Avva Arsenie avea un ucenic care era total nemultumit de fratii din manastire si a inceput sa carteasca .Atunci Avva Arsenie il cheama la el si il trimite in cimitir la miezul noptii sa laude cu cele mai frumoase cuvinte mortii din cimitir.A doua noapte ii zice sa se duca si sa ii batjocoreasca cat mai rau.Apare ucenicul in fata duhovnicului si duhovnicul il intreaba:Ai facut ascultare? DA am facut asa cum a=ti spus.Ce=au zis mortii cand i=ai laudat? raspunde ucenicul:nimic.Ce=au zis mortii cand i=ai batjocorit si i=ai facut in tot felul?raspunde ucenicul nimic.ASA SA FACI SI TU.NICI CAND TE=OR LAUDA SA NU SPUI NIMIC NICI CAND TE=OR BATJOCORI SA NU SPUI NIMIC DACA VREI SA TE MANTUIESTI.

Parintele Paisie de la manastirea Sihastria si Secu spunea:;omule mergi la cimitir si mortii iti vor spune:mai omule ce esti tu astazi am fost noi ieri si ce suntem noi aztazi o sa fii tu maine.;

tot Parintele Paisie spunea:;am vazut multi calugari murind dar nu am vazut pe nimeni in ceasul mortii razand caci atunci este atunci.;

parintele PROCLU spune asa:;cand iti vine un gand si vrei sa certi pe cineva sau sa=i zici ceva de rau ii spui gandului :am sa=i spun dar nu azi ,am sa=i spun maine.Si pana maine mai zici o rugaciune in noapte mai zici rugaciunea lui Iisus si in cursul zilei cand esti la serviciu sau faci treaba acasa si Duhul Sfant v=a izgoni acele duhuri si a doua zi nu+i mai zici nimic si uite asa izgonesti rautatea din tine .;

foarte frumos, adriana, mai povesteste-ne din pateric sa ne mai aducem si noi aminte de acesti parinti imbunatatiti si invataturile lor.

Părintele Isaia, în Matericul, colecţia ,,Comorile pustiei", îngrijită de Ignatie Monahul, Editura Anastasia, 1995, spunea că nimeni nu se poate mântui fără Liniştire. Dracul te face să umbli tot mai mult în afara chiliei până te aruncă în desfrânare. În chilie să rabzi neajunsurile si greutăţile pustniceşti şi să nu rabzi desfrânarea, ci s-o tai de la început decum apare. Pentru aceasta trebuie să nu vezi faţă bărbătească(femeiască) chiar de ar fi cel mai mare duhovnic. Iubeşte Biserica, dar mai degrabă iubeşte Chilia. Sârguieşte-te să-ţi împlineşti canonul de metanii şi de închinăciuni până la sfârşitul vieţii tale. Câştigă-ţi cu mâinile tale hrana ta cât îţi este de trebuinţă, tot ce este în plus este lăcomie. Nu te încurca a lua de la alţii ca să dai la alţii, ca nu cumva să te robeşti celor ce ti-au dat şi aşa să-ţi pierzi Binecuvântata Liniştire. Ţine postul de fiecare zi. Nu asculta sfatul dracului care zice că aşa te poţi înbolnăvi. Acesta este lucrul lui Dumnezeu: postul, privegherile, închinăciunile, metaniile, răbdarea in chinurile nevoinţei, rugăciunea neîncetată, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa(-ul). Fără Liniştire nici nu se poate dobândi această rugăciune, oricât s-ar strădui cineva. Rugăciunea aceasta este începutul şi sfârşitul mântuirii.

"S-a dus Avva Isaac la Avva Pimen, si vazandu-l ca pune putina apa pe picioare, ca unul ce avea indrazneala catre dansul, i-a zis: Cum unii au intrebuintat asprimea, chinuind trupul lor? A zis lui batranul: Noi nu ne-am invatat sa fim omoratori de trupuri, ci de patimi."

