Biserica , enigma de langa noi
 

-Comunitate de oameni opusa inidividualismului,
-Comunitate de oameni si ingeri,
-Comunitate divino-umana (Trup al lui Hristos)
-Legatura dragostei divino-umana (Mireasa a lui Hristos)
-Actualizarea vietii lui Hristos prin Duhul,
-Maica neamului omenesc,
-Comunitate dintre vii si adormiti
-Comunitate dintre credinciosi si pacatosi botezati ,
-Cladirea unde ne adunam pentru rugaciune si cult ,impodobita cu icoane
-"Casa Mea loc de rugaciune se va chema"

Iata cateva dintre definiitile si intelesurile care s-au dat Bisericii.

Hulita de unii , ca perturband cu subiectivismul ei uman Scriptura. (dar si acestia organizati tot in biserici)

Exagerata de altii ca fiind ea insasi scop in sine, mijloc de judecata si norma.

Ea ne face intrarea in viata prin Botez, ea ne face iesirea din viata prin inmormantarea in speranta vietii vesnice, la ea ne intoarcem cand suntem necajiti, pe ea o ignoram cand ne e prea bine.

As aprecia sa imi lasati si voi un gand despre semnificatia Bisericii pentru voi, in incercarea mea de a ii intelege menirea in ecuatia mantuirii.

Cunosc definitiile oficiale , sper sa ajung sa le si patrund intelesurile adanci, dar cred ca cel mai mult ma intereseaza opinia sincera venita din inima si experienta personala, pentru ca Biserica chiar este locul unde umanitatea il cauta pe Dumnezeu, deci e despre om , si despre ajutorul divin.

Nu e chiar așa, să nu exagerăm, cum sunt oamenii în societate și în viața de zi cu zi, așa sunt și în Biserică, numai că în Biserică dacă stai maxim 3 ore pe săptămână - Duminica - nu se vede.

Individualismul în Biserică se vede și prin străinătate că se fac tot felul de spectacole interzise chiar și de Patriarhia Română în care unii și alții fac scene de teatru, spectacole și acaparează soleea-scena din fața altarului sau spațiul liturgic cu promovarea proprie.

Dacă stai mai mult deja încep să se vadă și bunele și rele.

Asta e cea mai simpluță dintre ele, oricum dacă nu ar fi o clădire de zid, n-ai face slujbe în aer liber decât 5 luni pe an maxim, îmi aduc aminte cum cretini de tipul Bendeac criticau Biserica că de ce nu face slujbe în aer liber pe marginea unor ape - deși se fac slujbe în paraclisul de vară.

Aș vrea să văd unul din critcii clădirii de zid făcând slujbe repetate la -4 grade, sau pe ploaie, viscol, ger, chiar și la vânt de 25kmp/h sau peste, canicula 30-35 de grade.

Corect … referitor la a face slujba in aer liber,frigul etc, insa nu este musai sa faci in biserici daca nu le ai ci poți folosi alte spații doar ptr duminica: săli de sport, cămine culturale, alte spații încălzite mărișoare, biblioteci, școli.Orice sat le deține.

Toate obiectele de cult și toate icoanele , altarul se pot aduce duminică sau ținute într-o o magazie adiacentă.

Nu sunt de acord, de multe ori poate fi suprapunere de evenimente sau de cereri de la mai multe culte, asociații, organizații, nu poți să faci altar unde după e paranghelie, se bea, se înjură.

Există o sacralitate a amplasării lăcașului de cult, culmea e că se plimbau cu spațiile sectele yoghine care predau cursuri prin sălile de sport și unii pastori prin anii 90 care căutau să-și facă comunitate, dar ultimii s-au stabilizat și ei în spații definite.

Deci sub nicio formă nu e un argument valid, chiar nu te recunosc cozia.

In Romania s-a zicem ca nu dar în diaspora este foarte des întâlnita forma asta până comunitatea reușește să strângă fonduri pentru achiziție sau închiriere decenta

E din anii 2000 problema asta în diaspora, ar fi avut timp să rezolve, oricum scade și acolo apetența pt Biserică, adică la 3-5 milioane de oameni sunt foarte puține Biserici.

E ca și cum ai avea o regiune de tip Moldova, ca populație care are 1.000/2000 de biserici.

Am zis ca comuniunea e opusa individualismului,nu in Biserica, ci sunt cei care se pozitioneaza in afara Bisericii ,pentru ca asteapta totul de la ei insusi, chiar si in credinta.

Si eu cred ca sufar sau am suferit de aceasta , ca deoarece Biserica ar fi imperfecta conform criticii mele, nu ma pot baza pe ea, si atunci trebuie sa gasesc eu insumi o solutie care sa ma apropie de credinta . Nici macar protestant nu eram ca aceea macar au o Biserica, asa cum sunt ei. Eram pur si simplu invidualist,crezand ca sunt ultimul aparator al Adevarului.

