Preoţia (hirotonia) este Taina în care, prin punerea mâinilor arhiereilor şi prin rugăciune, se împărtăşeşte persoanei anume pregătite harul care dă puterea de a învăţa cuvântul lui Dumnezeu, a săvârşi Sfintele Taine şi a conduce pe credincioşi la mântuire (Matei 18, 18; 28, 19; Ioan 20, 21-23).
În vechime, numărul treptelor preoţeşti era şapte:
1. portarii şi următorii lor; 2. jurătorii; 3. citeţii; 4. ipodiaconii; 5. diaconii; 6. preoţii; 7. Episcopii . Despre aceste trepte şi rânduieli bisericeşti din vechime aminteşte şi canonul X din Antiohia, precum şi canonul IV al Sinodului al VI-lea Ecumenic ş.a.
În Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură se recunosc trei trepte ale preoţiei: episcopii, preoţii şi diaconii (Tit 1, 5–9; I Tim. 5, 19–22; Fapte 20, 17, 28; 6, 1–6; 8, 26–40 ş.a.). Aceste trei trepte ale preoţiei primesc sfinţirea prin «hirotonie» sau «punerea mâinilor preoţeşti» (I Tim. 4, 14; Fapte 6, 6 ş.a.). Iar celelalte grade ierarhice nu sunt trepte harice, ci doar distincţii, grade administrative sau numai onorifice. Ele nu sunt de drept dumnezeiesc, ci de drept omenesc şi sunt acordate de episcopi, tot prin rugăciuni şi punerea mâinilor, dar nu prin Taina «hirotoniei», ci prin ierurgia «hirotesiei». Astfel de grade onorifice sau administrative există în fiecare treaptă a preoţiei, ca de exemplu: la treapta de episcop există: arhiepiscop, mitropolit, mitropolit–primat sau patriarh; la treapta de preot: sachelar, protoiereu, iconom, iconom–stavrofor (purtător de cruce); la treapta diaconiei: arhidiacon sau protodiacon.
Noi învăţăm iarăşi că în Biserică sunt două feluri de membri, deosebiţi între ei: preoţii (sau păstorii) şi credincioşii (sau turma). În Biserică, nu oricine dintre credincioşi poate fi preot, ci numai cei care sunt chemaţi de Dumnezeu şi cărora li s-a împărtăşit darul preoţiei prin Sfânta Taină numită «punerea mâinilor preoţiei» sau «hirotonia». Iar această Taină se administrează numai celor chemaţi, care au calităţile cerute de Sfânta Scriptură (I Tim. 3, 1-8).
Învăţătura sectarilor despre preoţie este cu totul alta şi străină de adevăr, ei luând din Sfânta Scriptură unele texte care se referă la preoţia generală, ca de exemplu: Şi voi înşivă, ca nişte pietre vii, zidiţi-vă drept casă duhovnicească, preoţie sfântă... (I Petru 2, 5). Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împărăţi pe pământ (Apoc. 5, 10). Şi iarăşi: ...ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu... (Apoc. 20, 6); sau: Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt..., (I Petru 2, 9); sau: …de veţi asculta cuvântul Meu şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi Mie popor ales din toate neamurile, că al Meu este tot pământul. Îmi veţi fi Mie preoţie împărătească şi neam sfânt... (Ieş. 19, 5–6). Şi iarăşi: Iar voi veţi fi numiţi preoţi ai Domnului, slujitori ai Dumnezeului nostru (Isaia 61, 6) ş.a.
Aşadar sectarii, analizând şi comparând aceste texte biblice care se referă la preoţia generală şi tâlcuindu-le sucit şi rău – ca şi pe altele ale Sfintei Scripturi –, caută prin ele să atace adevărata preoţie canonică şi ierarhia cea rânduită de Dumnezeu în Biserica lui Hristos.
Pentru a putea răspunde cât mai complet rătăcirilor sectare este nevoie ca mai întâi să cercetăm istoria din vechime şi apoi să coborâm la Noul Testament şi la Legea Darului. Astfel se vede că deşi Dumnezeu, prin Moise, a zis către poporul israelit că el Îi va fi preoţie împărătească şi că ei vor forma Biserica lui Dumnezeu, dacă vor păzi aşezământul încheiat cu El, totuşi, încă în Vechiul Testament, chiar Dumnezeu Însuşi a instituit preoţia (Ieş. 40, 12–15). Se înţelege clar că preoţia generală – de care s-a amintit în textele de mai sus – prin care tot poporul este numit preoţie împărătească şi neam sfânt (Ieş. 19, 5–6; 28, 41–43) – nu era tot una cu această preoţie instituită de Dumnezeu ca o preoţie conducătoare, aleasă de El numai din neamul lui Aaron. Această preoţie conducătoare a poporului a ţinut de genealogia lui Aaron până la venirea lui Hristos.
Această preoţie avea chemarea de la Dumnezeu (Ieş. 28, 1–3); această preoţie se făcea printr-o anumită slujbă de sfinţire şi o ceremonie religioasă, după cum mărturiseşte Sfânta Scriptură în această privinţă: Să aduci pe Aaron şi pe fiii săi la uşa cortului mărturiei... şi să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-Mi fie preot. Să aduci şi pe fiii lui... şi să-i ungi, cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi fie preoţi. Şi această ungere îi va sfinţi preoţi pentru totdeauna în neamul lor (Ieş. 40, 12–15; Lev. 8 ş.a.). Deci, prin ungere şi sfinţire, Aaron a fost consacrat mare preot, iar fiii lui ca preoţi. De asemenea, ca ajutoare ale preoţilor la serviciul divin – după porunca lui Dumnezeu – s-au consfinţit leviţii (Num. 3, 6).
Îndeplinirea unor anumite ierurgii cădea numai în seama acestei ierarhii instituite de Dumnezeu. Astfel, regele Osia, îndrăznind să săvârşească acte pe care nu le puteau face decât preoţii, a fost lovit de Dumnezeu cu lepră (II Paral. 26, 16–23). Pe Core, pe Datan şi pe Aviron, care s-au ridicat împotriva acestei ierarhii bisericeşti puse de Dumnezeu, i-a înghiţit pământul de vii (Num. 16). Pe împăratul Saul l-a lepădat Dumnezeu de la împărăţie ca pe un nebun şi a murit străpuns de sabia lui, pentru că a adus jertfă lui Dumnezeu în locul preotului (I Regi 13, 1–14; 31, 1–6).
Aşadar se vede lămurit că alt lucru se înţelege prin preoţie generală, prin care Sfânta Scriptură înţelege tot poporul, numindu-l preoţie împărătească şi neam sfânt (Ieş. 19, 5–6) şi cu totul altceva a fost preoţia cea instituită de Dumnezeu, din neamul lui Aaron, pe care, cu porunca lui Dumnezeu, Moise a împărţit-o în trei trepte: arhierească, preoţească şi levitică (Ieş. 28, 1–3). Dar tot Dumnezeu Însuşi a fost Acela Care – în vremurile profetice, cu şapte sute de ani înainte de Hristos – a arătat că va veni vremea când El Îşi va alege preoţii, nu numai din seminţia lui Levi şi din urmaşii lui Aaron, ci, în general, dintre credincioşi: ...iată, vin să strâng la un loc popoarele şi toate limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava Mea, şi le voi da un semn (Sfânta Cruce). Şi pe cei scăpaţi cu viaţă îi voi trimite către popoare... şi ei (Sfinţii Apostoli) vor vesti neamurilor slava Mea şi din toate neamurile vor aduce pe fraţii voştri prinos Domnului... în sfânta cetate a Ierusalimului... Şi din ei vor lua preoţi şi leviţi, zice Domnul (Isaia 66, 18–21) .
Din cele de până aici se poate vedea că în Legea Veche alta a fost preoţia generală, prin care tot poporul se cheamă „preoţie împărătească şi neam sfânt” (Ieş. 19, 5–6) şi cu totul alta a fost preoţia cea conducătoare în Biserică sau Ierarhia Bisericească, cea instituită de Însuşi Dumnezeu prin Moise şi Aaron. În scurt, s-au amintit pedepsele groaznice cu care au fost pedepsiţi de la Dumnezeu cei ce au îndrăznit a se atinge de lucrurile acestei preoţii, nefiind aleşi de Dumnezeu şi neavând chemare de la Dumnezeu ca şi Aaron (Evrei 5, 4; Luca 6, 12–18), iar la sfârşit s-a arătat proorocia marelui Prooroc Isaia, referitoare la preoţia Legii Darului, care o va alege Dumnezeu din toate popoarele pământului.
În cele ce urmează, să vedem cum a fost instituirea şi aşezarea de către Mântuitorul a preoţiei Noului Testament şi cu ce puteri a înzestrat El această preoţie nouă şi desăvârşită, care este după rânduiala lui Melchisedec, fiindcă slujeşte lui Dumnezeu cu pâine şi cu vin (Evrei 7, 1-3).
Hristos fiind sfârşitul Legii (Rom. 10, 4), venind în lume a aşezat mai întâi noua preoţie, pentru că odată fiind schimbată preoţia, numaidecât trebuia să aibă loc şi schimbarea Legii (Evrei 7, 12). Deci întâi preoţia s-a rânduit şi apoi Legea. Dar iată cum a instituit şi aşezat Hristos ierarhia preoţiei Legii Darului (Noului Testament). El şi-a ales din mulţimea ucenicilor mai întâi doisprezece ucenici pe care i-a chemat apostoli (Luca 6, 13-16; Matei 10; Marcu 3, 13-19) şi apoi alţi şaptezeci de ucenici (Luca 10, 1-24). Iar mai pe urmă apostolii au aşezat în Biserică şi şapte diaconi (Fapte 6, 3-6).
Pe cei doisprezece apostoli, Mântuitorul i-a învăţat cum să boteze şi ei botezau poporul chiar în timpul când Domnul propovăduia Evanghelia, căci se spune: Deşi Iisus nu boteza El Însuşi, ci ucenicii Lui (Ioan 4, 1-2). Pe aceşti doisprezece apostoli i-a învăţat cum să ungă pe bolnavi cu untdelemn şi să scoată din oameni pe demoni (Marcu 6, 7–13; Iacov 5, 14–15). Pe cei doisprezece apostoli i-a învăţat cum să se roage şi să facă frângerea pâinii – Liturghia de astăzi (Matei 26, 26–28; Marcu 14, 22–23; Luca 22, 19–20). La aceşti doisprezece apostoli pe care şi-I alesese (Fapte 1, 2), li S-a arătat adeseori după Învierea Sa, timp de 40 de zile, şi i-a învăţat cele pentru împărăţia lui Dumnezeu, adică felul cum să facă slujbele (Fapte 1, 3). Peste aceşti doisprezece apostoli, în ziua întâi a săptămânii (Duminica) la cincizeci de zile după Înviere (Cincizecime), S-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, îmbrăcându-i cu putere de sus, spre a propovădui Evanghelia (Fapte 2, 1; Luca 24, 48–49; Fapte 1, 5).
