Deniile din saptamana patimilor
 

Deniile din Saptamana Mare atrag insa o multime de credinciosi; se savarsesc in biserici incepand cu seara Floriilor, deci din duminica a sasea a postului, pana vineri seara, cand se canta si Prohodul Domnului. Cat de minunate sunt aceste slujbe.

In fiecare zi a Saptamanii Mari sa incercam sa explicam semnificatiile deniilor care reactualizeaza Patimile Mantuitorului. Cu acest prilej vom avea posibilitatea de a deveni contemporani cu Hristos.

Denia se deosebeste de priveghere, care inseamna tot slujba de seara, prin faptul ca se refera numai la utrenia savarsita seara. Scopul acestor randuieli bisericesti este ca prin post, rugaciune, cantare, citirea Sfintei Scripturi, meditatie si pocainta sa ne dezgolim de toata rautatea si sa ne umplem de prezenta iubitoare a lui Hristos.
Zilele de luni, marti si miercuri din Saptamana Mare sunt pregatitoare pentru orice credincios in vederea intelegerii sensului patimilor si mortii Mantutorului Hristos, anume acela de a birui pacatul si moartea prin jertfa de Sine. In aceste zile, la denii se citesc pilde despre imparatia cerurilor, texte despre pocainta si, mai ales, despre adevarata iubire pentru Dumnezeu si pentru aproapele.

am si eu o intrebare: aceste denii se tin la o anumita ora, indiferent de biserica, sau fiecare biserica stabileste un anumit program?

Depinde de biserica, dar in general fie de la 5 sau 6 seara.

Avem ocazia sa meditam asupra noastra si sa vedem cit de departe sintem de HRISTOS si sa ne dam seama ca dc nu ar fi milostivirea LUI ar fi vai de noi !caci nu avem nimic bun in noi decit ceea ce ne-a dat Dumnezeu ,iar ce ne-a dat nu reusim sa pastram ci stricam totul prin pacatele noastre!

se tin de obicei ca o slujba de seara,la inceput se face utrenia,etc....In general la bisericile de mir se incepe de la 4,5 chiar si 6...

[quote=În prealabil postat de georgeval
In fiecare zi a Saptamanii Mari sa incercam sa explicam semnificatiile deniilor care reactualizeaza Patimile Mantuitorului. Cu acest prilej vom avea posibilitatea de a deveni contemporani cu Hristos.[/QUOTE]

Pana sa ajungem la deniile din saptamana mare avem denia acatist a Sf Andrei Criteanul si Vinerea Denia Imnului Acatist al Maicii Domnului,ambele indemnandu-ne la credinta si la pocainta..

Cat de actuale sunt cuvintele Mantuitorului la adresa fariseilor, din cuprinsul Evangheliei din seara aceasta de la denie. Cat de preocupat este omul contemporan pentru aspectul exterior si cat lipsit de traire este in interior, asemenea mormintelor varuite pe afara si pline putrejunea mortii in interior.

La cei lumesti e firesc sa fie asa,haina face pe om e foarte adevarat.
Tristetea mare este ca acest fariseism domneste si la multi credinciosi,poate chiar din cei buni teologi. Caci peste tot unde credinta nu e insotita de smerenie,ea poate duce usor la mandrie si la pierderea esentei ei.

O da, Evanghelia deniei ce s-a săvârşit în această seară ne vorbeşte "în limba timpului nostru", printre altele, despre ce nu trebuie să devenim mai ales dacă avem slujiri în Biserică care ne scot oarecum în faţă. Textul este de o densitate de semnificaţii uluitor, merită citit şi recitit cu mare atenţie. El îmi scoate în faţă , an de an, capcanele formei fără fond în riturile Bisericii, pericolul amestecării ego-ului cu cinstirea specifică unei poziţii ierarhice şi folosirea religiozităţii ca trambulină pentru mândrie şi slavă deşartă. O, şi câte ar mai fi....!

De curiozitate, pentru că recunosc, n-am fost niciodată dar vreau să merg azi când se citeşte Canonul cel Mare: cât durează slujba?

Vreo 2 ore. Sa te duci, ca e frumos.

Ştiu că e frumos, am fost când s-a citit Canonul în primele zile ale Postului.
Totuşi, numai 2 ore? Că atât dura când se citea parţial Canonul.

