![]() |
ȘOȘOACĂ DIANA – „revoluționară” („în sos de aur”)?
Este o întrebare sau o serie de întrebări pe care le consider legitime. Pentru că Diana Șoșoacă a încercat până acum să se portretizeze, în special prin comunicări ale dînsei prin mijlocirea unor „rețele sociale”, ca o „revoluționară”, ca o persoană care, dacă ar ajunge să aibă putere politică în România, fie ca președintă de țară, fie chiar și numai ca șefă de partid parlamentar (dar orice astfel de partid poate în anumite contexte inclusiv să ajungă la guvernare...), ar restaura, ar înfăptui o adevărată dreptate în România și românilor ca națiune, ca popor, având în vedere nenumăratele, putem să le descriem, nedreptăți comise de peste 34 de ani, dar și înainte, României și românilor, atât în ceea ce privește situații individuale ale unora (și nu sînt deloc puțini), dar în special românilor ca întreg, ca națiune, ca o colectivitate cu identitate etno-culturală, spirituală, origini, viitor etc., și inclusiv ca națiune întemeietoare de stat, de statalitate, de cultură și civilizație, și așa mai departe.
Pe de altă parte, se observă accentul pe care îl pune pe dimensiunea economică, dimensiune care fără îndoială este foarte importantă în viața oricărei societăți, a oricărei națiuni, vedem destul de bine că distrugerea economiei românești după lovitura de stat și lovitura dată statului începînd din decembrie 1989 a dus inclusiv și la șubrezirea națiunii, a identității naționale, etno-culturale, a „demografiei” românești, a conștiinței naționale a foarte multora dintre români; Diana Șoșoacă pare o persoană care ar vrea să ajungă la putere, și nu exclud ca acest lucru să se întîmple, ba chiar mi se pare trecut din domeniul posibilului în cel al unui anume grad al probabilului, pentru a pune mâna pe hățuri economice, câte ar mai avea la dispoziție România și românii la ora actuală. Totuși, în ciuda acestei imagini de „revoluționară”, de „restauratoare”, se observă anumite mișcări, anumite mesaje care trezesc anumite dubii, anumite semne de întrebare. Ca să dau un exemplu, doar acum câteva zile Diana Șoșoacă a menționat într-o emisiune difuzată pe internet (la BZI) că ar fi dispusă să „discute” inclusiv cu Klaus Iohannis, nu știm ce să discute, dar însăși această idee, această atitudine față de un personaj care a făcut rele incalculabile românilor și României, deci față de un personaj care din punctul de vedere ale unei conștiințe românești rezonabile ar fi și este nefrecventabil sau chiar absolut nefrecventabil (eu nu l-aș frecventa nici dacă aș fi pastorul său luteran, l-aș trimite direct să „rezolve”, să „repare” din incalculabilul rău pe care l-a făcut și nu doar ca „președinte”). Or cred că este destul de clar, cel puțin pentru mine, că imaginea de „restauratoare”, de înfăptuitoare a dreptății pentru români și România este nu doar incompatibilă cu genul de mesaje menționat în această frază, ci este contrarie cu acest gen de mesaje. Prin urmare consider că aceste dubii pe care le iscă Diana Șoșoacă sînt reale și pot fi luate în dezbatere, având în vedere contextul destul de primejdios al (in)securității naționale a românilor și a României în care ne aflăm. Un alt semn de întrebare, pentru că am menționat inclusiv „AURul” în titlu, este ridicat de atitudinea Dianei Șoșoacă față de AUR și de trădătorul incalificabil Georgică „Che Gargara” Simion, atitudine care deși în multe manifestări se arată ca fiind critică, acuzând un fals naționalism al celor de la AUR, pe de altă parte transmite așa o notă de „protecție” sau de „nederanjare pe anumite aspecte substanțiale” cu privire la Simion și la AUR, asta deși Simion, cu o atitudine tacită extrem de suspectă și chiar vinovată, cel puțin politic și moral, a supușilor lui de AUR, a