O relatare plină de învăţăminte din Patericul Atonit:

" În anul 1810 când era egumen al mănăstirii Dionisiu, evlaviosul ieromonah Chiril, un frate pe nume Evdochim, care dorea să fie martir pentru Hristos, insista la părintele său să-i permită să meargă in orasul Constantinopol- stăpânit de turcii musulmani, ca să moară acolo ca mucenic. Egumenul cunoscând caracterul neserios al călugărului, nu i-a dat binecuvântarea sa.
Evdochim a găsit pe un alt frate din mănăstire, numit Bonifatie, care avea aceleasi păreri ca şi el, şi au plecat impreună la Constantinopol, unde au inceput să il predice in public pe Hristos şi să-l numească pe Mahomed profet mincinos. Pentru aceasta au fost aduşi in faţa unui judecător si torturaţi, asa cum procedau de obicei turcii cu crestinii mărturisitori. Nefiind in stare să îndure torturile, s-au lepădat de credinţa in Hristos şi au devenit amândoi musulmani, ca să işi salveze viaţa aceasta trecătoare.
Câţiva ani mai târziu Evdochim si-a revenit in simtiri şi s-a intors in mănăstirea sa, unde a fost primit şi i s-a dat un canon pe care l-a împlinit cu pocăinţă. Apoi după un timp, crezându-se destul de curajos, a dorit din nou să devină martir, ca să îşi spele păcatul ruşinii şi al lepădării de Hristos. El l-a implorat pe noul egumen, Ştefan să-i dea voie să meargă direct la Constantinopol, ca să nimicească lepădarea sa prin mărturisirea lui Hristos şi moartea pentru El.
Egumenul l-a mustrat foarte aspru spunându-i că ar trebui să rămână în rugăciune şi pocăinţă şi ar fi de ajuns ca să primească iertarea de la Dumnezeu. Evdochim a continuat să insiste, iar in cele din urmă egumenul a decis să trimită un frate tânăr, pe nume Iosif, ca să il insoţească pe Evdochim la Constantinopol. Iosif era un bărbat drept şi blând şi avea mintea unei persoane in vârstă.
- Te rog, insoţeste-l pe frate, din dragoste, la Constantinopol, sprijinindu-l ca martor la martiriul său, pe care il doreşte atât de mult. Ca un bun călugăr in ascultare, binecuvântatul Iosif a făcut o plecăciune egumenului şi i-a spus:
-Binecuvintează părinte şi fie ca harul lui Dumnezeu să imi dea mie putere celui nevrednic.
De indată ce au sosit in oraş, Evdochim s-a prezentat la curte, spunând tuturor că a greşit când a renunţat la credinţa sa şi a criticat credinţa islamică, proclamând credinţa in Hristos ca singura adevărată. Din acest motiv judecătorul a poruncit să fie incercat ţinând in mână cărbuni încinşi, pentru a testa adevărul credintei sale.
Nefericitul Evdochim şi-a piedut din nou curajul şi a refuzat să facă aceasta şi, sub ameninţările judecătorului că va fi spânzurat dacă insistă asupra declaraţiei sale, s-a lepădat de credinţă din nou şi l-a acuzat pe Iosif care era in auditoriu, că l-a silit să facă declaraţia că s-a intors la creştinism. Apoi judecătoirul s-a intors către Iosif şi i-a spus ca dacă refuză să se lepede de credinţa sa şi să devină musulman, va fi ucis, pentru că a incercat sa schimbe credinta unui musulman. La acestea vrednicul de pomenire a răspuns că însuşi Evdochim a dorit să devină martir pentru Hristos şi că el l-a insoţit numai din dragoste frăţească. Dar să se lepede de Hristos, singurul Dumnezeu adevărat şi să devină musulman nu va face niciodată, chiar de ar fi fost să moară de o sută de ori. După aceasta Evdochim a fost eliberat si lăudat de turci, iar Iosif a fost inchis. Peste câteva zile a fost condus din nou in faţa judecătorului, unde a repetat din nou mărturisirea lui Hristos. I s-a spus atunci că dacă continuă să insiste asupra părerilor sale, va fi torturat şi ucis, iar dacă se va răzgândi, va fi răsplătit cu onoruri şi bogăţie. La acestea Iosif nu s-a arătat tulburat deloc, ci a continuat să îşi afirme credinţa in Hristos. In inchisoare a indurat cu mare putere torturi, iar in cele din urma a fost decapitat, primind de la Hristos slava de martir.
Iar vrednicul de milă Evdochim, rămânând un scurt timp in aceea falsă poziţie şi neputând să indure mustrările constiinţei sale, pentru comportamentul si tradarea fratelui său, s-a intors la manastire, rugându-se ca ei sa aiba milă de mântuirea lui.După ce au auzit povestea acestei intâmplări, egumenul si fraţii, nu i-au dat voie să intre in mănăstire, dar din milă i-au impus un canon pentru tot restul vietii, ca să stea la mică distanţă de mănăstire, intr-o chilie, lângă un izvor unde să isi plângă marile sale păcate, iar inaintea morţii sale i se va permite să primească Sfintele Taine. Sub acest canon a trăit sărmanul de el vreme de 30 de ani, postind, lucrând si plângându-şi amarnica şi cumplita lui cădere. Despre marile lui nevoinţe mărturisesc prispele care s-au păstrat până astăzi, lucrate numai de mâinile sale, in acea văgăună prăpăstioasă şi stâncoasă, precum şi cei câţiva măslini şi alţi copaci sădiţi de el, ce poartă denumirea "la Evdokimos". La ostenelile trupeşti mai adăuga şi lacrimile nesecate după cum au constatat duhovnicii mănăstirii care l-au vizitat.
Iar preabunul Dumnezeu, nevoind moartea păcătosului şi văzându-i intoarcerea prin pocăinţă adevărată, a primit şi a iertat făptura Sa, instiinţându-l pe acesta printr-o vedenie şi indemnându-l să se ducă la mănăstire, să ceară să se impărtăşească cu Sfintele Taine şi să fie pregătit pentru cea din urmă clipă din viaţa sa.
El a venit la biserică pe intuneric, a bătut la poartă şi a întrebat de egumenul Evloghie. I-a spus despre vedenie şi cu lacrimi a cerut iertare şi să primească Sfintele Taine. După ce s-a impărtăşit, a refuzat să intre in mănăstire, chiar dacă egumenul i-a dat binecuvântare să facă lucrul acesta. In schimb, s-a intors spre Răsărit, Şi-a incrucisat mâinile pe piept si acolo, langa intrarea in manastire, inainte de zorii zilei şi-a dat duhul, rămânând un exemplu pentru noi toţi, că putem evita blestemata mândrie a neascultării, care a pricinuit căderea omului încă de la început".