Este o diferenta. In prima saptamana s-a citit in cadrul Pavecernitei, astazi se citeste in cadrul slujbei Utreniei. Daca se va citi si viata Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca- sigur va dura mai mult de 2 ore. dar nu timpul trebuie sa fie o problema, ci ravna pentru rugaciune, daca o avem pe aceasta cu siguranta vom depasi timpul.

Durata variaza de la biserica la biserica. Sunt preoti care canta canonul, altii care doar il rostesc. Daca raspunsurile la strana sunt date de un cor, de asemenea, durata va fi mai mare. Cred ca denia din acesta seara, oficiata dupa randuiala - cantand intreg canonul si fara a "taia" alte cantari din Utrenie - dureaza aproximativ 3 ore.

De acord cu tine, întrebam doar ca să ştiu să fiu pregătit.

Mulţumesc pentru răspunsuri!
Doamne ajută!

Atat perioada pre-pascala, cat si cea post-pascala, prin semnificatiile lor teologice, prin modul in care acestea se rasfrang in randuielile liturgice ne arata intr-un mod mai clar ca toti suntem chemati sa traim responsabil viata Bisericii, practic timpul mantuirii noastre.

Acum traim vremea cand Biserica ne cheama la pocainta, la plangerea pacatelor, la contemplarea asupra patimirilor lui Hristos. Sa nu vietuim contrar ei.

Mai este putin timp pana cand Biserica ne va chema ca intru bucurie sa praznuim biruinta vietii asupra mortii, Invierea lui Hristos. Si aceasta zi sa o intampinam praznuind duhovniceste si nu contrar vietii Bisericii.

Deniile sunt slujbe de dimineaţa (utrenie) care se savarsesc in seara zilei precedente ca o forma de priveghere prelungita a zilei, ca umplere a serii cu lumina duhovniceasca a rugaciunii si a cantarii. Cu alte cuvinte, denia face ca seara sa fie ziua si lumina de priveghere. Deniile sunt specifice zilelor de joi si sambata din saptamana a cincea din Postul Pastilor, precum si intregii saptamani a Sfintelor Patimi, care precede sarbatoarea Invierii Domnului. Deniile din Saptamana Patimilor incep, de fapt, duminica seara cu Denia de luni si se termina cu vinerea patimilor seara, cand are loc slujba Deniei de sambata, in care se canta si Prohodul Domnului. Preafericitul Parinte Daniel, in cartea Deniile din Postul Mare, aparuta la Editura TRINITAS.

Am gasit pe site semnificatia si trimiterea deniilor din Saptamana Mare.

Luni, in Saptamana Sfintelor Patimiri, Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vandut de fratii sai in Egipt. El este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda.

Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta realizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. Miercuri este ziua in care Iuda L-a vandut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginti.

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului.

Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii si scoaterea solemna a Sfintei Cruci in naosul bisericii. Exista obiceiul ca atunci cand preotul citeste din Sfintele Evanghelii, credinciosii sa aprinda lumanari si sa se aseze in genunchi.

In Vinerea Mare se face pomenirea sfintelor, infricosatoarelor si mantuitoarelor Patimi ale Mantuitorului si marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul.

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricaciune pe cei din veac adormiti.

