Tirania comunicarii
 

Tirania comunicarii

"Daca titlul acesta, Tirania comunicarii, n-ar fi existat (este o carte a lui Ignacio Ramonet, Ed. Doina, 2000, 157 p, ce se cheama asa), ar fi trebuit sa-l inventam, pentru a spune pe nume starii ce ne-apasa. Pentru ca nimic nu-mi pare mai grav in esenta sa draceasca, decat aceasta explozie comunicationala in care, de fapt, nimeni nu comunica nimanui decat nimicul, trecatorul, perisabilul. Si aceasta, cu putine sanse, pentru ca, in general, nu mai comunicam.

De la drama incomunicabilitatii in familie, la aceea a incomunicabilitatii sociale, pasul este dureros si usor de remarcat. Instrainarii care ne cuprinde uneori - s-o recunoastem - si-n relatiile noastre zise "parohiale", inca nu-i gasim raspunsuri valabile care sa faca din adunarea - sinaxa liturgica - expresia unui trup ecclesial viu, dinamic, creator si mantuitor ca atitudine.

Ceea ce este dureros, mai dureros, este faptul ca nici nu incercam sa aflam solutii, ca ne ascundem mereu dupa degetul neputintei sau al falsei comuniuni, zambitoare, dar nu de esenta. O comuniune ce tine mai mult de conventie sociala decat de comunicare (in fapt, esenta comunicarii).
Insingurare. Instrainare. Intristare. Ca niste aripi negre ce ating cu intunericul lor fiinta fiecaruia din noi in parte. Cu toata revarsarea de informatie, sau, poate, mai ales datorita ei. Copiii se trezesc si-si deschid televizoarele pe vreun canal de desene animate, ramanand uitati, uitandu-se si uitand de sine. Tatii alearga fie sa scoata bani, fie sa-si caute ceva de lucru intr-o societate romaneasca ce alearga spre "somerizare" si "pensionarizare" rapida. Prea rapida pentru puterea financiara si economica a tarii. Mamele-si camufleaza insingurarile in fel de fel de crize ale nedesavarsirii. Si, Doamne, sunt din ce in ce mai putine femeile care-si asuma nativitatea ca pe ceva normal, legat de ontologia existentei femeii!
Toate incercarile acestea de feminizare - prin mascularizarea discursului - care ne inunda informatia arata in fapt ca, scoasa din matricea ei, femeia se-nsingureaza, se anuleaza singura. Si poate ca aici este unul din izvoarele tiraniei noncomunicationale in care ne zbatem.

Lipsa vestirii lui Dumnezeu si, mai ales, a trairii lui Dumnezeu in familie, in scoala, in societate ramane insa una din cauzele majore ale tacerii acesteia generalizate in care toti vorbim, toti emitem, dar nici unul din noi nu mai asculta. Caci adevarata comunicare tine mai mult de verbul a asculta decat de acela de a vorbi. Adevarata comunicare tine nu de altceva decat de dorinta de a ne impartasi - unii altora - experienta despre Dumnezeu si despre lucrarea Lui in viata noastra, in existenta cea de toate zilele si de toate noptile. Superficialitatea de care ne lasam cuprinsi in ceea ce zicem-scriem-gandim este semnul lipsei noastre de impreuna-lucrare cu Dumnezeu. Pornind de la lucrurile mici: ce-i spunem copilului cand plange si terminand cu lucrurile cu adevarat grave: ce-i spunem si cum ii spunem unui om care are sa moara ca este mancat de cancer.

Inconstienta noastra in unele cazuri de comunicare - si am vorbit doar de cea verbala, de fapt - badarania in care ne zbatem, care invesmanteaza falsa duhovnicie (despiritualizarea gesturilor noastre), lipsa de discretie duhovniceasca - da, aceea care te obliga sa mergi in varful picioarelor cand esti in altar sau cand treci pe langa unul aflat in nenorocire - si de tandrete civilizatoare ne-arata a fi departe de Hristos. Cu toate celularele, computerele, Internet-urile (desi e unul, doar!), televizoarele, ziarele, reclamele, satelitii comunicationali care ar trebui - nu-i asa? - sa ne faciliteze comunicarea.

