Cum interpretati: "buzele mele le deschide ca să Te laud pe Tine,"?
 

In rugaciunile de dimineata am observat ca literal mai degraba se cere harul rugaciunii de lauda, decat se lauda direct numele Domnului.

Aceasta poate fi interpretata in mai multe feluri:

1) Rugatorul nu simte deloc sentimentul de lauda si se adreseaza lui Dumnezeu pentru a primi acest har


2)Rugatorul lauda de fapt pe Dumnezeu, dar recunoaste ca acest har ii vine de la Dumnezeu nu e prin puterea sa.


Lauda la adresa lui Dumnezeu vine prin Iisus Hristos si e adusa in inima noastra de Duhul.

Si doar daca gandesti in acest fel iti vine acest sentiment de marire a lui Dumnezeu.

Un alt prilej care te indeamna la lauda ,este cand constientizezi ca ai primi o binefacere ,un dar neasteptat.

Totusi dintre cele 3 tipuri de rugaciuni : cerere ,multumire,lauda acest sentiment de lauda parca e cel mai greu de onstientizat. Celelalte 2 : cererea si multumirea sunt mai concrete.

Lauda e foarte rationala, ca tot datoram lui dumnezeu, dar parca o uitam cel mai usor

Care e interpretarea voastra a acestui gen de pasaje in rugaciuni ?

"inima și buzele mele le deschide ca să Te laud pe Tine, "
" m-ai ridicat, ca să mânec și să slăvesc puterea Ta"
"deschide gura noastră și o umple de laudele Tale

Iustine,
Eu din ce am înțeles din lecțiile vieții pe care mi le a oferit D-zeu și Sf. Treime, este ca rugăciunea de dimineață trebui mai întâi de toate făcută drept mulțumire ca ne am trezit ÎN VIAȚĂ, să dăm Slavă Domnului CA SUNTEM ÎNCĂ ÎN VIAȚA la ct de păcătoși suntem.

…iar părțile anatomice menționate în rugăciune împreună cu mișcările caracteristice lor: deschide,…le deschide, …m ai ridicat, …o umple sunt manifestări ca nu suntem morți, ci Slavă Domnului așa cum ziceam, în viața!

Realizezi ce minune?

Cererea și mulțumirea sunt omenești, lauda este mai elevată(creștinească) pentru că include smerenia, umilința, recunoștința

Cred că astfel de rugăciuni sunt urmare a acestei învățături:

20. Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi.(Mt10,20)

Cu faptul ca lauda ne vine prin Duhul am fost si eu de acord, pentru ca in ambele variante, ca rugatorul simte sentimentul de lauda sau nu ,am presupus ca acest har vine sau ar veni de la Duhul.

Dar sensul este mai degraba ca nu simt acest har ,te rog da-mi l sau ca il simt dar tot Tie iti sunt recunoscator pentru asta?

Si mai practic: uzual simtiti acest ca aveti deja acest har de lauda cand rostiti aceste cuvinte sau nu?

Si daca il simtiti , cum te poti oare ruga pentru ceva ce ai deja?

Eu presupun cumva ca iti trebuie acea stare de spirit si credinta ca il ai deja acest har, cel putin in acel moment, dar totusi, tot te rogi pentru el.

Asta te ajuta sa nu cazi in mandrie.

Toate porțile se închid din cauza mândriei, nu deodată, ci rând pe rând, consecutiv, una datorită celeilalte, ca și când ar fi un domino.

22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.(Mc11,22-24)

Aceasta este o credință care naște realități, dar apostolii, care și-au dat viața pentru învățătura lui Iisus după coborârea Sfântului Duh, nu avuseseră înainte puterea(harul) să scoată diavolul din copilul lunatic.

Atenție, acest har nu este de tip ”hocus-pocus”, care schimbă realitatea de la o clipă la alta, ci este un har ce generează noi realități, noi începuturi.

18. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.(Mt17,19)

Dacă nu mă mai rog Domnului (nu-l mai laud) deoarece deja am harul, din clipa aia (ușor-ușor) harul se degradează datorită încețării smereniei.

