![]() |
Pro si contra vaccinarii !
„Vaccinul este singura modalitate de prevenție clară a acestor boli”, spune Victor Olsavsky, șef al Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în România.
România are cea mai ridicată rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană: 11 decese la 1.000 de nou-născuți, conform statisticilor UNICEF. Printre principalele cauze se numără bolile infecțioase. Valeria Herdea, medic, președinte al Asociației pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie: „Suntem o țară endemică pentru tuberculoză, țară endemică pentru hepatita B. Endemică înseamnă că avem o proporție foarte mare de populație care suferă de aceste boli”. România se confruntă cu cele mai multe cazuri de tuberculoză și rubeolă din Europa, arată statisticile oficiale. De asemenea, ocupăm locul al doilea la numărul de cazuri de hepatită B. Deși aceste afecțiuni mortale ar putea fi prevenite prin vaccinare, în România imunizarea populației se desfășoară cu dificultate. Cauzele sunt lipsa de vaccin și neîncrederea românilor în această procedură medicală. „Este foarte clar că a fost o lipsă de informare și o lipsă a interesului din partea celor care fac aceste campanii de vaccinare”, spune Eduard Petrescu, coordonator de programe la UNICEF România. „Într-adevăr, nu a existat o campanie de informare coerentă și aș spune că a fost făcută intempestiv și neprofesionist”, afirmă și Alexandru Rafila, consilier onorific al ministrului Sănătății. |
În ultimii ani, în România, rata vaccinării a scăzut dramatic, chiar și cu 20 de procente, sub nivelul de siguranță de 95% recomandat de Organizația Mondială a Sănătății. Tot mai mulți părinți au întrerupt imunizarea copiilor după ce aceștia au avut reacții adverse.
|
Cazuri prezentate in presă :
Bogdan și Oriana locuiesc în București și au doi copii, Tomiță și Sofia. În urmă cu patru ani, Tomiță a fost diagnosticat cu „encefalopatie epileptică” și cu „manifestări specifice autismului”. Părinții susțin că băiatul lor s-a îmbolnăvit imediat după ce a fost vaccinat.
„Mai are un pic și face cinci ani. De învățat să meargă, încă nu e perfect cu mersul, dar asta a început abia acum câteva luni, abia acum trei luni. Adică un copil normal învață undeva pe la opt luni. Partea de vorbit, la fel. El nu vorbește, scoate câteva sunete”, spune tatăl lui Toma. Oriana spune că problemele de sănătate ale copilului au apărut după ce medicul pediatru i-a administrat vaccinul hexavalent, la vârsta de patru luni. Vaccinul hexavalent este cuprins în Programul Național de Imunizare al Ministerului Sănătății. În baza acestui program, toți copiii pot fi vaccinați, gratuit, până la vârsta de 14 ani, împotriva a 10 boli infecțioase, însă numai cu acordul părinților. „După vaccinul de patru luni, care este cel împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive și poliomielitei, la câteva zile după ce a fost vaccinat, a început să facă un fel de convulsii de tip spasme asimetrice, se îndoia din corp, așa, într-o parte, și revenea”, spune Oriana, mama copilului. Îngrozită de starea de sănătate a copilului, Oriana l-a dus la doctor. Tomiță a fost diagnosticat cu encefalopatie epileptică, o afecțiune severă a creierului, care poate provoca retard motor și psihic. „Ne-am speriat, ne-am dus la medicul pediatru, care ne-a trimis la neurolog și ni s-a dat direct un anticonvulsivant (…) De la el, a început să facă și mai tare și mai puternic crizele”, mai spune mama lui Toma. Cum starea de sănătate a copilului s-a înrăutățit, medicul pediatru i-a schimbat tratamentul prescris de neurolog, cu un altul pe bază de hormoni. Timp de opt luni, Tomiță a dat semne de însănătoșire. Însă problemele sale au reapărut când a împlinit un an și două luni. Atunci, medicul pediatru le-a recomandat părinților să-i facă și vaccinul de șase luni, pe care nu i-l administrase în timpul tratamentului