http://www.crestinortodox.ro/paste/s...or-118261.html

În Sfânta și Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului nostru Iisus Hristos. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, duminică seara cu slujba Vecerniei, urmată de Pavecerniță, după care se săvârșește rânduiala specifică Săptămânii Patimilor și anume, Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Luni, care spre deosebire de celelalte din cursul anului se săvârșește seara și poartă numele de Denie. În cadrul ei se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul XXI, versetele 18-44 care este o continuare a Evangheliei ce s-a citit la Utrenia din Duminica Floriilor (Matei XXI, 1-11; 15-17).
În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Luni prin lectura Sinaxarului din care aflăm: "De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de altele, este luat ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de frații săi din pricina unor visuri, a fost ascuns mai întâi într-o groapă. Tatăl lui este înșelat de fiii lui printr-o haină muiată în sânge, spunându-i-se că a fost răpit și a fost mâncat de fiare sălbatice. În urmă a fost vândut ismailiților cu treizeci de arginți, iar aceștia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din pricina curățeniei tânărului, că n-a voit să săvârșească nelegiuirea, a fugit lăsând în mâna ei haina sa. Ea l-a vorbit de rău stăpânului său, așa că Iosif a căpătat temniță grea și lanțuri. Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfățișat faraonului și a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul împărțirii grâului a fost cunoscut iarăși de frații săi. Trăind într-un chip minunat toată viața lui, a murit în Egipt și s-a arătat un om mare prin înțelepciune, pe lângă alte fapte bune ale sale.
Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Și Hristos a fost invidiat de iudeii cei de același neam cu el, a fost vândut de ucenicul lui cu treizeci de arginți, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuși împărățește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea și ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuși pentru noi și ne hrănește cu pâinea cerească, cu Trupul Lui cel purtător de viață. Pentru aceasta facem astăzi pomenire preafrumosului Iosif.
În aceeași zi mai facem pomenire și de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dumnezeieștii evangheliști Matei și Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim această minune. Marcu spune: "Iar a două zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: "Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac". Iar Matei spune: "Iar a doua zi, întorcându-Se în cetate a flămânzit. Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Și i-a zis lui: "În veci să nu se mai facă rod în tine". Și îndată s-a uscat smochinul".
Sinagoga iudeilor este un smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat și legea de la ei și i-a făcut cu totul netrebnici. Dar dacă cineva ar întreba: "Pentru ce oare un pom neînsuflețit s-a uscat prin blestem dacă n-a greșit cu nimic?". Unul ca acesta să afle că iudeii care-L vedeau pe Hristos că făcea tuturor totdeauna bine și că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine și nicidecum puterea de a face rău. Dar Stăpânul, fiind iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor că poate face rău. Ca să convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere îndestulătoare și spre a pedepsi, ca un bun nu vrea să-Și arate puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci cu ceva care are o fire neînsuflețită și nesimțitoare. Mai este însă și o pricină tainică a uscării smochinului ajunsă până la noi din bătrâni înțelepți, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui și-au făcut acoperământ strămoșii noștri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului.

Sfânta şi Marea Marţi. Această zi ne pregăteşte pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice, parabola celor zece fecioare şi parabola talanţilor.
Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi aceste două parabole, pentru că nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeşte înţelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinţi pildă celor zece fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii.
Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos că fecioria să fie biruită de bani.

În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50.
În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Miercuri prin lectura Sinaxarului din care aflăm: "Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți Evangheliștii. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei, arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint. Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.
Dumnezeiescul Ioan, împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evangheliști, au arătat și cum era mirul. L-au numit curat și de mare preț. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi. Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numește alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă și e făcut fără toartă; un astfel de vas se numește amforă. Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorțișoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată și untdelemn"
Din punct de vedere liturgic, cu Sfânta şi Marea Miercuri se termină perioada de pocăinţă, fiind şi ultima zi când se mai rosteşte rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

Cea mai frumoasa saptamana de peste an in programul bisericii.

Dar nu trăiţi şi tristeţea evenimentelor?

Oricum îmi pare rău că nu pot fi prezentă la slujbe, dar asta e.

Ba DA,tristetea este acolo prezenta dar oricum am lua-o ,Invierea Domnului este o poveste cu sfarsit de biruinta.
Iar simtirile duhovnicesti din aceasta saptamana sunt incomparabil mai frumoase decat cele simtite in celelalte saptamani in sanul bisericii.
Dar desigur este o parere strict personala :)

Impartasesc aceeași părere întru totul!

Eu nu...
Nu va inteleg...
Este o saptamana trista, plangem, Il inmormantam...
Durmul pe Golgota etse pentru mine ceva cumplit...

Oh, pentru mine nasterea Pruncului este mai frumoasa...

