"Corespondentul grecesc al cuvantului fatarnic este hypokries adica "ipocrit". Initial, "ipocrit" nu insemna nicidecum fatarnic ori prefacut. La vechii greci sensul fundamental al cuvantului hypokrites era cel care raspunde, adica cel care avea menirea de a explica oracolele sau visurile. Un alt sens era acela de orator foarte talentat, ca in cazul arhicunoscutului Demonstene. Tot un ipocrit mai era denumit si recitatorul de poezii sau declamatorul de versuri, intr-o vreme in care nu circulau cartile, iar oamenii se cultivau si prin frecventarea teatrelor in aer liber.
Sensul peiorativ al cuvantului il avem prin intermediul Septuagintei (traducerea greaca a Bibliei sec. II i.H.), care l-a redat prin anoma adica nelegiuire, incat ipocrit a capatat sensul a ceva rau, prin definitie, ceva nelegiuit, lipsit de Dumnezeu. Ipocrit este deci definit omul care probeaza rautate impotriva bunei randuieli, a ordinii si a legii."

cred ca acelasi gen de transformari a suferit si cuvantul fariseu, pentru ca in ziua de azi fariseic denota ceva fals, inchipuit.

Fariseii erau doar o grupare religioasa(dar,bineinteles in aceea vreme-ca si astazi-religia era implicata in viata sociala si politica),conservatoare,impotriva ocupatiei romane in Iudeea,si tineau,destul de strict,legile lui Moise.Erau de asemenea destul de populari.

iar noi ne gandim la ideea de fatzarnic, fariseu sau ipocrit fatza de minciuna din noi, ne raportam la ea ca shi la un adevar shi astfel etichetam pe unul sau pe altul ca fiind ipocrit, sau la chipul interior, chica ar fi frumos sau bun ca noi nu vedem ca defapt e chipul patimii shi ca defapt chipul interior este ca o ceapa cu multe invelishuri shi adancul care conduce nu se afla intotdeauna shi neaparat in mijloc cum e miezul cepei ce se poate de multeori situa pe una din foi. Ca de a ne raporta la Hristos cand vorbim de fatzarnicie macar, dar noi ne raportam la dreptatea minciunii, la minciuna drept adevar, la propria placere sau voiIre, sau la lauda, da. la lauda ne raportam, la lauda din noi, si la a lauda fie lauda din noi fie pe ceva ce ni se pare nefatzarnic, shi cine ni se pare nefatzarnic in noi decat satarul sau ipocritul care shtie perfect sa se prefaca ca nu e prefacut, asha cum fac actorii interpretind rolul perfect credibil... asha procedam noi, sau cel putzin asha mi se pare mie ca procedez eu insumi shi e foarte greu sa ma corijez de a ma raporta la adevar, la har, la dragoste, la Dumnezeu, la a-mi pleca urechea sa nu am impresia ca mereu adevarul shi dreptatea se afla mereu de partea mea... ca nu are cum.... chiar daca adevarul meu shi dreptatea mea este oarecum imprumutata, insushita ca sa nu zic furata de la sfintzi, si uite asha capat neravul de a ma socoti negreshitor, ei eventual, sfiintzii or fi fost sau oricum s-or fi pocait in timp dobandind harul, dar eu :dozingoff: apoi eu daca ma gandesc bine la mine atunci constat ca sunt plin de pacate shi gresheli, ca daca sunt atent cat greshesc in Biserica sau la o rugaciune citita sau intr-o intalnire cu un prieten sau coleg sau aproape de cca 1 minut, deci stau sa le constat shi sa analizez gravitatea, atunci e dezastru, pacatoshenie multistrat shi greshitor cat cuprinde.... asta ar fi bine sa constat ca sa shi cred ca asha ash fi, dar apoi, e ca shi cum defapt n-ash fi greshit nimic, iar situatzia respectiva dupa ce mi-a starnit mirarea sau rasul a ramas asha ca un fapt divers.... poate li se intampla shi la altzii... :hmmm::( (domnule nu-s trist cand scriu ci doar ma cutremur daca citesc, bine ar fi sa chiar am starea dureroasa referitoare la atata ipocrizie constatata prin raportare la sfaturile duhovniceshti, bine ar fi, dar eu is vesel ca un absent de la realitate, de parca ash trai o gluma de mestecat...) :D:):|???:(

