Cred ca nu este om sa nu fi fost vreodata gelos. Exceptiile se pot considera oameni fericiti. Ce este acest sentiment, care ne intuneca existenta si cine se ascunde in spatele suspiciunii? Cred ca gelozia este tot o ispita, pe care trebuie sa o alungam atunci cand apare, altfel, alimentand-o, se face stapana peste noi, asemenea pacatului, care ne domina.
Conform DEX, gelozia este un "sentiment chinuitor si obsedant pe care il provoaca in sufletul cuiva banuiala sau certitudinea ca fiinta iubita ii este necredincioasa".
Cauzele pentru gelozie sunt multiple, dar ce mijloace avem de a o indeparta?
Ce face un crestin pentru a se lupta cu acest sentiment urat si a-i veni de hac?

Urzicuta, daca ai fi singura persoana geloasa pe lumea aste, problema ar fi ca si rezolvata. Din pacate cu totii avem acest sentiment negativ, de care ajungem sa ne vindecam, sau suntem chinuiti de el vesnic.
Toate cele pe care le spui ne sunt cunoscute. Probabil ca gelozia are un"traseu" bine stabilit si se manifesta la fel, chiar daca motivul difera de la om la om.

Iata ce am gasit aici la un topic...spus de Pr. Porfirie:

"Unei surori pãrintele i-a spus:
Femeile care sînt geloase pe sotii lor, adesea se îmbolnãvesc de cancer.
Asta li se întîmplã chiar si preoteselor.
Toate bolile sînt pricinuite de supãrãri, chiar si piatra la rinichi."

Stiu ca in multe cazuri doar batrinetea partenerului mai pondereaza aceste porniri animalice primare de constiinta inferioara pe care le avem in noi...

insa vorbind de constiinta superioara cum ramine cu adresarea Domnului catre evrei?...

"Sunt un Dumnezeu gelos..."

"Sunt un Dumnezeu gelos..."

De fapt sensul este un Dumnezeu zelos ,am citit undeva.Dumnezu nu are cum sa fie gelos.

Iar gelozia eu o vad ca o manifestare a egoismului din noi.
Sa ne gandim cand ii facem partenerului scene ce s-ar intampla daca si el s-ar purta la fel.
Nu cred ca am suporta.
Trebuie sa ne punem noi in locul acelei persoane si altfel vom gandi.
Daca suntem gelosi ,este pentru ca nu avem ochiul curat ,suntem inclinati sa vedem mai ales partea urata din om ,nu calitatile.
Adevarul este ca nu suntem prea inaintati duhovniceste ca sa scapam de aceste mici manifestari de gelozie.
Eu cred ca trebuie sa incercam sa dobandim imparatia lui Dumnezeu ,sa inaintam duhovniceste ,sa Il avem mai mereu in gand si atunci nu ne-ar mai pasa ,chiar daca ar fi adevarat.
Nu de alta dar pentru suflet e foarte greu ,se duce pacea.

Este un subiect tare delicat. Din punctul meu de vedere gelozia, poate insemna o dovada " prea mare" de iubire. Dar oare este compatibila cu iubirea adevarata, crestineasca? NU cred.. Ca toate femeile si barbatii din lume si eu am fost geloasa:D Imi amintesc in schimb ceea ce m-a invatat parintele. Mi-a spus asa; daca tu l-ai iubi cu adevarat nu ai mai face atatea scene, nu te-ai mai "razbuna" pe cea/cel care iti "fura" atentia cuvenita. Nu ai mai incerca sa imporosti cu noroi pe alta/altul, ci ai privi in inima ta si te-ai itreba, oare il/o iubesc cu adevarat? Daca raspunsul e DA! atunci gandeste-te cum il/o iubesti? cu patima lumeasca? sau ca o adevarata crestina? daca e patima..in zadar iubirea..daca e iubire adevarata, atunci, ar trebui sa lacrimezi pentru el/ea. Inima ta ar trebui sa aibe atata durere incat sa picure lacrimi fierbinti in rugaciune, pentru tamaduirea sufeltului. Dar, imi veti spune, asa cum am spus si eu :rolleyes:.. parinte e greu..e tare greu.. Gelozia/rautatea ce iese din inima mea importiva barbatului sau a femeii respective ma orbeste atat de mult incat ma transforma in "fiara". E tare usor sa spui ce as face daca..dar greu de facut in momentul respectiv:D Gelozia, este cea mai grozava forma de a distruge sufletul. Este cea mai temuta arma! pentru ca este mascata de IUBIRE! Deci..este un "sentiment justificat" acceptat. Dar! NU ORTODOX! NU! demn de un crestin traitor adevarat! Dzeu sa ma ierte si pe mine care nu sunt cu nimic mai buna decat voi. Cele ce le-am scris sunt sfaturi primite dar greu de pus in practica.
AS mai spune atat, increderea intr-o casnicie este cea mai mare dovada de IUBIRE! In zadar, ii spui cuvinte frumoase, in zadar ii faci cadouri, in zadar ii duci flori. daca toate acestea sunt facute sub masca neincrederii/suspiciunii. Gelozia este cea mai grozava boala a sufletului pentru ca e "mascata" de iubire A ierta un om care ti-a gresit e greu si chinuitor lucru, dar bucuria ce vine din iertare este cel mai frumos sentiment.:) Este "ajutorul" tau de a-i acorda o noua sansa sa devina mai bun decat inainte. Oare cine nu a fost gelos macar o data in viata? Cred ca rugaciunea, spovedania si Sfanta Impartasanie este leacul:rolleyes:

Poate ca daca, atunci cand diavolul ne impunge si ne spune:"Uite ce a zis, uite ce a facut, uite cum s-a uitat...", am intoarce capul in partea cealalta si am inalta o rugaciune, cerandu-ne iertare ca judecam aproaprele, poate atunci am scapa de acest sentiment urat, care este gelozia.

Multumesc, Anca.

Corect. Am citit si eu sensurile in Sfanta Scriptura-editia jubiliara. Grecescul zelos inseamna "zel, "ardoare", "ravna", dar si "gelozie", "emulatie", "rivalitate". In contextul amintit de Cozia, Dumnezeu isi revendica in exclusivitate fidelitatea si iubirea celor cu care a incheiat legamantul; in caz de tradare cu alt "dumnezei".

Gelozia poate fi si neintemeiata, inchipuita. Este dovada de iubire, dar poate ucide iubirea. Unii barbati se pot simti sufocati, agresati de asemenea manfestari. Uneori vine din lipsa de incredere in sine, si in faptul ca intr-adevar poate starni iubire si respect sotului.
Celor gelosi le recomand sa nu insiste prea mult sa demonstreze sotului eu stiu ce,nu cred ca realizeaza ceva cu asa atitudine.
Ziceati ca la varstnici nu se manifesta? Ba, atunci se pot accentua anumite trasaturi. Imi povestea o prietena de doi bunicuti: el era foarte gelos, si nu o lasa singura nicio clipa,sa vada cine se uita dupa ea. Nu putea femeia nici sa vorbeasca cu o vecina.

Cred ca adevarata iubire este acordul dintre doua libertati. In iubirea autentica nu exista constrangere, ci libertate.

Marturisim cu totii ca gresim. Una dintre greseli poate fi si infidelitatea, sub forma unei aventuri. Nu este bine. Este o gresala. Poate ca principala valenta a iubirii este iertarea. Asadar, daca iubiti, iertati iubitului/iubitei. Asta este conduita crestineasca.