În Sfânta și Marea Joi dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, miercuri seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Joi. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca capitolul 22, vs. 1-39.
Despre acestea patru momente sinaxarul Deniei din Sfânta și Marea Joi ne spune: Paștile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să Se jertfească și Paștile nostru, Iisus Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinți, Domnul a luat-o înainte și a sărbătorit Paștile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr, la evrei se socotește o singură zi și seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Paștile Legii Vechi. Unul din cei care susțin aceasta este și dumnezeiescul Hrisostom. Au stat mai întâi cu toți în picioare încinși la brâu, încălțați, cu toiegele în mână, gata de drum; și au îndeplinit și toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paștelui.
Marele Atanasie spune, deși alții sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. În urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foișor, pe când se lăsa noaptea, taina Paștelui nostru. Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a așezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Vedeți deci că acesta nu era Paștile iudaic, căci era cină, pâine, băutură și stă jos la masă și toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina - așa spune dumnezeiescul Ioan Hrisostom - S-a sculat de la cină, Și-a dezbrăcat haina cea de deasupra și a turnat apă în vasul de spălat. Și El singur a spălat picioarele tuturor.
Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietăți. După ce le-a spălat picioarele îi îndemnă la aceasta zicând: Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor, dându-se El Însuși pildă. Se pare că Iisus Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalți Apostoli. În urma tuturor a venit și la Petru. Acesta, având mai multă dragoste de Iisus Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar pe urmă Îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci și mâinile și capul. Așadar, după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălțime sufletească neobișnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a așezat la masă și-i sfătuiește pe ucenici să se iubească unii pe alții și să nu umble după întâietăți. La sfârșitul mesei aduce vorba și despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui Ioan: Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da.
Mântuitorul i-a spus în șoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toți ceilalți, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: Cel ce a întins mâna odată cu Mine în blid. Și s-a întâmplat și una și alta. După puțin timp, luând pâinea, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu; la fel și paharul, zicând: Beți din acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceți întru pomenirea Mea. Cu toate că a făcut acestea, totuși a mâncat și a băut cu ei. Vezi că Domnul numește Trupul Lui pâine și nu azimă. Să se rușineze cei care aduc azimă la sfânta jertfă. După Cină a intrat satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălășluit de tot în el. Și dumnezeiasca Scriptură spune că a plecat și s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginți.
La sfârșitul Cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: Voi cu toți vă veți sminti în noaptea aceasta. Petru a zis: Dacă se vor sminti cu toții, eu nu mă voi lepăda de Tine!. Era întuneric, adică în puterea nopții. Și Iisus Hristos i-a răspuns lui Petru: Înainte de a cânta cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!. Într-adevăr, cocoșul, ca să dea de știre nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a și întâmplat asta, căci Dumnezeu vădind slăbiciunea firii omenești, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată.
Pentru aceasta Domnul i-a încredințat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoși o dată ce el, prin el însuși a cunoscut cât de ușor este plecată firea omenească spre păcat. Întreita lepădare a lui Petru închipuiește păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfățișează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; și a treia, însăși întruparea Cuvântului. Mântuitorul a tămăduit lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăință, prin cele trei întrebări ce i le-a pus: Petre, Mă iubești?. În urmă, arătându-Se om, spune ucenicilor: Întristat este sufletul Meu până la moarte! S-a depărtat apoi ca la o aruncătură de piatră și S-a rugat, zicând de trei ori: Părinte, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!.
A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temându-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundați în somn. Îndreptându-se către Petru, i-a spus așa: Nici un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine? ca și cum i-ar fi spus: Dormi și tu împreună cu ceilalți, tu, care ai spus că ai să lupți pentru Mine până la moarte?. Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, S-a așezat acolo împreună cu ucenicii Lui. Domnul obișnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoștea locul. Iuda, luând câțiva soldați din cohortă, urmat de mulțime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaștere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când au pus iudeii mâna pe El, El a plecat nevăzut din mijlocul lor.
Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei și le-a spus: Pe cine căutați?. Și nu-L recunoșteau, deși nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminați și aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ și s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou și Iisus Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Cu alte cuvinte, i-a zis: Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit. Apoi spune din nou: Ca la un tâlhar ați venit să Mă prindeți cu săbii și cu bețe.
Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru și-a scos cuțitul - că aveau la ei cuțite fiindcă erau după Cină - a lovit pe Malhus, sluga arhiereului, și i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea. Iisus Hristos îl rușinează pe Petru, spunându-i că nu-i frumos ca un bărbat duhovnicesc să facă uz de cuțit, și vindecă urechea lui Malhus.
Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul lui Caiafa. Acolo erau adunați toți cei care cugetau împotriva lui Iisus Hristos, farisei și cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare, precum și lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoșul a cântat a treia oară. Petru și-a adus aminte și a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Iisus Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa; aici a fost scuipat în față și au fost trimiși martori mincinoși.
Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile. Rezultă deci că arhiereii și fariseii au săvârșit atunci poate o călcare de Lege, după cum spune dumnezeiescul Ioan Hrisostom, mutând Paștile, căci ei trebuiau să mănânce Paștile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Iisus Hristos. Iisus Hristos a arătat înainte de Cina cea de Taină că atunci trebuia să mănânce Paștile.

