GEORGE VRUTA

Iadul este atat de aproape de noi!
Este un loc unde nu exista iubire

Pe patul spitalului am experimentat moartea clinica.

Cand m-am detasat de trup, am fost luat imediat de patru sau cinci duhuri hidoase si dus, cu viteza gandului, printr-un tunel intunecos, intr-un loc despre care imi este greu sa vorbesc.

aceste duhuri si acest loc sunt reale! M-am zbatut, am suferit, am plans, m-am straduit din toate puterile sa scap din stransoarea lor si sa ies de acolo. Va doresc sa nu aveti niciodata parte de asa ceva!

am practicat cateva sporturi de performanta, luptele greco-romane fiind punctul meu forte.

Foarte multe din fiintele din Iad s-au napustit peste mine si am fost acoperit de un “morman” de astfel de duhuri. Ele voiau sa iasa de acolo. stiau ca eu voi iesi din Iad si voiau si ele sa iasa.

Viata mea a continuat sa se deruleze intr-o continua agitatie

am facut peritonita chimica generalizata

inarmat cu incredere in fortele mele proprii si in stiinta, am inceput lupta cu viata si cu moartea. Dar nu am iesit invingator!

M-am nascut in 1956, al treilea din patru baieti. Nu aveam o relatie personala cu Dumnezeu, nu ne rugam, nici macar inainte de masa, nu-L cautam pe Dumnezeu. si totusi ne mergea destul de bine, in comparatie cu altii. Din cauza aceasta noi credeam ca il avem pe Dumnezeu in viata noastra, ca il cunoastem. abia mai tarziu aveam sa-mi dau seama ca ne minteam singuri.
am practicat cateva sporturi de performanta, luptele greco-romane fiind punctul meu forte. Datorita sportului am devenit un tanar independent, fara frica de oameni, dornic sa-mi traiesc viata la maximum.

Cele mai frumoase clipe din copilaria si tineretea mea erau acelea cand parintii nu-mi impuneau nici o restrictie si puteam face tot ce-mi trecea prin minte. imi placeau prietenii, fetele, anturajul, casa noastra era mereu plina de copii si tineri, cu care benchetuiam si faceam lucruri de care acum imi este rusine. La scoala, desi nu am fost niciodata ales oficial sef de clasa, eu eram seful, cu drepturi depline.

am invatat mai multe meserii, printre care si cea de mecanic auto. M-am casatorit de tanar, la 18 ani, si, destul de repede, comparativ cu altii de seama mea, aveam propriul meu salariu. au urmat cei doi copii, o fetita si un baiat, iar viata mea a continuat sa se deruleze intr-o continua agitatie.

intre timp, mama mea a inceput sa frecventeze o biserica si, in urma invataturilor primite din Evanghelii, s-a pus pe post si rugaciune pentru noi, cei din familie, ca si noi sa il cunoastem intr-un mod personal pe Iisus Hristos. toata familia s-a coalizat impotriva noii credinte a mamei noastre, iar eu am fost, probabil, cel mai inversunat opozant al ei. Credeam ca mama si-a pierdut mintile, mi-era jena cu ea si o desconsideram.

intr-o zi din anul 1985, in timp ce lucram la ceva in apartament, am avut senzatia ca mi-a pocnit, efectiv, stomacul. Nu avusesem, pana atunci, nici un semn de boala. am facut o criza puternica, am stat vreo sapte ore in criza, acasa, astfel ca am facut peritonita chimica generalizata. am fost dus, in cele din urma, la spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti si acolo mi s-au facut, de urgenta, doua operatii. a doua zi dupa operatii mi-am pus pentru prima data intrebarea despre ce se intampla cu mine si cu viata mea. Pana atunci credeam ca nu am nici o problema, ca acolo unde merg toti voi merge si eu. si daca Dumnezeu ii iarta pe toti, ma iarta si pe mine, ca eu eram mai bun decat altii. Eu faceam mult bine altora, imi placea sa ii ajut pe oameni. in realitate insa eram ingamfat, un neascultator si un risipitor. imi placea, pur si simplu, sa traiesc in pacat.