deci omul launtric? poi ala e o spurcaciune de duh de drac ce se da insushi sufletul tau shi care pe tine te lauda, patima ta o iubeshte shi o transforma in vreme binecuvantata, cruzimea cuvintelor tale o tolereaza plin de bunatate shi ingaduintza aprobatoare tacita, iar iluzia vredniciei de sine o clateshte intr-o apa a dragostei de la Dumnezeu... deci e formatorul de oameni noi, antihrism shi antihrishti, cu chip dulceag, al magulirii personale pentru statornicia ingamfarii, a laduei ingamfatului din tine, ca sa fi in toate un ipocrit fatza de un chip shi sa-tzi pierzi vremea fardandu-te la nesfarshit ca sa-tzi dregi glasul inimos al intzelepciunii de tine pana pici pe spate bolnav de orbire, mutzenie, surzenie, dar trompetzindu-tzi tie insutzi ca ar fi exact pe dos, adica inshelatul perfect, lupul perfect printre oi care el insushi nu shtie oricat s-ar cerceta ca defapt e lup fiindca lupul e prefacut perfect in sufletul sau, iar el, cu un asha stapan nevazut a devenit la randu-i asha cum a vrut sheful sau antihristic.... deci asta-i ipocrizia perfecta, ca tu habar n-ai ca eshti ipocrit oricat de serios shi sincer eshti cu tine insutzi... fiindca nu-tzi dai seama ca mai ai si alte straturi nu doar pe cele pe care le vezi shi le simtzi.... ca eshti ca o ceapa cu adancimea adevarului pe unele dintre foi shi nu neaparat in mijlocul atat de frumos servit de omul launtric cu aparentze de om launtric, adica omul launtric dat cu spoiala pe omul launtric fiindca nu se vede spoiala din exterior, shi i se pare lui insushi ca e vrednic, shi apoi cine sa-i spuie ca e nevrednic? lauda sa ? sau ingamfarea? cine sa-i spuna.... ca e robit de prefacatoria perfecta ca nu se preface ca e vrednic ca sa se dea vrednic, cand defapt nu e vrednic nici macar catre alea care chiar merita a-tzi raporta vrednicia fatza de ele..... e clar zidite catre atragere shi ispita ca de aia te clatesc, sa te arunce in mania lui Dumnezeu... ca sa faca experientze pe tine, ca ce vor patzi-o ei... fireshte... dar ei uita un lucru, ca pe Dumnezeu cand va fi sa fie, nu-l prosteshti... chiar daca el Sarmanul mereu se lasa ca shi prostit de oameni....

Dupa tine Ovidiu , ce legatura exista intre mandrie si ipocrizie. Prima genereaza pe a doua sau una se completeaza pe cealalta ? .Sincer vreau parerea ta .

Demnitate unui om este importanta.Aroganta,ideea pe care o persoana o are despre ea insasi ca este cea mai desteapta,frumoasa,si morala din univers daca se poate,este,in primul rand enervanta.dar nici nu este normal ca o persoana sa se considere cel mai prost,rau om,care nu are nimic important de zis,etc.Doar ganditi-va ce se intampla daca unui copil ii repeti de mic ca nu este in stare sa faca nimic,ca este rau,prost,etc.Dupa un timp,s-ar putea chiar sa ajunga astfel.Sau va ajunge o persoana inchisa in ea,cu complexe de inferioritate,incapabila sa aiba cu adevarat incredere in cineva.Ca aproape intotdeauna,calea de mijloc e cea mai buna.

