Am citit de curand in cartea "Viata launtrica" de Sfantul Teofan Zavoratul, urmatorul indemn: "nu le intinde gandurilor mana ta, nu le intampina precum intampini prietenii, dand mana cu ei. Goneste, respinge gandurile. Patimile negasind hrana in ganduri, mor... Daca o lada cu haine este lasata multa vreme fara ingrijire, haina va putrezi; la fel si gandurile, daca nu le vei pune in practica vor disparea, vor putrezi".

La care ganduri face referinta? Pentru ca nu vad cum ai putea trai printre oameni fara ganduri....si parca gandul la moarte,pe care spun multi parinti sa il avem, cel care da sens vietii e tot un gand.Si nu oare gandurile/ gandirea ( nu in mod exhaustiv ) ne fac/face sa alungam patimile? si parca mai era o vorba care spunea ca pe langa credinta e nevoie si de ratiune, ca ele ar fi cele doua aripi de care are omul nevoie spre a se mantui.

Gandurile nu sunt cu folos in timpul rugaciunii, desi la inceput, gand cu gand la Dumnezeu, dar si cu inima, poate sa devina rugaciune.

Ce să fac când se apropie patimile?


Ucenicul l-a întrebat pe avva Iosif: „Ce să fac când se apropie patimile? Să le ţin piept ori să le las să intre?“. Bătrânul îi zice: „Lasă-le să intre şi luptă-te cu ele“. Celălalt s-a întors la Sketis. Între timp, a venit acolo cineva de la Tebaida şi zicea fraţilor: „L-am întrebat pe avva Iosif: când se apropie vreo patimă de mine, îi ţin piept ori o las să intre?“ şi el mi-a zis: „în nici un caz să nu laşi patimile să intre, ci ţine-le piept fără preget“. Auzind avva Pimen că avva Iosif i-a spus altceva călugărului din Tebaida, s-a sculat şi s-a dus iarăşi la Panefisi. Îl întreabă: „Avva, eu ţi-am destăinuit gândurile mele, iar tu una mi-ai spus mie şi alta fratelui din Tebaida“. Bătrânul îi zice: „Oare nu ştii că-mi eşti drag?“. El răspunde: „Ba da“. „Nu m-ai rugat să-ţi vorbesc ca mie însumi?“. „Aşa a fost.“ Bătrânul zice: „Dacă laşi patimile să intre şi ajungi să le stăpâneşti, ele te fac mai iscusit. Eu ţi-am vorbit ca mie însumi. Alţii însă nu au nici un folos dacă lasă patimile să intre; aceştia trebuie să le curme de îndată“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)

La gandurile rele facea referire. Explicatia am gasit-o la parintele Teofil Paraian: "Nu se poate ca cineva sa stea fara sa gandeasca; unii spun: "Eu pot sa stau fara sa gandesc nimic!" Dar nu-i adevarat... Cine zice asa, totusi gandeste ceva: gandeste ca nu gandeste. Asa ca, pana la urma, omul totusi gandeste."

Deci din pilda reiese ca unii au mai mult folos daca primesc gandurile, le analizeaza, dar nu le da curs in fapta ci se lupta apoi sa le alunge, sa le stearga din minte. Neprimind deloc gandul pacatos nici nu va sti sal recunoasca, sa-l deosebeasca. Altii insa care sunt mai slabi, e bine sa le taie din prima. Ultima e valabila si pt incepatori.
Mai pe la inceput, cand imi citeam rugaciunile am constat ca desi eram atent la textul rugaciunilor, pe langa atentia la text se strecurau totusi ganduri netrebnice. Si ce mi-am zis, Daca sunt doua benzi pe care vine gandul (ca asa simteam), trebuie sa o ocup si pe a doua. Asa ca inainte sa-mi citesc rugaciunile imi fixam in minte un text scurt care sa-l am pe fundalul texuluirugaciunii. Daca era psalmul 50 pe fundal aveam cuvintele si starea "sunt un pacatos/netrebnic" . Daca era o rugaciune catre Dumnezeu, Maica Domnului, Sfinti, asezam pe fundalul gandului cuvintele si starea " fie-va mila de mine" etc etc. Asa reuseam sa ajung la sf rugaciunii fara tulburari. Insa cncentratia era mare si obositoare pt minte. Dar cu timpul se obisnuia si mintea si nu mai era asa obositor. Asta a fost un truc de inceput. Sunt curios ce strategie aveti voi?