La o saptamana dupa ce am iesit din spital, credeam ca m-am refacut. Era in preajma Craciunului, facusem rost de tot felul de bunatati, de bautura, asa ca nu m-am abtinut sa benchetuiesc. Voiam sa le arat tuturor ca nu ma sperii usor de boala, chiar daca aveam stomacul taiat. Voiam sa demonstrez ca stiu sa ma lupt cu viata si ca sunt un adevarat erou.

in ce o priveste pe mama mea, desi o judecasem pentru credinta ei, ea a fost alaturi de mine in acele zile in care ma luptam cu boala. s-au rugat cu totii pentru sanatatea mea, ca Dumnezeu sa-mi dea zile sa-mi cresc copiii. astazi cred ca sunt in viata si datorita rugaciunilor mamei mele, dar atunci nu eram de acord cu ceea ce facea ea, am tipat la ea, am chinuit-o.

Dupa sase luni de la primele doua operatii, la un consult medical, mi s-a pus diagnosticul de cancer. Medicii au propus rezectie de colon si, in spitalul Militar Central m-au operat a treia oara. Eu am crezut ca dupa trei luni voi scapa si de acest diagnostic. inarmat cu incredere in fortele mele proprii si in stiinta, am inceput lupta cu viata si cu moartea.

Dar nu am iesit invingator! Dupa circa trei luni de la rezectia de colon, starea mea s-a inrautatit, am facut metastaza si am ajuns din nou la spital, in februarie 1986. Dupa cinci zile de spitalizare, timp in care medicii nu au reusit sa ma puna pe picioare, am inceput sa ma gandesc la moarte. imi spuneam: “Cum nu am existat inainte sa ma nasc, nu voi exista nici dupa ce voi muri. Nu m-a durut nimic inainte sa ma nasc, nu o sa ma doara nimic nici dupa ce voi muri.” Nu mi-am pus atunci, serios, problema vesniciei. insa bunul Dumnezeu a hotarat ca, in loc sa mor acolo, in patul spitalului, sa experimentez moartea clinica.

Pe la ora 23:00, nu mai aveam putere sa ma misc. am trecut printr-o stare pe care n-o mai avusesem si nici nu credeam ca poate sa existe asa ceva. simteam cum devin din ce in ce mai greu si sunt tras la pamant nu cu forta celor 60 de kg ale mele, ci cu o forta mult mai mare. Ceva ma tragea in jos, imi simteam corpul ca de plumb, picioarele nu mai faceau fata.

La ora 1:50, cu ultimele sfortari, m-am tarat in pat, dupa ce fusesem pe coridor sa fumez o tigara. Imediat ce am ajuns in pat, mi s-a intamplat un lucru foarte greu de crezut si de imaginat: m-am desprins de trup! am simtit ca ma strabate ceva ca un curent electric, am tremurat putin si m-am vazut, eu pe mine insumi, de la un metru. M-am speriat! am zis: “Cum este posibil eu aici si eu acolo?” Niciodata nu-mi pusesem problema ca un om se poate separa de trupul sau. Mi-am dat seama ca am murit, dar traiam! Eram dincolo de trup si nu mai puteam ascunde nimic. Dincolo se vedea cine eram eu cu adevarat, nu mai puteam ascunde nimic. Mi-am dat atunci seama ca nu sunt vrednic sa vad Lumina si sa vad Cine este in acea lumina minunata. tot bagajul de amintiri era cu mine, nu am primit nici o informatie in plus si nici nu mi s-a sters nimic din amintirile de pe pamant.

Cand m-am detasat de trup, am fost luat imediat de patru sau cinci duhuri hidoase si dus, cu viteza gandului, printr-un tunel intunecos, intr-un loc despre care imi este greu sa vorbesc. aceste duhuri si acest loc sunt reale! M-am zbatut, am suferit, am plans, m-am straduit din toate puterile sa scap din stransoarea lor si sa ies de acolo. Va doresc sa nu aveti niciodata parte de asa ceva!

Pentru ca nu il aveam pe Iisus Hristos in inima mea, am mers intr-un loc unde sunt oameni de tot felul, care arata ingrozitor si care nu-L cinstesc pe Dumnezeu. Nu L-au cinstit nici in viata lor de pe pamant si nici acolo nu-L cinsteau.

