Hristos e raspunsul la toate
 

Mi-a venit brusc revelatia asta !
S-a instalat in mintea mea si a inceput sa glasuiasca , sa gaseasca solutii pentru fiecare aspect.
E ca diferenta dintre un mut si un orator, dintro data mutul parca a prins glas.

Toate cautarile mele, toate schimbarile mele rapide de pozitie, toate uscaciunile urmarii concrete a unor percepte in care sperai ca sunt adevarate, dar nu-ti miscau deloc sufletul ,dintr-odata devin simfonie si izvor.

E o revelatie imi zic, una din acele scurte atingeri ale harului ,in care pe moment toul iti pare posibil dar a 2 a zi te pierzi, nu mai poti sustine entuziasmul zilei de azi.

Ba chiar e si un model imi zic: samanta care cade pe loc stancos, infloreste de indata , dar nu are radacina, si arsita soarelui o doboara, caci nu are pamant bun.

De cand scriu pe aici am tot deschis topicuri in care a 2-a sau a 3-a zi nu mai credeam ,deoarece sufletul ma trada, de fapt ma aducea pe calea cea buna . Caci posibil ce scriam nu era ok, si atunci constiinta imi sereva dusul trezirii , prin ea sau prin altii...

Dar acum parca e altfel. Parca am convingerea ca daca raman in Hristos , macar in Cuvantul sau , daca nu mereu in Duhul Sau, atunci fiecare clipa, in viata reala , sau in singurateta sufletului meu ,sau in chinuiala mea de a intelge Biserica, sau chiar scriind si aici, totul poate fi cu folos.

Pentru ca fiecare ocazie , fiecare om nou intalnit, fiecare gand care il ai , te poate apropia de Hristos, daca tinta ta e mereu doar El.

Nu e vorba de eul tau aici, nu conteaza cum esti,bun sau rau, e vorba sa il cauti pe El.

Pe El fara intermediari, direct, asa cum e , prin Cuvantul sau,prin porunca Sa, prin iubirea de ceilalti, prin cufundarea eului tau in EL.

Poate il gasesti la Biserica, poate pe stadion, poate in familie,poate pe forum, peste tot unde esti tu , acolo e si El.

Dar nu oricum, ci doar luand ceva din fiinta Lui : un cuvant, o promisiune a nemuririi,o dezvaluire a Tatalui ceresc si mai ales dragsotea de aproapele , doar asa te poti intalni cu El.

El este fiul Tatalui ceresc, care S-a facut om, pentru ca tu omule , nu doar sa vezi, ci si sa capeti chipul Sau.

Toate par simple atunci când SIMȚI,ceva, orice.O trăire,o satisfacție,un strop de fericire,ba chiar o REVELAȚIE.

Dezamăgirea vine după, atunci când ele pleacă și rămâi tu SINGUR,cu problemele tale,cu ale altora,cu ale Lumii sau chiar cu probleme pe care ți le creezi chiar Tu.

Ce facem când suntem nevoiți să Luptăm fără aceste Bucurii, fără Suport, fără Scop, fără Drum?

Sau pur și simplu,nu găsim o Direcție,de doar a păși spre Ceva.

Cu asta se ocupă Filosofia dintotdeauna,și persoanele care filosofează Nativ.

Nu-i un Domeniu strict Religios sau Spiritual.

In Religie in general Calea este destul de Clar stabilită și trebuie doar să o Urmezi,mai ales în creștinism.

Adică nu merge cu azi cred una, mâine alta.

Această metodă Experimentală nu prea se leagă cu Hristos,cel puțin nu în sensul tradițional oferit de Biserică.

Biserica îți oferă metodele prin care tu sa urmezi aceasta Cale și Îndoirea, Căutarea Personală a unei Căi individuale nu-i tocmai ceva Creștin, decât poate in Protestantism, însă și acolo într-un mod limitat.

A-L introduce pe Hristos,cel prezentat de Noul Tratament și implicit Biserica Creștină in spiritualitatea personală fără toate instrucțiunile celor ce l-au dezvoltat poate duce la multe confuzii.

Desigur putem Exploata un sens mistic prin acest Arhetip al lui Hristos, această Unire cu El, fiindcă au făcut-o mulți inițiați creștini,sau cunoști in Biserica ca Sfinți.

Posibilitățile sunt clar deschise,mai ales pentru cineva care Caută constant un Sens,fie el Personal sau Universal.

Dacă totuși vrei Experiența Directă,cu certitudine este un teritoriu de Nivel Înalt.

Gândește-te că asta au căutat Sfinții, dacă tot suntem în cadrul creștin,o viață întreagă.

Iar prin căutarea teoretică și formularea scrisă, verbalizată, gândită, RAȚIONALĂ,a ceea ce ce reprezintă,in cazul de față Hristos poți ajunge la multe concluzii.

Biserica și Creștinismul au formulat întregi Doctrine, Ritualuri,Canoane etc, doar prin asemenea interpretări RAȚIONALE.

Misticii au suferit enorm când au venit cu Revelații personale,mai ales dacă aveau mesaj colectiv.

Abia dacă au întrunit anumite condiții supranaturale/minuni,au fost luați în considerare.

Deci,ia seama că experiența personală și directă cu orice fenomen supranatural,sau in cazul de față cu Hristos,nu va fi întotdeauna privită cu "ochi buni",nu va fi credibilă,nu va însemna poate nimic pentru ceilalți,care urmează deja Calea "Oficială".

După mulți Revelația a fost deja transmisă, nu-i nevoie de altceva.

In fine putem discuta mult despre aceste aspecte.

Însă am menționat câteva dintre provocările pe care le-am întâmpinat și eu în Căutările mele.

Este greu,dar totuși merită!

Adică știi deja asta:))

Dar ,dacă nu știi, îți spun că nu ești Singur,suntem mai mulți,doar pe Cai diferite, uniți probabil de aceeași Vibrație.

Buna,
Iti multumesc mult de feedback.
Este intradevar fosarte apropiat de starea mea de spirit.
Cu o mentiune totusi, o veste buna.

Revelatia si atingerea harului (macar pentru scurt timp,macar in constiinta) vine pur si simplu din afara, e adevarat, uneori pe anumite chinuieli ale tale, ca raspuns pentru ele.

Dar nu e obligatorie chinuiala, pentru ca harul vine cand vrea el si cand considera, dar nu la intamplare ,cum o sa incerc sa spun mai jos.

El nu contrazice nici crestinmismul,nici calea oficiala a Bisericii, nici filozofia si nici macar viata reala , cea de zi cu zi.

E pur si simplu o deschidere a sufletului si a mintii, raspunsuri care iti vin dintr-o data in cascada, si care zaceau cumva in tine.

Am mai avut si eu astfel de stari uneori, si sunt sigur ca cei care au credinta si fapte au des astfel de stari.

Spuneai de generalitatea acestor cautari si raspunsuri si ca ele nu sunt legate de Hristos/Biserica etc

Revelatia mea tocmai in aceasta a constat.

Ca raspunsul, revelatia e strans legata de Hristos. Si e valabila pt orice domeniu : viata reala simpla intre oameni ,filozofie, alte religii , alte culte in cadrul crestinismului, sau orice cautari personale ai avea, de orice natura.

Pentru toate exista un singur rapuns : Hristos , dupa cum El uinsusi zicea dar nu am dat poate importanta : "Eu sunt Calea Adevarul si Viata"

Nu e doar calea ortodocsilor sau protestantilor, nu e doar calea crestinilor , si nici macar atei nu pot avea probleme suficient de incurctae ca sa nu isi gaseasca raspuns tot in El.

Nici macar nu depinde daca persoana repsectiva Il accepta sau nu ,pentru ca El are pedagogia si judecata propie si potrivita pentru fiecare din noi, si la sfarsit, acum sau atunci, fiecare va constata ca Dumnezeu,unicul Dumnezeu , a fost aproape de el prin Fiul Sau.

Hristos nu este al cresitinismului doar , nu numai.
El este Viata , pana si a ultimului membru dintr-un trib uitat in jungla, a ultimului chinez din cele cateva miliarde.

Nici o cultura sau om nu a putut invinge vrerodata moartea,nu a avut informatii despre ce e dincolo, iar moartea va fi revelatorul acestui adevar.

Hristos e singurul care a spus exact ce trebuia sa spuna ca sa ne faca sa credem asta, existenta vietii vesnice, impreuna cu El.

Hristos nu exclude , ci include totul, si chiama pe toti la El prin iertare si pocainta.
Si El nu a fost cunoscut decat prin revelatie,caci pentru lume e o nebunie.

Cu adevărat Hristos este răspunsul la toate – iar ăsta este un truism pentru creștini. În frământările tale, pe care le observ chiar dacă nu prea găsesc vreme să-ți răspund, mă regăsesc și te simt ca pe un frate.

Ce putem face, însă, ca să nu mai oscilăm, să ne bucurăm mereu de prezența lui Hristos, să-L simțim, chiar, în viețile și inimile noastre? Cum să procedăm, cum să ne rugăm, cum să trăim? Recent, nu datorită unei revelații personale, ci unei minunate cărți, am aflat că acest lucru este posibil și chiar la îndemână. Cu condiția, bineînțeles, și a unui efort propriu pentru dobândirea harului – lucru, iarăși, binecunoscut de toți creștinii.

Este vorba despre Sbornicul – carte de care nu o dată am auzit, dar abia recent, ascultând pe net o convorbire între Părinții Cleopa și Galeriu, am înțeles că ea a fost cel puțin una dintre sursele care au însuflețit mișcarea Rugul Aprins din anii '40-'50 ai secolului trecut și care a făcut posibilă transfigurarea celor care au fost mistuiți de acel foc minunat.

Este, bineînțeles, despre rugăciune. Toată rugăciunea, chiar dacă centrată pe chemarea numelui lui Iisus. După numai câteva pagini, vei afla cum să te rogi; și anume, din inimă.

Cartea nu se mai găsește la nicio librărie online, doar PDF și, chiar dacă conține multe greșeli de culegere, îndrumarea pe care o oferă este neprețuită, dând răspuns întocmai la întrebarea cum de mai sus.

