Am intrat pe acest forum pentru a afla niste rspunsuri, pentru a obtine niste informatii. Asta vreau sa fac si prin acest topic , numai ca as dori sa abordez o problema mai delicata. As vrea pur si simplu sa stiu ca parere aveti despre relatie dintre oamenii credinciosi si cei necredincosi. De ce oamenii care au credinta in Dumnezeu sunt priviti altfel decat ceilalti, sunt oarecum marginalizati sau etichetati ca fiind ori nebuni, ori deplsati sau mai stiu eu ce. Cel putin in cazul meu, mai dureros este ca primesc astfel de "lovituri" de la persoane dragi, persoane apropiate, in traducere literala, unde doare mai tare. De ce suntem marginalizati numai pentru ca suntem sau cel putin tindem sa fim persoane religioase care sa respecte macar asa, cat de cat normele crestine. Nici macar dupa lungi meditatii la chestia asta, nici macar dupa lungi cautari launtrice nu am gasit raspunsul la aceste intrebari. Dar as vrea sa stiu ce am putea face ca sa nu mai putem fi priviti altfel, ce solutii ar exista pentru a combate marginalizarea. Sunt sigura ca nu sunt singura persoana car se confrunta cu aceasta problema - problema de a ajunge sa crezi la un moment dat ca esti singur in lume, ca ceilalti nu vad ceea ce este mai important pe lumea asta ( Dumnezeu ) ca sa nu mai vorbim de intelegere din partea lor. De ce trebuie sa fim "noi" si "ei" si nu toti laolalta ?
Probabil stiti cum e sa te rogi sau sa te inchini si cel de langa sa se uite ca la felul 13, probabil stiti ce senzatie aiurea e sa fii considerat dus cu pluta sau pur si simplu iubitor de fictiune doar pentru ca respecti sau cel putin te straduiesti sa fii mai aproape de Dumnezeu si sa respecti niste reguli folositoare sufletului, sau mai rau de atat oamenii la care tii sa se departeze de tine pentru ca Il alegi pe Dumnezeu si nu pe ei ca primul lucru important.
Nu stiu daca exista vreo solutie, dar nu vreau ca aceste intrebari sa para retorice, pentru ca nu sunt. Am intrebat in diverse parti dar as vrea macar sa stiu si de la dumneavoastra ce parere aveti, pentru ca nimic pana acum nu m-a lamurit. Cei care va confruntati cu o astfel de problema, cum faceti fata ?
Doamne ajuta !

irina, iti scrie cineva aflat pana nu demult de cealalta parte a baricadei. eu eram cea care ii priveam ca pe felul 13 pe altii.
de ce? din invidie. poate sa nu fie constientizata, dar tot invidie este.

adica. cei credinciosi au o pace interioara, au sentimentul ca nu sunt niciodata singuri, ca este Cineva care are grija de ei, ca au un Tata. au pe Cine ruga sa le fie bine, au Cui sa multumeasca atunci cand sunt fericiti, au un scop in viata, o directie, un...stii foarte bine. simt ca apartin Cuiva, ca sunt parte din Ceva, ca Undeva sunt mereu acceptati si iubiti.

cei care nu cred nu au asa ceva. ei sunt cei cu adevarat singuri, purtand povara faptelor si durerilor lor numai pe umerii lor. nu au la cine alerga cand le este greu, nu au nimic din linistea si lumina celui care crede. insa ei isi spun ca ei sunt cei puternici, pentru ca nu apeleaza la cineva care sa le rezolve problemele, ca au curajul de a se autodetermina, de a fi singurii responsabili de destinul lor. au in fata doar hazardul.

ei sunt oamenii singuri ai lumii. si din dorinta de a nu mai fi singuri si nefericiti, doresc sa fie toata lumea ca ei, sa se sprijine pe altii ca ei.