Este un loc unde nu exista iubire, in care nu exista decat un teren ars, un fel de zgura arsa, de peste tot iese fum, foc si acolo fiecare sufera in felul lui. sunt suferinte care au loc de sute de ani. aproape toti cei de acolo striga la Dumnezeu si El nu le raspunde. acele suflete sunt schimonisite de chinuri odata cu trecerea timpului.
Dumnezeu nu se implica in existenta celor de acolo. te zbati sa iesi de acolo si, cand crezi ca ai reusit, cazi mai jos decat inainte. acolo, rasplata unui lucru facut este o batjocura mai mare, deci nu exista bunatate. Poti sta ani de zile spate in spate cu cineva si sa nu stii cine este in spatele tau, plingi, te jelesti, regreti, dar nu poti schimba nimic. Exista ganduri, idei care vin din alta parte si intra in tine, cum se intampla si acum - nu stii precis intotdeauna de unde vin gandurile.

in noaptea aceea, pe cand eu experimentam toate aceste grozavii prin moartea clinica, mama mea impreuna cu un grup de oameni posteau si se rugau intens pentru mine. Dumnezeu mi-a descoperit, ulterior, ca salvarea mea se datoreaza rugaciunilor lor. Iesirea mea din Iad s-a facut in urma interventiei directe a Domnului Iisus Hristos. O lumina foarte puternica a strapuns intunericul in care ma aflam si, in centrul acelei lumini, am cazut in genunchi. am stiut ca in acea lumina este Dumnezeu si am descoperit ca Iisus Hristos este Dumnezeu si ca El a murit pe cruce pentru pacatele mele.

am inteles ca Iisus Hristos are puterea sa ma scoata de acolo - acestea erau ganduri care se succedau cu viteza foarte mare.

acolo, in centrul luminii, am avut parte si de o alta experienta: foarte multe dintre fiintele din Iad s-au napustit peste mine si am fost acoperit de un “morman” de astfel de duhuri. Ele voiau sa iasa de acolo. stiau ca eu voi iesi din Iad si voiau si ele sa iasa. atunci bunul Dumnezeu a vorbit si am fost eliberat. Duhurile m-au lasat si tot la porunca lui Dumnezeu am fost scos din locul acela groaznic. am promis atunci ca toata viata mea ii voi sluji si-L voi recunoaste pe El ca Dumnezeu, pentru ca El are puterea aceasta minunata de a-i ajuta pe oameni.

Viata a revenit in trupul meu in mod foarte dureros. am facut efortul sa memorez tot ce mi s-a intamplat, ca sa pot povesti. apoi am simtit in burta niste pocnituri si toate durerile au disparut pe loc. Parca mi-ar fi pus cineva gheata pe corp.
Dupa ce am reusit sa ma ridic din pat, am mers la telefon si i-am spus sotiei sa vina sa ma ia din spital. Era pe la ora 5:00 dimineata. La ora vizitei medicale, le-am povestit doctorilor ceea ce s-a intamplat. Fara sa-mi dea prea multe explicatii, au pus diagnosticul: moarte aparenta sau clinica. Mi-au facut externarea iar eu, odata ajuns acasa, am uitat de ceea ce i-am promis lui Dumnezeu.

Dar dupa doua zile am cazut din nou la pat. Mi-era si frica de moarte dar mai teama imi era ca am promis ceva si nu m-am tinut de promisiune. am sunat pe un slujitor al Bisericii si l-am intrebat ce sa fac pentru a nu mai ajunge in locul acela groaznic. Chiar in acea noapte mi-a explicat la telefon Evanghelia. El m-a pus sa citesc cu ochii mei cuvintele Bibliei despre faptul ca sunt un pacatos, la fel ca toti oamenii, si ca nu voi putea fi mantuit decat daca ma las de pacatele mele si cred ca Iisus Hristos a murit pe cruce in locul meu. L-am rugat pe Iisus Hristos sa intre in inima si in viata mea. in luna mai 1986 am recunoscut in fata cerului si a oamenilor ca El este salvatorul si stapanul meu. acum, cea mai mare bucurie a mea este sa le spun oamenilor despre indurarea, iertarea si iubirea lui Dumnezeu. totodata imi fac datoria de a-i avertiza:

Iadul este atat de aproape!
Dar si Raiul! aceasta este vestea buna: putem avea parte de imparatia lui Dumnezeu prin Fiul sau, Iisus Hristos!

