În prealabil postat de dorinastoica14 (Post 111399)

Este o carte excelenta.Merita citita de catre oricine.Am citit-o de mai multe ori si de fiecare data am descoperit noi sensuri .Acum citesc de acelasi autor "Jurnalul fericirii".

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 123177)

O carte ce o recomand tuturor şi când spun tuturor,mâ refer şi la cei ce nu cred in Dumnezeu şi la cei sceptici, ateilor sau la cei aflaţi in cumpănă . O carte care răspunde la intrebarea : "de ce este credinţa atât de dificilâ" sau la intrebările ce le regăsim aici pe forum, legate de existenţa lui Dumnezeu ( multe din ele la Topicul Generalităţi ) .
<<< Din perspectivă creştină, credinţa este un limbaj specific cu care am fost dăruiţi de Dumnezeu pentru a dialoga cu El. O percepere concretă a divinităţii, cum ar fi cea mijlocită de simţuri, ar impune omului acceptarea fără echivoc a prezenţei divine. Relaţia om-Dumnezeu ar fi dominată de evidenţă, de percepţie , de constatare. Această perspectivă ar exclude insă libertatea de decizie a omului in raport cu Creatorul său. Iar libertatea este cel mai preţios dar pe care Dumnezeu l-a făcut oamenilor. Teologul rus Paul Evdokimov zăreşte o legătură indisolubilă intre darul libertăţii şi cel al credinţei. Pentru a crede, trebuie să fii liber de evidenţe constrângătoare. In acelaşi timp, credinţa asumată in mod liber poate deveni izvorul unor convingeri de nestrămutat, mai puternice decât orice evidenţă. >>> . In funcţie de timp, voi reda fragmente, din cele lăsate de Paul Evdokimov şi nu rezist să nu inchei această postare , cu un citat din scrierea lui : "Stiinţa işi impune viziunea ei asupra lucrurilor văzute, verificabile, şi mă obligă să o accept. Eu nu pot să neg existenţa unui vierme din pământ, nici a unui virus, dar pot să neg existenţa lui Dumnezeu. Aceasta pentru că, după Sf. Apostol Pavel, " credinţa este vederea lucrurilor care nu se văd". Ea transcede ordinea necesităţii. "Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut" vrea să spună : cei ce au crezut fără să fie obligaţi, forţaţi , constrânşi să o facă. "

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 123330)

Credinţa poară in ea insăşi un obstacol inerent naturii ei foarte enigmatice, exact la măsura măreţiei ei : "Dumnezeu este in cer şi oamenii sunt pe pământ". Această distanţă insuportabilă prea mult, făcea odinioară pe Isaia să scoată strigătul profund uman : "Ah, dacă Tu ai sfâşia cerurile şi ai coborî pe pământ."
Optimismul adesea forţat al cântărilor noastre, nu rezolvă acest sentiment tainic al unei absenţe pe care ne temem să o mărturisim. Cum să putem trece de la o cunoaştere abstractă, îndepărtată, catehetică, la o intâlnire personală, la comuniunea vie ? Cum pote să intre Dumnezeu in viaţa oamenilor ? "De ce face Dumnezeu credinţa atât de dificilă ? " , se intreabă omul, pradă indoielilor sale . ( Va continua )

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 123390)

Invierea a inaugurat ziua a opta, dar in aparenţă nu s-a schimbat nimic, lumea nouă se inserează in cea veche, ziua a opta nu există decât in celelalte şapte.
Sfântul Petru cunoştea acest spirit sceptic şi batjocoritor care intreabă : " Unde este făgăduinţa venirii Lui ? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate aşa rămân ca de la inceputul făpturii . " ( II Petru 3 , 4 ). De asemenea , iudeii vor să smulgâ un răspuns net, fără nici un echivoc : " Spune-ne dacă eşti Tu Hristosul ! " ( Matei 26 , 63 ) . Ei cer o garanţie mai precisă : "Arată-ne pe Tatăl şi aceasta ne este de ajuns ! ". Desigur , o asemenea dovadă ar fi mai mult decât suficientă, dar dovezile rănesc adevărul, iar răspunsul Domnului este imediat şi categoric : " Pentru ce acest neam cere semne şi minuni ? Adevăr zic vouă, nu i se va da nici unul ! " ( Va urma )

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 123557)