Despre gelozie
 

Mă bucur că am găsit pe acest forum şi site câteva idei utile şi realiste despre acest subiect (Gelozia) şi de aceea m-am hotărât să aduc şi eu o umilă contribuţie (bazată exlclusiv pe propria experienţă), în speranţa că poate cineva va găsi utilă şi părerea mea. În această privinţă, aş dori să încep prin a preciza că nu există o gelozie "creştină", nici musulmană, nici budistă, ea este universală, face parte din tendinţele rasei umane, aşadar, şi "tratamentul" pentru această "boală" universală trebuie să fie universal. Dacă vorbim despre o "cale creştină" de a rezolva această problemă cădem în demagogie...
Gelozia nu poate fi niciodată "fondată". O persoană geloasă are un handicap: Capacitatea ei de a iubi este mult diminuată sau chiar inexistentă. Iubirea trebuie să se bazeze pe dăruire şi sinceritate totală. Incapacitatea cuiva de a manifesta aceste calităţi şi de a pune binele persoanei (aşa-zis) iubite mai presus de binele propriu, se manifestă concret prin gelozie.
Gelozia are ca izvor frica de a nu pierde un bun si dorinta de a-l pastra, ceea ce este o expresie a atşamentului, o altă "boală" a sufletului, foarte înrudită cu gelozia. De asemenea înfumurarea si mandria, refuzul de a coştientiza şi accepta locul pe care fiecare îl avem în această lume, îmbinate cu neînţelegerea şi necunoaşterea anumitor lucruri esenţiale cu privire la viaţă, pot fi o cauză a geloziei. Este un cerc vicios: toate aceste lucruri contribuie la un soi de înceţoşare a raţiunii, care la rândul ei perpetuează această stare prin crearea unui obstacol în calea înţelegerii Adevărului. Astfel, năzuinţa spre Stâlpul şi Temelia Adevărului nu poate exista atât timp cât mai există o fărâmă de gelozie, această boală a duhului nostru.
Desigur, oamenii impuri, încearcă tot felul de metode de a-şi justifica gelozia, venind cu argumente mai mult sau mai puţin puerile, dar toate false. Desigur, este un subiect delicat, dar sunt convins că adevăraţii preoţi creştini, cei cu adevărat înzestraţi cu har, pot să îl confirme.
Cu mult timp în urmă am citit undeva că iubirea poate fi comparată cu o floare foarte frumoasă. Din păcate, de cele mai multe ori când ea răsare este deja infestată cu anumiţi paraziţi: gelozie, ataşament, posesivitate, egoism, etc. Aceştia îi sug toată seva, stopându-i creşterea şi făcând-o să se ofilească înainte de a apuca să înflorească. Multi oameni sunt incapabili să facă diferenţa între iubire şi paraziţii ei, pentru că nu îşi acordă nicio secundă pentru a analiza modul de apariţie şi manifestare a acestora. Sunt prea ocupaţi să arate cu degetul, să găsească "vinovaţi" pentru suferinţa lor, să îi pedepsească, să se răzbune, să îşi taie venele sau alte asemenea nebunii, în loc să analizeze impuritaţile din propriul suflet care de fapt sunt adevărata şi singura cauză pentru suferinţă. Înlăturându-le îşi pot înlătura suferinţa. Este foarte simplu: (vă zic din proprie experienţă) Pentru a le înlătura trebuie doar să le observi CONŞTIENT, fără a te lăsa mânat de ele şi fără a lupta împotriva lor. Simplu, nu? În acest fel ele vor dispărea de la sine.
Aceasta este "reţeta". Opreşte-te puţin şi gândeşte-te ce fel de relaţie îţi doreşti? Una vie, ce poate să crească zi de zi şi care iţi poate da un nou sens vieţii, bazată pe dăruire şi încredere reciprocă sau un surogat, in care fiecare spune vorbe frumoase pentru a-şi ascunde propriile interese meschine? Dacă optezi pentru prima variantă, atunci eşti pregătit să ai încredere în alegerile partenerului, şi să îi acorzi libertatea de a îşi urma propria cale, chiar dacă această cale e posibil să nu te includă şi pe tine?
Şi să vă mai zic un secret: odată inlăturaţi paraziţii, floarea iubirii va creste, nestânjenită până la cer. Ea nu mai cunoaşte limite. Odata rezolvate problemele, capacitatea voastră de a trăi şi iubi va fi amplificată de sute de ori. Vă doresc la toţi să ajungeţi să simţiţi ADEVĂRATA Dragoste alături de jumătatea voastră pe care o veţi întâlni cu siguranţă (dacă nu aţi întălnit-o deja), dar numai atunci când sunteţi pregătiţi, când aveţi ce să-i oferiţi şi sunteţi capabili să apreciaţi ceea ce vi se oferă.
Cu o atitudine potrivită, imperfecţiunile pot fi demontate, cărămidă cu cărămidă, strat după strat. Oamenii capabili de o relaţie bazată pe sinceritate şi dăruire totală există în jurul nostru. Nu mulţi, dar există. Dar trebuie să fii capabil să simţi ca ei pentru a îi recunoaşte.

E normal să nu vrei ca iubitul/iubita să te înşele, mai rău e dacă nu-ţi pasă.

E firesc sa fiu gelos in cazul in care iubesc. Dragostea implica gelozia.
As putea spune ca gelozia are la baza teama de a pierde persoana iubita, dorinta de a o avea alaturi pentru totdeauna. Deci are un caracter pozitiv.