Ultima fraza este si adevarata, cu "mici" completari. Putem avea parte de Imparatia lui Dumnezeu prin Fiul Sau, Iisus Hristos, daca:
1. Avem credinta cea adevarata, adica cea data odata pentru totdeauna, tuturor, in toate timpurile si pretutindeni;
2. Facem faptele credintei;
3. Conlucram cu harul sfintitor prin Tainele Bisericii.
Din acestea trei, voi, neoprotestantii, pe care le mai aveti? Raspuns: nici una.

Daca ati dat si raspunsul, care-i intrebarea, de fapt? :)

Intrebarea legitima ar fi: Ce cauti pe forumul asta? Ca mirosi a sectant de la o posta... du-te la... cel care va inspira...

Mai iad ca aici pe pamant si-n zilele pe care le traim, nu exista nicaieri! Uitati-va in jur, la tot ce ni se intampla in fiecare zi, de ani intregi... si o sa vedeti iadul!!!:thumbsup:

ori cit de iad ar fi aici totusi sa nu uitam ca"o clpa in iad nu se compara cu cea mai mare suferinta de pe pamint".

Caut "Adevarul"
Daca nici aici nu este, atunci unde este? :)

Daca miros a sectant, o sa ma dau cu Dove :)

Ne inspira Dumnezeu. O sa ma duc la el, dar nu cand vreau eu sau altii, ci cand vrea EL.

Cu multa dragoste din Cristos,
Nelu C.

Ma tem ca este doar "umbra lucrurilor viitoare" Ep.Sf.Ap.Pavel catre Corinteni.
Iadul de aici este "mic copil" pe langa ce va fi "acolo"

Doamne ajuta-ne sa ajungem la Tine. Amin.

Era sa uit...
Dove inseamna porumbel
Porumbelul este simbolul Sfantului Duh.
Nu are nici o legatura cu vreo firma de cosmetice :)

Asa este.
Foarte adevarat.

In sfarsit, poti sa postezi si fara sa dai kilometrajul peste cap...
"Adevarul"? E un cotidian...
Cauti Adevarul? Nu-l poti gasi aici. Cauta-l in Biserica Ortodoxa (Trupul si Sangele Mantuitorului e permanent pe Sfanta Masa), dar si-n duhul Evangheliei.
Cu inspiratia... am mari indoieli ca-ti vine de la Dumnezeu, poate de la vreun duh cazut, acela are darul dezbinarii. Teme-te totusi de Intalnirea aceea cand vei da socoteala pentru orice cuvant nefolositor, dar de unul smintitor. Nu crede in "rapiri" sau ca nu vei trece pe la judecata, o sa fii grozav de dezamagit, chiar daca te-ai dat cu Dove. Cred ca mergi prea departe cu comparatia; din cate imi amintesc, numai Ioan Botezatorul a vazut Duhul Sfant venind ca un porumbel si venind peste El (Mt. 3,17), la tine poate veni doar ceea ce mai fac pasarile in zbor...

Imi place sa discut cu un om destept.
:)
Sincer, apreciez poante cu pasarile, chiar daca e vb de mine. Dar ideea este inteligenta.
Nelu

Un fragment din cartea lui Danion Vasile despre tinerii de azi. Doamne, Te rugam, ai mila !



În loc de introducere:
„Va veni ceasul, şi acum este…”