Pe aceşti doisprezece apostoli i-a trimis, după Înviere, să facă ucenici din toate neamurile, să-i boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi să-i înveţe să păzească cele ce lor le-a poruncit (Matei 28, 19–20). După pogorârea Duhului Sfânt, înmulţindu-se numărul creştinilor, Sfinţii Apostoli – din îndemnul Duhului Sfânt – au rânduit, prin rugăciune către Dumnezeu şi prin punerea mâinilor pe capul celor aleşi – hirotonie – darul diaconiei, al preoţiei şi al episcopiei (arhieria), ei mai numindu-se prezbiteri sau bătrâni (Fapte 6, 1–6; 8, 14–17; 13, 1–3; 14, 3; 20, 17–28; I Petru 5, 1–4; Apoc. 1, 6; 5, 10; II Tim. 1, 6; I Tim. 4, 14).
Episcopilor hirotoniţi (Filip. 1, 1) li s-a poruncit să hirotonească dintre creştini pe unii diaconi şi preoţi, iar pe alţii la treapta episcopiei (Tit 1, 5; I Tim. 5, 21–22; 3, 1–13; Tit 1, 6–7). Pe aceşti episcopi şi preoţi îi numeşte Dumnezeu şi «slujitori» şi «iconomi (ispravnici) ai Tainelor lui Dumnezeu» (I Cor. 4, 1; Tit 1, 7), robi puşi peste alţi robi (Matei 24, 45). Aceşti apostoli, numiţi episcopi şi preoţi, sunt lucrătorii cărora le-a încredinţat Domnul via – lumea creştină – să o lucreze în locul celor din Legea Veche (Matei 21, 33–43). Aceşti episcopi şi preoţi sunt slugile ce pregătesc masa şi amestecă vinul şi cheamă lumea la mântuire (Pilde 9, 2–6; Matei 22, 1–14). Aceştia se mai numesc şi părinţi şi învăţători întru Hristos (I Cor. 4, 15).
De aceştia au creştinii poruncă să asculte şi să facă cele ce îi învaţă, căci aceştia vor da socoteală pentru sufletele lor (Evrei 13, 17; I Tes. 5, 12–13). Pe aceşti episcopi şi preoţi îi numeşte Domnul Hristos «sarea pământului» (Matei 5, 13). Pe aceştia îi aseamănă cu o femeie îmbrăcată cu soare (Hristos) cu douăsprezece stele împodobită pe cap (adică cu învăţăturile celor doisprezece apostoli) (Efes. 2, 20; Apoc. 12, 1) şi cu luna sub picioare (adică lumea creştină este sub ascultarea episcopilor şi a preoţilor).
Acestora le-a dat Hristos-Dumnezeu puterea de a ierta păcatele celor ce vor mântuirea sufletelor (Ioan 20, 19–23; Fapte 19, 18). Aceştia au cheile împărăţiei cerurilor şi puterea să încuie şi să descuie, să lege şi să dezlege (Matei 16, 18–19). Acestora le este dat să cunoască tainele împărăţiei cerurilor (Matei 13, 10–11). Despre aceşti episcopi şi preoţi s-a proorocit că vor fi preoţi ai lui Dumnezeu, îmbrăcaţi cu mântuire (Ps. 131, 16; Isaia 66, 21; Ier. 23, 3–5). Cu aceştia S-a făgăduit Domnul Hristos a fi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin! (Matei 28, 20).
Sectarul: Preoţia nu este o taină care să poată fi împărtăşită numai unora, ci este universală. Toţi credincioşii au darul preoţiei şi deci oricare credincios poate îndeplini slujba preoţească, după cuvântul Scripturii: Şi voi înşivă, ca pietre vii, să fiţi zidiţi casă duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos... (I Petru 2, 5). Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împără-tească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată (I Petru 2, 9). Apoi în alte locuri spune: Şi ne-ai făcut pe noi (Iisus Hristos) împărăţie – preoţi lui Dumnezeu – Tatălui Său... (Apoc. 1, 6). Şi i-ai făcut pe ei Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împărăţi pe pământ (Apoc. 5, 10).
Din aceste locuri ale Sfintei Scripturi rezultă limpede că preoţia nu poate fi rezervată numai unora, ci o au toţi credincioşii.
Preotul: Omule rătăcit, omule surd şi orb la înţelegerea celor bune, în cele de mai sus ţi-am arătat pe larg că, cuvintele ce le aduci aici nu se referă la preoţia cea instituită de Dumnezeu, ci la preoţia cea universală (generală). De asemenea, ţi-am arătat că alta este preoţia cea obştească şi universală şi alta este preoţia cea instituită direct de Dumnezeu, ca ierarhie şi preoţie conducătoare. Apoi cu numeroase mărturii din Sfânta Scriptură, atât cea Veche, cât şi cea Nouă, am arătat darurile, puterile şi atribuţiile acestei preoţii ca ierarhie superioară şi conducătoare a Bisericii lui Hristos. Mă minunez foarte cum, după atâta nor de mărturii scripturistice, încă ai rămas surd şi neînţelegător şi mai vii cu acele citate biblice care n-au nici o legătură cu preoţia cea instituită şi aşezată de Hristos în Biserica Sa, ci se referă la preoţia obştească sau universală, iar nicidecum la preoţia instituită de Mântuitorul, ca preoţie canonică şi conducătoare în Biserică.
Voi, sectarilor, v-aţi făcut asemenea idolilor din Vechiul şi Noul Testament care, după mărturia Sfintei Scripturi, ochi au şi nu vor vedea, urechi au şi nu vor auzi (Ps. 134, 16-17; Isaia 40, 18–20; 44, 9–20; Ier. 10, 2–6 ş.a.). Voi, blestemaţilor sectari, care sunteţi neghinele ţarinii lui Hristos (lumii creştine), v-aţi făcut asemenea lui Ianis şi Iambres şi staţi împotriva adevărului, fiind oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă (II Tim. 3, 8). Asemenea v-aţi făcut lui Datan, lui Core şi lui Aviron, care s-au împotrivit lui Moise şi lui Aaron preotul, zicându-le: Destul este vouă! Că toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi. Domnul este între ei; pentru ce vă socotiţi voi mai presus de adunarea Domnului? (Num. 16, 1–4). Dar cum a încetat Moise de a vorbi …s-a deschis pământul şi i-a înghiţit pe ei cu casele lor şi pe toţi oamenii lui Core şi toată averea lor (Num. 16, 31–32). Încă şi foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbaţi care au tămâiat (v. 35). După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să adune cădelniţele cele de aramă din mijlocul celor arşi, iar focul străin să-l arunce afară (v. 37). Dar pentru ce aceste pedepse groaznice? Pentru că şi aceia – ca şi voi sectarii de azi – ziceau: ...toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi, şi prin urmare, socoteau că nu mai au nevoie de preoţia lui Aaron, cea pusă de Dumnezeu lor.
Apoi, dacă voi sectarii ziceţi că preoţia nu este o Taină, atunci pentru ce se spune în Sfânta Scriptură că ea constă în împărtăşirea de la Duhul Sfânt a unui dar deosebit? Iată ce scrie Sfântul Apostol Pavel lui Timotei, pe care îl aşezase ca înlocuitor al său (episcop) în părţile Efesului: Nu fii nebăgător de seamă faţă de darul ce este întru tine, care ţi s-a dat ţie prin proorocire şi punerea mâinilor preoţiei (I Tim. 4, 14). Şi altă dată: Te îndemn să ţii aprins darul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele (II Tim. 1, 6). De aici se vede că preoţia este un dar deosebit, împărtăşit prin lucrarea de sfinţire în această formă văzută; deci preoţia este o Taină.
Iar dacă preoţia nu este o taină, pentru ce sectarii zic asemenea nouă că cel ce a primit la ei preoţia („ordinaţiunea”) nu o poate pierde? Şi iarăşi, dacă preoţia nu este taină – adică nu este un dar deosebit al Sfântului Duh – atunci ce nu poate pierde cel ce are la ei preoţia? Căci dacă preoţia nu ar fi nimic, cel ce o are nu ar avea ce pierde… Câtă viclenie se vede şi aici: când este vorba de preoţia noastră ortodoxă, aşezată de Mântuitorul şi de Sfinţii Apostoli, ea nu este nimic, iar „ordinaţiunea” (preoţia sectarilor) nu mai poate fi pierdută de cel ce o are, căci o deţine ca pe un dar veşnic.
Iarăşi vedem că sectanţii, în baza citatului de la I Petru 2, 5, se socotesc a fi preoţi sfinţi şi a aduce lui Dumnezeu prin Iisus Hristos „jertfe duhovniceşti”. Pe temeiul acesta, ei caută să demonstreze că şi fără persoane ierarhice, credincioşii – ca pietre vii – pot să zidească templu duhovnicesc sau biserică prin „jertfe duhovniceşti”. Dar cuvintele din acest citat nicidecum nu confirmă ideea lor.
Jertfele duhovniceşti pe care le poate aduce fiecare creştin ortodox sunt deosebite – după cum se vede din Sfânta Scriptură –, constând în dispoziţia sufletului către pocăinţă, în părerea de rău pentru păcate: jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18); în laudă şi rugăciune (Ps. 49, 15); în milă: Milă voiesc, iar nu jertfă (Matei 9, 13); de asemenea, facerea de bine şi dărnicia să nu le uitaţi; căci cu jertfe ca acestea se îmblânzeşte Dumnezeu (Evrei 13, 16). Ele mai constau în aducerea de bună voie a trupurilor noastre ca jertfă: Rogu-vă dar pe voi, fraţilor,... să înfăţişaţi trupurile voastre jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească... (Rom. 12, 1); jertfele cer ca, creştinii să nu-şi facă mădularele lor arme ale nedreptăţii şi ale păcatului, ci să se înfăţişeze pe ei înaintea lui Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele lor să fie arme ale dreptăţii înaintea lui Dumnezeu (Rom. 6, 13).
În sfârşit, jertfa supremă creştină sau adevărata ardere de tot, este mucenicia pentru credinţa cea întru Hristos, despre care apostolul a scris lui Timotei: că eu, iată, mă jertfesc (II Tim. 4, 6). Astfel de jertfe duhovniceşti sfinte se pot aduce lui Dumnezeu în Biserica lui Hristos, căci zice apostolul: Şi de se va lupta cineva... nu se încununează dacă nu se va lupta după lege (II Tim. 2, 5).
Apoi, aceste jertfe duhovniceşti nu pot înlocui darurile harului divin, primite de credincioşi în Tainele săvârşite de păstori, fără de care Taine – cum este de pildă Taina Botezului sau a Împărtăşaniei –, după cuvântul lui Dumnezeu, nimeni nu poate moşteni viaţa de veci.