Acum insa, am dat mai mare atentie a ceea ce oricum aveam sub ochi, adica rolul Duhului Sfant in credinta si gandirea noastra , si ca prin farmec am inceput sa nu ma mai cred centrul universului .

La acest soi de individualism ma refeream.

Biserica prin excelenta este comuniune , nu dispare rolul eului propriu , dar se implineste in legatura cu ceilalti.

Nu dispar cautarile, dar nu mai este povara egoului care vrea calea sa personala.

Toate cele pe care le-ai menționat sunt valabile, însă parcă acest aspect îl am cel mai mult la inimă. Pentru cei ce cred în Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, Biserica este manifestarea prin excelență a Duhului Sfânt aici și acum, făcând posibilă unirea mistică cu Iisus și impregnarea fiecăruia dintre noi de viața Lui; asta, întrucât Duhul însuși este deofință și nedespărțit de Fiul. Iar prin aceste două Persoane ale Sfintei Treimi ne unim și cu Tatăl, căci devenim și noi, prin Fiul, copii adoptivi (după har) ai Tatălui.

Cred că cine descoperă Biserica, începând să respire aerul ei, adică Duhul Sfânt, constată că aceasta – cu experiența ei milenară, păstrând viu modul de viață al primelor generații de creștini – este o matrice perfectă pentru sufletul omenesc, care, așezându-se în ea prin adoptarea aceleiași maniere străvechi de a se ruga, închina, gândi și viețui, își găsește liniștea desăvârșită, rostul, împlinirea.

M-am întrebat de ce până în zilele noastre mulți continuă să fie atrași de călugărie și, renunțând la propriul stil să îl adopte pe cel îmbrățișat din vechime de alți călugări, când ar putea să se roage și în casa lor, fără a renunța la modul de viață modern. Este adevărat, ei spun că și în lume te poți mântui, te poți ruga (și chiar trebuie), poate chiar sfinți. Însă ei se dedică total lui Dumnezeu, în timp ce noi doar parțial. Înscriindu-se pe un traseu bine stabilit din vechime, ei adoptă calea sigură a celor care s-au sfințit renunțând la lume, abordează urcușul pieptiș, ca niște alpiniști ai Duhului, aspirând la cele mai mari înălțimi.

Noi, ceilalți, ne scăldăm în acest râu curgător spre Hristos, spre veșnicie, care este Biserica, intermitent, discontinuu, și de fiecare dată când o facem parcă simțim că ne-am întors Acasă, că sufletul nostru numai acolo – în Biserică și în rugăciune – este întru ale sale.

P.S. Gândurile referitoare la călugări mi-au fost inspirate de interviul cu Gabriel Bunge de la Trinitas. O figură de Pateric, în ochii căruia se poate citi că L-a cunoscut pe Duhul Sfânt aievea, în propria-i viață, nu doar din cărți.

Da e acceptabila ideea ca dupa Inaltarea lui Hristos, El nu ne putea lasa singuri ,caci daca nici macar ucenicii Sai apostolii , nu stiau dupa atatia ani petrecuti cu El cum sa se comporte singuri , cu atat noi ceilalti ne-ar fi fost mai greu.
De aceea Biserica o reprezentam noi , cei care am crezut in El, dupa ce am auzit de El prin Scriptura in zilele noastre sau mai direct in vremurile primare,care suntem ajutati si indrumati de Duhul Sfant pentru a ajunge si noi la desavarsirea lui Hristos, si la inlocuirea pacatelor personale, cu o viata de fapte bune in Hristos.
Biserica sunt oamenii, fiecare din noi, care vor sa se uneasca cu Hristos, dar isi dau seama ca prin puterile lor nu e posibil, si descopera ajutorul dat deja de Dumnezeu, in primele zile la incezecime, prin daruirea Duhului Sfant , spre indrumarea noastra.

Harul Duhului Sfant il primim prin Botezul in Hristos.
Insa constiinta ca avem acest har trebuie sa o aducem noi la viata.
Vocea harului se stinge daca suntem indiferenti fata de darul Duhului, fata de Hristos, fata de faptele bune.

Adoptarea modului de a trai al celor din vechime (dupa cum enumeri tu : rugaciunea, inchinarea( ce reprezinta, cultul,lauda?),gandirea si vietuirea) , trebuie insa se se faca personal ,in noi , adaptat personalitatii noastre, =iar nu prin imitare. Nu stiu daca e la fel de usoara ca rewspiratia , adsa dup cum folosesti tu " începând să respire aerul ei"

Trebuie sa descoperim vocea Duhului care ne duce la rugaciunea si gandirea lor, sa o adaptam persoanei noastre, sa deosebim vocea harului de vocea mintii noastre individualiste , sa credem ca aceasta e singura cale valida catre Hristos.

