Spiritualitatea ne face fericiti
 

Prooroci mincinosi
 

In vremurile cele de pe urma, multi prooroci mincinosi vor aparea.
Credinta nu e obligatorie; Dumnezeu nu ne obliga sa fim ai Lui. La fel nici mantuirea nu e obligatorie; Dumnezeu insa se indura de noi.
Psihoterapeutul vede lucrurile prin prisma sa, fara a fi preocupat de mantuirea noastra. Deci neglijeaza partea cea mai importanta a vietii noastre.

[COLOR=green]Nu-i adevarat, nu neglijeaza deloc si art mi se pare bine argumentat. Puterea de a fi fericiti sta in noi, nu trebuie sa asteptam nimic de la nimeni. Si acest lucru l-am spus si eu pe aici, fara sa fiu psiholog. [/COLOR]
[COLOR=green]Si se mai spun niste lucruri foarte adevarate si utile pentru viata laicilor. [/COLOR]
[COLOR=green]Stiu ca art va fi inteles si apreciat de multi colegi de pe forum.[/COLOR] :5:

Un studiu handicapato-generalizant...
 

Nu reiese nimic din el! O confuzie totala....
Oamenii "religiosi" nu se pun in aceeasi oala, fiindca nu toti isi duc "crucea" la fel!

Modul ortodox de traire, e trairea autentica dovedita in timp de Sfintii Parinti ! Fara Crucea rabdata cu bunavoire, nu se ajunge la adevarata fericire, la PACEA DESAVARSITA, la spiritualitatea autentica ! Si daca nu s-a trecut prin Cruce, atunci e cu siguranta vorba doar de fericirea de sub buric...

[COLOR=green]Cele scrise de tine sunt valabile, aplicabile dooar maicutelor si calugarilor care vietuiesc la manastiri. In viata laica asa ceva nu este posibil si, oricat s-ar stradui cineva sa ma convinga, n-o sa cred ca traieste ca un ascet pentru ca viata, lumea e plina de tot felul de tentatii. Lumea isi are legile ei... Călugării şi măicutile legile lor...[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Nu mai incerca sa convingi ca rata.mpunge ca oricum, nu te crede nimeni... [/COLOR]

Cea mai buna prietena a mea de acum cativa ani (mama mea spirituala)...impeuna cu care am batatorit caile bisericilor si manastirilor, in cautarea Lui, impreuna cu care am trait multe bucurii spirituale dar si scarbe si nevointe... aceasta persoana a ajuns sa traiasca, in lume fiind,o viata de ascet.Relatia noastra s-a distrus, a devenit intoleranta, exagerata, dura in grai cu cei din jur, absolut respingatoare fata de cei mai putin induhovniciti... multa lume se plange de comportamentul sau.:2:
Asa incat, sa imi fie cu iertare, daca asta presupune a fi "credincios" atunci mai bine..........

[COLOR=green]Societatea, comunitatea in care traiesti, chiar si familia marginalizeaza si, uneori chiar si elimina persoanele care se abat de la legile omenesti. [/COLOR]
[COLOR=green]Asa cum cred ca se intampla in manastiri cand cineva care a facut huramant de credinta si ascultare, se abate de la legile extrem de rigide ale vietii manastiresti.[/COLOR]

Ma intristeaza tare mult aceasta intamplare din viata mea... acesata fiinta a ramsa in inima mea inca o pretuiesc si incerc sa ii inteleg comportamentul.Insa am asa o durere in suflet!!!!!!(cand ma gandesc la ea)

Poti fi fericit si in lumea ta daca nu esti gol pe dinauntru.

Sunt convinsa ca unii iti vor da dreptate, nici un dubiu in aceasta privinta, cu conditia ca iti dedici viata numai trairilor si visurilor tale. Vorbesc acum la modul general.