Sectarul: Cei ce săvârşesc slujba preoţească (predicatorii) nu trebuie să fie oameni învăţaţi, pentru că nici apostolii n-au fost învăţaţi la şcoli înalte. Mântuitorul a spus chiar că Dumnezeu ascunde celor învăţaţi şi ştiutori tainele împărăţiei cerurilor şi le descoperă numai celor neştiutori (Matei 11, 25). Sfântul Apostol Pavel citează cuvintele lui Dumnezeu: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi isteţimea celor isteţi o voi nimici (Isaia 29, 14), şi apoi adaugă: Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii? (I Cor. 1, 19–20). Unui predicator, Dumnezeu îi descoperă ceea ce trebuie să ştie şi nu are deci trebuinţă de ştiinţă (învăţătură) omenească şi de şcoli înalte (Matei 10, 19–20; Ioan 14, 26; 16, 13; I Ioan 2, 20–27).
Preotul: Într-adevăr, apostolii n-au fost oameni învăţaţi în şcoli, ba chiar dintre cei mai simpli şi neştiutori pescari galileeni. Dar Dumnezeu le-a descoperit lor – fie direct, prin gura Mântuitorului, fie prin inspiraţie de la Duhul Sfânt – învăţătura sfântă şi adevărurile de credinţă (I Cor. 2, 10; 11, 23; II Cor. 12, 1; Gal. 1, 12 ş.a.), dându-le şi priceperea necesară. Deci ei nu aveau nevoie de şcoală şi de învăţătura omenească de la oameni. Nu tot aşa stau lucrurile cu ceilalţi oameni, adică cu credincioşii de rând, căci iată ce a zis Mântuitorul către apostoli: Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat (Matei 13, 11).
Ar fi de neînţeles ca prin textele de mai sus aduse de dumneata, să fie osândită adevărata ştiinţă şi înţelepciune, când ştim, de pildă, că Apostolul neamurilor a fost un om cu şcoală înaltă, după cum el însuşi ne mărturiseşte (Fapte 22, 3; 25–29) şi cum rezultă din scrierile sale, care vădesc un autor cultivat, cu un stil superior, cu cunoştinţe temeinice, având o logică şi o dialectică de fier. Cu toate acestea, a fost chemat la apostolat chiar de Mântuitorul, şi cine nu ştie cât de mare folos ne este nouă – celor de azi – ştiinţa şi înţelepciunea lui?
Deci cum ar fi putut să osândească chiar el însuşi ştiinţa cea adevărată pe care o avea şi el? Sutaşul Cornelie (Fapte 10, 1), Iosif din Arimateea (Luca 23, 50), Nicodim (Ioan 3, 1) ş.a. sunt cazuri care arată luminat ca ştiinţa cea adevărată (autentică) nu este osândită şi nici măcar dispreţuită, aşa cum vi se pare vouă sectarilor. Însă există «ştiinţă şi înţelepciune» care depărtează pe om de Dumnezeu şi acestea sunt false şi sunt osândite, iar nu adevărata ştiinţă şi învăţătură – mai ales teologică –, care ne învaţă cunoştinţa amănunţită a Sfintei Scripturi şi a lui Dumnezeu. Oare nu Însuşi Mântuitorul ne-a poruncit să ne îndeletnicim cu această învăţătură când a zis: Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine (I Ioan 5, 39)? Dacă este un păcat a învăţa, apoi ar însemna că este păcat a cerceta şi Sfintele Scripturi, prin care învăţăm noi cele spre mântuire (Luca 16, 29-31).
Sectarul: Preoţii trebuie să fie fără prihană, nebeţivi, blânzi, nelacomi ş.a. (I Tim. 3, 3–6; Tit 1, 7–9). Or, mulţi dintre preoţii voştri sunt tocmai dimpotrivă, asemenea cu păcătoşii de rând: beţivi, lacomi, zgârciţi etc. Pentru acestea ei nu merită nici o ascultare şi nici o cinste.
Preotul: Într-adevăr, mulţi preoţi nu sunt aşa cum ar trebui să fie şi nici noi nu zicem că sunt sfinţi. Totuşi, nu toţi sunt aşa de vinovaţi şi de păcătoşi cum sunt acuzaţi de voi sectarii. Dar voi puteţi afirma că predicatorii voştri sunt toţi sfinţi şi fără de prihană? Numai Dumnezeu ştie şi cunoaşte desăvârşit aşezarea fiecărui suflet. De ce vă faceţi voi judecători înainte de vreme? (Matei 7, 1–2; Luca 6, 37; Rom. 14, 10–13; Iacov 3, 1; 5, 9).
În al doilea rând, lucrarea liturgică a preoţilor nu este în legătură cu viaţa lor morală, ci cu darul Sfântului Duh pe care l-au primit ei în Taina Hirotoniei (a preoţiei) (I Tim. 4, 14; II Tim. 1, 6 ş.a.). Fariseii erau şi ei păcătoşi, ba chiar dintre cei mai mari, numai că încercau să se ascundă de faţa oamenilor, aşa cum faceţi şi voi sectarii, care în faţa oamenilor vreţi să vă arătaţi sfinţi, dar pe ascuns sunteţi mai păcătoşi decât toţi oamenii. Mântuitorul, ca un adevărat Dumnezeu, văzând cele ascunse ale fariseilor, după dreptate i-a mustrat, dar n-a dat acest drept şi oamenilor de rând, cărora le-a zis: Toate câte vă vor zice vouă (fariseii), faceţi-le şi păziţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi, că ei zic, dar nu fac (Matei 23, 3). Faceţi ce zic ei, dar nu faceţi ce fac ei. Acest răspuns să vă fie şi vouă sectarilor, care învinuiţi pe preoţii noştri de imoralitate şi nu vreţi să vă vedeţi bârna din ochii voştri (Matei 7, 3–4).
Sectarul: În dar aţi luat, în dar să daţi! Aşa le-a spus Mântuitorul apostolilor Săi, când i-a trimis să predice Evanghelia şi să vindece pe cei bolnavi prin puterile şi darurile minunate cu care i-a înzestrat (Matei 10, 8). Preoţii însă nu fac nimic în dar, ci iau plată pentru orice slujbă a lor. Deci ei calcă porunca Mântuitorului şi de aceea nu pot fi recunoscuţi ca trimişi ai Lui.
Preotul: Preoţii nu iau plata aceasta pentru darul pe care îl au sau pe care îl împărtăşesc, ci pentru munca lor, căci vrednic este lucrătorul de plata sa (Luca 10, 4–7; Matei 10, 9–14). Şi marele Apostol Pavel zice în această privinţă: Cine slujeşte vreodată în oaste pe cheltuiala lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte turmă şi nu bea din laptele turmei? Nu după om spun eu acestea. Nu şi legea zice aşa? Căci în Legea lui Moise este scris: «să nu legi gura boului care treieră» (Deut. 25, 4). Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau într-adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: «Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră trebuie să treiere cu nădejdea că la treieriş va avea parte de roade...» Au nu ştiţi că cei ce lucrează cele sfinte mănâncă din prinoasele templului şi cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot aşa a rânduit şi Domnul pentru cei ce propovăduiesc Evanghelia, ca să trăiască din Evanghelie (I Cor. 9, 7–14). Iată, deci, că întreţinerea preoţilor este un drept al acestora, care este în conformitate cu Vechiul Testament şi cu porunca Mântuitorului.
Sectarul: Preoţii nu trebuie să poarte îmbrăcăminte specială, cum purtau din mândrie fariseii şi cărturarii, fapt pentru care Mântuitorul i-a osândit (Matei 23, 5). De asemenea, nu li se cere nicăieri în Biblie să poarte barbă şi să-şi lase părul lung, aşa cum îşi mai lasă şi azi unii dintre preoţi. Căci Sfântul Apostol Pavel spune: Nu vă învaţă însăşi firea, că bărbatul dacă îşi lasă părul lung este de ocară? (I Cor. 11, 14). Astfel preoţii, chiar şi prin portul lor, se poartă împotriva cuvintelor Domnului şi a firii înseşi.
Preotul: Mântuitorul n-a osândit îmbrăcămintea şi portul fariseilor şi cărturarilor, căci acestea fuseseră rânduite în Vechiul Testament (Num. 15, 38; Deut. 22, 12), ci a osândit trufia acestora, deoarece nu purtau cele prescrise dintr-un sentiment de evlavie, ci numai din mândrie. De altfel, pe atunci încă nu existau preoţi ai Noului Testament şi deci cuvintele de mustrare adresate de către Mântuitorul fariseilor şi cărturarilor nu pot fi nicidecum considerate ca adresate preoţilor Noului Testament.
În ce priveşte citatul din Sfântul Apostol Pavel, el are, de asemenea, alt înţeles, nereferindu-se la preoţi. Din el, dar mai ales din context (I Cor. 11, 1–16) se arată următoarele: capul descoperit – după credinţa de atunci – simbolizează indepen-denţa, iar capul acoperit arată supunerea sub stăpânirea cuiva. Bărbatul nu are un stăpân peste el, şi de aceea el trebuie să-şi ţină capul descoperit. Femeia, având ca stăpân pe bărbat, nu poate sta cu capul descoperit. În caz că ar sta astfel, ar dovedi nesupunere, cum făceau numai cele văduve şi cele stricate. Prin aceasta ele şi-ar necinsti capul – adică pe bărbatul lor – sau s-ar necinsti pe ele însele, arătându-se ca având o purtare uşuratică, de desfrânate. Părul lor e o podoabă, dar fiindcă ele au aici de stăpân pe bărbat, nu au voie să-l lase descoperit. Iar faptul că preoţii poartă haina lungă şi îmbrăcăminte specială acest lucru este cu totul altceva; îmbrăcămintea lor este un semn distinctiv şi simbolic, amintind haina lungă a Mântuitorului numită «hiton» (Ioan 19, 23; Ieş. 28, 4). Iar dacă preoţii poartă uneori culioane (episcopii au mitre), o fac după exemplul preoţilor din Testamentul Vechi (vezi Ieş. 28, 4–40; Lev. 8, 9–13).
Ei poartă barbă şi păr lung după modelul nazireilor din Testamentul Vechi (Num. 6; Jud. 13, 5). Hristos Însuşi a fost şi nazireu, nu numai nazarinean (Matei 2, 23), iar Sfântul Apostol Pavel a avut şi el asupra sa această făgăduinţă de nazireu (Fapte 18, 18; 21, 20–24). Câtă vreme ţineau această juruinţă, nazireii nu-şi tundeau părul şi barba. Preoţii Noului Testament au şi ei juruinţă asupră-le, pe care – ca şi nazireii Vechiului Testament – o exprimă şi prin această formă exterioară a părului lung al capului şi prin barbă. Vezi şi la Levitic că Dumnezeu porunceşte preotului să nu-şi radă (tundă) capul şi să nu-şi reteze barba (Lev. 21, 5).
Iată, aşadar, pentru ce preoţii poartă îmbrăcăminte specială, barbă şi părul lung. Aşa au purtat proorocii, patriarhii, apostolii şi Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi aşa trebuie să purtăm şi noi, preoţii Legii Darului.