Cand este har este si lauda si stiinta si credinta.

Cand nu este har, singura sansa e ca macar cererea sa fie puternica, si as zice eu, si deznadejdea sa nu inceapa sa confunde lucrurile, sa crezi ca nu esti capabil si nu esti demn sa il lauzi pe Dumnezeu, ca te rogi in zadar,cdaca nu esti in stare sa ii aduci laude,ca inseamna nu I-ai vedea maretia.

Aceasta deznadejde cred ca este o capcana, tot putina mandrie e amestecata pe acolo, ca si cum ar fi trebuit sa ai acesta putere de a laiuda pe domnul, la cata credinta ai tu in el.

E totusi o legatura foarte fina intre a avea ceva , (sau chiar si cand nu ai acel sentiment dar citesti) , si acest sentiment a se dezvolta instant , artunci cand spui "Doamne ajuta-ma sa te pot lauda" .

Cerand dar si fiind constient ca ai acel dar este ca si cum ai pune 2 oglinzi fata in fata , si ele se vor refelcta la nesfarsit una in alta.

Din clipa in care deschizi gura , ti se schimba cumva si gandul.

Dar depinde mult de cum citesti.

Litera citita te poate duce si la blocaj, sa spui : 'nu sunt in stare sa il laud pe Dumnezeu, " si de aici sa decurga tot felul de ganduri negative.

Mai degraba sa spui 'ajuta-ma !' fara sa te focusezi ca ai fi negativ , si ca nu ai putea simti asta.

Acum mi am amintit o alta nuanta care o simteam , si care am uitat sa o zic din prima

Nuanta care ma intrebam de fapt de mult este care din cele 2 intelesuri pot fi :

-Cauzalitate
lumineaza-mi mintea ca sa te pot lauda caci altfel nu stiu sa te laud asa cum trebuie si singur nu pot

-Multumire in urma luminarii
Te voi lauda , pentru ca mi-ai luminat mintea pentru diferite lucruri, inclusiv pentru a stii cum sa te laud (bucla inchisa lumineaza ma sa te laud ca m-ai luminat cum sa te laud => doar confirma efectul in avalansa al credintei, care l-am discutat)

-Smerenia este cauza primă a oricărei luminări și condiționat de smerenie vine și harul ce integrează lauda si stiinta si credinta (cum spui în postul #6).

-Lauda este cea mai cuprinzătoare mulțumire.

-Cererile parcă sunt prea omenești; cred că monahii vrednici nu ”depun” cereri.



P.S.Părerea mea.

Am incercat sa aplic ce am vorbit sau ce m-am mai gandit atunci cand ma rog, ca am zis ca practica e ultimul argument.

Dar cand intalnesc concret pasajele respective in practica rugaciunii,despre cererea capacitatii de a lauda pe Domnul in rugaciune , sau laude propriuzise , inca simt starea aceea de nedumerie, de potentiala neintelegere.

Deoarece nu am pe cine intreba si sunt convins ca duhovnicul de oras expediaza in 2-3 vorbe problema, as dori daca se poate sa reluam dialogul , si sa imi raspunzi mai concret la intrebari.

Iarta ma de un feedback, dar si asta am citit ca nu e rau sa dau, m-ar ajuta sa raspunzi la aceea intrebare care o pun,caci nu mereu intreb, si nusa raspunzi cu o alta idee carre eu poate nu o inteleg ,desi pentru tine ar parea evidenta.

Stiu ca raspunsurile sunt duhovnicesti, dar a mentne contactul cu celalt, a te duce la nivelul lui, e la fel de important si duhovnicesc

Totodata daca mai vrea altcineva sa intre in dialog, dar nu intelege ceva, poate intreba.