NU e firesc să fii gelos. Dragostea nu implică gelozia, dragostea absolută implică libertatea celuilalt de-a pleca de lângă tine dacă o dorește. Mai clar: iubirea autentică înseamnă să iubești chiar dacă acea persoană te părăsește și să o iubești, totuși, în continuare. Când vom înțelege asta, vom înțelege și dragostea lui Iisus Hristos. De aceea, ne-a dat El porunca să ne iubim precum ne-a iubit El pe noi. El a știut să iubească nețărmurit chiar și pe cei ce L-au răstignit, adică L-au părăsit.

Iubirea nu cere nimic pentru sine: e gratuită, dacă o ai, dai fără să ceri, dacă nu o ai și pretinzi că o ai, ceri și apoi, dai!

Doamne ajută!

Ştii ce persoane nu-s geloase? :21: Şmecherii aceia din Dorobanţi, stau odată cu iubita, apoi i-o plasează amicului lui, fiecare o ia cu rândul :21:

De unde știi? Oare de ce nu mă mai miră? Chiar ești creștin ortodoxă?

Am zis ceva fals? :7:

E de plans , caci pofata carnii , naste desfraul , femeia devenind o simpla marfa in mana unor descreerati ! Sincer , nu-i nimic de ras , ci dinpotriva !:76:

N-ai spus nimic fals, dar mă întreb ai înțeles ceva din ce am spus eu? Dacă da, n-am înțeles analogia respectivă? Dacă nu, trebuia să soliciți lămuriri. Crede-mă nu m-aș fi eschivat.

Doamne ajută!

Nu râdeam de ei, râdeam că am dat un exemplu negativ de oameni care nu-s geloşi, când spunea că gelozia nu-i normală, mie mi se pare normală, nu vreau depravat la casa mea.

Dar nu cred ca gelozia celui ce iubeste ar anula libertatea persoanei iubite. O dragoste sanatoasa presupune gelozia, e aparata de ea.

Nu cred ca gresesc spunand ca gelozia e sistemul imunitar al iubirii. Daca lipseste gelozia, iubirea e in pericol.

Daca vorbim despre cum ar trebui sa fie,ar suna cam asa :
-trebuie sa iubesti neconditionat,sa iubesti pur si simplu fara sa astepti nimic in schimb,doar sa daruiesti si nici macar pretentia sa ramana persoana iubita alaturi de tine sa nu o ai.Sa ii dai in fiecare zi libertatea sa te aleaga tot pe tine!- 1% din cazuri se iubesc asa ( si procentul e o parere proprie)

Daca vorbim despre cum e defapt,ar suna cam asa:
- daca gelozia exista in limite normale si nu devine patologica, este fireasca;problema devine insa POSESIVITATEA..E mult mai grava decat gelozia si din cauza ei isi pierde individul identitatea intr-o relatie de cuplu...

Bună explicaţie, echilibrată.

pentru Melissa
 

Foarte frumos spus! Mă bucur că ai înţeles cum ar trebui să fie. Foarte puţini sunt capabili de acest lucru. Dar a înţelege nu este totul, de fapt nu însemnă nimic dacă nu şi aplici ceea ce ai înţeles. Să ţii minte ce ai scris mai sus şi să îţi doreşti să trăieşti aşa!
Trebuie muncit puţin folosid atenţia pentru a ieşi din vechile tipare, pentru a învinge inerţia modului în care lucrurile au mers până acum. Apoi ajungi la acel punct în care realizezi brusc tot ridicolul şi absurdul acelor vechi gânduri. Simţi atunci că ai prins aripi, ca o omidă care a descoperit că s-a transformat în fluture, toate obstacolele din calea Iubirii au dispărut iar aceasta curge prin tine ca un fluviu, fără oprelişti. Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, încearcă tu însăţi. E, poate cel mai important "examen" al vieţii tale... pentru "admitere" în "clubul" celor "1%". Succes!

Încearcă să îi acorzi încredere şi libertate totală partenerului şi, să îl înţelegi, fără să îl judeci. Doar în felul acesta vei putea fi sigură de dragostea sa, doar atunci îşi va putea deschide sufletul (ce rost ar mai avea să ascundă ceva când ştie că nu este judecat). Iar asta se poate doar cu condiţia ca şi tu să fii dispusă la asemenea deschidere. Dar mulţi nu sunt capabili. Preferă să îşi apere frica, egoismul şi ignoranţa. Nu îţi pierde vremea cu ei. Viaţa e scurtă...

si gelozia asta, tot duhuri demonice o provoaca.

Multumesc pentru apreciere si pentru sfaturi.Sunt intr-o continua ascensiune interioara..:-)