Dumnezeu asa de mult a iubit lumea, încât a lasat-o în mâinile lui satan sa-si bata joc de ea și sa o distrugă. Ulterior l-a trimis pe Fiul său sa moara in chinuri ca să o rascumpere, dar de fapt nu se schimba cu nimic situația lumii după ce fiul Său a murit, și lumea în continuare este în mâinile lui satan. Pe deasupra Fiul după înviere a părăsit lumea și a plecat la cer, a abandonat-o mai exact, iar celor cărora le-a promis ca va veni înapoi cât timp ei vor fi în viață le-a tras o mare teapa sau a uitat de ei.
Minunat Dumnezeul în care credeți, cu adevărat special.

Cred ca Hristos se dezvaluie prin diferite cai, functie de pedagogia Lui , si de specificul fiecaruia.

Daca ar fi o singura cale Hristos nu ar fi spus:
"V-am cantat de jale si nu a-ti plans, v-am cantat din fluier si nu a-ti jucat".

Sunt convins ca cea mentionata de tine este o cale sigura, si anume "rugaciuinea inimii"
pentru ca pomenind in permanenta Numele Sau, indreptandu-ti sufletul permanent catre El, te mentii legat de El.

Piatra de incercare a orcarei credinte este lipirea sufletului de El, si faptele, voia Sa,porunca Sa, care nici ea nu este a Sa ,ci a Tatalui Sau.

Nu vorbele noastre conteaza, nu teoriile,nu revelatiile personale , nici macar necredinta noastra nu e definitiva. Ci patrunderea Lui integrala in tine, prin atentia si nerabdarea cu care tu insuti il cauti.

Cine nu ii intelege Cuvantul nu ii cunoaste fiinta .Cine ii cunoaste Cuvantul dar nu il insoteste in fapta, e iarasi departe de El. Cine nu crede in viata vesnica si in imparatia Sa , iarasi nu L-a cunoscut inca.
Cine nu este Hristos in gandire , nu este nici in suflet.

Cine se roaga, se roaga prin Hristos, asa cum Hristos ne-a lasat primul model de rugaciune fata de Tatal.
Nu exista rugaciune ,daca nu ne-ar fi revelat-o Hristos, doar am fi cel mult la nivelul lui David.

Fiecare sa se tina de calea sa ,cu o singura exceptie , parerea de sine . Acesta e cel mai mare inamic ,care ne departeaza de El.
(A nu se confunda cu cunoasterea sinelui , ci mai degraba cu ideea ca atingerea Lui depinde in primul rand de tine , de credinta ta , de metodele tale , de voia ta,de puterea ta. E gresala care au facut-o evreii prin urmarea exclusiva a Legii.)

Cine Il cauta ,Il va gasi !

Datorita neascultarii omului a venit si domnia lui satan asupra omului.
Omul a ales asta , a ascultat de el ,in detrimentul poruncii lui Dumnezeu de a nu gusta din pomul cunostintei binelui si raului.

Esti in mainile cui crezi ca esti . Daca lumea crede ca este in mainile lui satan ,asa este, nu s-a schimbat nimic .
Daca insa crezi in minunile si poruncile si intelepciunea Lui , si in jertfa Sa, care tu o consideri inutila, atunci El te va gasi pe tine si te va scoate din ghearele raului atotstapanitor.


Da frate, si eu (si cred ca am vazut si altii pe aici ) m -am gandit: nu putea sa ramana cu noi si dupa inviere? Nu esti departe de El , daca iti pui intrebarea asta. Important e doar sa te gandesti la El, chiar daca ai fi vrut sa fie altfel.

Fagaduinta nu e focusata pe cei care vor ramane in viata, aceea sunt infimi ca numar, ci fagduinta vietii vesnice este in special dupa moarte : a mea, a ta, a noastra .Atunci sa vedm ce zicem, ca nu cu oamenii tre sa ne aratam nemultuimirea ci cu El.
Pana atunci,nici unul din noi nu stim, daca e sau nu cu noi, doar ca unii credem.

Chiar daca interpretarea ta ar fi cea adevarata , eu tot as crede in El.

Si in matematica, nimeni nu stie ca drumul cel mai scurt dintre 2 puncte este linia drepta , nimeni nu stie nici ca e asa nici ca nu e. Dar cu toate astea multi o cred.

De acord că nu este o singură cale și că El va găsi un mod de a Se face cunoscut oricui Îl caută cu o inimă sinceră și arzătoare, nu neapărat aprofundând rugăciunea (nu toți sunt făcuți pentru asta). Dragostea de Dumnezeu împletită cu cea de semeni sunt căi sigure către El. Dar am ținut să-ți împărtășesc această bucurie pe care am avut-o descoperind cartea menționată, știindu-te preocupat de rugăciune.

Intradevar omul a ales, deoarece asa a fost creat de Dumnezeu cu posibilitatea de a alege. In schimb satan era deja creat si el, alaturi de alte puteri si forte din univers, tot din procesul creatiei si dormita in legea lui, in asteptare sub forma de sarpe. Mai toate religiile au acest detaliu bine documentat.



Dar tu frate din ce vezi in jur, la ce se petrece cu noi cu copiii care dispar, la interactiunile negative ororile dintre oameni, popoare, etnii, toti manevrati si manipulati de suta de milioane de sefi, stapani, patroni..nu mai elaboram ca totul este mult prea sumbru. Pentru mai multe adjective aferente situatiei in care suntem citeste "Psalmii nepotilor lui David." ale lui Morocco si ai sa te lamuresti .
In mainile cui crezi ca este lumea asta materiala?




Buna intrebarea, de ce n-a ramas pentru lamuriri, mai ales ca dupa inviere nu l-ar mai fi putut prinde nimeni pe pamant cu drone, nici in aer cu F-uri si miguri, nici cu submarine, sau nave uriase. Ca urmare adaugam intrebarea la lista de dileme, impreuna cu alte lamuriri pentru cand va reveni a doua oara.



Priveste in ce lume traim.
Chiar Iisus ne-a lamurit sa nu avem incredere in ceea ce iese pe gura multora:
Ioan 8:44
El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr ... Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.

Deci mai clar ca atat, referitor la a crede orbeste in ce auzim nici ca se poate. Credinciosul ucenicul in conditiile astea are nevoie de cunoastere directa( si este posibila, stim de la sfinti(atletii lui Hristos) care in pustie au dat de o mare diversitate de manifestari ale revelatiei dumnezeiesti DIRECTE) nu din auzite, numai ca este o lupta crancena neimaginat de grea.



Evident ca Slava Domnului ai libertatea de a face ce vrei tu, cum se zice ce este prerogativul tau, absolut orice. Insa a crede fara cunoastere directa nu este o implinire deplina, este doar la nivel de gandire, nimic concret. Si nu este un pacat sa ceri cunostere directa, vezi pe Toma.

Cum sa nu, tot din experimentare DIRECTA, mergand pe jos de la A la B sau pe ocolite de la A la B :)

Da,Iustin,tu vorbești aici despre acest concept al unui Mesia Planetar,ca răspuns și Soluție pentru întreaga Umanitate,și că Salvator Universal pentru Toți.

Îi atribui acest rol lui Hristos,sau mai specific Iisus Hristos,cel din Creștinism.

Parțial ai această perspectivă nu doar din teologia creștină ci și din revelații personale.

Am discutat și eu mult pe aceste subiecte aici pe forum, însă eu niciodată n-am fost un hristocentrist.

Pentru că dacă îl băgăm pe Hristos în toate căile celorlalte persoane care au alte viziuni personale și le spunem că Hristos îi "salvează" pe toți, indiferent de ce cred ei...

Iese un mare sincretism confuz, artificial, dictatorial, monopolizat forțat.

Tocmai de asta spuneam mai sus că este o mare diferență între revelații,fie ele personale sau colective și ADEVĂRUL obiectiv, imuabil care se reflectă peste toți la fel.

Diferența este doar la nivel de percepție.

Hristos nu este răspunsul la Toate!

Decât pentru unii, însă nici măcar pentru aceeia nu va fi , decât parțial.

Asta nu înseamnă că "limităm" potența hristica.Nunu!

Înseamnă că ne ferim să oferim soluții singulare la probleme universale!

M-ai facut curios sa o caut, mai ales ca ea a provocat o asemenea revelatie in tine.
Sunt rare cartile care sunt pe masura cuiva, de regula simtim ca ar mai fi fost ceva de spus, sau ca lucrurile nu sunt prea clare.
Eu asm rasfoit pelerinul rus, si in acest subiect delicat al rugaciunii inimii,exista peroicolul cred sa incerci si sa te simti descurajat ca altii pot sa se roage ore si zile iar tu nu poti nici 5 minute.
Dar am citit si pasaje din alte carti care explicau rugaciunea inimii mai degraba catre meditatie si unire cu Hristos.

E foarte important sa nu iti iei mai mult decat poti duce, ca sa nu cazi in deznadejde , dar daca lucrurile sunt prezentate familiar tie, atunci poate fi un mare ajutor.

Nici un om nu poate fugi de 2 lucruri: relatia cu ceilalti oameni si moartea.
Si ar mai fi si dorinta de a fi iubit,si de ce nu , de a iubi el insusi.
Din frica de moarte deriva si nevoia de a ne gandi ce e dincolo, si posibilitatea unui Dumnezeu.

Aici vad eu universalitatea lui Hristos peste toate culturile si conceptiile , poti sa o numesti dictatura, eu as numi-o condamnarea lumii la "bine".

Nimeni, nici un alt gand nici o alta conceptie, nici toti oameni la un loc ,nu pot face ce a facut Hristos, ne-a dezvaluit existenta lui Dumnezeu, dar intr-un mod uman.

Toti ceilalti filozofi, sau creatori de religii ,nu au putut gasi explicatia ultima, ca au cautat-o in ei insisi. Au cautat prezenta princ ipiului suprem prin puterile lor !!
Si ce a iesit a fost omenesc, si de slaba calitate.

