In cautarea gandului cel bun
 

Acesta se doreste un thread mai fara o tema asumata , ci mai degraba lasand subiectele sa curga dupa fluxul ideilor, asa cum imi vin.

Sunt lucruri care ma preocupa mai intens la un moment dat in viata mea reala , si cu toate astea am observat ca ma implic usor in alte teme, doar de dragul dialogului, ceea ce e putin riscant, ca poti spune lucruri pe care nu le stapanesti sau care nu te exprima, si sa simti o auto-nemultumire fata de tine.

Poate daca pleci de la tine insuti,daca reusesti sa iti pastrezi sinceritatea, sa te arati cu adevarat asa cum esti, vei fi mai interesant si pentru ceilalti, decat daca te prinzi in mreaja unui fel de discurs, ca si cum ai vrea sa inveti pe altii, ca si cum tu le ai stii deja.

Si titlul mai are o asemanare: Tot ca un fel de cautare, sau mai degraba de cerere , este si rugaciunea noastra , care atunci cand o patrundem si ii prindem ecoul, ne poate duce la acel fel de 'gand bun' ,mult mai mult decat un gand care l-am putea emite noi insine, la acel strop de har pe care Dumnezeu il varsa in noi , in care cuvintele nu mai sunt pietre in drum , ci izvoare de semnificatii si puteri noi.

Daca e ceva de comentat simtiti-va liber sa o faceti, asa cum nici eu nu vreau sa ma cenzurez mai mult decat e cazul, iar daca nu e si va fi un monolog, atunci macar incerc sa fie autentic.
Iar daca iarasi simt auto-nemultumirea si nu mai simt vreun imbold sa scriu, inseamna ca a fost doar o etapa in cautarea de sine, inca o iluzie in fuga de adevaratul eu.

Eu incerc sa nu fie despre mine doar, dar numai Domnul este cel care ne da pana la urma gandul cel bun.

Apropo și de utilitatea catehezelor, oare câte conferințe ortodoxe ai ascultat în ultimii 25 de ani și de câte te-ai folosit, ce ai înțeles ?

Idem și despre podcasturi, predici, videografie și documentare cu tematică ortodoxă, cât te-ai folosit, ce ai reținut ?

Nu te-am văzut niciodată să menționezi sau să ne dai exemplu de vreo conferință sau predică interesantă.

O sa te dezamagesc dar nu am prea ascultat mai deloc conferinte , cateva doar , dar in general mi-au placut,dar am ascultat prea putine ca parerea mea sa fdie relevanta.

Nu stiu daca o sa ascult, desi teoretic ar parea ocazia ideala de a lua contact cu pulsul credintei zilei de azi ,exprimat de preoti. Mintea imi zice sa ascult, ca imi poate clarifica cum inteleg ei credinta astazi, fiind contemporanii mei, deci avand acelelasi probleme ca si mine, si in plus stropul de har si de practica daruit lor.

Dar cumva sufletul nu le gaseste inca destul de interesante, deocamdata prefer literatura patristica a primelor veacuri, ca am zis ca mai bine e sa incep cu bazele.

Daca insa ai anumite recomandari care ti s-au parut ca lasa sa transpara sfintenia celui implicat in ele , atunci ti-as fi foarte recunoscator.

Mereu am fost convins ca daca ar mai fi sfintii si har in ziua de azi, lumea ar da navala.

De exemplu mi-a placut relatarea vietii parintelui Gheronte Puiu din anii trecuti despre ajutorul maicii Domnului in perioada sa din pustietate,se vedea cum vorbea simplu si din inima.

Vocea interioara ,ajutor sau povara ?
 

Dar dincolo de lectura, adica dupa un anumit timp dupa ce citesc, este tentatia de a fi cu mine insumi, de a imi asculta putin vocea mea interioara.

Am subliniat asta ,pentru ca este o constanta ,poate a mea,poate a multora, pendularea intre cuvintele exterioare si nevoia de ascultare a vocii interioare.

Pentru ca nimic din afara pare a nu avea valoare daca nu este secondat si de un gand,un sentiment, ceva plecand din tine.

Uneori acel gand se refera direct la ce ai citit : de exemplu daca citesc interpretarea parintilor asupra scripturii,pe care s-a bazat cladirea principiilor Bisericii, incep sa admir semnificatiile neasteptate care ei le gasesc, tenacitatea lor in a cauta intelesuri ascunse,si cumva imi confirma bucuria ca pana la urma totul se intoarce la scriptura la Cuvantul lui Dumnezeu.

Dar apoi ma duce cu gandul la propriile cautari asupra scripturii, la faptul ca am abandonat cumva sa tot meditez asupra scripturii considerand ca am facut exces, la dorinta care am simtit-o mereu de a extrage calea de urmat , din Cuvantul lui Dumnezeu,aceea cale imparateasca care ramane cu tine ,chiar si dupa ce inchizi copertiile ei, si care te insoteste pretutindeni.

E drept ca aceste ganduri s-au mai cizelat, ca nu tot ce citesti ramane sau ii poti extrage seva, ca desi pe moment exalti de armonia adevarului Cuvantului , mai apoi ,singur cu tine, in valtoarea vietii , puterea Cuvantului incepe sa dispara in interior, raman doar cateva principii de neclinitit, cele cum sa te comporti cu altii de exemplu,si pe care se pare ca pune pret Domnul la judecata, dar si acelea pot naste dileme daca le intelegi prin litera si nu ai duhul in tine.

Si singura care ramane cu tine cand toate se sting, in afara de poruncile legate de ceilalti amintite mai sus ,care sunt valabile oricat de dezorientat si pustiu te ai simti, este vocea rugaciunii simple "Doamne milueste-ma" ,sau "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu ai mila de mine pacatosul"

Pustiirea sufletului este smerenia, este medicamentul care ni-l da Domnul,in fata atator tentatii , de refugiere prea mare in noi insine ,in ce ne place,in ce ne chinuie, de cautare exagerata a manifestarii eului nostru in jur.

Si intrebarea care ramane, si care datorita acestui format ma scuteste sa deschid un nou thread , care zilele urmatoare poate sa mi se patra inutil, este daca gandurile proprii, eul nostru in cautarea lui continua , este ajutor sau povara?

Eu nu te-am întrebat întâmplător, ci relaționat cu ideea de cateheză, dacă tu de pe net unde poți derula înapoi nu reții nimic, darămite live unde poate nu ești atent când exprimă preotul ceva interesant.

Întâlnirile de la cateheză ar fi tot în linia conferințelor, doar că ar pune mai mulți întrebări cu privire la ce îi preocupă pe ei și la conferințe vin întrebări din sală.


Gherontie Puiu avea darul înainte vederii, i-a spus chiar și fostului preot Daniel Balaș când era de o șchioapă și era într-o vizită la mănăstire că va ajunge preot, dar nu se va împăca cu sistemul.

Probabil că sunt o mână de preoți cu harisme, dar nu se arată, fiindcă ar fi înșelați dacă ar zice despre ei că ei au har, că văd, că fac și dreg.

1-Ideea ta e ca daca din conferinte nu retin ,desi pot derula, cum as putea retine de la cateheza ?

La cateheza poti retine mai bine datorita caracterului ei :
- cunostintre sistematice, adica prezentate sub forma unui sistem atotcuprinzator
- cunostintele cele mai importante pentru un crestin: existenta lui Dumnezeu si aratarea oamenilor, sfanta treime, intruparea ,mantuirea , rugaciunea morala
- prezentarea mai simpla , adica o compilare din scrierile sfintilor parinti, si expusa in limbaj de azi
-este interactiva ,caci poti pune si intrebari mai naive,nu te rusinezi

La conferinte cred ca e posibil sa lipseasca vreunul din elemente , care pot genera o posibila lipsa de atractie:
-fie sunt prea simple si nu abordeaza teme generale
-fie sunt prea complicate , si presupun ca auditorul cunoaste deja ceva ,nu te ia cu bazele
-fie abordeaza o tema particulara ,care desi e in sistemul de invataturi, poate pe moment nu te preocupa, nu ai stare pentru ea

Tu ai spus ca ai fost la cateheze, spune ceva locatie unde ai fost ca sunt curios si eu.

2-Cred ca s-a batut moneda prea mult pe acest fel de harisme misterioase, secrete etc
Probabil ca ele exista si sunt oameni care au diferite harisme cu caracter mai personal, de exemplu rugaciunea , chiar pocainta

Eu ma refer mai mult la sfinti care au depasit etapa izolarii , ies in lume, scriu carti,tin conferinte,nu neaparat fac minuni cum ar fi vederea inainte, dar ajuta omenirea mult prin combinatia de rigoare pentru dogme, cu dragostea care strabate prin toti porii fiintei lor, si care nimeni nu o poate arata daca nu o are,prin simplitate in exprimare dar si gandire ascutita a dogmelor , care denota trairea lor continua

Ei duc la incurajarea rugaciunii pentru cei care nu o gasesc, a sensului Bisericii pentru cei care nu il afla , a prezentei contemplative a lui Dumnezeu , pentru cei care se indoiesc.

Eu am fost la 2 cateheze recente cam la o săptămână una de alta, dar la sute de km de zona București-Ilfov, de aceea mă și miram că nu ar fi la București unde sunt minim 100 de parohii.

Plus că la București sunt și lansări de carte la librăria Sophia.

Din ce am văzut în cele 2 erau câteva idei principale prezentate de preot, restul era discuția oarecum la liber, nu se întindea treaba mai mult de 1 h 30.

Dar să zicem era tema Împărtășania și se ajungea la întrebări despre dezlegări, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare și altele pe interesul auditoriului.

Nu s-a pus nimic pe youtube, nu s-a filmat, părintele chiar a zis să nu se pună pe net, deci dacă sunt măcar 50 de parohii din miile de parohii din toată România, unde s-ar face măcar o cateheză pe lună, nu se pune pe netul mare - youtube, facebook, soundcloud etc nimic, de aia și ziceam că viața Bisericească nu se subscrie netului.

Nu cred că are niciun enoriaș interesul, dacă a găsit un preot harismatic să petreacă 10-14 ore în așteptare la spovedanie că s-a făcut ditai codălăul la ușă.

Din ce văd și pr Cleopa avea înainte-vedere și mărturisea și pr Pimen Vlad că i-a zis că va ajunge pe Athos, dar nu făcea nimeni tapaj că părintele are înainte vedere.

Asta cu scrisul cărților e relativă, Iisus n-a scris cărți și nu e un indicator câte cărți scrii, sau câte predici pui pe internet, așa sunt 2-3 preoți care umplu internetul cu materiale și am văzut că pe ei lumea îi critică, pe unul că e prea miștocar și face show de stand up comedy, pe altul că e prea din topor, pe altul că nu-și vede de Athos, nu le dau numele dar e clară treaba pentru mine că netul e ceva mult îndepărtat de realitate și e un efect întârziat.

Nu mă mai interesează pe mine personal că un duhovnic cu care aș fi putut vorbi, făcea duhovnicie avansată la spovedanie, dar nu mai trăiește, a trăit până acu 3-5 ani. Cumva te-ai bucura în viață dacă te poți folosi duhovnicește.

Cum am crezut .
 

Credinta mea in Dumnezeu a aparut mai mult pe cale rationala, folosind metoda aceea din filozofie/geometrie in care te indoiesti de ceea ce cercetezi sau reducerea la absurd din gerometrie , ca la sfarsit prin epuizarea mintii, sau prin investigarea inversunata sa incepi sa crezi ca e adevarat.

M-am indoit de orice, indoindu-ma pana si ca cuvintele si faptele lui Iisus ar fi fost regizate de o ramura a evreilor care s-au pregatit pentru asta, ca sa cucereasca lumea prin noua credinta , dar in final ajungand la concluzia ca acelea nu sunt cuvinte omenesti, si ca nici o minte umana nu le putea inventa,ceea ce pentru mine a constituit argumentul esential al credintei,alaturi de argumentul valoric, ca prin acele cuvinte iti gasesti tu insuti rationalitatea desavarsita.

Si daca cuvintele lui iisus nu au venit de la oameni, dar totusi ele exista, atunci inseamna ca Dumnezeu insusi ne-a vorbit , ca doar El ne stie mecanismele interne care ne fac sa credem,si deci in concluzie noi credem exact in modul cum au fost alcatuite acele cuvinte,mai mult chiar decat in minuni, recunoastem glasul Dumnezeului celui necunoscut, care inainte de a auzi acele lucruri nu Il stiam, dar El era in noi.

La fel am procedat si cu Biserica . Ani intregi am purtat in minte 2 idei contrare. Si da,este posibil sa gandesti 2 lucruri contrare in acelasi timp. Pe de o parte mi se parea absurd ca harul sa fie conditionat de taine ,adica de mici actiuni materiale cu lucruri vazute apa(botez),paine(Euharistie) ,si credeam ca Biserica ar trebui sa fie cumva o continuare a gandirii si aplicarii cuvintelor Domnului . Sa fim intelesi,credeam in Euharistie, dar nu neaparat in folosirea ei ca mijloc de excludere al celorlalti ,care nu indeplinesc tainele acestea.

Pe de alta parte am crezut mereu in Trupul lui Hristos care este Biserica,in puterea colectiva prin care Dumnezeu a vrut sa ne mantuim (desi au fost si momente cand credeam ca e doar o chestiune personala) , si in harul Duhului daruit sfintilor.

Deci cumva aveam un sistem de ganduri rationale, care imi intretineau credinta, macar si prin aceea ca e imposibil de explicat altfel cuvintele ce le auzi, si ca odata cu ele,mintea ta se regaseste si descopera adevarul.

Iar in prezent aceasta voce a ratiunii nu imi mai e suficienta.
Pentru ca pur si simplu nu mai vrea sa vorbeasca de una singura , desi citind , reusesc de multe ori sa gasesc rationalitatea in ce citesc de exemplu in parintii patristici.

Dar nu chiar mereu, de exemplu seara asta la Atanasie cel Mare am inteles ce era mai simplu, expunerea deo-fiintiimii , dar nu am am inteles argumentarea impotriva arienilor, in care desi era destul de stupid ce afirmau aceea, argumentarea era greu de inteles, doar pe alocuri prindeai cate o idee.

Asa ca inchid telefonul de pe care citesc si incep sa gust placerea disperarii cautarii eului meu, intorcandu-ma la origini si incercand tot asa prin auto-negarea mea , sa vad ce ramane,cand ratiunea nu mai e suficienta

Deocamdata singurul ajutor este rugaciunea, desi si acolo simt greutate in a ma apuca,si desi odata apucat imi pare fireasca si aproape placut, cand reusesc sa nu imi devieze gandul, eu care ani intregi nu m-am rugat decat in interiorul meu.

Dar daca ce zic are vreun sens, sper sa ma ajute Dumnezeu sa mai scriu si in alta seara.

Da, în filozofie acest limbaj se numește limba de lemn. Este o obscurizare a discursului, folosit foarte des în filozofie, politică și religie. Își are originea în filozofia antică grecească, cât și politică și era principala arma de a duce în eroare negocierile de orice natură cât și dezbaterea ideilor esențiale. Grecii erau artiști în acest gen de limbaj și tot ei sunt cei care preiau creștinismul iudaic si-l transformă în ceea ce voi numiți azi Biserica Ortodoxă. Practic în esență se spune cât mai puțin cu cât mai multe cuvinte astfel încât cititorul să fie bulversat de numărul de fraze și de lipsa de concepte, un mod perfid de a escamota adevărul, de a abate atenția, de a arunca praf în ochii cititorului, în scopul inducerii în mintal a unei viziuni idealiste, a unei dogme ideologice, sau de a anihila un adevăr. Cine argumentează printr-un asemenea limbaj se ferește de adevăr si învelește minciuna într-un simulacru de adevăr.

Unde ai văzut frăția ta să fie astfel de cateheze, ce descrii tu acum cu studiu sistemic e pe la Facultatea de teologie - nici măcar la liceu/seminarul de teologie nu se face așa în detaliu decât pentru Olimpici, cine crezi tu că face cateheze unde priceperea și atenția oamenilor variază cu teme așa flamboiante ?

Am auzit doar anumite citate din Sfinții Părinți care sunt greu de reținut tocmai fiindcă par ca o înșiruire nu sunt ceva mișcător prin practica celui care le recită, la o adică găsim citate înțelepte și pe net.

Depinde cât e timpul alocat, răbdarea oamenilor, atenția și starea de oboseală a preotului.

Păi tocmai că sunt prea simple abordează teme generale.


Asta e pe la simpozioane organizate în unele universități unde e un colocviu de prezentări cu mai mulți autori.

Asta nu e ceva rău, asta e și ideea de înnoire să înveți mereu câte ceva nou care te ține în priză sau te captează fără să fi știut că există de fapt, sau să fii avut habar de ea dinanite, poate fi elementul surpriză.


Majoritatea stau retrași, nu ies în față, am mai spus-o, dacă era după orele de emisie pe net sau cărțile scrise Constantin Necula era un sfânt în viață, nu că persiflez, omul poate oricând să atingă măsuri mari.

După pe locul 2 era Calistrat Chifan șamd, deci nu sunt criterii undele de emisie internautice, cerneala tiparului etc.

Singura problemă e că noi aflăm prea târziu de oameni care erau sfinți în viață care aveau printre harismele rugăciunii, răbdării, pocăinței și înainte vedere pe bune și nu-și făceau ei reclamă semn al înșelării *autoreclama.

Or aflăm după ce mor, or după ce nu mai primesc la spovedit și discuții particulare și majoritatea sunt prin mănăstiri păziți de niște îngrijitori care alungă ca niște cerberi curioșii ca să nu epuizeze pe preotul care e și așa slăbit.

Pe mine nu mă ajută să aflu la aproape 20 de ani după ce nu mai e că pr Cleopa pe lângă faptul că avea darul predicării, al memoriei lecturilor, al izgonirii demonilor, avea un discernământ duhovnicesc și o înainte vedere mărturisită de oameni diferiți pe care o și ascundea de câțiva.

De ce să nu afli sau să te întâlnești în spovedanie cât timp mai poți schimba ceva la viața ta, nu la x ani după ce nu mai e ?

Acest mesaj este foarte important, fapt pentru care îl postez a 2-a oară.

Da, în filozofie acest limbaj se numește limba de lemn. Este o obscurizare a discursului, folosit foarte des în filozofie, politică și religie. Își are originea în filozofia antică grecească, cât și politică și era principala arma de a duce în eroare negocierile de orice natură cât și dezbaterea ideilor esențiale. Grecii erau artiști în acest gen de limbaj și tot ei sunt cei care preiau creștinismul iudaic si-l transformă în ceea ce voi numiți azi Biserica Ortodoxă. Practic în esență se spune cât mai puțin cu cât mai multe cuvinte astfel încât cititorul să fie bulversat de numărul de fraze și de lipsa de concepte, un mod perfid de a escamota adevărul, de a abate atenția, de a arunca praf în ochii cititorului, în scopul inducerii în mintal a unei viziuni idealiste, a unei dogme ideologice, sau de a anihila un adevăr. Cine argumentează printr-un asemenea limbaj se ferește de adevăr si învelește minciuna într-un simulacru de adevăr.

De ce nu faci facultatea de Teologie ?

Din ce am observat preoții profesori pe la Facultate de obicei nu organizează cateheze sau întâlniri tematice cu enoriașii, probabil zic eu, pt că sunt sătui deja de predat la Catedră și ca să nu reia aceleași lucruri.

Nu era lipsit de sens ce facea Atanasie ,ca pleca de la ideile adversarului, Arie in acest caz , si le arata consecintele.
Este si vorba aceea : un nebun arunca o piatra in lac si 10 intelepti se chinuie sa o scoata. Ideile lui Arie fiind impotriva credintei firesti ,facand pe Fiul Tatalui o creatura aparuta la un moment de timp, si ajugand astfel la concluzia unei diferente de natura intre ei , desi e la bunul simt ca un tata si un fiu prin definitie ar trebui sa aiba aceiasi natura, contraziceau toata credinta acumulata de Biserica pana atunci, in afara de alte cateva erezii care mai fusesera, de regula din invidie ca nu ajusesera episcopi , dar care nu avusesera atata amploare.

Opinia mea este ca majorityatea Bisericii respingea din instinct aceasta micsorare a Fiului ,contrazicand intreaga credinta a Bisericii de pana atunci, dar o trata cumva in gluma, neobosindu-se sa gaseasca argumente , si erezia se extindea, caci era tentatnt sa consideri pe Fiul o creatura, caci disparea si ceva din responsabilitatea ta .

Dar Atanasie a luiat-o in serios si de aceea sunt demonstratiile lui complicate ,pentru ca a trebuit sa plece de la niste ipoteze nefiresti , si sa gaseasca modalitati originale de ilustrare a consecintelor unor idei absurde.

Mie personal nu imi trebuie sa il combat pe Arie azi, ca din instinct il resping ,caci ar contrazice toata credinta mea.Pentru mine Iisus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu, si asa cum a lasat si El sa se inteleaga si a aratat si Biserica ulterior, a fost de o fiinta cu Tatal ,fara nici o deosebire de Tatal in afara de insusirile personale de Fiu.

Dar ca eu sa ajung aici, altul a trebuit sa il combata pe terenul logicii , pe cel care nu se obosea atata cu logica ci mai degraba cu speculatia gratuita.

Dimpotriva ereziile respective erau complicate , introduceau tot felul de esente, eoni, si umpleau golul lasat cu nascociri omenesti.

Din punctul meu de vedere nu vad nimic rau daca tu consideri ca Iisus Hristos a fost un om, caci si eu am spus ca am avut diferite perioade de indoiala si de negare si am avut tot felul de ipoteze. E suficient sa expui opinia si poate interactiunea cu ceilalti te va ajuta. Nu este ca pe vremea lui Arie pericol ca opinia ta sa atraga mase intregi de oameni,si sa deturneze sensul credintei, ca in ziua de azi fiecare crede ce vrea.
Ci acesta este felul cum vezi tu acum, cu ideile si argumentele tale, si trebuie respectat ca orice alta opinie.

Opinia mea ,inoculata de altii zici tu, este ca a Iisus Hristos fost Fiul lui Dumnezeu , si imi sunt suficiente argumentele mele interioare pentru aceasta opinie, si chiar si ideile celorlalti nu le consider ca manipulare ci ca rezonanta, pentru ca eu cred in Hristos ca Dumnezeu inainte de a ii asculta pe ei, si de a
colo vine credinta mea ,nu de la oameni

Ce zic eu sunt doar chestii banale de cateheza elementara ,care ar trebui sa le stie orice crestin ,nu iti trebuie facultate pentru asta. La teologie am vazut chestii mai grele, de exemplu dogmatica parintelui Staniloaie, si chiar daca sunt un tip logic, nu am genul acela de logica metaforica, ci mai mult genul exact.

Mai degraba as opta pentru studiu liber daca simt ca e de folos, si pentru audierea libera a unor astfel de cursuri, ca sa vad daca tematica si metoda de predare rimeaza cu capacitatea mea de intelegere.

Oricum teoria e doar o componenta a credintei, nu singura,nu cea mai importanta, harul este totul , si el cuprinde si intelepciunea dar si aplicarea ei.

Cu tata la cules de struguri.
 

Azi am avut o experienta interesanta, l-am dus pe batranul meu tata pe langa Bucuresti, sa mai vada o data via la tara,si sa culegem vreo galeata de struguri.

Partea nevazuta este multimea de simboluri care mi-au venit in minte din aceasta simpla iesire.

Mi-am propus de la inceput sa fiu rabdator cu tatal meu cel autoritar pe vremuri, si sa incerc sa nu par nervos ci sa ii ascult macar 'ordinele' care inca incearca sa le mai dea si sa il inteleg.

Si dintre toate , cel mai mult am inteles mai bine comparatia dintre relatia Fiu-Tata in fiinta dumnezeiasca si relatia fiu-tata intre 2 persoane umane .

Si la Dumnezeu si la om , exista o diferenta de personalitate intre fiu si tata: la om exprimata prin diferenta de ganduri,vointa ,conceptii, iar la Dumnezeu exprimata doar prin diferente specifice unui fiu : nascut , implinitor nu creator, ascultator nu poruncitor .

Dar in dumnezeire nu sunt diferente de vointa gandire etc ca la om , deoarece ei au aceiasi vointa si aceleasi intentii , caci au o singura fiinta , si de aici armonia si intelegerea perfecta dintre persoanele divine. Nu au cum sa apara neintelegeri odata ce nu vor lucruri diferite, nu exista razvratire sau lipsa de comunicare , nu exista lipsa de cunoastere. Ci in fiecare moment Tatal il vede deplin pe Fiul si invers.

In schimb la oameni, avand fiinte diferite, eu nu pot sti exact ce gandeste tatal meu, de ce vede lucrurile intr-un anumit fel, si nici macar de ce eu nu sunt de acord cu acel fel. Caci depinde doar de mine sa fiu totusi de acord cu el , daca incerc sa il inteleg.

De aceea fiintele umane au nevoie de virtuti pentru a ajunge la unitate, de modelarea peresonalitatii lor, ceea ce la Dumnezeu vine din insasi unitatea fiintei sale.

Numai prin descoperirea Fiului omenirea a putut intelege cu adevarat pe Dumnezeu comparativ cu vechile reprezentari ale sale (elene ,grecesti) , caci altfel nimeni nu ar fi stiut ca de fapt Dumnezeu reperezinta o relatie de Tata-Fiu, si ca omul copiaza in mic dumnezeirea, si sensul omului este acelasi catre unitatea indvizilor prin retrairea experientei dumnezeiesti,ca apoi sa fie posibila si unitatea omului cu Dumnezeu, posibila doar prin persoana cu fire duala a Fiului lui Dumnezeu si Fiu al Omului.

Asa ca daca dimineata regretam ca voi pierde ziua la cules , dupamasa am inteles ca oriunde il putem intalni pe Dumnezeu, si ca a face un mic bine si o mica placere celorlalti, poate fi uneori usa ascunsa catre Dumnezeu.

Mai găseai struguri ? N-am cules via până în Octombrie și am mai rămas cu jumătate din recoltă, o parte erau uscați sau înțepați de viespi, păianjeni, și altele, alta era căzută pe jos, nu că ieșea cine știe ce, dar puținul era și mai puțin.

Din ce descrii n-ai mai ajuns la Liturghie, dacă n-ai fi obligat să muncești Duminica de condițiile exterioare și traiul greu, nu ar trebui să pui activități recreative sau gospodărești în timpul slujbei.

Ba am ajuns , si tocmai ca am ajuns si preotul a vorbit despre a iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti, am zis, hai ma sa ma duc cu tata ca ma roaga de atata vreme .
De fapt ma asteptam sa zici ca de ce am cules duminica :) Dar oricum am mai lucrat si eu inainte uneori duminica,asa ca macar am facut-o pentru el,as fi fost ipocrit sa imi gasesc scuza asta
Si eu m-am mirat , dar erau foarte bine,in alta vreme stiu ca si el o culegea in septembrie, dar cu toate ca a fost neingrijita, doar putini mancati de grauri sau albine.
Doar ca nici cu galeata aia nu am ce face ,ca nu cred ca o mananca lumea, m-as bucura sa gasesc sa o dau :)

Puteai să planifici sâmbăta, dar nu e treaba mea asta, oricum nu mai poți da timpul înapoi.

Via crește aproape sălbatic și ține zeci de ani,

https://observatornews.ro/economic/c...lu-631997.html

15 lei litrul de must în București nesimțiților de comercianți, în condițiile în care e plin de vie care crește aprope sălbatic și fără mari investiții prin toată țara indiferent de relief, că e secetă sau an ploios.

Nu ca n-ar putea sa-l dea si cu 5 lei dar cu 15 lei litrul intermediarul munceste mai putin si castiga banutul mai repede.
Banuiesc ca faci referire la gastile care umbla prin piete cu laditele si storcatorul dupa ei, nu?
La ce omenie ai pretentia de la intermediari? Este un deranj destul de masiv totusi sa cumperi struguri de la producatori cu care sa te cari cu ceva ajutoare( copii) dupa tine, cu storcatorul, sticle, scule, camioneta, motorina, in piete acum, sa faci frigul , pe ploaie si vant.

Intradeva vita creste zeci de ani din acelasi butuc insa neScurtata in fiecare an, o ia razna si isi iroseste energia pe corzi si frunze, nu pe rod.
Eu o am pe randuri cu pomi fructiferi care alterneaza din loc in loc, meri, pruni, corcodusi, etc si deseori cand nu sunt prezent la taiere, vita se suie cate 5-10 metri aiurea in copaci de unde trebuie sa o trag jos.

Ganduri de etapa
 

Daca am lamurit-o si cu strugurii, sa vedem ce ar mai fi de lamurit prin via noastra.

Vitza salbatica a sufletului meu se intinde intradevar, cum ziceau interlocutorii aici,unde si cum vrea ea. Asta nu inseamna ca trebuie taiata neaparat, ci poate trebuie trasa ,inteleasa, ingrijita.

Desi nu am vrut sa se transforme intr-un jurnal psihologic,in care eu sa ma vait de anumite stari ale mele ,ca si cum as fi neputincios, si ceilalti sa sara in ajutor cu limpezimea care ti-o da detasarea fata de celalalt, ma simt dator totusi sa spun pe unde mai rataceste cautarea asta a mea.

Mai nou, am zis ca ar trebui sa nu mai citesc ca si mod de a imi ocupa mintea, caci e saltul prea mare de la urcusul pasnic al cititului unor teme care sa se inchege incetul cu incetul unele din altele in interior, la saltul in gol cu parapanta inchisa, care urmeaza cand incerc sa ma raportez la mine, sa gasesc o continuare si o intelegere care sa treaca prin sufletul meu a celor citite, si o lumina care sa ma calauzeasca prin perdeaua difuza a atator intelesuri si valori.

Adica poate citesc despre o tema anume, iar sufletul meu ar vrea o privire generala, o managiere a harului , altceva decat aceea tema, si atunci mi se pare ca pierd razboiul cu timpul.

Caci harul ar trebui sa fie in noi sa ne insoteasca de a lungul intregii zile , gandul sa oscileze permanent intre treburile din afara si slava si bucuria Dumnezeului dinlauntrul nostru, si doar asa,cu sufletul regasit , cu prezenta simtita a lui Dumnezeu, poti incepe iarasi sa te preocupi de lucrurile care cresc incet, cum ar fi cititul , ganditul, sau simpla crestere ca a viei.

Pilonul principal il simt ca e doar rugaciunea, si ezit sa aplic iarasi strategia mea kamikaze, sa ma intreb de ce a lasat Domnul neaparat aceasta cale, sau de ce apostolii imediat dupa inaltarea Sa ,s-au refugiat in rugaciune,iar primii nou sositi in Biserica la cinzecime, primii cetateni ai Imparatiei , au intrat direct in rugaciune, nu au mai trecut prin vederea cu simturile a Domnului ca si apostolii.

Gandul imi este ca daca inteleg nevoia rugaciunii, in conditiile in care Domnul insusi se ruga Tatalui cand a vietuit in trup, daca descopar ca aceasta e voia lui Hrisots pentru noi, atunci se deschide calea catre trairea in Hristos, caci acolo m-am saimtit eu cel mai bine, in legarea de Hristos, doar ca pe atunci traiam cu ratiunea , cu un Hrisots dovedit ca nu are cum sa nu existe, atata vreme cat traieste in gandul meu.

Da m-am referit la cei care vând în târgurile bucureștene, în condițiile în care mai toate județele limitrofe mustesc la propriu de vie, plus regiunile istorice Moldova care e apropiată și Oltenia, la câtă vie e în țară chiar și care crește la voia sorții, să dai la prețurile astea nesimțite mi se pare incredibil.
Mai ales că în plin sezon ar trebui să se bucure toți de un mustuleț să simtă și ei bucuria venirii toamnei.


Da am observat că are tendința să se încolăcească și să crească, eu uneori folosesc pentru ca să redirijez mlădițele mai noi.
Unii taie și din frunze vara să ajungă soarele și să se coacă bine, să nu rămână boabe verzi, alții o udă și o sapă, pe lângă scurtatul toamnă-primăvară.

Intoarcerea la Cuvant
 

Tendinta generala a Bisericii a fost de a recomanda ca ,credinciosul sa nu interpreteze singur scripturile,sau mai exact sa nu se departeze de interpretarea sfintilor parinti cunoscuti sau a preotilor.

Si a fost o chestie foarte sanitara, pentru ca in primul mileniu, ereziile au aparut foarte des, deoarece si calea cea dreapta inca cauta sa se defineasca , si gandirea umana inca explora pe aiurea tot felul de ipoteze contrare asupra credintei.

Pentru ca altfel nu gasesti la sfintii parinti o interpretare matematca ,sistemica a anumitor pasaje din scriptura , ci mai mult alegorica, de genul ca acest pasaj de fapt se refera la o chestie mai ascunsa,dar poatea avea interpretari si utilizari diferite la diferiti autori.

Nu e un sistem complet explicativ al Scripturii cum banuiesc ca e in prezent la protestanti,ci o folosire a ei ca argument ultim, in diversele subiecte pe care gandirea cea dreapta (ortodoxa ) le-a abordat.

Pentru ca ortodoxia este un sistem destul de complet de viata, are opinii bine formate in cam toate domeniile vietii , dar nu face exces de analiza in pretentia de a controla totul prin scriptura , ci doar exces de speculatie in urmarirea gandirii iluminate a unei persoane sfinte in gasirea adevarului.

Am adus in discutie asta , pentru ca gandul meu impotmolit a vazut o raza de speranta in intoarcerea la cuvantul lui Hristos , si tot ce vine de la oameni , mai ales Biserica, sa fie explicata numai prin El.

Biserica nu trebuie pusa deasupra,in opinia mea, desi exista reguli bisericesti care trebuie urmate, caci scopul ei nu e de a fixa reguli si de a avea o viata autonoma care ar detine adevarul prin ea insasi.

Biserica nu are sens decat prin Hristos, care e capul ei , si Duhul o leaga doar in masura in care devine mireasa a lui Hristos.
Ea nu este o fecioara oarecare care creste si se infrumuseteaza pentru sine insusi , sau pentru a isi arata maiestria Sa sau a unor sfinti, ci toti acei sfinti trebuie intelesi si slaviti ca aratarea si comuniune a lui Hristos in ei.

Acelasi Hristos care l-am avut in Cuvantul Noului testament este si Cel care prinde chip in sfinti, caci nimeni nu are alt Duh al sfinteniei decat cel al lui Hristos.

De aceea ,daca nicaieri nu mai vezi sensul si sfintenia , daca lucrurile par relative si pamantesti, intoarce-te la Hristos, si totul va capata sens in jur , si Biserica va fi nu doar explicatie ci si liman al sufletului tau.

Exact, si corect,
Din partea sfintilor nu vrem alegorii, metafore, simboluri de care este plina literatura laica( care nu-i nici ea de lepadat, are o valoare inestimabila) ci in cazul de fata dorim din toata inima exemple de trairi vii, experiente si cunoastere DIRECTA a modelului de viata a lui Hristos pe acest Pamant, in aceasta Imparatie comlicata si extrem de complexa si duala pe care acestia l-au experimentat si chiar trait.

Intr-un cuvant, cum au facut ei, Serafim de Sarov, de exemplu, cum au reusit sa navigheze ei apele tulburi ale acestei existente?

Ce strategii au folosit?

Care au fost obstacolele peste care au dat si pe care le-au invins( mai mult sau mai putin)

Cum s-au manifestat rezultatele nevointelor lor practic supraomenesti de a invinge raul acestei lumi, de a-l face sa nu mai aibe PUTERE ASUPRA LOR.

Cum a fost lungul drum al capatarii simtului ADAMIC?( acela de a fi recunoscut si placut de animale la un moment dat in spinosul drum spre mantuire.) , acel DAR dumnezeiesc Edenic, destul de des intalnit in folclorul popular universal chiar.

Dupa mine acestea sunt nu numai ganduri BUNE ci si mici fragmente duhovnicesti folositoare din OCEANUL de mistere si modele de viata in Duh Sfant.

Sa nu confundam metaforele cu comparatiile pur lucrative pe care le facea Mantuitorul cu ucenicii sai si cu restul ascultatorilor. Hristos dadea exemple( pesti, smochin, tarana, talanti, pasari, crini) din stricta necestitate de intelegere. Altfel ascultatorii Sai, simpli deseori saraci cu Duhul extrem de limitati dpdv regional( se nasteau, traiau si mureau intr-o arie de maxim 50-100Km) si al diversitatii universului nu ar fi inteles nimic.

Intregul Sau model de viata si de slujire UNUI SINGUR DUMNEZEU a trebuit sa-l explice pe intelesul lor extrem, extrem de limitat in schimb INSA bazat pe puritatea si dragostea din inima a ucenicilor LUI oferit de Iisus LUMII tot drept exemplu de urmat si de LUAT AMINTE!.

De aceea trebuie cercetate mănăstirile, schiturile, parohiile de mir, la mănăstiri și partea de viețuire, adică nu doar circuitul turistic care la Mănăstirile mari de tip Cozia, e separat și nu prea interacționează cu obștea.

Vii te închini, lași pomelnicul, mai intri la pangar, dar nu dai de duhovnicie fără spovedanie, post, discuții cu monahii și dintre monahi doar o parte pot lămuri.

Asta cu strategii seamănă cu discursul cursurilor auto-motivaționale, nu erau strategii deosebit ci rugăciune, modul de a se odihni, alimenta și munci adaptat pentru fiecare, și asta se poate vedea tot cercetând obștea.

Exemple avem suficiente sunt mii de sfinti , dar in general se povestesc mai mult faptele lor, iar ca metode vedem aceleasi la toti : rugaciunea ,postul , smerenia , pocainta si ascultarea, meditatia, iubirea neconditionata a semenilor , dragostea de Dumnezeu.

Fiecare din noi ar trebui sa le luam pe rand si sa vedem de ce nu le indeplinim pe fiecare din acestea , si ce anume ne opreste.E o lupta personala ,sau in pereche cu duhovnicul daca ai sansa smereniei si a unui duhovnic care sa se potriveasca sufletului tau.

Si ar trebui inceput cu motivatia, de ce as vrea eu sa postesc , de ce e necesara mai mult decat rugaciunea ,si anume rugaciunea continua, de ce nu am curajul smereniei bazandu-ma prea mult pe mine, de ce nu las sa curga iubirea si o ingorp in temeri excesiv rationale.

Este un raspuns personal care trebuie sa ni-l dam , si sfintii vorbesc mai putin despre cum au ajuns acolo si mai mult despre cum este acolo.

Pentru ca ei sunt modele ,nu neaparat ajutoare, decat daca la adresezi rugaciuni directe.

E adevarat ca un sfant avea puterea si sa isi inalte ucenicii prin diferite exemple si fapte, dar vorba aia: te impinge, dar nu iti baga in gura.

Pentru ca mantuirea nu vine de la oameni , impreuna cu ei da, dar nu de la ei.

Cine isi doreste sfintenie sa o ceara la Hristos, caci doar Acela poate sa i-o dea, caci sfintenie fara harul Duhului nu e posibila omului.

De aceea e necesar examenul interior , sa stii clar ce poti, ce vrei si de ce vrei.

De vrut vrem noi multe ,daca chiar le vrem , dar trebuie sa fim pregatiti sa ne daruim sufletul intai ,mintea, si apoi viata lui Hristos, si aspiratiile noastre nu vor mai fi imposibile, ci doar o consecinta a asemanarii cu Hristos.

Sfintenia este in modul cel mai prezent in manastiri , dar poate fi si in jurul nostru, in carti, in Biserica, in oamenii necajiti pe langa care trecem , in oamenii generosi care ii intalnim.

Pentru ca in toate Dumnezeu e viu si prezent.

Viata are o frumusete unica, pentru cel care simte el insusi frumos, si este posomorata si lipsita de sens pentru cel care isi impovareaza sufletul cu grijile lumesti sau patimi.

Nimeni nu poate ajunge la nivelul desavarsirii monahilor, si nici chiar ei nu ajung toti daca nu merg oarecum pregatiti acolo, daca nu simte iubirea de Dumnezeu care le misca toate.

Din aceea secunda nu iti mai lipseste nimic: hrana ,placerea , cunostinta ,lauda caci le ai toate de fata in Dumnezeu . De aceea e oarecum mai usor sa faci pasul despartirii de lume sa vezi monahia ca pe o optiune, ca pe o cruce posibil de dus, caci nu mai pierzi nimic, daca sufletul tau e inca de aici plin de bucuria iubirii de Dumnezeu , asociata cu oroarea de viata cea pacatoasa.

E drept ca unii se duc in manastire sa invete toate acestea ,fara sa simta ca le au inca din lume, sa isi gaseasca acolo linistea. Dar si chinuiala vietii e o metoda pedagogica prin care Dumnezeu te atrage catre El ,caci ea duce la smerenie ,la trairea neputintei , care este terenul cel mai fertil pentru sadirea harului.

Problema e că valul de cărți, materiale video i-a făcut pe mulți să iasă din stadiul activ în cel meditativ, reflexiv, sunt mulți care citesc romane sau nuvele, au aflux și de multe lucruri duhovnicești și riscul e să nu aplice, să uite, să nu rețină multe lucruri.

Din cărți aproape totul e minunat, se termină cu bine, răul, ispita, nici că-și face loc.

Mie unul mi-e clar că există 2 părți, partea de ceremonial a Bisericii, cu slujbele, Liturghie, și partea de cercetare, spovedanie, sfat, povață, îndrumare, cuvânt de învățătură aplicat, fără a doua un credincios nu va atinge maximul.

Cum era câte un Sofian Boghiu în plini ani nebuni 90 când mulți își pierdeau locurile de muncă, începeau divorțurile, explodau avorturile pe fondul instabilității sociale, trăim cam aceleași vremuri de rahat sub aspect economic precum în anii 90, cu perspectiva unui război nimicitor în care vor să ne arunce satanele care conduc cele mai puternice țări din Occident, ca să-și păstreze funcțiile cât mai mult timp sub legea marțială.

Da, asa este insa tot acolo ajungem si daca o numesc altfel:
Abordare, maniera, atitudine, gestionare a fricii, a singuratatii pustnicilor romani de exemplu care locuiau in pesteri din multi, este adevarat ca in apropierea manastirilor dar NOAPTEA tot singuri erau. Voi realizati ce lupte duhovnicesti mai ales cu ei insisi se duceau acolo?

Hristos ne-a modelat felul in care sa trecem peste acest formidabil obstacol in calea capatarii harului si anume FRICA deseori PARALIZANTA! Si asta ne-a fost aratata in conditiile de austeritate majora, in pustie timp de 40 de zile sub cerul liber, noaptea in intuneric bezna, posibil inconjurat de salbaticiuni.

Mi-ar fi placut sa stiu daca in viata Mantuitorului au existat mai multe interactiuni cu animale.
Singura despre care este scris este cea cu pescuitul minunat cand practic la citiva pasi de el in apropierea malului, Simon Petru si fratele lui prinde o multime de pesti CHEMATI in plasa.

-Ilie interactioneaza timp indelungat cu corbii.
-Sfantul Ieronim si leul
-Sfantul Serafim cu ursul stand in tacere si rugaciune in mijlocul padurii pe un mare bolovan.

Nu rezolvi nimic dpdv al cresterii personale cu Hristos daca te paralizeaza frica sa lupti cu lumea, sa te atingi de un bolnav de exemplu care vine la tine pentru a fi ajutat.
Hristos a imbratisat si vindecat leprosi cu rani umede NU USCATE( care nu sunt contagiosi)
FRICA ESTE UNA SINGURA indiferent unde se aplica:
-in a te opune mandatelor sa fi "tratat" cu amenintarea pierderii locului de munca sau a amendarii
-in a petrece o noapte in rugaciune intr-un cort sau sub cerul liber in padure sau intr-o pestera
samd

De fapt identifici 3 situatii: 1) cartile care sunt pasiv reflexive,2) ceremonialul 3) actiune sa ii zicem asa

Parerea mea e ca toate 3 sunt bune. Desi e real ce spui ca datorita netului , tot ce inseamna iesit din casa si actiune concreta s-a diminuat mult.

De asemenea in opinia mea abundenta de citate si reguli tabu ale 'ortodoxiei' propagate pe net ,limiteaza credinta la aspectele superficiale, ignorand efortul personal de intelegere si lupta interioara.

Oamenii isi dau seama ca nu sunt reale si nu isi pun prea multe iluzii in credinta de net, atata doar ca intervine lenevirea fiecaruia, data de impresia ca le-am putea stapani pe toate daca chiar am vrea, dar mai amanam putin momentul.

Si intradevar lucrurile care tin de actiune sunt cele care ne pot trezi cu adevarat,sunt un adevarat medicament impotriva lancezirii pe toate planurile, data de formalism si autosuficienta.

Dar numai actiunea in sine ,neurmata de intoarcerea la contemplatie ,nu e suficienta. Degeaba ai convorbiri mergi la spovedit, faci fapte destul de generoase, fara intoarcerea la adevarul din interior, care acum e amortit, nu esti o fiinta intreaga, si vei repeta mecanic aceleasi jumatati de fapte si jumatati de renuntari la pacate.

Actiunile le poti face dintr-un fel de automatism,obisnuinta ,dar atunci cand ele se imbina si cu focul interior, cu intelegerea si cu trairea, devin cu adevarat combustibil.

Aici a sapat cangrena secularizarii cel mai mult , la partea interioara , pe care a inlocuit-o cu zeul comoditatii.

Există oameni care-și îngroapă timpul și viața în literatură și nu fac mare lucru.

Eu nu cred că fac mult trafic site-uri de genul ortodox, la început erau 2-3 site-uri care aveau monopol că erau singurele după totul s-a dispersat.

Nu cred că e vorba numai de credința de internet, văd că raportat la toate e așa, oamenii simt că mor când pică curentul și internetul implicit, despre ce vorbim.

Păi văd că e greu și să stai la consultări, nu mai vorbim de altceva, unele mănăstiri fac un fel de circuit turistic și atât, e drept că dacă ai fi monah te-ai duce pentru liniștire la mănăstire și n-ai vrea ca spațiul obștii să devină gară sau aeroport.

Dar e greu să mai dai de oameni care să stea de vorbă, sau la spovedit, erau liste la unii duhovnici de 10-14 ore frățioare și după nu au mai primit, păi nu se poate în condițiile astea greu și ajungi la un duhovnic despre care află lumea că are harisme, înainte-vedere, discernământ duhovnicesc aplicat.

Nu cred, oamenii se plictisesc atât de repede azi, încât nu mai poate fi vorba de automatism, nu au când să-l mai dezvolte.

Frica de intuneric,de animale , de atacuri ,de diavoli?
Dar ce reprezinta acestea fata de puterea ce ti-o da convietuirea cu Dumnezeu prin mijlocitorul ales, care e Hristos. Nu Dumnezeu le indruma pe toate? Nu apara el puiul de cerb in fata lupilor sa treaca si peste noaptea aceea si cerbul asa fragil sa atinga varste inaintate?

Si daca astfel guverneaza El natura, cum nu va avea grija de cei care au renuntat la toate pentru El? Hai ca poate lumea o mai lasa in cate un razbboi sau o nenorocire, pentru indreptarea ei, dar cum ar putea sa il lase pe cel care isi primejduieste voiata doar din prea multa incredere ce o are in chemartea Fiului , si care lasa placerile lumii.

Mai mare frica este in palatele celor puternici si inconjurati de placeri, caci frica de Judecata, de intalnirea cu Cel Puternic, deapsarea erelelor facute si de chinurile vesnice , de vesnica despartire de lauda si iubire care pe pamant le a obtinut cu banii sau forta.

Pentru ca cine nu il are pe Dumnezeu in suflet este cel mai in pericol si cel mai de plans om din lumea asta.

1) Eu cred ca e un lucru minunat ca noi reusim sa vorbim aici,astia o mana de oameni cati suntem.
Pe locul 2 as pune conferintele de pe net care te pot aduce la ce gandeste clerul in ziua de azi , si poti prinde niste cuvinte de har, sau niste orientari cu privire la traditie ,patristica si cult. Am zis eu ca nu le ascult, dar daca as avea putin mai mult timp sigur as asculta.
Referitor la citate , din diferiti sfinti de care abunda netul , doar selectia mi se pare valoroasa, faptul; ca cineva face higlight pe un anumit citat.
Dar in rest este doar ca un fel de deschidere a cartii, fara sa il implice pe cel ce a selectat acel citat, farta sa fie cunoscut macar,decat prin intuitia sa de a alege ceva frumos.

2) Monahii provin dintre noi, au aceiasi parinti si frati ca si noi, acelasi net care poate i-a captat odata pe cei mai tineri,deci daca noi nu stim sa stam de vorba,cu vremea nu vor mai stii nici ei. Daca in lumea de azi credinta devine formala, atunci si monahii vor incerca ca o autoaparare a credintei sa se tina de reguli mai strict si sa fuga si mai mult de lumea care ei o considera superficiala. Sau si mai rau ,vor ramane cu duhul lumesc chiar si in manastire.

Dar e o ocazie peirduta de ambele parti . Mai mare nevoie ar avea un monah din ziua de azi sa imprastie putina lumina care mai e ,atator de multi care tanjesc dupa ea, decat sa fuga in pustie ca in trecut.

Pustia s-a mutat in lume acum ,ca nicaieri nu este mai multa lipsa de iubire si arsita si inghet decat in mijlocul oamenilor ,acum. Asa ca daca vrei sa invingi pustia ca monah, aceasta este imensa si e la dispozitia ta ,nu ii intoarce spatele ci combina singuratatea chiliei, cu setea de har a celor lipsiti orbecaind la usi inchise.

Nu ma refer la extrema cealalta sa fii palavragiiu si sa vorbesti intruna ca sa fii auzit, ci ma refer la a cauta sa umblii in pustia sufletului unei lumi inrobite, ca si cum ai fi intr-un loc ostil , care te ajuta sa gasesti adevarata lumina a iubirii lui Dumnezeu.

Nu mi se pare mare lucru să vorbim, ce e mare lucru să dai din taste ? Mai ales dacă scrii repede, dacă o luăm așa anii de glorie ai forumului au fost din 2007 până prin 2012, au fost și mulți blocați din orice, sau dacă supărau, chiar dacă după s-ar fi corectat și poate ar fi avut threaduri și postări de substanță, miezoase.

Nu mi se pare mare lucru, din contră mai mare lucru e să participi la toate conferințele, lansările de carte, și alte evenimente în măsura timpului sau să-ți organizezi liberele în așa măsură încât să ajungi.

De exemplu efortul de a merge la o conferință duhovnicească, într-o zi ploioasă când e frig, oboseală de la lucru, mi se pare mai tare, decât a sta pe acasă că ai biruit și frigul și lehamitea, plus că de obicei la o conferință mai vezi și o carte bună sau mai auzi niște lucruri noi la care nu te-ai fi gândit care nu apar pe net, mai stai după la discuții cu preoții, mai iei un autograf, mai o binecuvântare, mai o poză, mai cunoști oameni noi.

Acum când e sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului nu concep să nu fii acolo când se dă voie, chiar în fiecare zi dacă poți să treci prin altar, asta înseamnă performanță duhovnicească, fructificarea utilă a timpului.

Mergi și la moaștele Sfântului Dumitru, și chiar și la Cuvioasa Parascheva, mai ales că e mai aproape Iașiul de București, decât de Arad sau Oradea.

Plus lansări de carte la librăria Sophia, păi alții dacă ar avea librăria sophia poate ar merg măcar la o lansare la 2-3 luni.

Credinta umana si implinirea ei
 

Sunt o gramada de feluri in care oamenii se raporteaza la credinta. Si cand zici credinta te gandesti imediat si la obiectul credintei.
Dar si numai cuvantul credinta luat in el insusi ar fi fascinant , caci e greu sa definesti opusul sau. Rationalitate? Dar si cea mai riguroasa ratiune tot apeleaza la credinta , sunt axiome in geometrie, sunt perceptiile senzoriale ,vederea, care ne dau multora temeiul de a crede ceva.
Dar daca ne intoarcem la obiectul credintei,adica in ce anume sa crezi, avem o diversitate foarte mare: unii nu cred in nimic (mai ales dupa moarte) , altii cred in neant ca un fel de existenta, altii cred in ei insisi, altii cred in ceva dincolo de cunoastere care ne scapa printre degete, dar care coordoneaza intr-un fel lumea.Sunt apoi cei care merg pe mana stiintei, a ratiunii pana la cele mai detaliate explicatii. Sunt si cei anti , satanisti, care cred int-o forta a raului.
Sunt inca triburi primitive care cred in legende.
Dar daca venim la ideea unei forte unice ,avem din cei care cred in univers, sau intr-un Dumnezeu generic, care se manifesta la popoare prin diferite forme. Sunt cei care incurajeaza dialogul intre religii
Avem apoi din cei care cred intr-un anume Dumnezeu istoric aratat din curentele clasice Dumnezeul lui Israel, Allah, Budha .
Daca mergem mai departe pe una din ramuri sunt evreii , sau unele din sectele de azi care cred doar in Dumnezeu fara a crede si in Fiul sau.
Mai departe adancind sunt cei care cred in Fiul lui Dumnezeu dar nu si in Biserica ca Trup al Sau dat prin intermediul apostolilor , si care imagineaza ei propria biserica.
Si chiar si in Biserica legitima avem diferente ,sunt care cred ad literam in primatul unei episcopii lumesti(catolicii) .
Si daca ii lasam si pe acestia deoparte ,nu m-as referi la ramuri ale Bisericii Ortodoxe ci as evidentia doar pe cei care cred in Biserica ca ceva de sine statator si cu anumite reguli.
Si as ajunge la ultima categorie, cei care cred in Biserica , dar doar ca si prelungire a lui Hristos, si daruita cu Duhului Sau.
Aceasta mi se pare ca este treapta adevarata a credintei pentru ca face legatura intre toate componentele ei. Nu avem o Biserica fara Hristos, dar nici o continuare a trairii Cuvantului in lume fara Biserica.
Nu avem nici exacerbat rolul oamenilor in Biserica , pentru ca toata indrumarea cea buna este data prin Duhul.
Nu este nici vreo silire , pentru ca tot harul se revarsa doar prin intermediul acceptarii oamenilor si al conlucrarii lor cu Duhul in Hristos.
Pacatul nu este o limita ,o fatalitate, ci un mijloc de crestere prin iertare in urma pocaintei.
Rugaciunea nu este o formula externa, ci indreptarea fireasca a fiilor Bisericii catre Tatal ceresc prin Hristos.

Toate isi capata sensul lor firesc in toata complexitatea lui al relatiei cu gandurile tale,cu ceilalti si cu Dumnezeu.
Hristos este toate in toti, asa cum a sunat si prorocia.

Si acum putem face drumul invers:
Hristos este totul in toti pentru cei care vad Biserica ca pe o prelungire a Trupului Sau , inchegata prin harul Duhului.
Dar tot El este si in cei care se limiteaza la regulile Bisericii ,care se roaga constiincios, merg la slujbe si incearca sa nu pacatuiasca, fara sa vada perpetuu aceasta legatura cu Capul.
El este si la catolici, nu exista un Altul, chiar daca ei vad un rol mai mare al unui conducator, doar ca lipseste o anumita parte, legatura cu Capul Bisericii e trecuta prin om.
Tot El este si la protestanti , chiar rupti de Biserica adevarata si de har, dar care incearca sa patrunda Cuvantul si sa il patrunde cu puterile umane.
Indraznesc sa zic ca tot El este si la mahomedani si budhisti, caci si acestora le-a lasat o portita , si care e general valabila , si anume Judecata Sa va fi dupa faptele fiecaruia nu dupa "cine imi zice Doamne,Doamne ci dupa cel ce face poruncile mele". Iar porunca sa la fel de mare ca a iubi pe Dumnezeu ,este sa iubesti pe aproapele tau. Deci nu ne va ajuta la nimic apartenenta la Biserica cea Dreapta a sa, daca noi nu ajungem la fapte,untdelemnul cel bun care lipsea fecioarelor celor neintelepte.
Si prin acelasi rationament este si la cei ce cred in Dumnezeul cel universal si intuit ca ar exista intre multitudinea de dumnezei, pentru ca doar Fiul Omului este singura certitudine
Dar El este si izbavirea celor ce cred in ceva necunoscut care coordoneaza lumea, in genul fiolozofilor, pentru ca prin revelatia Sa , a aratat ca Dumnezeu nu e indiferent fata de lume si se arata ei.
Si daca ii luam si pe cei care nu cred in nimic, pe atei, pe cei credinciosi doar stiintei si perceptiei , Hristos este si acolo, pentru ca cati din noi nu am fost atei pana sa vedem intr-un fel oarecare lumina credintei. Si acestia chiar ajung prin pedagogia Sa sa creada intai in conceptul de credinta , apoi poate in fapte bune , in misterul inexplicabil al dragostei, si de aici pana la revelatie e doar un pas.
Cat despre anti-hristi ce sa mai vorbim, ei insisi prin definita lor, sunt impotriva a ceva ,nu pentru ceva, deci e clar ca ei nu au ceva de propus, ci doar fug de Cineva,unicul existent.

Deci in concluzie Dumnezeu prin Hristos "a daramat zidul din mijloc facand din cei doi una" atat pe planul exterior al necunoasterii Sale de catre lume, cat si pe plan interior al cautarii adevarului.

Trecerea de la viata Mantuitorului la Biserica Sa ,vazuta ca un film
 

Dupa ce spiritul uman a primit inaltarea la Cuvantul lui Dumnezeu prin intruparea lui Iisus Hristos si prin predica si activitatea Sa, ii este foarte greu sa se mai multumeasca cu un discurs uman.
Odata gustand din dulceata dumnezeirii, nimeni nu ar mai vrea sa plece de acolo sa se intoarca iar la discursul limitat si neputicios al oamenilor.

Totusi, Dumnezeu in intelepciunea planului Sau , a stiut ca suntem neputiciosi sa pastram desavarsirea in sufletul nostru, chiar daca am auzi-o si ar fi si scrisa, si de aceea a implinit o a 2 a fagduinta imediat dupa venirea Mantuitorului, si aceasta venita din veacuri , si anume : "In zilele acelea, voi varsa din Duhul Meu peste orice faptura...."

Dupa primirea Duhului la cinczecime apostolul Petru in discursul sau ofera prima explicare teologica a persoanei divino umane a lui Iisus Hristos, care desi moare, este inaltat apoi la dreapta Tatalui.

Sarcina integrarii Cuvantului divin in umanitate si continuarii vietii dupa cutremurul vederii lui Dumnezeu intrupat, ii revine apostolului Pavel, care nu reia invataturile lui Hristos, aproape nici nu le pomeneste. Greu gasim in epistolele sale referiri la discursul lui Hristos, le numeri pe degete. Si atunci ce Evanghelie propaga el, daca nu face referire la cuvintele Mantuitorului , decat eventual sub forma de indemnuri de viata ?

Evanghelia sa este a continuarii povestii,nu a reluarii ei, si anume ideea principala din epistola catre Romani, este a mortii spiritului cel vechi uman impreuna cu Hristos cel rastignit, si a inveirii unui spirit uman nou , care nu mai traieste pentru sine insusi ci pentru Hristos.

De asemenea moartea sugereaza nu doar omorarea ideilor vechi ci si omorarea pacatului din viata noastra , deoarece toata viata Mantuitorului a avut acest ultim scop : iertarea pacatelor.

E ca si cum te uiti la un film foarte bun, se termina , si ramai trist ca s-a terminat , si ca trebuie sa te intorci la problemele tale acum. Dar cum filmul acela trebuia sa fie desavarsit , la sfarsit nu iti cere simpla contemplare , ci implicarea totala, iti cere chiar moartea ta , e drept nu a trupului ci a vietii de pana atunci , si renasterea ta in cadrul acelui film.

Deci cumva te muta din sala in ecran, fiind parte a acelui film, nu iti mai lasa ocazia sa te reintorci la propria ta viata.

Ce inseamna aceasta? Ca discursul uman nu mai e niciodata la fel dupa Hristos.
Ca a capatat si el stralucirile dumnezeirii prin harul Duhul Sfant.
Ca pretul platit de Hristos a fost pentru schimbarea din temelii a fiintei umane, prin moartea ei completa si invierea impreuna cu El la o viata complet noua.

Desigur ,omul e tot in trup,tot supus slabiciunii. Dar interiorul lui nu mai e la fel. El nu mai trieste siesi, ci toata viata lui este Hristos , asa cum bine ne invata apostolul Pavel.

De aceea si Biserica Sa este o biserica a duhului, nu a vechilor reguli "nu lua,nu atinge".
Pentru ca robii au devenit fii ai Tatalui ceresc, asemenea si impreuna cu Hristos, si nu le mai sunt ascunse intelesurile desavarsirii.

Si nici calea personala a lupului singuratic nu a fost biruitoare, ci in intelepciunea Sa Dumnezeu a mantuit oamenii in colectivitate , caci harul se primeste doar prin Biserica , nimeni nu si-l poate da de unul singur.

Minunea din viata noastra, prezenta Duhului.
 

Daca te uiti cu atentie la rugaciunile zilnice constati ca o importanta parte se refera la lucrari atribuite in general Duhului decat la a se inspira din unele pasaje din Scriptura.

De exemplu recunoasterea neputintei noastre,a lipsei macar a unui inceput bun, la ajutorul cerut pentru aproape pentru orice , la iluminarea care nu poate veni decat prin dar, toate acestea reflecta participarea Duhului Sfant prin rolul sau de desavarsitor si implinitor, prin daruirea diferitelor haruri sufletesti dar si a puterii de a actiona , fara de care credinta noastra nu s-ar putea ridica deloc la inaltimea chemarii noastre de catre Hristos.

Practic minunea Cuvantului lui Dumnezeu rostit de acesta de-a lungul vietii Sale pamantesti si reprodus parital de evanghelisti, se continua de atunci printre-o alta minune, mai tacuta, nu asa de vizibil spectaculoasa ca si activitatea Mantuitorului, dar care de data asta nu mai moare dupa 3 ani de predicare, ci este permanent de-a lungul veacurilor cu noi, si poate fi vazuta printru-un fel de privire duhovniceasca , chiar si de catre noi cei in viata.

Si anume aceasta minune este ajutorul permanent care il primim, purtarea noastra ca pe aripi, dar care dispare treptat, daca nu este insotita si de efort personal si de fapte.

Orice fel de fapte sunt luate in seama : fie ca sunt ganduri, fie chiar rugaciunea insusi, fie ca sunt fapte catre aproapele, fie iubire de Dumnezeu, Duhul are nevoie de toate si ni le da pe toate. De aici si multimea harurilor sesizata de apostolul Pavel.

Dar Duhul acesta nu e ceva separat de Hristos, si nici nu vrea sa inlocuiasca cumva credinta in Hristos, ca singura legatura a noastra catre Tatal.

Importanta Cuvantului scripturii ,mai ales a Cuvantului evanghelic al lui Iisus, ramane la fel de mare , caci El este Cuvantul Tatalui, Chipul Sau prin care s-a aratat lumii.

Totusi, am fi neputinciosi si fata de acest Cuvant atat de minunat, daca nu ne-ar fi dat si fagaduinta Duhului , si de fpat insusi credinta in acest Cuvant vine tot prin Duhul.