Dumnezeu a venit, dar parcă n-ar dori ca oamenii să-I sesizeze divinitatea. In cazul rar al minunilor, Iisus porunceşte : "mergi şi să nu spui nimănui nimic". Meditativ, Pascal notează : "Revelaţia inseamnă vălul ridicat, or intruparea invăluia şi mai mult faţa lui Dumnezeu." Dumnezeu Se ascunde in chiar arătarea Lui, acesta este marele mister al Dumnezeului ascuns. Exigenţa raţiunii, chiar şi in momentul in care" totul s-a împlinit", pune condiţiile ei : "Dacă este regele lui Israel, să coboare de pe cruce şi vom crede in El ".
Dumnezeu răspunde prin tăcere, dar pentru cel ce ştie să audă, tocmai in tăcere "El işi mărturiseşte iubirea pentru om . " Este acea "nebunie divină de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, neânţelesul respect a lui Dumnezeu faţă de libertatea noastră . { Va urma }

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 123844)

Orice dovadă constrângătoare violează conştiinţa umană, schimbă credinţa in simplă cunoaştere. De aceea Dumnezeu Îşi limitează atotputernicia, Sa inchide în tăcerea iubirii Sale jertfelnice, retrage orice semn, suspendă orice miracol şi aruncă o umbră pe strălucirea feţei Sale. La această atitudine chenotică a lui Dumnezeu trebuie să răspundă credinţa in esenţa ei. Ea păstrează şi va păstra pururea ceea ce are in ea nncturn, o obscuritate crucificatoare, o marjă suficientă, pentru ca omul să-şi păstreze libertatea pentru a păstra mereu puterea să spună in orice moment Nu, să construiască pe refuz. Tocmai pentru că omul poate spune Nu, Da-ul lui poate să atingă o deplină rezonaţă şi "fiat"- ul său se află nu numai in acord, dar la acelaşi nivel vertiginos de liberă creaţie cu "fiat"-ul lui Dumnezeu.
{ Spicuiri - sinteză din cartea lui Paul Evdokimov : "Vârstele vieţii spirituale", Editura Christiana * Va urma }

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 123941)

Credinţa e un dialog. Dar vocea lui Dumnezeu este aproape tăcere ; ea exercită o presiune de o delicateţe fără margini şi niciodată irezistibilă. Dumnezeu nu dă ordine, El invită :"Ascultă Israel", sau "dacă vrei să fii deplin, desăvârşit". . .Decretului unui tiran i se răspunde cu o surdă rezistenţă, la invitaţia Stăpânului la ospăt răspunde fericita acceptare a "celui care are urechi", care se face pe sine ales, strângând in mână darul oferit. Mai adânc decât pudoarea divină cu privire la libertatea omului, "Mielul jertfit de la intemeierea lumii" desemnează inefabilul lui Dumnezeu succită un raport de reciprocitate. El Se oferă in Fiul şi , astfel , orice om poate fi un fiu al lui Dumnezeu. " Voi toţi sunteţi dumnezei, fii ai Celui Prea Înalt" ," Dumnezeu", cu condiţia de a vă recunoaşte fii in Hristos şi de a striga impreună cu Duhul " Avva, Părinte". Libertatea fiilor se identifică şi coincide cu Darul Tatălui, care este Duhul Sfânt.
{ Va urma }

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 124210)

Ştiinţa işi impune viziunea ei asupra lucrurilor văzute verificabile, şi mă obligă să o accept. Eu nu pot să neg existenţa unui vierme din pământ, nici a unui virus, dar pot să neg existenţa lui Dumnezeu. Aceasta pentru că, după Sfântul Apostol Pavel, " credinţa este vederea lucrurilor care nu se văd". Ea transcende ordinea necesităţii. " Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut " vrea să spună : cei ce au crezut, fără să fie obligaţi , forţaţi, constrânşi să o facă. Credinţa apare astfel ca o depăşire a raţiunii, comandată de raţiunea insăşi, atunci când ea a ajuns la limita sa. Credinţa zice : "Dă unica ta raţiune ( logos ) şi primeşte in schimb Logos-ul." Ea este o transcendenţă către evidenţă, către realitatea ascunsă care se revelează. Experienţa ei inseamnă deodată şi revelaţia ei. Ea suprimă orice demonstraţie, orice imediat, orice noţiune abstractă despre Dumnezeu şi face indată prezent pe acest Cineva, Care este cel mai intim cunoscut.
{ Va Urma }