Altfel mereu vom trai cu indoiala ca mai e si o alta cale, ca ortodoxia nu este singura cale catre Hristos, calea pe care suntem condusi de insasi Duhul lui Dumnezeu.

La Hristos ne duce Duhul Sfant, asta e sigur , iar nu puterile noastre. Dar la Duhul Sfant cine ne duce?

Biserica ni-L da prin Taine, dar trebuie sa il facem si lucrator in noi, si sa ne despartim de calea gandirii egoiste .

Aici cred ca cercul se inchide.
Duhul ne indruma catre Hristos pe noi ca si comuniune de oameni grupati in Biserica.
Si calugarii si sfintii cei mai inaintati au fost parte a Bisericii, au fost ca si noi.
Toti am primit acelasi Duh.

Ceea ce lipseste pentru a ajunge la starea avansata de desavarsire a sfinteniei, la calugarie, la fapte dumnezeiesti de bune fata de aproapele , la ocuparea cu contemplarea lui Dumnezeu , este dragostea fata de Hristos.

Cine ajunge prin Duhul (nu prin puterile proprii) sa Il iubeasca pe Hristos, nu mai traieste pentru el insusi, aceluia toate ii sunt posibile , caci acela ajunge la insasi starea de comuniune desavrsita dintre Duhul Sfant si Fiul lui Dumnezeu din Trupul indumnezeit al lui Hristos.

Daca cand ma hraneam cu Cuvantul sau din Scriptura, Hristos era totul pentru mine ,dar imi scapa printre degete, cu cat mai mult va fi atunci cand prin insasi Duhul lui Dumnezeu il primesc pe Hristos intreg si il vad in Biserica oamenilor obisnuiti din jurul meu, dar si Biserica sfintilor si a ingerilor.

In opinia mea este saltul de la Biserica considerata ca regula a mantuirii , cu diverse reguli practici si obligatii , la Biserica considerata ca si continuare si prezenta vie a lui Hristos.

Nu e necesara alta cale decat cea oferita de Duhul Sfant pentru a ajunge la sfintenia deplina, e necesara insa identificarea Duhului Sfant dat noua prin Biserica, ca Duh al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu .

De acord, dar cu accentul pus pe Duhul Sfânt, nu pe oameni. De altfel, acei oameni care vor să se unească cu Hristos sunt deja animați de Duhul Sfânt în această direcție. Afirmația ta derivă din cea de-a doua definiție pe care ai formulat-o, respectiv "comunitate divino-umană" sau comunitatea euharistică, adică Biserica – Trup mistic al lui Hristos, alcătuit din cei care se împărtășesc cu acesta, formând "mădulare ale lui Hristos", după Sf. Pavel.


"Închinarea" = cultul, într-adevăr. Și da, nu trebuie să imităm doar formal, ci să îmbrăcăm această haină oferită de Biserică peste propria personalitate, fără a înceta să fim noi înșine.

Cât privește respirația în atmosfera Bisericii, într-adevăr, la început nu-i ușor, căci "plămânii" noștri sunt obișnuiți cu aerul poluat al lumii. Dar persistând în rugăciune, închinare, cercetarea cugetului și hrănindu-ne cu tainele Bisericii, se va petrece o convertire lăuntrică, iar omul duhovnicesc din noi (sau duhul nostru) se va anima. Ținut în suferință atâta vreme, ignorat de noi de regulă odată cu intrarea în adolescență și lăsat aproape mort, atunci când dă de "oxigenul" harului, el va începe să respire și va prinde putere, preluând, treptat, conducerea întregii noastre ființe; dacă și noi vom vrea asta și nu-l vom asfixia din nou silindu-l să trăiască în atmosfera poluată a deșertăciunii.

Încetul cu încetul, vom ajunge să nu mai putem trăi fără acest aer pe care-l găsim în Biserică, fără să ne adăpăm din apa ei vie a Tainelor ei, fără să ne hrănim cu al ei Cuvânt.

Nu mă preocupă dacă Ortodoxia este singura cale, dar cred că este cea mai bună. Sper ca și cei care au ales alte căi să se mântuiască. Și chiar cred asta, pentru că mi-a fost dat să cunosc inimi bune, cu o dragoste veritabilă pentru Hristos, transpusă în viețile lor, la oameni desprinși de Biserică.

În Ortodoxie, însă, găsești nealterată calea pe care au mers sfinții de la începutul Bisericii.

Nu mi se pare că ar fi mulți atrași de călugărie raportat la 12-13 milioane de declarați ortodocși la ultimul recensământ, față de anii 90 sigur nu sunt mulți.
Nu sunt nici măcar 50.k de călugări.

Dintre cei care merg, nu rămân toți și mulți merg și pt aerul de munte, mâncarea ovo-lacto-vegetală mai bună în zonele pe unde sunt mănăstiri decât de la hypermarket.