Hristos nu creeaza o conceptie ,o religie, El ne descopera pur si simplul Adevarul .
El nu este un profet, un om intelept, El este insusi Dumnezeu, coborat de bunavoie la treapta omului.

Si coborarea Sa a fost exact pentru a ridica omul din pacat , nu de dragul revelatiei, nu de dragul intruparii.
Ridicarea omului din pacatul adamic, ii da acestuia posibilitatea vietii vesnice.
Iata deci micimea mortii ,nu dispare decat odata cu revelatia lui Hristos, Dumnezeu vesnic si Om.
Adevarul obiectiv si absolut este unul singur Hristos, caci El este legatura intre omul-perceptie si realitatea-dumnezeire.
El nu este doar Dumnezeu, realitate abstracta si atotcuprinzatoare, este si Om.

Deci iti da dreptate tie, adevarul este perceptie personala subiectiva, pe care insa o obiectivizezi prin legatura cu modelul omului : Fiul Omului.

Deci macar pentru om ,daca nu pentru intrega faptura, Adevarul este unul singur Iisus Hristos. El este suma adevarurilor ,al meu ,al tau , al lui Petru si al lui Iuda(caruia ii spala picioarele) , fiecare cu conceptiile lui personale, dar El este si matricea lor, prin faptul ca El le da lumina vietii tuturor, ca si Creator, dar le da si Mantuirea ca si Om.

Eu nu am sentimentul asta atat de puternic ca si tine , al stapanirii lumii de rau.
O imagine mai pozitva a rolului nostru in lume ar fi din cuvintele Mantuitorului:

"Voi sunteti lumina lumii. Voi sunteti sarea pamantului , dar daca sarea isi pierde puterea de a sara, la ce va mai folosi ea"

De cand am intrat pe forumul acesta ma uit la pesimismul tau, la ideea ta primordiala ca lumea ii apartine lui mamona.
Eu,fara sa te contrtazic, as accentua pe rolul pozitiv al lumii, sa incercam sa nu mai vedem peste tot intunericul, sa aprindem noi lumina unde se poate, ca sa nu ne lasam rapusi sub greutatea materialului, si a stapanirii raului.

Nu imi pasa de lume, are ea grija de ea,lumea e ceva abstract undeva afara, mie imi pasa doar de tine, sa nu te pierzi sub atata exagerare a puterii celui rau, despre care si sfintii parinti au spus ca sta doar in acceptarea noastra, si ca raul de fapt nu exista, ca Dumnezeu a creat de fapt lumea buna. RRaul vine doar prin mintea si vointa noastra.

Incearca sa vezi puterea lui Hristos, de a fi aproape unii de altii, de a ne ajuta, de a ne intelege, si nu vei mai vedea lumea un loc asa de pustiu.
Acesta e adevarul, sa iti pese de ceilalti, nu sa cauti sa enumeri belele cu care cel rau incearca sa ne impresoare.


Da frate, si eu (si cred ca am vazut si altii pe aici )
Cand am scris asta am vrut de fapt in loc de altii sa trec pseudonimul tau 'cozia" . Dar am zis hai intai sa vad ce gandesti. Si uite ca nu m-as fi inselat :)
Hristos nu a ramas pe pamant, pentru ca dupa spusele Sale :
"Eu ma duc la Tatal sa va pregatesc un loc, si este in interesul vostru sa ma duc, caci daca nu ma duc Eu,Mangaietorul nu va veni"

Intr-o lume in care totul se demonstreaza cum e matematica (cum e si lumea noastra de fapt) , axioma aceasta nu a putut fi demonstrata :), de aia s-a numit asa.
Deci nu conteaza experimentul in aceea lume, ci demonstratia .

Dar bine ai zis: experimentul demonstreaza ceea ce ratiunea singura nu poate , doar intuieste ca e adevarat.
Faptele bune sunt cele mai mari dovezi ale existentei lui Dumnezeu, Cel care altfel este nevazut.

Pentru mine a fost încurajator în acest sens să înțeleg că este o măsură pentru fiecare și în rugăciune. Chiar dacă îndeletnicirile curente ale vieții nu-ți permit să avansezi prea mult, acel puțin efort va fi și el răsplătit în scurt timp, printr-o schimbare lăuntrică simțită, printr-o sporire a dragostei și a credinței.

Revelator a fost să pricep că ce contează cel mai mult nu este efortul propriu de a duce gândul rugăciunii la inimă și a-l ține acolo, cât simțirea, dorul cu care o faci și care poate să aprindă inima, aceasta începând să ardă pentru Dumnezeu. O flacără mică la început, ca de candelă, ulterior singura grijă va fi să nu o lași să se stingă, înălțând gândul fierbinte către Iisus în orice moment al zilei. indiferent cu ce te-ai ocupa.

Aceasta va însufleți și celelate rugăciuni, redându-le viața pe care alcătuitorii lor din vechime au pus-o acolo. Rugăciunile Bisericii sunt comori de duh, dacă vrei, impregnate de trăirea profundă a sfinților, și pot fi revitalizate de oricine învață să le citească... cu inima.

Spune autorul că la slujbele Bisericii primare cântau doar cei care simnțeau îndemnați să o facă, iar apoi, sensibilizați și pătrunși de duhul cântării, începeau și ceilalți, până se aprindeau toți, ca lumănările de Paști.

Hristos este cu adevărat răspunsul la toate și este omniprezent, dar constatarea prezenței Sale nu se face doar conștientizând-o, străduindu-te să-ți amintești mereu de El, ci cu inima.

ca sa lamurim cantitativ: Mai sus te referi ca o faci continuu sau doar in anumite momente ale zilei cand simti (adica xde cateva ori pe zi probabil)
Daca o faci continuu , mnai poti sa te gandesti si la altceva in timpul acela, de exz la treburi cotidiene?


Eu le vedeam si ca niste mici comori de teologie, de dogmatica, ca niste mici rezumate despre ce avem nevoie.
Dar bineinteles trebuie sa fie in primul rand rugaciune. Deci cumva zici tu, rugaciunea inimii te pregateste si te invata sa te rogi, adica iti da dorul de rugaciune. Sinastfel echipat,receptionezi altfel continutul rugaciunilor scrise.

Tu ai experimentat ce spui sau a fost o revelatie de cunoastere, adica ai rezonat cu ce scrie acolo despre rugaciune?

Cred ca eu intradeva utilizez mai mult mintea. Cumva cred ca mintea trebuie sa fie in background si la orice sentiment intens , sa il genereze sau sa nu il impiedice.
Dar mintea fara inmuieresea si largirea inimii nu e de nici un folos.

Mai cred ca noi punem mintea si apoi Dumnezeu pune inima,cum a facut cu Zaheu , l-a starnit prin atentie ca sa declanseze marturisirea lui emotionanta.

Pildele de adanca credinta ale persoanleor care au intercationat cu Hristos: sutasul,cananeanca, iair, au fost si pilde de intelepciune ale acelora, care au provocat si sentimentul de credinta puternica. Intelepciune de multe ori izvorata din disperare ,deci dintr-un semntiment puternic.

De exemplu raspunsul cananeencei ca si cainii mananca frimiturile e o pilda de intelepciune ,smerenie, dar si disperare de a isi salva copilul.

Nu vreau sa contrazic ce spui, ca nu ar fi in primul rand inima ceea cu care ne apropiem de Hristos, dar nici sa cadem in extrema inimii , sa ignoram intelepcunea, ca fecioarele care ardeau de dorinta sa il intampine pe mire, dar nu s-au ingrijit din neglijenta, de detaliul uleiului pentru candele.
Lipsa aceste griji a fost un semn de neiubire a mirelui, caci iubirea te face si aprins si rational.

Recomandarea este de a-i dedica un timp special în pravila zilnică, un efort de 15-30 de minute în care să nu te ocupi cu nimic altceva decât rostirea rugăciunii în inimă. Odată focul aprins, el îți va ține inima caldă pe parcursul zilei, cu condiția de a mai pune câte un lemn pe foc ori de câte ori ai ocazia: un simplu gând din inimă, o țâșnire a sufletului către Dumnezeu cu dragoste și pocăință. Asta se poate face inclusiv când ești la lucru, ori chiar dacă ești antrenat în vreo convorbire cu cineva. Starea aceea binecuvântată poate fi păstrată printr-o repetată aducere aminte și pomenire a lui Dumnezeu făcută nu atât cu mintea, cât cu inima. Ea va sfinți orice moment al zilei – chiar și al nopții la cei care lucrează mai mult – fără a ne împiedica să ne vedem de treburi.

Astea le-am sintetizat din carte și într-adevăr am rezonat cu învățătura de acolo, experiența mea fiind foarte limitată în privința asta.


Nici mintea fără inimă și nici inima fără minte. Prima ar fi intelectualism sec, a doua sentimentalism debusolat.

Punem atât mintea, cât și inima (e tot lucrarea noastră), iar Dumnezeu dă Duhul.

Prin aceaste fraze tocmai ce l-ai contrazis flagrant pe apostolul Pavel.

"8.Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 9.Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni."

Care e deosebirea în ceea ce voi ortodocși practicați prin rugăciunea inimii și meditațiile unui budist? Niciuna! Ambele sunt fapte spirituale și implicit denotă lucrarea ta nu a lui Dumnezeu. Harul nu poate fi dobândit pentru ca este un dar! Îl primești la botez ca dar, și nu poate fi dobandit pe parcurs, pentru că asta ar însemna munca ta. Cei din biserica primară se botezau la o vârstă matură și în deplină cunoștință de cauză și astfel recunoșteau și harul pe care îl primeau, pe când voi ați fost botezați la doua luni în necunostiinta, ulterior încercând sa-l dobândiți prin rugăciune, lucru imposibil conform declarațiilor lui Pavel. Cei contemporani cu apostolul se rugau în harul pe care l-au primit la botez spre a face voia Tatălui, și duhul era cel ce se ruga nu mintea lor, spre deosebire de voi care va rugați sa primiți har, să primiți duh pentru ca nu aveți. E cam mare diferența!

Magistral Nietzsche:))

You just "drop the mic"....