E clar că Taina Preoţiei sacramentale din Biserica lui Hristos îi bagă în sevraj cu spume la gură pe sectarii eretici, sectele fiind lipsite de această sfântă taină şi implicit de lucrarea celorlalte sfinte taine !!!

Si eu, care credeam ca e un topic despre preotie...Dar e doar un pretext pentru aceleasi vechi atacuri cu ambalaje noi.

Este vorba despre Taina Preoţiei sacramentale ca argument în favoarea Bisericii lui Hristos şi ca argument împotriva doctrinelor eretice ale sectelor eretice.

Experiența a demonstrat că fiecare topic de pe acest subforum poate deveni un teren de luptă în care singurul câștigător este diavolul, iar acesta într-adevăr "face spume la gură" căci știe că mai are doar puțină vreme.

Cine stie adevarul gol golut?
Stii tu bine unde este diavolul, nu? si cum este. Il cunosti? ai dat ochi cu el? te-ai luptat cu el? sau nu? Tu unde esti? in fata lui sau in dreapta lui?
Ca vad ca stii ca mai are doar putina vreme.

Da, da, vorbesc de diavolul insusi nu de oamenii bietii, ce ne inconjoara si cu care vorbim.

Daca e sa ne luam dupa spusele dumitale ca singurul castigator este diavolul , si ca domniile voastre sunteti infranti, cum ziceti,

atunci contraziceti invatatura crestina care zice ca: adevaratul crestin invinge diavolul. deci cine este invinsul si cine este invingatorul?
Ortodoxia va invinge intotdeauna, adevarul invinge diavolul.
Diavolul nu va iesi niciodata invingator in lupta cu crestinul adevarat. Daca dvs. va recunoasteti aici pe terenul de lupta invinsi de diavol atunci nu sunteti cu adevarat crestin. sau mai bine spus nu aveti armele cele bune pentru a invinge pe diavol.

Ordinea levitică
 

Chapter 40. Let Us Preserve in the Church the Order Appointed by God.
These things therefore being manifest to us, and since we look into the depths of the divine knowledge, it behooves us to do all things in [their proper] order, which the Lord has commanded us to perform at stated times. He has enjoined offerings [to be presented] and service to be performed [to Him], and that not thoughtlessly or irregularly, but at the appointed times and hours. Where and by whom He desires these things to be done, He Himself has fixed by His own supreme will, in order that all things, being piously done according to His good pleasure, may be acceptable unto Him. Those, therefore, who present their offerings at the appointed times, are accepted and blessed; for inasmuch as they follow the laws of the Lord, they sin not. For his own peculiar services are assigned to the high priest, and their own proper place is prescribed to the priests, and their own special ministrations devolve on the Levites. The layman is bound by the laws that pertain to laymen.

Chapter 41. Continuation of the Same Subject.
Let every one of you, brethren, give thanks to God in his own order, living in all good conscience, with becoming gravity, and not going beyond the rule of the ministry prescribed to him. Not in every place, brethren, are the daily sacrifices offered, or the peace-offerings, or the sin-offerings and the trespass-offerings, but in Jerusalem only. And even there they are not offered in any place, but only at the altar before the temple, that which is offered being first carefully examined by the high priest and the ministers already mentioned. Those, therefore, who do anything beyond that which is agreeable to His will, are punished with death. You see, brethren, that the greater the knowledge that has been vouchsafed to us, the greater also is the danger to which we are exposed.

sursa: http://www.newadvent.org/fathers/1010.htm (Clement al Romei)

Succesiunea apostolică
 

Chapter 42. The Order of Ministers in the Church.
The apostles have preached the gospel to us from the Lord Jesus Christ; Jesus Christ [has done so] from God. Christ therefore was sent forth by God, and the apostles by Christ. Both these appointments, then, were made in an orderly way, according to the will of God. Having therefore received their orders, and being fully assured by the resurrection of our Lord Jesus Christ, and established in the word of God, with full assurance of the Holy Ghost, they went forth proclaiming that the kingdom of God was at hand. And thus preaching through countries and cities, they appointed the first fruits [of their labours], having first proved them by the Spirit, to be bishops and deacons of those who should afterwards believe. Nor was this any new thing, since indeed many ages before it was written concerning bishops and deacons. For thus says the Scripture in a certain place, „I will appoint their bishops in righteousness, and their deacons in faith.“

sursa: http://www.newadvent.org/fathers/1010.htm

Moise şi Aaron
 

Chapter 43. Moses of Old Stilled the Contention Which Arose Concerning the Priestly Dignity.
And what wonder is it if those in Christ who were entrusted with such a duty by God, appointed those [ministers] before mentioned, when the blessed Moses also, „a faithful servant in all his house,“ noted down in the sacred books all the injunctions which were given him, and when the other prophets also followed him, bearing witness with one consent to the ordinances which he had appointed? For, when rivalry arose concerning the priesthood, and the tribes were contending among themselves as to which of them should be adorned with that glorious title, he commanded the twelve princes of the tribes to bring him their rods, each one being inscribed with the name of the tribe. And he took them and bound them [together], and sealed them with the rings of the princes of the tribes, and laid them up in the tabernacle of witness on the table of God. And having shut the doors of the tabernacle, he sealed the keys, as he had done the rods, and said to them, Men and brethren, the tribe whose rod shall blossom has God chosen to fulfil the office of the priesthood, and to minister unto Him. And when the morning had come, he assembled all Israel, six hundred thousand men, and showed the seals to the princes of the tribes, and opened the tabernacle of witness, and brought forth the rods. And the rod of Aaron was found not only to have blossomed, but to bear fruit upon it. What think ye, beloved? Did not Moses know beforehand that this would happen? Undoubtedly he knew; but he acted thus, that there might be no sedition in Israel, and that the name of the true and only God might be glorified; to whom be glory for ever and ever. Amen.

sursa: http://www.newadvent.org/fathers/1010.htm

Din astfel de pasaje ale unui Părinte Apostolic precum Clement al Romei iese în evidenţă că aşa cum nici în Vechiul Testament nu era oricine chemat la preoţie înaintea lui Dumnezeu, ci doar cei care erau hotărâţi de Însuşi Dumnezeu, tot aşa şi în Noul Legământ slujitorii sunt aleşi de Dumnezeu şi trebuie să fie în comuniune cu Sfânta Biserică, cu alte cuvinte trebuie să fie o preoţie de succesiune apostolică. Cei care îşi iau singuri pretenţia la această demnitate, în afara Bisericii şi în neascultare de ea şi în contra ei, nu pot fi socotiţio decât ca nişte schismatici şi învăţători mincinoşi.

"Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt." (Apocalips 12.12)


Spusele mele au fost altele. Și anume că nu suntem chemați să ne luptăm între noi (cu săbii ori cu injurii - e cam același lucru), dacă totuși o facem, singurul câștigător e diavolul!

Apostoli, episcopi şi prezbiteri
 

Chapter 44. The Ordinances of the Apostles, that There Might Be No Contention Respecting the Priestly Office.
Our apostles also knew, through our Lord Jesus Christ, that there would be strife on account of the office of the episcopate. For this reason, therefore, inasmuch as they had obtained a perfect fore-knowledge of this, they appointed those [ministers] already mentioned, and afterwards gave instructions, that when these should fall asleep, other approved men should succeed them in their ministry. We are of opinion, therefore, that those appointed by them, or afterwards by other eminent men, with the consent of the whole church, and who have blamelessly served the flock of Christ, in a humble, peaceable, and disinterested spirit, and have for a long time possessed the good opinion of all, cannot be justly dismissed from the ministry. For our sin will not be small, if we eject from the episcopate those who have blamelessly and holily fulfilled its duties. Blessed are those presbyters who, having finished their course before now, have obtained a fruitful and perfect departure [from this world]; for they have no fear lest any one deprive them of the place now appointed them. But we see that you have removed some men of excellent behaviour from the ministry, which they fulfilled blamelessly and with honour.

sursa: http://www.newadvent.org/fathers/1010.htm

Sfântul Ignatie Teoforul, Episcop al Antiohiei (cca 50 - cca 107)
 

EPISTOLA CĂTRE EFESENI

"2. [...] It is therefore befitting that you should in every way glorify Jesus Christ, who has glorified you, that by a unanimous obedience „you may be perfectly joined together in the same mind, and in the same judgment, and may all speak the same thing concerning the same thing,“ and that, being subject to the bishop and the presbytery, you may in all respects be sanctified."