Imagineaza-ti insa ca la un moment dat cineva se imbolnaveste grav; oare nu trebuie sa schimbe ritmul de viata? Nu trebuie sa isi schimbe activitatea, hrana, chiar atitudinea fata de viata, intrucat dintr-odata iti dai seama ca esti in situatia de a o pierde?!?
La fel si credinta vine odata cu diagnosticul "pacatos", pe care ti-l dai singur. Devenind constient de gravitatea "bolii" numita necredinta si pacatosenie, prin care poti pierde totul, incepi sa iti schimbi nu numai alimentatia, tinand posturile de peste an, dar si atitudinea. Incepi sa lucrezi la propria ta curatire de pacate. De aici incep alte schimbari; vezi altfel lucrurile, caci daca continui pe vechiul fagas, risti sa te pierzi pe tine.
Apropierea de Dumnezeu si lucrarea Lui asupra ta, te pune in legatura cu cel mai mare psihanalist, care este insusi Dumnezeu.

Chiar si conceptul de fericire se schimba; ea nu mai rezulta din satisfacerea nevoilor trupesti si a orgoliilor, ci din curatirea de pacate, oricat de mult te solicita si oricat de greu este acest lucru. Este cu adevarat o fericire sa constati ca ai scapat de un pacat care te-a tiranizat o viata. Si este o fericire de durata, nu ca cea pe care o obtii prin satisfacerea simturilor, si care pe cat e de scurta, pe atat de mare gol lasa in urma ei, cerand obsesiv repetarea.
Este adevarat insa, ca viata credinciosului este mai grea, mai plina de responsabilitate fata de sine si fata de altii; mai putin superficiala, chiar mai serioasa. Poate de aici s-a tras concluzia ca cel credincios e aparent mai putin fericit. In unele situatii grele e o fericire sa mai ai speranta in mila lui Dumnezeu.

Da, am sesizat ca d-ta te referi la "fericirea/placerea lumeasca" , la calea cea larga si alunecoasa spre fundul iadului, pe cand eu iti vorbeam de CALEA cea STRAMTA! Calea lui Hristos!

Trairea intru Hristos, adica ORTODXIA, este atat pentru monahi, cat si pentru mireni. Este pentru toti cei care nadajdueisc la mantuire! Ca sa ajungi la Fericirea cea Adevarta noi stim ca mai intai tebuie sa treci prin despatimire. Despatimirea, desprinderea de lumesc e in mare parte suferinta, necazuri, boli, pe care indiferent ca esti monah sau mirean, le rabzi pe cat posibil fara cartire, daca bunavoiere e prea mult spus.
Si-n final ce atata tam-tam cu fericirea in lumea asta! E f posibil sa incepi a gusta inca din lume Fericirea cea autentica, insa noi crestininii ortodocsi mai stim ca Adevarata Fericire este de abia Dincolo... pt cine s-a invrednicit s-o primeasca...

Si in final daca d-ta ai ales sa mergi pe calea cea larga, e problema d-tale, insa nu ne aburi aici cu reclama iadului, ca pute a iad...

Crezi ca e chiar imposibil a rezista tentatiilor? Cere putina autodisciplina, odata ce stii ca iti fac rau.

Ceea ce ai relatat mai sus este un exemplu clar de DERAIERE de la Calea cea Buna si nu de dovada de credinciosie...

Calea spre desavarsire este una singura dar sunt putini oaneni chiar credinciosi care inteleg ca a merge pe cale, inseamna SUFERINTA iar cunuma pe care a purtat-o Iisus in lume a fost o cununa de spini .
Pare nefiresc sa ramai credincios in conditiile in care esti prigonit,alungat,parasit de cei cu care erai prieten la pacate si la placeri.
Si totusi...poti fi fericit !

Frate Constantin, nu trebuie sa fie neaparat un exemplu de deraiere, ci o etapa initiala, in care cel credincios nu poate decat sa respecte cele cerute de Dumnezeu si incearca, din nestiinta, sa impuna si altora acelasi lucru. Rabdarea, mai ales fata de altii, se dezvolta pe masura ce cresc incercarile; nu vine dintr-odata.
Dar sigur, daca nu isi schimba nici dupa aceea atitudinea intr-una mai plina de dragoste, nu e bine. Se vede clar aici rolul duhovnicului.