Și mulți călugări stau mai mult în lume acum, decât în vechime având permis de conducere, mașină, telefon și unele mănăstiri fiind în zone urbanizate cum sunt mănăstirile de lângă București sau din București și alte centre urbane mari.

Călugăr într-un oraș, având eventual o curte mai măricică și cam așa e și în Franța și alte zone.

Practic stilul de viață modern e pretutindeni, mașină cu funcții inteligente, telefon inteligent, laptop, televizor, internet, sistem cu climă, băi unele un fel de spa - Dorna Arini, bucătării hi-tech ale unor mănăstiri, excelent puse la punct dpdv tehnic și funcțional, mașini de spălat, panouri solare.

Ai dreptate, Iorest, călugării cu vocație sunt puțini, iar cei care aleg (sau ar alege) mânăstirea din rațiuni duhovnicești se poticnesc adesea de aspecte ca cele pe care le-ai menționat și care alterează duhul obștii în care ar urma să se integreze.

Însă eu m-am gândit doar la cei cu vocație, ca părintele Gabriel Bunge, ca să dau un exemplu de creștin care se mulează perfect pe matricea Bisericii, preluând modul de viață al asceților de la începuturi.

Cum mireni suntem mai mulți, ar fi fost mai potrivit un model din această zonă, un creștin cu viață îmbunătățită, care respiră în Duhul Bisericii. Cred că aceștia sunt chiar mai mulți decât călugării cu vocație, dar mai anonimi, neieșind în evidență cu nimic pentru cei care nu-i cunosc îndeaproape.

Însă în fiecare parohie poți vedea un număr de oameni dedicați rugăciunii, care iubesc slujbele, se spovedesc și se împărtășesc des, iar pe lângă această dragoste manifestă față de Dumnezeu au o inimă caldă și pentru semenii lor.

Da ai dreptate, nu e neapărat rău să ai cratițe și ustensile de gătit, după standarde masterchef cum am văzut de pildă în unele reportaje trinitas tv cu rețete mănăstirești. Până la urmă dacă dai de mâncare la mii de pelerini trebuie să ai cu ce.

Nu prea mai putem copia modelul patristic din cauza internetului și a electricității, știu oameni care au renunțat complet la televizor, dar nu și la internet.

Caracterul oamenilor, mai ales al celor dedicați se vede în momente grele de cumpănă nu când totul este impregnat de bunăstare, toată lumea i sătulă, și buzunarele sunt pline de gologani.

Pe om îl cunoști cu adevărat atunci când i se bălăngăne o sabie deasupra capului.

Mi se pare că țara a fost într-o criză aproape permanentă, cu câteva perioade de repaos sau liniște.

Acum vine cea mai grea criză după război, momentul când oamenii născuți în plus după decretul lui Ceaușescu vor face 70-80 de ani și vor solicita sistemul public de sănătate, vor crește nr de înmormântări, iar după ei va fi o cădere în gol de 1-2 mil de oameni, oameni lipsă inclusiv din Biserici.

Să vezi atunci când satul și strada vor fi lăsate și mai pustii decât păreau până acum.

Indicatorul sfintilor ,ori mireni ori calugari, nu e neaparat rugaciunea si slujbele la care participa , caci tu nu poti vedea decat frecventa cu care o fac, nu poti cunoste sufletul lor.

Asa si despre fariseul din pilda cu vamesul apoape sigur l-ai fi catalogat ca sfant dupa aparentele externe.

Insa doar Dumnezeu cunoaste inimile noastre

Tinta Bisericii este una singura mantuirea prin Hristos.

Acolo unde il identifici pe Hristos, in fapte, in roade de iubire ,in omorarea pacatului ,acolo e si sfintenia.

Sfantul nu e sfant ca se roaga ci ca iubeste.

Dar nimeni nu poate ajunge la Hristos fara rugaciune , ca sa dea astfel roada iubirii, caci a ajunge singur la Hristos inseamna de fapt individualism , deci opusul iubiirii.

Nici măcar frecvența nu poți să o vezi, dacă ei participă la slujbe și în alte parohii...

Pilda semnala ineditul situației, jăpcarul fiscal s-a ridicat peste paznicul învățăturilor, neînsemnând că toți fariseii în mod absolut sunt sub vameși ca morală, sau că pocăința vameșului era universală pt toți vameșii.

Problema era că fariseul s-a comparat cu celălalt, el chiar făcea ce zicea și-ntr-un fel nu e ceva rău să zici Doamne mulțumesc că nu sunt drogat, bețiv, că am venituri să dau zeciuială sau să fac milostenii, doar să nu arăți spre celălalt, atât.
Jumătate din rugăciunea fariseului nu era rea în esență.