comis fapte incalificabile, despre care am mai și vorbit aici pe forum, și față de care Diana Șoșoacă sau partidul dînsei nu iau niciun fel de atitudine sau aproape niciun fel de atitudine, deși cum am mai spus cazul lui Simion este cât se poate de flagrant și la lumina zilei și deja are ceva vechime, discutăm deja de peste doi ani de la anumite manifestări ale „gargaragiului de aur”, chiar dacă este bine ascuns, să zicem așa, de conștiința și dezbaterea publică, deși în cazul lui Simion ar fi trebuit, într-o societate și o țară normală, cel puțin să se fi autosesizat anumite instituții, competente în ceea ce privește anumite fapte ale acestuia. Și vorbim despre competitori politici, chiar dacă Simion și AUR se pretind a fi pe aceeași „nișă” cu Diana Șoșoacă și partidul dumneaei. Pe de altă parte, există persoane cu funcții de conducere, nu la nivel central, în cadrul partidului „SOS România” al dumneaei, care consideră că în România un număr neestimat de cetățeni străini, ai statului Israel, ar deține milioane de apartamente sau locuințe în proprietate pe teritoriul României, că România nu ar avea ce să facă într-un astfel de context, că „asta este” și câte altele. Nu reușesc să înțeleg; Diana Șoșoacă nu știe pe cine coordonează, pe cine conduce în acel partid, are vreo susținere față de astfel de considerații sau „convingeri” bizare ale unor membri cu anumite funcții, cum de există oameni în interiorul partidului dumneaei care să colporteze, neoficial (însă acest lucru nu are mare importanță), astfel de idei? Și vorbim despre lucruri despre care Diana Șoșoacă a exprimat anumite opinii, puncte de vedere, ba chiar a făcut și o interpelare parlamentară în calitate de senatoare pe un astfel de subiect, chiar dacă acolo exprimarea s-a făcut la modul general, menționându-se proprietăți de locuit ale străinilor din România, interpelare la care nu știm dacă a primit sau a făcut public răspunsul primit, și care se pare că ar fi fost făcută la îndemnul, la solicitarea istoricului și profesorului universitar Corvin Lupu (de la Sibiu și de la universitatea din Sibiu) (nu știu dacă acum mai activează ca profesor, dar a fost profesor universitar și a avut și funcții de conducere la nivelul unei sau unor facultăți ale respectivei universități). |
Mie nu-mi place că țipă când vorbește. Plus că nu îmi plac schismele, eu știu din istoria Bisericii că schismele vin de la Satana și se duc tot într-acolo.
|
Citat:
(Despre schismele despre care zici mata că vin de la Satana, din câte știu există suficiente secțiuni ale acestui forum în care să deschizi o astfel de discuție, inclusiv cu privire la cine vrei mata; dacă nu vrei să dialoghezi pe un anumit subiect de dezbatere, nu cred că e chiar obligatoriu să și „dialoghezi”.) |
Citat:
|
Nu tzipa ci urla incontinuu pe toate temele ca o justitiara razbunatoare veritabila.
E clar ca e un geniu, o capacitate fenomenala. Are credinta si lupta si lucreaza mult. E de apreciat. Spune multe lucruri valabile, drepte, corecte. Apara cauze bune, e ca mama ranitilor, mama victimelor. Nu-mi place de ea numai in ideea ca e in stare sa intre la rupere si la scandal ca o bataushe cu oricine. Se lauda mereu si daca nu o lauzi si tu asa cum ar vrea atunci se leapada de tine si te porcaleste ca pe toti dusmanii ei. E conflictuala, din asta se hraneste. E in stare sa-si duca singura razboaiele ca Jana D'Arc, singura cu Dumnezeu, e cu poporul, e cu Biserica, are credinta deci pare un personaj foarte pitoresc si foarte interesant in peisajul politic mioritic. Cel mai mult imi placa cand ii pune la punct pe toti politrucii si ipocritii care se cred foarte importanti. Nu-s contra SOS si nici pro. E o voce bine de urmarit caci zice lucruri corecte, judecati cinstite. Pacat ca le strica urlandu-le ca o suparata, certandu-se ca o justitiara cu gura mare, prea mare. Doar ca mie imi plac oamenii care urla, care-s altfel decat ceilalti, asa ca ii urez succes! Cand apare pe TV ma uit mult ce zice, nu pentru spectacol ci pentru cuvintele care-i ies din gura. E o fiinta desteapta. Pacat ca io detest justitia, dreptul, avocatii si procurorii si asta ma deranjeaza la ea, cand taraste totul inspre justitie confundand justitia cu mantuirea. |