tu fii tare si mangaie-i, ca si ei cauta lumina. nu vor sa-ti faca rau, insa nu stiu cum sa renunte la orgoliul de a recunoaste ca nu esti stapan tu peste toate si nu poti controla tu totul. nu au incredere. e greu sa renunti la iluzia de control si sa-ti incredintezi viata altcuiva. mai ales din moment ce multi se indeparteaza din cauza acestui "crede, sau arzi!". le trebuie iubire si acceptare, nu frica, pentru a crede.

tu incearca sa-i convingi ca a crede e un act de putere, si nu de lasitate. si iubeste-i.
Doamne ajuta!

ei nu spun ca sunt singuri cic a au alti oameni langa ei. persone dragi lor si nu citez "o iluzie"

eu asta nu pot sa inteleg. sunt atatea dovezi ca Dumnezeu exista, sunt atatea dovezi ca Iisus Hristos a trait pe Pamant. de ce nu iau in seama chestiile stea si se bazeaza tot pe ceea ce ei zic " o realitate nu o imagine "

irina, tu probabil ca ai crezut toata viata si nu iti poti imagina cum e sa nu crezi. nu vorbesc de indoiala, ci de faptul de a NU CREDE.

este foarte greu sa crezi, sa faci acest salt in necunoscut, este foarte greu sa accepti o realitate imateriala, o realitate pe care nu o intelegi. o realitate care te depaseste, si o realitate careia iti este extrem de greu sa te conformezi, sa traiesti in acord cu Realitatea.

pe oamenii de langa tine ii poti intelege, ii poti controla, sunt previzibili si comportamentul si existenta lor urmeaza anumite reguli psihologice, sociale, intr-un cuvant, rationale.

insa Dumnezeu...a crede in Dumnezeu (vorbesc din nou din punctul de vedere al celui care nu crede)...a crede in Dumnezeu inseamna pentru ei a-si accepta neputinta, a-si accepta limitele, a accepta ca nu sunt nimic si ca trebuie sa renunte la ceea ce este socialmente denumit "instinctul de conservare". este foarte greu sa spui "sunt ticalos, n-am nici o putere, sunt putred, ridica-ma"

vorbesti de dovezi? din nou intervine rationalul din om, dorinta lui de control realizat prin cuprinderea cu mintea a faptelor. ei nu pot accepta minunile, nu sunt supuse intelegerii uzuale. Sunt multi care spun "ok, Iisus a fost un tip super de treaba, ce a zis merita urmat, e cel mai bun om din istoria omenirii...dar un om, un om bun care a murit aiurea, chinuit pe nedrept. in cel mai rau caz un om cu ceea ce acum s-ar numi boala psihica..credea intr-o fictiune".

multi ani am gandit asa. si pur si simplu m-am saturat sa fiu printre oamenii singuri ai lumii si am facut saltul in necunoscut.

vorbeste cu ei. incearca sa inteleg si punctullor de vedere. si lor le e greu, chiar daca nu acum, exista un moment in viata fiecaruia in care spune "cat as vrea sa pot crede!..." si daca in momentul ala poti fi langa ei sa le arati calm si sigur realitatea ta..Nu cu ton de "vino sa-ti arat eu adevarul", ci poate cu un fel de "uite un fel mai linistit de -a fi. incearca macar"