Cred că puterea rugăciunilor este direct proporțională cu curățenia inimii astfel că o inimă curată, indiferent ce cuvinte folosește, intră la ”audiență” cu prioritate în fața altor rugăciuni pornite din inimi mai puțin curate; și acestea din urmă sunt ascultate de Dumnezeu dacă cer harul Duhului Sfânt, nu avantaje lumești. Dumnezeu se ocupă de cele trebuincioase mântuirii noastre, nu de bunăstarea noastră aici, în lume. O inimă curată este binecuvântată mai înainte de orice rugăciune.

7. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.
8. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.(Mt6,78)

Cea mai simplă, cuprinzătoare și puternică rugăciune este rugăciune inimii:
”Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
Ea cuprinde smerenia(păcătosul), lauda(Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu) și binecuvântarea(miluiește-mă).

Dacă tu simți nedumerire sau nepotrivire, bănuiesc că ai adoptat rugăciunea după sfatul altuia, nu din convingerea ta că
așa e bine.; ai răbdare și așteaptă până Dumnezeu îți va da ”luminarea” de a o adopta, a o îmbunătății sau de a o schimba.

De asemenea, cred că este nevoie să îți asumi(dar nu orbește) și tu puterea harului primit, după ce verifici sau ceri sfatul altora pe care-i socotești mai avansați. Orice binecuvântare ceri, vei primi; la momentul potrivit.

Cum pot verifica? Punându-mi întrebări: Ce folos am din asta? Cui folosește? Mă întărește în fața durerii sau mă face să o ocolesc?
Dacă îmi aduce suferință, atunci e garantat că vine de la Duhul Sfânt.

1) Da ,uite ca nu m-am gandit la aspectul de lauda "Isuse Hriustoase, Fiul al Lui Dumnezeu" este o lauda intradevar , caci marturisesti dumnezeirea lui Hristos

2)4) Nu sunt genul care face ca trebuie ceva, ca nu functioneaza. Dimpotriva ,imi pun intrebari despre mine , si in plus de asta vreau sa gasesc mereu legatura cu Hristos in tot ce zic si fac.

Nedumerirea nu provine din lipsa intrebarilor, ci de la aceea ca autorul spune ca lauda pe Domnul , si atunci cred ca intra un gand lumesc in mine : fie constat ca eu nu simt lauda, fie ma panichez ca nu o pot simti , probabil o fac ca si pe ceva literal , ca un fel de sentiment de lauda care ar trebui sa il simt .

Atat cat cer harul laudei e ok, dar cand ar fi trebuit sa il simt eu ,atunci ma ia pe nepregatite.

Dar daca imi mut gandul la Hristos, atunci prin El simt si reproduc in mine lauda ,lauda adusa Tatalui prin Hristos, asa cum si El a cautat mereu.

3) "cred că este nevoie să îți asumi(dar nu orbește) și tu puterea harului primit"

Cum adica sa imi asum puterea harului primit ? Poti exlica ce ai vrut sa zici?

PS Multumesc mult de raspunsurile tale , chiar ma ajuta sa pot intreba pe cineva.

Întrebările tale m-au pus oarecum pe gânduri zilele astea, neînțelegând prea bine ce te nedumerește ori descumpănește, mai ales că parcă tot tu mi-ai dat și răspunsul, în comentariile la întrebări.

Însă acum parcă ai spus-o mai lămurit: teama că nu simți. Poate că tocmai această teamă este partea noastră (și este bine dacă o avem), aceea care ne pune într-o bună așezare înaintea Dumnezeirii; rugăciunea – care se face cu buzele noastre, în inima noastră – este partea lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt care "se roagă în noi cu suspine negrăite".

Și atunci, "buzele mele le deschide..." este la fel cu "Împărate ceresc... vino și te sălășluiește întru noi", ori cu multe alte rugăciuni în care chemăm acest duh de rugăciune și de slăvire a lui Dumnezeu, fără de care nu suntem capabili să-L lăudăm ori să ne rugăm cu adevărat.

Pentru că există și o rugăciune "neadevărată", lipsită de autenticitate, aceea care vine de la noi, cu dorințele și preocupările lumești, limitate la viața trecătoare.