Lasati la indemana noastra, respingand pe Hristos, ne vadim a fi astupati de vorbarie, dar fara nici o sansa in a ne spune ceva. Lucrurile trebuie sa mearga, sa inceapa a fi indreptate. Si una din cai este, sigur, rugaciunea. Alta, asceza. Alta, comunicarea. Toate, medicamente indreptate impotriva insingurarii in care ne zbatem". (Pr. Constantin Necula)[SIZE=2]
[/SIZE]

Iata un subiect interesant si as zice chiar necesar.Intr-adevar chiar daca avem telefoane mobile,internet mass-media si cate alte alte mijloacae de comunicare,totusi nu comunicam.
Cred ca acest subiect ar trebui abordat punct cu punct caci exista lacune in toate domeniile.
Sa nu comfundam comunicarea cu vorbariea,desi "a comunica=a vorbi cu cineva".Comunici atunci cand informatia primita vine ca un raspuns la intrebarea ta.
In ceea ce priveste religia sunt multe intrebari si la fel de multe raspunsuri dar si intrebari pe care nu indraznesti sa le pui sau la care primesti un raspuns care nu te multumeste.
In general duhovnicul nu dispune de atata timp pentru a discuta toate problemele cu care, se confrunta un incepator,sau nu le trateaza cu suficienta seriozitate ceea ce este si mai grav.
Si acum voi trece de la general la particular.Duminica si la sarbatori cand in bisericile noastre se savarseste Sfanta Liturghie,la un moment dat preotul tine predica in care explica evanghelia si da invatatura de folos pentru credinciosi.
Majoritatea acestora au harul vorbirii,facand sa pleci cu ceva in plus de la biserica chiar daca,aceiasi evanghelie ai ascultat-o si anul trecut.
Dar,se intampla de multe ori sa ai nelamuriri,sa apara in mintea ta intrebari.
In general relatia dintre preot si mireanul de rand nu este una de dialog ci,un monolog,preotul fiind cel care predica iar noi cei care ascultam si apoi plecam cuminti acasa.
Unde este comunicarea?
Ce faci daca ceva nu-ti este clar? Te duci la preot sa-l intrebi,il suni la telefon, il tii dupa slujba,il opresti pe strada (si as putea sa continuii).

mi-am permis sa fac o subliniere in citatul respectiv. da, eu una recunosc ca (mai ales in discutiile face to face) nu am f. multa rabdare sa ascult, mai ales daca am impresia ca se abuzeaza de timpul meu, adica daca respectivul ma bombardeaza cu amanunte inutile.

pentru asta au inflorit in ziua de azi tot felul de business-uri de psihoterapeuti, pentru ca oamenii au nevoie sa se descarce. acum si inteleg de ce este atat de bine platita aceasta meserie, dar oare merita sa te incarci zi de zi cu mizeriile altora?...

pe de alta parte, in cazul celor care au cat de cat o viata spirituala cred ca acest aspect se echilibreaza. preotul duhovnic nu iti cere amanunte, nu vrea decat sa iti recunosti pacatul si sa nu-l mai faci.

la noi parintele tine niste predici f. clare, chiar nu imi amintesc de vreuna in care sa nu fi inteles unde "bate". este adevarat ca da si multe exemple concrete din viata de zi cu zi, si asta ajuta mult.


dar, in studiul de caz pe care l-ai propus, daca ceva chiar nu ti-e clar si nu poti sa-i dai de cap, eu cred ca poti sa-l intrebi. dupa slujba ramai ceva mai la urma, nu cred ca se supara... doar daca nu ai de gand sa-ti faci din asta un obicei si sa stresezi omul in fiecare duminica! :104:

Fiecare om isi poate face un filtru personal. Pe mine ma deranjeaza acele mesaje, chiar cu imagini si texte frumoase, care tind sa inlocuiasca sau sa anulez comunicarea dintre oameni.
Pe acestea le sterg din star si anunt expeditorul de acest lucru, cu scuzele de rigoare.
La fel si mesajele, al caror lant nu trebuie intrerupt: daca trimiti la 10 persoane ti se intampla ceva minunat, iar daca nu trimiti, o nenorocire. Se pedaleaza pe inclinatia omului de a crede in Dumnezeu, dar si pe naivitatea lui de nestiutor.
Sa ne bucuram de avantajul comunicarii rapide dintre noi, prin intermediul tehnici, sa tinem legatura unii cu altii prin mesaje constructive, caci si de aceste cuvinte vom da socoteala.