All orthodox left the chat:))

PS

Adică cu tot respectul pentru colegii ortodocși,și pentru tine CristianR, ești în suflet de o sensibilitate aparte aici pe forum.

Dar să apreciem intervenția colegului Nietzsche,una șocantă, surprinzătoare,din partea unui ateu,care ....

Intervine chirurgical pe Subiect!

Aici nu zice nimic de Botez ci doar "prin credinta" care este altceva.

Ok, si daca -l primesti in dar de ce continui sa nu auzi vocea Harului in momentul cand mireanul cu familia sa intra intr-o depasire periculoasa si se ciocneste fatal cu un TIR? ...sau cand ia o curba in viteza. De ce nu aude o voce a Harului care sa-i spuna sa reduca viteza debila de la 140km/ora la 40 kilometri/ora ca altfel in urmatoarele secunde se va incolaci in jurul unui copac .

Zilnic aproape vedem la stiri cum se duc de-amboulea familii intregi botezate.
De ce, botezati fiind, ramane debilismul asta in capul lor?

Cu totul de acord cu Sf. Ap. Pavel. El se referă acolo la faptele legii, pe care se bazau evreii, și care nu sunt mântuitoare. Mântuirea este exclusiv darul lui Dumnezeu și se dă tutoror celor care nu-I întorc spatele.

Iar lucrul la care m-am referit eu mai sus este tocmai străduința de a sta mereu cu fața către Hristos pentru a beneficia de harul Său. Este un efort pe care trebuie să-l facem noi, însă fără darul Lui, efortul nostru nu ne mântuiește, pentru că singuri "nu putem adăuga un cot staturii noastre".

Este o întâlnire la jumătatea drumului, dacă vrei. Dumnezeu coboară, dar și noi trebuie să facem efortul de a-L întâmpina. Oare roadele pomilor nu sunt darul lui Dumnezeu? Însă dacă tu nu lucrezi livada, dacă nu selecționezi pomii... vei avea cel mult mere pădurețe.

Apostolul Pavel nu îndeamnă nicăieri la lene în așteptarea harului. Din contră, îndeamnă permanent la vigilență și la strădania de a ne împotrivi păcatului, căci fără aceasta, el se insinuează pe nesimțite în sufletul oricărui om (iar unde este păcat nu poate fi har):

„Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, luptându-vă împotriva păcatului.” (Evrei 12,4)

Oare și Ap. Iacov îl contrazice pe Sf. Pavel când spune:

„Arată-mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta, din faptele mele, credința mea.” (Iacov 2, 18)?

Evident că nu. Credința trebuie să fie lucrătoare, omul creat după chipul lui Dumnezeu trebuie să lucreze, pentru că El însuși lucrează, după cum spune Hristos:

„Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez.” (Ioan 5, 17)



Diferența estențială este aceea că un creștin prin rugăciune intră în dialog cu Hristos, într-o relație de iubire, simțind prezența Lui tot mai mult în inima și în viața sa, transfigurându-se, înviind cu sufletul încă din această viață. Nu atât tehnica rugăciunii contează, cât gândul fierbinte către Dumnezeu făcut în orice împrejurare a vieții.

Sunt și creștini care ating această stare în alte moduri decât rugăciunea inimii: rugându-se cu propriile cuvinte, cântându-și credința ori preluând sau ușurând suferințele semenilor. Toate, însă, cu dragoste, care nu-i de la ei, ci de la Dumnezeu.

Harul ni se dă, precum spui, la botez. Și nu numai, ci în toate tainele și rugăciunile Bisericii. Dar îl pierdem, pentru că suntem nestatornici și înclinarea noastră spre rău rămâne în noi, chiar dacă ne-am botezat. Nașterea din nou începe cu Botezul, dar trebuie continuată toată viața. Practic, această viață limitată nu este altceva decât o fază embrionară din punct de vedere duhovnicesc. Nu devenim de la început oameni duhovnicești, este un proces îndelungat. În unii convertirea, nașterea omului nou, se petrece într-o clipă – cum a fost Ap. Pavel. Altora le trebuie toată viața.

Într-adevăr, suntem departe de credința și harul pe care-l aveau cei din Biserica primară; chiar foarte departe. Și de aceea căutăm să regăsim duhul care a impregnat rugăciunile și învățăturile pe care ni le-au lăsat ei. Măcar de-am înțelege cât de valoroase sunt și de-am reuși ca, dând la o parte ambalajul vechi, ponosit, pate inadecvat pentru vremurile noastre, alcătuit din cuvintele lor, să ajungem la acel miez inestimabil, de duh, capabil să aprindă și în noi focul care a ars în inimile lor.

Și eu apreciez într-o anumită măsură provocările pe care le lansează Nietzsche, pentru că sunt incomode și ne încearcă credința. Însă după o vreme mi-am dat seama că nu este posibil un dialog real cu el pentru că nu face decât să scoată din context citatele noastre, argumentând cu citate biblice fracturate, la rândul lor.

Chiar în mesajul de mai sus a atacat în manieră protestantă necesitatea faptelor, măcar că eu nu afirmasem că faptele ne mântuiesc, și ignorând finalul frazei mele, aceea că Duhul este cel care lucrează, iar fără El strădania noastră rămâne sterilă. Nu vreau să ajungem la acele "certuri de cuvinte" de care mai-sus-citatul Apostol spune să ne ferim. Nu prea poți avea dialog cu cineva care nu e pe același drum cu tine.

Atitudinea asta o găsesc imatură, ca și pe a acelora care țin neapărat să-și găsească propriul drum prin pădure – spre Hristos, spre Dumnezeu, spre Absolut, spre sens ori nu se știe spre ce –, rătăcind foarte mult sau irosindu-se, în timp ce refuză cu încăpățânare drumul bătătorit pe care ni-l oferă Biserica, atestat de atâția oameni care s-au sfințit și pe care nu-i găsești în altă parte.

Eu am apucat pe acest drum pentru că am văzut cât de luminos este și pentru că am avut călăuze minunate. Nu-i un drum ușor, presupune efort, inclusiv de înțelegere, o căutare continuă, are și pericole, treci pe lângă prăpăstii... Dar ești în permanență asistat de sus și nu trebuie decât să ai totală încredere.

CristianR,eu chiar nu am avut ocazia sa intru foarte des în dialog cu tine pe forum,dat fiind faptul că ai intervenit mai rar la "provocările" mele,și ne-am încrucișat doar pe postări de pe teren "neutru".

Însă pe mine nu mă prea interesează ce scrie un om,ci mai degrabă ce "energie", transmite, desigur aici fiind vorba tot prin scris.

Eu te recepționez pe tine ca un om extrem de duhovnicesc,poate ești singurul om duhovnicesc, rămas activ pe forum.

In general colegii mei de feedback au fost dl Cozia și Iorest,deja "titani" ai forumului.

Însă Nietzsche,este acel om,care deși este ateu,vine aici,pe forum să discute cu noi.

Putea face orice altceva,dar îi place aici sa vină ocazional, și vedeți că și cunoaște...

Eu as spune că cunoaște la nivel Superior.

Acuma despre aceste nuanțe,in jurul cărora se creionează subiectul propus în discuțiile de pe topic,eu am "pierdut" nopți,ani întregi și chiar am scris prea multe și pe aici despre asta.

Mi se pare că nu mai are rost să dezbatem,nu doar aici,ci la nivel general aceste aspecte.

Eu pot avea dialog doar cu cei de pe alte drumuri decât ale mele,referitor la afirmația ta, că n-ai ce discuta despre cei pe alt drum.

Eu chiar merg singur pe drum și devine epuizant sa discuți singur:))

Așa că noj, ăștia ce călătorim incognito,din alegere,nu din alte motive,mai provocăm și drumurile aglomerate,nu neapărat din răutate,ci pentru simplu fapt că turmele ne repugnă tocmai prin absurditatea de a urma o cale împreună.

Adică singurul motiv este acela că și ceilalți merg pe ea, urmând Păstorul, desigur.

Acuma mie sincer nu-mi trebuie un dumnezeu care mă consideră oaie, slugă,rob, neputincios etc.

Care îmi spune că fără el nu pot face nimic.

Și am curajul sa admit asta!

Și să i-o spun!

Chiar crezând în existența lui.

Asta nu mă face ateu, nici măcar satanist, fiindcă satan Este doar un alt rebel căzut.

Ce mă face?

PS

Adică mai mult decât ăsta îmi repugnă cei care urmează împreună calea întunecată...

Turma condusă de Lupi, Hiene....Haita de fapt...

Și problema este clar la mine,de-a refuza ideea unui grup deja existent...

Înțelegând ideea de conștiință COLECTIVĂ,și nevoia unui Tot Unitar, însă...

Nu sub formele și organizațiile actuale...

In fine, devin SF...

Însă,CristianR, mi-ar place sa discut mai multe cu tine, dacă ai chef și timp alegeein tipic propus de mine,unde poți interveni și discutăm acolo, dacă vrei.

As vrea doar sa va dau increderea ca Hristos este cu fiecare din voi in parte, si cu cei ce merg pe drumul batatorit, si cu cei ce merg pe un drum propriu sau chiar pare ca merg impotriva curentului .

La El ajungi pe oricare cale, ca toate drumurile de fapt duc la El, pentru ca El este de fapt insusi Calea. El nu a precizat vreuna din metode, fie ea Biserica, filozofie, originalism sau ascultare sau chiar rugaciune. Toate sunt doar mijloace.

El doar a zis " Eu sunt Calea catre Tatal" si nu exista deci alta cale.

Fie ca ne opunem , fie ca credem in El , El sta ,ne asteapta, ne sustine si ne da si mijloacele la indemana. Nu se comporta ca stapan ci sluga,e sluga noastra .

Vad ca fiecare in parte isi cauta drumul ,sau hai sa zicem macar ii placea sa analizeze fenomenul.
As vrea sa va zic totusi un secret, care e de fapt calea.
Mi s-a confirmat si asta seara cand m-am apucat sa citesc cartea recomandata de CristianR
caci se mentiona acolo alaturi de rugaciunea inimii.