E tarziu si eu invat pentru un examen dar nu ma pot abtine...
Aha deci acest psihoterapeut, ajutandu-se de aceste pseudoargumente (adica niste aberatii) vrea sa ne arate ca "religiile" sunt niste creatii ale omului aparute in vremea cand omul saracul nu putea sa gandeasca cu neocortexul, numai cu arhicortexul, si atunci el a creat religia.adica erau unii cu neo care au creat religia ca sa o foloseasca in stapanirea celor care aveau numai arhi?ca n-am inteles cum vine asta:Religiile au aparut intr-o vreme in care "neocortexul" nu era foarte dezvoltat la om, o vreme in care doar sistemul "hipocamp-amigdala-sist limbic" (adica emotiile si instinctele primare) era dezvoltat si ca atare - religiile au dat unele Legi de convietuire in societate.
fiindca, de vreme ce au existat unele legi, atunci numai gandeau cu arhicortexul (hipocampul, sistemul limbic).
ma intreb daca acest "psihoterapeut"se declara "religios"(as fi zis crestin...). am impresia ca da, el s-ar declara religios, dar nu foarte religios, adica nu asa ca aia nefericitii! omul "spiritual'(whatever this is) e multumit, se scalda in indestulare materiala(:39:) si spirituala (!!!!!), e plin de intelepciune, ..., adaugati dvs tot ce va place.
stai putin, Insusi Domnul Nostru Iisus Hristos a suferit pentru noi, s-a jertfit pe Sine pentru noi, Dumnezeu Insusi s-a jertfit! cu asta cum ramane? asta e o Taina mare. si ortodoxia e o taina. el zice acolo de religiile...banuiesc ca el se gandeste la ceva de tip yoga, zen, etc. cand spune spiritualitate. el nu se gandeste la crestinism, el nici nu considera crestinismul ca o forma de spiritualitate, fiindca pentru el e numai "o dogma". chiar asa si zice, una e dogma si alta e spiritualitatea!,cica.
aceste forme de spiritualitate orientala, yoga, zen, hindiusm, budism etc. ofera intr-adevar pacea interioara, sau cel putin asa promit ele. omul devine impcat sun sine insusi, multumit, indestulat..etc. sigur ca toata lumea doreste sa aiba liniste si pace interioara, dar care este calea spre adevarata pace a inimii? sa ne amintim de sfintii nostri, care au gasit linista adevarata, de cele mai multe ori prin suferinta, prin incercari, prin dureri, dar nadajduind mereu in Dumnezeu.
omul de azi nu mai accepta dureri, nu mai accepta starea de durere interioara, starea aceea de netrecut, tocmai fiindca nu Il au in suflet pe Iisus Hristos. vorbesc din experienta. am trait foarte multe necazuri, desi am numai 25 de ani. sunt subiectiva, desigur, sunt altii care s-au luptat u mult mai mult.dar mie mi se pare ca am suferit foarte mult. fiecare lovitura mi s-a parut extrem de grea, imposibil de purtat (dar Dumnezeu stie...)si Dumnezeu absent, imun la rugamintile mele; as fi vrut atunci izbavirea, asa din senin. nu mi-a daruit-o Dumnezeu asa cum am vrut-o, desi L-am rugat. dar mi-am dat seama ca aceea nu a fost rugaciune. nici ce fac azi nu e, dar nici aceea n-a fost. si totusi, a vazut Dumnezeu ca am incercat sa ma rog Lui, si S-a bucurat. in tot acest timp, sufletul mi s-a facut greu, am impresia in orice clipa ca o sa izbucnesc intr-un plans sfasietor fara sa stiu motivul. dar eu stiu motivul. nu L-am avut si nu L-am cunoscut in tot acest timp. nu L-am chemat decat rar, fara nadejde. si cand L-am chemat sa ia parte la suferinta mea, a fost o clipa cand am simtit cum ma vegheza, si atunci a fost singura mea clipa de pace. in mijlocul suferintei, l-am simtit cum nu L-am simtit niciodata. eu sunt foarte foarte la inceput de drum, iar drumul meu incepe in mijlocul suferintei interioare.
