adanci.. Si, ceea ce e foarte trist, pe masura inaintarii in varsta acumuleaza ca pe un trofeu o "comoara" numita mandrie pe care o pun pe un piedestal si la sfarsitul vietii, iata ca fiecare si-a ridicat o adevarata statuie a propriului orgoliu, statuie ce a suferit procese de restaurare de-a lungul vietii, cu fiecare tinere de minte a raului, cu fiecare replica razbunatoare sau cu fiecare fapta rea intreprinsa impotriva aproapelui. Eu incerc sa o daram pe a mea, ma chinui din greu sa sparg ce am reusit sa construiesc si sa restaurez cu atata "greutate" in decursul timpului. Uneori am aruncat cuvinte care nu s-au mai intors, cuvinte care au stricat ceva, cuvinte care au schimbat definitiv cursul unor lucruri. Ma gandeam... cata putere are cuvantul...inclusiv de distrugere. Daca atata putere are cuvantul unui om dar Cuvantul lui Dumnezeu..??

Asta-i foarte bine. Avea dreptate Brâncusi când spunea ca maturizarea este o moarte. Trebuie sa ramânem vesnic niste copii.

Imi pare rau ca intradevar nu inteleg deloc despre ce vorbesti si ce inseamna relatie "vie cu ceilalti"
Oare acesti adulti in pantaloni scurti nu au o relatie vie cu altii si refuza sa se enerveze si sa recurga la rautati etc( ce spui tu mai sus) cu cei maturizati evitindu-i si jucind jocuri sau comportindu-se infantil in diverse situatii unde se cere maturitate?
Eu unul privesc mai practic prin prisma a ceea ce vad. Tu banuiesc ca te referi la un ideal.
Cum altfel vezi tu pe un adult cu fire albe in barba sa se comporte ca un copil si sa evite copilareste responsabilitatile vietii?

:)))))))))

Nu-i chiar bine, Ap. Pavel a zis sa fim copii la rautate, dar la minte sa fim desavarsiti! Ca o persoana batrana sa stea toata ziua si sa se joace, e un lucru simpatic, dar nu si crestinesc.

Ce ne-am face cu batrinii daca in loc sa ne ajute prin casa si la cresterea copiilor ei ar sta de povesti si table toata ziua cu vecinii in ideea de a gusta numai din vitalitatea vietii, din bucurii si placeri si nu din greutati si transpiratie?

In tarile civilizate demult, de la eliberarea/emanciparea femeii, pensionarii nu se mai ocupa de nepoti. Nici macar nu se mai pune problema de catre copiii lor deoarece acestora li se explica clar ca trebuie sa-si vada de copiii lor nu sa se bazeze pe ei. Asa ocazional ii mai duc la o inghetata sau cind sunt mari stau cu ei la casele lor de vacanta insa asta este cam tot.

Inteligenta, cunoasterea si virtutile crestine nu presupun un spirit apatic, acrit, specific batrânilor sau un comportament rezervat specific oamenilor adulti. Acreala e o boala a sufletului iar comportamentul "matur" este o masca sociala. În functie de vârsta, oamenii adopta un tip de comportament considerat "normal" ,"adecvat" de catre majoritate. Este deci un conformism, o fatarnicie.

Stim ca adolescentii vor sa arate maturi si la fel la vârste mai înainte oamenii adopta o imagine "matura", dar la minte nu devin mai inteligenti prin asta.

Pai tocmai asta voiam sa zic si eu, nu e bine sa fim nici prea imaturi, dar nici sa confundam maturitatea cu o fata acra. Apostolul Pavel, ne spune sa nu fim copii la minte, adica infantili cum a descris Andreicozia, ci la rautate.
Nu vreau sa pretind ca eu as fi matura, departe de mine gandul asta, chiar eu insami ma comport mai rau decat un copil de 6 ani si nu ma laud cu asta... ba si eu ma jucam sims, tomb raider, age of empires, dar mi-am dat seama ca nu e bine, pentru ca viata crestina presupune sacrificiu, rugaciune, lupta cu patimi, nicidecum distractii de genul asta.. dar fiecare isi traieste viata cum vrea, nu ma bag eu cu bocancii in viata omului.