asa este ,si Parintele Cleopa spunea sa nu ne indulcim cu gandurile.Sa le aruncam de "piatra Hristos".sa zicem "Doamne IIsuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,milueste-ma pe mine pacatoasa".Asta sa fie arma noastra impotriva lor.

oricine este ispitit de diavol,Insusi Iisus a fost ispitit.si gandurile nu sunt clasificate numai in cele care aduc dragoste si cele care aduc intristare.Te poti gandi si la un copil si sa crezi ca e un gand bun dar de fapt sa fie de la diavol.Gandurile sunt atat de inselatoare..

Un frate a venit la avva Pimen si i-a zis : avvo, multe ganduri am si ma primejduesc din pricina lor. Si l-a scos pe el batranul afara sub vazduh si i-a zis : intinde bratul si tine vanturile. Iar el a zis : nu pot sa fac aceasta. Si i-a zis batranul : daca asta nu poti s-o faci, nici gandurile nu le poti opri sa nu vina . Alt lucru este insa sa le stai impotriva.

Toti Sfintii s-au straduit sa fie permanent în rugaciune iar rostirea unei formule scurte a fost folosita pentru a obisnui mintea sa stea adunata launtric, nu risipita în gânduri sau actiuni asa cum e în mod natural. Unii au avut darul haric al rugaciunii care se rosteste singura în inima, Dumnezeu ajutându-i în acest fel sa-si adune mintea.

Practica îndelungata a luptei cu risipirea mintii face ca pâna la urma ea sa stea permanent în inima, adica launtric si chiar daca vrei s-o scoti afara ca odinioara sa nu poti, dupa cum spune Sf. Siluan.

Ramânerea mintii în inima nu împiedica venirea gândurilor dar omul are acum posibilitatea sa le supravegheze, atentia e mereu treaza si observa venirea lor si nu mai e târât în analize ale ideilor sau atras spre pacate ca înainte.

Aceasta ramânere cu atentia neîmprastiata e starea de veghe poruncita de Mântuitorul, rugaciunea neîncetata, ramânerea în Hristos fara de care nu putem aduce roada duhovniceasca. Fiindca numai asupra unui om cu mintea adunata poate lucra înspiratia harica care în timp îl preschimba pe om, îi schimba modul de a gândi, de a vedea lucrurile.

Cand un gand rau isi face simtita prezenta in noi, el nu se comporta ca un chirias, ci isi aroga drepturi de proprietar din prima clipa. Si nu va fi usor sa-i descoperi ca se amageste. Un batran spunea: M-am luptat 20 de ani cu un gand, ca sa reusesc sa-i vad pe toti oamenii ca pe unul singur.

Cand spunem ganduri, nu intelegem prin aceasta in mod simplu cugetele, ci chipurile si reprezentarile sub care se infatiseaza ele de fiecare data insotind cugetarile corespunzatoare. Deci chipurile impreuna cu cugetarile se numesc ganduri.