ne lipseste onestitatea. cei "religiosi dar nu prea tare" sunt necinstiti, cu ei insisi. asta ar insemna un crestin caldicel(daca vorbim de crestini). asa cum am fost (si inca mai sunt, din pacate, dar nu mai vreau sa fiu)si eu, adica da, cred in Dumnezeu dar nu prea tare. sunt multumit cu viata mea, am tot ce-mi trebuie, sigur ca mai citesc si eu vreo carte religioasa (sau Sfanta Scriptura), dar nu prea mult, ca sa nu ma sperie prea tare.(adica sa nu-mi amintesca ceva ce deja am uitat, anume ca fara Dumnezeu sunt gol, iar calea catre Dumnezeu e exact asa cum scrie in "dogmele"alea ale ortodoxiei, care nu sunt relative, nu!). iar calea catre Dumnezeu cuprinde suferinta, pe care vrem atat sa o evitam, cautand o viata "linistita", fara framantari sufletesti, ajustand "dogmele" (poruncile) dupa necesitatea mentinerii unui fals echilibru sufletesc. Mi-a placut foarte mult ce a zis Sf Nicolae Velimirovici: Pentru omul superficial si vinovat este mai la indemana sa se scalde in apa mica a gandirii omenesti decat in primejdioasele profunzimi ale lui Hristos!
nu-mi place atitudinea psihoterapeutului astuia; dar cati nu stiu ca nu poti intelege "religia"(cum zice el, poate ar vrea sa spuna credinta ) cu mintea noastra. Dumnezeu, credinta in El, e mai presus de noi. si cata ignoranta din partea noastra sa vrem sa ne folosim numai de "partea buna" din "religie" adica aceea care ne aduce bunastarea materiala si spirituala; sa credem asadar numai atat cat ne simtim bine, nu? Insusi Dumnezeu s-a jertfit pentru noi!
Marina, imi pare rau pentru schimbarea petrecuta de prietena ta. dar sunt sigura ca intransigenta ei, duritatea ei sunt expresia senzatiei de neputinta, in dorinta ei de a face numai lucruri placute Domnului. Dumnezeu sa o calauzeasca spre Imparatia lui!
Bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, nu a dorit niciodata bunastare materiala, nici macar spirituala, si nici macar vindecare (a avut cancer ovarian cu metastaze la gat). in smerenia ei, care reiesea din toata vorba ei si din orice gest, ducea la biserica fiecare pensie. am si acum ultima chitanta, pe spatele careia a scris :"Maicii Domnului". avea o blandete extraordinara, nu era nimic nefiresc, nimic ascuns, nu avea nici un gand rau. era o batranica de la tara care a crescut sapte copii alaturi de un sot betiv, care o batea si pe care il iubea.
Il iubesc pe parintele Seraphim Rose din Platina. ca si el, cred in puterea suferintei si a invataturilor autentice ale Ortodoxiei...care reprezinta calea spre Hristos. Hristos nu ne cere sa facem precum scrie in "cartea sfanta" numai pentru ca asa scrie acolo.(desi si aceasta e o forma de iubire fata de El-nu inteleg de ce imi ceri asta, dar o fac/sau nu o fac, pentru ca Tu spui asta-). dogma nu inseamna sa nu intelegi de ce ti se cere sa aci sau sa nu faci anumite lucruri. iar Sf Parinti ne explica foooarte bine fiecare "dogma"; in plus, pe masura inaintarii pe drumul catre Hristos, simti, nu mai trebuie sa faci asa sau invers pentru ca scrie acolo, in "cartea sfanta". pe de alta parte, "ratiunile umane sau sociale" nu se contrazic cu motivele pentru care Dumnezeu ne interzice sa facem sau nu anumite lucruri, numai ca El mai are si alte motive in plus(orice pacat ne indeparteaza de El...).
hm dar de la un "psihoterapeut"care are impresia ca noi credem cu arhicortexul (instinctiv??!!) la ce te poti astepta!
brrr mai bine nici nu ma mai uit pe "articolul" ala...