Daca exista vreo cale, si vreun lucru care sa te puna in pozitia corecta fata de Dumenzeu si urmator a lui Hristos aceasta este una singura : CristianR,Iorest ,cozia,Seraphim,Nietzche.

Aceasta este calea mea catre Hristos.

Singura diferenta,singurul lucru care iti arata credinta sau ti-o sporeste ,iti da har , sau dimpotriva iti provoaca remuscari este comportamentul fata de ceilalti si intelegerea celorlalti

Asa cum Hristos s-a facut slujitorul nostru, asa trebuie sa fim si noi unii fata de altii.

Si pentru asta trebuie smerenie, si renuntare la sine, pentru ca intotdeauna celalalt are nevoie mai mare de tine decat ai tu insuti.

Biserica asta este, comuniunea celor ce cred in Dumnezeu,si doar atunci este trup al lui Hristos, dupa definita Apostolului : cand un organ sufera toate celelate ii vin in ajutor, organul mai slab este imbracat cu mai mare cinste, etc

Asta a fost de fapt revelatia mea, ca Hristos este in toate, si toti, si suntem datori fata de Adevar si fata de aproapele

Într-adevăr, această energie sau duh pe care-l simți la cineva contează foarte mult și este mai convingător decât ideile pe care le susține. Dacă predicile părintelui Galeriu sau cărțile părintelui Stăniloae n-ar fi fost însoțite de acea energie arzătoare – în cazul primului – și mângâietoare, dătătoare de liniște – în cazul celui din urmă (deși am luat contact doar prin cărțile sale cu Părintele Stăniloae), nu ar fi avut aceeași putere de convingere. Rațiunea singură nu este suficientă pentru a stabili valoarea de adevăr a unor formulări.

Totuși, conținutul ideilor transmise nu este mai puțin important. Nu degeaba A Doua Persoană a Sfintei Treimi se numește Cuvântul sau Logosul: Hristos ne împărtășește Persoana Sa nu doar energetic, printr-un har necuvântător, ci și prin cuvintele Sale – ele însele purtătoare de energii capabile să schimbe vieți ori... să mute munții.


Din nefericire, mie îmi lasă impresia că nu este un căutător, ci un pahar plin care dă pe dinafară, dorind să ne umple și pe noi de convingerile sale antiecleziale cel puțin. Folosește citatele biblice ca armă, selectându-le doar pe cele care par a-i susține prejudecățile anticreștine. Nu mă afectează faptul că ne consideră proști, limitați ori închistați. Îmi pare rău pentru el, însă, pentru că nu văd nicio deschidere în inima lui pentru credință, iar asta poate că îl chinuie și-l face să se răzbune pe cei care cred.


Curajul, din câte știu, îi place lui Dumnezeu, pentru că iubește luptătorii, chiar și atunci când aceștia – ca Iacov/Israel – îndrăznesc să se lupte cu El însuși.

Dar să nu fie mândrie, pentru că de asta nici Dumnezeu nu ne poate vindeca. Dacă facem din noi înșine centrul vieții noastre și ținem să ne luăm doar după propriul discernământ, propriile evaluări, dacă vrem să avem neapărat propria cale din dispreț pentru turma care merge pe drumul indicat de păstor, atunci vom ne condamnăm să ne învârtim permanent în cercul propriilor limite, ratând saltul spre transcendent, de care nu suntem capabili prin noi înșine, pentru că ontologic suntem mărginiți.

De aceea prima condiție a drumului duhovnicesc este renunțarea la mândrie, smerirea și ascultarea. Credința nu poate fi doar teoretică, ea înseamnă și încredere, să ai curajul de a-ți lăsa viața în mâinile Altcuiva, de a porni pe calea arătată de El, călăuzit inclusiv de cei cărora El le-a acordat încredere: apostolii și urmașii lor – episcopi, preoți, duhovnici.

Mândrie zici, Cristian?

Hmmm,nu m-am spovedit demult,dar acum chiar "m-ai prins", într-o perioadă unde mândria mi-a cam fost "zdrobită".

Mai încearcă ea câte o atitudine, câte o tușă de orgoliu....Dar va pot invita pe toți la funeraliile mândriei mele.

Eu sunt acum in stadiul, lupt fiindcă nu mai am nimic de pierdut.

Adică am ajuns la concluzia că Diavolul este efectiv o "victimă", însă fără nicio putere reală,folosit doar ca scuză de om, într-adevăr un Agitator,un Element de Contră,dar mult sub Puterea pe care cei puțin Biserica pretinde că o are Satan.

I se dă mult prea multă Atenție!

SINGURA PUTERE PE PĂMÂNT ESTE OMUL!(Cumva fuzionat cu Satan)

Iar tot ce este înafara puterii Omului este ceea ce toți oamenii numesc DUMNEZEU!

Iar eu in momentul de față doar cu EL ,am treabă!

Nu cu OAMENII!

NU cu Satan!

CU DUMNEZEU!

Fiindcă până la urmă Exist in Creația și Designul Lui nu?

Vreau sa fiu aici?
Chiar nu, nu-mi place!

Vreau să îmi petrec Eternitate într-o pedeapsa sau slujire permanentă?
Nu cred că ar fi o modalitate prea interesanta să-ți petreci Eternitate sau in chinuri sau in slujire a altuia!

Iar elementul care ține încă vie această Lume este Frica!

Frica este Control!

Frica este Bani veniți din ORICE!

Religie, Medicamente, Securitate, Bănci,Imagine,Caritate,Lege, Credință etc.

Totul este Susținut de Frică!

Vine Criza. . Frică

Vine Războiul... Frică

Vine Bau Bau...

Vin Corona....

Vine Moartea....

VINE SFÂRȘITUL LUMII!!!

Din nou Frică!

Ai două Opțiuni:
1.Cumperi tot ce îți oferă cei care Generează aceasta Frică!
2.Esti parte din cei care o Generează!

Sau pur și simplu cauți o modalitate să ieși din acest "joc psihopat".

Adică nu ți-a ajuns?

As vrea sa inteleg mai mult opiniile tale, pentru ca nu sunt din cele uzuale, cu care gandurile se leaga automat. deci sunt ,mai greu de inteles.

De ce ai ajuns la ideea ca diavolul are o putere secundara? daca doar o enunti, dar nu spui mai in detaliu, e greu de inteles, cand toata lumea e convinsa ca fiind un inger cazut, are putere foarte mare asupra celor inclinati spre rau

Din prima afirmatie ca omul e singurul pe pamant se deduce un fel de materialism, in sensul ca omul ar fi singurul pe pamant in masura in care Dumnezeu nu exista.

Dar dupa aceea imediat contrazici aceasta idee spunand ca tu ai ceva cu Dumnezeu.

Ai probleme cu ideea de Dumnezeu insuflata in oameni ,dar care ea nu ar exista de fapt?
Sau de fapt crezi ca El exista dar nu esti multumit de soarta care ne-a dat-o.

Dar daca El exista si are vreo putere in opinia ta ,cum se impaca aceasta cu ideea ca omul ar fi asa puternic care o spui mai sus?
Cu pedeapsa inteleg ca nu esti de acord, caci cine ar fi...
Am vrea sa facem ce ne taie capul pe aici pe pamant, si apoi sa fim fericiti dincolo.

Dar in parenteza fie spus , deja credem ca e ceva dincolo , daca ne exprimam nemultuimirea

Dar cu slujirea permanenta de ce ii dai o conotatie negativa ?
Ca asta nu mai e o nefericire asa evidenta ca si pedeapsa?

Si pana la urma le unesti toate in frica.

Pai daca iti e asa frica aici pe pamant, de ce nu iti e si in ceruri ?
Sau daca esti asa curajos in cer, si vrei o alta ordine a creatriei, de ce iti mai e frica de viata de pe pamant , de ce mai simti frica apasatoare, daca tot nu ai ce pierde ?

Dar sa nu intelegi ca te critic, ci prin aceste intrtebari as vrea sa te determin sa fii mai clar, caci ceilalti nu au de unde cunoaste ideile tale in amanunt daca nu le zici, ca sa te ajute si pe tine in primul rand pe tine sa te destainui,astfel incat sa poti fi inteles de ceilalti.

Eu nu vreau ca omul sa fie bun sau rau, vreau sa fie asa cum este. Doar sa nu fuga de ceialti si sa stea de vorba. Dumnezeu nu iti cere sa crezi in El, caci a vazut El destula revolta. Iti cere doar sa vorbesti cu El, ca si cu un om.

De abia atunci e pacat la un om considerat, nu atunci cand are cautari si are revolta in el, ci atunci cand fuge, se izoleaza de ceilalti, si nu vrea dea nimic din el.

Pentru ca aproapele e cea mai buna oglinda a noastra, este salvarea si mantuirea noastra.

Pe mine singurul lucru care ma supara la Nitzsche nu e ca musca, ci ca musca si fuge, ca se inconjoara de dispret fata de ceilalti, si nu raspunde sau jigneste cand raspunde. Dar pot intelege ca nu cu noi are ceva ci este razboliul lui cu anumite idei.

Sunt convins ca daca ar sta sa discute, daca nu s-ar infasura intr-o bula intangibila a mandriei, si ar atinge mult mai bine scopul, oricare ar fi acela , chiar daca scopul ar fi de a convinge cu ceva pe ceilalti, sau hai sa fiu absurd, chiar daca are nevoie sa jigneasca pentru a isi intari convingerea propriilor idei.Caci cand stralucesc ideile noastre cel mai tare? Atunci cand vedem cat de prosti sunt ceilalti si ca nu gandesc, si ne simitim cumva corvoada ca trebuie noi sa ramanem sa gandim. De fapt insa ceilalti gandesc, doar ca nu gandesc ca tine.

E ca si pacatul lui Iuda, care a gresit la fel ca si Petru,si ar fi fost si el iertat, dar unul a facut pe grozavul si s-a acuzat el singur si si-a luat viata , altul a plans sincer , si nu a fugit de fratii sai.

Iustin, îmi place că ești activ și disponibil la dialog și dezbatere, și mai ales dornic să asculți și înțelegi opinia celuilalt.