Este interesant sa vorbim despre ganduri. Ne plasam intr-o zona a cunoasterii pe care oamenii o investigheaza de multi ani fara prea mari performante. Pe undeva este normal sa nu prea ne descurcam pentru ca avem de a face cu un paradox. Creierul se studiaza pe el insusi folosind doar 5-7% din propria capacitate pentru a se intelege in intregul sau care contine capacitati imposibil de imaginat si, ca urmare, imposibil de inteles cu un arsenal folosibil atat de sarac. Din aceasta cauza, nici macar o definitie multumitoare a gandului nu se gaseste, el fiind asimilat unui rezultat al procesului de gandire sau concentrarii activitatii psihicului asupra unui lucru etc. dar, dupa cum se vede, aceste incercari de definire nu sunt decat strigate disperate de neputinta pentru ca folosesc sintagme la fel de cetoase cum ar fi "proces de gandire" sau "activitate psihica". Ar parea sa se acrediteze ideea ca gandul este produs de creier in contextul functionarii sale. Oare asa sa fie? S-ar putea, dar atunci de unde expresiile: "mi-a venit un gand", "mi-a trecut prin minte..." si altele asemenea care sugereaza ca, de fapt, gandul este exterior creierului, vine din afara omului. Atunci ce este el? Cum calatoreste? Cum intra in contact cu omul (cu creierul omului)? Sa intelegem ca ar fi vorba de acele forme de existenta pe care le numim duhuri? Daca da, atunci avem de a face cu duhuri bune si duhuri rele. Ar insemna ca ele circula liber prin univers. Cand ajung la om, isi prezinta oferta, iar omul alege in deplina libertate. Daca alege numai ganduri rele este vai de el. Daca alege numai ganduri bune este un sfant. In realitate, insa, omul alege si ganduri bune si ganduri rele, iar comportamentul sau general, atitudinea, cuvantul, actiunea sunt determinate de directia in care inclina balanta gandurilor acceptate de el (spre bine sau spre rau). Ar putea fi o varianta de abordare a conceptului de "GAND". De aici se pot dezvolta o sumedenie de intrebari si posibile raspunsuri. Imi cer scuze ca am scris atat de mult.

Interesanta postarea ta Adrian. Din ea as intelege ca ne impartim in oameni care "aud" fie glasul ingerilor rai, fie pe cel al celor buni. In acest caz, "auzul" aduce gandurile. Ferice de cei ce au redus ingerii rai la "tacere".

Lupta cu noi insine este cea mai grea lupta,lupta cu gandul.

Gandurile negative, vin uneori si in timp ce ne rugam.
Trebuiesc alungate.
Trebuie sa ne intarim in efectul de pozitivitate, pentru ne concentra uneori.
Este si stiintific demonstrat faptul ca daca gandesti ceva negativ, pina la urma ti se va intimpla. Interesant cum ne purtam singuri ghinoanele, uneori, doar gandind.

:2:

Conteza forte mult si puterea de concentrare ce se dobandeste in timp. Un gand ravasit aduce de la sine,acea gandire negativa la care faci referire .

Cand fac rugaciunea imi vin tot felul de piedici mie ,ba observ ca e prea cald,ba aud zgomote care ma opresc,ba casc ,cateodata mi se fura gandul si de la rugaciune la altceva,acestea se spun ca vin de la necurat pentru a opri dialogul cu Dumnezeu dar noi trebuie sa il reluam .

@patinina34: mai bine lasam stiinta cu demonstratia ei celor care o fac, noi avand grija de cele sfinte, crestin ortodoxe.
Un crestin adevarat are in timp ganduri necurate tot mai putine, pe masura ce se apropie de trairea intru Hristos, prin post, rugaciune si smerenie. Aveti rabdare frati si surori, pentru ca Imparatia Cerurilor este a celor smeriti.

Uneori, avem ganduri ravasite.
Toti, asa cred eu, cine este sincer, recunoaste.
Dar, cu multa concentrare asupra rugaciunii, le putem alunga.
Cu cit mai mult ne rugam, cu atita aceste ginduri negative se vor diminui pina la disparitie.

Eu sint om de stiinta, nu am negat niciodata, insa credinta nu mi-am lasat-o niciodata.
Stiinta se ocupa de ceva,iar religia de altceva.
Acestea doua nu prea multe in comun, din punctul meu de vedere.

Nu esti singurul care pateste asa.
Imprastierea de la rugaciune este si de la prea multe griji ,de la viata lumeasca pe care o traim.
Sa ne gandim cand ne rugam ca vorbim cu Dumnezeu si cu sfintii lui ,ca trebuie sa ne asculte.