"4. Wherefore it is fitting that you should run together in accordance with the will of your bishop, which thing also you do. For your justly renowned presbytery, worthy of God, is fitted as exactly to the bishop as the strings are to the harp. Therefore in your concord and harmonious love, Jesus Christ is sung. And man by man, become a choir, that being harmonious in love, and taking up the song of God in unison, you may with one voice sing to the Father through Jesus Christ, so that He may both hear you, and perceive by your works that you are indeed the members of His Son. It is profitable, therefore, that you should live in an unblameable unity, that thus you may always enjoy communion with God."

"5. For if I in this brief space of time, have enjoyed such fellowship with your bishop — I mean not of a mere human, but of a spiritual nature— how much more do I reckon you happy who are so joined to him as the Church is to Jesus Christ, and as Jesus Christ is to the Father, that so all things may agree in unity! Let no man deceive himself: if any one be not within the altar, he is deprived of the bread of God. For if the prayer of one or two possesses Matthew 18:19 such power, how much more that of the bishop and the whole Church! He, therefore, that does not assemble with the Church, has even by this manifested his pride, and condemned himself. For it is written, „God resists the proud.“ Let us be careful, then, not to set ourselves in opposition to the bishop, in order that we may be subject to God."

"6. [...]For we ought to receive every one whom the Master of the house sends to be over His household, Matthew 24:25 as we would do Him that sent him. It is manifest, therefore, that we should look upon the bishop even as we would upon the Lord Himself."

"20. If Jesus Christ shall graciously permit me through your prayers, and if it be His will, I shall, in a second little work which I will write to you, make further manifest to you [the nature of] the dispensation of which I have begun [to treat], with respect to the new man, Jesus Christ, in His faith and in His love, in His suffering and in His resurrection. Especially [will I do this ] if the Lord make known to me that you come together man by man in common through grace, individually, in one faith, and in Jesus Christ, who was of the seed of David according to the flesh, being both the Son of man and the Son of God, so that you obey the bishop and the presbytery with an undivided mind, breaking one and the same bread, which is the medicine of immortality, and the antidote to prevent us from dying, but [which causes] that we should live for ever in Jesus Christ."

sursa: http://www.newadvent.org/fathers/0104.htm

Se poate observa din aceste pasaje din Epistola Sfântului Ignatie Teoforul către efeseni care era organizarea Bisericii primare, cea lăsată de sfinţii apostoli şi cum le cereau Episcopii Bisericii, ca urmaşi, succesori ai Apostolilor, bisericilor creştine primare să se comporte. Biserica era organizată şi se cerea a fi organizată de către episcopul Ignatie, în jurul Episcopului şi al Prezbiterilor (Preoţilor). Numai în acest cadru păstorit de episcop şi preoţi se săvârşea în Sfânta Biserică Frângerea Pâinii sau ceea ce se mai numeşte şi Sfânta Euharistie. Episcopii Bisericii au fost, aşa cum spune şi Clement al Romei, hirotoniţi direct de sfinţii apostoli (aşa cum se poate vedea chiar şi în sfânta scriptură la Epistola sfântului Paul către Tit), iar aceştia la rândul lor hirotoneau mai departe alţi episcopi, preoţi şi diaconi, alte aşa-zise rânduiri de conducători ai Bisericii nefiind recunoscute de Biserică; mai mult cei care se separau de Biserică, de ascultarea de Episcop, de comuniunea euharistică erau consideraţi ca nişte "lupi răpitori", ca nişte dezbinători care unelteau împotriva Bisericii. Astfel de exemple au fost şi atunci, în timpul Bisericii Creştine primare, astfel de exemple sunt şi în vremurile mai moderne, câteva exemple fiind doar cultele/sectele neoprotestante ca baptiştii, "penticostalii", adventiştii, iehoviştii, "creştinii după evanghelie", şi alţii. Toţi aceştia se încadrează la această categorie a separatiştilor, fără succesiune apostolică, fără episcopi şi preoţi adevăraţi, ci doar cu "episcopi" şi "preoţi" închipuiţi făcuţi ad-hoc de oameni care nu aveau absolut nici o autoritate în Biserica lui Dumnezeu, separatişti, eretici, fără comuniune nici de credinţă şi nici euharistică cu Biserica lui Hristos, nefăcând parte din Biserică, însă autointitulându-se biserici cu de la ei putere şi pe baza orgoliului lor nemăsurat vrând cu orice chip ca, deşi nu sunt Biserica lui Hristos, să dea totuşi o aparenţă falsă şi mincinoasă, în scopul de a îi păcăli pe cei mai neînvăţaţi. Trufia, duşmănia faţă de Biserica Ortodoxă, ignoranţa, tupeul obraznic, neascultarea, precum şi altele, sunt "virtuţi" în care aceşti eretici neastâmpăraţi, neşezând în Adevăr ci în minciună ca următori ai tatălui lor, tatăl minciunii, se laudă şi chiar excelează, făcându-şi chiar titluri de glorie din lucruri de dispreţuit.

Apostolii au hirotonit Episcopi, care mai departe au hirotonit la rândul lor Episcopi, nimeni în afară de Episcopii Bisericii neavând harul, puterea şi autoritatea de a hirotoni conducători ai Bisericii. Deasemenea, nu există nici o Frângere a Pâinii, nici în Noul Testament, nici la Părinţii Apostolici, nici la Sfinţii Părinţi, nici la nimeni din Biserica lui Hristos, care să fi fost săvârşită vreodată fără Episcopii Bisericii şi acei preoţi/prezbiteri cărora aceştia le-au încredinţat şi îngăduit să facă această lucrare sfântă. Episcopii şi preoţii/prezbiterii sunt ierarhiile fundamentale ale Bisericii, fără de care nu există adevărată Biserică şi adevărată comuniune în Hristos la Sfânta Euharistie (Frângerea Pâinii) !! Orice altfel de pretinse "comuniuni" şi "părtăşii" sunt de fapt false, invalide, mincinoase, separatiste, dezbinătoare, eretice, duşmane ale Bisericii şi unelte ale diavolului care urmăreşte împiedicarea Bisericii de a îşi îndeplini misiunea cu care a fost învestită de Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântul Ignatie Teoforul, Episcop al Antiohiei (cca 50 - cca 107)
 

EPISTOLA CĂTRE MAGNEZIENI
sursa: http://www.earlychristianwritings.co...ns-longer.html

Din acest fragment se vede că aşa cum cei care au atentat la preoţia Vechiului Testament rânduită de Dumnezeu au fost pedepsiţi de Dumnezeu, tot aşa şi cei care vor atenta la preoţia Noului Testament, la preoţia acelor episcopi şi preoţi rânduiţi de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, tot aşa vor fi socotiţi ca impostori, uzurpatori, şi atacatori nu ai rânduielii preoţeşti întemeiate de anumiţi oameni, ci ai rânduielii preoţeşti a Noului Testament rânduită de Iisus Hristos !!

Acest fragment vorbeşte solemn despre statutul, poziţia preoţiei sacramentale a Noului Testament, întemeiată de Iisus Hristos: Episcopul prezidează Biserica în locul lui Dumnezeu iar prezbiterii/preoţii în locul adunării apostolilor. Bineînţeles că preoţia sacramentală a Noului Legământ din Biserica lui Hristos nu tăgăduieşte preoţia Marelui Arhiereu Iisus Hristos, ci din contră o confirmă pentru faptul că este întemeiată pe preoţia Marelui Arhiereu. Însă din acest fragment, scris de un episcop al Bisericii Creştine primare, imediat după trecerea apostolilor la cele veşnice, reiese rolul fundamental pe care îl au în Biserica lui Hristos episcopii şi preoţii/prezbiterii !! Aşa cum a mai spus mai sus Ignatie, cine atentează şi încearcă să substituie preoţia succesorilor în har, putere şi autoritate ai apostolilor, de fapt încearcă să atenteze la ordinea din Biserică pe care chiar Dumnezeu a pus-o cu voia Sa.

Chapter VII.-Do Nothing Without the Bishop and Presbyters
Acest fragment vorbeşte evident de obligaţia ca în Biserica lui Hristos nimic să nu se facă fără episcopi şi prezbiteri (într-o variantă) şi ca nimeni să nu facă nimic, nici prezbiterii, nici diaconii, nici laicii (mirenii) fără episcop. De aici se vede cât de mare este în Biserica lui Hristos autoritatea episcopilor şi că toţi, inclusiv prezbiterii/preoţii trebuie să asculte de el şi să nu facă nimic fără el, fără încuviinţarea lui. Poate oricine să compare cu ziua de azi, când fiecare cult/sectă, pe baza unei autorităţi închipuite, dată de nimeni ci luată cu de la ei putere, face lucruri care nu ascultă cu nimic de Episcopii Bisericii, ba chiar se împotrivesc învăţăturii şi harului Bisericii.

Chapter IX.-Let Us Live with Christ
Aici se vorbeşte, în primul fragment de ţinerea Duminicii, iar în al doilea, de ţinerea în mod duhovnicesc a Sâmbetei urmată neapărat de ţinerea Duminicii, a Zilei Învierii Domnului Hristos.

Chapter XIII.-Be Established in Faith and Unity
Din nou accentul cade pe ascultarea de episcop pentru menţinerea unităţii Bisericii Creştine şi ferirea acesteia de dezbinările, sectele, ereziile pe care se ştia că vor veni unii să încerce să le bage în Biserică. Episcopul este garantul unităţii Bisericii Creştine, Frângerea Pâinii nefiind săvârşită fără Episcop.