de ce-mi pui tu mie draga cristi intrebari ca de-ti voi raspunde mi-e frica ca nu le-om putea duce ???

poi mandria e ceva legat de mantuire iar ipocrizia e ceva legat de ascultare in adevar, iar legatura dintre ele e ingamfarea celui ce vrea sa shtie voiIrea fara a realiza ceva in taina nevoindu-se doar ca sa se ingamfe fiindca i-a bagat in urmare omul lumii asteia ca trebuie sa dobandeasca duhoarea poturosheniei de a avea aurul curatzit prin viclenie shi nu deadreptul cum se cere a se asculta smerenia de taina primita de sus in dar ca sa dobandeasca nimicnicia umilintzei in toate oasele sale fatza de cele primite de la Hristos care sunt fara cusur... de o perfectziune necunoscuta omului fiindca perfectziunea lui Dumnezeu ramane o taina de necuprins shi necunoscut pentru oameni sau oricum pentru cei ce nu cauta sa-l cunoasca prin "invatzarea celor fara de lege ca cei necredincioshi sa se intoarca la Tine" cum spune psalmul...

pe scurt, mandria shi ipocrizia sunt doua laudaroshenii viclene, surori, ale celui ce se crede neinshelat, el neobservand ca defapt este pe fundul gropii, de unde fireshte ca in oricedirectzie te uitzi, nu vezi decat pamant ca shi o inchisoare, pentru ispita libertatzii... de a spune ca nu tu singur ai cazut ca prostul in ea... asha cum patzesc deseori...???

sau si mai scurt, ipocrizia este mandria care refuza sa se vada pe sine ca s-a mandrit ca sa nu fie batuta de trufia smereniei, fiindca se raporteaza la mantuire, pretzuind mai mult vremea buna.

iar scurt pe doi, ipocrizia este ascultarea perfecta din mandrie, sau magulirea de sine ce vine de la drac exact cum ai primi o binecuvantare de la Dumnezeu, shi placerea orbirii pentru stapanire, fireshte, ca pentru ce altceva?

deci cred ca mai bine taceam ca nu le pot duce...???

iarta tonul parintesc shi melodramatic.... deci iarta ca tzi-am raspuns ca nu se cade sa shtiu cele ce defapt n-am habar de ele... ca asha e doar sa-tzi ia ochii.

MINDRIA are intr-adevar f. multe fatete si nu totdeauna avem discernamintul de a ni le descoperi .Dar prin rugaciune,post si cerera la Dumnezeu ,EL ne-o descopera ,ca si alte pacate ,de care nu prea ne dam seama ca-s pacate mari,sau pe care le minimalizam dupa mintea noastra, de asa maniera incit sa le putem spovedi si sa nu le mai facem .dOAMNE AJUTA-NE.
In acst sens eu tocmai acum ascult CANONUL LUI ANDREI CRITEANUL ,CINTAT DE VOCI F.F.FRUMOASE si care este de o mare ,foarte mare sensibilitat .Ilputeti copia si voi de pa www.arhiva-ortodoxa/info ,clic pe audio,clic pe cintari romanesti otrodoxe .Tot acolo gasiti si acatiste cintate de MARIAN MOISE.

Da,da,da. Perfectiunea Lui Dumnezeu este intradevar o Taina de necuprins si imi dau seama pe zi ce trece cat de decazuti suntem , magulindu-ne de fapt ca mergem spre-ndreptare, cand colo, scapam de una si dam de alta, dar de fapt nu am scapat de nici una. Ne amagim mult si in multe cazuri ne place amagirea de sine. Mergem pe drumul pocaintei, spunem triumfal ! Oare am inceput acest drum ? Hm .