Nu e din Pateric, dar e foarte frumoasa:
http://savatie.wordpress.com/2009/07...stea-crestina/

Era un batran avand un ucenic bun si din imputanarea sufletului, l-a scos afara pe usa cu cojocul lui. Iar fratele a rabdat afara sezand, si deschizand batranul usa, l-a aflat pe acesta sezand. Si i-a facut metanie zicand: o, parinte smerenia indelungii tale rabdari a biruit imputinarea sufletului meu. Vino inauntru ca de acum tu esti batran si parinte, iar eu tanar si ucenic ! (Patericul Egiptean)

Monahii trebuie sa fie pilda buna pentru mireni
 

Odata un pescar a mers la Cuviosul Parinte Mina, de la Schitul Sfânta Ana, si i-a dus peste proaspat pentru hramul chiliei lui. Deoarece era Duminica, Staretul l-a întrebat cu uimire pe pescar când i-a prins.
- Azi dimineata, a raspuns acela. Sunt foarte proaspeti.
Atunci parintele Mina i-a spus:
- Fiule, nu îi pot cumpara, caci sunt afurisiti deoarece i-ai prins Duminica.
Dar pescarul nu putea sa priceapa aceasta. Atunci Staretul i-a spus:
- Vrei sa te încredintezi de aceasta? Da un peste la pisica si vei vedea de îl va mânca.
Intr-adevar, pisica n-a mâncat pestele, ci s-a scârbit de el. Asta, fireste, l-a cutremurat pe pescar si de atunci înainte cinstea Duminicile si sarbatorile.
Parintele Mina era foarte calugaros si se distingea prin evlavie si nevointa.
Mânca odata pe zi, dupa ceasul al noulea (ora trei dupa amiaza) mâncare fara untdelemn. Asadar, era firesc sa se salasluiasca în el harul dumnezeiesc, de vreme ce era si foarte smerit.