De acord cu tine, de aceea am adăugat și "inima caldă pentru semenii lor". Balanța poate atârna fie spre rugăciune și cult, fie spre semeni, iar noi ortodocșii păcătuim mai ales prin primul fel de dezechilibru, în detrimentul dragostei probate față de oameni.

Însă printre anonimii devotați rugăciunii pe care îi întâlnesc prin parohii am observat adesea și manifestări ale dragostei dintre ei. Există oameni care cresc frumos în Biserică.

In sfarsit am gasit si eu pe cineva care sa spuna ca a face un scop in sine din cult si rugaciune e un dezechilibru. Bineinteles daca am inteles eu bine.

Nu ele insele ca activitati sunt exagerate , ci saracia in a arata legatura lor cu Hristos , si prin aceasta cu Duhul si cu dragostea.

Aceasta le face oarecum mecanice, ineficiente ,ba mai mult, devin criteriu al credintei . astfel avem o ortodoxie preocupata de cate biserici se construiesc la cate slujbe participam si cat de mare e canonul zilnic.

Acestea devin semnele 'vazute' ale credinciosului.

Dar daca nu le intelegi pe dinauntru , nu te umpli de harul Duhului care se roaga de fapt in tine , prin imbatarea cu luminile desavarsirii dragostei dintre Hristos si oameni, care a dat si trupul Sau pentru noi, si chiar Duhul Sau pentru neputinta noastra de a Il urma , atunci rugaciunea noastra e rece si cultul lipsit de fiorul "realitatii" prezentei lui Hristos intre noi.

Si in plus mai devin si criterii de respingere a celorlalti, care nu vin la Biserica , nu sunt in norme, facand din forma o bariera asupra a ceea ce conteaza de fapt: fondul, sufletul uman.

Pledoaria mea este doar pentru imbogatirea acestror concepte cu continut si cu viata : rugaciune, slujba .

Nu impotriva acestor concepte, ci impotriva saraciei umane autosuficiente.
E diferenta dintre "iti multumesc Doamne ca dau zeciuiala ,ca particip la slujbe ,ca ma rog " si strigatul disperat "Dumnezeule ,milostiv fi mie pacatosului !"

Numai cine vede partea formala a rugaciunii poate considera ca a indeplinit-o deja,chiar daca nu doar prin meritul sau.

Cine insa vede bogatia extraordinara a Duhului, care ne cheama la Hristos pe toate caile, rational vs sufletesc, fericire vs pedeapsa, pasuire vs necaz ,iubire vs dispret(Zaheu) , doar acela isi poate simti micimea in fata milei nesfarsite a Dumnezeului nostru Iisus Hristos , si sa nu se increada in sine ca ar fi facut ceva bun pe lumea asta , ci ca e nestuitor si copil in toate, in afara de un singur lucru : dragostea pentru Hristos.

Doar aceasta ne ajuta sa stim sa ne rugam ,caci Duhul vine peste cei ce se desconsidera pe sine insusi ca fiind oameni limitati, si se agata cu totul de Hristos.

Văd că de când ești aici tot bați apa în piuă despre cum ar trebui să fie Biserica, nu-mi dau seama cu ce aduci tu contribuție ?

Din câte văd tu ești modelul individualist, plin de sine, ăla de dă din coate care votează usr-pnl, modelul indiviualist-darwinist-concurențial de societate, de unde tupeul să pretinzi comuniune și spirit comunitar când tu sapi la temelia lui prin modul tău de viață, concepții, gânduri, acțiuni ?

Sau cum, tu distrugi societatea proiectând un model societal individualist,concurențial, dar ai avea pretenția de sprit comunitar, comunitarism - din partea unei oaze a acelei societăți pe care o impregnezi de individualismul tău ?

Comunitate și comuniune, întrajutorare a fost în comunism, acum ați proiectat o societate individualistă și nu aveți dreptul să pretindeți nimic.

Da, asta era ideea. A ține doar la una dintre cele două porunci la care Hristos a rezumat toată Legea Veche – respectiv iubirea de Dumnezeu și iubirea de semeni – este a zbura cu o singură aripă ori a vâsli cu o singură vâslă, având ca rezultat o traiectorie în cerc.

Cultul ortodox poate fi foarte captivant, te poți scufunda în rugăciuni și slujbe care te mângâie și te încântă într-atât încât poți cădea în ispita de a le trăi ca scop în sine. Ajungi la autosuficiență, iar atunci când apare o situație în care vreun semen de-al tău are nevoie de ajutor, nu știi cum să-l îndepărtezi ori să te depărtezi tu de el ca să nu-l mai vezi, întrucât reprezintă o amenințare pentru zona de confort pe care o iubești atât de mult. (Vezi cazul maicii Pahomia, semnalat de dl Militaru pe acest forum. Este doar unul între multe altele.)