:) interesant... ovidiu, daca nu ai mai scrie asa alambicat si plin de sh-uri si tz-uri poate as mai invata si eu ceva de la tine...

fereasca-ne Dumnezeu sa ajunga cineva sa invetze de la mine.... ???, poi daca ditamai parintele Cleopa a zis despre sine ca nu e invatzator shi daca vor sa vada pe sfant alora care venisera sa vada un sfant le-a zis sa mearga sa-L vada ca-i ashteapta, ca sub poza lui sa scrie magar shi asha sa se uite la ea, atunci tu vrei sa invetzi de la mine? poi zice Domnule "nu va invatatzi unii pe altzii ca nu in asta consta mantuirea, ci devenitzi implinitori ai cuvantului in taina in tine" ceva de genul asta... deci ce sa te invatz eu? poi eu daca e sa te invatza, e sa te invatza sa nu invetzi de la mine, ca omul nu dupa cele ce le vorbeshte ori le scrie se invredniceshte ori ce invatza de la unul sau de la altul ci din crucea pe care shi-o cara pentru Dragostea ce o daruieshte Hristos intru credintza shi nadejde in Dumnezeu... devenind vrednici intru Dumnezeu sa iubim pe aproapele spre mantuire shi nu spre surpare in folosul sau ahsa cum am vrea sa ni se faca shi noua de catre ceilaltzi apropiatzi......

Deci ce sa invetzi de la mine? cand ne invatza insashi Domnul shi trimishii lui, popii, calugarii, parintzii duhovniceshti, arhiereii, ingerii shi apostolii... deci ce sa te invatz eu? cand pe noi ne invatza tot cerul shi fara a folosi vorbe, caci cum zice Arhanghelul "...., caci Domnul cuvinteaza peste pamant shi se vesteshte intru venirea Sa" adica Duhul proorociei prin care marturiseshte pe cei ai sai shi chiar daca ar fi murit ei sunt vii in imparatzia lui Dumnezeu....

Te-am lamurit? ca noi ne invatzam unii pe altzii intru ispita? ca sa ne clatim de la starea noastra shi sa ne miram de nerushinarea obiceiului prostesc de a lauda ingamfarea nepasatoare ce se fericeshte in lepadarea de dragostea sa... ca doar cum om scapa noi de a nu ne numara prin mincinoshii inchinatori de idoli care vorbesc ale lor shi punandu-le in seama lui Hristos ca sa care fiecare nu crucea lui ci ditamai crucea cea grea....

poi daca Hristos cu ucenicii avea sabie sa-shi faca drum printre patimi, sfintzii ca Pimen ishi luasera cutzit pe banii obtzinutzi din vanzarea hainei (odihnei) ca sa lupte cu obijnuintza, atunci noi poate ca ne vom cumpara o brishcutza mititca, ca nu degeaba suntem ardeleni, shi apoi, "cine mishca, mishca-n brishca" ca altfel cum? ...

ca potuarea ce se ridica din gomorismul shi sodomia malahiana a omului lumesc indeletnicit cu elevantza, ca shi-a dobandit livretzu cruzimii de a indraptatzii dreptatea minciunii, ca sa se laude ca crede sau ca nu crede shi sa ia slava de la oameni, poi acesta duhoare de contrazicator shi fiu al neascultarii, calcarot de sfanta cetate si batjocouritor, poi acesta shi-a luat rasplata shi v-a veni shi vremea cand il vor apuca durerile, fiindca a dat cu nasul de Adevar, shi a gustat din moarte ca altfel nu crede ca v-a veni shi mania Mielului Injunghiat pregatita pentru fiii neascultarii, shi totzi ne vom mira cand vom vedea ca multzi dintre cei dintai vor fi mai pe urma shi multzi dintre cei de pe urma vor fi cei dintai....

Doamne iarta-ma shi Doamne-ajuta!

Bine era daca ipocrizia si-ar fi gasit locul numai in dictionar. Dar noi animam uneori acest termen, il aducem la viata, lasandu-l sa ia chip in noi. Ipocrizia ne lipseste insa la propriu de viata, stirbind Chipul lui Dumnezeu dintru noi. Cand dau dovada de ipocrizie, devin fals, artificial.