Dvs ati spus:
``Experiența a demonstrat că fiecare topic de pe acest subforum poate deveni un teren de luptă în care singurul câștigător este diavolul, iar acesta într-adevăr "face spume la gură" căci știe că mai are doar puțină vreme.``

deci fiecare topic e un teren de lupta. unde se lupta sa inteleg ortodocsii cu sectarii. si unde invinge diavolul. atunci ce rost mai are discutia dintre dvs si mine de exemplu?
dvs cu ce scop scrieti pe forum? vreti sa ne aduceti la cunostiinta cat de minunata si frumoasa e doctrina dvs? sau vreti sa va luptati sa castigati cat mai multe suflete aduse in tagma dvs? sau vreti sa va masurati puterea de convingere a semenilor?
Nu suntem chemati sa ne luptam intre noi, dar cine scoate sabia aici in casa ortodoxa?
Nu dvs va expuneti teoria aici si contraziceti pe tot ortodoxul? ce sa faca ortodoxul ? sa plece capul si sa taca, ca de ... sa nu invinga diavolul cum spuneti? iarasi impingeti adevarurile pe cai pierdute.
Dupa dvs lucrurile ar sta cam asa: nu suntem chemati sa ne luptam intre noi, dar totusi o facem. si daca o facem singurul castigator este diavolul. Iarasi plin de subtilitati. dupa ce ca sunteti initiatorul acestei lupte mai si indemnati pe ortodox sa nu se apare ci sa taca si sa accepte cele spuse de dvs ca daca nu , castiga diavolul. mai sa fie.

Da-ne Doamne minti limpezi si gandire clara sa putem vedea unde sta diavolul si sa putem sa ne aparam de el. Ca astazi Doamne, alte arme are el, si altfel lupta el astazi, cu mintea noastra lupta el , prin ideile noastre se strecoara el si greu Doamne este acest razboi al mintii.

Sa nu uitam niciodata ca si Isus a fost ispitit de Diavol cu versete din Scriptura. Astazi zilnic diavolul ne ispiteste cu versete din Scriptura. Si cum spunea prea bine Parintele Serafim Roze astazi diavolul se lupta cu noi la nivelul gandurilor si ideilor. Deci minte limpede si gandire clara si diavolul va fi infrant.

Unde dai și unde crapă. Acum eu înțeleg că crăpați de ciudă fiind în imposibilitatea demonstrării hirotonirii preoților doar cu Biblia, dar asta nu justifică exagerări la limita neadevărului precum cea de mai jos:

A se verifica: cine a inițiat [și] acest topic și cine a turnat gaz pe foc în postarea următoare.

Și să nu uităm că a fost înfrânt tot cu [doar] Scriptura - acea Sola Scriptura atât de urâtă de... ghici cine...

Mergi , mataluta, si te plimba... de rataciri nu vrem sa auzim!!!

Bineînţeles că hirotonirea episcopilor şi a preoţilor poate fi justificată chiar şi numai cu Biblia. Problema este însă că istoria Bisericii nu se reduce la Biblie. Între faptele din Biblie şi adventism sunt cel puţin 1800 de ani, timp în care Biserica a existat. Există mărturii spre exemplu la părinţii apostolici, cum este Ignatie Teoforul, care datează din perioada bisericii primare, imediat după perioada apostolilor în Biserică, şi care atestă structura organizatorică pe care Biserica a păstrat-o până la ora actuală. Practic această structură ierarhică compusă din clerul sacramental şi propovăduitor al evangheliei, păstrător şi garant al adevărului, hirotonit de apostoli, iar apoi de episcopii care i-au succedat şi respectv credincioşii cu mai multe sau mai puţine daruri ale Duhului Sfânt, este structura dintotdeauna a Bisericii lui Hristos. Această structură nu doar că este confirmată de Biblie, ci este confirmată de întreaga istorie a Bisericii ulterioară faptelor din Biblie. Practic nu se poate argumenta cu nimic, decât cu falsele intrepretări ale scripturii, că între perioada apostolică a Bisericii, din care sunt relatate anumite fapte şi în Biblie şi nu toate, şi între perioada imediat de după apostoli structura Bisericii să se fi modificat într-atât încât să fie vorba despre o altă Biserică. Aşa cum Biserica a continuat lucrarea de propovăduire a adevărului evanghelic începută de sfinţii apostoli, tot aşa Biserica a continuat şi lucrarea sacramentală prin intermediul episcopatului şi a preoţiei începută tot de apostoli. Propovăduirea evangheliei şi lucrarea sacramentală eclesială formează un întreg ele nefiind vreodată separate în Biserică. Despre lucrarea sacramentală există suficiente dovezi chiar şi scripturistice, cum ar fi pasajele din Fapte care vorbesc despre Frângerea Pâinii în Biserica primară, precum şi de pasajele din 1 Corinteni care vorbesc despre acelaşi lucru: împărtăşirea cu trupul şi sângele euharistic al Mântuitorului Hristos. Practic ceea ce au început apostolii, au dus mai departe, prin succesiune episcopii Bisericii. Să vii după 1800 de ani şi să vorbeşti despre lucruri pe care nu le cunoşti şi în care te caracterizează o necunoaştere şi o ignoranţă crasă este marcă evidentă a sectarismului.

Mulțumesc, tocmai m-am întors din frumoasa plimbărică a acestei după amieze frumoase de [încă] toamnă:3:

Bineînțeles, când argumente n-ai trebuie să întorci urechea surdă:107:, considerând adevărul Scripturii "rătăcire"...

Sectarule, nu adevărul scripturii este "rătăcire", ci secta voastră şi modul vostru rătăcit de a interpreta scriptura sunt rătăcire.

Vrei Argumente ?De ce ca sa-tui bati joc de tot ce a lasat Dumnezeu pe fata pamantului cu ratacirea ta?Argumente pe car nu le intelegi pt ingustimea mintii tale.Spui ca nu exista argumente in Sf Scriptura pt Hirotonierea Preotilor?Iaaaauuzii ....se pare ca nu ai citit cu atentie sau ca ai trecut peste cu ignoranta tipic sectara si plina de dispret sau a inntrat pe o urechea si a iesit pe alta .

"Si a ales dintre ei doisprezece pe care i-a numit apostoli" Ev Luca cap 6 ver 13
"Si a trimis iara saptezeci de ucenici"Ev Luca cap10 ver1
In Faptele Apostolilor li s promite Apostolilor puterea pe care o va revarsa Sfantul Duh Fapte cap 1 ver 8,le adevereste aceasta putere in ziua Cinzecimii cap6 ver 5 ,Apostoli aleg pe cei sapte diaconila prima treapta a preotiei cap14 ver 23 ,Apostoli hirtonesc preoti cap 15 ver6 , Apostolii si preotii se aduna cap 16 ver 4 ,Pavel cheama cheama preotii la consfatuire,2Timotei 1 si 6 ,Preotia prin punerea mainilor Tit cap 1ver 2
"Nu fi nepasator fata de harul ce este intru tine,care ti sa dat prin proorocie ,cu punerea mainilor preotiei 1Timotei cap4 ver 14
Preotia este o taina ,un dar special,impartasit pt o lucrare sfanta vazuta citeste si la 1 timotei cap 3 ver 1-14,preotia harica in Epistola catre Evrei cap 5 ver 4
"Daca este cineva bolnav sa cheme preotii bisericii si sa se roage pt el Iacob cap5 ver 14
"Impotriva unui preot sa nu primiti invinure decat din gura a doi sau a trei martori 1 Timotei 5,19
" Fiecare din voi si toti impreuna sa va reuniti in aceeasi credinta in Iisus Hristos Fiul omului si Fiul lui Dumnezeu, pentru a va supune episcopuluisi prezbiterului in concordanta, sfaramand aceeasi paine care e remediul mortii,antidot pt a nu muri si pentru a traii in Iisus Hristos pentru totdeauna" Sfantul Ignatie al Antiohiei,Catre Efeseni.Sunt multe argumentele Sf Scripturi asa ca nu iti mai bate joc ,si nu uita Dumnezeu e in biserica deci daca te lupti cu ea te lupti cu Dumnezeu si Dumnezeu pe multi care s-au luptat si au jignit Biserica Lui cea sfanyta ia asezat la doi metri sub pamant in sensul ca ia traznit inca din aceasta lume cum a patit si arie cum a patit si acela care a mintit in fata Sf apostol Petru.Asa ca scuteste-ne de tot ceea ce insemni tu pe aceasta lume caci esti inutil si Domnului si tarii in care traiesti. Asa ca cugeta mai inainte de a vorbii

Ma refeream la ratacirea voastra- nu s-a inteles???

Mulțumesc mai întâi pentru urările de bine cu care m-ai blagoslovit la un metru sub limita de îngheț a țării ce cu onor îi sunt inutil. Nu-mi rămâne decât să-ți urez la rândul meu viață din belșug, plină de binecuvântările Domnului!
Cât privește argumentele furnizate, sunt bune, sunt adevărate, sunt de acord cu toate. Există doar un singur amănunt care și face obiectul topicului și pe care încă nu l-ai descoperit, ori îl păstrezi încă îndărătul perdelei de fum: toate textele vorbesc despre mandatul slujbei de prezbiter (numit și episcop în NT) și nu despre funcția de preot, așa cum defectuos traduce versiunea ortodoxă a Bibliei în limba română.
Dacă acest amănunt esențial ar fi înțeles, ar deveni inutile toate cele 5 pagini de postări și cine știe câte încă ar urma...

S-a înțeles doamnă, s-a înțeles foarte bine. Doream doar să mai descrețesc frunțile atât de încrâncenate în apărarea preoției. Pe care o înțeleg de asemenea. Sunt mulți pe aici care au tați, bunici, unchi, etc. în situația aceasta de iconomi ai acestei "sfintei taine". Revenirea lor la realitatea istorico-apostolică i-ar arunca în teribila dilemă (accentuată de criza economică actuală) a iconomului din parabolă:

"Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine." (Luca 16,3)

Daca nu este o problema a voastra, nu inteleg de ce insisti!!! Diferente mari ...