Citat:
|
Citat:
Pai am scris ca nu sunt chiar pro Diana dar niciintrun caz contra! Cum atunci oare ai inteles dumneata fix pe dos? Ce anume te orbeste si te impinge sa spui minciuni evidente cu textul meu in fatza dovedindu-te de foarte penibil... pueril si provocator? :106: Adica dupa tine Doamna Diana Sosoaca e o persoana decenta si cumpatata? :21: Pai nu ai zis ca tipa? Nu e asta parerea ta exprimata de tine in scris? ”Doamna a facut o schismă politică din mândrie și neștiință în ale comunicării civilizate cu oamenii.” (Rappy) Defapt e clar ca defapt tu esti un Gica contra avand ascunsa in tine o viclenie prozelita ultrashe anti Trambitze, loc din care arunci venin si stupiditati in mine si despre mine pentru ca io cred, tu defapt fiind un rapper ce se baga rappyd in seama ca musca in lapte pe subiecte doar pentru ca nu te poti abtine de la a te face penibil si ca sa-mi pasezi apoi mie ciudateniile ce ies din patima ta conflictuala, din orbirea ta, din contrele tale cu... Dumnezeu (la Trambite ma refer)... avand impresia ca te premiaza ortodoxia ca sa ma gasesti mereu de rau. Pai io-s mult mai crestin-ortodox ca tine daca stai sa te gandesti putin! Si sigur ca-s contra... la pacate. Mai mult contra la pacatele mele. Da-da, sunt ca un Gica derivat de la Sfantul Gheorghe! Deci e de bine ce spui despre mine si nicidecum de rau, e bine sa fi Gica contra! Dar depinde mult la ce anume esti contra. Io sunt, de exemplu, contra, sa ma tot ciupesti in mod penibil, prosteste! Nu ma supar. Dar e penibil! Deci te-ai facut iar de rusine rastalmacind textul meu in care, daca-l citeai serios, ai fi observat ca am laudat-o pe Doamna Diana Shoshoaca! Deci nu-s contra ci as fi pentru daca n-ar fi chiar atat de justitiara cu urlet ca de fiara! Iar contra ta n-am cum fi caci iti dai si tu seama ca n-am cu cine. Nu ma laud. Ci se vede din felul in care citesti si intelegi textele. E pierdere de vreme sa discutam. Deci nu-i evident ca habar n-ai de nimic? Ca esti analfabet nu numai functional? Imi pare foarte rau sa ti-o spun si sa ti-o tot repet. Vad ca te tot lauzi cu istoria, cu teoria, insa... practica iata ca te omoara. Nu eu ci practica! Te rog sa ma ierti. Nu esti tu de vina! Considera ca io am gresit si ca tu ai dreptate si ca io nici n-am reactionat si ca nici n-am postat nimic. Considera ca am tacut si ca io-s analfabetul penibil. Si chiar asa as fi facut, as fi tacut, daca nu eram un Gica contra asa cum m-ai prins ca as fi. Iata dovada! Felicitari! Deci nu votez Shosoaca ci Dan Puric!.. un credincios decent si cumpatat. Si nu ma schimb cum bate vantul! Cu el o sa votez! Sigur!.. daca-mi mai da Dumnezeu zile. |
Citat:
În momentul în care începi să porcăiești omul care te-a trecut pragul și a făcut posibilă mișcarea AUR și renaștarea asta a unei speranțe neașteptate să avem un partid de 10% care să mai oprească din abuzurile din Pandemie și să pună degetul pe rană cu privire la cheltuielile statului pe eforturile de război din Ukr, mi se pare că pici într-un fel de dizgrație. Într-o țară normală am fi avut opoziție solidă de minim 20% după măsurile luate de Orban în debutul pandemiei. |
|
Șoșoacă depinde de oamenii lui George Simion din secțiile de vot ca să nu-i canibalizeze monstruoasa coaliție pnl-psd voturile și să pice pragul.