medical. „Pe prospect apare scris - și un medic ar trebui să îți recomande și să te avertizeze măcar - să fii atent la reacțiile adverse de pe prospect, să te uiți: „uite, domn'e, poate copilul să aibă aceste efecte adverse. Dacă le are, nu îi mai faci vaccinul respectiv pentru că, dacă i-l faci, s-a terminat”, spune Oriana. Prin Programul Național de Imunizare pot fi vaccinați doar copiii sănătoși. Exasperați de situația în care se afla Tomiță, Bogdan și Oriana au luat o decizie disperată. L-au dus, pentru investigații, la o clinică medicală din SUA. „Când noi am luat decizia asta cu plecatul în SUA, el era sub aproximativ patru sau cinci medicamente, dar era foarte „legumă”. Nu mișca și crizele, partea asta de crize, nu i se reglaseră deloc”, își amintește Bogdan. În SUA, Tomiță a fost consultat de un medic neurolog care a stabilit că acesta are și „manifestări specifice autismului”. Pentru a-i opri crizele, medicul i-a administrat un tratament naturist. „Dânsul ne-a dat un fel de tratament de detoxifiere. El a descoperit că chlorella și tinctura de leurdă și de coriandru scoate metalele grele și tot ce știm că conțin vaccinurile din organism și îl curăță. Și el ne-a dat un tratament personalizat pentru Toma”, povestește Oriana. Tratamentul a costat peste 8.000 de dolari. Deși crizele au dispărut, Tomiță nu s-a însănătoșit complet. În prezent, copilul face ședințe de kinetoterapie și de logopedie. Părinții sunt rezervați în privința șanselor de recuperare ale lui Toma. În urma experienței cu Tomiță, Bogdan și Oriana au luat decizia să nu își vaccineze cel de-al doilea copil, pe Sofia, o fetiță în vârstă de două luni. |
Un alt copil care a avut reacții adverse după vaccinare este Matei, în vârstă de un an și opt luni. Mama băiatului, Irina, spune că acesta a fost diagnosticat cu „Sindromul Hipoton”, după ce medicul pediatru i-a administrat vaccinul hexavalent, la vârsta de două luni. Din cauza acestei afecțiuni, copilul nu mai putea să-și coordoneze mușchii.
„În primul rând, nu putea să își țină capul. În partea de jos a corpului avea o energie fenomenală, ar fi dat tot timpul din picioare, ar fi mers, s-ar fi târât, dar nu putea din cauza mâinilor și a musculaturii spatelui și a capului. Alimentația, când am început să îi dăm, nu puteam să îi dăm pentru că nu își ținea capul”, își amintește mama lui Matei, Irina. Ea povestește că starea de sănătate a lui Matei s-a agravat după ce medicul pediatru l-a vaccinat a doua oară, la vârsta de patru luni. Ca și în cazul lui Tomiță, doctorul nu a ținut cont că Matei era bolnav. „Nimeni nu se uită cu atenție în istoricul copilului, să vadă dacă este sau nu contraindicat. Noi, ca părinți, nu primim niciodată acel prospect să îl citim. Noi semnăm că am luat la cunoștință, dar, de fapt, nimeni nu ne arată acel prospect. Eu l-am citit abia după ce am făcut vaccinul copilului și am rămas șocată că, de fapt, nu ar fi trebuit să îl vaccinez”, spune mama lui Matei. Matei a dus o adevărată luptă cu boala. „Am făcut opt luni de kinetoterapie, masaj și altă tehnică, tehnica Bowen pentru recuperare. (...) Exercițiile fizice erau pentru el foarte grele, plângea și a fost greu”, mărturisește Irina. Terapeutul lui Matei a fost chiar bunica sa, specialist în tehnica Bowen. Adepții acestei tehnici cred că organismul se poate vindeca singur, de orice afecțiune, prin masarea unor puncte pe corpul pacientului. În prezent, Matei încă mai are probleme locomotorii și continuă exercițiile de recuperare. Irina a hotârât să nu-și mai vaccineze niciodată copilul. Pentru Ministerul Sănătății, cazurile lui Tomiță și Matei sunt doar excepții de la regulă. Statisticile Institutului Național de Sănătate Publică arată că doar 1% din copiii imunizați au avut reacții adverse. „Întodeauna se discută global” „Important este raportul beneficiu-risc. Este o tragedie pentru familia respectivă când există o astfel de reacție adversă, dar întotdeauna se discută global. Problema se discută global”, spune Anca Crupariu, șef al Departamentului Politici și Strategii, din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului. Agenția Națională a Medicamentului este instituția care autorizează punerea pe piață a produselor medicale. Reprezentații agenției spun însă că vaccinurile sunt produse sigure, de calitate. „Trebuie să înțelegeți faptul că, înainte de a fi pus pe piață, un vaccin, ca de altfel oricare din medicamente, este supus unei evaluări stricte a calității, dar și a eficienței și a siguranței”, mai spune Anca Crupariu. |
"Pericolul" sunt conservantii din compoziția vaccinurilor. . .
„Acești conservanți pot să agraveze sau să producă o boală (...) neurologică, comportamentală, ADHD sau autism”, spune Ioana Roșca, șef al secției de neonatologie de la Maternitatea Giulești.
Controversa autismului În ultimii ani, între medici și autorități a izbucnit o adevărată controversă legată de acești conservanți. „Concentrația mercurului din vaccinuri este cam de cinci ori mai mare decât concentrația admisă, lucru care nu ni se spune”, afirmă Adrian Cacovean, medic specialist în chirurgie cardiovasculară și homeopat. Întrebată ce le răspunde medicilor care susțin că unele vaccinuri dețin concentrații de mercur de cinci ori mai mari decât limita admisă pentru sănătate, Anca Crupariu a răspuns: „Că, din păcate, nu sunt informați. Agenția Europeană a Medicamentului a impus fabricanților de vaccinuri să elimine thimerosalul din componența acestora tocmai pentru a elimina suspiciunea legată de posibilele efecte adverse, nedorite, care erau atribuite mercurului”. Mișcările anti-imunizare Ca urmare a scandalurilor legate de siguranța vaccinurilor, în România a apărut o adevărată mișcare anti-imunizare, după modelul celor din Occident. Internetul este plin cu bloguri și forumuri, în care românii se declară împotriva acestei proceduri medicale. Cei care le frecventează sunt, în general, persoane cu studii superioare, care și-au pierdut încrederea în doctori și preferă să se documenteze online. |
Astăzi a aparut o stire despre o nouă "alarmă si inițiativa "
Davos: Inițiativă privind dezvoltarea de vaccinuri pentru epidemiile identificate drept cele mai mari amenințări
State, ONG-uri și companii farmaceutice au lansat la Davos o inițiativă pentru a dezvolta vaccinuri în scopul de a reacționa rapid în fața epidemiilor la scară mondială, semnalează AFP. "Prioritatea noastră este să dezvoltăm vaccinuri pentru epidemiile pe care le-am identificat drept cele mai mari amenințări", a afirmat John-Arne Rottingen, secretar general al coaliției CEPI (Coalition for Epidemic Preparedness Innovations), în cadrul unei conferințe de presă, cu prilejul Forumului economic mondial de la Davos (Elveția). Coaliția înțelege să lupte cu prioritate împotriva infectării cu coronavirusul sindromului respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV), virusul Lassa sau virusul Nipah, care pot provoca "epidemii serioase". "Trebuie însă să fim pregătiți și pentru necunoscut", a adăugat Rottingen. Coaliția a primit pentru moment promisiuni de donații în valoare totală de 460 de milioane de dolari, bani ce urmează a fi furnizați de Germania, Norvegia, Japonia, Fundația Melinda & Bill Gates și Wellcome Trust. "Este vorba despre aproape jumătate din miliardul de dolari de care are nevoie CEPI pentru următorii cinci ani", a menționat coaliția într-un comunicat. Printre ceilalți participanți la această inițiativă se numără ONG-uri, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și grupuri farmaceutice precum GSK, Pfizer sau Sanofi. Ebola și Zika au dovedit "în mod tragic" că lumea nu este pregătită să detecteze apariția pe plan local a epidemiilor și să răspundă la timp pentru a le împiedica să devină pandemii mondiale, a afirmat Bill Gates, citat în comunicat. CEPI speră să reducă timpul de dezvoltare a unor noi vaccinuri pentru a proteja împotriva virusurilor care apar subit ca amenințări la adresa sănătății publice, a explicat coaliția. |
Contestatarii vaccinurilor se pare că au ales să meargă pe contre. Iată despre ce este vorba:
Robert de Niro și Kennedy jr, ales de Trump să conducă o comisie specială privind siguranța vaccinurilor, oferă RECOMPENSĂ de 100.000 de dolari celor care pot demonstra că mercurul din vaccin este sigur! http://www.activenews.ro/externe/Rob...e-sigur-141100 |
Uniți pentru o cauză bună. Deși este unul dintre cei mai vocali contestatari ai președintelui Donal Trump, actorul Robert de Niro face front comun cu unul dintre oamenii desemnați de noul lider de la Casa Albă să conducă o comisie specială privind siguranța vaccinurilor. De Niro și Robert F.Kennedy jr,nepotul fostului președinte american JFK și unul dintre cei mai cunoscuți contestatari ai vaccinurilor, au susținut miercuri o conferință de presă în care au anunțat că oferă o recompensă substanțială celor care pot dovedi că vaccinuril sunt sigure.
Oferim 100.000 de dolari celor care dovedesc, cu argumente solide, că vaccinurile sunt sigure! Acesta a fost mesajul transmis de actorul american și de nepotul fostului președinte american JFK, uniți în lupta împotriva vaccinurilor care conțin un ingredient pe bază de mercur ce poate provoca o serie de leziuni cerebrale, inclusiv autismul. „Pe de o parte, guvernul cere femeilor gravide să evite să mănânce pește la conservă pentru a nu face rău fetusului, iar, pe de altă parte, cei de la CDC (Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor) susțin vaccinarea femeilor gravide, a bebelușilor și copiilor cu vaccinuri care conțin mercur. Asta sfidează orice logică de bun simț”, a spus Kennedy în conferința de presă comună cu De Niro. Atât actorul american, al cărui fiu suferă de autism, cât și Robert F. Kennedy Jr, ales de Donald Trump să conducă o comisie specială privind siguranța vaccinurilor, au atacat timerosalul, un ingredient pe bază de mercur existent în vaccinuri, ce poate provoca o serie de leziuni cerebrale. [...] Nepotul fostului președinte american JFK consideră că miza uriașă a industriei vaccinurilor și simbioza perfectă dintre "Big Pharma” și agențiile guvernamentale au dat naștere unui sistem de reglementare opac și incorect care vrea să acopere orice dovadă legată de bolile pe care le poate provoca un vaccin. El a scris cartea „Timerosal: Să vorbească știința", în care arată pericolul și inutilitatea folosirii timerosalului în vaccinuri (un conservant pe baza de mercur), oferite milioanelor de copii și femei gravide din întreaga lume. |
Citat:
|
Thimerosal: Let the Science Speak, Jr. Robert F. Kennedy
https://www.amazon.com/Thimerosal-Su.../dp/1632206013 |
Andreea Ogăraru scrie despre cum se face vaccinarea la copii în Olanda și Elveția: FĂRĂ vaccinuri la naștere, FĂRĂ administrare de substanțe, inclusiv laptele praf, înainte ca bebelușul să facă analize temeinice
http://www.activenews.ro/stiri-sanat...meinice-142337 |
Citat:
Elvetia http://translate-en.city.yokohama.lg...nization1.html Arata cam ca programul de vaccinare de la noi. Pentru Olanda sa verifice si altii. |
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
|
Citat:
Citat:
Citat:
vaccine_and_autism_correlation_us_2011_j_tox_env_h ealth.pdf |
Citat:
Aham. Apropo, exista o corelatie statistica intre casatorie si divort. Astfel, s-a stabilit, ca principala cauza a divortului este casatoria. Inca nu s-a gasit nici macar o singura persoana care sa divorteze fara sa fie castorita in prealabil. Limitations This study examined aggregate data, which introduced at least four limitations. (1) Since the dependent variable was a percentage, the regression analysis showed association, not causation. If individual children had been examined, the dependent variable might have been 1 if the child developed autism or speech disorder and 0 otherwise. The results of such a regression could have been used to predict health outcomes for children not in the study. However, such analysis is beyond the scope of this study. (2) The data in this study were not exact. Learning disability classifications were assigned by individual school districts, which may have implemented classifications differently; vaccination proportions were based on limited surveys, not entire populations. (3) Aggregation bias assumes each individual in a given group acts according to the average of the group, but that is rarely the case. In this study, children in each U.S. state were divided into two groups, fully vaccinated and not fully vaccinated. However, the variation among the not fully vaccinated children was not known. Even if a child missed only one shot in the series, that child was classified as not fully vaccinated. A child who missed only one shot was different from a child who was completely unvaccinated, yet in this study both children were classified as not fully vaccinated. (4) Confounding factors were also an issue. Factors such as prenatal exposure to toxins (Austin 2008) and toxin exposure from sources other than vaccines (Palmer et al. 2006; 2009) were not considered yet might influence whether a child develops autism. Although the study found that, on average, children who were not fully vaccinated were less likely to develop autism or speech disorders, any given childâespecially a child who was almost fully vaccinated or was exposed to toxins in uteroâmay have developed the disabilities. As a result of âecological fallacyââapplying results from the study of aggregate populations to individualsâepidemiological studies such as this one are better for creating hypotheses than for establishing causation (Washio et al. 2008). Sau in varianta facila pentru cei care nu pricep engleza sau nu inteleg ce este scris: studiul este un joculet statistic cu limitari severe, pe scurt: apa de ploaie. |
Citat:
Citat:
|
Citat:
Daca le lasi suficient timp si spatiu pe internet sa se desfasoare, e foarte posibil ca suspiciosii cu gura mare si afectiune deosebita pt teorii conspirationiste gen astia cu anti-vaccinurile), sa duca concluziile chiar un pas mai departe - ca principala cauza a casatoriei e divortul! Doar toata lumea stie ca presa mainstream si specialistii vor sa le bage ceva in pensie! Sau in certificatul de divort, dupa caz, un chip ceva, sau o molecula de tiomersal, ca sa-i prosteasca sa se casatoreasca! Normal ca nu au incredere! |
Citat:
|
Iarna nu-i ca vara si nici economistii nu sunt ca specialistii...
Autoarea articolului pe care il dai tu ca exemplu ca ar dovedi o corelatie intre autism si vaccinare, este economist ca formare, nu cercetator in domeniul medical, nici al vaccinarii. Poate de aceea intelege despre boli cat poate intelege un economist, confundand putin (mai mult) care e treaba cu bolile si folosind date gresite pt acel studiu - considerand ca autisti pe toti copii cu dizabilitati de vorbire (adica nu pe cei autisti), ca sa-i iasa cifrele si concluziile studiului cum vrea ea. Faptul ca studiul nu are nici o valoare stiintifica in priviinta autismului, ne luand in considere copii autisti, ci o gramada mult mai mare de copii cu dizabilitati de vorbire, a fost deja explicat si criticat de mult si de multi: http://scienceblogs.com/insolence/20...credited-idea/ https://leftbrainrightbrain.co.uk/20...m-inseparable/ De asemenea doamna in cauza nu este impartiala, ci are doua fete bolnave de autism si face parte dintre activistii zelosi anti-vaccinare, avand un interes pesonal (si financiar?) in asta: Citat:
In preoti, ca specialisti in domeniul lor, ai incredere? |
De ce să nu se ducă când e bolnav? Dar nu se duce pentru că ar putea să se îmbolnăvească.
|
atat timp cat nu se stie ce cauzeaza autismul toate discutiile astea sunt abureli, scuze my french.
cei care se opun vaccinurilor esentiale sunt un fel de urmasi ai sectei lui jones. |
Problema e ca nu o fac pe seama lor, ci pe seama unor fiinte nevinovate: copii lor si copii din jur (de ex in masura in care reusesc sa prosteasca alti parinti folosindu-se de argumente cu aparenta stiintifica scrise de economisti si activisti...).
Oamenii au dreptul sa aiba orice parere (cat de suspiciosi/paranoizi ar fi) si sa creada in orice (teorie a conspiratiei), insa cand incep sa puna in pericol pe altul care nu are aparare (gen copii), asta chiar e pacat (si inca unul mare), chiar daca nu o fac cu rea intentie, ci poate chiar din convingere. |
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Ia citeste aici sa vezi ce impartiali sunt producatorii de studii impartiale: http://www.fourteenstudies.org/studies.html Citat:
|
Citat:
Tu, ai tai si pe cine mai poti convinge sa faca la fel daca e destul de prost sa te creada. Categoric se va imbunatati fondul genetic al planetei. |
Citat:
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Citat:
|
Noul proiect al legii vaccinării !
Ministerul Sănătății a pus, marți, în dezbatere publică, noul proiect al legii vaccinării. Părinții nu vor fi sancționați dacă vor refuza imunizarea copiilor dar la înscrierea la grădiniță sau la școală trebuie să prezinte documente care atesta efectuarea vaccinelor obligatorii.
Proiectul legii vaccinării, pus în dezbatere publică de către ministerul Sănătății, prevede că la înscrierea într-o unitate de învățământ li se va cere părinților să ateste că au realizat vaccinarea obligatorie a copilului printr-un document eliberat de medicul de familie sau de furnizorul de servicii medicale. ,,Pentru garantarea dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, la înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se solicită prezentarea adeverinței care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii eliberată de medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare”, potrivit proiectului de lege. Potrivit proiectului de lege, Ministerul Sănătății nu își propune sancționarea părinților care nu doresc să-și vaccineze copiii, dar le cere să fie foarte atenți la toate beneficiile imunizării și la riscurile pe care nevaccinarea le implică. "Scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancționa părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinților și stabilirea unei relații de încredere între medic și pacient, respectiv părinții, în acest caz, dar și rolul statului în asigurarea și garantarea sănătății la nivel populațional", se mai arată în proiectul actului normativ. Chiar dacă părinții pot alege să nu își imunizeze copiii, pentru înscrierea la școală sau grădință, este necesar documentul care dovedește vaccinarea. "În vederea asigurării dreptului la sănătate și la educație a tuturor copiilor și tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an", potrivit proiectului de lege. Potrivit ministerului, rata vaccinării a scăzut. "În prezent, la nivel național, se înregistrează o scădere dramatică a acoperirii vaccinale la vaccinurile incluse în cadrul Calendarului Național de Vaccinare, care se situează sub limita de 95 % recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății. Astfel, vaccinarea în România a scăzut constant de la an la an la toate vaccinurile incluse în Programul Național de Vaccinare. Astfel, la nivelul anului 2014 pentru copii în vârstă de 18 luni, Acoperirea Vaccinală la nivel național și pe tipuri de vaccinuri a înregistrat valori de 81,3% pentru BCG, 76,4% pentru Hep B, 51,7 % pentru DTP, HiB și VPI, și respectiv de 73% pentru ROR", reiese din expunerea de motive a proiectului de lege În expunerea de motive a proiectului, Ministerul Sănătății explică faptul că o cauză a lipsei vaccinării o reprezintă epidemia de rujeolă care este în continua extindere la nivel național. "Datorită scăderii continue a acoperirii vaccinale în ultimii ani, la nivel național, pentru toate tipurile de vaccinuri cuprinse în calendarul național de vaccinare , inclusiv pentru vaccinarea cu vaccin ROR, în acest moment evoluează la nivel național o epidemie de rujeolă. Astfel, din datele raportate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile până la data de 07.04.2017 au fost confirmate un număr de 4090 cazuri de rujeolă, în 38 de județe din care 19 decese (5 în jud. Arad, 4 în jud. Timis, în jud. Dolj, 3 în jud. Caras Severin, 1 în jud. Calarasi, 1 în jud. Satu Mare si 1 în Bucuresti)", se mai arată în expunerea de motive Proiectul de lege are în vedere reglementarea activității de organizare și finanțare a activității de vaccinare în România în vederea prevenirii și limitării răspândirii bolilor transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare în populația generală. Ministrul Sănătății: Părintele poate refuza vaccinarea, dar o refuză pe propria răspundere Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a prezentat, marți, proiectul legii vaccinării și a precizat că părinții sau tutorii care refuză vaccinarea copiilor o fac pe propria răspundere, iar a nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului. "Ne dorim să creștem acoperirea vaccinală pentru toate tipurile de vaccinuri incluse în programul național de vaccinare, în așa fel încât să avem un statut imun pentru copii împotriva principalelor boli preventibile. Dorim să stabilim o metodologie de achiziționare a vaccinurilor, astfel încât să putem asigura un stoc de vaccinuri aferente cel puțin egal cu necesarul anual, iar durata de valabilitate să fie de cel puțin 18 luni. Proiectul de lege spus dezbaterii publice nu conține, însă, un capitol de sancțiuni dar, așa cum știm, orice lege care dorim să fie aplicată și care dorim să aibă un rezultat final are nevoie de acest capitol de sancțiuni. Aceste sancțiuni vor apărea în lege urmare a dezbaterilor publice și urmare a dezbaterilor care vor avea loc la nivelul comisiilor de sănătate ale Senatului și Camerei Deputaților și acest sancțiuni, practic, vor apare ca urmare a dezbaterilor publice", a explicat ministrul Sănătății. În plus, Florian Bodog a precizat că părinții sau tutorii care vor refuza vaccinarea copilului pot fi acuzați de rele tratamente aplicate minorului, prevedere existentă și în prezent, dar care nu a fost aplicată niciodată. "Noi știm că este necesar un capitol la un moment dat au fost și gândite un set de sancțiuni însă am considerat că este bine. Cu toate că la momentul de față eu zic că este un moment optim de a apărea cu această lege datorită epidemiei cu care România se confruntă și cred că și aceste sancțiuni vor trebui astfel dimensionate încât să aibă o cât mai mare acceptanță din partea opiniei publice, dar în același timp să ne asigure o imunizare corectă a copiilor din România. Părintele poate refuza vaccinarea, dar o refuză pe propria răspundere. A nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului", a precizat ministrul Sănătății. Conform noului Cod Penal, fapta de rele rele tratamente aplicate minorului constituie punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, infracțiune pedepsită cu închisoarea de la 3 la 7 ani. |
Din lipsa vaccinării !
Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova se află în carantină, măsura fiind luată de conducerea unității medicale în urma creșterii numărului cazurilor de rujeolă și scarlatină, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Carantina a fost instituită la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Craiova după ce numărul copiilor care au ajuns în unitatea medicală cu rujeolă și scarlatină a crescut semnificativ, a explicat pentru MEDIAFAX, dr. Constantin Ecobici, directorul medical al spitalului. „A fost luată această măsură pentru că a crescut numărul de pacienți cu rujeolă și scarlatină. Ieri (luni – n.r.) aveam 47 de rujeole internate și 13 scarlatine. Scopul principal al instituirii carantinei este de a încerca să reducem cât putem de mult afluxul de vizitatori în spital. În principiu, dacă vine un aparținător să aducă ceva unui pacient, coboară o asistentă sau o infirmieră și preia pachetul”, a declarat doctorul Ecobici. Directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Craiova a mai afirmat că personalul unității este supravegheat la intrarea și ieșirea din tură, pentru a nu exista probleme cu bolile. „Asistentele șefe sunt atente la tot personalul la prezentare și la ieșire din serviciu să nu facă febră sau alte simptome”, a mai spus doctorul Ecobici. Directorul medical nu a putut preciza data până la care va fi menținută carantina în unitatea spitalicească. |
|
Stii care e definitia prostului?
Ala care nu invata nimic din greselile trecutului. In cazul asta, ca petitiile online nu au nici o valoare, nu le ia nimeni in seama. In schimb, probabil conteaza pentru cei care colecteaza date in anumite scopuri, nu tocmai "ortodoxe".. |
Citat:
|
Citat:
Si tot asa, din aproape in aproape..poate, poate.. |
Eu personal nu mai inteleg nimic, adica se fac de zeci de ani vaccinuri la noi in tara,sau poate mai mult, si era totul bine, si acum au aparut probleme.
Parca e un film SF nu alta.Adica parca ne prostim ,in loc sa facem lucrurile mai bine le facem mai rau.Inainte de 1764 epidemia de variola era ceva normal in Rusia si Europa ,mureau oamenii pe capete.Ecaterina cea mare a Rusiei un conducator novator, a auzit ca era un medic englez care facuse o cercetare de ultima ora, pe vremea aia, cu infestarea controlata cu virusi de variola.Va dati seama, cum puteau pe vremea aia sa faca ca virusii sa le reduca puterea vatamatoare,dar in acelasi timp vaccinul sa fie eficient???... Ma gandesc cat de mult face un conducator dinasta iluminist ,novator.Ea s-a vaccinat in prima faza din cate am inteles in secret, pe ea si pe copii ei.Totul a fost facut public, doar dupa reusita aceasta de avantgarda la vrema respectiva .Aceasta a dat unda verde ptr oamenii obisnuiti, ca sa faca vaccinul contra variolei, care pe vremea aia secera multe vieti. DEci aia amarati ,cu tehnica cum puteau avea pe vremea aia, au facut vaccinuri eficiente,si acum prapaditi nu mai putem face vaccinuri eficiente cu tehnica de acum care e departe. Nu mai inteleg :CE SE INTAMPLA? |
Coaliția pentru Sănătate critică legea vaccinării obligatorii: Este ilegal, neconstituțional și profund abuziv, și din aceste motive este în totalitate lovit de nulitate. Care sunt argumentele juridice pentru respingerea proiectului Ministerului Sănătății:
http://www.activenews.ro/stiri-sanat...natatii-142740 |
APC solicită demisia ministrului Sănătății! Barnevernet românesc: Părinții care refuză vaccinarea copiilor pot face închisoare de la 3 la 7 ani, iar copiii acestora vor fi instituționalizați
http://www.activenews.ro/stiri-sanat...alizati-142785 |
Citat:
|
Citat:
dar cu asta nu esti de acord? Citat:
ai grija ca simpllu doar isi zice asa. ps.dar de cipuri ce zici? ;) |
Păi ce bre, mai ai dreptul să alegi? Asta numești tu democrație?
Vacinnează-te până îți sar ochii, dar nu mă îngrădi să fac același lucru. :) P.S. Singura tău argument este atacul la persoană? |
Ora este GMT +3. Ora este acum 13:32:25. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.