Parintele Cleopa Ilie - Despre preotie
 

Parintele Cleopa Ilie - Despre preotie
http://www.crestinortodox.ro/predici...audio-433.html

Si care este marea deosebire intre prezbiter si episcop,si de unde stiti exact cum au fost cubintele originale si cine le-ar fi putut altera pe parcurs?
De ce credeti ca atunci erau asa clari termenii,si asa departajati?
De ce va opriti la cuvinte ,si nu vedeti mai departe de ele,ideea ,mesajul?
Caci avem foarte putine marutrii de atunci,cateva cuvinte doar,si daca le mai ciopartim si pe astea,si nu vedem cumva dincolo de ele,chiar ramane o simpla disputa semantica.
Ideea este ca aceasta functie de episcop/preot/prezbiter/diacon exista de atunci,si ca avea un anumit statut clar.Nimeni nu si-o putea aroga de la sine .
Ori voi tocmai asta faceti,trezindu-va la sfarsitul mileniului ca puteti initia o noua preotie.Adica cineva,intr-o zi,s-a crezut vrednic sa se auto-numeasca pastor si sa binecuvanteze pe cei care ii vor urma.Caci si la voi banuiesc ca exista o transmitere in timp a acestei cinstiri,si nu oricine se trezeste,gata,se autoproclama pastor
Cum alegeti voi preotii/pastorii ? Cine ii desemneaza pe ei ?Si ce rol mai au ei,daca taine nu au de administrat?

Nu este nici o mare deosebire între cele două denumiri. În biserica primara ό πρεσβύτερος (prezbiterul) era cunoscut și ca έπίσκοπος (episcop), însemnând „supraveghetor”, un cuvânt care a ajuns la noi ca „episcop”. Deși istoric, cel putin din secolul al III-lea d.Hr., termenii „prezbiter” și „episcop” au reprezentat doi slujbași diferiți ai Bisericii, dovezi din NT arată clar că în vremurile apostolice cei doi termeni se refereau la același slujbaș (Tit 1,5.7). Clement din Roma (c. 96 d.Hr.) pare să egalizeze (Epistola către Corintineni, 44) și Chrisostom (m. 407 d. Hr.) declară: „În vechime, prezbiterii erau chemați supraveghetori (sau episcopi) și slujitori (sau diaconi) ai lui Hristos și supraveghetori, prezbiterii” (Prima Omilie către Corintineni 1, în Migne, Patrologia Graeca, vol. 62, col 183).

din faptul că prezbiterii erau numiți πρεσβύτερος, iar preoții erau numiți ίερεύς în aceleași epistole, cele două denumiri neconfundându-se niciodată. Mai mult: despre creștini nu se afirmă niciodată că ar fi avut ίερεύς (preoți), pe când despre iudei ori păgâni se spune acest lucru. Ce poate fi mai clar decât atât?

Poate este o dispută semantică, însă consecințele neluării în seamă a acestor termeni sunt mari nu doar prin diferențe ale organizării eclesiale, ci mai ales datorită atingerii prerogativelor Unicului Preot Creștin: Hristos.

De ce aruncați pisica moartă în curtea noastră parohială? Noi nu am instituit nicio "nouă preoție". Organizarea bisericii noastre (și a tuturor bisericilor NP) se face respectând învățătura lui Hristos și a sfinților apostoli găsite în NT.

În Biserica lui Dumnezeu niciun slujbaș nu trebuie să se "auto-numească", ori să fie admis prin corupție ori trafic (cum se mai întâlnește pe ici, pe colo), ci trebuie respectate principiile scripturistice. Cred că le cunoașteți și dvs.

Ei nu au de administrat taine căci nu sunt preoți ai misterelor eleutine ori babilonice, ci au de administrat Cuvântul lui Dumnezeu:

"Sileşte-te să te arăţi încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu faţa curată, drept învăţând* cuvântul adevărului." (2 Tim.2.15- versiunea ortodoxă)
_______
* Sensul original este puțin altul, nu înțeleg de ce s-a ferit de acesta traducătorul ortodox. όρθοτομέω = a tăia drept. Deci a împărți judicios, a administra corect Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărurile Bibliei trebuie să fie interpretate drept, astfel încât nici o parte a Scripturilor să nu fie pusă în opoziţie cu tabloul prezentat în toată Biblia. Fiecărui pasaj trebuie să i se dea înţelesul corect, aşa cum fiecare cărămidă din zidul unei clădiri trebuie pusă la locul potrivit, sau altminteri întregul zid va suferi. Iar acest principiu se aplică și în problema hirotonirii.

ce am mai spus si alta data ,luati un citat de ici colo si aia e toata scriptura la voi.sf.scriptura arata nu numai faptele dar si etapele si ceea ce a urmat,atat din vt,cat si din nt.nu este ratacirea aceasta care se afla in mintea multora dintre voi.

Puteți fi mai clar în exprimare?

Eu nu intleg totusi cine a numit primul preot la dv.Cine numeste efectiv?Nu cumva o persoana cu grad mai mare numeste pe una cu grad mai mic ?
In ortodoxie e clar,Hristos a investit pe apostoli si mai departe acestia au investit alte persoane,intradevar dupa criteriul 'vredniciei'cum bine il cunoasteti de la ap Pavel. Dar nu au investit asa dupa bunul lor plac ,ci au transmis mai departe harul pe care il primisera initial prin suflarea Duhului apostolii.Deci in ortodoxie este o transmitere a harului,nu o alegere functie de calitati.Caci nu dupa vrednicie e votat unul preot,ci prin harul lui Dumnezeu transmis continuu ,inca de la apostoli.
Dar NP ce nevoie au de har,odata ce ei nu au taine? Preotia lor e saraca.Sunt doar conducatorii unei obste,deputatii lor ca sa zic asa.Nu sunt administratori ai tainelor lui Dumnezeu ,sunt doar alesi ai oamenilor.

Tot asta încerc să explic de o vreme încoace că noi nu avem preoți, cum nici Biserica din timpul apostolilor nu avea preoți. Dar se vede treaba că într-adevăr nu mă pot face înțeles. Poate totuși eu sunt de vină...

În Biserica AZȘ nu există "grade" ca în armată, nu există cler și putere eclesială, există doar slujbași și responsabilitate față de "turma lui Dumnezeu"

Ei bine, în Biserica din timpul apostolilor, prezbiterii și diaconii trebuiau să întrunească anumite calități, trebuiau să fie vrednici, iar Biserica AZȘ (cum de altfel și celelalte biserici NP) respectă aceste cerințe. În Biserica lui Hristos nu există ierarhie, ci numai slujbași având însărcinări temporare. Dacă este să vorbim despre o preoție, atunci aceasta este "preoția universală"a fiecărui credincios botezat în Hristos, cu drepturi egale și cu datorii egale în Biserică. Biserica lui Hristos (și când folosesc această sintagmă nu mă refer exclusivist doar la Biserica AZȘ)este condusă de Duhul Sfânt, prin intermediul darurilor pe care le-a împărțit printre membrii Bisericii. Hristos a investit Biserica cu o autoritate ce trebuie să fie recunoscută și respectată, iar fiindcă autoritatea ei izvorăște din Scripturi, trebuie să stea totdeauna sub controlul Scripturilor.
Acum înțelegeți de ce nu pot accepta o autoritate eclesială (preot, mitropolit, patriarh, cardinal, papă) deoarece nu are fundament scripturistic?

Deci totusi niste 'slujbasi' aveti si voi.
Aceasta nu va duce cu gandul ca turma fara pastor nu se poate ? Nu negati deci necesitatea preotilor ,doar ca le limitati cumva atributiile.Sunt un fel de fruntasi ai comunitatii,caci fiecare crestin are legatura sa directa cu Dumnezeu.
Ori mie din Scriptura mi se pare a se distinge alta tendinta,preotia lui Aaron,mijlocirea lui Moise ,ceata Apostolilor care l-au inconjurat in permanenta pe Hristos,Cine cea de Taina la care doar apostolii au fost prezenti,coborarea sf Duh care a inceput cu apostolii,toate acestea nu indica ca Dumnezeu a pus niste mijlocitori,niste ajutoare intre El si noi?
Bineinteles ca nu negam slujba arhiereasca a Mantuitorului,care nu o poate inlocui nici un om
Dar vedeti cum e? Intotdeauna ortodoxia include si punctul dv de vedere ,acela al slujbei arhieresti a Mantuitorului,dar mai are unul in plus,acela al ajutorului unor preoti la aceasta slujba.Acest sens strabate cu putere din toata Scriptura,si nu stiu cum de voi l-ati pierdut pe drum

Cat despre argumentele scripturistice despre preintruchiparea sau asezarea preotiei s-au dat pagini intregi de citate aici .Dv stiti ce faceti? Il luati pe fiecare in parte si il desfiintati,conform ideilor dinainte stabilite ale dv. Iarasi o diferenta fata de ortodoxie.Orice citat care il aduceti dv. in sprijinul ideilor dv,este la fel de valabil si pentru ortodoxi,si nu este negat sensul lui de catre noi. Pe cand dv. ignorati pur si simplu sensul evident al acelor citate aduse nu de catre un ortodox,dar si un copil de scoala,le-ar intelege sensul evident.
Va construiti cumva propria lume,selectand anmite sensuri ale Scripturii,si ignorand altele

Bineînțeles că avem slujbași, asta spuneam în postările anterioare. Exact ca în Biserica Primară. Normal că turma e condusă de Păstor, iar sub raport organizațional astăzi (ca și pe vremea apostolilor) sunt valabile cele două principii de organizare creștină: darul spiritual și ordinațiunea Bisericii.

Vedeți, amândoi suntem tributari unor prejudecăți de care nu putem scăpa: dvs. nu concepeți Biserica fără preoți, eu nu concep Biserica fără modelul principiului comunității și al slujbei. Din aceste discuții, chiar dacă nu vom scăpa de aceste prejudecăți, măcar vom atenua prejudecățile legate de cât de greșit este celălalt. Cred că ar fi un pas înainte ce ar justifica existența acestui sub-forum.