În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul*tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, e a fost răstignit împreună cu El.
După ce Domnul a fost vândut de pri*etenul şi ucenicul Lui cu treizeci de arginţi, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat şi L-a lovit peste faţă; şi pe când îşi bătea joc şi râdea de El, a auzit spunându-I-se: «Profeţeşte-ne, cine Te-a lovit!». Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus: «Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!», precum şi că este Fiul Iui Dumnezeu. Arhiereul şi-a rupt hainele neputând suferi aşa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu Ia Pilat, «şi ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Pastile».
Pilat a ieşit afară şi i-a întrebat: Care este vina Lui? Şi pentru că n-a găsit nici o vină Lui, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci şi Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: «Luaţi-L voi şi răstigniţi-L şi după legea voastră judecaţi-L».” Ei au spus iarăşi: «Nouă nu ne este îngăduit să omoram pe nimeni». Prin aceste cuvinte au aţâţat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul iudeilor. EI a mărturisit că este, dar este împărat veşnic: «împărăţia Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta!». Pilat, voind să-L libereze, le-a spus mai întâi că nu-I găseşte nici o vină deosebită, apoi le-a propus să libereze pe unul dintre cei închişi. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus. în sfârşit Pilat L-a dat iudeilor, după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dat soldaţilor, îmbrăcat cu hlamidă roşie, încu*nunat cu cunună de spini, şi în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldaţi care-I spuneau: «Bucură-te, împăratul iudeilor!».
Mai trăiau încă; dar când au venit la lisus şi L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostaşi, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins suliţa şi L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă şi îndată a ieşit sânge şi apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pen*tru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicaţie: sânge din pricina împărtăşirii cu dumnezeieştile sfinţenii, iar apă din pricina botezului. Aceasta a văzut-o Ioan şi a mărturisit-o, şi adevărată este mărturia lui.

"Toate cele 12 Evanghelii ce se citesc în Joia Mare, seara, de la cei patru evangheliști se străduiesc să ne prezinte realitățile: Dumnezeu și natura noastră omenească. Un Dumnezeu Bun, Îndelung-răbdător mai presus de minte și cuvânt, a cărui dragoste ne cade greu.De ce? Pentru că noi oamenii suntem stăpâniţi de patimi diferite, începând de la plăceri trupești, preocupări lumești, ambiții și răutăți. Niciunde ca în aceste Evanghelii nu întâlnim mai precis, amănunțit relatate aceste realități ale existenței. Mereu sunt prezente în viaţa noastră și puterile diavolești,întunecări de minte din cauza patimilor, înstrăinări de noi înşine din cauza patimilor, înstrăinări de simțăminte frumoase, înstrăinări de toate felurile care au dus la răstignirea Mântuitorului.
În aceste Evanghelii sunt prezentate în modul cel mai realist feluri de a fi ale oamenilor pe care le găsim în zilele noastre la tot pasul: un Iuda ce-L vinde, şi din apostol devine un trădător; un Petru categoric și apoi lepădându-se; un Iosif din Arimateea care-i străin de ceata Apostolilor dovedește suflet mare dăruind mormântul său Mântuitorului Iisus Hristos, un Nicodim care nu-i apostol și îi ia apărarea în plin sinedriu, suferind ocare celor din sinedriu apărându-l pe Mântuitorul; un conducător politic, Pilat din Pont, plin de sine, arogant, pretențios, făcând caz de stăpânirea lui, greu înțelegător al adevărului, fapt pentru care Mântuitorul nu-i răspunde când e întrebat ce-i acela adevăr, despre care se spune că mustrat de conștiință se spăla pe mâini la orice izvor ce-l întâlnea în cale zicând: „nevinovat sunt de sângele neamului acestuia”, cuvinte rostite la țărmul unui lac după care s-a aruncat în lac și s-a înecat. O femeie străină de legea creștină, femeia lui Pilat care cere soțului să nu-i facă nici un rău dreptului acestuia. Deși păgână a avut o revelație dumnezeiască în vis. O ceată de cărturari și farisei care pretindeau că plinesc legea chiar și atunci când plini de răutate răstigneau pe Fiul Omului. Un Irod care sub dreptatea dumnezeiască moare mâncat de viermi. Peste toate acestea Sfânta Născătoare a cărei iubire pentru Fiul ei trece orice margini și orice slăbiciune femeiască întrecând în curajul său pe toți bărbații, dovedind marea putere a iubirii ce alungă orice frică. Un soldat ce se convertește văzând cutremurul și soarele întunecându-se dând mărturie despre Mântuitorul: „cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta”. Desigur că modelul mai presus de minte și cuvânt rămâne Mântuitorul Iisus Hristos, în ceea ce privește iubirea nefățarnică, necondiționată ce a dus la iertarea celor ce L-au răstignit și căruia Biserica îi aduce după fiecare Evanghelie laudă și recunoștință pentru acestea: „Slavă îndelung-răbdării Tale Doamne, slavă Ție”. Este de semnalat faptul că prima Evanghelie, cea mai lungă repetă mereu un sfat al Mântuitorului : „cel ce mă iubește păzește poruncile” ce însemnează că e o strânsă legătură între păzirea poruncilor și iubire. Nu poți iubi dacă nu păzești poruncile. Păzirea poruncilor duce la alungarea întunericului patimilor, la descoperirea luminii dumnezeiești, lumina adevărului. După ascultarea celor 12 Evanghelii se cade a medita la toți aceia pe care-i prezintă ele și într-unul sau mai mulți ne vom regăsi și noi cu slăbiciunile noastre, cu lipsurile noastre, cu patimile noastre, cu sufletele noastre. Având în față și modelele celor vrednice de urmat din toate cele 12 Evanghelii, cu ajutorul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să ne străduim ca prin păzirea poruncilor şi vieţuire curată să ajungem la o sinceră iubire a lui Dumnezeu și a semenilor noștri spre binele nostru vremelnic și veșnic, Amin." (PS Ioan Mihălţan).