Si eu m-am gandit mult la a fi precum copiii.
Cred ca trebuie sa observi un copil pentru aceasta.. nu se refera la inocenta.
Ci la DEPENDENTA.
Asta este parerea mea.
Un copil mic este curios, priveste in jur, exploreaza, se mira, se bucura.. dar in permanenta are siguranta ca parintele este langa el si-l apara. Este constient de prezenta iubitoare a parintelui si aceasta ii da multumirea.

(In schimb, un om matur considera ca se descurca singur.)

Anna21, si noi de ce/de cine ar trebui sa fim dependenti? Te rog dezvolta ideea ca nu prea am inteles. Merci!

De Dumnezeu.

Ma gandeam eu:6:

Sa fim intelepti ca serpii si curati sufleteste ca porumbeii! :)
Cred ca toti cei ce traiesc aproape de Dumnezeu pastreaza viu copilul din ei.

Fiti precum copiii, cred ca indeamna in primul rand la bucuria spontana si la dragostea dezinteresata.

Copilul este curat intru toate, totul este lipsit de urma pacatului.
Din pricina pacatelor parintilor si ale celor din jur insa, rareori copilul isi poate pastra curatenia.

Daca mostenirea genetica este considerata un pacat atunci asa este deoarece sa nu uitam ca multi se nasc intr-un fel sau altul si orice am face " ei tot soareci vor minca"

Fiecare va fi judecat cu mintea lui Dumnezeu, care vede si stie toate.
Pe unul nascut cu mari slabiciuni nu'l va cerne precum pe unul nascut deplin curat, dar care s'a stricat pe cale.

Subscriu, Dorin. Mai mult, indemnul "Fiti precum copiii", Il adreseaza Mantuitorul, parca intr-un mod mai pregnant, parintilor pe care I-a binecuvantat cu nasterea de prunci. Dar, din cauza impietririi inimii lor, parintii nu sunt intotdeauna (si nici in chip deplin), constienti de importanta acestei (acestor) prezente pilduitoare din viata lor.

Am văzut, cândva, 2 copilaşi de 3-4 ani, certându-se; imediat, însă, s-au împăcat şi au început să se joace şi să râdă, uitând cu totul de cearta dinainte, care, de altfel, fusese cu totul lipsită de răutate, câci nu aveau aşa ceva. Şi atunci am înţeles ce a vrut să spună Domnul prin cuvintele: „Până nu veţi fi precum copiii nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”; inimile lor păstrează curăţia, seninătatea, bucuria primordială. Mai târziu, când cresc, cad în lume... din păcate.

sinceritatea copiiilor tine pana la prima pedeapsa :)
 

Desigur,cred ca si modul in care educam copiii isi pune amprenta mai tarziu asupra acestora.
Imi amintesc ca prima data am mintit doar pt a nu mai fi pedepsita,doarece data trecuta cand spusesem adevarul fusesem pedepsita.Automat,copiii isi pierd sinceritatea deoarece aceasta le aduce suferinta;depinde de ei mai tarziu,daca se vor reintoarce la sinceritate si vor dori sa sufere consecintele...

Aici cred că a fost o greşeală pedagogică. Pentru că ai spus adevărul, trebuia să fii iertată.

Pe de-o parte, Mantuitorul ne indeamna sa fim precum copiii, iar pe de alta, prin gura Prorocului David, spune: "Fericit barbatul, care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut; Ci in legea Domnului e voia lui si la legea Lui va cugeta ziua si noaptea".

El nu vorbeste insa de etape, de stari consecutive, ci de unele simultane. Mi-a fost dat sa traiesc aceasta realitate aparent contradictorie, cunoscand cativa monahi, cu infatisare, blandete si curatie copilaresti, dar care se arata cu adevarat barbati, darji si nemiscati, in fata pacatului si patimilor.

Asceza insasi, presupune rugaciune curata, izvorata cu daruire deplina, ca din inima unui copil, si taria unui barbat, in fata ispitelor de tot felul, pentru ca "in legea Domnului sa fie voia lui si la legea Lui sa cugete ziua si noaptea".