iar studiile alea.(sondaje)..nu sunt de psihiatrie! eventual de psihologie...

Felicitari Monica pentru ce ai scris mai sus.Ce exemplu frumos de marturie si aparare a ortodoxiei.Ce bine ca ai dat acest raspuns,cel putin pe mine m-a ajutat ce ai scris tu,adica sa inteleg ca sunt departe de Dumnezeu cu fapta.Sa sti si sunt sincer cand zic asta,ca esti prima femeie din viata mea pe care o aud marturisind pe Hristos asa de frumos,asa de sincer,asa de puternic si cu atata convingere.Ce ai spus tu imi aduce aminte de Sfantul Iustin Popovici care s-a hotarat sa mearga sa viziteze o manastire inchinata unui sfant si fiind cam departe s-a gandit sa inchirieze o trasura.Pe drum a vazut o batrana care mergea pe jos in aceeasi directie si a invitat-o sa mearga alaturi de el in trasura,dar ea i-a raspuns:iti multumesc fiule dar sunt saraca..Crezand ca femeia se teme sa nu i se ceara bani,i-a spus ca nu trebuie sa plateasca nimic,dar ea i-a raspuns:nu de aceea,fiule am spus ca sunt saraca,ci pentru ca nu am altceva ce sa duc sfantului,decat aceasta truda(mersul pe jos)...Atunci dupa cum singur povestea parintele mai tarziu,s-a lovit cu palma peste frunte si a exclamat:Iustine,Iustine ai ajuns profesor de teologie,dar evlavia acestei batrane inca nu o ai!Apoi a platit indata vizitiului,trimitandu-l inapoi cu trasura,iar el si-a continuat drumul pe jos,impreuna cu batrana.

Domnul sa te binecuvanteze Monica,si iti multumesc pentru ce ai scris,Doamne ajuta!

Contrar a ceea ce se crede religia crestina nu e totuna cu spiritualitatea si mantuirea pentru crestini nu este "eliberarea din lanturile materiei".
Acum ce intelegi prin fericire?
Si cum poti sa verifici daca cineva e cu adevarat fericit?
Fericirea e o stare sufleteasca si nu se poate masura.

De exemplu eu cel mai fericit om de l-am vazut (prin scrierile sale) este Sfantul Maxim Marturisitorul.
Daca citesti ce scrie o sa vezi ca nu e nici macar o umbra de tristete sau deznadajduire sau osandire a altora in scrierile sale.
De exemplu a se vedea volumul doi din Filocalia.

Monica si Ortodox4life, m-ati impresionat pana la lacrimi. Va multumesc!

Pe mine ma cheama Victor,scuze ca nu m-am prezentat.Iar daca te-am impresionat spre bine se datoreaza Lui Hristos.Eu pana sa-L intalnesc pe Domnul,asa in inima,pana nu am suferit cu adevarat(pt pacatele mele) dupa cum a spus si Monica nu i-am simtit dragostea,nu am dat importanta mantuirii sau credintei.Pana sa-L cunosc pe Hristos,mi-am trait viata prin cluburi,distractii,betii,droguri,batai,condus beat si fara permis,am facut accidente cu masina si am fugit si multe alte groaznice orori.Schimbarea a inceput sa se produca cand am citit prima carte scrisa de un sfant:Viata Sfantului Serafim de Sarov.Apoi au urmat si multe alte carti,am inceput sa cunosc si sa simt ce inseamna pacatul si sa inteleg pe propia piele ce consecinte distrugatoare are asupra mea cat si a celor din jur.Aveam pe atunci 18 sau 19 ani cred si nici macar nu stiam ce inseamna spovedania si nu ma mai impartasiem de mic.De la 18 pana la 23 de ani am dus o lupta cu mine insumi,ma luptam cu placerile si patimile,vroiam sa fiu si cu lumea dar si cu Dumnezeu,incercam sa renunt la prostiile pe care le faceam,acum cu constiinta care ma judeca aspru dar nu puteam inca pt ca nu stiam ce sa pun in loc.La muzica dasmatata pe care o ascultam,ce musica sa pun in loc,la cluburile de noapte la care ma duceam,ce sa pun in loc,caci in Biserica nu puteam sa stau.La amicii,sutele sa zic de amici cu care imi petreceam timpul,cu cine sa-i inlocuiesc,nu cunosteam tineri credinciosi.Ce sa pun in locul acestora.Citeam pe Sfintii Parinti si ma minunam mereu.Daca asta e viata,asa cum au trait ei si ne indeamna si pe noi sa traim asa,inseamna ca eu nu traiesc,ci ca sunt mort(duhovniceste vorbind).Ce soc am avut,plangeam ca nu pot macar sa incerc sa fi si eu ca ei,doar imi doream dar faceam opusul.Apoi am incercat sa le vb la amici despre Hristos,sperand ca o sa ne mai potolim,dar ei m-au luat in ras.Am cunoscut fel si fel de oameni de toate natiile si bogati si saraci si de toate varstele,dar ca sfintii din carti,nu era nici unul.Ma gandeam,cat de departe suntem de adevar,cat de departe sunt oamenii de adevar,greu a fost,dar si mai greu cand am incercat sa traiesc mai aproape de Hristos.Bine sunt multe spus,acum slava Domnului sunt casatorit si asteptam un bebelus,Slava Lui Dumnezeu!