Bună!
Eu sunt una dintre acelea cu care nimănui nu-i face plăcere să vorbească: o desfrânată. Sunt studentă în ultimul an, din marea bunătate a lui Dumnezeu, care se varsă şi peste cei buni şi peste cei răi.
În urmă cu 2 luni am cunoscut un băiat bun... El şi-a păstrat fecioria, dar eu nu. Eu am căzut în păcatul desfrânării de la 16 ani, cu unul din foştii mei prieteni cu care am stat 6 ani (acum am 24 de ani). Între timp am dat peste un duhovnic bun, care a aruncat sămânţa şi pe pământul uscat al sufletului meu, sperând că aceasta va rodi spre slava lui Dumnezeu şi până la urmă am renunţat la acel prieten (dar nu şi la desfrânare, se pare, cel puţin nu la cea din mintea mea). Neavând prieten, îmi era mai uşor să mă feresc de desfrânare (cu fapta), dar de îndată ce îmi făceam un prieten bun, lupta mea se prăbuşea. Dumnezeu m-a întors prin necazuri, dar eu nu am fost hotărâtă să rămân lângă El şi m-am întors la vărsătura mea (nu vă condamn dacă vă scârbiţi de mine, căci şi mie îmi este silă de mine). Astfel am concluzionat că băieţii sunt ocazia şi nu cauza desfrânării mele, şi, din moment ce cauza este în mine (patima desfrânării), poate ar fi mai bine să îmi păstrez prietenul şi să încep să lupt cu patima. Această decizie a mea a rămas doar la stadiul de proiect, căci de fiecare dată când mă aflu în prezenţa lui mă port ca o curvă (iertaţi-mă, dar cuvântul desfrânată e prea blând), şi în perioadele de pauză tocmai eu îi fac apologia vieţii curate în Hristos. În ultima perioadă am încercat să înţeleg ortodoxia, dar din păcate m-am limitat doar la schimbarea exterioară (port fuste lungi etc.), iar în mine e o mocirlă de nedescris. Mă gândesc că am smintit pe unii băieţi mai evlavioşi care cunosc trecutul meu murdar şi văd această schimbare nesinceră.
Am fost [folosesc trecutul pentru că nădăjduiesc că fiecare clipă poate fi pentru mine acel „acum” („va veni ceasul, şi acum este”) al schimbării] o curvă din pasiune şi mi-am cultivat cu multă atenţie această latură a sexualităţii căreia m-am dăruit. Ca unul care v-aţi ridicat, vă rog să mă ajutaţi.
Când l-am întâlnit pe prietenul meu am zis: „gata, mi-am găsit soţ”. E curat, nu a mai avut alte prietene sau aventuri, deci e potrivit pentru viaţa în Hristos pe care vreau să o duc. Dar, din câte am observat, el e curat pentru că nu a avut ocazia să cadă, iar eu sunt ocazia pe care şi-o doreşte, în timp ce el este „ocazia” pe care eu nu mi-o doresc.
Din câte am înţeles, ortodoxia arată calea omului spre fericirea veşnică. Ştiu că scopul vieţii e mântuirea, dar nu pot să mă ridic. Mi se pare imposibil ca eu să nu mai fiu o curvă, deşi la Dumnezeu şi imposibilul este posibil. E dureros că am înţeles câte ceva, dar nu am voinţa să lupt.
Nu merit să îmi găsesc un soţ îndrăgostit de Hristos mai mult decât de mine, dar simt că numai unui asemenea soţ m-aş putea supune. Totuşi după curvie urmează văduvie (- adică orice păcat îşi are pedeapsa lui -), cum să sper că voi fi o soţie creştină a unui soţ credincios? Da, şi eu sunt printre cele care cred că nu merită o viaţă fericită.
Tragedia este că sunt în ultimul an şi am mult de învăţat. Dotarea mea intelectuală e modestă şi trebuie să compensez cu multă muncă, dar sunt foarte tulburată şi blocată pe toate planurile. Prietenul meu ar vrea să-i fiu soţie (aşa spune el), dar nu sunt sigură că mai vreau eu. Mă simt debusolată, căci am impresia că altul mai bun nu merit, deşi ştiu că nu este el ceea ce mi-aş fi dorit. Nu cred că se va schimba pentru mine (să devină un bărbat credincios), la fel cum şi în schimbarea mea îmi este greu să cred, numai dacă Dumnezeu va picura har în sufletele noastre se poate produce o minune.