Deci o abordare constructivă de non-atac la AUR care riscă să scârbească ambele electorate și să nu mai voteze unii nehotărâți nici SOS nici AUR ar fi un semn de cumințenie a minții. Șoșoacă a fost dusă în ispită de consilierii ei care au îndrumat-o să fie incisivă contra lui George cu nunta lui - ca să-și închidă orice șansă de colaborare. A fost sfătuită prost să facă circ în poarta mănăstirii Frăsinei - să participe la esoteric fest - să se certe cu Laurențiu Primo și Anca Alexandrescu. Ar fi cazul să-și revină cât mai e timp și să dea atacul la PSD- are potențial de creștere din electoratul PSD cum AUR ia din ex-votanții PNL și PD-L fiecare trebuie să-și facă treaba pe culoarul lui. |
Citat:
|
Mi-a placut rezumatul initial facut de David_1859( in caz ca este compus de el)
Platforma lui Sosoaca, dupa mine seamana cu cea a G. Meloni a italienilor. Este la fel de articulata si taiata sub limba, diferenta constind in acel "vint" de la spate care bate cu intensitati clar diferite si din motive specifice situatiilor in care se afla. Daca ar fi avut acelasi suport al "cluburilor" europene acum ar fi fost cel putin omologul lui Georgia. Insa se pare ca nu asta se doreste din partea ei ci sa continue pe linia pe care o mentine de ceva vreme. Mentiunea curioasa a "interactionarii personale cu presedintele" ma face sa fiu aproape convins de acest aspect. Mie-mi place, este geniala cu resurse nesecate de tactici si strategii, un model viu de gindire critica si luari de pozitie mai ales pentru tineretul caruia nu i se mai preda gindirea critica in scoli. M-as aventura sa afirm ca ea insasi stie si evident realizeaza ca nu poate parasi perimetrul lucrului care-l face si nu ar putea sa depaseasca nivelul politic la care se afla din simplul motiv ca trebuie sa inglobezi f multe compromisuri care nu apartin narativului ei(desi trimite semnale ca ar vrea) |
Citat:
Nu mai poate fi vorba despre absolut nicio abordare „constructivă” în ceea ce privește pe Simion, personajul este total discreditat chiar de faptele sale, el fiind în mod clar un risc, dacă nu chiar o amenințare, la adresa securității naționale a românilor și României; nu poți să mai ai abordări „constructive” cu Simion decât dacă vrei să ajungi complice la faptele sale de trădare, pe care a comis-o deocamdată politic și moral, și evident că ar fi un dezastru ca acest „vierme” diabolic să (mai) ajungă vreodată în orice poziție din care să poată sub orice formă să încerce măcar să promoveze trădarea și la nivel juridic. Pentru că este clar că personajul va fi dispus să facă aproape absolut orice sau poate chiar absolut orice, doar pentru a își „scăpa pielea” și pentru a își crește gradul de parvenire, impostură și „parazitare”. Deci dacă Diana Șoșoacă vrea să demonstreze că afirmațiile dumneaei chiar sînt adevărate, consider că este cazul să pună într-adevăr interesele românilor și ale României chiar deasupra altora, având în vedere gravitatea extremă a situației și să facă toate demersurile politice legitime și legale pentru a îl elimina pentru totdeauna pe acest personaj absolut pestilențial din viața „politică” din România. Asta ar fi într-adevăr dovadă de om politic și de cumințenie a minții. Nu cred că Diana Șoșoacă și partidul dumneaei (SOS ROM) ar avea de pierdut, dimpotrivă cred că ar avea mult de câștigat, nu doar în planul prestigiului, al valorii politice și morale, ci chiar și electoral, pentru că aceia care nu vor mai vota pe Simion și AUR se vor îndrepta spre ceea ce dumneaei consideră că ar fi singura forță politică (actuală) de alternativă la criminalul regim postdecembrist. Rămâne de văzut în viitor dacă Diana Șoșoacă are vreo înțelegere ascunsă cu Simion, în ciuda unor aparențe care ar arăta o neconvergență, o incompatibilitate între cei doi. Este clar pentru orice om chiar și minim rezonabil că Simion este una dintre cele mai mari escrocherii și înșelătorii politice din toată istoria multimilenară a românilor, este efectiv ceva de domeniul suprarealismului, ceva care depășește aproape orice ticăloșie imaginabilă. |
Citat:
Citat:
https://youtu.be/eWBFdC_L8_s?si=7MwLOxI-KJ7AEjHQ&t=804 Aduc la cunoștință, iar pentru unii reamintesc, faptul că în perioada comunistă din România au emigrat peste 400.000 de evrei, care AȘA CUM ERA ȘI NORMAL, AU RENUNȚAT LA CETĂȚENIA ROMÂNĂ, nefiind adevărată afirmația acestui ignorant parvenit și iresponsabil cum că ar fi fost „furată” cetățenia acelor oameni, și deci ei și / sau urmașii lor din Israel sau din alte țări intră în categoria STRĂINI, din punctul de vedere al Constituției și legilor statului România, Constituție și legi pe care acest neisprăvit, acest vechi, nou și viitor golan crede că le poate călca în picioare. |
Citat:
|
Citat:
Citat:
https://www.youtube.com/live/dW2B3Mt...0E3pnpy&t=2816 Bineînțeles că Diana Șoșoacă poate să facă ce consideră dumneaei, însă având în vedere nenumăratele manifestări în care vorbea despre „dreptate pentru români” și așa mai departe, nu știu cât s-ar justifica acum să apară ca dând de înțeles că se gândește mai degrabă doar să ajungă o negociatoare din partea României (ca președintă, sau ce se visează ea, cu echipe de profesioniști etc.), mai bună decât alții, în domeniul economic etc. Vedem că, în ciuda unei retorici justițiare, Diana Șoșoacă dă semnale, cum te exprimi și mata, că are disponibilitate „la dialog”, dacă observăm atent, spre oameni deținători într-o măsură sau alta de putere; observăm că îl „protejează” într-o oarecare măsură pe Simion, de vreme ce nu îl denunță ca trădător, și Simion, așa nulitate malefică cum este, poate fi considerat că ar avea un anumit „capital de putere”, prezentă sau viitoare; observăm că îl „protejează”, de vreme ce nu îl denunță public, mă refer tot așa, politic și moral, pe cetățeanul STREZA (Liviu), cel care l-a decorat pe Simion și i-a făcut imagine relativ favorabilă și lipsită de suficient spirit critic într-un mod strigător la Cer, acestui trădător abject de la „înălțimea” pe care pretinde „dumnealui” că ar avea-o; acum auzim că are disponibilitate inclusiv de a discuta cu „domnul” Iohannis, chiar „cu tot dragul”, dacă acesta ar vrea să vorbească cu dumneaei. Pare cam duplicitară, cam „nehotărîtă”. |
Citat:
|
Citat:
2.primul politician din istoria postdecembristă care face circ în perimetrul unei Mănăstiri -Frăsinei așa ceva n-a făcut nici USR, nici Vadim, a fost o linie roșie peste care n-a trecut nimeni 3. înjurături de popi, o înregistrare în care soțul spune catedrala prostirii neamului, punerea la îndoială a cultului cuvioasei Parascheva în trecut când avea retorică haștagistă 4. binecuvântările de la ezoteric fest și promovarea a așa ceva 5. faptul că s-a făcut drona PSD-ului cum zicea Cristoiu, când AUR protesta contra deciziilor coaliției referitor la nemărirea salariilor pt profesori. 6. o porcăială pornită de un apropiat al ei cu Anca Alexandrescu singurul ziarist care i-a făcut PR de sărbători 7. excluderea lui Laurentiu Primo fiindcă dorea un acord de principiu cu Terheș pt a nu se ataca reciproc înainte de alegeri. |
Scandalul "divortului" pare a fi o facatorie.
Au nevoie de diverse pastile aruncate pentru credibilitate. |
Citat:
Nu e credibilitate, e disperare după audiență, după apariția media în prim-plan, după orice vizibilitate, ca urmare a ignorării totale generate de ”main-tream”. |
Citat:
https://www.youtube.com/watch?v=vq3ERF09DZU Cică numele real al ei e Macovei, ca pe fosta ministresă a justiției, îți dai seama cum va arăta pe ștampila de vot Diana Iovanovici Macovei. Se pare că mai toată lumea i-a ignorat rolul lui Silvestru Șoșoacă în devenirea ei politică, el a dus-o la Iași să vorbească, el i-a dat numele și a fost printre fondatorii partidului șamd. E clar că Diana se izolează și nu va mai face mare lucru, chiar de ar prinde 5%, peste 4 ani nu mai face pragul sau peste 8 ani cel târziu, apoi va rămâne în afara instituțiilor să facă show. |
Citat:
In cazul asta imi pare tare, tare rau de ea. Mi-e mila de ea, mai ales in iuresul asta, si cit suflet pune cu politica asta. Este groaznic sa treci prin asa ceva. Off, amarata de ea.. |
Citat:
A explicat foarte clar Silvestru Șoșoacă nu-i pasă decât de ea, dă afară oameni care au avut o contribuție serioasă din partid la mânie. Îl amenința că nu-și va mai vedea copilul să nu uităm de abuzul societății moderniste, unde femeia e favorizată la partaj și poate face abuzuri cu programul de vizită. Mie nu-mi pare rău de ea, acu 2 ani ponegrea în presa de cancan căsnicia lui George Simion din rațiuni politicianiste, spunea că Ilinca e o idealistă și că e împinsă să se mărite cu Simon, Diana era singura dintre toți politicienii care vorbeau cu un tupeu peste limite de viața privată a altuia, nici măcar useriștii nu au pus în umbră căsnicia altui politician ca ea. Uite că râzi de altul și cazi tu în mocirlă. Singurul rol al Șoșoacăi e să scadă cât mai mult procentul AUR, să fărâmițeze electoral, iar pe cei care ar fi suveraniști și ar vota între Simion și alții să-i scârbească să mai vină la vot cu ieșiri care provoacă lehamite și obosesc privitorul neutru. Rolul ei e să paraziteze culoarul suveranist, cum făcea Vadim după 2008 când nu mai trecea pragul la niciun tip de alegeri, dar alunga și spurca pe oricine dorea să intre pe culoarul respectiv, la umbra lui nu creștea nimic. |
Citat:
A Da, asta este, Dumnezeu sa-i lamureasca si sa-i lumineze mai departe ce au de facut! |
Citat:
https://youtu.be/3_zdZOvLX3o?t=1017 Extrase din ce spunea Sorin Lavric acum vreo 3 ani jumătate, culmea e că și pe atunci se victimiza că ar fi încercat să o lovească: Doamna Șoșoacă aduce pur și simplu un damf de mahala în Senat, ne-am simțit atât de prost în ultimele 2 luni încât am încercat cu duhul blândeții să-i explicăm. Este o ființă lipsită de eleganță, de tact și de bun simț, nu doar că se pune pe ea într-o lumină neprielnică, ci și colectivul. Este o ființă agresivă, dominantă, cu o structură psihologică de tip paranoid, intoxică atmosfera oricărui anturaj. Moderator Ema Zeicescu: Ați încercat să o loviți pe doamna Șoșoacă după cum spune, că ați ridicat mâna asupra ei ? Nici vorbă a existat o altercație verbală, ea având temperamentul coleric te molipsește îți transmite nervozitatea. E genul acesta de ființă care dacă apare într-o încăpere aerul începe să tremure de încordare, tot timpul este tensionată. [...]Sunt oameni procesomani, colerici, care se hrănesc din scandal și din ceartă, este fermentul lor sufletesc, pt că altul nu-l au, ei trăiesc din conflict, dacă le-ai luat confilctul și războiul se prăbușesc. Diana Șoșoacă nu poate trăi decât în fața camerelor de luat vederi, e felul ei bovaric de a trăi. [...]Dacă continuam cu ea pe termen lung efectul era catastrofal, nu am reușit să facem echipă cu ea pur și simplu. Este un soi de harpie a discordiei, creează dihonie, ceartă, oriunde apare. Citat:
Iar peste 4 ani nu va mai trece niciun prag, dar își va îndeplini rolul de a frâna creșterea suveraniștilor, chiar și a altora care intră pe culoarul acesta dar nu sunt din AUR. |
Interesant, Diana are tot felul de idei năstrușnice care să sporească puterile statului de a condamna, închide, pe motive arbitrare.
https://www.youtube.com/watch?v=jg1VRcy8O4A |
https://www.cotidianul.ro/sosoaca-a-...-de-conducere/
Senatoarea Diana Șoșoacă a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prinsă de Poliția Rutieră conducând cu peste 110 kilometri pe oră într-o zonă cu limită de 40 km/h. Potrivit imaginilor postate pe Facebook, Șoșoacă a coborât din mașină și s-a dus la autospeciala de poliție cerându-le agenților filmarea pe baza căreia a fost oprită. În timp ce încerca să-i intimideze acuzându-i că i-au luat permisul pe 90 de zile cât e campania electorală, polițiștii au închis geamul. ”La data de 10 martie a.c., în jurul orei 11:59, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și acționau cu aparatul radar pe DN7- km16+600, polițiștii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h.Potrivit normelor legale în vigoare, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a persoanei care a condus autoturismul, cu amendă în valoare de 1.485 lei, precum și la reținerea permisului de conducere al acesteia, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile“, a informat IPJ Ilfov. |
https://www.youtube.com/watch?v=1qH0fHmxNmk
Fiul Dianei Șoșoacă, mărturii și acuzații grave în instanță la adresa tatălui său vitreg Mi se face rau cind aud cum vorbeste de rau cu seninatate despre tatal sau care l-a crescut. Acest cuplu Sosoaca face o mare greseala ca isi tarasc copii prin tribunale. Ea, care-i avocat ar fi trebuit sa-si dea seama de ce greseala capitala face. Femeia este orbita de furie. Deja se vede dupa baiat ca este foarte afectat desi se tine batos. Sunt surprins ca judecatorul care-i audiaza nu i-au pus in vedere Dianei S. ca nu este o idee buna sa-si implice copiii in circul lor. Doamne lumineaz-le si linisteste-le mintile! |
Citat:
Cel mai bine e să nu o mediatizăm deloc pe această făptură, va pica și ea sub prag mult mai repede, fără să fi fost la guvernare, dacă nu face acum 5% un loc se redistribuie la AUR și poate intră și Mihai Neamțu, îl prefer oricând pe el în P.E. decât pe madame Iovanovic. |
Citat:
Cu toată culoarea lui de limbaj, Vadim Tudor și-a respectat mult-mult familia de origine și pe cea întemeiată de el, desigur. Iar mamei sale i-a păstrat o pioasă amintire, chiar în ultima lui zi de viață s-a sprijinit în ușa casei și a zis ceva de forma: „Astăzi e ultima mea zi. Mamă, azi vin la tine!” Chiar am văzut de curând pe YouTube un clip cu soția văduvă și una din fetele lui Vadim Tudor, doamna a vorbit despre Vadim Tudor cel din familie (pe care publicul nu îl cunoștea cu adevărat) și despre ultima sa zi de viață din 2015. Este clar că Tribunul și-a respectat familia, ceea ce este o diferență de clasă față de ce vedem că se petrece la Pianina Politicii Românești! Unde mai pui că și numele ei de familie ar putea ajunge... Macovei (dacă domnul Silvestru finalizează divorțul și îi ia înapoi numele cu Ș). Eu personal am aflat din 2020 de existența doamnei Dian(in)a, prin vară cred, era deja perioada virusului cu coroniță și ea tuna și fulgera împotriva restricțiilor, iar oamenii o apreciau pentru „atitudine”. Ar fi putut fi o veritabilă Doamnă de Fier a politicii românești, și britanicii au avut-o așa pe Margaret Thatcher, dar ceea ce vedem până acum se aseamănă zgomotului mult care este făcut de butoiul gol! Săptămâna trecută tanti Diana a avut totuși dreptate cu momentul acela de reculegere în memoria semenilor noștri uciși la bombardamentul din marțea de 4 aprilie 1944, când americanii erau dușmani oficiali cu noi. Iar faptul că de pe scaune (și chiar și din lojile de sus, aparent) nu prea au reacționat oamenii ne spune iarăși niște lucruri. Dar nu tocmai despre persoana ei, ci mai mult despre ceilalți aleși ai noștri! Ea, însă, ar fi făcut bine să ne ofere o pildă bună a vieții de familie cu bărbatul și copiii. Și să nu gireze prin prezența ei un eveniment cu orientare New Age. Ca să dăm doar aceste două exemple de purtare ieșitoare din rânduiala bunei Ortodoxii. Insultele televizate și gura mare pusă pe cleveteală și țipat nu sunt soluția cea bună. Pe noi înțelepciunea poporului ne învață că „Câinele care latră nu mușcă”, pardon de cacofonie, și mai au și spaniolii un proverb: „Depinde de câinele care mușcă, doare sau nu”! În vizită pe pământul Vaticanului celui eretic, ea s-a conformat frumos atunci când polițistul (sau carabinierul, ce-o fi fost) i-a cerut să nu mai filmeze, în schimb a înălțat gura atunci când polițiștii noștri, pe pământ străbun, au penalizat-o luna trecută cu mașina. Un bun conducător de noroade, sau un om care se vrea a fi astfel, trebuie să aibă și dreapta măsură în purtarea față de autoritățile pământești, or abordarea de tipul „Pentru alții mumă, pentr-ai noștri ciumă” este dublu standard! Iar legat de cumpăna comportamentului demn și vertical, când cineva susține niște principii trebuie să fie bine echilibrat și în gesturi, nu doar în vorbire. Atunci când a fost oribilul incendiu de la Matei Balș, când cinci oameni au plecat mai devreme de pe acest Pământ, tanti Diana mergea dimineața nervoasă către intrarea în spital, amenințând să intre cu forța acolo unde „românii nu aveau voie”, dar nu mai găsesc filmarea cu secvența aceasta exactă :104:, ideea este că ea s-a împiedicat pe tocuri! Cine este hotărât pentru ceva, trebuie să și pășească bine! Iar Domnul ne-a dat minte și puterea de a judeca și de a discerne lucrurile vieții, ceea ce și facem atunci când este vorba de cineva care pretinde să conducă destinele celorlalți, așa cum este dânsa. Astfel, nu putem spune exact că Diana Șoșoacă este varianta feminină a lui Corneliu Vadim Tudor. Cultura, memoria și familismul Tribunului rămân marcante. Probabil amândoi vor rămâne în istoria recentă drept aspiranți eșuați la fruntea țării. Nu a fost să fie ca Tanti Vio să fie prima femeie președinte, mă îndoiesc că vom avea o „Zeiță a Vânătorii” acolo (fie-mi iertată exprimarea păgânească). Dacă ne va fi dat să avem o președintă, bine ar fi ca aceasta să fie o ortodoxă credincioasă și un bun model de mamă și femeie destoinică, fără gura slobodă aiurea! |
Citat:
|
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
https://www.youtube.com/watch?v=CKE2NANdI40 Citat:
George s-a dus acolo să ducă un mesaj cu tâlc prin darul-operă de artă Românai suverană, era o discuție ca între două reprezentanțe diplomatice, un politician în ascensiune și un suveran care are și abilitare diplomatică, Vaticanul fiind un stat cu prerogative în lumea diplomației. Citat:
Șoșoacă e o capcană care are rolul de a extinde un miros pestilențial aspupra suveranismului românesc, de aceea bine ar fi să cadă sub prag ca să urle din afara instituțiilor cu tot mai puțini țuțări în jurul ei. |
Citat:
Diana Șoșoacă parchează unde vrea. A fost filmată cum a parcat pe trecerea de pietoni. |
Shimb acid de replici la TV, în scandalul Șoșoacă. Diana: "Silvestru e chel, are burtă, e un violent". Silvestru: "Dacă divorțat nu pot, măcar văduv să ajung" "Silvestru este chel, are burta, are gusa, are carente grave de educatie, este un violent. Pana la urma, am fost grasa lui, deci bravo mie ca sunt grasa", a declarat, luni, Diana Sosoaca. ____ Incredibil ce porcăială sinistră în Postul Paștelui și când te gândești că Diana e folosită de grupurile de interese PNL-PSD ca să distrugă suveranismul și ca să dirijeze 5% din voturi, să nu ajungă AUR la un 25-30%. |
Citat:
|
Șoșoacă Diana plimbată cu decapotabila
https://www.realitatea.net/stiri/act...edce253d7f34c2 Silvestru Sosoaca: Cu siguranta nu este masina ei. Rusinos din punctul meu de vedere, rusinos din partea ei. Nu isi trateaza cu respect in primul rand alegatorii. Se comporta ca o adolescenta tot timpul pusa pe sotii. Nu poti sa dai seriozitate pentru asa ceva, asta nu mai este partid. Si-a batut joc de partid, de doctrina, inclusiv de mine. Lazarus ar fi sfetnicul de taină: Realitatea Plus: Cine credeti ca o sfatuieste pe doamna Sosoaca sa isi faca asa campanie electorala intr-o decapotabila, sa salute lumea de la inaltime? Silvestru Sosoaca: Cineva care isi bate joc de ea de cateva luni de zile incoace, si anume domnul cu Zeus, Tuturiga Tv, nu stiu cum se mai numeste, i-am si uitat numele. El e singurul mare sfetnic, ca sa ma exprim asa. Daca mai sunt si altii, rusine si lor, nu fac decat sa o compromita si cu ocazia asta sa o elimine din viata politica, e clar asta. |
Citat:
Ea ar fi cea mai potrivita pentru virf! De ce? Pentru ca a promis extrem de multe lucruri pozitive pentru popor, se bate prin tribunale si Parlament/ Altii nu promit mai nimic concret, stau smecheri, tacuti, cu ciocul mic, vorbesc trivialitati, nu despre paine si cutit asa cum face ea, ca urmare nici nu-i poti trage la raspundere pentru ceva ce n-au promis. Ce o sa le imputi? ca ni l-au promis pe Vlad Tepes, si nu s-au tinut de promisiune?:43: |
Citat:
Recent a fost un spot electoral Șoșoacă călare pe un cal cu niște botoxate și siliconate îmbrăcate militar, cică vine șoșoaca să distrugă cloaca https://www.tiktok.com/@luis_lazarus...96?refer=embed Cum să faci un asemenea clip dacă nu vrei să-ți bați joc de personajul central de fapt, iar ea e incapabilă să realizeze ridicolul în care e aruncată, dar crezi tu că va face ceva. E foarte clar că scopul ei e să scadă AUR-ul cât mai mult, dacă prostește câteva sute de mii de oameni e suficient cât să nu ajungă AUR la 30%, scopul ei e de parazitare a culoarului patriotic. |
CAINII(Parlamentarii nostri de la UE) latra caravana trece
|
IGPR a anunțat că face verificări.Șoșoacă s-a filmat în uniformă militară,pe motocicletă de poliție
un nou moment penibiluț amuzant cu Șoșo care s-a urcat pe motocicleta de poliție a lui Valer Kovacs politistul cu audiență, care acum e cercetat disciplinar. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 02:39:15. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.