Dorina, predica este un monolog de cand lumea si pamantul. Predica trebuie sa fie clara, dar poate trezi si intrebari, in masura in care te intereseaza mai in amanuntime cel spuse de preot. Cartile religioase au invadat piata; se pot citi si se poate forma o cultura religioasa, caci fara cunoastere nu putem avansa pe scara virtutilor. De un mare ajutor e si internetul in acest sens. Si apoi este stiut, ca femeia nu trebuie sa vorbeasca in biserica. Mie asta imi spune, ca nu trebuie purtat un dialog cu preotul la predica, aceasta fiind o parte a Sf. Liturghii. Chiar l-am auzit pe IPS Serafim Joanta spunand, ca predica ar trebui sa fie tinuta dupa citirea Sf. Evanghelii; chiar daca nu se face asa.

Eu personal chiar nu am probleme de comunicare.In viata de zi cu zi sunt o persoana introvertita,ascult mult si vorbesc putin.
In legatura cu predica de dupa sfanta evanghelie se mai procedeaza si asa in multe locuri.
Cred ca ar fi de folos totusi in cadrul activitatilor din parohie sa se organizeze si astfel de discutii in care, sa fie posibil un dialog intre preot,diacon si credinciosi.
Nu am abordat acest subiect din punct de vedere personal mai ales ca, eu am duhovnic si pot discuta orisice problema fara teama ca as deranja pe cineva cu vreo intrebare!

Eu am ceva probleme in privinta comunicarii si tin sa le multumesc celor pe care i-am cam plictisit (mai ales pe mp)....le multumesc mult ptr rabdare si ii rog sa nu se supere dar oameni ca mine sunt multi....promit sa nu devin un tiran.....

Sunt momente cand desi esti in fata unei persoane si incerci sa dialoghezi cu ea, constati ca intre tine si ea este o prapastie, ptr ca ea nu-ti este subiect, intr-un mod empatic, de dialog. Personal, cred ca dincolo de cuvinte comunicarea presupune si transmiterea starilor sufletesti, celalalt sa fie in tine nu pe langa tine .

da, george, mare dreptate ai. mie mi s-a intamplat de ex. sa ies in oras cu cineva si sa constat ca efectiv nu am ce discuta cu acea persoana, ptr nu aveam puncte comune de un real interes.

asta nu trebuie luata mot a mot. ah, ca nu trebuie sa trancaneasca vrute si nevrute, asta e altceva; si e valabil si pentru barbati, numai ca ei nu au inclinatii spre asa ceva, de aceea nici nu au primit "indicatii speciale" de la Sf. Ap. Pavel. :48::25:

Cuvantul inviat
 

[SIZE=2]Eu personal vad "tirania comunicarii" [/SIZE][SIZE=2]si in faptul ca suntem permanent inundati de cuvinte care si-au pierdut sensul si, deci, puterea. Accentul pus doar pe simpla informatie si pe cantitatea ei, in aceasta era a comunicarii, a condus la aparitia limbajului de lemn. [/SIZE][SIZE=2] Dar [/SIZE][SIZE=2] "limbajul de lemn" este doar expresia unei "vieti de lemn". [/SIZE][SIZE=2]

Am pierdut [/SIZE][SIZE=2]din vedere ca numai in Biserica primim [/SIZE][SIZE=2]viata atat noi cat si cuvintele noastre. Biserica este cea care ne descopera taina, [/SIZE][SIZE=2]viata, puterea, sacralitatea cuvintelor. [/SIZE][SIZE=2]Cuvintele noastre sunt inzestrate cu puteri uriase, fie pozitive, fie negative. De aceea spune Mantuitorul ca vom fi judecati si dupa cuvintele noastre: "Va spun ca pentru orice cuvant desert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua Judecatii. Caci din cuvintele tale vei fi gasit drept si din cuvintele tale vei fi osandit" (Matei XII, 36-37).[/SIZE]

Astazi suntem prea grabiti ca sa mai ascultam. Spunem simplu: nu am timp, da-mi un mesaj. Nu mai avem rabdare sa asteptam. Nu mai stim sa ne sfatuim, credem ca numai noi detinem adevarul. Respingem fara remuscari orice remarca diferita de punctul nostru de vedere. Omul de astazi nu vrea decat sa socheze, sa irite si sa incite. Ne-am contaminat de aceasta indrazneala.

Am ajuns saraci, credem ca nu ne putem imbogati decat prin noi insine.

bine..mai ales babelor le place sa discute in biserica de parca ar fi la piata..barbatii si ei dar mult mai incet..nu se compara:D

La capitolul Predica si eu ma pot lauda cu parintele nostru ,foarte explicit si la subiect il poate intelege tot omul. De intrebari nu ne ingramadim ca urmeaza cafeau :57:si o gustare sau coliva.:1:

E bine ca se predica cum trebuie. Dar sa nu uitam ca omul primeste putere sa comunice cum trebuie din Sfintele Taine. Nu exclud predica, dar adevarata putere o primeste din Taine. Exista din nefericire si la noi o tendinta de a aborda cultul doar din perspectiva rationala. Iar ceea ce in cult nu poate fi redus la un adevar intelectual este etichetat drept "poezie", adica ceva ce nu trebuie luat foarte in serios. E bine sa nu reducem cultul lal idei. Sa nu uitam: nu putem praznui idei.