Eu nu pot purta răspunderea propriului meu suflet, cu ce drept să îl învăţ pe el să postească, să se spovedească, să fie mai bun, când eu nu sunt un bun exemplu (căci una spun: că vreau să fiu lângă Hristos, şi alta fac: curvesc). Singura rază care m-a călăuzit spre spovedanie a fost întâmplarea cu acel călugăr care cădea în desfrânare şi apoi se întorcea şi plângea cu amar la icoana Maicii Domnului, iar apoi cădea şi iar se întorcea. Diferenţa dintre mine şi călugărul acela este că eu nu plâng cu amar.
Simt că dacă voi cădea în curvia aceea crâncenă (cu tot felul de perversiuni şi nelegiuiri cărora le-am slujit cu pasiune), nu mă voi mai putea ridica, şi credeţi-mă că acest moment este aproape, având în vedere cât de uşor cedează prietenul meu la „atacurile” mele (susţinute, dar nu premeditate, căci de fiecare dată îmi pare rău şi vreau să nu mai fac).
Nu toţi au puterea de a se ridica de atât de jos, iar eu mă simt printre aceşti neputincioşi. SUNT ÎN CĂDERE LIBERŅ….
Iertaţi-mă şi ajutaţi-mă.
Doamne ajută!
*
În ultima vreme primesc din ce în ce mai des scrisori de la tineri care, după ce au căzut în anumite păcate, mă roagă să îi ajut. Dar nici o scrisoare nu m-a impresionat atât de tare precum scrisoarea pe care tocmai aţi citit-o şi voi… Am fost [folosesc trecutul pentru că nădăjduiesc că fiecare clipă poate fi pentru mine acel „acum” („va veni ceasul şi acum este”) al schimbării] o curvă din pasiune şi mi-am cultivat cu multă atenţie această latură a sexualităţii căreia m-am dăruit.
Sper că nu greşesc dacă spun că aceeaşi nădejde de izbăvire de păcat a avut-o şi Sfânta Maria Egipteanca atunci când şi-a înţeles adâncimea căderii… Ceea ce este cu totul altfel astăzi este că, spre deosebire de secolul al V-lea, în care a trăit sfânta, când comunitatea creştină strălucea prin virtuţi, lumea creştină de astăzi este greu lovită de armele patimilor, de armele îngerilor căzuţi… Cei care vor să se schimbe, fie ei tineri sau adulţi, trec printr-o perioad㠖 mai lungă sau mai scurt㠖 de debusolare. Dar, cu toată debusolarea care răzbate din rândurile fetei, dorinţa de îndreptare a vieţii este mult mai mare.
Mie scrisoarea fetei mi se pare o biruinţă a lui Hristos. Nu prin faptul că fata a trecut de la păcat la sfinţenie, ci pentru că fata dă mărturie că glasul conştiinţei este viu. Da, iubiţilor, în acest mileniu III în care valuri de nebuni îşi trâmbiţează perversiunile şi căderile lor, strigând asemenea lui Nietzche c㠄Dumnezeu a murit”, şi o dată cu moartea lui Dumnezeu proclamă moartea conştiinţei, totuşi un glas spune în şoaptă că Dumnezeu e viu şi că, oricât am fi de păcătoşi, El ne aşteaptă să ne pocăim…
Îmi doresc din tot sufletul ca această fată să ajungă să se bucure ea însăşi de lumina cunoaşterii lui Dumnezeu şi să poată mărturisi şi prin faptele ei că cel ce îşi doreşte mântuirea poate birui patimile, oricât de tare ar fi apăsat de ele.
Acestei fete îi dedic cartea de faţă… Nădăjduiesc că va găsi în ea răspuns la unele întrebări. (De fapt tot duhovnicul este cel care îi poate da ajutorul de care are nevoie, pentru că numai el a primit de la Dumnezeu puterea de a ierta păcatele; faţă de acest ajutor rândurile mele sunt o picătură de apă într-un ocean, dar pe cel care merge însetat prin deşert îl bucură şi câteva picături de ap㠖 picături care îl ajută să-şi continue drumul până la prima oază…).
„Cum, îi dedici cartea unei fete care se prezintă ca fiind desfrânată?” – m-ar putea întreba cineva. Da, răspund eu, pentru că tocmai unor astfel de cititori m-am şi adresat în rândurile mele. Am scris pentru tinerii care, căzuţi mai mult sau mai puţin în păcatul desfrâului, au înţeles că viaţa nu îşi poate găsi împlinirea doar în patimi şi pofte trecătoare…
Oricât am încerca, ne este destul de greu să ne izolăm sub un clopot de sticlă şi să fim surzi la larma lumii moderne. Trăind în lume, ne confruntăm cu ispitele şi cu problemele ei. E realitatea, e lumea ce ne înconjoară. Cei ce trăiesc în lume, fie ei şi sporiţi duhovniceşte, trebuie să fie conştienţi de ispitele existente, să poată lupta cu ele. În asta stă puterea lor, nu în a le ignora şi în a se face că nu le văd, a se preface că ele nu există. Şi între cele mai presante ispite se află, incontestabil, cea legată de sexualitate.