Si tot aici,din practica personala,afirm ca daca bombardezi mintea cu aceiasi fraza,se obisnuieste sa taca.Daca cineva are tarie sa stea pur si simplu si sa numere respiratiile,cu atentia acolo treaza,macar 500 (cam 40 minute) se va convinge ca mintea VA TACEA.Se face o mare liniste.

Asta fac cred si yoghinii. Este o atrofiere a puterilor sufletesti. Nu trebuie sa facem mintea sa taca si nu putem face asta decât depersonalizându-ne, distrugându-ne. Totul e sa nu urmam gândurilor, sa nu actionam potrivit sugestiilor lor si sa nu dezvoltam voluntar rationamente.

"Inlauntrul mintii noastre-spune un parinte din cei de demult -gandurile noastre se afla ca o turma de oi pastorite de minte.Deci, daca unul din aceste ganduri se rataceste, sa stii , zice acest intelept, ca o fiara salbatica cauta sa-l piarda;de aceea, fa asa cum ar face Pastorul cel Bun, Hristos Domnul, anume:lasa cele 99 de ganduri ca pe niste oi ce nu solicita iminenta grija si fugi in graba dupa oaia cea ratacita , adica dupa gandul care a alunecat pe calea laturalnica si scoate-l din coltii fiarei , adica de la drumul pierzarii si-l readu la turma, adica la celelalte ganduri si pazeste-l cu si mai multa strasnicie, hranindu-l cu pasunea aleasa a Sfintelor Scripturi"(Fragment din Hristos si gandul , de Pr.Gabriel Cernauteanu, publicatia INVIEREA)

Din cate vad este mai degraba un indemn la a nu pierde niciun gand, dar la a purta cu tine numai ganduri bune.

"Dupa cum este firesc ca stancile sa fie lovite de valuri, tot asfel si omul negresit va veni in atingere cu atacurile gandurilor"(Sfantul Efrem Sirul)

Am citit ca prima cauza a gandurilor in om este pacatul stramosesc. Pana atunci mintea omului era neimpartita la alte lucruri, fiind atintita numai la Dumnezeu, ina in clipa savarsirii pacatului stramosesc a inceput sa lucreze gandul tagaduirii si in continuare toate celelalte...

A doua cauza ar fi prganele simturile, mai ales auzul si vederea...

Al treilea motiv sunt patimile ce exista deja in om si pe care diavolul le folosteste miscand gandurile impotriva noastra.

Al patrulea motiv sunt diavolii care lupta cu inversunare sa ne duca sufletul spre pieire.

Calea cea mai sigura de a goni gandurile rele este marturisirea lor. Aceasta cale este afirmata de intreaga traditie ascetica a Bisericii.

Eu am observat la mine ca dupa ce marturisesc un pacat trebuie sa ma lupt dupa aceea cu gandurile...uneori visez ca fac pacatul si cand ma trezesc sunt foarte trista pana imi dau seama ca a fost doar un vis.

Cele doua au chiar foarte multe lucruri in comun. Prin stiinta, cercetare studiem opera de creatie a lui Dumnezeu.

Dupa cum arata Parintele Staniloae, exista o faza a rugaciunii, foarte avansata - dincolo de rugaciunea inimii, in care mintea tace si asculta necuprinderea Dumnezeiasca. Mintea se opreste uimita de maretia lui Dumnezeu. Dar aceasta este dar de la Dumnezeu, este a celor care sunt cu totul uniti cu Hristos, precum Sfantul Simeon Noul Teolog.

Tacerea mintii umane nu este atrofiere a puterilor sufletesti, ci este isihia desavarsita, ca dar dumnezeiesc. Dar nu este tacere spre necuvantare, ci tacere spre cuvantarea cu Dumnezeu.

Sfantul Maxim Marturisitorul vorbea despre odihna-sabat, cand totul se petrece dincolo de puterile omenesti, iar noi devenim subiecti ai harului dumnezeiesc.