Cred ca cea mai mare piedica in calea comunicarii o constituie racirea iubirii. Este nevoie sa dam dovada in orice imprejurare iubire jertfelnica. Aceasta este desavarsita iubire caci asa ne invata Hristos sa iubim. Numai iubirea care depaseste simplul aspect declarativ, care se manifesta, care se concretizeaza, ne arata in chip lamurit ca numai renuntand la noi, ne putem impartasi in mod deplin de celalalt. Din pacate, uitam, de multe ori, ca firescul nostru este tocmai a bucura si mangaia iar nu a rani, a intrista.

Mi se pare foarte util, ca parohia sa organizeze asemenea discutii din cand in cand.
Ideea era ca nu-l putem intrerupe pe preot in mijlocul Liturghiei, pentru a pune intrebari. Am asistat odata la interventia unei doamne in mijlocul predicii si a fost destul de jenant, tocmai stiind ca femeia nu trebuie sa vorbeasca in Biserica. Dupa Liturghie este chiar indicat sa intrebam si sa clarificam ce nu am inteles sau ce am dori sa aprofundem; iar ideea organizarii unor discutii cu enoriasii mi se pare f buna; am propus si eu la noi, dar pana acum nu s-a realizat. Poate in viitor...
Dorina, eu stiu de acum ca nu esti o novice in ceea ce priveste cunoasterea...
Si aici nu facem altceva decat comunicare intre noi. Comunicarea nu poate avea loc, daca unul dintre participanti are o atitudine defensiva, fara motiv un motiv real.
Daca nici cu cei maturi in gandire si cu cunoastere nu se poate comunica, atunci despre ce vorbim aici pe acest topic?!? Intentia e de a comunica, nu de a leza.
Doamne ajuta!

Sf. Apostol Pavel nu a obligat femeia la mutenie in biserica, ci spune, ca daca aceasta are nelamuriri, sa-si intrebe barbatul acasa - evident pornind de la ideea ca acesta o poate lamuri.
Cred ca nici prin gand nu i-a trecut Sf. Apostol Pavel, ca oamenii vor veni la Biserica si vor discuta cele lumesti tocmai cand se aduna sa-L preamareasca pe Dumnezeu. Din pacate sunt oameni care vin la biserica, pentru a se intalni cu cunoscutii si oricat e de solemn momentul Liturghiei, isi vad de discutiile lor. Sper ca nu se intampla peste tot asa, dar la noi s-a cam intamplat pana de curand si e f deranjant. Slava Domnului, ca in ultima vreme s-au mai indreptat lucrurile. Barbatii sunt intr-adevar mai disciplinati din acest punct de vedere.

Ancah, pe vremea p cand Sf Apostol Pavel isi scria epistolele, femeile nu aveau nici un fel de pregatire scolara, nici un fel de pregatire teologica. De bine de rau, barbatii, in special barbatii evrei erau initiati intr-ale cunoasterii de mici. Normal ca in timpul slujbei femeile, necunoscatoare, aveau tendinta de a intreba una alta din cele ce auzeau, unele din astfel de lucruri fiind arhicunoscute de catre barbati. Deci daca se opreau preotii ca sa le explice si femeilor chestiile astea, se starnea rumoare, etc etc etc. Ca sa se evite astfel de incidente, Sf Ap Pavel a spus ca femeile sa isi intrebe barbatii acasa daca nu inteleg ceva.

In ziua de azi, hm. De multe ori femeile sunt mai cunoscatoare intr-ale credintei decat barbatii lor. Nu stiu ce ar spune Sf Apostol Pavel astazi. Probabil "Femeilor, invatati-i pe barbatii vostri..." :D

Noesis, poate ca azi femeile sunt si mai credincioase decat unii barbati. daca te uiti prin biserici vei vedea mai multe femei, decat barbati. Am citi undeva ca femeia nu poate trai fara Dumnezeu; barbatul poate.
Dar ce a zis Ap. Pavel e inca valabil, altfel nu ar fi spus.

"Femeilor , învăţati-i pe bărbaţii voştri să vă suporte cu înţelege şi dragoste" !