Din Patericul Atonit - despre înșelarea de-a dreapta
 

Cu mulţi ani în urmă, pe vârful de sud al Katunakiei, trăia un bătrân foarte evlavios. El avea un ucenic al cărui nume era Spiridon. Acest Spiridon, la început a fost ascultător şi corect în toate. Cu trecerea timpului, viermele nevăzut al mândriei a început să-l roadă. În starea sa de călugăr, el a întrecut limita în nevoinţa ascetică. A sporit numărul de metanii pe care le făcea. Făcea privegheri lungi, fără binecuvântarea părintelui său. El se considera mai presus decât toţi călugării şi, urmând voia sa, a ajuns să fie stăpânit cu totul de duhul mândriei.
Într-o noapte, el a auzit o bătaie în uşă şi cuvântul «binecuvântaţi». Şi a deschis. Înaintea lui stătea ceva ce părea a fi înger, deşi aceasta era doar o aparenţă şi nu o realitate.
– Sunt trimis de Însuşi Preaputernicul Dumnezeu ca să-ţi spun că e mulţumit de toate lucrările şi faptele tale bune, a spus el. Iar Dumnezeu vrea să te răsplătească şi vrea să vii azi pe vârful Muntelui Athos, unde va veni cu îngerii şi sfinţii, ca tu să te închini în faţa Lui.
Falsul înger i-a spus aceste lucruri lui Spiridon care, în adâncul mândriei sale, fără rugăciune şi harul lui Dumnezeu, l-a urmat pe acela. Era iarnă. Vremea era rea şi cădea zăpadă peste tot. După o călătorie de mai multe ore, el a ajuns pe vârful Muntelui Athos. Mulţumit de sine însuşi, falsul înger a spus:
– Uită-te acolo. Îl vezi pe Hristos venind?
Spiridon a văzut o sferă roşie şi Hristos părea că stă pe tron, în centrul ei, îmbrăcat în veşminte arhiereşti. În acelaşi timp, au apărut o mulţime de îngeri, Sfinţii Apostoli, sfinţii ierarhi, bărbaţii şi femeile drepte. Sfântul Spiridon conducea corul ierarhilor, iar faţa lui a fost privită atent de monahul Spiridon.
Între timp, falsul înger îl îndemna:
– La ce te uiţi? De ce pierzi timpul? Nu vezi că vine Hristos? Du-te repede şi te închină în faţa Lui.
Spiridon a păşit şovăielnic înainte. Cineva trebuie să se fi rugat pentru el în acel moment, căci a observat, surprins, că presupusul Sfânt Spiridon purta un culion uriaş, înalt de un metru, iar el ştia din icoane că este mic. El a făcut cruce, spunând:
– Doamne, ai milă de mine, eu n-am văzut niciodată un culion aşa de mare!
Deodată, toate iluziile au dispărut, iar Spiridon se afla singur pe marginea unei prăpăstii, într-o râpă abruptă, cu un picior adâncit în zăpadă şi cu celălalt pregătit să păşească în abis. I-au trebuit douăsprezece ore ca să se reîntoarcă la chilia sa, unde l-a găsit pe părintele său rugându-se cu lacrimi. El s-a căit şi a mărturisit tot ce s-a întâmplat. Părintele său i-a dat canon să nu se împărtăşească trei ani şi l-a trimis să stea în Mănăstirea Dionisiu, unde trebuia să spele vasele. El s-a smerit cu adevărat, căci a spus la toţi părinţii, şi mai ales începătorilor, despre chinul şi moartea lui înfricoşătoare pe care aproape a gustat-o, şi cum a fost salvat prin rugăciunile părintelui său.