Dumnezeu vrea sa "vorbeasca" oricarui om dar sunt putini cei ce stiu cum sa nu se piarda în risipirea în gânduri a atentiei si astfel putini sunt care aud "glasul" Lui vorbind înlauntrul lor. Chiar si oamenilor care nu traiesc în trezvie Dumnezeu le da inspiratie dar atunci când exista o continuitate a trezviei inspiratia e mai bogata si duce la schimbarea modului nostru de a gândi, nu numai prin acele gânduri de la Dumnezeu care vin ci si prin constiinta generata de aceasta stare de permanenta traire în Dumnezeu. Pentru ca atunci când nu suntem în alte lucruri, suntem în Dumnezeu.

Ai dreptate.

Totusi, si cu vorbirea asta a lui Dumnezeu in noi e problematic. Mi-amintesc de cuvintele Sfantului Siluan, care de doua ori a fost amagit de astfel de "incredintari".

Dar acestea sunt pentru suflet hrana tare. Eu am dinti de lapte si vorbesc din carti.

Nu ma referam la ceva manifestat în moduri deosebite ci la gânduri.

Nu poti avea in minte gand rau, iar in fapta sa fii bun. Alungarea gandurilor rele, insemna inmultirea faptelor bune.

Cuviosul Sofronie Saharov ne descopera o modalitate prin care putem indeparta gandurile rele cuibarite in mintea si in inima noastra:

"Cand ne vine un gand oarecare, ce nu corespunde cu legea evanghelica, vom zice: Doamne, vindeca-mi mintea.
Cand in inima noastra se iveste manie sau ceva asemanator, vom zice: Doamne, vindeca-mi inima.
Daca va incepe sa se arate ca un adevarat razboi, noi, in tacere, strigam doar launtric: Doamne, vindeca-ma intreg... Vino catre mine, cela ce zac pe pamant si ma ridica din gandurile si patimile mele josnice, din josnicele miscari ale inimii mele!"

Ganduri..de Benedict Aghioritul
 

Nu putem impiedica gandurile sa vina,insa putem sa nu le primim.Daca nu putem impiedica ciorile sa zboare pe deasupra noastra,putem insa sa le impiedicam sa nu-si faca cuiburi pe capetele noastre.
In general Sfintii Parinti au trei moduri de infruntare a gandurilor necurate:
-rugaciunea; (este pentru incepatori si neputinciosi)
-impotrivirea;(pentru cei care se pot lupta- metoda astupa gura diavolilor)
-dispretuirea .(este arma cea mai puternica si este cea mai tare lovitura data diavolului)

E foarte important sa nu primim gandurile rele, inghipuirile rele, ci sa le respingem imediat ce apar in minte. Acestea sunt momeli ale diavolilor, prin care ne imping spre tot felul de pacate.

"Demonul porneste razboi prin inchipuire, o cultiva prin ganduri, intineaza mintea, o coboara in inima si pangareste sufletul si trupul. De aici vine toata sporirea si nereusita celui ce se nevoieste, adica din a ceda sau a se impotrivi razbuiului venit prin inchipuire.

Daca cumva face greseala sa intre in discutie cu momeala care duce la pacat si primeste necuratia diavolului prin invoirea sa, urmeaza apoi caderile cu mintea, cu inima si cu trupul. Iar sfarsitul a toate acestea e ca va fi robit de patima" (din invataturile Cuviosului Iosif Isihastul).

Prin castigarea fiecarui razboi interior purtat cu gandurile, suntem feriti de alte razboaie, de aceasta data in exterior, prin care nu numai pe noi ne vatam, ci si pe ceilalti. Daca am fi cu adevarat strajeri neadormiti la portile mintii si ale inimii, am lipsi lumea aceasta de multe rele si pacate.

Dar, in calitate de ostasi, selectia gandurilor nu trebuie facuta dupa propriile noastre criterii, ci conform cu poruncile si invatatura lui Hristos. Gandul rau, patimas, nu piere de la sine, ci intotdeauna trebuie invins de gandul cel bun, "gandul lui Hristos", cum spune Apostolul Pavel.