Irina, lucrurile nu sunt asa de complicate precum vrem sa le facem.
Observa lucrurile si oamenii putin mai detasat. Si ca sa iti creez o astfel de stare, ma inspir din conferinta lui Claudiu Raducanu pe care o poti gasi pe ortodox media: la o cafea cu Hrisos. Fain. Este Cel care se afla langa noi indiferent cu cine suntem. A fost inclusiv cu Pr. Calciu cand a stat 7 luni izolat. Gandeste-te ca cei din jurul tau sunt pilele lui Hristos. Nu este asa? Hai sa facem o mica comparatie. Trinitatea a fost asemanata de Sf. Ioan Damaschin cu soarele. Mi-a placut ideea. Dar mai mult mi-a placut totusi comparatia cu un copac. Am inteles-o mult mai bine. Pot citi si catolicii. Dumnezeu este pamantul, copacul sau trunchiul este Iisus, iar seva respectiv Duhul Sfant care vine de la Tatal si PRIN Fiul hraneste ramurile si crengutele care suntem noi care umblam ca pe sarma in viata asta. Asa incat crengutele vecine sunt cei care spui tu ca se uita ciudat la tine, deci sunt si ele a lui Hristos, asa incat atunci cand ei iti fac ceva, fac pentru ca Dumnezeu ii lasa. Ai multumit pentru lucrarea aceasta a lui Dumnezeu, care chiar daca nu ti-a placut a fost cu ingaduinta Lui? Ai multumit pentru marginalizarea in care te simti dusa?
Pana iti gasesti lucrarea lui Dumnezeu in tine, care sa fie a ta particulara iti recomand o alta. Cand observi la cei din jurul tau ca te marginalizeaza, pune-te in locul lor si cere iertare lui Dumnezeu pentru necredinta "ta". Zi Doamne iarta-ma ca nu stiu ce fac. Si mai departe sa faci ca si copii. Repet exemplul cu copii care se lovesc, dar n-au timp de vaicareala, ca au de "lucru". Si ce lucru au ei, dar noi? Nu exista ei si tu sau eu. Exista doar noi. Sa incercam sa nu ii marginalizam noi pe ei. Sa nu ne transformam in victime. Iubirea pentru Dumnezeu se castiga iubind pe cel mai marunt dintre fiii Lui, in transeele comuniunii cu ceilalti. Fi tu cea care sa dea marturia cea buna, celor care n-au avut sansa sa o primeasca. Nu-i intocsica cu credinta, intocsica-i cu bunatatea ta, calmul tau, cinstea ta, puterea ta de daruire, blandetea ta si tot ce-ti va descoperii Dumnezeu ca trebuie sa fi ca sa devii demna de partenera la cafeaua de dimineata cu Hristos. Si la un moment dat se vor intreba de unde acestea la tine. Abia atunci vor observa cu Cine iti petreci timpul liber in care nu le slujesti lor. Abia atunci vor observa in ce directie e capul tau plecat, si vor intelege ce poarta deschide crucea prefigurata pe pieptul tau in fata Bisericii lui Hristos.
Ei nu sunt necredinciosi. Sunt doar eliminati de noi in rugaciune, in post, care il facem dintr-un egoism doar pentru noi. Au fost vitregiti, unii din ei, de rugaciunea mamei lor, de comuniunea rugaciunii in tinerete cu parintii lor si de exemplu nostru in viata lor. N-au gasit in jurul lor marturia altora de care am vorbit. Pentru ei si pentru noi Hristos s-a odihnit abia pe cruce, vorba Pr. C-tin Necula.
Doamne ajuta.

cred ca este important sa nu ne credem ...cei credinciosi ,prea credinciosi,superiori fata de asa zisii necredinciosi.niciodata nu stim ce este ascuns in sufletul omului.cine a fost iri la Sf. Liturghie ,stie desigur ca a fost duminica 'Vamesului si a Fariseului',s-a predicat foarte mult despre smerenie .cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa fim precum'vamesul',sa nu ne laudam si sa ne marim ,mai bine sa ne smerim ,caci asa ne vom inalta.

monica, asa-i. nu poti sa stii ce e in sufletul omului...mare adevar.
va multumesc tuturor pentru ca sunteti asa cum sunteti.

dar cei care sunt constienti si siguri pe ei ? ba chiar se mandresc ca sunt cum cred ei ca sunt - oameni "normali" . acelora li se poate face ceva ? unii din ei chiar au tendinta sa ia peste picior sau sa bombardeze cu intrebari atacatoare ... multumesc pt raspunsuri

Mandria este unul din cele mai mari pacate,din mandrie omul ajunge sa dea mana cu necuratul,sa nu fim siguri pe noi,caci fara Dumnezeu nu putem face nimic.