Așa cum ai dedus, într-adevăr, îmi place să livrez "original".

Ai aici mai pe larg,dacă ai timp și chef topicuri începute de mine, când eram în "obsesii" creative:

https://www.crestinortodox.ro/forum/...rchid=19602779

Acolo am extins mai mult tot felul de "viziuni" și de regulă ating toate temele centrale din teologie, însă clar, într-o manieră mai "eretică",cu tentă evreiască, protestantă mai degrabă, non trinitară.

Însă mereu UNIFICATOARE!

My Signature Mark....Nu-i 666:))

Însă este acesta Luptă și Provocare la adresa lui Dumnezeu, însă nu batjocoritor,nu in sensul de negarea sau alte forme satanice.

Nu,pur și simplu este mai degrabă un Dor,un Strigăt,o Chemare....

Chiar o Disperare

PS

Pentru că nu mă mulțumesc cu copii ale lui Dumnezeu,cu idolii care pretind că sunt Dumnezeu,cu oameni care pretind că sunt Dumnezeu,cu oameni care pretind că vorbesc în Numele lui Dumnezeu....

Înțelegi tu.....Vreau doar DUMNEZEU

Și atât....

Iar pentru asta trebuie să dau la o parte tot ce este ILUZIE

@Seraphim7, prietene, vezi ca topic-ul / subiectul tău nu exista sau a fost șters habar nu am.

Am dat click pe link si a spus asta:

https://postimg.cc/SnGzbP9h

"Sorry, no matches. Please try some different terms.

linkul nu pare activ.
Dar chiar fara sa citesc , din ce ai zis ,cred ca e un fel de sete de absolut,si ti-ai pus speranta ca Dumnezeu ar satisface-o.

Dar probabil ar trebui intai sa iti raspunda la niste intrebari. Adica ar trebui sa se puna de acord cu cautarile tale de pana acum,momentele cand ai strigat si nu L-ai gasit.
Sau cand ti se pare aiurea cum e lumea conceputa

Nu e obligatoriu ca cei care tind spre absolut, sa se opreasca neaparat la Dumnezeu.

Pentru ca ce ii mana este setea interioara de adevar , si aceasta isi poate fixa si alte repere, pentru ca singura lor referinta care nu ii tradeaza este eul lor propriu, eul cautator,dar acela nu e suficient pentru a ii multumi. Vor o certitudine

Dumnezeu este una din posibilitati, daca bineinteles incepe si prinde logica, si mai ales daca incepe sa vorbeasca, sa aduca ceva , sa vina cu ceva in noi, sa ne miste cu ceva.

Suntem singuri, simtim ca exista , si nu intelegem de ce nu il putem apuca, de ce nu e ca noi , cu noi.

Sa imi zici daca cumva te regasesti in aceste ipoteze ale mele, pentru ca negasind ce ai zis , am presupus ca o fi fost ca la mine.

Eu m-am linistit de aceste cautari rationale, cand am intalnit ceva real palpabil ,care a intrunit toate dorintele mele nedefinite bine, anterior.


Hristos a avut totul in El:
-si realitate , caci nu este o simpla ipoteza este ceva concret si care poate fi usor simtit de oricine prin fapte bune
-si luminare, ca m-a facut sa vad ce nu stiam, de exemplu dragostea, viata dupa moarte, Dumnezeu Tatal
-si intelepciune , caci nu a facut fapte pur si simplu ci le-a aratat intelesul adanc
-si simplitate, caci chiar se poate intelege ce zice spre deosebire de ceilalti filozofi
-si vedere ,caci a raspuns celui care vroia sa vada pe Dumnezeu astfel : De atata vreme suint cu voi Filipe , si nu M-ai cunoscut?"
-si acceptarea ideilor contrare , imposibile, acceptarea si da si nu , caci credinta lem poate pe toate , si toate indoilelile isi pierd obiectul . Pot accepta in acelasi timp lucruri contrare , si ca lumea are miliarde de ani, dar si ca e creata de El si timpul si-a schimbat forma apoi

De aceea sunt convins ca ideea de Dumnezeu e o himera. Cine se ocupa cu cautarea Lui sau a adevarului, nu e sortit decat ratacirii si nu are nici o sansa, caci EL nu vrea sa se arate direct si intreg, si nimeni nu intelege nimic.

El se arata doar prin Fiul Sau,ca sa ne fie usor, si ca sa se arate mai mult decat ceream noi.Caci si Fiul Sau este tot Dumnezeu si doar pentru noi s-a facut si om,special ca sa Il putem vedea .

Nu exista un Dumnezeu ca si concept,asa cum il vede omul . Exista doar bucuria si revelatia aratarii Sale, doar in Treime, pentru ca asa a e EL.

Sunt doar ganduri de ale mele, nu e obligatoriu sa fii de acord, dar imi poti spune care sunt prioritatile tale, si care cautarile, pot sa le inteleg ca si in mine sunt, dar fiind cu un pas si dincolo , iti mai dau si eu de stire cum e la Dumnezeu cel vazut.

Un singur lucru e important si acesta trebuie sa il respectam toti, si care credem si care cautam, si care suferim de dorinta , si care suntem convinsi ca nu exista.

Si anume: sa ne sprijinim si ascultam unii pe altii , caci dupa aceasta ne va Judeca si accepta si El asa cum suntem sau ne va respinge chiar daca ne credem credinciosi ,si nu dupa cuvintele noastre sau ce credem noi despre noi.

Prin aceasta se arata a fi Dumnezeu Unic, prin aceea ca e in toti la fel,si ca nu dispretuieste pe nici unul dintre noi, asa cum noi in mod nejustificat o facem

Andrew, mă bucur că ai revenit pe forum,sau poate ai scris pe topicuri unde nu te-am sesizat,dar îmi face plăcere când intervi.

Da, linkul era spre niște topicuri de-ale mele,dar oricum le găsiți dacă dați acolo pe profilul meu la topicuri începute de mine.

Atunci când le-am scris,eram mai "pe subiect",acum sunt puțin deconectat de la lumile superioare, fiindcă mă cam "strivește" lumea materială,cu problemele ei,nu neapărat în sens negativ,ci doar mult volum de muncă.

O muncă,total diferită de profilul meu,dar asta e, trebuie să existăm și în planul ăsta material.

Sper doar că voi putea munci la un momentdat doar in zona înclinațiilor mele, exclusiv.

Mulți ne găsim în situația asta de a face lucruri,pe "automat", fiindcă trebuie să ne câștigăm pâinea,dar puțini facem exact ce ne place și la ce ne pricepem cu adevărat.

Așa,revenind....

Iustin,e destul de clar că noi "semănăm",destul de mult, atâta că suntem doar in puncte diferite,nu neapărat ca "nivel" ci doar ca plan existențial și de percepție.

Adică e foarte probabil ca tu sa fi fost sau să fi în viitor unde sunt eu acum și invers.

Paradoxul este că nu vom putea fi niciodată de acord,din principiu,chiar dacă vedem lucrurile la fel.

Când polaritățile sunt la fel,este nevoie de ceva opus sa se unească.

Însă este clar că "luptăm" de aceeași parte,deci nu suntem "inamici", naturali, ci aliați prin definiție.

Ce faci tu și ce fac eu,este aceeași "lucrare".

Cumva "pictăm" pe aceleiași "pânză".

Tu înțelegi intuitiv ce spun eu, fără să o spun,și clar mie îmi este destul de clar și ce traseu urmezi.

Desigur,asta este ceea ce ce se cheamă o unire in conștiință, fiindcă atunci când mai multe persoane se plasează pe un anumit nivel de "înțelegere",ca să nu folosesc iarăși PERCEPȚIE,ele vibrează la unison.

Probabil Georgescu ne-ar înțelege:))

PS

De exemplu,aici pe forum "extrema" mea sau polaritatea mea opusă a fost Iorest.

Așa că cu el, când are timp și chef poți să te "antrenezi".

Sau dacă nu faci "click" cu el, trebuie să-ți găsești o polaritate opusă, aici sau altundeva.

Abia atunci va "trage" din tine acel element de "explozie",de manifestare,de "activare".

Dacă mândrie nu-i, atunci poate că are un alt nume resortul lăuntric ce te împiedică să te pui sub ascultarea unui duhovnic și a Bisericii. De ce îți repugnă să intri în turmă – deși cu un astfel de Păstor nu poate fi decât un mare privilegiu să te numeri printre oile Sale (pe care le iubește atât de mult, încât își dă viața). Și, oricum, diferența ontologică dintre noi și Dumnezeu este infinit mai mare decât cea dintre o oaie – ori pisica mea – și mine; dar și acestea pot fi iubite, ca tot ce e făcut de Dumnezeu, iar această iubire – a Lui pentru noi și pentru toate făpturile Sale, a noastră pentru El, pentru semeni și făpturi – vindecă toate rănile sufletești produse de ură, dispreț ori alte forme de răutate.

Dar să nu uităm că nu ne-a numit oi decât metaforic, pentru că ne-a ridicat chiar la rangul de prieteni și Hristos este singurul care ne-a învățat că Tatăl Său este Tatăl Nostru. Care om ar fi îndrăznit, altfel, să se creadă copil al lui Dumnezeu!

Iar dacă-i vorba să fim slugi – mai degrabă slujitori ai lui Dumnezeu –, El însuși "a luat chip de rob" și, cu smerenie, a spălat picioarele oamenilor, inversând valorile sociale care îl respectă pe cel puternic și bogat și îl disprețuiesc pe cel slab și sărac.

În ce privește teama de plictisul etern pe care l-ar presupune slăvirea lui Dumnezeu de către fericiții mântuiți, cred că aceea se va întâmpla fără nicio silă, ci pur și simplu le va cânta inima de bucuria nemăsurată pe care le-o inspiră apropierea de Dumnezeu.

Am observat că ai deschis foarte multe topicuri, pe teme diverse, multe dintre ele spirituale, ceea ce îmi dă senzația că în căutarea ta spirituală neîncetată apuci cu entuziasm pe câte un drum pe care după o vreme îl abandonezi, fie că te-ai plictisit, ai obosit, nu ți-a dat bucurie... întorcându-te de fiecare dată la tine însuți, la eul tău.