Tâmpenie clasica. Religia, chiar falsa, dimpotriva da o profunzime deosebita existentei, ateii sunt oameni foarte simpli, superficiali, redusi.

Conceptia despre fericire a psihiatrilor e un robot care se duce zilnic la lucru si nu intervine nici o criza în viata lui.

Iar chestia cu istoria neocortexului e comica, omul crede ca din pricina ca s-a dezvoltat nu-stiu-ce guguloi de celule omul a ajuns sa aiba o viata intelectuala mai complexa, când e la mintea cocosului ca prin scurgerea timpului se acumuleaza experienta generatiilor umane si oamenii devin tot mai complecsi în gândire.

[COLOR=#006600]Nu religia, ci spiritualitatea îi face pe oameni fericiţi[/COLOR]


[SIZE=3][COLOR=#006600]Legătura dintre identitate şi fericire este foarte bine stabilită la tineri şi adulţi. „Mai multă spiritualitate aduce mai multă fericire”, se precizează într-un studiu al specialiştilor americani de la Universitatea British Columbia, din Canada, publicat în Journal of Happiness Studies.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#006600]Astfel, studiul arată că acei copii care simt că viaţa lor are un sens şi o valoare şi care dezvoltă relaţii solide şi de calitate-ambele mărci ale spiritualităţii - sunt mai fericiţi.[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=#800080][SIZE=3][COLOR=#006600]Aspectele individuale ale spiritualităţii (scopul şi valoarea pe care o persoană o acordă propriei vieţi) şi aspectele generale ale acesteia (calitatea şi stabilitatea relaţiilor interpersonale) sunt elementele care dau informaţii clare cu privire la fericirea copiilor.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#800080]"Religia este doar o instituţie moralizatoare în care este practicată sau experimentată spiritualitatea şi unii oameni se declară spirituali, însă sunt mai puţin entuziaşti atunci când vine vorba despre conceptul de Dumnezeu", sunt de părere cercetătorii americani.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#800080]În demersurile făcute pentru a identifica ce îi face fericiţi pe copii, profesorul Holder şi colegii săi au descoperit că există o puternică legătură între o bună cunoaştere a naturii şi a relaţiilor care există între spiritualitate, sentimentul religios şi fericire.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#800080]Studiul a fost făcut în patru şcoli de stat americane, dar şi în două unităţi de învăţământ cu profil religios, iar subiecţii au fost 320 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#800080]Aceştia au completat şase chestionare diferite, accentul căzând, pe rând, asupra spiritualităţii, a religiei şi a temperamentului. În plus, părinţii participanţilor la studiu au fost rugaţi să îşi exprime punctul de vedere cu privire la fericirea şi temperamentul copiilor lor.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#800080]Astfel, în urma interpretării rezultatelor cercetărilor şi a declaraţiilor părinţilor, s-a ajuns la concluzia că practicile religioase-mersul la biserică, rugăciunile şi meditaţia-au efecte minore asupra fericirii copiilor. Însă, s-a mai constatat că acei copii care sunt fericiţi sunt mai puţin timizi.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#800080]În acest sens, Holder sugerează că este necesară dezvoltarea unor programe şi a unor activităţi prin care copii să înveţe să îşi exprime bunătatea faţă de semenii lor, să fie altruişti şi să îşi cultive spiritul de voluntariat. [/COLOR][/SIZE][/COLOR]
[COLOR=#800080][SIZE=3][COLOR=#003300][COLOR=#006600][COLOR=#ff6600]"Sporirea înţelegerii şi a respectului de sine reprezintă elementul-cheie al fericirii", [/COLOR][/COLOR][COLOR=#000000][COLOR=#006600]declară cercetătorii.[/COLOR][/COLOR][/COLOR][/SIZE][/COLOR]

[COLOR=#800080][SIZE=3][COLOR=#006600][COLOR=#000000][COLOR=#800080]Cris A Levitchi [/COLOR][/COLOR][/COLOR][/SIZE][COLOR=#006600][COLOR=#000000]
[/COLOR][/COLOR][/COLOR]

Corinteni silverstar....Co-rin-teni..