Darius....nu am cum sa-ti multumesc pentru conferinta aceea.
irina, nu stiu daca ii poti schimba tu. Darius a zis bine...lasa-i sa se uite la tine si sa-si doreasca sa fie ca tine.

da...ii dau dreptate monicai....deosebita pilda vamesului si a fariseului....ne obliga sa evitam mandria>>>>>>>>>>>>;)

Darius, spui ca noi ne rugam si tinem post numai pentru noi. Dar ce te faci cand le spui celor din jur asa cu calm si cu intelegere, iar ei mai mult te iau peste picior si spun ca astea sunt prostii si vrajeli, ca sunt imbuibari de la preoti si abureli ale bisercii numai ca sa ne controleze si sa ne faca sclavi?? Pai eu daca as incerca sa ii spun lu fratimiu sa tina a post, imi spune simplu in fata ca nu tine si gata, el nu vrea asta pentru ca vrea sa isi traiasca viata asa cum vrea el, si nu ghidat de reguli exagerate ale bisericii. Tu poate nu traiesti printre persoane de genu asta, dar eu traiesc zilnic, si nu le mai spun nimic, ca nu are rost, oricat le-as spune, nu pot sa inteleaga, plus ca imi mai spun sa ii mai las ca si asa au destule probleme si sa nu ii mai iau cu religia ca ii stresez. Asa ca Darius, ce vrei tu e cam imposibil, daca ai inteles ce am vrut sa iti explic.

Irina, trebuie sa facem fata si sa nu ramanem in intristare ca am fi singuri. pentru ca nu suntem singuri, Il avem pe Dumnezeu pe care noi vrem sa Il urmam, cei care nu cred prea mult sau prea tare, nu se au (deocamdata..) decat pe ei insisi si unii pe altii, si probabil ii intimideaza curajul nostru de a le face fata insulteor si atitudinii care devine chiar violenta dupa un punct. de acei oameni Dumnezeu este cunoscut ca un tartor care ne pedepseste atunci cand gresim, sau ca un ipocrit care ne cere sa venim dupa El ca apoi "sa ne dea teapa" - asta e teama irationala a celor care vor sa ne descurajeze, si pentru ca reusesc ei continua pentru ca altfel nu stiu cum sa relationeze cu noi. cred ca noi putem sa ii iertam pentru "gestul" lor de a renunta la Domnul si sa nu ne lasam descurajati. Dumnezeu sa ne intareasca si Maicuta Domnului sa ne pazeasca in drumul nostru catre Fiul ei!