Să ne gândim, de exemplu, la miile de bătrâni neputincioși, bolnavi, nedeplasabili, uitați de copii, de rude, de vecini prin casele lor, condamnați de indiferența noastră să moară în mizerie. Cei care lucrează pe ambulanță cred că ne-ar putea descrie un tablou îngrozitor cu ceea ce văd zilnic, iar volumul de suferință în mizerie din țara noastră este cu siguranță copleșitor.

Am convingerea că suntem datori – începând cu mine însumi – să nu mai întoarcem capul în partea cealaltă atunci când auzim de suferința ori nevoile cuiva, pentru că indiferența este mormântul propriului nostru suflet, iar mersul la biserică și păstrarea rânduielilor ortodoxe – lipsite de fapte ale milei și dragostei – ne servesc doar ca amăgire de căpătâi a vieții noastre, al cărei gust amar îl vom descoperi când va fi prea târziu.

@iustin_dumitru: Dragă Iustin, știi cum se spune: "Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să și primești!" – asta apropo de invitația pe care o lansai pe alt topic, de a ne exprima cu privire la minusurile tale.

Însă cum mă regăsesc destul de des în opiniile tale, simt că această critică a lui Iorest mi se potrivește și mie, deși cred că ar nuanța-o un pic pentru mine. Întrucât și au am votat USR și PNL crezând că o societate concurențială, bazată pe muncă și merite câștigate cu efort, lupta cu sine însuși de a fi mai bun –fiecare în domeniul său –, ar aduce mai multă valoare pentru ceilalți, beneficiari ai produselor ori serviciilor noastre. Nu din generozitate, ci din pragmatism, căci binele aduce bine, iar beneficiul este și la cel care îl oferă, ca și la cel care îl primește. Pentru că o afacere cinstită este aceea în care ambele părți au de câștigat.

Sunt însă pentru o concurență onestă, cu fair-play (să recunoști când altul este mai bun ca tine) și care să nu-i strivească pe ceilalți; să nu distrugă, ci să afirme, să construiască. Nu sunt pentru individualism ori egoism și cred că cele mai bune companii, firme, organizații ori instituții funcționează cel mai bine atunci când reușesc să alcătuiască echipe bune, iar nu bazându-se pe câțiva profesioniști de excepție care lucrează individual.

Ciudată struțo-cămilă s-a născut în peisajul post-comunist – cel puțin la noi și la ruși –, prin hibridarea dintre nostalgia comunistă și ortodoxismul naționalist. Dar asta nu face decât să caricaturizeze creștinismul, compromițându-i imaginea și făcându-i pe mulți să se depărteze de Biserică, ori să adopte o atitudine ipocrită ca inevitabilă și ca parte a credinței ortodoxe înseși.

Tu fiind mai tânăr, Iorest, probabil nu știi că minciuna era regula în regimul comunism, că totul era să te prefaci că îndeplinești cerințele partidului, că oamenii ajunseseră să spună: "Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim", că Ceaușescu era aplaudat (ipocrit) și înjurat (cu sinceritate) deopotrivă de aceiași oameni, că nimeni nu credea în ideologia propagată cu limbaj de lemn de la tribunele congreselor.

Ce comuniune putea exista între oameni care nu credeau în ideologia care ar fi trebuit să-i unească?

Și măcar de ar fi fost așa precum spui, cum poate fi acea comuniune asociată cu cea a Bisericii, în Hristos, când atunci însuși Dumnezeu era interzis, religia fiind tolerată – dar ținută într-un con de umbră – doar pentru ca partidul să păstreze o aparență de acceptare a libertăților individuale utilă în relațiile externe? În același timp, "religia de stat" era ateismul dogmatic, cu pretenția de adevăr absolut.

Cum se împacă nostalgia pentru Ceaușescu – demolator de biserici – cu dragostea pentru Biserică?

Iar minciuna nu era întâmplătoare, un accident, ci însăși esența acelui regim, fără de care el nu putea exista. Tocmai negarea lui Dumnezeu este marea minciună, marele fals pe care s-a construit acea ideologie în care nu credea nici măcar Ceaușescu. Iar cei care s-au identificat până la moarte cu comunismul, ca Iliescu ori Vadim, s-au folosit în permanență de minciună ca de un instrument indispensabil pentru menținerea ori întoarcerea la acea stare de fapt. (Vezi miniciunile legate de Revoluție ori mineriade în cazul primului; vezi calomniile fără număr la adresa dușmanilor politici în cazul celui din urmă.)

Ce legătură poate exista între minciună și adevăr, între ateism și credință, între comunism și Hristos?!

Lasă că acuma ești urmărit din birouri pe tabele excel de productivitate, KPI le zice, ești pândit să nu ofensezi în pudori vreo feministă lesbiană, și ți se bagă pe gât cote de gen la salarii, dar cu mai multe femei manager decât bărbați.
Ai un panopticon omniprezent unde ești verificat să dai cu cartela, pe camere de luat vederi, cu un sistem de posibil turnători și sifoane.