[COLOR=green]Buna dimineata! [/COLOR]
[COLOR=green]Hai, te rog, sa le luam pe rand.[/COLOR]

[COLOR=green]1. Da, este adevarat, dar omul nu trebuie sa-si piarda "busola", nu trebuie sa devina fanatic, nu trebuie sa se lase condus de religie, trebuie sa controleze efectele influentei religiei asupra vietii lui. Omul nu trebuie sa devina un robotel tributar ideilor si gandirii altora. Omul trebuie sa gandeasca singur pentru ca Dumnezeu l-a inzestrat in acest sens. Si iar ma intorc la momentul la care Dumnezeu i-a izgonit din Rai pe Adam si Eva, moment pe care l-am mai adus in discutie, de mai multe ori, dar nici unul dintre cei care va credeti credinciosi, nu ati spus nimic pentru ca acel moment va contrazice in tot ce spuneti pe aici. [/COLOR]
[COLOR=green]Pe ce te bazezi, cum poti sa spui asa ceva. Esti un om redus numai daca in viata te dedici unei singure indeletniciri. [/COLOR]
[COLOR=green]Parerea mea e ca nu exista atei puri. Nu se poate ca in viata unui om sa nu apara momente in care acesta sa nu strige numele Domnului speriat, fericit, disperat. De unde putem noi sti masura cu care Dumnezeu ne cantareste credinta.[/COLOR]
[COLOR=green]Si-apoi, unele dintre marile genii ale lumii s-au declarat a fi atei. De unde stim noi insa ce face omul, cum se manifesta in intimitatea casei lui?[/COLOR]
[COLOR=green]De ce judeci? Cum poti spune asa ceva despre atei/niste oameni pe care nu-i cunosti?[/COLOR]

[COLOR=green]3. In timp, omul evolueaza. Ce-ai fi vrut? Sa ramana la stadiul primitiv? Si sigur ca i s-a dezvoltat gandirea - asta deranjeaza ca omul este o fiinta rationala si multi dintre ei se ridica impotriva dogmelor religioase restrictive care umilesc omul. Functia dezvolta organele. Asta am invatat de mult, de pe cand eram eleva. [/COLOR]

[COLOR=green]4. Gandirea oamenilor devine tot mai complexa pe masura ce se dezvolta stiinta.[/COLOR]

[COLOR=green]Ce vrei sa spui? Un singur cuvant nu inseamna comunicare. Daca ai ceva de spus, exprima-te logic.[/COLOR]

http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-te.../I%20Corinteni
Aici veti gasi toate raspunsurile cu privire la intelepciunea omului.

Am sa te contrazic aici, silvestar. Recent am citit un articol in New York Times care spune ca oamenii care merg regulat la biserica si care se implica in actiunile bisericii sunt mai fericiti decat ceilalti. La fel si copii care merg regulat la biserica au note mai bune la scoala decat ceilalti. Bineinteles ca asta nu e o regula, dar statistic vorbind...

Daca gasesc articolul am sa il postez aici.

In fine, nu il gasesc pe cel pe care il vroiam, dar si asta e bun: http://www.nytimes.com/2008/11/20/he...d=permalink%20

a. Ce nu are logica? Altii cred ca au înteles ce vreau sa zic: psihiatrii te vor un robot care îndeplineste cerintele societatii. Ei nu înteleg ca mai importanta decât integrarea sociala e legatura cu Dumnezeu. Psihiatrii ar interna nebunii pentru Hristos daca ei ar trai în zilele noastre.