Cred că aş fi fost ridicol dacă aş fi tratat un astfel de subiect într-un limbaj angelic, pietist. La sfârşitul unei conferinţe pe care am ţinut-o studenţilor sibieni, duhovnicul lor mi-a mulţumit că nu am vorbit ca şi cum m-aş fi aflat în faţa unor tineri asexuaţi... Pentru că folosisem cuvinte tabu, atinsesem subiecte tabu. (De altfel, la conferinţele pe care le-am ţinut în centrele universitare, întrebările privitoare la sexualitate nu au lipsit. Dimpotrivă.)
Cei care merg la biserică şi se spovedesc des găsesc la preoţi răspunsurile cele mai potrivite pentru frământările lor. De aceea, am considerat că este bine să răspund mai ales celor care, deşi merg uneori la biserică, se ruşinează să se spovedească pentru că nu au nădejde că se pot izbăvi din căderile lor. Am mai scris şi pentru cei care cred în Dumnezeu, dar, dintr-un motiv sau altul, stau departe de Biserică. Adică unor tineri care nu sunt dispuşi să citească o carte de genul Convorbirilor despre sexualitate ale lui V.V. Zenkovski. Am încercat să mă adresez chiar şi tinerilor al căror puls poate fi regăsit în paginile pe teme de educaţie sexuală ale revistei Bravo, şi care sunt consideraţi oi pierdute, deşi nici un păstor nu iese în căutarea lor. Ei bine, eu tocmai acestor tineri nebăgaţi în seamă am încercat să le scriu...
Fac o paranteză: „Tinerii români pun mai mult accent pe credinţa în Dumnezeu, mai mult de jumătate declarându-se a fi persoane destul de religioase, după cum arată sondajul de opinie ŤSituaţia tineretului şi aşteptările saleť, realizat de CURS la cererea Autorităţii Naţionale pentru Tineret. Aplecarea spre religie a persoanelor din segmentul de vârsta 14-19 ani este în concordanţă cu dorinţa lor de a fi pace în lume, însă vine în contrast cu valori precum democraţia şi libertatea individuală, situate pe ultimele locuri în topul valorilor în care cred tinerii” . Conform sondajului respectiv, pentru tineri cele mai importante sunt următoarele valori: credinţa în Dumnezeu – pentru 45%, pacea – pentru 44%, respectul pentru ceilalţi oameni – pentru 32%, realizarea, împlinirea de sine – pentru 30%. În timp ce, de exemplu, doar 14% au inclus democraţia între valorile pe care le acceptă...
Dacă pentru 45% dintre tinerii români este importantă credinţa (atât de importantă încât a primit cele mai multe voturi), de ce oare mare parte dintre aceşti tineri nu vin la biserică? Doar românii, cel puţin pe hârtie, sunt aproape 90% ortodocşi.
Răspunsul este că mulţi tineri nu ştiu ce este de fapt Biserica, şi nu înţeleg că Dumnezeu – în care ei cred – a lăsat-o pentru a fi aşezământ al mântuirii. Sunt mulţi care cred în Dumnezeu, dar stau departe de Biserică, nevrând să ducă o viaţă de lipsuri şi renunţări. Pentru că, nefăcând primii paşi în viaţa creştină, nu îşi dau seama că viaţa în Biserică este o viaţă a împlinirii, şi nu a eşecului.
Iar alţii, deşi înţeleg rostul Bisericii, se consideră prea iubitori de păcat pentru a reuşi să îşi schimbe viaţa şi – fiind prea sinceri ca să ducă o viaţă de compromis, o viaţă făţarnică în care una să creadă şi alta să fac㠖 preferă să trăiască departe de Hristos, iar la biserică să vină doar la marile sărbători, la botezuri, nunţi şi înmormântări.
Cred că şi acestor tineri, care cred în Dumnezeu dar nu găsesc motive pentru a duce o viaţă creştină, Biserica ar trebui să le iasă în întâmpinare. Şi nu doar prin preoţi sau prin profesorii de religie, ci prin fiecare creştin. Trebuie să înţelegem universul noii generaţii şi să sădim în el sămânţa cea bună…
În ce priveşte subiectul sexualitate, cu afirmaţia „Sexualitatea mea nu-i priveşte pe părinţi” au fost de acord 78% dintre băieţi şi 67% dintre fete, iar împotrivă doar 19% dintre băieţi şi 29% dintre fete (Sondaj L’ Express - Science & Vie Junior, 2000 ).