Domnule tu ai văzut ce familii superbe s-au construit în comunism, 4-5 copii, frumoasă și soția, fără niciun fel de fard sau boială, frumusețe naturală.

Acum abia se mai naște câte un copil și ăla prin cezariană, că mama nu are chef să suporte durerile nașterii, divorțul e la un click distanță, e minunat.

Înainte rar vedeai un gras, acum 55-60% sunt oameni care nu mai pot să slăbească de la rahatul de mâncare aruncat prin supermarketuri ca mâncare unică fiindcă piețele se închid.

Înainte majoritatea se ajutau între ei, nu exista să moară unul în tramvai și să nu anunțe nimeni autoritățile, fiindcă se temeau de întârzieri ale cursei.

Văd că toți duhovnicii mari s-au șlefuit în comunism, arată-mi un duhovnic de talia părintelui Cleopa format după 1990.

Văd acum tineri ieromonahi, euro-monahi pe pagina părintelui Ciprian Mega, până nu l-au cenzurat care beau în centrul vechi pe muzica dau moda, și altele care sunt urâciune și a le grăi.

E vorba de societatea aia din anii 70, cu oameni sportivi, tineri mulți, sănătoși, bucurie reală când mergeai la mare-munte, familii nu divorțuri, nașteri nu atâtea avorturi.

Câte Biserici a dărâmat casa regală la sistematizarea Bucureștiului ?

Nici n-am citit acel pasaj, mă deranjează problematizarea asta cu Biserica să fie așa și pe dincolo, dar tu proiectezi alt model de societate.
Modelul în care cel cu pile, nici măcar cel mai puternic sau mai bun îi calcă în picioare pe cei de sub ei, modelul tupeistului care dă din coate, al ateului atoate-știitor, plin de sine, bolnav de patima tehnologiei, păi ăsta e modelul de care să ai parte.

Practic singurul remediu la neo-liberalism e să se canibalizeze între ei când nu mai încap unii de alții.

Tu ai votat - crezând că - deci ai proiectat niște iluzii, știi și tu prea bine că activul de partid userist e format din nulități intelectuale ca și la alte partide, dar nu e sub nicio formă un partid al elitei, nu are capacitatea să genereze elitism în administrație sau bune practici în domeniu.

Mulți politicieni usr sunt chiar mai proști, mai îngălați și mai ticăloși decât anumite categorii profesionale din care-i votează în proporție mare.

Unii au dosare penale, alții au decizii de la agenția națională de integritate de incompatibilitate, alții au studii dubioase sau pe la universități particulare de 2 bani găuriți, alții fac pagube pierzând fonduri europene prin neaplicare proiecte.
În multe administrații useriste se constată o lentoare a implementării proiectelor, sunt păguboși mai degrabă decât aduc plus-valoare.

Nu au nicio treabă intențiile dvs lăudabile, cu ce se petrece de fapt, oamenii deștepți din structurile de putere trag pentru ei resursele, mută capitalul intern în străinătate, se distrează pe la Monaco.

În prezent - n-ai bani - mori în spital sau nu se uită nimeni la tine, n-ai bani, n-ai curent, n-ai bani abandonezi școala, lucrezi de-ți ies ochii din cap și filele din calendar și primești cât să plătești utilități vara nu iarna.

Asta în timp ce pt niște șmecheri intră sume în cont de la 15.000 de lei în sus pe lună net.

De fapt nu e nimic ciudat dacă stăm să gândim că a existat și un naționalism monarhist până la un punct și s-ar fi accentuat dacă regii nu erau venetici.

Dacă înainte problema era penuria, acum este abundența. Concluzia ta: Înainte era mai bine.


Tocmai ce-am aflat de cazul unui copil de 5 ani căzut în apa înghețată la Craiova și șase oameni au sărit în apă după el, riscându-și viețile. Eu cred că aceștia au spălat fața celor nepăsători de la Sibiu. Și nu e prima dată în ultima vreme când aud de oameni care chiar au murit încercând să-i salveze pe alții. Deci să nu generalizăm.



"S-au șlefuit" prin suferința pe care acel regim le-a provocat-o. Acea generație s-a format însă în anii '30-'40, iar bagajul duhovnicesc pe care l-au acumulat atunci i-a ajutat să treacă prin suferințele teribile, uneori de zeci de ani, cu credință. Au avut parte de experiențe-limită, iar Dumnezeu le-a înmulțit harul, așa cum face mereu cu cei care suferă pentru El. Dar regimul comunist are în acest sens același merit pe care l-au avut persecutorii creștinilor din Roma antică în devenirea martirilor, ori chiar Pilat, fără de care Hristos n-ar fi fost răstignit și, prin urmare, n-ar fi înviat.