din patericul egiptean
 

Se spunea despre avva Ioan, ca unei tinere i-au murit parintii si a ramas sarmana. Iar numele ei era Paisia. Deci, a socotit sa-si faca gazda de straini, casa spre primirea parintilor Schitului. A ramas dar asa primind pe straini vreme multa si odihnind pe parinti; iar dupa o vreme, dupa ce a cheltuit lucrurile, a inceput a fi lipsita. Deci, s-au lipit de dansa niste oameni razvratiti si au schimbat-o din socoteala cea buna. Si de aceea a inceput a petrece rau, incat a ajuns ea ca sa curveasca. Au auzit parintii si foarte s-au mahnit. Si poftind pe avva Ioan Colov, i-au zis : am auzit despre sora aceea, ca petrece rau si ea; cand putea si-a aratat, mila ei catre noi, iar acum noi sa aratam catre dansa mila si s-o ajutam. Deci, osteneste-te pana la dansa si dupa intelepciunea, ce ti-a dat-o Dumnezeu, iconomiseste cele pentru dansa. Deci, a venit avva Ioan la dansa si a zis batranei portarite : spune stapanei tale, ca am venit eu ! Iar ea l-a gonit zicand : voi dintru inceput ati mancat cele ale ei si voiesti sa te intalnesti cu dansa ? Drept aceea suindu-se batrana, i-a spus despre dansul. Si ii zice ei cea tanara : acesti calugari de-a pururea umbla pe langa marea Rosie si gasesc margaritare. Impodobindu-se dar, a zis sa-l aduca la dansa. Deci, dupa ce s-a suit, apucand ea mai inainte a sezut pe pat. Si venind avva Ioan, a sezut aproape de dansa. Si cautand in fata ei, i-a zis : pentru ce ai defaimat pe Iisus, de ai venit la aceasta ? Iar ea auzind, a inghetat cu totul; si plecand in jos capul sau, avva Ioan, a inceput a plange foarte. Si a zis ea lui : avvo, ce plangi ? Iar dupa ce a cautat, iarasi s-a aplecat in jos plangand si i-a zis ei : vad ca satana joaca in fata ta si nu voi plange ? Iar ea auzind, i-a zis lui : este pocainta, avvo ? Ii zice ei : este. Ii zice lui : ia-ma unde voiesti ! Ii zice ei : sa mergem. Si s-a sculat sa mearga dupa dansul. Si a luat seama avva Ioan, ca nimic n-a pus la randuiala, nici n-a grait pentru casa sa. Si s-a mirat. Deci, dupa ce au ajuns la pustie, s-a facut seara, si facand din nisip un capatai mic si insemnand chipul crucii, i-a zis : dormi aici ! Si facandu-si si lui si putin mai departe si implinindu-si rugaciunile, s-au culcat. Iar pe la miezul noptii desteptandu-se, vede o cale luminoasa, de la cer pana la dansa intarita si a vazut pe ingerii lui Dumnezeu ducandu-i sufletul. Drept aceea, sculandu-se si mergand la dansa, a miscat-o cu piciorul. Iar dupa ce a vazut ca a murit, s-a aruncat pe sine cu fata la pamant, rugandu-se lui Dumnezeu si a auzit ca un ceas al pocaintei ei s-a primit mai presus decat pocainta multora, care zabovesc si nu arata fierbinteala unei pocainte ca aceasta.

Sf. Antonie cel Mare
 

Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecăţilor lui Dumnezeu, a cerut zicând: "€žDoamne, cum se face că unii mor de tineri, iar alţii prea îmbătrânesc? Şi pentru ce unii sunt săraci, iar alţii bogaţi? Şi cum cei nedrepţi sunt bogaţi, iar cei drepţi săraci?"€œ Şi a venit lui un glas zicând: "€žAntonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăţi ale lui Dumnezeu şi nu-ţi este ţie de folos a le şti"€œ.

***

Trei părinţi aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fiecare an. Şi doi îl întrebau pentru gândurile lor şi pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tăcea, nimic întrebându-l. Iar după mult timp i-a zis avva Antonie: €"Iată, de atâta timp vii aici şi nimic nu mă întrebi!"€œ Şi răspunzând fratele i-a zis: "€žDestul îmi este şi numai să te văd, părinte"€œ.