Nu ești oare de acord că în căutarea duhovnicească avem nevoie să fim călăuziți de cineva? Să nu conteze, oare, experiențele cumulate ale înaintașilor noștri care merg în istorie până la cei care L-au cunoscut pe Hristos chiar în carne și oase?

Acuma dacă tot sunt la capitolul "Confesiuni",dar mai degrabă Din "Noaptea întunecată a sufletului"...

Pe scurt:am fost și sub ascultarea Bisericii,a unor duhovnici,am aparținut și "turmei" etc

Cât despre Eternitate...Eu văd lucrurile în lumina reîncarnării,deci nu-mi fac probleme, atâta doar că viziunea creștină (oficială),a celor 2 opțiuni mi se pare absurdă (Rai /Iad etern).

Eu nu mă "consum" doar din pricina unor aspecte personale sau "traume" avute de-a lungul vieții.

Mă "chinuie" și căutarea "Sensului Vieții",la modul serios.

Oamenii te pot călăuzi până la un punct!

Însă fiecare are drumul său.

Nu am cum să-mi las viața călăuzită de alte persoane!

Nu mi se pare ceva anormal să mergi individual pe o anumită Cale.

Eu asta am cam făcut mereu, desigur am întrebat,am discutat,am învățat de la ceilalți.

Adică chiar și acum ,asta fac discutând cu tine,cu ceilalți colegi.

La fel și în viața de zi cu zi, găsesc oameni,de diferite confesiuni,și chiar din Biserica Ortodoxă/Catolică,care mă invită să mă reintegrez sau particip la adunările lor.

Adică chiar dacă sunt pe "drumul"meu,nu sunt izolat total.

Însă majoritatea adunărilor,și chiar a slujbelor bisericilor tradiționale sunt mai degrabă "spectacole",forme oarecum de expresie cu conținut "artistic", tematică spirituală, dar fără esență.

Adică nu-i o problemă, pentru majoritatea persoanelor este destul atât,și chiar un consum de "așa ceva" îi ajută.

Dar asta nu-i Dumnezeu!

Pentru mine Dumnezeule nu-i limitat la un cult, nici măcar la religie,deci implicit n-am nevoie de o autoritate omenească să mă pună în legătură cu EL.

Nu știu dacă ai citit "Omul în căutarea sensului vieții" a lui Viktor Frankl – o carte excepțională, ca întreaga filozofie de viață a acestui psihiatru vienez care a supraviețuit lagărelor naziste tocmai pentru că a găsit sens – în suferință, în a-i ajuta pe colegii de detenție să găsească și ei sens, în conștiința că tu datorezi ceva vieții, iar nu viața ție. Pe scurt: Caută să afli ce vrea Dumnezeu de la tine în împrejurările vieții tale, cu oamenii pe care-i ai în jur. Ce le poți oferi, care este rostul tău?

Uită de tine, și atunci vei scăpa de nefericirea preocupării de propria fericire!


Nici pentru mine; și cred că Hristos nici n-a intenționat să înființeze o nouă religie – încă una între atâtea altele. Steinhardt considera creștinismul un mod de viață, nu o religie și spunea că Domnul a venit să ne mântuiască și să ne scandalizeze.

Dar nu doar un mod de viață, ci chiar o nouă viață ne-a adus - a Lui. Asta este minunea pe care nu încetez să o descopăr în Biserică, de peste 30 de ani. Pe măsură ce mă apropii de ea, nu doar că nu se epuizează, dar devine tot mai mare. Odată ce ai intrat pe porțile Împărăției Cerurilor găsești atâtea de explorat – nu doar cu mintea, ci și cu inima, nu doar pe dinafară, ci mai ales pe dinăuntru –, încât nu te poți sătura. Este nu doar arheologie duhovnicească, ci și alpinism care te poate duce la un aer tot mai curat și la viziuni tot mai largi asupra lumii.

Slujbele Bisericii, o expresie artistică, într-adevăr, pot părea moarte dacă "actorii" nu sunt vii, nu sunt pătrunși de Duh. Dar chiar dacă ei ar fi, însă inima noastră este rece sau nepregătită să primească ea acel Duh, ori mintea modernă, rațională, analitică nu mai este capabilă să recepteze bogăția simbolică a slujbelor, ochii nu știu cum să privească icoanele, inima rămâne rece la niște rugăciuni rostite la fel de sute de ani... devenim niște spectatori plictisiți, plecând eventual cu falsa mulțumire că "ne-am făcut datoria duminicală" de a "asista" la liturghie.

Însă sunt încă mulți cei pe care-i văd pur și simplu îndrăgostiți de Biserică, chiar oameni care n-ar pierde o slujbă. Ființe aparent banale dacă le vezi pe stradă, dar suflete acordate atât de bine la muzica duhovnicească pe care o poți bănui în inimile lor.

Cristian,ai un "discurs" cu un parfum aparte, liniștitor,este într-adevăr de factură duhovnicească,bine dozat,pare autentic și deși sunt sceptic cu orice,cred că este nu doar teoretic,ci și dezvoltat în interior.

Îmi aduce aminte de periodele când eram înconjurat de oameni,asemeni ție,mai ales atunci când stăteam prin mănăstiri,sau chiar la facultate.

Ei bine atunci,chiar devoram cărți de genul celor amintite de tine.

Poate am mai spus-o,dar preferatul meu este/era Bartolomeu Valeriu Anania, în speță "Memorii"(le) sale....

Și mai am una,Ioan Ianolide "Întoarcerea la Hristos".


Acestea două mi-au rămas întipărite cam din adolescență,in zona de memorialistică,din literatura română,zona ortodoxă.

În zona de mistică ortodoxă,nu mă mai prea duc, că mă "pierd" cu totul după...

Vai de capul meu ce mi-au făcut Isaac Sirul și Siluan Athonitul.

Bine că de la Siluan am mers pe linia lui cronologică cu Sofronie Saharov,ucenicul Sf Siluan,care mi se pare că a fost canonizat,și Zaharia Zaharou, deasemenea un ucenic al Sf Sofronie....

Urmând să avem și noi pe Rafail Noica care a fost deasemenea ucenic al Sf Sofronie..

Deci urmele de sfințenie se cam și transmit așa pe anumite linii.

Eu am mers mai degrabă pe acestea, deși nu pot nega influenta inițială a Părintelui Cleopa...

Din păcate n-am reușit să merg la părintele Rafail Noica,care probabil ar fi fost duhovnicul meu ideal,dar fiind faptul că are in gene sângele lui Constantin Noica,unul din cei mai relevanți filosofi români și deasemenea in genele spirituale sfințenia lui Siluan Athonitul,unul din cei mai relevanți sfinți contemporani.

Deci părintele Rafail Noica,care mi-a fost recomandat chiar de alți duhovnici in anumite perioade din căutările mele,cred că ar fi fost soluția la toate problemele mele,unde ar fi fost nevoie de intervenția unui duhovnic.

Dar asta e,nu m-am dus să-l caut....

Probabil nu-l meritam oricum...

Cât despre slujbe, probabil cele din cadrul intim al mănăstirilor,unde am fost "adoptat" uneori de monahi,și participăm doar alaturi de ei.

Mă simțeam pentru un moment parte din acea mica comunitate a lor.

Am fost îndrăgostit de Biserica?

Da,clar !

Mai sunt?

Nu,dar iubirile nu se uita.

Complicate toate,dar asta e....

Am avut parte de un părinte duhovnicesc mare, ale cărui predici mi s-au întipărit în inimă și continuă să mă călăuzească, dar de care nu m-am folosit ca duhovnic. Acum am un duhovnic relativ tânăr, cunoscut doar în parohia lui, dar care îmi este foarte de folos: mă pune la treabă, nu mă lasă să adorm.

Odată ce cunoști calea, nu-ți trebuie mai mult. Îți cercetezi cugetul, îți faci pravila, te spovedești des, te împărtășești – într-un cuvânt, ai grijă să nu mori.

La fel spunea și părintele Părăian, că odată ce-l punea pe om pe cale, mai departe putea să se spovedească la orice alt duhovnic. E bine să nu fii singurul tău observator, iar ascultarea face tare bine la smerenie. Călăuza, cum spuneai, îți ajută până la un punct și este bine dacă o ai la început. Dar duhovnicul ăsta mai mic poate să-ți fie tovarăș de drum. Unul experimentat, totuși, pentru că aude durerile, căderile și ridicările multora.

Tu știi calea, nu ai nevoie de un duhovnic mare. Unul mic, dar serios, se poate găsi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Problemele lăuntrice nu el trebuie să ți le rezolve și nici tu. Doar să-L lași pe Dumnezeu să lucreze sau, mai bine zis, să conlucrezi tu cu El.

Sigur, asta numai dacă te vei gândi vreodată să te întorci la dragostea dintâi.

Ce lipseste din scurta istorisire a cautarilor tale este cuvantul Hristos.

Apare la sfarsit cuvantul Dumnezeu, si apoi negarea sensului comun al aceastui cuvant "Dar asta nu-i Dumnezeu!" , ceea ce e perfect (desi e legat de anumite slujbe care le incadrezi in forme fara fond )

Eu cred ca El ar putea fi raspunsul la toata istoria vietii tale de cautari.

In final clarifici oarecum cum vezi tu Dumnezeul ,deci nu ne lasi totusi in ceata

"Pentru mine Dumnezeule nu-i limitat la un cult".

Aici insa ar trebui sa continui putin , ce e acela cult ?

A vorbit oare Dumnezeu insusi vreodata de vreun cult ? A c0onditionat El vreodata Calea catre El de vreun om? Pana si apostolul Pavel s-a ferit sa fie intermediar al cuiva.

Atata a spus ca va cladi o Biserica bazata pe marturisierea unui om (Petru) ,si nici aceea venita de la el ci de la Tatal, dar nu a spus ce si cum va fi aceasta Biserica.