********************************
O istorioara de Bob Gass:

Calatorind intr-o noapte printr-un oras necunoscut, Tony Campolo a intrat intr-o cafenea in care singurele cliente erau un grup de prostituate.
A auzit-o pe una dintre ele spunand ca maine va fi ziua ei de nastere. Asa ca in seara urmatoare s-a intors cu un tort pe care scria: "LA MULTI ANI, AGNES!"

Campolo spune: "Usa s-a deschis si Agnes a intrat in local... N-am mai vazut niciodata o persoana atat de uluita. Ochii i s-au umezit ... si a inceput sa planga. Nestiind ce sa mai fac, am spus: "Ce zici de o rugaciune?"

Privind inapoi... mi se pare mai mult decat ciudat ca eu sa conduc o intalnire de rugaciune cu un grup de prostituate, intr-o cafenea. Insa parea lucrul cel mai potrivit de facut.

M-am rugat pentru Agnes, pentru mantuirea ei, pentru schimbarea vietii ei. M-am rugat ca Dumnezeu sa fie bun cu ea. Cand am terminat rugaciunea, barbatul de dincolo de tejghea m-a intrebat: "Tu la ce biserica mergi?" Am raspuns: "La una dintre acelea care ofera petreceri de ziua prostituatelor."

A ramas tacut un moment, dupa care a spus: "Nu te cred. Nu exista o asemenea biserica. Daca ar exista, si eu as fi membru acolo!"

INSA Iisus Hristos a venit sa puna bazele unui asemenea tip de biserica.
Harul este unul dintre lucrurile pe care le ofera si care nu mai pot fi gasite nicaieri altundeva.

El a venit sa caute oameni pierduti si sa-i mantuiasca, pentru ca ii place foarte mult SA SALVEZE SI SA RECICLEZE OAMENII SUFERINZI, PROSCRISI, LASATI PE DINAFARA, FOLOSITI SI ABANDONATI.

Aceste vesti doresc sa le auda cei de dincolo de usile bisericilor noastre.

*********************************

Draga VSM., am inceput cu aceasta istorioara considerandu-o apropiata de subiectul nostru.

Am scris initialele tale cu litere mari - VSM - deoarece ai pret si esti importanta in ochii lui Dumnezeu.
Esti atat de importanta incat Dumnezeu Insusi l-a trimis pe Fiul Sau - Iisus Hristos - sa moara pt pacatele tale VSM.

De pacatul tau nu te poti lasa singura niciodata.
Spune-i chiar asa lui Dumnezeu - "Vreau sa ma las de pacat, dar nu pot. Ajuta-ma TU."

Sa incerci sa te lasi singura de pacat este ca si cum ai incerca sa te tragi singura de guler in sus si sa astepti sa te ridici din mocirla. Niciodata nu vei putea.
De asta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca sa ne scoata El din mocirla, sa ne spele, sa ne curateasca cu sangele Sau si sa ne puna piciorul pe STANCA. Stanca este tot El - Iisus Hristos.
Dumnezeu sa te ajute.

Eugene......tu judeci? nu poti spune nimic despre soarta dlui Ciobota ("o sa fii grozav de dezamagit")
Adevarul nu este aici dle Ciobota ci la Domnul, deschideti inima si iL vei afla!
O si inca ceva dlul Ciobota a primit ingaduinta de la admin pt a scrie interviuri pe acest site, si cred ca nu este bine sa se implice in alte lucruri pt ca apar certuri!!
NU VA MAI CERTATi CA CHIORII CA DOMNUL VA VEDE!

De asemenea frate Ioan Ciobota, o epistola cam fara noima. Daca ai postat aceasta pe forum, inseamna ca ai fost impresionat. Frate, nu mai citi rodul mintii omenesti bolnave. Iti irosesti timpul, pretios spre mantuire. Citesti Vietile Sfintilor, le-ai citit ? Da-mi un private mesaage cand ai terminat un volum, oricare, sa-mi spui ce parere ai despre el. Am vorbit adineauri despre simplitate si nevinovatie. Precum sunt copii asa si noi sa fim, altfel nu vom dobandi Imparatia Cerurilor.
Iarta pe fratele Eugen, care este si el ispitit, si sa nu te sminteasca neiubirea lui. Iubieste-l, precum Dumnezeu ne-a invtat sa ne iubim vrajmasii. Roaga-te pentru el. Iar daca esti inselat sectant sau catolic, lasa-le acelea, stii si tu ca nu sunt bune, sunt rodul mintii stricate si biruite de vrajmas. Vino acasa ! In Ortodoxie. Hristos a inviat !