Nu-mi mai fac iluzii de multă vreme – ori poate nu mi-am făcut niciodată, neașteptând prea multe de la politicieni. Am votat pragmatic, conștient de limitele celor pe care am pus ștampila și împărtășind doar parțial valorile lor. De la politică nu aștept idealuri, ci pragmatism și eficiență, și măcar o parte dintre cei cărora le-am acordat încrederea constat că fac treabă bună, în pofida multelor bețe în roate care li se pun.

Probabil a fost o urma de judecata in ce am zis despre postarea lui Cristian , de aia m-ai taxat cu postarea asta , ca as fi impotriva la ceva.

Am intrat mai dezorientat pe forumul asta si acum eu zic ca sunt mult mai bine , chiar m-au ajutat cele 3-4 persoane care stau aici, unii cu medicamente amare altii cu mierea cunoasterii.

Substratul meu e ca incerc sa inteleg si sa ma inteleg si ca va iau parteneri in drumul acesta , de aceea poate azi zic una maine pare diferit.

Poate ma percepi un revoltat un distrugator si de aceea ma consideri individualist, ca nu imi pasa de linistea celor multi.

Dar tare m-as bucura sa vorbesti despre subiectele de interes pentru un credincios, pe care incerc mereu sa le aduc in fata.
Adica sa imi spui mai exact ce zic bine si ce nu ,dar din ce am zis eu, nu din altele.

Daca vrei votez si cu AUR , ca sa fiu ca tine, numai intra si tu putin in lumea mea.

Sper ca nu se supara fratele Iorest daca iar te contrazic putin.
Desi vorbesti exact cum trebuie si cum mi-as dori, totusi vreau sa te indrept catre esenta,mai mult ca o oportunitate de cunoastere decat ca o contrazicere.

Ambele lucruri au o radacina comuna : si rugaciunea spusa rece , si lipsa de empatie cu ceilalti. Nu se pune problema ca una o faci bine si alta nu. Daca le faci bine, le faci pe amandoua, ca ambele au aceiasi radacina.

Si sursa neputintei si a racelii e bizuirea pe fortele proprii. Avem credinta care ne-am fabricat-o, cea individualista asa cum zice Iorest.

Daca generozitatea lui Hrisots ar fi in momentele rugaciunii cu noi, atunci ea ar straluci ca un soare si in fata oamenilor, asa cum au demonstrat-o numerosi sfinti, care intai au trait in pustie,apoi au iesit in lume.

Totusi smerenia ne apara de aceasta capcana, si de aceea e de preferat rugaciunea vamesului, decat a celui suficient.

Iubirea e una singura, iubirea de Hristos, si aceasta nu vine de la oameni. Caci oamenii vedem in jur cum sunt, nici unul din noi nu poate spune despre sine ca e multumit, toti ne simtim la 1% din potential.

Si nimeni nu poate avea aceasta iubire de la el insusi oricat de intelept ar fi, ci ii este daruita prin Duhul lui Dumnezeu lasat noua.

De aceea trebuie sa invatam sa ne iubim in ceea ce facem bine , ca sa recunoastem prezenta Duhului in noi, si sa crestem ca planta trezita de ploaie la viata.

Deci daca mai vezi bolnavi in jur si oameni necajiti, nu te gandi la neputinta de a ii ajuta si a le face bine. Ci gandeste-te ca insusi gandul catre ei, si dorinta aceasta catre ei, vine de la Hristos, si ca El este in tine , si ca nu esti singur in aceasta lupta cu neputinta.

Nu era penurie în anii 70, și nici în alte țări comuniste din spațiul estic nu a fost penurie deloc nici în anii 80, hrana era mai bună calitativ față de ce e acum.

Degeaba ai abundență de plastic și lucruri toxice că aia e tot sărăcie să iei mâncare la prețuri de dumping, e penurie de produse de calitate și sunt scumpe.

Din perspectiva ortodoxă abundența de supermarket, te îndepărtează de post.

Pe vremea comunismului n-ar fi fost niciun caz dintr-acela de neintervenție publică, în primul rând fiindcă mai toată lumea era pe afară, nu stătea în fața ecranelor și vigilența publică observa orice aproape.

Domnule atunci doar cine voia să fie călugăr era prin mănăstiri și seminarii, deci doar oamenii de vocație tocmai fiindcă traiul muncit îi încerca, din contră traiul bun a adus euro-monahii, așa rușine cum e în reportajul de mai jos e generată tocmai de perspectiva europeană:

https://www.youtube.com/watch?v=x4jSU9bZ_NI

Totul de acolo e cultura decadentă occidentală, cultura de clubbing intrată în monahism, cultura de strip-tease, cultura lgbt, cultura de bar, subcultura manelistică un fel de subcultură afro echivalentul în Ro.

De la prea mult așazis bine li se umflă capul la mulți, acum având și datorii se duce și iluzia de bine că vine scadența și executorii siliți.