Ultima postare pe anul acesta!
 

În Sfânta Vineri din Săptămâna Mare are loc în Biserica Ortodoxă denia, ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântări de o frumusețe și profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, apoi aşezat în mormânt, cât și nădejdea în biruința Învierii ce se întrezărește.
Vinerea Mare este zi de mare doliu pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgică (nu se slujește Sfânta Liturghie), pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi.
Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată și de credincioși, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri și care se oficiază, de fapt, vineri seara.
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomenește importanța morții Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni și pentru mântuirea lor. Este exprimată un fel de uimire în fața morții Mântuitorului: "Dar cum mori Viața și cum șezi în groapa și cu învierea ta îi mântuiești pe toți " sau "În mormânt Viața, pus ai fost Hristoase și s-au spăimântat oștirile îngerești". Pe de altă parte, se pomenește de Iosif și Nicodim, care l-au înmormântat cu cinste pe Iisus Hristos, pe El care a fost condamnat, pe El care a fost disprețuit, ei L-au cinstit în vremea aceea și I-au făcut o înmormântare cu cinste, sunt pomeniți și ei în cadrul Prohodului Mântuitorului.
Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.
Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În cadrul procesiunii sunt făcute patru opriri și la fiecare oprire este rostită o rugăciune. După procesiune, toți credincioșii prezenți trec pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult. Sfântul Epitaf înseamnă acoperământ de mormânt, aceasta fiind semnificația în limba greacă a Epitafului. Deci, trecerea pe sub Sfântul Epitaf se face pentru a arăta că cei prezenți participă la suferințele și la moartea lui Hristos cu nădejdea în învierea noastră în Hristos, potrivit cuvântului de învățătură al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, rostit cu prilejul slujbei Deniei Prohodului Domnului din 2013. "Cel care s-a răstignit și a Înviat este primul dintre oameni care înviază la o viață veșnică netrecătoare. El se face începutul învierii tuturor oamenilor. Deci, trecem prin spațiul de sub Epitaf, ca și când am trece prin mormântul Mântuitorului ca să înviem împreună cu El", a arătat Patriarhul Daniel cu ocazia unei predici rostite la o denie din anii anteriori.

Vremea deniilor
 

Foarte bun acest topic pentru introducerea în atmosfera Săptămânii Patimilor, a deniilor. Merită recitit în fiecare an.