Atrăgându-mi tu atenția cu privire la rugăciunea de slavă, am conștientizat că întregul cult al Bisericii, majoritatea rugăciunilor care alcătuiesc slujbele exact asta fac: Îl laudă, Îl slăvesc pe Dumnezeu. Și văzând cât de fericiți și plini de energie duhovnicească, de devoțiune și râvnă sunt creștinii care iubesc aceste slujbe (unii n-ar pierde nici măcar una, dacă ar putea), am realizat acest adevăr citit nu mai știu la ce teologi, că omul este eminamente ființă slăvitoare; menirea noastră esențială ar fi, ca și a îngerilor, aceea de a-L slăvi pe Dumnezeu.

Credeam cândva că iubirea făptuitoare ar fi desăvârșirea umanului. Fără îndoială că este. Dar parcă slăvirea lui Dumnezeu o cuprinde și o depășește pe aceasta.

Asta am vrut să zic:
22. Credinţa pe care o ai, s-o ai pentru tine însuţi, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă!(Rom14,22)

Adică să ai încredere (după ce ai verificat și te-ai asigurat), să aperi și să te bucuri de credința pe care Duhul Sfânt o strecoară în inima ta.
Câtă credință ai lăsat tu să intre în inima ta, atâta este harul tău(părerea mea); în funcție de ea ești practicant, mărturisitor, mucenic...

Suna bine, ca duce cumva spre increderea in convingerea proprie, desi contextul in care ai spus-o era ca primesti de la altii anumite invataturi si ti le inusesti atat de bine ca devin ale tale.

Oare numai primirea de la altii te referai, sau pot pune aici si ideile mele care nu mi-au venit de la altii dar care eu simt ca ar fi bune?

De exemplu eu ,cum am spus , am constatatrea mea cristalizata din toata credinta mea, ca daca vrei sa simti si sa poti lauda pe Dumnezeu, ai totusi o cale, chiar si pentru sufletele mai reci : Hristos este poarta catre a lauda pe Tatal.

Ideea aceasta are multe argumente de la care pleaca dar important e ca in final ajunge la o lauda reala in inima.

Acu ma framanta o alta idee : toata Traditia vad ca il lauda pe Hristos, si si eu.

Dar El a spus in repetate randuri ca eu nu am venit ca sa Mi se slujeasca. Si de asemenea : "Nu cine imi zice Doamne , Doamne,ci cel care face..."

Oare ne inchinam Fiului lui Dumnezeu dupa natura sa dumnezeiasca sau restrictia ceruta de El se referea cumva la natura si activitatea sa omeneasca .?

Caci daca ne inchinam persoanei atunci lucrul e lamurit, Iisus Hristos a fost si este Dumnezeu , deci se cuvine sa Il laudam.

Nu de la alții vine, ci de la Duhul Sfânt prin alții.


Dacă am presupune că Iisus nu S-ar fi întrupat și propovăduirea Lui nu ar fi cunoscută, cred că nici conceptual nu s-ar putea imagina toată raportarea dumnezeiască la omenire și nici invers, din moment ce și dacă El a venit și a înviat, sufletul omenirii tot orbit este de trupul lumii acesteia.

Citind rândurile tale, nu pot să nu mă gândesc la cum Iisus Hristos, Joshua în ebraică nu numai ca nu a fost recunoscut drept Messiah al iudeilor dar nici măcar existența Lui nu este documentată, ei fiind prin excelență cei mai punctuali și stricți documentariști si istorici ai acelor vremuri.

Mai mult, paradoxal, Mesia pe care îl așteaptă ei, este antihristul Apocaliptic perceput de noi.

Absolut incredibil…înțeleg ca este o temă arhicunoscută dar totuși rămâne un mare mister al INVERSĂRII VALORILOR.

Cum de este posibilă o asa grozăvie?

Well, alta temă pentru care stăm cu liniște și pace în suflet până ne va fi lămurită de revărsarea abundentă a duhului care stă să vină.

Doamne lămurește- ne!