Tu Il doresti pe Dumnezeu, Cel Absolut si de negasit, iar El vine la tine si te apuca de mana .

Si tu ii zici , fugi de aici , eu il vreau pe El ! Iar El zice : "Eu sunt !!"

Da, nu ai nevoie de un om sa te puna in legatura cu el, de acord cu tine , dar ai nevoie de EL facut OM.

Tu nu ai nevoie de tine, de conceptiile si cautarile tale, de certitudinile actuale si angoasele trecute, tu ai nevoie de EL, oricum ar fi EL.

Nu pare ca te-ai lupta cu El, ci mai degraba pare ca Il cauti.

La fel cum zicea Filip : "Doamne arata-ne pe Tatal si ne este de ajuns!"

Si ce raspunde Hristos?

"De atata vreme sunt cu voi Filipe, si nu M-ai cunoscut?"

Astept opinia ta despre EL, nu despre alte lucruri , EL pur si simplu .
Intelegi care EL?

Bine Iustin....

Îmi place că mă provoci,nu o mai dau pe ăia cu "am scris destule pe tema asta". Însă acolo sunt viziuni mai învechite, despre cum vedeam în acel moment.

Tu probabil vrei, exclusiv cum văd eu, așa fără filtre și artificii filosofice sau teologice.

Cum îl vezi tu,deja m-ai lămurit.... Iisus Hristos!

Acuma nu te întreb cum vezi tu divinitatea lui Iisus, mă gândesc că parte din Treime.

Dar aici deja intrăm în alte subiecte.

Rămânem strict pe ce m-ai întrebat.

Dacă vorbim strict doctrinar și biblic,iudaismul este singurul care are autoritatea sa vorbească despre Torah/Pentateuch/Vechiul Testament.

Restul o pot interpreta, desigur, însă nu li se adresează, în mod direct.

Iudaismul nu recunoaște Noul Tratament.

Strict istoric vorbind recunosc existenta lui Iisus Hristos/Yeshua.

Dar din punct de vedere biblic este un singur Dumnezeu revelat:

YHWH

Dacă mergem mai adânc,vom vedea că și YHWH, provine din alte forme, revelate ale unui Dumnezeu Unic,dar deocamdată rămânem pe Biblie.

Deci,in privința asta n-am cum să-L văd, altfel, decât s-a revelat,și asta am făcut și fac când vine vorba despre Dumnezeu,revelat prin Biblie.

Însă dacă studiezi cum s-au revelat divinitatea și în alte religii, culturi, tradiții spirituale ajungi la concluzia că Divinitatea nu se rezumă neapărat la o carte, cultură, tradiție, timp istoric.

Divinitatea reprezintă doar o Formă Superioară de Existență,care s-a manifestat pe Pământ de-a lungul Istoriei.

Nu este neapărat Singulară!

Pot exista Ființe Superioare,sau zei,sau chiar Unul, prezent doar in Lumea noastră.

Dar mai degrabă cred că este o Ierarhie.

Lupta asta spirituală, cosmică,chiar terestră.

Sfârșitul, Distrugerea, Sufletul și toate elementele acestea în jurul cărora gravitează ideile din toate religiile sunt o MIZĂ.

Iar aceste Forțe sunt cu siguranță angrenate într-o LUPTĂ.

Dacă ar fi să luăm ideea unui Dumnezeu UNIC, atunci efectiv nu ar avea de ce sa lupte,cu cine sa lupte și motive să o facă.

Adică dacă ești Unic și Atotputernic...

O ipoteză de-a mea ar fi că toți avem posibilitatea să ajungem "ZEI",mai regăsiri ideea aceata la Mormoni,in sfera apropiată creștinismului, deși ei sunt cu totul altceva.

Însă suntem prinși în acest cadru material izolat,și închis, ținuți oarecum captivi în iluzie.

Chiar și acest ciclu ar reincarnărilor, pentru cei care cred în asta, reprezintă deasemenea imposibilitatea de a părăsi Lumea,și de a reveni permanent pe Pământ.

Voi continua alta dată, că o dau in SF:))

Ierarhia este o fantezie, un concept inventat de mintea umana slujitoare lui Mamona( a miliardarilor lumii) caruia, si este scris, ii este avantajos si necesar imparatiei lui sa promoveze asa ceva. Sau cum zic asa zisii "parteneri".:... "It's all a RICH Man's TRICK".

Corect, aceasta este telul vietii terestre a omului luptator, acela de a dobandi intrarea in Imparatia lui Dumnezeu care se face numai prin lupta si inima.

Corect, cea mai importanta miza a vietii.

Aici este socul mare. Tocmai ca fortele nu sunt in nici o lupta .Asta este tot din capitolul fantezie impregnata de Pradatorul de serviciu in mintile noastre. Puterile pur si simplu sunt, din observatii si studiu indelungat, coexista cu noi in Univers dar fara sa se "cafteasca" intre ele, ceea ce din start suna a idiotenie convenabila.

Unic sau inconjurat de forte si puteri de tot felul tot aia este. ACOLO nu exista aceasta inapoiere evolutiva tipica umana, cea a abuzului, violentei si agresivitatii, lume pe care si noi(omenirea) eventual o vom cunoaste aici pe Terra. Lume in care sefia, propietatea privata, ierarhiile agresive de tot felul, vor fi sterse precum sterge un burete. Propietatea privata a fost in mod etern, din zorii aparitiei omenirii, o sursa neincetata de conflict, razboaie, agresiune si violenta nesfarsita.

Absolut, asta este adevarul crud foarte bine formulat! Felicitari!

Rationamentul tau este uman, cultural, cu o ratiune geometrica(explic) dar pleaca de la punctul marcat mai sus , care este punctul slab: definitia revelatiei.

In rest ideile decurg logic una din alta urmand extensiile si contractiile cuturii umane, precum si o idee contradictorie ,( cu rol de concluzie)

Lantul tau cronologic a fost urmatorul urmatoarul:

-YHVW Dumnezeu unic (corect de altfel , dar nu deplin, e vorba doar de fiinta lui "Eu sunt")

-Iudaismul are exclusivitatea lui YHVW (contractie -> de ce doar el? De ce nu si Iisus sau Pavel care au fost iudei eminenti?)

-YHVW provine din alte forme (de asemenea relevate !! ) ale unui Dumneeu unic (extensie-> Mai rau decat Trinitatea care macar are aceiasi fiinta ->Dumnezeu provine din alt Dumnezeu)

-Divinitatea reprezintă doar o Formă Superioară de Existentă,care s-a manifestat pe Pământ (contractie-> de ce am raporta divinitatea la pamant ,Existenta eterna, la existenta trecatoare)

-Nu este neapărat Singulară!..Dar mai degrabă cred că este o Ierarhie.(extensie-> si pe orizontala, ca si numar, si pe vereticala , ca si calitate,ierarhie)

-"Lupta asta spirituală, cosmică,chiar terestră.Sfârsitul, Distrugerea" (contractie-> de ce nu armonia, eternitatea, Imparatia )

-Dacă ar fi să luăm ideea unui Dumnezeu UNIC, atunci efectiv nu ar avea de ce sa lupte",(contradictie-> tu ai plecat de la Dumnezeu unic, ai extins pe orizintala si verticala, a reiesit ideea luptei , care contrazice unitatea lui Dumnezeu)

Deci tocmai ai demonstrat prin metoda geometrica a reducerii la absurd ca Dumnzeu e unic si armonie viata eternitate.

-O ipoteză de-a mea ar fi că toti avem posibilitatea să ajungem "ZEI"(copiere-> suntem oameni care putem ajunge Dumnezei, pentru ca Dumnezeu s-a facut om , asa macar are o baza rationala)

-Însă suntem prinsi în acest cadru material izolat,si închis, tinuti oarecum captivi în iluzie.(corect-> iluzia a functionat perfect in acest rationament, singura sansa e REVELATIA)

-Chiar si acest ciclu ar reincarnărilor,(contractie-> de la viata vesnica la viata finita repeatat la infinit)

=======

Deci provocarea mea urmatoare e sa definesti revelatia.

Dar simplu sa o intelegem. Ai mentionat una, revelatia lui YHVW: "Eu sunt Cel ce sunt"

E singura valabila in opinia ta? O poti explica?

REVELAȚIA!

Dacă ai trecut prin seminar sau Facultatea de Teologie,o sa te întâlnești cu niște "definiții" interesante ale Revelației, chiar Părintele Stăniloaie,le pictează frumos.

Se joacă așa cu cea naturală și supranaturală până le unește oarecum într-o singură Revelație.

Acuma eu când citeam Dogmatica mă cam luau toți nervii,dar uneori mă relaxează, când vreau așa ceva gata "fabricat".

Până la urmă teologii sunt niște Arhitecți,care n-au avut niciodată acces cu adevărat la Revelație,așa că au fabricat Dogme, Învățături,Doctrine,Sinteze etc.

Mulți însă au adunat Revelațiile altora.

Pe scurt Revelația este orice tip de Informație/experiență (fapt supranatural/eveniment chiar )primită de la Dumnezeu!

Dar asta nu-i de ajuns, fiindcă tot "teologii" trebuie sa decidă care Revelație este "bună", veridică etc.

Care este de la Dumnezeu,care nu...

Etc și etc.

De exemplu sunt unii care spun că Scriptura este destul,nu mai ai nevoie de alte "revelații".

Deasemenea și musulmanii cu Coranul.

Alții, spun că Dumnezeu se manifestă permanent și personal oricui.

Alții sunt mediumi sau accesează Cronicile Akasice,in fel de Cartea Vieții sau Biblioteca lui Dumnezeu,unde se păstrează toate informațiile de pe Pământ de la Facerea Lumii.

Deci cine decide ce Revelație este de la Dumnezeu?

Unui ateu nu-i poți demonstra existența lui Dumnezeu prin Revelația naturală.

Cu atât mai puțin prin cele supranaturale, unde nu este un acord comun.

Poți cunoaște Creatorul prin Creația Sa?

Nu prea cred, uită-te în jur!

Dacă avem un Creator precum noi ...

E bai mare de tot:))