1. Scrii mult si fara coerenta. De unde ai tras concluzia ca ma dedic unei singure îndeletniciri? Am preocupari pe multiple planur: religios, profesional, al conditiei fizice.

Nu am judecat, scapa de fantoma asta a judecatii. Iisus nu a spus sa nu emitem pareri despre altii. Osândirea e altceva decât comentarea altora (lucru care de fapt îl faci si tu). Am zis ca ateismul e expresia trairii la un nivel superficial.

3. Citeste înca o data ce am spus. Citatul tau spunea ca dezvoltarea gândirii se datoreaza dezvoltarii neocortexului, eu ziceam ca este alta cauza (aceeasi ca si cea spusa de tine).

Ei bravo! Asa mai da! ....cuvintele astea merita sa fie scrise cu litere vizibile...

[COLOR=green][/COLOR]
...
[COLOR=green]3. In timp, omul evolueaza. Ce-ai fi vrut? Sa ramana la stadiul primitiv? Si sigur ca i s-a dezvoltat gandirea - asta deranjeaza ca omul este o fiinta rationala si multi dintre ei se ridica impotriva dogmelor religioase restrictive care umilesc omul. Functia dezvolta organele. Asta am invatat de mult, de pe cand eram eleva. [/COLOR]

[COLOR=green]4. Gandirea oamenilor devine tot mai complexa pe masura ce se dezvolta stiinta.[/COLOR][/quote]

Iata o alta intelegere a notiunii de "om rational", superioara a ceea ce intelegem noi.
"Cunoasterea mantuitoare, adica cea care se implineste in urmarea lui Dumnezeu, numai omul rational o are, omul cu minte, cu putere de judecata, spune Sfantul Antonie cel Mare.
Dar, ce inseamna pentru Sfantul Antonie notuinile de om cu minte, om cu judecata si suflet rational? Omul cu minte este cel care, intelegand pe Dumnezeu si fapturile, alege realmente binele. Omul cu putere de judecata (omul rational) este cel care cunoaste binele si raul, ferindu-se de cele rele si vatamatoare, cel care are o singura grija: sa asculte de Dumnezeul tuturor si sa-i placa acest lucru, cel ce cauta sa-si deprinda sufletul sa placa lui Dumnezeu, multumindu-I pentru purtarea Lui de grija.A te manifesta ca fiinta rationala inseamna [...] a pune puterea de judecata in serviciul real al sufletului. <<Omul cu judecata luand aminte la sine, cumpaneste cele ce i se cuvin si-i sunt de folos. [...] Prin urmare, se va feri de cele nepotrivite care i-ar vatama sufletul>>...<<ceea ce este important in primul rand este sa se cunoasca pe el insusi, apoi, sa cunoasca ceea ce vine de la Dumnezeusi toate darurile pe care le primeste de la El, fara incetare.>>...Omul care nu alege binele este lipsit de minte, chiar daca are putere de judecata.Prin urmare, om rational sau cu minte este cel care, prin puterea de judecata orientata axiologic si luminata de har, se va cunoaste realmente pe el insusi, va recunoaste ceea ce vine de la Dumnezeu si va cauta implinirea binelui, drept cale sigura pentru cunoasterea lui Dumnezeu."...
(din Monahismul egiptean. De la singuratate la obste, de preot prof dr Vasile Raduca)

iata deci ca adevarata Ratiune vine de la Dumnezeu, ca un dar al Lui. noi afirmam ca suntem oameni rationali, tocmai in acest sens-cunoastem binele si raul si facem binele pentru ca suntem oameni rationali. sensul ar fi oarecum acelasi. Sfantul Antonie spune ca omul Rational cunoaste Binele si Raul; tot el demonstreaza ca nu exista Ratiune in afara lui Dumnezeu; nu suntem Rationali (deci nu putem alege cu adevarat intre bine si rau) decat prin ajutorul lui Dumnezeu. deci omul nu este, in sine, fiinta rationala...

as ruga teologii nostri de pe forum sa intervina si sa explice mai bine conceptul de SUFLET RATIONAL al Sfantului Antonie.mi se pare foarte interesant...

Anca si Victor, va multumesc pentru gandurile bune! dar adevarul e ca sunt inca foarte foarte departe...:46: