Care credeti ca sunt principalele calitati, insusiri ce trebuie sa le aiba o persoana ce doreste sa se calugareasca ?

Parerea mea este ca o persoana pt.a se calugari,tb.sa fie HOTARATA pt.a porni pe aceasta cale.Apoi ar trebui sa fie aiba CREDINTA ca NUMAI CU DUMNEZEU va putea sa biruiasca in luptele,nevointele,ispitele sau incercarile duse,deci trebuie sa porneasca cu o anumita SMERENIE.Trebuie de asemenea sa stie ca fara RABDARE nu poate face nimic,fara ASCULTARE,deci SUPUNERE,nu va putea creste duhovniceste.Dar cel mai important lucru este SA-L IUBEASCA PE DUMNEZEU din toata inima,pt.ca Acesta sa lucreze in inima respectivei persoane prin diferitele nevointe(rugaciune,post,infranare s.a.)
Fiecare persoana are mai multe sau mai putine daruri,dar prin ascultare,smerenie,dragoste si infranare poate dobandi de la Bunul Dumnezeu mult HAR,care-l ajuta sa sporeasca in fapte bune si sa dobandesca in inima Harul Duhului Sfant.

Acum depinde la care calugarie te referi?
Cea din carti sau cea care se practica azi? Diferenta e mare, motiv pt care si calitatile sunt diferite.

Adica ! Care sunt calitatile, diferentele si ce determina pina la urma pe cineva sa se calugareasca ?

In primul rand trebuie sa fie cu frica in Dumnezeu si sa aiba in minte cele 10 porunci.Sa nu iasa din cuvantul Domnului si sa nu uite rugaciunea din fiecare pas pe care il face.

Cred ca principalele calitati pe care trebuie sa le aiba o persoana care doreste sa imbratiseze viata monahala trebuie sa fie;"nu vezi,nu auzi si nu spui nimic!!!".Astea-s cele mai importante,credinta oscileaza intotdeauna,insa aceste calitati aproape imposibile va ajuta necontenit la implinirea vietii de manastire.

Sa fie capabil sa renunte la propria vointa, sa nu mai faca ceea ce vrea, ci ceea ce i se spune.

Draga, Dane, mi se pare putin cam dictatorial, cea ce spui, a face ceea ce i se spune. Calugaria este liber consimtita de cel ce paseste pe aceasta cale si are ca principala componenta, multa, multa dragoste si traire duhovniceasca care la rindul ei inseamna intradevar multe renuntari, liber consimtite ci nu impuse de cineva anume.

Cristi cred ca n-ai inteles ce a vrut sa spuna dan73.
Calugaria asta inseamna in esenta ei (adica asa cum intalnim in carti) : RENUNTAREA DE BUNA VOIE SI NESILIT DE NIMENI LA PROPRIUL TAU EU.
Cine are aceasta calitate pe care sa o si fructifice, reuseste sa devina calugar.
Renuntarea la propria vointa de care spunea dan73 nu e impusa sau dictatoriala, e primordiala. Calugarul nu-si mai apartine, iar cel ce doreste manastirea trebuie sa-si pregateasca asta, adica sa stie ca prima renuntare e la EL ca individ si prin asta implicit renunta la tot ce tine de lumea pe care o paraseste.
A renunta la tine inseamna ca tot ce faci e pt aproapele tau...tu intri in slujba aproapelui, motiv pt care ascultarea este neconditionata, adica faci ascultare incepand cu cel mai mare si pana la cel mai mic...asta inseamna sa nu-ti mai faci voia.
De aceea spun cartile ca sfintii pustiei cereau blagoslovenie ucenicului sa bea si apa...adica nu-si faceau voia lor, nu-si indeplineau dorinta sau necesitatea...ci cereau voie sa faca asta.

Apropos de ce spune Cristalin,eu aveam un prieten intr-o manastire si-i spune acesta altui prieten care era mirean,si care nu reusea sa se-nsoare;"mai,daca vrei sa te insori,vin-o la manastire,fa-te cel mult frate cu haina neagra si ai sa vezi ce o sa traga fetele la tine,si asa ai sa te insori!!!"Pare ireal cele afirmate de mine,dar chiar asa s-a si intamplat,respectivul era cumva un anonim in societate si nu reusea cu nimic sa iasa cumva in evidenta ca barbat,si sa placa fetelor,astfel a mers in manastire si-a stat cate luni,dupa care si-a si gasit o fata credincioasa si pe gustul lui...si credeti-ma,s-a si insurat cu ea si chiar o duce bine.
Exact la ceea ce spunea Cristalin,acolo devii "parintele sau maicuta"si esti cineva.In mod surprinzator persoanele care provin din mediul rural si implicit din mediul sarac material dar si educational,dupa ce vin in manastire devin cele mai mandre persoane,sunt mult mai mandre si inganfate decat persoanele care provin din mediul urban mult mai inzestrat cu informatie si posibilitati financiare.Ei,cum vine treaba asta!!!
Cu adevarat,manastirea nu mai este nici pe departe ceea ce a fost odata,si este normala aceasta metamorfoza care a aparut pe toate planurile vietii si societatii,trebuie sa fim doar realisti si sa nu ne mai agatam cu incapatinare de "cuvinte" care nu-si mai gasesc sensul decat verbal.

In plus, la ce ai spus tu, Sylvie, as zice ca e nevoie de un duhovnic bun. Acesta va indeparta asperitatile sufletului si va indruma calugarul prin hatisul ispitelor.
Este stiut ca in zilele noastre viata in manastire este altfel decat ne-o imaginam noi, cei din afara; dar mai stim, ca astazi calugaria nu se mai bazeaza pe noian de calitati, din care aveau calugarii in vremurile de demult. Astazi calugarul se caleste prin ispite, ispite foarte mari, iar cel care le va rezista, mai mare va fi decat cel de la inceput.
Schimbarile din societate isi au rostul lor, dar Dumnezeu nu-l uita nici pe calugar si nici pe mirean.

"Bombardamentul"ispitelor s-a intetit foarte mult in zilele noastre, fenomen remarcat foarte bine de Anca. Cel ce reuseste sa se infrineze acestora iese mult mai intarit, comparativ cu cei din vremurile linistite , cu o viata tihnita, feriti de tumultul si ispitele de azi. Constientizarea unei caderi in pacat si indreptarea prin post,rugaciune , smerenie duc in cele din urma la o maturizare necesara unei vieti dedicate cu trup si suflet Lui Dumnezeu.

Am gasit acest citat, care spune multe. E de pe "Blogul lui Laurentiu Dumitru:

"Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: “Cât de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o căsătorie reuşită: cât de bine v-ar fi într*o mănăstire, preocupându-vă cu cele duhovniceşti, departe de grijile familiei care vă împrăştie şi vă apasă! Iar celor ce au intrat în mănăstire, pentru că doreau fecioria întru Hristos, le şopteşte: cât de bine v-ar fi dacă aţi fi căsătoriţi, dacă casa voastră ar fi o mică biserică, dacă aţi trăi fericirea vieţii de familie, departe de nevoinţele ascetice şi de singurătatea care vă copleşeşte. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugări şi cel călugărit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru a-i aduce la disperare şi a-i scoate de pe calea mântuirii. Căci calea mântuirii este căsătoria binecuvântată sau fecioria în Hristos”.

Sa luam deci aminte, atunci cand santem nestatornici sí nemultumiti cu ce avem, ca aceste ganduri ne sunt soptite de diavol la ureche.

e daca-ar fi shoapte... am impresia ca se zice ca sunt deadreptul strigate fioroase... shi nu numai deavolii o fac... ci tot omul shi pritenul shi fratele... "n-ashtepta ajutor de la oameni... ci doar de la Cel ce tzi-l poate da..." asha cum spune arhimandritul Sofronie de la manastirea Lainici... in cuvantul despre rugaciunea lui Iisus...

apropo Laurentziu Dumitru este cel ce posteaza shi pe forumul acesta? :|

e daca-ar fi shoapte... am impresia ca se zice ca sunt deadreptul strigate fioroase... shi nu numai deavolii o fac... ci tot omul shi pritenul shi fratele... "n-ashtepta ajutor de la oameni... ci doar de la Cel ce tzi-l poate da..." asha cum spune arhimandritul Sofronie de la manastirea Lainici... in cuvantul despre rugaciunea lui Iisus...

apropo Laurentziu Dumitru este cel ce posteaza shi pe forumul acesta? :|

Calugarul este crestin, iar crestinul este calugar. Cele cerute acestuia sunt: credinta, nadejdea si dragostea! Totul sta in hotararea cea neclintita a inimii, spre cele sfinte, oriunde si oricun ai locui.

Sa nu uitam de ascultare: sfintenia apartine celor ce s-au plecat celorlalti.
Sfintenia este starea celor care spala picioarele aproapelui lor.

In afara de astea: smerenia, ascultarea.

Uite aici:
Rugaciune catre Sfanta Teodora:
[....]
Vezi şovăiala tinerilor care nu ştiu unde le e locul, în lume sau în mănăstire, şi roagă-te pentru ei, ca să îşi înţeleagă chemarea şi să facă întru toate voia lui Dumnezeu.
Aşa cum pe fiica ta, Sfânta Teopisti, ai ajutat-o să urce pe scara virtuţilor, aşa ajută-ne şi pe noi, că greu e războiul care ne stă înainte. Povăţuieşte-ne pe calea smereniei, pe calea rugăciunii şi a nevoinţei. [...]

De unde ai luat aceasta rugaciune. Tare imi place si am nevoie de ea, pentru o lucrare.

Este Acatistul Sfintei Teodora, care a fost praznuit ieri, pe 5 Aprilie.
Daca doresti, ti-l pot trimite pe e-mail sau sa-l postez aici pe forum.
Cum doresti.

protest
 

Nu am rezistat!
Ory, iar nechibzuit vii tu cu povestioare josnice si mizere, cu afirmatii neargumentate si dovezi preinchipuite.
Tu ai trait un sfert de minut din ceea ce traieste acel monah sau monahie, care cum spui tu ca surprinzator devin persoane mindre si ingamfate indiferent de statutul ce-l avusera pina a fi ceea ce sunt, in momentul cand constientizeaza cine a fost cine este ce si-a dorit si ce realizeaza in viata?
Stim noi oare lucrarea lui Dumnezeu? Stim noi cui Dumnezeu ingaduie sa se ingamfat si pe cine binecuvinteaza a fi PERSOANA, adica monah ?
Calugarii cum au fost au si ramas a fi calugari, monahi si monahii.
Pildele tale, cu prietenii tai persoane de manastire si mireni, care nu odata au aparut in forum sunt ... no coment! mizere. Sau poate modul cum le expui tu, ironic sub forma de lozinca, de parca ar fi niste formule generale de viata pentru intreg neamul omenesc?
Nu pot sa inteleg ce sustii tu!

Postare foarte reusita! Bravo Ancah!

Cred ca Batrinul raspunde cel mai bine celor cari aspira la a deveni monahi si monahii

Fără mănăstiri , probabil că lumea ar crăpa . . .
 

Un stareţ : "Arareori mănăstirea şi lumea se află aşezate mai contradictoriu una faţă de alta decât în noaptea anului nou civil. De o parte, iremediabila viermuială cu artificii a mulţimilor care se bucură, ameţite, doar că timpul trece, iar de cealaltă, râvna neostenită a celor care se nevoiesc pentru a-l câştiga. Luminile goale faţă cu preaplinul rugător al întunericului chiliei. O stranie ecuaţie metafizică: ceea ce risipesc unii, adună ceilalţi. Poate că doar aşa se mai păstrează dreapta cârmă a lumii. Fără mănăsiri , probabil că lumea ar crăpa, la fel ca o pocnitoare slobozită în noaptea dintre ani. . ."

De fapt ii avertizeaza, sa pastreze sfanta alegerea lor, ca e fecioria sau cununia. Regretul ce se naste in urma hotararii, intoarcerea din drumul la care au pornit, e de la diavol, dupa cum spune batranul Epifanie.

Andrei, sa nu se inteleaga cumva, ca a dori sa te calugaresti ar fi un gand diavolesc, ca nu e!

Spuneanul dintre Sfintii Parinti , ca cel ce pleca la manastire si se calugareste, a cucerit raiul, iar cel ce renunta, l-a parasit .

Nimeni nu cucereste raiul si nimeni nu paraseste raiul,fiindca omul este judecat de la prima clipa pana la cea de pe urma clipa a vietii sale,nu se stie ce intorsaturi i-a viata omului,nu se stie ce are a Lucra Dumnezeu cu viata sa.Asa deci,aceste dobandiri sau pierderi sunt de moment,iar momentul nu poate da verdictul mantuirii,decat daca este ultimul moment.Sa nu ne pripim in presupuneri asupra raiului,numai Dumnezeu stie cine si cand dobandeste raiul,oamenii,nicidecum...oamenii despre oameni.Viata omului este reprezentata pana in ultima clipa...nu avem de unde sa stim care va fi aceasta.

Eu sunt sigur ca tu ai inteles adevaratul sens al cuvintelor de a cuceri sau de a parasi raiul.

Nu printr-un numar de atribute devine cineva vrednic de calugarie, ci prin vointa de a face ascultare si de a sluji.

Si in lume, cel care se casatoreste nu trebuie sa aiba o anumita greutate, inaltime, si cateva calitati. El trebuie sa iubeasca si asa le va avea si pe celelalte.

Eu asa vad lucrurile.

Cat de simplu si frumos spus dar greu de inteles de tinerii din ziua de azi ...putini simt cu adevarat ceva pana nu ii acapara tehnologia cu partile ei nedorite(as spune ca tehnologia este un rau necesar in zilele noastre) sau gasca de cartier care spune ce e ''cool'' eu spun sincer ,am trait alta tinerete ,generatia aceasta de acum are altfel de ganduri de mici copiii....daca parintii sunt prea ocupati si bunici nu exista ,va puteti da seama de unde invata copiii...
La mine in casa nimeni nu merge la Biserica ,este trist dar nu le pasa ei considera ca au treburi mai importante ...ce sa mai zic de Manastire unde sunt alte trairi...cu regret in suflet scriu ca ei nu ma inteleg ...Eu cred ca prima calitate a unui calugar /calugarita trebuie sa fie RAVNA ,Dorinta de a deveni inger in trup inca de pe acest pamant....
Fratii calugari imi spuneau luna trecuta : trebuie sa avem rabdare ...apoi trebuie sa avem iubire ....

Din pct-ul meu de vedere, nu exista calitati si insusiri deosebite.Din ceea ce stiu si am vazut in primul rand trebuie sa existe acea dragoste nebuna pentru Hristos si sinceritate in cautarile spirituale, cat si acel sentiment ca nu mai apartii nici unui loc si nici unei situatii.
{Aceasta fiind in ciuda tuturor darurilor primite (frumusete, tinerete, inteligenta, pregatire, situatie materiala.. etc..)}
Trebuie adaugat ca in mare majoritate, trebuie sa fi exersat de ceva timp practica ortodoxa, dar din simtire si multa iubire catre Domnul si Maica Domnului.
Celelelte calitati se dobandesc dupa:cine n-a avut rabdare, invata sa faca rabdare, etc..

Citesc acum o carte intitulată "Despre îndumnezeirea omului prin har" Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca care tratează exact acest subiect.

"Nu-i destul să ştii călugăria;trebuie să-i şi înveţi calea,să-ţi deprinzi o cale nouă,fire de fiu a lui Dumnezeu între fii oamenilor.Pentru asta trebuie valorificarea practică,crescândă a darurilor naşterii din nou de la Botez"
(Părintele Arsenie Boca)

uite samarinean intru care nu este viclesug.....!

Bine, si care-i problema?

Superb !...piedonee
Care-i problema, lavinia ? I-a diger-o mai bine si vei descoperi singurica.

Zilele astea am gasit o predica a par. Paraianu, Dumnezeu sa-l ierte, care se refera exact la acest aspect: calugarul este un om de exceptie! Intreg articolul se gaseste la http://www.crestinortodox.ro/cuvinte...e-si-calugarie

Revenind la alt subiect, parinte, spuneti ca in calugarie sunt cei mai multi ratati si ca in calugarie trebuie sa intre oameni de exceptie. Ce inseamna om de exceptie? -Inseamna un om care nu se joaca cu viata lui, un om care stie ce-i calugaria, stie ceea ce a lasat si ceea a gasit si care nu mai poate fi clintit din calea calugariei. Adica, nu oameni cu lipsuri, pentru ca in manastiri sunt foarte multi oameni cu lipsuri, lipsuri fizice, psihice, oameni fara cultura, oameni care nu s-ar fi descurcat in viata comuna. Or, acestia niciodata nu vor fi niste calugari buni, vor fi niste domiciliati si niste improvizati la manastire. Daca te duci prin manastiri si cercetezi, poti constata multi din acestia, care nu sunt nici de casatorie, nici de calugarie. Acestia nu inainteaza, nu fac parte din randul oamenilor de exceptie. Un om de exceptie este un om care ar fi putut face fata si in casatorie si care nu e refugiat la manastire.
- Poate sa creada cineva despre sine ca este om de exceptie?
- Poate! Daca este, poate. Pentru ca smerenia nu inseamna sa negi niste lucruri pe care esti sigur ca le ai. Adica, in general, omul cand se duce la manastire, nu se gandeste ca-i de exceptie s-au nu-i de exceptie. Dar numai oamenii de exceptie pot duce o viata mai presus de obisnuit.
- Va cerut vreodata cineva, vreun ucenic, parerea daca e de exceptie sau nu?
- Nu. Nu mia cerut-o. Poate ca nici n-as fi putut s-ai spun, pentru ca el trebuie sa stie mai bine decat mine daca e sau nu e de exceptie. Dar, in orice caz, un om care poate sa faca niste lucruri care sa-l recomande, care a facut o facultate, deja e nadejde ca nu e unul de rand. Dupa aceea, faptul ca poate sa renunte la anumite lucruri - poate sa tina post - arata ca nu e un om oarecare, ci e un om care se evidentiaza prin ceva. Si atunci poti sa spui ca e un om de exceptie. Sunt unii oameni care, de exemplu, fac niste lucruri obisnuite, dar daca le ceri mai mult de cat fac, atunci nu mai pot face, si in calugarie trebuie sa faci si niste lucruri care sunt mai presus de tine.
- Deci, parinte, ca o concluzie, exista vocatie monahala?
- Exista, sigur ca da! Asa cum exista vocatie pentru casatorie, pentru studiu, asa exista si o vocatie monahala.
- Cum sar putea descoperi?
- Mai intai de toate o poti descoperi in faptul ca te simti bine in preajma calugarilor, te simti bine pe la manastiri, te simti bine acolo unde se duce o viata superioara, ai o inclinatie spre asta. Eu, de exemplu, din copilarie am simtit ca asta mie calea mea, mi-am dorit totdeauna, ma bucuram de un calugar; cand ma intalneam cu un calugar era o chestiune exceptionala pentru mine, o bucurie. Asta inseamna ca am avut o vocatie monahala.

- Parinte, in legatura cu motivele care l-ar duce pe om la calugarie. Poti veni la calugarie din dorinta de a fi desavarsit?
- Poti, daca stii cei desavarsirea. Unii zic ca vin la calugarie pentru a se mantui, ca si cand mantuirea nu ar fi si in alta parte. Unul a zis aici, la manastire, cand a fost intrebat, "de ce-ai venit sa te faci calugar?", ca el vrea sa duca viata curata, iar celalalt l-a intrebat: "dar ce, eu duc viata spurcata?".
E adevarat, fiecare are motivele lui. Poate ca unii vin la calugarie fara sa stie de ce vin, dar dupa aceea se valideaza, daca se valideaza. La manastire e nevoie de oameni. Sunt unii care vin la manastire si care-s primiti pentru a fi oameni la manastire. Si atunci, daca-ti vine unul la manastire, zici: "hai sa-l incercam, poate ramane la noi". Cei mai multi, de fapt, daca sunt oameni simpli si fara o inteligenta deosebita, nu stiu ce fac - atunci cand se fac calugari. As putea zice ca, intr-un fel, nici eu n-am stiut ce fac atunci cand m-am facut calugar, desi eram absolvent de Teologie.
- E corect sa te calugaresti din dorinta de a urma exemplul Sfintilor, avand in vedere ce spune Sfantul Apostol Pavel, "urmati exemplul mai marilor vostri "?
- Da, numai ca mai marii vostri pot fi si oameni cu familie!

- Poate cineva sa fie calugar adevarat daca se calugareste urmand exemplul unui prieten, sau al unei prietene? De exemplu, daca prietena cu care urma sa se casatoreasca merge la manastire, sa mearga si el la manastire?
- Nu cred ca e un motiv de calugarie. Un motiv real de calugarie este sa-i slujesti lui Dumnezeu pe calea calugariei. Toate celelalte sunt improvizatii. Poate ca este motivul tau, dar nu-i corect. Corect este sa te faci calugar pentru ca doresti si pentru ca vrei sa fi calugar.

Un monah spunea ca prin calugarie a ajuns sa nu mai spuna niciodata "Of, Doamne". Eu vad in asta o calitate - le primeste pe toate ca pe niste daruri de la Dumnezeu.

Ah, mii de scuze pentru toate greselile de ortografie care apar in fragmentul citat, eu am dat copy paste, trebuia sa le fi corectat inainte! :(

Da, frumoase randuri, sugestive raspunsuri...
Insa am si eu o intrebare, de ce se tot vorbeste de dorinta de a fi calugar, de dorinta de a trai ca si calugar, de dorinta de a te calugari sau a urma calugarilor, in acelasi timp in care NU STII ce-nseamna calugaria.
In manastire mergi dupa concepte sustrase din carti sau din nu stiu ce cuvantari folositoare, dar nu stii categoric ce inseamna calugaria, insa vrei sa o dobandesti.
Din pacate, se tot vehiculeaza ideea ca manastirea reprezinta un loc de meditatie si liniste, de rugaciune si desavarsire, insa manastirea, mai presus de toate, inseamna ascultare, mai in termenii nostri sociali, MUNCA si iar munca....lucru nestiut de majoritatea care imbratiseaza viata monahala, decat de catre cei care merg in vizita si stau destul de mult timp, dar, chiar si acestia nu pot sa patrunda tainele calugariei prin statutul mirenesc.
Mie nu mi-a placut niciodata faptul ca ideea lepadarii de lume pentru a imbratisa viata monahala, de multe ori reprezinta doar o vorba in vant, un concept plauzibil si convenabil afisat in mod teoretic, dar prea putin apreciat in adevarata ei veridicitate, mai ales in cazul copiilor si a adolescentilor ce merg in viata de manastire.
Nu ai cum sa pretinzi ca te lepezi de lume la varsta de 15 ani, atata timp cat nu cunosti ceea ce inseamna aceasta si nu esti implicat in trasaturile ei care fac cel mai evident diferenta dintre viata monahala si cea laica.
In mod normal s-ar presupune ca stii ce-nseamna valurile si placerile lumii, ca ai luptat cu ele, ca le constientizezi, dupa care alegi viata presupusa curata si infranata de manastire. Ori la varsta de 15 ani nu stii sa delimitezi aceste concepte despre lume si manastire....
Personal, cred ca este dureros sa ne prefacem ca totul este in regula in acest tablou, cand de fapt cusurile si neconcordanta teoriilor se evidentiaza pe parcurs, fapt pentru care unii dintre calugari ajunsi in timp la o varsta matura incep sa se simta atrasi de lumea laica, tocmai pentru faptul ca nu au lepadat-o, necunoscand-o in prealabil.
.....si cunosc foarte multe astfel de cazuri. Dar, este bine sa ne facem ca nu vedem, nu auzim, nu gandim...nu raspundem pentru nimic fiindca Domnul face si drege pentru acoperirea iresponsabilitatilor si erorilor noastre.

Avem in acest sens exemplul Maicii Domnului, care la 14 ani a stiut sa aleaga curatia.
Intr-adevar la 15 ani inca nu ai cum sa stii ce inseamna viata; dar si la 15 ani Dumnezeu este lucrator in om.
Citesc acum viata Sf. Serafim de Sarov, care in copilarie si adolescenta, in loc sa se joace cu copiii, prefera sa faca prescuri, pentru ca fara prescuri nu se tinea Sf. Liturghie, iar lui ii placea sa mearga la Sf. Liturghie; si sa traga clopotele... in vreme ce alti copii se indeletniceau cu joaca.
Acesta, insa, era "din neam cu noi", cum spune Maica Domnului, de cate ori i se arata Sf. Serafim.

Nu suntem cu totii din neamul Maicii domnului, dar nu putem exclude faptul ca unii sunt...

Ory, daca tu nu ai reusit sa traiesti in manastire, nu inseamna ca in ea nu se poate trai. Daca un om divorteaza, nu inseamna ca trebuie sa inceteze casatoria. Imi place cum postezi, citesc cu drag ce spui despre iubire, familie, ... dar nu generaliza atunci cand vine vorba de calugarie. Sigur, stim ca sunt si multe neoranduieli in unele manastiri, dar nu despre asta trebuie sa vorbim, caci nu acea neoranduiala este esenta monahismului. Si nimeni nu trebuie calugarit la varsta de 15 ani. Sa ne ajute Dumnezeu sa implinim voia Sa, fie ca suntem in lume, fie ca suntem in manastire.

In primul rand, nu am spus nicaieri ca " nu am reusit sa traiesc in manastire ", s-apoi nu generalizez nimic, deseori sunt acuzata de acest lucru, dar eu stiu mai bine ca este o situatie de fapt si nu o generalizare nefondata. Imi pare rau ca preferam sa ne complacem in minciuna si lucruri de suprafata, eu sunt sigura ca Dumnezeu nu face acest lucru.
Poate in vremurile de demult a fost altfel, dar acum nu mai este deloc asa.
P.s. Nici nu mi-as dori sa traiesc in manastire, sa-mi dau sufletul pe mana unor oameni care sub pretextul credintei sa-l faca franjuri...