"gestul" lor de a ne face/determina sa renuntam la Domnul*

Veilur, ai dreptate. Iti spun ca nu sunt calugar si stiu ce se petrece in lume. Am si eu aceleasi probleme cu oamenii pe care le au toti. Este foarte greu sa explici cuiva ca trebuie sa-l iubeasca pe soferul de autobuz care face slalom cu vreo 120 de suflete printre masini. Tocma am problema asta dimineata. Cu atat mai greu e sa il faci pe sofer sa inteleaga pe cine duce in autobuz.
Eu sunt unul dintre cei care nu sunt nemultumiti de majoritatea mesajelor lipsite de aplicabilitate in lumea reala. De aceea incerc sa gasesc raspunsuri in strada. Iar expresia care am adoptat-o de "transeele comuniunii" mi se pare adecvata. Lumea reala e cea in care traiesc si eu si tu si majoritatea, care ne trezim cu greu dimineata la ora 6 si printre gene reusim sa zicem rugaciunile de dimineata si un acatist. E ceea ce putem noi oferii la ora aceea lui Dumnezeu, dar o facem. Suntem cei care ne suim in autobuzul condus de un neandertalian, cred ca asa se scrie, iar geanta vecinei de inghesuiala te loveste la fiecare curba si tu calci pe vecinul pe o batatura pe care habar nu ai ca o are si ca il doare. Suntem cei care mergem la servici cu colegi protestanti care arunca cate o privire uracioasa iconitei de pe biroul tau, uitand ca si el are una cu copii sau parintii lui si o saruta de cate ori nu-i vedem. Nu mai vorbim de altele si altele. Cand seara dupa o zi de slujire celui de langa tine, indiferent cine e, daca avem taria sa o facem mergem sa ne facem pravila incercand din rasputeri sa ne tinem de programul Pr. duhovnic care ti-a spus ca 5 ore de somn ii e suficient unui om sa doarma pe noapte, dar tu dupa o zi de alergare te dor toate oasele de oboseala. Pe langa iubitii tai din casa, pe care trebuie sa-i slujesti dupa porunca si sa faci rugaciuni cu cei mici, iar dupa ce pleaca sa iti continui rugaciunile cu nadejdea ca Dumnezeu nu ii va lasa sa rataceasca asa cum vezi la televizor ca se intampla.
Ne-am format, dupa parerea mea, o conduita foarte pedagogica. Dupa parerea mea, pentru ca spunea Sf. Ioan Scararu "ce e pentru unii medicament pentru altii e otrava". Noi vrem sa le dam vestea cea buna. Asta o fac protestantii. Vestea cea buna este deja in ei. Ei trebuie sa si-o descopere. Pentru ca fiecare fiinta are mesajul ei particular din partea lui Dumnezeu. Varietatea cailor de mantuire este asa de mare, incat ramai uimit de frumusetea lucrarilor lui Dumnezeu. Noi trebuie sa aratam cine/ce trebuie sa fie ei si cum trebuie sa fie. Daca in mesajul nostru comportamental incape si un cuvant este foarte bine. Dar unul dintre pacatele pe care noi nu il realizam este acela ca dam exemplu negativ. Si nici nu il spovedim.
Nu trebuie sa ne transformam in pedagogi. Cui ii plac? Sa fim cinstiti. Avem noi, vorbesc de noi, nu de ei, harul cuvantului ca si Danion sau Pr. Necula, sau Maica Siluana, sau etc.? Ca sa nu mai vorbesc de dulcele PR. Teofil Paraianu. Nu. Noi in alt mod trebuie sa dam marturia. Prin cuvinte chiar stricam. Noi nu stim ca un bine facut se poate transforma intr-un rau din cauza mandriei noastre, netemperate, macar, in suficienta rugaciune. Cum crezi ca ma simt eu cand sora mea, Dumnezeu sa o lumineze, imi spune ca merge la Sf. Liturghie, dar este o practicanta de grd. 2 la Reiki, sper ca nu m-am exprimat gresit, si crede in reincarnare. Evit discutia sa nu fac greseli care sa ii intareasca convingerea ca e bine ce face si o astept la colt, pomenind-o si rugandu-ma incontinuu pentru ea. Daca Dumnezeu va vrea odata ca eu sa ridic glas de marturie, atunci voi sti pana in strafundul celulelor mele. Sper ca m-am facut inteles. Daca e ceva gresit in ceea ce gandesc as fi foarte nerabdator sa ma indrept, ca atare nu ma supar de replica.
Dumnezeu sa ne ajute.

asta mi se intampla si mie cu toate ca nu par o persoana religioasa,insa am invatat sa vorbesc atunci cand trebuie si cui trebuie.nu-i poti vorbi oricui de trairile pe care le avem atata timp cat ei traiesc ancorati decat in teluric.cred ca este ceva firesc ca ei sa nu ne inteleaga pentru ca le lipseste acel duh care sa-i faca sa simta ceea ce noi traim.ei nu au cum sa inteleaga fericirea noastra pe care o dobandim in urma unor experiente minore(pentru ei),cum ar fi spovedania,rugaciunea,ajutorul unei persoane,etc daca ei nu au trait aceasta experienta cu adevarat.
spun ca este firesc pentru ca si eu,in perioadele mai proaste ,in care am pierdut legatura cu Dumnezeu,ma irita piosenia in exces a unora,cu toate ca si eu,la un moment dat,trecusem prin aceasia stare de religiozitate.insa eu nu-i mai puteam intelege pe ceilalti pentru ca imi lipsea acel Duh Sfant care ne inconjoara in urma rugaciunii si a faptelor de iubire si credinta.de-abia dupa ce mi-am analizat propriul meu comportament,mi-am dat seama ca nu este bine sa-i judec pe ceilalti pentru faptul ei ca nu cred si nu-i intereseaza de ceea ce este mai important pe lume-Dumnezeu.credinta si fericirea duhovniceasca sa dobandesc numai cu multa rugaciune-din suflet.ca sa ajungi la aceasta stare,trebuie sa faci un efort care nu este la indemana oricui.
oricum,trebuie sa sti ca nu esti singura,asta este clar.societatea noastra este bolnava si nu noi.tot ce se intampla in societatea de astazi(presa,televizor,filme,reportaje,viata publica,democratia excesiva) duc la distrugerea moralitatii.de aceea si oamenii au alte prioritati.

Da Darius, in ultimul tau mesaj te-ai facut inteles, adica eu am inteles sitatia explicata de tine, ;).

Citand Darius
Te rog, cauta cartea "Despre reincarnare si invazia extraterestra" de Danion Vasile.Daca vrei se gaseste si pe Internet gratis, la www.scribd.com-momentan, nu este disponibila, nu stiu de ce, dar eu de acolo am citit-o si e interesanta.Poti sa i-o dai sa citeasca, poate isi schimba parerea...:rolleyes:

am sa caut si eu aceasta carte. Multumesc pentru raspunsuri, parca m-m mai linistit putin. Desi cred ca puterea de a face anumite actiune sau de a nu le face tot in mine trebuie sa o caut. Cineva imi spunea la un moment dat ca poate nu ar trebui sa insist atata sa ii conving pe unii oameni ca acolo undeva e un Doamne Doamne care ne vegheaza si sa tin in mine ca nu cumva prin exteriorizare sa fiu luata peste picior. Dar ca de obicei nu ma pot abtine mai ales cand vad si asist la tot felul de grozaveni. Este adevarat ca trebuie sa ai grija de propriul suflet sa nu fii smintit dar parca nici pe ei nu ii poti lasa asa sa se osandeasca de unii singuri

scuzati-mi greselile de ortografia, oboseala e de vina :D

Iubirea, draga irinafm nu ne permite sa spunem noi si celalalti. Ortodoxia inseamna comuniune!:)

Veilur, citeste te rog si aceasta poezie dea Maicii Tereza, traducere din engleza!

Omul este iraţional, ilogic şi egocentric. Nu are importanţã, tu iubeşte-l oricum.
Dacã faci bine, vor spune cã ai scopuri ascunse, egoiste. Nu are importanţã, tu fã acel bine.
Dacã-ţi atingi propriile ţeluri, vei gãsi prieteni falşi şi duşmani adevãraţi. Nu are importanţã, tu realizeazã-le.
Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil. Nu are importanţã, tu fii deschis şi sincer.
Ceea ce ai construit ani în şir, poate fi distrus într-o clipã. Nu are importantã, tu construieşte.
Binele pe care îl faci, mâine va fi uitat. Nu are importanţã, tu sã-l faci.
Dacã-i ajuţi pe oameni, se vor ridica împotriva ta. Nu are importantã, tu sã-i ajuţi.
Dã lumii ce ai mai bun în tine şi lumea te va lua la bãtaie. Nu are importantã, tu dã ce ai mai bun în tine.
MAICA TEREZA

eilur, citeste si traducerea asta dupa o poezie dea Maicii Tereza:

Sfanta Scriptura nu ne spune ca Dumnezeu are iubire, ci ca Dumnezeu este iubire. Cand vor intelege necredinciosii acest lucru, nu se vor mai satura de iubire.