Negreșit așa este cum spuneți, doar că modelul preoției aaronice a fost abolit odată cu Jertfa lui Hristos. Dacă jerfele sângeroase de la templu au fost înlocuite de Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, și mijlocirea/slujba oficiantă a preotului aaronic a fost înlocuită de mijlocirea și slujba de Mare Preot a Domnului Iisus Hristos în Locașul Ceresc.

Modelul preotului mijlocitor-oficiant străbate într-adevăr întreaga Scriptură: în VT inclus în organizarea comunității iudaice, iar în NT transferat cu totul în Cer. Nu putem spune că am pierdut pe drum acest sens. Prin credință îl vedem zilniv activ prin Persoana Marelui nostru Preot.

Asta este părerea dumitale personală că nu aveau preoţi. Ba aveau şi se numeau episcopi şi prezbiteri.

Adventismul nu este o biserică, ci este un cult sau o sectă, prin urmare nici nu are cum să aibă cler şi putere eclezială. Spre deosebire, aceea care într-adevăr este Biserică a lui Hristos Ortodoxă are cler care aduce jertfa euharistică a trupului şi a sângelui lui Iisus Hristos.

Păi şi în ziua de azi episcopii şi preoţii trebuie să împlinească anumite calităţi; doar nu crezi că îşi permite cineva să pună pe acele locuri sacre nişte oameni nepregătiţi. Şi chiar dacă ar face-o, o face pe propria răspundere înaintea lui Dumnezeu !!

Ba în Biserica lui Hristos a existat şi există ierarhie învăţătorească şi sacramentală în acelaşi timp. Această autoritate ierarhică pe care au avut-o apostolii şi pe care au transmis-o mai departe episcopilor este primită direct de la Iisus Hristos: Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. (Ioan 20:21-23) Din acest fragment, precum şi din altele, se vede foarte clar că Hristos nu a trimis pe oricine la propovăduire, ci a trimis apostolii Săi, de unde autoritatea ierarhică învăţătorească, însă se vede şi o altă autoritate, ierarhică, sacramentală, pentru că este evident că Iisus Hristos a dat această putere prin Duhul Sfânt apostolilor de ierta şi/sau de a ţine păcatele. Ori această putere prin Duhul Sfânt Iisus Hristos nu a dat-o oricui, prin urmare funcţionează încă de la început în Biserică o autoritate ierarhică sacramentală. Apostolii erau ierarhic superiori celorlalţi ucenici pentru că ei aveau acea putere direct de la Iisus Hristos, fapt care îi aşeza din acest punct de vedere deasupra celorlalţi ucenici şi convertiţi la creştinism.

Opa, până acum era vorba că nu există preoţie, însă acum se pare că dintr-o dată cică ar exista totuşi o preoţie. Păi măi sectare, Biserica Ortodoxă niciodată nu a tăgăduit că ar exista şi preoţia universală, preoţia împărătească, însă asta nu înseamnă că nu ar exista şi altă preoţie, sacramentală.

Aici te-ai cam pârlit, nea sectare. Autoritatea Bisericii nu izvorăşte din Scripturi, pentru simplul motiv că la data întemeierii Bisericii lui Hristos, nu exista nici o carte a Noului Testament, exista doar cuvântul lui Iisus Hristos şi puterea de sus a Duhului Sfânt care le- fost dată apostolilor lui Iisus Hristos !! Prin urmare, Biserica trebuie să stea sub autoritatea cuvântului lui Hristos, concretizat în evanghelii şi sub autoritatea Duhului Sfânt. Faptul că celelalte cărţi ale Scripturii au fost scrise prin Duhul Sfânt, asta nu înseamnă că Duhul Sfânt ar fi dispărut şi şi-ar fi încetat lucrarea de călăuzire a Bisericii. Ba dimpotrivă Duhul Sfânt este în continuare în Biserică şi cu Biserica şi o călăuzeşte la adevăr. Însă ceea ce este clar din punct de vedere istoric este că Biserica a luat fiinţă înainte ca să se scrie măcar un rând din Noul Testament !!! Cu alte cuvinte Biserica avea de la început aceeaşi autoritate pe care însă nu şi-o trăgea din Scripturi, pentru că acestea nu existau (cele ale Noului Testament) ci din cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos şi din Duhul Sfânt !!

Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! (Ioan 14:16-17)

Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. (Ioan 14:26)

Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (Ioan 15:26)

Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă. (Ioan 16:13-15)

Staţi liniştiţi că noi ştim de ce nu acceptaţi autoritatea Bisericii lui Hristos. Lucrează în voi duhul neascultării, al mândriei, al părerii exagerate de sine, al lipsei de smerenie, al duşmăniei faţă de Biserica lui Hristos, ce mai lucrează o mulţime de diavoli şi de patimi în voi şi de aceea nu acceptaţi autoritatea Bisericii lui Dumnezeu.

Nu inteleg de ce acceptarea slujbei de Mare Preot a Domnului Iisus Hristos în Locașul Ceresc
ar exclude si preotia in Biserica Sa de pe pamant.
Voi ziceti ca daca acceptam preoti omenesti nu il mai acceptam pe Domnul Iisus ca Mare Preot ? Daca este asa,nu este deloc adevarat.Pentru noi slujba Arhiereasca a Domnului este una din cele 3 mari slujbe ale sale,alaturi de cea imparateasca si de cea de prooroc.
Deci iata ca se vadeste clar ca noi acceptam ideile voastre dar voi nici nu vreti sa va ganditi o clipa la ale noastre,(de fapt nu zic ale noastre,ci ale apostolilor,dar o sa ma combateti iar)
Si atunci cine e legat la ochi? Nu cumva sunteti doar o ramura a BO originare ,desprinsa din aceasta prin subramura catolica,si care a suprimat pur si simplu unele din inavataturi,pastrand altele ?
Ce v-ar impiedica pe dv personal sa gustati din painea euharistica administrata doar de mana pamanteasca a unui preot,si sa credeti ca e Trupul lui Hristos? A-ti pierde cumva mantuirea pentru aceasta? Sau de ce va e frica de Ortodoxie?

Sfanta Scriptura ne spune ca preotia pamanteasca este exclusa: "Dacã ar fi pe pãmânt, nici n-ar fi preot"(Evrei 4:8)

Unii preoti pamantesti au inteles ca rolul lor simbolic s-a incheiat, odata cu venirea Adevaratului Preot:

"si cuvântul lui Dumnezeu crestea, si se înmulþea foarte numãrul ucenicilor în Ierusalim, încã si multime de preoti (iereus) se supuneau credintei."(Fapte 6:7)

Vedem apoi, ca termenul de "iereus" (Preot) este atribuit, in crestinism, numai Domnului Iisus Hristos.

La mine în Biblie scrie altceva la Evrei 4:8. Pe de altă parte, "pastorii" dumitale au sau nu au puterea prin Duh Sfânt de a ierta şi/sau de a ţine păcatele ??

Nu mi se par suficient de puternice aceste citate,care doar vag ar fi impotriva preotiei pamantesti,comparabil cu enorm de multele citate in care sensul este al unei insarcinari speciale catre apostoli . Iau un verset la intamplare :Cand apostolii spun -Doamne elibereaza multimea sa isi ia de mancare ,Domnul spune : "Dati-le voi de mancare" El nu spune :sa isi gaseasca singuri de mancare,ci : "dati-le voi."
Bine ,a-ti putea combate aici ca este vorba pur si simplu de o anumita conducere necesara oricarei multimi.Ca trebuiau sa fie unii mai deasupra,caci altfel ar fi fost dezordine.
Dar Domnul le da insarcinari cu totul speciale.
Ii ia cu El la aratarea la fata,ii opreste in casa doar pe ei nu si pe multime ,la invierea ficei lui Iair,ii trimite pe ei in lume la propovaduire si vindecare.Deci nu pe toti,ci doar pe ei.
Nu erau simplii conducatori s organizatori de multimi,ci erau alesi ca sa parcurga in locul nostru ,drumul pamantesc alaturi de Domnul.Nu era firesc ca apoi ,dupa Inaltarea Sa la ceruri,tot prin ei,apostoli,Dumnezeu sa continue sa dea darurile Sale?
Si care a fost cel mai mare dar decat jertfa Sa?Oare ,asa cum lor le-a dat la Cina cea de taina paine adevarata,nu era firesc ca sa le dea tot paine adevarata sa imaprta multimilor?
Deci institutia preotiei mi se pare mai mult decat evidenta in Evanghelie.
Dar fara a nega nici un pic Preotia Universala a lui Hristos,care a adus cea mai mare jertfa lui Dumnezeu ,ascultarea pana la moarte,pentru pacatele celorlalti.

Daca ti s-au adus atatea exemple din Sf.Scriptura,ca tot vb.mereu de Sf.Scriptura,ce claritate mai vrei?Pentru mine este un dialog inutil cu tine.Mai sunt si altii pe forum de alte confesiuni,dar atunci cand i se pune in fata un adevar il respecta.No comment.Intreaba,vor sa se dumiresca oamenii cum sta cu adevarul si dreapta credinta.Tu te comporti de [parca confesiunea ta are o traditie de 2000 de ani,si ca adevarul sta la voi.Deaceea iti si spun,ca sa vezi in care biserica exista continuitatea Bisericii instituita de Hristos si de Sf.Apostoli trebuie sa urmaresti acest parcurs de 2000 al Bisericii ortodoxe,respectiv scrierile Sf.Parinti,incepand din anul 200 d.Hr. si pana in zilele noastre.In aceste scrieri este cuprinsa Sf.Traditie.Mai clar,tot ceea ce nu se gaseste in Sf.Scriptura,dar face parte din adevaruri revelate de Dumnezeu,si ai vazut ce spune Sf.Ioan acolo(20/30 si 21/25),care s-au transmis prin viu grai,si apoi au fost scrise sub forma de tratate si omilii de catre Sf.Parinti,acestea trebuiesc citite.Pricepi?Asa iti vei da seama mai bine de continuitatea si succesiunea apostolica.Si deasemenea sa cauti fiintarea si parcursul lui AZS.Am mai spus candva,ca voi sa va luminati cat de cat este nevoie sa parcurgeti istoria religiei de la Hristos si pana in prezent.Dupa ce veti face lucrul acesta putem discuta de diferente,de dogme,s.a.m.d.Sper ca am fost destul de clar.